The way things currently stand in the field of medicine, doctors often have to try out a number of treatments on any one patient, before (hopefully) finding one that works. This wastes both time and medications, and potentially endangers the patients, as they could have negative reactions to some drugs. In the future, however, all that experimenting may not be necessary. The pan-European IT Future of Medicine (ITFoM) project, a consortium of over 25 member organizations, is currently developing a system in which every person would have a computer model of themselves, that incorporated their own genome. Doctors could then run simulations with that model, to see how various courses of treatment would work on the actual person.
Needless to say, technology needs to advance before it becomes relatively easy to map individuals' genomes. That's why ITFoM is currently vying for EUR 1 billion (US$1.5 billion) in funding, from the European Future and Emerging Technologies flagship scheme. It has already received EUR 1.5 million (US$2.2 million) in preliminary funding. Once the 10-year project builds momentum and more organizations join, ITFoM's organizers are predicting that it could become one of the largest collaborative endeavors since the Apollo space program.
Besides genetic data, each person's computer model would incorporate physiological information such as allergies, past and current health issues, and congenital defects - some of the same things that are currently part of their health records. Not only would this allow physicians to virtually test different drugs on specific patients, but they could also asses how changes in things such as diet and exercise might affect them.
Great strides will have to be made in areas such as high-speed data acquisition and evaluation, dynamic storage and processing of that data into mathematical models, and the development of systems that can learn, predict and inform. The implications, however, could be huge.
"The greatest opportunities to improve outcomes in medicine seem likely to come from personalized medicine, the biological sciences are providing the insights required to support informed personalization, and advanced computational techniques are essential for making sense of the data that informs decision making," said Professor Norman Paton, of ITFoM member the University of Manchester. "This is a fantastic opportunity to bring together advances from these three rapidly developing areas to bring about a paradigm shift in medical practice."
La nave cartaginese con il suo possente rostro puntava dritta su di loro. I rematori della nave romana tiravano al massimo, per evitare lo scontro, ma il fianco della loro nave era già esposto. Sul ponte i legionari avevano lo sguardo fisso. Ora i Cartaginesi non erano più ombre indistinte, ma uomini dalla pelle scura con elmi di cuoio. Un tonfo, un “crack” prolungato, una violenta cascata salata e i Romani affondarono. Senza sapere che, morti loro, la battaglia sarebbe stata vinta. Senza immaginare che, senza quella vittoria su Cartagine, la storia sarebbe stata diversa. La loro infatti era solo una delle navi romane affondate nella battaglia delle Egadi, al largo di Trapani, scontro navale che chiuse la Prima guerra punica segnando una svolta: da piccola potenza regionale, Roma sarebbe diventata una potenza globale, con mille anni di presenza militare, commerciale e culturale. Questa battaglia navale, la più grande a memoria d’uomo per numero di partecipanti, circa 200 mila, avvenne la mattina del 10 marzo del 241 a. C.
Salto nel tempo. Oggi, a distanza di oltre duemila anni, se ne sono trovate le tracce. Lo scorso 24 agosto, in una ricerca coordinata dalla Soprintendenza del Mare della Regione Sicilia, due sub, Gian Michele Iaria e Stefano Ruia, su indicazioni di un Rov hanno recuperato alcuni elmi di quei legionari romani (le ossa non si sono conservate perché affioravano sul fondale). «Ne abbiamo visti spuntare due, poi, in un’area di soli 200 m2, a 75 metri di profondità, c’erano altri 10 elmi» spiega Ruia. «Si capiva che erano romani per la caratteristica punta a “pigna”. Non molto distante abbiamo rinvenuto un rostro romano, probabilmente della nave su cui erano imbarcati i soldati che portavano quegli elmi». Una delle prove che si tratta del luogo esatto in cui si svolse la battaglia delle Egadi, a nord-ovest dell’isola di Levanzo, come aveva ipotizzato l’archeologo Sebastiano Tusa. «La nostra ricerca ha avuto origine alcuni anni fa, quando un subacqueo recentemente scomparso, Vincenzo Paladino, mi raccontò del ritrovamento di circa 300 ceppi di ancore allineati lungo un fondale della costa orientale dell’isola di Levanzo» spiega Tusa, sovrintendente del Mae della Sicilia. «Consultammo gli scritti dello storico greco Polibio, che, a distanza di circa 70 anni, aveva ricostruito la battaglia nelle sue Storie: aveva raccontato come i Romani, guidati dal console Gaio Lutazio Catulo, attaccarono di sorpresa i Cartaginesi. Avevano teso un agguato nascondendosi dietro un promontorio di Levanzo e per la fretta di andare all’attacco avevano tagliato le cime delle ancore: proprio quelle ritrovate da Paladino».
