Cu siguranta ati auzit de masacrul din Colorado. James Holmes a impuscat atunci o gramada de oameni nevinovati intr-un cinematograf, in timpul filmului „Batman”.
Profilul tragatorului: un tanar inteligent, dar retras. Povestea clasica a tragatorului solitar, bolnav psihic, care datorita faptului ca are acces la arme de foc, comite un masacru.
Obiectivul de imagine este dublu in aceasta situatie. Pe de o parte este sustinut lobby-ul guvernamental de interzicere a detinerii armelor. Logic, o populatie dezarmata reprezinta o populatie docila. Odata ce oamenii au ramas fara arme, guvernul poate face, in principiu, ceea ce doreste.
Cred ca noi cunoastem acest aspect foarte bine...
Vreau sa subliniez insa partea a doua a obiectivului de imagine. Putina lume stie ca tatal lui James Holmes, Robert Holmes, este angajat al autoritatii de reglementare bancara din Statele Unite. El trebuie (trebuia) sa depuna marturie in fata unei comisii a Congresului American referitor la scandalul Libor. Libor este indicele de dobanda practicat pe piata londoneza de bancile de prim rang. Acesta este echivalentul britanic al Robor-ului romanesc.
Daca acest indice este manipulat, prin declararea unor informatii false, are loc o frauda. In cazul de fata, una de miliarde.
Ofiteri din SUA, Canada, Europa si Asia conlucreaza, pentru elucidarea acestui scandal, din care s-a descoperit la acest moment numai varful.
Pana acum, banca Barclays a fost amendata cu 460 de milioane USD, altele urmand sa fie auditate in mod similar. Iata cum se creioneaza imaginea unui furt de miliarde, a unei inselaciuni de nivel mondial, din care unii s-au imbogatit. Intrebarea cheie este: cine?
Mergand pe firul evenimenntelor il gasim pe Robert Holmes, tatal, un matematician de varf, un expert, chemat sa depuna marturie in fata Congresului.
Brusc fiul sau, care pana la acel moment nu a avut iesiri violente, se decide sa impuste cateva zeci de persoane, crezand ca este „Joker”. In timpul audierilor este absent, confuz, nu prea intelege ce se intampla. Prezinta toate semnele unei persoane drogate.
Problema: James Holmes nu se droga. Pe langa asta, cum se poate ca un student la neurologie sa fie atat de confuz, iar starea sa sa treaca neobservata de catre profesorii sai?
Ipoteza, ce se creioneaza tot mai clar se refera la discreditarea tatalui sau. Impiedicarea sau ducerea in derizoriu a marturiei depuse in fata Congresului. Probabil ca omul de stiinta, matematicianul si expertul in piete interbancare stia ceva. Ceva ce deranja persoane, care au castigat sute de milioane de pe urma inselacinilor LIBOR, persoane din cadrul “sistemului”.
Si iata cum un inadaptat social, un baiat timid, devine un asasin. Iata cum zeci de vieti sunt distruse, pentru a acoperi un jaf. Iata ce se intampla atunci cand te pui cu sistemul.
Si iata ce fel de stire NU ajunge in mass media din Romania!
Rata de absorbtie a fondurilor europene abia a miscat jumatate de procent în luna iulie (9,67% fata de 9,17 cu o luna în urma), afectata fiind si de decizia Bucurestiului de a întrerupe temporar deconturile spre Bruxelles pe fondul mai multor probleme ce aveau sa fie verficate de expertii europene pe toate cele cinci programe operationale importante.
Astfel, rata de absorbtie la 31 iulie a ajuns la 9,67%, potrivit Ministerului Afacerilor Europene. În iunie a fost de 9,17 iar la finalul lunii mai de 8,78%, potrivit datelor oficiale.
Diferenta de jumatate de procent de la o luna la alta întrerupe un ritm ceva mai bun al cheltuirii banilor UE din aprilie pâna la mijlocul verii. Primul motiv este legat de problemele descoperite de expertii UE în cadrul misiunilor de audit din luna iulie. Alte decizii legate de eventuale suspendari de plati vor fi anuntate în curând de Bruxelles.
Ultimele întreruperi de plati au fost confirmate pe 24 iulie si au vizat doua Programe Operationale cheie pentru România: Transporturi si cel pentru IMM-uri.
Între timp, Guvernatorul BNR Mugur Isarescu avertizeaza, printre alte enunturi si mesaje cheie, ca defetismul fata de fondurile UE este este inacceptabil:
"Am observat ca România nu poate absorbi fondurile comunitare, s-a instalat un defetism extrem de periculos pentru strategia de dezvoltare a României. Guvernele spun ca absorbtia fondurilor este o prioritate, dar aceasta nu se simte în niciun fel. Înaintea aderarii analizele noastre aratau ca la o unitatea cu care noi contribui la UE ar trebui sa primim 2-3 unitati, dar lucrurile nu stau deloc asa. Este inacceptabila aceasta atitudine de defetism fata de fondurile europene", a spus Isarescu.
