Putini maestri ai picturii universale si-au dedicat cea mai mare parte a lucrarilor vietii rurale vazute în toata splendoarea ei si care se poate defini cel mai bine la o petrecere. Olandezul Jan Steen a fost marele contemporan al lui Rembrandt care s-a situat exact la opusul ideilor autorului „Lectiei de anatomie”. Personajele simandicoase ale mediului urban elitist dispar ca prin farmec la Steen, locul lor fiind luat de taranii cu zambetul pe buze, cu dor de chef pana-n zori, si de copiii care nu stiu decat sa se joace si sa faca o dezordine... încantatoare.
Modestul si mult gustatul Jan Steen (1626-1679), nascut la Leiden, a avut de mic anturajul tavernei si al chefliilor în fata ochilor. Localul „Halba rosie” era unica sursa de existenta a familiei sale, timp de mai multe generatii. Astfel, chiar daca Jan studiaza la scoala latina (era catolic) – specializata în teme religioase si portretistica –, viata rurala l-a atras cel mai mult si în special scenele de interior pline de buna dispozitie. Foarte rare sunt peisajele bucolice, cu pastorii si agricultorii în plina activitate. Marea bucurie a creatiilor sale a fost sa surprinda chipul oamenilor simpli, gesturile lor atunci cand se reunesc la o masa plina de bunatati. Si la fel de important pentru spiritul sau de observatie a fost obsesia detaliilor amuzante, caci maestrul priveste atmosfera de petrecere cu duiosie si dulce ironie.
Cine altul decat Steen s-a transformat într-un patron (mai putin dibaci la finante) de berarie, în localitatea Delft. Chiar daca a dat faliment, ochiul vigilent al artistului a retinut toate amanuntele unui chef, inclusiv o femeie bine cherchelita care nu mai gaseste drumul spre casa si devine fara voie bufonul satului. Cine altul putea sa observe cearta dintre doi jucatori de carti, bine afumati, gata sa se înfrunte cu cutitele. Evident, din compozitie nu lipsesc copilul si cainele sau, pentru a mai îndulci atmosfera.
Ironia maestrului triumfa în lucrari precum cea intitulata „Lumea cu fundu-n sus”, în care, la finele unei petreceri dintr-o sufragerie de la tara, un catel se suie pe masa si termina tortul uitat de meseni. Înduiosatoare este scena pe care ne-o descrie Steen cu prilejul celebrarii Sfantului Nicolae (care pe vremea sa era un fel de sarbatoare de Craciun). Copiii primesc dulciuri, jucarii si pantofi; unii se bucura, dar altul, mai maricel, începe sa verse lacrimi – probabil parintii îl uitasera. Dar si cu acest prilej exista în scenariu o armonie exceptionala între veselie si dezordinea din interior, iar toate personajele, multe ca de obicei, au fizionomii semnificative.
O panza care m-a impresionat în mod special este „Scoala satului”. Pare ca atmosfera si scenografia sunt preluate din Amintirile lui Creanga, desi geniul Humulestilor avea sa se nasca doua secole mai tarziu. În prim-plan este baiatul lenes, care atipeste obosit de învatatura; altii stau la o masa comuna si dezleaga buchiile. La masa centrala sta învatatoarea care corecteaza lectiile, iar în fundal copiii se joaca si se urca pe masa nepasatori. Într-o alta scena scolareasca, un poznas, asa ca Nica al Petrei Ciubotariul, primeste cateva lovituri la palma cu o lingura de lemn...
Inconfundabilul Jan Steen ne aduce aminte cu un talent inegalabil cum se îmbina sotiile copilariei si pataniile oamenilor mari, acolo unde armonia vietii colective este imbatabila. Emotionantele lui scene cu multe si vioaie personaje ne fac sa ne gandim unde este viata reala: la tara sau într-o urbe unde oamenii se însingureaza si petrec tot mai izolati? Pacat ca acest maestru al vietii rurale a trait numai 53 de ani si nu a avut un urmas pe masura.
Putini maestri ai picturii universale si-au dedicat cea mai mare parte a lucrarilor vietii rurale vazute în toata splendoarea ei si care se poate defini cel mai bine la o petrecere. Olandezul Jan Steen a fost marele contemporan al lui Rembrandt care s-a situat exact la opusul ideilor autorului „Lectiei de anatomie”. Personajele simandicoase ale mediului urban elitist dispar ca prin farmec la Steen, locul lor fiind luat de taranii cu zambetul pe buze, cu dor de chef pana-n zori, si de copiii care nu stiu decat sa se joace si sa faca o dezordine... încantatoare.