Collegamento riuscito. Le fonti storiche riferiscono che la flotta cartaginese era composta da 700 navi, adibite soprattutto al rifornimento e all’incremento delle truppe di terra di stanza sul monte Erice, in Sicilia, comandate da Amilcare Barca. «La Prima guerra punica» continua Tusa «come la Prima guerra mondiale, si stava trascinando da anni con scontri terrestri di posizione, sulle colline fra Trapani e Palermo, dove si avanzava solo di pochi chilometri. I Cartaginesi avevano allora armato una grande flotta, al comando dell’ammiraglio Annone, per portare altri rinforzi e farla finita». I Romani, però, dopo la sconfitta di Tunisi e sfortunati naufragi come quello di Camarina (255 a. C.), grazie a una sottoscrizione di cittadini, avevano armato 200 veloci quinqueremi.
Il comandante cartaginese Annone fece scalo per alcuni giorni a Marettimo (l’antica Hiera), nelle Egadi: all’alba del 10 marzo del 241, visto che il vento era favorevole (vento da ponente) salpò per puntare sulla costa della Sicilia. Ma i Romani, bene informati, fecero arrivare dai porti di Marsala (l’antica Lilibeo) e di Favignana 350 navi.
Tecniche belliche. I Romani si posizionarono dietro la punta di Capogrosso, estremità settentrionale di Levanzo, in agguato. I Cartaginesi li videro quando già la flotta, in inferiorità numerica, ma meglio armata, puntava loro contro, creando grande scompiglio. L’attacco fu micidiale: alcune navi romane ruppero, con i rostri, le fiancate delle imbarcazioni cartaginesi affondandole. Altre si affiancarono alle navi nemiche rompendo tutti i remi di un lato, rendendole ingovernabili, per poi assaltarle con il “corvo”, una passerella arpionante su cui salivano i fanti. Catapulte lanciavano, come molotov, anfore incendiarie... Contributo Usa. Le ricerche subacquee, coordinate oltre che da Tusa da Stefano Zangara, dell’Ufficio progettazione delle ricerche in alto fondale della Soprintendenza del Mare della Regione Sicilia, sono iniziate nel 2006 con il determinante contributo della Rpm Nautical Foundation, una fondazione statunitense che ha messo a disposizione la nave Hercules, dotata delle più moderne strumentazioni per la ricerca subacquea. Finora hanno portato al ritrovamento di 6 rostri di navi affondate (dopo un primo prelevato illegalmente e sequestrato a un dentista di Trapani). Due sono cartaginesi, e uno reca la scritta in punico: “Possa Baal (principale divinità cartaginese, ndr) fare penetrare questo oggetto nella nave nemica”. Quattro rostri sono invece romani: portano iscrizioni latine che ne certificano la qualità. Infatti, all’epoca, c’era chi imbrogliava fornendo, per risparmiare, leghe di bronzo con quantità eccessiva di piombo. Il bronzo risultava così meno duro, diminuendo l’efficacia del rostro. Si tratta comunque di una scoperta sensazionale: finora al mondo erano stati ritrovati solo altri 4 rostri di quell’epoca. I Romani, inoltre, erano combattenti motivati: i rematori, con buona pace dei film di Hollywood, non erano schiavi, ma di solito uomini liberi addestrati. Fra i combattenti cartaginesi figuravano invece molti mercenari. E furono sconfitti nel giro di un paio d’ore.
