... CONTINUA.

Zeii noii lumi

În căutare de profituri tot mai consistente, marile grupuri de interese au transformat lumea într-un „mall imens“ în care cumpără si vând după bunul plac. Studiu de caz: din nou Grecia.

1. NEOLIBERALISM. Acum mai bine de un sfert de secol, capitalismul a început să scârtâie. Gigantii financiari ai lumii priveau îngrijorati cum rata profiturilor se tot subtiază. Drept urmare, elitele corporatiste s-au gândit că nu ar fi rău să reînvie liberalismul economic care punea în centru initiativa privată, competitia liberă, comertul fără frontiere si interventia minimă a statului. Cu tuse ceva mai groase. În ultimul deceniu, neoliberalismul a câstigat si mai mult teren odată cu globalizarea care a adus cu sine o mobilitate fără precedent a capitalului. Pe scurt, iată câteva principii neoliberale: suprematia pietei – libertate totală de miscare a capitalului, bunurilor si serviciilor; stat minimalist, pentru că o „piată liberă, nereglementată este cea mai bună cale pentru crestere economică“, reducerea cheltuielilor pentru servicii sociale (educatie si îngrijire medicală), dar nu si a stimulentelor fiscale si subventiilor acordate businessurilor, privatizarea masivă pentru o eficientă cât mai mare etc. Potrivit organizatiei CorpWatch, principalii promotori ai neoliberalismului sunt FMI, Banca Mondială si, evident, marile corporatii si bănci ale lumii. Ei bine, si dezastrul economic al Greciei sau chiar al altor tări, precum Argentina – poate cel mai des invocat precedent de presa internatională actuală –, este pus de unii pe seama politicilor neoliberale care au înlesnit ca miliarde de dolari să ajungă în buzunarele unor companii sau bănci internationale. În documentarul despre „genocidul social“ din Argentina – „Memoria del Saqueo“ („Memoria unui jaf“) realizat în 2004 de Fernando Solanas –, sunt puse la index bănci precum Citibank, Credit Suisse sau JP Morgan.

Foto: Laszlo Raduly

2. „DEBTOCRACY“. O teorie care probează pozitia de fortă pe care o are astăzi neoliberalismul în viata de zi cu zi este cea a suprematiei creditelor, asa-numita „debtocracy“. Cel mai bun exemplu: criza subprimelor declansată, în 2007, în SUA. Lectia? Bunăstarea, cel putin din ultimele două decenii, s-a bazat pe o crestere economică artificială, speculativă; politicienii au „aruncat“ cu bani prin cresterea salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale, ceea ce a dus evident la o explozie a consumului. Nota de plată adevărată iese la iveală abia acum: mii de miliarde si numărătoarea continuă. Revenind la Grecia, documentarul cu acelasi nume a doi jurnalisti greci, Katerina Kitidi si Aris Hatzistefanou, realizat din bani proprii si din donatii primite pe Internet, identifică principalele evenimente care au dus tara în colaps. Verdictul celor doi autori este clar: în patru decenii, două partide, Noua Democratie si PASOK, aflat acum la putere), si trei familii politice, plus o mână de afaceristi grei din businessul local, au complotat la falimentul de azi al Greciei. Solutia sugerată: cele 200 de persoane care apar în documentar semnează o cerere pentru înfiintarea unei comisii internationale de audit care să identifice sumele „nejustificate“ de interesul public, generate de acte de coruptie, dar care astăzi se regăsesc în imensa datorie publică pe care poporul grec trebuie să o plătească. Odată clarificat traseul banilor, Grecia ar fi îndreptătită să refuze rambursarea respectivilor bani (vezi precedentul Ecuadorului si Argentinei). În 2003, SUA, după ocuparea Irakului, au aplicat acest principiu pentru a sterge datoria acumulată de regimul Hussein către tări precum Rusia sau Franta. În documentar, sunt arătati cu degetul guvernantii greci corupti care au luat mită pentru a achizitiona, pe baza unor împrumuturi, armament, avioane, fregate etc. de la companii din Franta sau Germania.

