Multi cunoscuti ne-au întrebat, pe mine si pe Mircea Badea, ce am urmărit prin organizarea de nebuni, fără suport logistic ori sustinere institutională, a mitingului de protest împotriva CNA si, mai ales, la finalul manifestatiei, dacă ne-am atins scopul. Ce-am urmărit e simplu: să arătăm că, dacă altii nu dau o para chioară pe libertatea de exprimare si (în general) pe democratie, nouă ne pasă. Pentru că, desi suntem dezamăgiti, n-am murit sufleteste. Am vrută să se vadă si să se simtă că, într-o tară din ce în ce mai inertă, unde drepturile si libertătile cetătenesti (recâstigate cu sânge prin Revolutia din Decembrie ’89) sunt tratate ca un moft, avem puterea să strigăm pentru ele, să ni le apărăm când le simtim amenintate si, pe deasupra, că suntem în stare să mai si mobilizăm alti oameni. Nu neapărat pentru noi, fiindcă suntem băieti mari si am demonstrat că stim să ne descurcăm cu succes în jungla care a devenit mass-media, ci mai ales pentru ei. Fiindcă la dreptul lor de a-si alege emisiunile si realizatorii preferati atentează CNA. For care, asa cum se apără vinovat, într-adevăr, nu cenzurează direct; deocamdată, fiindcă nu are încă instrumentul legal. Dar care a încercat (slavă Domnului, fără succes) să desfiinteze, pe cale administrativă, o televiziune si îneacă în amenzi nesimtite, întru sufocare financiară si intimidare, posturile tv care nu se prosternează în fata puterii portocalii.
N-avem valente de lideri politici, nici măcar intentii de a ne îndrepta către acea lume. Dacă am fi vrut asta, ne plictiseam, amândoi, demult, prin Casa Poporului ascultând cuvântările căznit responsabile ale presedintelui Băsescu si numărând în paralel cu fenomenul mondial al matematicii Alma-Roberta voturile absentilor. Dar, asa nepriceputi în ale aglomerărilor cum suntem noi, considerăm o realizare faptul că o mare de oameni (în nici un caz 500, asa cum eficient a lansat în media propaganda pixelului albastru, care, în căutarea drogurilor din subsoluri, a descoperit autocare cu pensionari si elevi) a demonstrat, în Piata Constitutiei, că nu suntem în integralitate un popor de oi, că nu se poate scrie cu toti oamenii din tara asta, în tarcuri bine izolate, “Trăiască Băsescu”. Si, da, din punctul ăsta de vedere, ne-am atins scopul. Fiindcă am reusit să mobilizăm, în mijlocul săptămânii, la orele prânzului, într-o perioadă mohorâtă din punct de vedere social, la o adunare populară curată, unde nu s-au avansat revendicări salariale si nu s-au împărtit cupoane de mici si bere, ci s-a strigat anti-cenzură si pentru libertate, oameni frumosi. Multi său putini? Depinde de baza de raportare. Noi zicem că măcar atâtia câti aducea cu autocarele Mantog, pe bani si zile libere, de la complexurile energetice, la mitingurile electorale ale candidatului Băsescu.
Pentru prima oară după intrarea-n democratie, lumea s-a strâns într-un loc public exclusiv pentru apărarea unor drepturi si principii, nu mânată de vreo revendicare de natură economico-socială concretă. A fost civism, a fost decentă, a fost curătenie, s-a respectat legea, iar autoritătile s-au comportat asa cum ar trebui să o facă de obicei: discret si eficient. Cei care dau măcar două parale pe cuplul Badea-Ciutacu s-au manifestat exact asa cum ne-am dorit: impecabil, ireprosabil. Motiv pentru care facem o reverentă publică în fata lor si le multumim pentru că au făcut ca, măcar o zi, să ne simtim bine în tara noastră.