Graziati dal vento. Il convoglio cartaginese era composto soprattutto da navi da trasporto (onerarie) per rifornire le truppe di terra in Sicilia, mentre le navi romane erano tutte da guerra. «Il resto della flotta dei Cartaginesi spiegò di nuovo le vele e si ritirò col favore del vento che, per fortuna, inaspettatamente era cambiato proprio nel momento del bisogno» racconta Polibio. Più di 2 mila anni dopo i ricercatori hanno trovato sul fondale 200 anfore. Sono di fattura greco-italica, in uso fra i Cartaginesi: forse le aveva gettate una delle navi in fuga per alleggerire il suo peso. Fallita la spedizione cartaginese, il comandante Barca, privo di rifornimenti, consegnò ai Romani i domini cartaginesi in Sicilia. L’ammiraglio cartaginese perdente, Annone, tornò in patria rimettendoci letteralmente la testa per la sconfitta. L’ammiraglio Lutazio, tornato a Roma, ricevette tutti gli onori. E costruì, a memoria dei posteri, un tempio i cui resti sono visibili tuttora a Roma in largo Argentina, di fronte al Teatro Valle.
ASTER, un radiometru japonez aflat la bordul satelitului Terra, lansat de NASA în 1999.
Efectul 3D este realizat prin fuzionarea a doua imagini bidimensionale, pentru a da senzatia de adâncime.
Prima versiune a acestei harti a fost publicata de NASA si Ministerul Economiei, Comertului si Industriei din Japonia în iunie 2009, dar noua versiune este mult îmbunatatita, adaugând 260.000 de imagini tridimensionale, pentru o acoperire mai buna.
Varianta actuala dispune de o rezolutie spatiala mai mare, o precizie verticala si orizontala sporita, acoperire mai realista a întinderilor de apa si capacitatea de a identifica lacuri cu diametru de un kilometru. Harta este disponibila online pentru utilizatorii de pretutindeni, accesul fiind gratuit.
Datele colectate de ASTER acopera 99% din uscatul Pamântului, de la 83 de grade latitudine nordica, la 83 de grade latitudine sudica.
Harta topografica se va dovedi utila în mai multe domenii, ea putând fi folosita pentru cercetari stiintifice, exploatarea resurselor energetice si conservarea celor naturale, managementul mediului, designul lucrarilor publice, studii de geologie si planificare urbanistica.
This is a Roughly Edited Preview! It contains the Evidence that the PIRACY that Sopa is trying to "Stop" was caused ENTIRELY by the Big Three Media Companies! SHARE Even the Rough Cut FREELY is you wish!
Agentia americana însarcinata cu protejarea cetatenilor de atacuri teroriste, Department of Homeland Security (DHS), a conceput un sistem parca desprins din filmele SF: un algoritm care colecteaza si proceseaza numeroase informatii despre membrii publicului pentru a identifica persoanele cu intentii criminale înainte ca acestea sa încalce legea.
Intitulat FAST (Future Attribute Screening Technology), algoritmul foloseste imagini video, înregistrari audio si masuratori psihologice si fiziologice (printre care fluctuatiile vocii, ritmul respiratiei, schimbari în temperatura corporala, nivelul feromonilor) pentru a calcula probabilitatea ca un cetatean sa comita un act violent.
Momentan, sistemul este în teste, în rolul de subiecti fiind mai multi angajati ai DHS. Anul acesta a avut loc primul test pe scara larga, acesta fiind efectuat în Boston pe 200 de voluntari.
Purtatorul de presa al DHS, Peter Boogard, a oferit mai multe detalii despre acest sistem: "Directoratul de Stiinta si Tehnologie a efectuat cercetari preliminare pentru a determina fezabilitatea folosirii unor senzori comportamentali si fiziologici, non-invazivi, pentru a detecta semne de stres, acestea fiind deseori asociate cu intentia de a face rau. Momentan, programul FAST se afla în fazele preliminare de cercetare, astfel ca nu exista planuri de a-l introduce în uz".