3. O MÂNĂ DE AJUTOR. În preajma aderării Greciei la zona euro, Goldman Sachs a ajutat guvernul elen de atunci să împrumute miliarde, fără stiinta opiniei publice, pentru a întruni criteriile de deficit impuse de Uniunea Europeană (UE). Problema, divulga cotidianul american „New York Times“ într-o investigatie apărută în editia sa din aprilie 2010, a fost că în bilanturi aceste împrumuturi au figurat nu ca împrumuturi, ci ca tranzactii propriu-zise. Acest lucru i-a indus în eroare pe investitori si pe legislatorii europeni în privinta datoriilor reale ale tării. De altfel, instrumentele financiare derivative (cunoscute sub denumirea de tranzactii „swap“), puse la punct de GS, JP Morgan Chase si alte bănci mari ale lumii (vezi criza subprimelor), le-au permis politicienilor din Grecia, Italia si, posibil, alte câteva tări să mascheze împrumuturi de ordinul miliardelor de euro. Cum a functionat? Băncile i-au dat cash guvernului de la Atena în schimbul cedării drepturilor, ani buni la rând, asupra veniturilor aeroporturilor, autostrăzilor si Loteriei Nationale. Mai simplu spus, aceste active au fost ipotecate de către guvernul elen. În replică, oficialii Goldman Sachs sustin că tranzactiile de tip swap structurate de banca americană au jucat un rol minor în criza actuală a Greciei si că oricum au fost făcute în conformitate cu legislatia europeană.

4. SI PUTINĂ CONSPIRATIE. Implicarea marilor bănci de pe Wall-Street, în spetă Goldman Sachs, în criza grecească a fost pusă pe tapet de publicatia germană „Der Spiegel“ si, evident, de presa din Grecia. Coincidentă sau nu, DSK nu mai conduce de mai bine de o lună FMI, după ce a fost arestat la New York, în urma unei acuzatii de tentativă de viol. De aici până la teoria conspiratiei si cartea jurnalistului de origine belgiană Marc Roche, cu care diplomatul Ioannis Paschalis a si venit la interviu, nu a fost decât un pas în discutia cu antreprenorii greci. Deloc întâmplător, pentru că primul capitol al cărtii „La banque – comment Goldman Sachs dirige le monde“ („Banca – cum conduce Goldman Sachs lumea“) este dedicat Greciei. Pe scurt, jurnalistul care din 1997 a fost corespondentul „Le Monde“ pe lângă institutiile financiare de la Londra intră în culisele aranjamentului financiar prin care banca de investitii americană Goldman Sachs a ajutat Grecia să-si mascheze nivelul real al datoriei publice pentru a putea intra în zona euro (2001). A câstigat 300 mil. euro pentru a pune totul la punct, potrivit surselor apropiate tranzactiei. O carte care înfurie si îngrijorează, deopotrivă. Într-un amplu interviu acordat pe 11 aprilie a.c. publicatiei „Athens News“, cu prilejul lansării, la Atena, a traducerii în limba greacă a cărtii, Roche a tinut totusi să spună că nu doar banca americană este vinovată: principalii autori ai dramei grecesti sunt, deopotrivă, băncile locale, legislatorii si, mai ales, fostele guverne elene.

5. SAVOIR FAIRE. Si totusi, care este „reteta“ celor Goldman Sachs, banca despre care publicatia franceză „Liberation“ spune că a mers mână în mână cu dezvoltarea economiei americane? Roche e cât se poate de clar. Unu: GS a stiut să atragă cele mai strălucite minti (specialisti în matematică, fizică etc.). Al doilea atu imens: dispune de o retea imensă de politicieni care îi sustin activitatea financiară (apropo, nu se mai ocupă de mult de traditionalele fuziuni si achizitii, ci s-a apucat de trading, transformându-se într-un „cazinou mondial“, în formularea lui Roche). Si nu trebuie să îi mituiască. Îi angajează, atunci când se retrag din functiile publice. Evident, sunt oameni influenti care au la rândul lor o retea de conexiuni si stiu exact cum pot fi influentate guvernele nationale. Pe lângă atuul uman, banca dispune si de active de 900.000 mld. dolari, mai mult decât suficient pentru a influenta decisiv pietele.

„Nu vor plăti niciodată!“

Doru Lionăchescu, fondatorul casei de investitii Capital Partners, un foarte bun cunoscător al sistemului bancar grecesc, crede că singura solutie este iesirea Greciei din zona euro. Lionăchescu, întors recent dintr-o vacantă în Zakynthos, povesteste că efectele crizei Greciei se văd la tot pasul.

Atmosfera din Grecia

>E interesant să treci de la interpretarea cifrelor care nu spun nimic la observatiile asupra vietii zilnice. La hotelul la care am fost cazati în Zakynthos aproape toti angajatii erau polonezi. Îi dăduseră afară pe greci si angajaseră polonezi pe care îi plăteau cu salarii de două ori mai mici.