Comisia Europeana avea sperante mari în legatura cu economia României care avea la îndemâna sute de milioane de euro, fonduri nerambursabile, ce asteptau sa fie cheltuite. Ce anuntau previziunile Executivului de la Bruxelles, din luna mai a acestui an:
Rata de absorbtie la sfârsitul lunii martie a fost de 6,56% în crestere cu 0.26% fata de luna anterioara si cu aproape un procent fata de sfârsitul lui ianuarie, în conditiile obiectivul stabilit de la Palatului Victoria este acela de a ajunge, la sfârsitul lui 2012, la o rata de 20 de procente. Vezi detalii aici
Criza economica actuala a determinat tot mai multe state sa solicite fonduri de la FMI. În curând FMI ar putea epuiza resursele, sau cel putin pe cele publice, transparente, în conditiile în care numarul tarilor creditate este în continua crestere, acestea regasindu-se pe toate continentele.
Brad Setser, expert la infama organizatie Council for Foreign Relations (CFR) declara ca nevoia de finantare externa a tuturor tarilor vizate de FMI ajunge la 600 de miliarde de dolari, si atentioneaza ca... "suma ar scufunda complet Fondul Monetar". Din pacate, înca nu s-a întâmplat asa ceva si oamenii acestei institutii dicteaza în România legi si instaureaza guverne. Ca sa ajunga aici, au avut ajutor, chiar din interior.
Un personaj cheie din tara noastra este guvernatorul Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu, cel mai longeviv guvernator de Banca Centrala din lume, cunoscut mason si membru in Comitetul Executiv al Comisiei Trilaterale.
Dupa un curs de calificare in SUA de scurta durata, in 1990 ocupa functia de guvernator al BNR, acelasi lucru intamplandu-se si astazi. Sub tutela lui sistemul bancar romanesc a fost practic lichidat, distrugand atat banci de stat cat si private. A reusit sa supravietuiasca doar CEC Bank, ca rezultat colateral pozitiv al unei interventii in Parlament.
Ar fi de interesat de stiut daca domnul Isarescu poate sa gaseasca alta tara in lume al carei guvernator de Banca Nationala sa-si fi lichidat sistemul bancar si sa fi inmormantat bancile autohtone. De asemenea domnul academician, singurul roman membru al Comisiei Trilaterale, la randul ei subordonate Grupului Bilderberg, ar putea sa ne explice noua, muritorilor de rand, cum a reusit Coreea de Sud, ca dupa criza din anii 1997-1998, sa nationalizeze toate bancile straine iar de atunci sa inregistreze o dezvoltare economica si a nivelului de trai fara precedent...
Incalcand Legea nr. 312/2004 privind statutul Bancii Nationale a României, Mugur Isarescu a protestat pentru ca prin decizia Curtii Constitutionale nu au fost taiate pensiile cu 15%. Conform aceleasi legi, obiectivul fundamental al BNR este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor.
Acest obiectiv este imposibil de indeplinit deoarece guvernele ‘noastre’ au renuntat la control in interesul cetatenilor si astfel statul roman nu are nici o parghie pentru a mentine stabilitatea preturilor. De exemplu în Romania, tara producatoare de titei, gaze naturale si energie electrica, preturile la carburanti si curent sunt mai mari decat in celelalte tari europene care importa acest tip de produse. O scurta verificare a datelor oficiale, sau a celor care mai pot fi considerate ca oficiale si reale, ne duc la concluzia ca guvernatorul Isarescu a aceptat impreuna cu presedintii Iliescu, Constantinescu si Basescu ca populatia sa fie facturata la cele mai mari preturi pentru a se asigura astfel compensatii la astfel de cheltuieli pentru clientela politica. Nici in ceasul al doisprezecelea, cand milioane de romani au fost afectati drastic de masurile de austeritate, guvernatorul BNR nu cere public guvernului sa vina in sprijinul cetatenilor si sa ceara pentru acestia aceleasi drepturi si preturi ca si pentru particularii in interesul carora, probabil, lucreaza.
Niciodata guvernatorul Isarescu, ‘de-a lungul indelungatului sau mandat’ nu s-a opus la politicile antiromanesti ale firmelor straine. Cand Curtea Constitutionala a hotarat ca taierea pensiilor si recalcularea celor speciale Guvernul Boc IV a decis, prin OUG, majorarea cu 5% a TVA, iar Isarescu a anuntat ca va creste inflatia la 8%. Ca o consecinta directa, preturile au crescut iar puterea de cumparare a angajatilor si a pensionarilor a scazut.
Conform Legii nr 312/2004, art. 2 alin. 3, ‘Banca Nationala a României sprijina politica economica generala a statului si administreaza rezervele internationale ale Romaniei’. Sau asa ar trebui. In baza articolului 30 ale aceleiasi legi, BNR stabileste si mentine rezervele internationale, rezerve alcatuite din aur detinut in tezaur in tara sau depozitat in strainatate, active externe, sub forma de bancnote si monede sau disponibil in conturi la banci sau la alte institutii financiare in strainatate, pe care le stabileste Banca Nationala. Poporul roman suporta cheltuiala depozitarii in strainatate celei mai mari parti a rezervei de aur a Romaniei.
Niciodata guvernatorul Bancii Romaniei nu a justifcat logica acestei cheltuieli, la fel cum nu explica de ce se opune cresterii rezervei de aur a Romaniei de cel putin 8 ori cu aurul de la Rosia Montana si de ce accepta ca Guvernul Boc, impreuna cu presedintele Romaniei, sa sprijine o firma straina (Rosia Montana Gold Corporation) sa jefuiasca poporul roman de peste 100 miliarde de euro, cat este evaluat zacamantul din Muntii Apuseni.