Cu toate acestea, un document al DHS datând din iunie 2010 arata care sunt principalele locuri în care se doreste folosirea sistemului FAST: la punctele de control de la frontiera si în cadrul controlului de securitate efectuat la evenimentele cu multi participanti, precum cele sportive.
Autorul celei mai controversate cercetări a anului 2011, Ron Fouchier, a făcut primele declaratii după ce autoritătile americane au recomandat, în premieră, cenzurarea studiului care a dus la conceperea celei mai contagioase tulpini de gripă aviară.
Într-un interviu acordat publicatiei New York Times, Fouchier afirmă că decizia luată de comisia guvernului SUA, de a sugera jurnalelor stiintifice să nu publice detalii despre cercetarea sa, "este fără precedent în istoria stiintei".
"În principiu, întelegem motivele care au dus la această decizie. Cercetarea noastră este una cu uz dual: poate fi folosită si în scopuri bune, si în scopuri rele. Comisia SUA recomandă ca detaliile despre această cercetare să fie publicate într-o formă restrânsă. Am accepta să facem acest lucru dacă ar fi fezabil, dar avem dubii. Am elaborat o listă cu expertii cărora le putem oferi detalii despre studiul nostru, iar lista a ajuns să cuprindă peste 100 de organizatii de pe întreg mapamondul, iar în total este vorba de 1.000 de experti. Odată ce ai oferit aceste detalii unui număr mai mare de 10 persoane, informatia se va răspândi. De aceea ne îndoim că putem da curs acestei recomandări", a declarat Fouchier.
Întrebat care consideră el că ar putea fi solutia, Fouchier a explicat: "Este vorba despre o cercetare foarte importantă, ce ridică un număr de întrebări ce trebuie studiate în detaliu de către comunitatea stiintifică. De aceea, pentru că nu putem mentine acest studiu confidential în cadrul unui grup atât de mare, cred că singura solutie este publicarea acestuia în varianta necenzurată".
Fouchier a explicat care sunt cele 3 aspecte ale studiului său ce necesită a fi aduse la cunostinta comunitătii stiintifice: "Primul element al cercetării ce trebuie comunicat este mesajul că H5N1se poate transmite pe calea aerului între mamifere. Am arătat, de asemenea, cum are loc acest fenomen si care sunt mutatiile care permit virusului să se răspândească pe calea aerului. Informatiile despre aceste mutatii trebuie comunicate cercetătorilor din tările afectate de H5N1, ca acestia să poată monitoriza tulpinile care circulă în natură si să poată identifica respectivele mutatii periculoase. Dacă pot identifica aceste tulpini la timp si reusesc să oprească epidemia la timp, înainte să devină pandemie, acest studiu va contribui la salvarea multor vieti. Apoi, să luăm în calcul cazul cel mai rău, în care nu putem preveni o pandemie. Atunci vom avea nevoie de medicamente si vaccinuri. În acest moment, medicamentele si vaccinurile sunt testate pe agenti ai gripei aviare care nu sunt adaptati la mamifere. Întrebarea este: sunt aceste vaccinuri eficiente împotriva virusurilor adaptate la mamifere? Pentru că am creat această tulpină adaptată la mamifere în laborator, putem crea medicamente si vaccinuri împotriva ei înainte ca ea să apară în natură.
Asadar, cele 3 aspecte-cheie ale cercetării sunt: virusul se poate transmite pe calea aerului, ceea ce arată că acest virus constituie o mare amenintare pentru omenire; identificarea mutatiilor care permit identificarea virusului în natură si faptul că studiul nostru permite crearea de medicamente si vaccinuri".
Fouchier a tinut să asigure publicul că studiul asupra virusului supercontagios a avut loc în facilităti concepute special pentru a proteja publicul, existând numeroase "straturi de protectie" care fac să fie cvasi-imposibil ca tulpina gripală să "scape" din laborator.
