Un nou oras, construit dupa inalte standarde ecologice, iata unul din marile vise ale arhitectilor chinezi. Constructorii au ales insula Chongming (zona meridionala), un „no man's land”, in care principala bogatie e... „vidul”, asa cum le place localnicilor sa spuna. Partea de sud-est a insulei e acoperita cu mari intinderi mlastinoase, o rezervatie naturala aflata sub protectie internationala.
Aici fac escala pasarile care migreaza intre Siberia si Australia, unele dintre ele, specii rare. Autoritatile chineze au promovat un plan in care urbanizarea sa „rimeze” cu mediul. Daca proiectul se va realiza pana in 2040, mlastinile din Chongming vor purta numele de Dongtan, cel mai mare oras ecologic din lume. Fara emisii de bioxid de carbon in transporturi si cu un consum energetic cu doua treimi mai mic decat in mod obisnuit.
Un exemplu redutabil pentru intreaga planeta. Chongming, cu 1200 kilometri patrati, e cea de-a treia insula ca marime din China. Numarul locuitorilor: 600.000. Partea de sud-est este, asa cum am amintit, rezervatie naturala, in care e imposibil sa-ti imaginezi un oras al viitorului. Unul din indiciile vizibile ale proiectului nu se afla deocamdata pe insula ci... in plina mare. Acolo unde au inceput lucrarile de constructie a unui pod pe cabluri care, prelungit cu un tunel, va lega Shanghai de Chongming.
Orasul ecologic va fi ridicat pe o suprafata de 86 kilometri patrati, adica trei sferturi din suprafata Manhattan-ului. In 2010 ar trebui sa fie finalizat primul oras-martor, cu 15.000 de locuitori. Pentru construirea acestui prim sit, a fost insarcinata o intreprindere semiprivata, dependenta de autoritatile din Shanghai, intreprindere cotata la bursa din Hong-Kong. Locuintele, centrele comerciale si de munca vor fi ridicate foarte aproape unele de altele, favorizand mersul pe jos sau cu bicicleta.
Vor fi amenajate un mare numar de gradini si plantatii, inclusiv pe acoperisurile caselor si imobilelor (ceea ce asigura si o buna izolatie termica si fonica). Pentru producerea energiei vor fi utilizate biomasa, reciclarea deseurilor organice (livrate de biofermele construite in marginile orasului), tehnicile eoliana, solara... Toate procedeele nepoluante, cunoscute in acest sens vor fi agreate, pentru reducerea la maxim a emisiilor de gaze cu efect de sera. Deocamdata, autoritatile din Shanghai se concentreaza asupra perfectarii colaborarii intre oamenii de stiinta si partenerii internationali pentru validarea proiectului.
Unul din scopuri: agricultura biologica in care sunt implicati specialisti de la universitatea din Torino. Pe termen lung, proiectul necesita foarte multi bani, zeci de miliarde de dolari, mult mai mult decat se va cheltui pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008. Un investitor irlandez interesat sa se implice in acest proiect a promis 1 miliard de dolari pentru crearea unui important centru ecvestru. La doar trei kilometri de viitorul oras incepe rezervatia naturala. Va fi, evident, protejata dar va deveni si un loc de agrement ecologic.