Ori probabil nu este informat ca multe din tarile puternice si dezvoltate ale lumii achizitioneaza cantitati uriase de aur de pe piata mondiala, pregatindu-se introducerea monedei unice internationale. De aceasta data, guvernatorul Isarescu nu poate invoca lipsa cadrului legal in atitudinea sa ostila cresterii veniturilor Bugetului de Stat cu peste 100 de miliarde de euro, numai de la Rosia Montana.
In 20 de ani guvernatorul Isarescu nu a propus si nu a sustinut nici o sursa de crestere a veniturilor nationale, si nici nu a solicitat stoparea coruptiei si a risipei din banii publici. Guvernatorul Isarescu si Consiliul de Administratie al BNR au hotarat, fara sa anunte Parlamentul, ca rezerva valutara a poporului roman sa fie depozitata in banci americane pentru o dobanda de circa 1%, iar guvernul Boc au luat imprumuturi de la FMI si de alte banci, inclusiv americane, de peste 30 de miliarde euro cu o dobanda de 3,5-10%. Pentru astfel de manevre a fost, bineinteles, nevoie de taieri de salarii si pensii, concedieri de bugetari,desfiintari de IMM-uri, mariri de TVA si impozite etc.
Insa in caz ca s-ar fi gasit cineva sa-i traga la raspundere pentru acest masacru financiar pe respectivii, aceesi lege 312 din 2004 prevede ca membrii Consiliului de Administratie al BNR nu raspund civil sau penal. Ei au doar drepturi, printre care se regasesc indemnizatii de 90 000 – 100 000 euro pe luna, sau participarile la profit, pe care si le stabilesc singuri si nesiliti de nimeni.
Astfel, in baza legii cu pricina, pana la 30 iunie a anului urmator, guvernatorul prezinta Parlamentului raportul si pleaca. Nici vorba de responsabilitate, iar in urma raman numeroase intrebari fara raspuns cum ar fi: ce sume s-au acordat pentru investiti si ce obiective s-au realizat din creditele externe de peste 120 de miliarde euro?
De ce se opune la negocierea si obtinerea unui imprumut din partea Chinei, necesar pentru dezvoltarea agriculturii, a turismului si a infrastructurii de trasnport?
De ce se administreaza anual in pierdere, de miliarde de euro, rezervele internationale ale Romaniei?
Din ce resurse va platit poporul roman uriasa datorie externa si in cati ani?
Cat este datoria externa pe cap de locuitor?
Ce responsabilitate are guvernatorul Isarescu pentru situatia economica, financiara si sociala din tara, precum si pentru indreptarea Romaniei intr-o directie gresita?
Exista posibilitatea unei legaturi intre criza autohtona in contextul celei internationale, imposibilitatea de rambursare a datoriei externe si acordarea cetateniei romane a peste 1 milion de persoane in ultimii ani?
De ce romanii au fost o generatie de sacrificiu in hulitul regim socialist si de ce sunt o generatie de sacrificiu acum, in (prea) mult trâmbitata democratie de tip occidental, unde nu se construieste nimic, ci doar se DARÂMA?
La 20 de ani de la marea varsare de sange din decembrie 1989, Romania arata ca un animal bolnav si haituit. Ne uitam in urma si nu ne vine sa credem ca au trecut doua decenii de sperante zadarnice. Nimic din ce-am visat nu s-a implinit. In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul. Nu mai putem sa ne ascundem dupa deget. Ca o confirmare, academicianul Florin Constantiniu, istoric de prestigiu european, ne pune in fata o oglinda necrutatoare in care, daca avem curajul sa privim, ne vom afla poate izbavirea.
"Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre in decembrie 1989 au fost ratate"
- Cum evaluati, fara menajamente, cele doua decenii de libertate din viata noastra, domnule profesor?
- Ca pe un inaugural ratat. In istoria fiecarui popor exista evenimente cruciale, care inaugureaza o noua etapa in evolutia societatii. Decembrie '89 a fost un astfel de eveniment: crucial, innoitor, fondator. Din nefericire, sansele imense care se ofereau tarii noastre au fost ratate si, astfel, Romania imparte cu Bulgaria si Albania ultimele locuri din clasamentul tarilor foste comuniste.
- Pentru un individ, 20 de ani inseamna mult, aproape o treime din viata. Ce reprezinta pentru istorici aceeasi perioada?
- Pentru istorici sunt foarte instructive, intr-un astfel de moment, comparatiile cu alte intervale de timp ale istoriei nationale. Iau doua exemple de perioade cu o intindere de doua decenii, ca aceea scursa de la caderea regimului comunist. Prima: 1859-1878; a doua: 1918-1938. In primul caz, perioada a fost marcata de un progres uluitor: de la Unirea Principatelor (1859), care pune bazele statului roman modern, la castigarea independentei (1877/1878). Politica de reforme a lui Cuza, in primul rand reforma agrara din 1864, si politica de modernizare promovata dupa aceea de Carol I, au facut ca statul roman sa se smulga din inapoierea determinata - in principal - de dominatia otomana, si sa se modernizeze rapid. Progresele au fost vizibile pe toate planurile: politic, economic, social, cultural. Sa nu uitam ca, in acest interval, apar "Junimea" si Eminescu! A doua perioada: 1919-1938. Iesita dintr-un razboi pustiitor si lovita de o criza economica de o duritate nemiloasa (1929-1933), Romania a izbutit, totusi, sa inregistreze un remarcabil progres in toate directiile, 1938 fiind anul de varf al Romaniei interbelice.