Întrebat dacă a observat vreun semn că ar fi monitorizat de agenti guvernamentali, Fouchier a răspuns: "Sunt convins că sunt monitorizat de multe guverne ale lumii; dacă mă urmăresc, fac o treabă bună, pentru că nu i-am observat".
Fouchier a mai adăugat că este extrem de greu ca acest virus să fie creat de o grupare teroristă în laborator. "Ca acest virus să fie reprodus într-un laborator, e nevoie de o echipă de specialisti extrem de bine pregătiti si de un laborator sofisticat. Eu cred că natura este cel mai mare bioterorist. Sunt multi agenti patogeni în natură care se pot obtine foarte usor si care ar provoca victime multe în cazul în care ar fi folositi într-un centru populat. Asadar, dacă există grupări care vor să se ocupe de bioterorism, sunt căi mult mai usoare de a actiona pe această cale decât să încerce să reproducă această tulpină a virusului H5N1. Modificarea genetică a gripei aviare H5N1 nu e ceva ce poate fi realizat într-un garaj, sunt alte metode mult mai eficiente la care grupările teroriste pot apela".
Întrebat în cât timp ar putea fi reprodusă această cercetare, Fouchier a explicat: "În cazul laboratoarelor care au această capacitate, precum cele existente în SUA, munca noastră poate fi reprodusă în câteva săptămâni. Dar în cazul tărilor cu intentii criminale sau a grupărilor teroriste, ar fi nevoie de ani de muncă".
De aceea, Fouchier afirmă că datele rezultate din această cercetare ar trebui publicate fără a fi cenzurate. "Singurele persoane care se opun publicării sunt cei din domeniul biosecuritătii, persoane care au o atitudine de «tolerantă zero» fată de orice risc potential. Specialistii în sănătate publică nu au această atitudine; de aceea, niciun specialist din domeniul sănătătii publice nu se opune publicării acestui studiu. Mă astept la o dezbatere interesantă în următoarele săptămâni între specialistii care cer transparentă totală si expertii în biosecuritate".
The study, conducted by the University of Glasgow in collaboration with the Glasgow Centre for Population Health, compared the length of telomeres in blood samples taken from 382 Glaswegians from the most and least deprived parts of the city. Telomeres, the tails on the ends of chromosomes, shorten throughout a person’s life and can be used as a measure of the ageing process.
Over a 10-year period, telomeres shortened by 7.7% in people whose household incomes were less than £25,000, but only 0.6% in people with greater incomes. In those living in rented accommodation, telomere length was reduced by 8.7% compared to 2.2% in those who owned their homes. The telomeres of people with the poorest diets were shortened by 7.7%, compared to 1.8% in those with a better diet.
It is hoped that the findings will help to create a test which can be used for faster feedback on the effects of public health improvement measures. Currently, these effects can take decades to become apparent.
However, due to natural variation in telomere length from person to person, the test is only effective at a population level, and will not provide useful information on how long an individual can expect to live.
Dr. Paul Shiels of the University of Glasgow’s Institute of Cancer Sciences, who led this aspect of the research, said: “Glasgow’s population has one of the most extreme socioeconomic gradients in the world, which makes it an ideal place to conduct a study such as this.
“This study is a first for the city in that it provides a link between how adverse social conditions can influence the biology of ageing and hence disease. What we’ve shown is that social status and deprivation play a major part in how quickly people age and develop disease.
“Eating poorly and earning less than average is likely to increase the rate you age, and can lead to increased inflammation and risk for cardiovascular disease, which is endemic in the city.”
The results are published in the journal PLoS one by the Glasgow Centre for Public Health, a consortium of health and local authorities, the Scottish Government and the University of Glasgow.
Dopo due ore e mezza di salita, l'ultima cosa che questo scalatore dovrà fare sarà guardarsi alle spalle.
