\\ Home Page : Articolo : Stampa
Misiunea FMI în România
By Admin (from 24/10/2010 @ 15:00:42, in ro - Observator Global, read 1576 times)

Evaluarea preliminară pe care FMI a făcut-o programului economic al guvernului român justifică un optimism prudent. După discutiile purtate la Ministerul Finantelor, seful misiunii FMI la Bucuresti, Jeffrey Franks, a declarat că datele privind deficitul bugetar pe trimestrul III arată destul de bine, ceea ce înseamnă că România are sanse bune să se mentină în tinta de deficit fixată pentru acest an, respectiv 6,8% din PIB.

Pe de altă parte, limita deficitului pentru anul viitor rămâne de 4,4%, a precizat Franks, întrebat ce părere are despre reducerea TVA la alimentele de bază la 5% si neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 de lei, echivalentul a 460 de euro. Cele două măsuri au fost aprobate, la mijlocul săptămânii, de Camera Deputatilor, cu concursul involuntar al parlamentarilor din arcul guvernamental. Pus într-o postură jenantă de gafa propriei majorităti, Executivul a promis reprezentantilor Fondului că va remedia situatia până la 1 noiembrie, cînd se încheie actuala misiune a FMI. Cele două legi adoptate de deputati contrazic flagrant politica de austeritate asumată în acordul de împrumut cu FMI, Banca Mondială si Comisia Europeană, acord aflat în curs.

Delegatia FMI a mai avut convorbiri la Ministerul Economiei, temele fiind marile companii de stat si măsurile pe care autoritătile trebuie să le ia pentru a elimina din pierderile înregistrate de acestea. FMI monitorizează companii din domeniile infrastructurii rutiere si de căi ferate, energiei termice si electrice si extractiei de cărbune. În vară, Guvernul a anuntat că va reevalua bugetele acestor companii. Alternativele sunt limpezi, iar conducerile întreprinderilor de stat au de ales între tăieri de salarii si concedieri.

În ce priveste sectoarele bugetare, FMI nu a mai evocat nevoia de noi disponibilizări sau reduceri de salarii, după cea de 25 de procente valabilă în prezent. Precizarea a fost făcută, la Radio România, de reprezentantul tării la FMI, Mihai Tănăsescu. El a criticat, pe de altă parte, propunerea de majorare a salariului minim, venită din partea Guvernului. Mihai Tănăsescu: „Cred că o crestere a salariului minim în segmentul bugetar, care în mod cert va atrage si o crestere a salariului minim în sectorul privat, va duce la o scădere de competitivitătii economiei si a produselor românesti la export, va duce, probabil, la eliminarea unor locuri de muncă si la o constrângere din partea sectorului privat în ceea ce priveste dezvoltarea. Deci, trebuie să analizăm foarte atent când luăm o măsură de genul acesta, să-i vedem nu numai aspectele pozitive, dar si posibilele aspecte negative”.

Sursa: rri.ro - Autor: Stefan Stoica