- Vorbiti de doua perioade exceptionale, domnule profesor! Ce se intampla astazi in Romania se afla la polul opus!
- Intr-adevar. Am ales aceste doua perioade tocmai pentru ca ele sunt cele mai potrivite spre a fi comparate. In toate cele trei cazuri, avem de-a face cu inaugurale: in 1859, asa cum am spus, se aseaza temelia statului roman modern; in 1918, se desavarseste unitatea nationala a romanilor; la 22 decembrie 1989, se inchide "paranteza" comunista, deschisa in 1945 de ocupantul sovietic, si se reintra pe fagasul dezvoltarii firesti a societatii romanesti. Veti fi de acord - sper - ca la cea mai sumara comparatie, perioada postdecembrista apare cu o intristatoare saracie de rezultate. Suntem liberi, este adevarat, dar a progresat in vreo directie Romania? Sunt, astazi, romanii mai fericiti? Exista un mare ideal national care sa-i mobilizeze pe romani? In raport cu 1859-1878 si 1918-1938, ultimii 20 de ani nu ne dau decat infime temeiuri de satisfactie si deloc de mandrie. "Clasa politica s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o"
- De ce, in ultimii 20 de ani, romanii nu au mai fost in stare sa repete performantele din perioadele pe care le-ati amintit?
- Parerea mea este ca perioadele de progres sunt asigurate de conjugarea eforturilor elitei politice si intelectuale cu angajarea plenara a maselor intr-un proiect national, mobilizator si stimulator. In 1859, generatia pasoptista (Mihail Kogalniceanu, Ion C. Bratianu), cea mai creatoare generatie a istoriei romanesti, s-a aflat la unison cu societatea moldo-munteana, care voia unirea si independenta. In 1918, generatia Marii Uniri (Ion I. C. Bratianu, Take Ionescu, Nicolae Iorga) s-a aflat la unison cu societatea care voia "Romania Mare" si afirmarea ei pe plan european. Din 1989, societatea romaneasca a fost profund divizata (vezi "Piata Universitatii"), lipsita de un proiect national si incapabila sa-si mobilizeze resursele pentru a valorifica sansele ce i se ofereau: in primul rand, unirea Republicii Moldova cu Romania. Pe scurt, nici clasa politica, nici societatea romaneasca nu au fost in masura sa asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilitati oferite de caderea comunismului.
- Cu alte cuvinte, putem vorbi de o "ratare" postcomunista a Romaniei?
- Vorbim de clasa politica si de societatea romaneasca. Cea dintai a intrunit trei superlative: cea mai incompetenta, cea mai lacoma si cea mai aroganta din istoria Romaniei. Lipsita de expertiza, avida de capatuiala si sigura de impunitate, ea s-a aruncat asupra Romaniei cu un singur gand: sa se imbogateasca. A jefuit cum nici hulitii fanarioti n-au facut-o. Responsabilitatea ei fata de situatia catastrofala a Romaniei este imensa. Astazi, constatam ca industria este lichidata, agricultura e la pamant, sistemul de sanatate in colaps, invatamantul in criza, individualitatea Romaniei pe plan international disparuta. Criza economica nu a facut decat sa agraveze relele care au precedat-o. Incompetenti, guvernantii nu au stiut sa atenueze socul crizei ce ne-a lovit. Daca Romania profunda se zbate in dificultati si deznadejde, clasa politica prospera. Case peste case (oameni politici cu patru, cinci, sase locuinte; te intrebi ce vor fi facand in ele), vile in tara si strainatate, masini de lux etc. s-au strans in proprietatea clasei politice. Stiam ca avutia este rezultatul unei activitati economice. Acum, vedem ca politica este mijlocul cel mai sigur de imbogatire.
"Un popor de oi naste un guvern de lupi"
- Cine este vinovat de aceasta situatie?
- Cred ca principalul vinovat de aceasta situatie este insusi poporul roman! El ilustreaza perfect observatia ca "un popor de oi naste un guvern de lupi". Spiritul de demisie, pasivitatea, resemnarea romanilor, au permis clasei politice sa-si bata joc, nepedepsita, de tara. Lipsit de spirit civic, poporul roman nu a fost capabil, in acesti 20 de ani, sa traga la raspundere clasa politica sau sa "tempereze" setea ei de inavutire. Pe roman nu-l intereseaza situatia generala. Daca prin fin, nas, cumnat, amic etc., si-a rezolvat pasul lui, restul duca-se stim noi unde! Mostenirea multiseculara a lui hatar si bacsis a ramas atotputernica. Cum sa indrepti o tara, cand cetatenii ei se gandesc fiecare la sine si nu la binele comun!? Astazi, asistam la situatii si mai dramatice. Romanii pleaca - din nevoia de castig - sa lucreze in Spania sau Italia, sa lupte in Afganistan. Energii si vieti se irosesc astfel in beneficii straine. Nu poti sa-i condamni: mai bine sa lucreze pentru straini, decat pentru noii ciocoi postdecembristi, care ii trateaza cu un dispret suveran.