>Toate magazinele erau fie goale, fie aveau marfă de proastă calitate si ieftină. Nu mai au credit comercial si cumpără din China. E incredibil cum pot să arate centrele comerciale din orase.

>Vineri seara în centrul statiunii Zakynthos nu exista tavernă care să aibă mai mult de o masă sau două ocupate. Sistemul turistic e falit complet, mai ales că multi trăiesc din chestia asta. Preturile au scăzut, dar nu suficient.

>În Grecia este un puternic sentiment antigerman. Ei dau vina pe nemti că nu îi mai sustin si sunt prea drastici cu ei (...) iar germanul simplu stie că nu e bine venit acolo si nu vrea să se mai ducă. Nu era nici un picior de neamt în Zakynthos, erau ceva englezi si nordici. Iar dacă nu mai ai acces la cea mai mare piată turistică a Europei, ai o mare problemă.

Posibilele solutii pentru criză

>Schimbarea nu se va putea face decât în generatii. Acum ei vor fi nevoiti să reducă drastic nivelul de trai si veniturile, cel putin cu 50%, dacă nu cu 80%.

>Cred că în final vor iesi din zona euro, si cu cât mai repede cu atât mai bine. Să rămâi în euro si să faci o corectie a nivelului de trai nu e posibil, nu poate nimeni să implementeze asa ceva.

>Euro va rămâne o monedă a guvernelor responsabile. Eu n-as dramatiza. Problema e că nu există mecanisme de iesire din zona euro. Uniunea a plecat de la premisa că toată lumea e serioasă.

>Dacă ies din zona euro, obtin acest efect (reducerea nivelului de trai – n.r.) prin inflatie. Vor sărăci fortat prin inflatie, pentru că altfel nu pot să redevină competititvi, ei au mari probleme de competitivitate, ca si noi, românii: munca e scumpă, produc putin, muncesc putin. Inflatia e o metodă mai perfidă si pe care omul simplu nu o întelege.
Pierderea autonomiei

>O variantă la fel de dureroasă e să renunte complet la suveranitatea fiscală, dar pentru asta trebuie o rezolutie la nivelul Uniunii Europene. UE să fie ca o tară, iar tările să fie ca niste judete, dar câtă lume va accepta asta?

>Nu vor mai avea autonomie fiscală, asta e marea miză, e posibil să vedem disparitia conceptului de suveranitate fiscală si se creează un precedent. Dacă nu-ti plătesti ratele la bancă, banca nu-ti pune poprire pe cont? Dacă se poate face în cazul unui individ, de ce să nu se poată face si în cazul unei tări?

>O chestie de genul ăsta va fi foarte greu de trecut prin Parlament, se poate lăsa cu curte martială, dacă se schimbă regimul politic si legislatia. Nu stii cine câstigă alegerile, iese vreun nationalist si îi pune la zid pe cei care au „vândut tara“. Lucrurile iau o tentă foarte complicată, mai bine ar iesi din zona euro, cât mai repede.

Consecinte

>Cele mai expuse sunt băncile franceze si germane, dar dacă te uiti la cifre, sunt vreo 70 de miliarde de euro pe ambele tări, nu e ceva de speriat. Eu mai degrabă suspectez că e un foarte mare lobby al băncilor si al fondurilor de investitii la politicieni.

>Dacă ei ies din zona euro, va fi un euro mai puternic si asta e si logica economică: dacă tu ai o comunitate în care unii sunt slabi si îi dai afară, ceea ce rămâne nu e mai bun?

>Eu nu cred că se va produce contagiune. Poate va iesi si Portugalia si euro va rămâne ceea ce s-a dorit de la început, moneda unui club de gentlemeni.

>Nu dispar tări, dar pentru mine un dezastru personal este dacă o generatie care intră acum pe piata muncii nu are de lucru, e un dezastru dacă un om care câstiga 1.000 de euro va câstiga în următorii multi ani doar 500 de euro. Un om care putea să-si ia casă si masină pe credit si acum abia are bani de la o lună la alta. Dacă India si China vor ajunge să conducă lumea, iar noi abia ne plătim datoriile, asta e un dezastru.

>În România, cred că majoritatea băncilor elene pierd bani. Nu s-au restructurat, nici unul din ei n-a folosit criza ca să se restructureze, ei sunt tot grasi si frumosi, cu zeci de sucursale si zeci de mii de oameni. Băncile elene vor să vândă subsidiarele din Europa Centrală si de Est.

Sursa: money.ro - Autori: Georgiana Stavarache, Mimi Noel