- Intrarea Romaniei in NATO si UE a fost, totusi, o biruinta postdecembrista.
- Sa fim seriosi! Am intrat in NATO pentru ca SUA, factorul decisiv al Aliantei, au vrut-o. Aduceti-va aminte ca, in 1997, cand Romania a dus o campanie pe cat de zgomotoasa, pe atat de inutila, SUA ne-au inchis usa la summit-ul de la Madrid. In dorinta de a castiga bunavointa Washingtonului, am incheiat tratatul dezastruos cu Ucraina, fara a obtine nici un folos. Dupa 11 septembrie 2001, evaluarea americana s-a schimbat radical. In lupta impotriva terorismului islamic, SUA aveau nevoie de noi aliati; in acest context, Romania a devenit membra a NATO. A fost o decizie americana, nu un merit al guvernantilor romani. O situatie similara, si in cazul intrarii in Uniunea Europeana. Directoratul marilor puteri ale Uniunii a decis extinderea ei in Est. Daca avem un dram de sinceritate, trebuie sa recunoastem ca suntem inca departe de a fi o tara la nivelul standardelor vest-europene, care sunt ale Uniunii. Directoratul marilor puteri a considerat insa ca este in interesul sau aceasta extindere, si atunci, la gramada - iertati-mi expresia! - am intrat si noi.
"Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa"
- Ce-i lipseste Romaniei pentru a fi din nou ceea ce a fost candva?
- O "mare idee", un mare proiect national. Inainte de 1859, a fost Unirea; inainte de 1918, a fost desavarsirea Unirii. Astazi nu ne mai insufleteste nici un ideal mobilizator. In perioada interbelica, Cioran ar fi vrut ca Bucurestiul sa devina Bizantul sud-estului Europei. Si, fara nici o exagerare patriotarda, ar fi putut deveni. Astazi nici nu vrem, nici nu putem sa ne afirmam. Economic, Romania a devenit o piata de import. Nu cunosc vreun produs romanesc vestit la export. Practic, suntem un fel de colonie. In politica externa, am disparut de pe harta diplomatica a Europei. In plan cultural, scriitorii romani asteapta, in continuare, Nobelul... In stadiul actual, cred ca sectorul in care Romania ar fi putut sa se manifeste cu sanse de succes era cel cultural-stiintific. Din nefericire, guvernantii postdecembristi si-au batut joc de invatamantul romanesc, supus la tot felul de "reforme" si "programe" inepte si distructive. Daca, din randul elevilor sau studentilor, au iesit elemente de valoare, ele sau au plecat in strainatate sau au disparut in mediocritatea din tara. Aveam sansele sa fim Bizantul Europei de Sud-Est. Am ramas insa la periferia Europei.
- Mondializarea ameninta structura fiintei nationale. Se poate sustrage Romania acestui carusel mortal?
- Mondializarea este un proces caruia Romania nu i se poate sustrage, dar caruia ii poate rezista. Nu o rezistenta, as spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identitatii nationale. In Franta, tara cu o atat de veche si stralucita cultura, guvernul a initiat o dezbatere despre identitatea nationala. La noi, cand cineva abordeaza aceasta problema, se aud imediat voci care il acuza ca este nationalist, nostalgic etc. Patriotismul e privit, in anumite cercuri ale intelectualitatii noastre si ale societatii civile, ca o boala rusinoasa. Americanii - ii am in vedere pe cetatenii SUA - ne ofera cel mai frumos exemplu de patriotism. Noi, care ii copiem in atatea privinte, ramanem indiferenti la minunata lor pilda.
- Mai poate fi patriotismul o valoare in zilele noastre?
- Daca vorbim de un patriotism lucid, da, fara indoiala. Eu unul am aderat la principiul atat de sanatos al "Junimii": "Patriotism in limitele adevarului". Sa-mi iubesc tara si poporul, dar sa nu le ascund niciodata defectele. Poate este o deformare de istoric, dar cred ca identitatea nationala are o componenta esentiala: memoria istorica. Traditia se cultiva, in primul rand, prin cunoasterea istoriei. Cand monumentele istorice se paraginesc si se ruineaza, memoria istorica e pe cale de disparitie.
- Cum credeti ca vor judeca perioada postdecembrista urmasii nostri de peste o suta de ani?
- Peste o suta de ani, cred ca judecata urmasilor si, intre ei, a istoricilor, va fi foarte severa. Anii 1989-2009 vor fi considerati o perioada de declin, clasa politica si poporul roman impartind, in egala masura, responsabilitatea pentru aceasta trista realitate. Sa dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, Romania sa aiba situatia fericita pe care a ratat-o astazi!
Nascut in comuna Barbatesti, judetul Gorj, la data de 6 februarie 1949, urmeaza cursurile Facultatii de Litere din Bucuresti intre anii 1968-1972. Dupa absolvire este angajat ca redactor la ziarul "Viata Satului", iar din 1974, la revistele "Viata Studenteasca" si "Amfiteatru". Din 1978 pana in 1989, lucreaza ca redactor la revista pentru romanii de pretutindeni, "Tribuna Romaniei". Din 1989 pana in 2005 este redactor la revista pentru emigratie "Curierul Romanesc", editata de Institutul Cultural Roman. In paralel, din anul 2000, este angajat ca redactor la "Formula AS", unde tine saptamanal pagina a 3-a a revistei, dedicata interviului. In 1974, a debutat la revista "Luceafarul", devenind colaboratorul Sanzianei Pop. In 1979, primeste Premiul Anual pentru reportaj al revistei. In 1982 ii apare volumul de proze scurte si reportaje literare "Strigarea Numelor", la editura Eminescu. Un an mai tarziu volumul este recompensat cu Premiul Tineretului. In 1986, publica la Editura Artexim volumul de reportaje si evocari, in limba engleza, "Land of Promise", care obtine Premiul "Eminescu" al Clubului Romano - Canadian din Canada. Dupa 1989 isi continua activitatea publicistica la revistele Curierul Romanesc, Formula AS, Privirea, Oameni in Top si la ziarele Curentul si Transilvania Jurnal. Publica in "Arcasul" si "Bucovina" de la Cernauti, in "Radacini" din Kitchener, Canada si in publicatii periodice din diaspora. Colaboreaza la revista "Focus" si la almanahul "Romanian-American Yellow Pages" din Chicago. In 1999, este pentru scurt timp redactor sef al revistei "Privirea". In anul 2003 obtine Premiul pentru Ecologie si Protectia Mediului din partea Guvernului Romaniei, iar in aprilie 2004 i se acorda diploma Distinctia Culturala a Academiei Romane, cu ocazia aniversarii a 138 de ani de la infiintarea sa. In 2000 colaboreaza la traducerea volumului "Voi fugi si voi fi liber" de Aron Bonca. In 2002 publica, in colaborare cu Ilie Traian, volumul aniversar "Romanii si Luminile Vienei"; ambele carti apar la editura Danubius. Ion Longin Popescu este unul dintre cei 11 autori de eseuri care alcatuiesc culegerea "Prezenta Romaniei in istoria Braziliei", editura Univers (2002). In 2005, publica volumul de interviuri si editoriale "O Insula a Serpilor in Centrul Romaniei", la Editura Romania Pur si Simplu. In prezent este redactor principal la Formula AS, dedicandu-se interviului si luptei pentru protectia mediului.
Ecuador is expected to announce a decision within the next week on whether to grant WikiLeaks founder Julian Assange political asylum. Assange has taken refuge in the Ecuadorean embassy in London in a bid to avoid extradition to Sweden and ultimately, he says, to the United States. On a visit to Ecuador, Assange’s attorney, the Spanish judge Baltazar Garzón, said the British government would have no legal grounds to block Assange’s journey to Ecuador should he be granted asylum.
Baltasar Garzón: "Hypothetically, if asylum is granted, Great Britain can’t say they won’t send him. One can always say no. We are tired of seeing international conventions being breached or not agreed with by different countries. But legally, they can’t do it because Ecuador is a sovereign state, a free, democratic state, exactly like the U.S., nothing more, nothing less."
Source: democracynow.org - A DAILY INDEPENDENT GLOBAL NEWS HOUR - With Amy Goodman & Juan González
Cunoscutul blogger Alexei Navalni care a energizat protestele de strada împotriva lui Putin înainte si dupa alegerile prezidentiale este acuzat de delapidare. Procesul va diviza si mai mult opozitia radicala la adresa Kremlinului, dar ar putea sa-i creasca pe termen lung capitalul politic tânarului lider, crede Lilit Gevorgyan, experta în spatiul CSI la firma de consultanta IHS Global Insight.
Procesul de delapidare intentat lui Navalni în 2010 a fost redeschis pe 31 iulie în fata unui tribunal moscovit. Exista temerea ca se încearca eliminarea sa de pe scena politica, cât si oprirea activitatii sale sustinute de combatere a coruptiei prin expunerea acesteia.
Avocatul de 36 de ani a devenit cunoscut si popular tocmai prin campaniile sale anti-coruptie, desfasurate prin intermediul site-ului de Internet Rospil.ru, care a reusit sa adune fonduri semnificative expunându-i pe oficialii de stat suspectati de savârsirea unor fapte de coruptie. Navalni a facut ani de zile astfel de dezvaluiri, prin cumpararea de pachete minoritare de actiuni la companii mari de stat si prin exercitarea dreptului sau de a cere si a primi acces la operatiunile interne ale acestora, în calitate de actionar. El si-a asigurat chiar si un loc în board-ul Aeroflot, cea mai mare companie aeriana rusa, cu ajutorul unuia dintre actionari, miliardarul Alexander Lebedev.
În protestele spontane anti-guvernamentale din decembrie anul trecut, Navalni a reusit sa-si creioneze un profil de lider politic al opozitiei pentru ca a fost omul care i-a adus, chiar daca pentru putina vreme, pe liberali si pe ultranationalisti împreuna în efortul de a opri realegerea lui Vladimir Putin din martie. Dar dupa esuarea acestui obiectiv, alianta conjuncturala s-a rupt.
Acuzatii vechi si noi
Initial Navalni fusese acuzat ca a prejudiciat bugetul regiunii Kirov din nordul Rusiei cu 40.000 de dolari în perioada în care lucra ca si consilier al guvernului regional. În prezent, la aceste acuzatii se adauga aceea ca s-ar fi asociat cu o mica firma de cherestea pentru a fura lemn de la fabrica de cherestea de stat KirovLes, producând un prejudiciu de 16 milioane de ruble. Navalni a respins însa acuzatiile ca fiind absurde si l-a acuzat pe Putin ca „trimite dupa gratii pe toti cei care-i sunt incomozi”.
Daca tânarul blogger va fi arestat, el va câstiga si mai mult capital politic ca urmare a statutului sau de prizonier politic, crede analista Lilit Gevorgyvan. Deocamdata însa o condamnare a sa ar fi un semnal puternic dat de autoritatile ruse ca nu vor mai tolera proteste de strada din partea opozitiei radicale. Scaderea numarului protestatarilor si divizarea miscarii de opozitie le-a permis autoritatilor sa ignore cererile acestora de reforma politica.
„Opozitia rusa este în continuare în faza de formare, dar închiderea lui Navalni nu va face decât sa-i galvanizeze pe sustinatorii sai sa duca mai departe campania sa împotriva coruptiei pe care o considera cea mai mare amenintare la adresa Rusiei. Iar capitalul politic pe care îl va dobândi prin intrarea în cercul detinutilor politici cunoscuti, îl va putea folosi cu siguranta în viitor”, concluzioneaza Gevorgyan.
Nici macar Ceausescu nu-si imagina în 1966 o autostrada pe care sa se circule cu maximum 100 de km/h.
Ne-am uitat pe raportul IPTANA unde sunt prinse informatii pretioase despre viziunea lui Ceausescu asupra autostrazilor care s-au proiectat în timpul sau.
Nu mica ne-a fost mirarea sa vedem ca pentru Autostrada Bucuresti - Pitesti, "elementele geometrice au fost proiectate pentru viteza de baza de 140km/h" desi saraca Dacie 1310, aparuta abia în 1983, nici nu putea sa ajunga la o asemenea viteza.
Executia autostrazii Bucuresti-Pitesti s-a derulat în perioada 1967-1979, se arata în raportul IPTANA.
RESTRICTII de viteza pe cea mai asteptata AUTOSTRADA
Pe autostrada Bucuresti-Ploiesti, care s-a deschis circulatiei pe data de 19 iulie 2012, la 45 de ani de la primele proiecte de autostrada din România, se circula cu o restrictie de viteza de 100 km/h.
Septimiu Buzasu, secretar de stat în cadrul Ministerului, a precizat ca viteza maxima admisa pe autostrada Bucuresti - Ploiesti este de 100 km/h, urmând sa fie ridicata la 130 km/h abia dupa ce soferii se vor acomoda si daca nu se vor înregistra accidente sau incidente.
The video shows some very disturbing images including police firing rubber bullets and letting a dog loose on a woman holding a baby. To talk more about what is going on in Anaheim, RT's Kristine Frazao is joined by Michael Prysner of the ANSWER Coalition.
At a sometimes-tense House hearing, Medicare Chief Information Officer Tony Trenkle assured lawmakers that the issue is a priority but couldn't offer a timetable for when the change might be made.
Congressional auditors said in a report Wednesday that an earlier cost estimate of $800 million to $845 million was faulty, partly because of insufficient and inconsistent data.
The Government Accountability office estimated as many as 48 million Medicare beneficiaries risk having their identity stolen because their Social Security numbers are displayed on Medicare cards required by most physicians' offices and other health care providers.
Early next week, an extraordinary machine will plunge down in a sheet of flame, pirouette through the Martian skies and come to rest, Newton willing, on the floor of a rocky crater next to a mountain almost five kilometres high. The Mars Science Laboratory, aka Curiosity, is a $US2.5 billion ($2.38 billion) robotic planetary rover. This nuclear-powered craft, a tonne in weight and the size of a small car, is by far the largest, most complex and most expensive unmanned probe ever sent to the surface of an alien planet. Curiosity's brief is to spend several years poking around Gale crater, perhaps climbing Aeolis Mons, and looking for signs of past and even present life on the Red Planet.
Just about everyone agrees that Curiosity is an example of what NASA does best: robotic planetary exploration, on a tight budget, with maximum bang (in science terms) per buck. And this, I would argue, is also the only way forward for an agency that has otherwise lost its way - a pointer to a new focus that could yet herald the true dawn of the space age.
Since the days of the Pioneers, Voyagers and Mariners of the 1960s and 1970s, NASA's star performers have been the robot brainchildren of the Jet Propulsion Laboratory, its outpost in Pasadena, California. These machines have glimpsed lakes on Titan, flown through the rings of Saturn, photographed fire-fountains on Io and sniffed briny oceans on Europa - all for a total cost, over 50 years, that amounts to what the Pentagon spends in eight weeks. To see the opposite of this pure brilliance, simply fly across the US to the Johnson Space Centre in Houston, Texas, home to the Astronaut Corps. High on expectations after the Apollo moon landings, NASA's Human Space Flight division has spent four decades pouring cash down the drain and going nowhere.
Since the Space Shuttle program was cancelled last year, America's manned program has been in chaos. Officially, a new spacecraft called Orion, revealed earlier this month, will take American astronauts out of low-Earth orbit for the first time since 1972, first to the moon, then to the asteroids and on to Mars. The first flights are scheduled for 2014, with the moon missions slated for the 2020s.
Rumbling into the future … NASA's guidance, navigation and control systems manager, Steve Lee, points out the features on Curiosity. Photo: Reuters
But it won't happen. There is no national leadership, no inspiration, no goal. Budgets will be cut, timetables will slip. The great thing about the moon as a destination is that you can stand on the White House lawn and point to it. But NASA will not get funding to send astronauts to asteroids - for the simple reason that most American taxpayers don't care about asteroids, even if they know what they are.
So what should NASA do? After all, the agency still has considerable funds at its disposal; more, theoretically, since the pointless space shuttles were finally grounded. I believe that it should, along with its international partners such as the European and Russian space agencies, refocus on one overriding goal: to search for life outside the Earth - scrapping more or less everything else.
After all, there can be no more pressing or fascinating question in the whole field of space exploration and astronomy. To discover that Earth's biosphere is unique, to find that even the most Earth-like planets out there are no more than sterile rocks, to discover that wherever we look, we see not even bacterial slime, would be extraordinary. If the evidence stacked up that we are indeed alone, our view of ourselves - of our place in the universe and our custodianship of our planet - would take on a whole new meaning.
And, of course, the alternative would be just as awe-inspiring. Finding microbial life on Mars with a different genetic make-up to earthly life (showing that the Martian bugs are not the result of meteoritic cross-contamination between the two planets) would suggest that life is everywhere. The biochemist Nick Lane, of University College London, one of the surprisingly few scientists in the world studying the origin of life, suggested recently that microbial life probably is everywhere, but that evolution to more complex forms such as recognisable animals and plants demands a series of biochemical flukes that may yet mean that life as we know it is vanishingly rare. This fascinating idea needs exploring. Under its strategy, what should NASA do in practical terms? First, expand robotic exploration of the solar system. With the money saved by cancelling the Space Shuttle, the US - with input from Europe and perhaps India and China - could send a series of flagship missions to Mars, Europa (a moon of Jupiter) and Titan (a moon of Saturn) to look for life. The European Space Agency is building an ambitious new probe to explore the Jovian system. This was originally meant to be a joint mission with NASA, but the Americans pulled out, a move that should be reversed.
Second, NASA should wriggle out of its commitment to the International Space Station, a $100 billion, orbiting white elephant. Congressional law now demands NASA continues to support this exercise until 2017. In May, a private spacecraft called Dragon successfully docked with the space station, showing commercial space flight can be a reality. Since SpaceX's Dragon capsule can carry people, NASA should effectively privatise the whole ISS enterprise - and the whole business of getting men and material into orbit. Turn the station into a hotel, get it sponsored by McDonald's; anything, really. Private enterprise may even manage to make it interesting.
With yet more funds saved, NASA should build a fleet of space telescopes. In terms of value for money, few machines can compete with the Kepler observatory. At a cost of $600 million (about the price of one Space Shuttle launch) this machine has revolutionised our view of the cosmos. In three years it has found more than 2000 ''exoplanets'' orbiting nearby stars, including dozens that are roughly Earth-like in size and temperature. Twenty years ago, we did not know of a single exoplanet; now, it is estimated that there are at least 30,000 potentially habitable planets within 1000 light years of Earth - places such as Kepler-22b, a world bigger than our own yet with similar surface temperatures and possibly a huge ocean covering its surface.
We need more Keplers, and bigger ones. Large space telescopes, or fleets of space telescopes, placed either in Earth's orbit or at the solar system's gravitational oases (known as the Lagrange points) would allow us to survey nearby Earth-like planets, sniffing their atmospheres spectroscopically for oxygen, methane, water vapour and the like - the tell-tale signs of a biosphere. With a really big telescope, we could theoretically see the dark-light colour changes that may signify continents and oceans passing as the planet rotates.
This does not mean, however, that human space exploration should cease altogether. A return to the moon makes sense, not least because the lunar far side is an ideal place to build extremely large telescopes that could explore the surfaces of ''Earth twins'' even more effectively. And if Mars looks promising, it remains the case that a human astrobiologist could achieve in a week what the best robot could do in three years.
Yet concentrating on a search for life would have the advantages of being scientifically valid, being relatively cheap and connecting with the public imagination. Since 1972, Americans have spent far more money making and watching movies about fictional aliens than they ever spent actually going into real space. Looking for ET will garner rather more enthusiasm than growing cress seeds in orbit. And there is a case for devoting modest public funds in the search for alien radio signals.
There remain scientifically and culturally valid reasons to maintain a human presence in space, not to mention more nebulous justifications such as vicarious excitement and national pride. But NASA should leave the flag-planting, for now, to the privateers and to other nations (the next humans on the moon will be Chinese, arriving in the late 2020s).
Go looking for life, and it may well find it. Once it does, all bets will be off - and NASA might just get the money to do whatever it wants. Michael Hanlon is the author of The Worlds of Galileo and The Real Mars.
(p)Link
Commenti
Storico
Stampa
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3