Sotto ai suoi piedi, infatti, c'è il scivoloso basalto dell'Inn Pinn ("Inaccesible Pinnacle") il pinnacolo più erto e sporgente della Sgurr Dearg, una montagna dell'Isola di Skye (Scozia), a 986 metri sul livello del mare. Una cima che, per la sua pendenza, è considerata tra le più insidiose da affrontare.
A conquistarla con una buona dose di sangue freddo e soltanto una fune di sicurezza, è stato il freeclimber professionista e guida alpina scozzese Graeme Ettle, lo scorso agosto.
Chi ha immortalato la scena non è meno coraggioso: per scattare la foto Dave Cuthbertson, amico e compatriota di Ettle, si è arrampicato su un pinnacolo poco distante, con tanto di treppiedi in spalla.
S-a stins într-un moment de apogeu al carierei sale, când se bucura de o recunoastere si apreciere în mare crestere, scrierile sale si dezbaterile televizate la care a participat bucurându-se de o receptare tot mai largă. Este unul dintre autorii contemporani care au arătat, o dată în plus, cu o fortă impresionantă câtă putere stă în idei si în cărti. Si că pretul libertătii de constiintă, oricât de scump, merită plătit.
Christopher Hitchens
Moartea sa a fost consemnată printre primele stiri în întreaga presă internatională de top, de la Washington Post si CNN, la The Guardian.
S-au scris numeroase articole elogioase si au fost transmise mesaje emotionante din partea unor importante personalităti precum Richard Dawkins, Salman Rushdie, Julian Barnes, Andrew Sullivan si multi altii. Prieteni sau adversari de idei cu totii au apreciat stilul briliant al scrierilor lui Hitchens. Vineri după-amiază când am deschis radioul pe BBC, Tony Blair, fostul premier britanic, cu care Hitchens avusese o polemică televizată pro sau contra religiei în 2010, câstigată detasat de Hitchens, vorbea admirativ despre cel dispărut acum.
Extrem de interesanta dezbatere dintre Christopher Hitchens si Tony Blair pe tema “Is Religion A Force For Good In The World?” (Este religia o fortă a binelui în lume?)
În noiembrie 2011, actorii Sean Penn si Stephen Fry, împreună cu scriitorul Martin Amis au organizat un eveniment de celebrare a vietii si operei lui Hitchens, pe care acesta l-a urmărit live imobilizat la pat în locuinta sa din Texas.
Se stia de peste doi ani de afectiunea gravă (cancer esofagian) de care suferea Hitchens. El însusi a declarat în 2010 că ar fi foarte norocos dacă ar mai trăi încă 5 ani. Demnitatea cu care a întâmpinat moartea acest ateu sfidează încăpătânarea cu care multi oameni îsi amanetează constiinta, din frică de moarte, pentru speranta desartă într-o viată de apoi. Un pastor american, Rick Warren, bun prieten cu Hitchens, a notat pe Twitter „My friend Christopher Hitchens has died. I loved & prayed for him constantly & grieve his loss. He knows the Truth now”. (Prietenul meu Christopher Hitchens a murit. L-am iubit si m-am rugat pentru el mereu si sunt întristat de pierderea lui. El cunoaste acum Adevărul.) Probabil însă că un răspuns al lui Hitchens la aceste cuvinte, în stilul care l-a consacrat, ar fi fost „I knew it before” (Îl stiam dinainte).
Oricum, ca o precizare necesară si fată de titlul acestui articol în care l-am parafrazat pe Richard Dawkins, este o eroare să se considere că Dumnezeu este perceput de un necredincios drept o realitate obiectivă. Necredinciosul critic fată de religie se luptă nu cu un Dumnezeu care ar exista, ci un construct cultural din mintile oamenilor numit dumnezeu. Problema cu această notiune de dumnezeu este că ea nu rămâne o simplă categorie filosofică de discutat în universităti, ci reprezintă temeiul unor opinii si viziuni despre lume si viată care pot intra uneori în conflict radical cu valorile culturale, stiintifice, etice si democratice care stau la baza civilizatiei moderne occidentale. De aici si confruntarea de idei din jurul conceptului de dumnezeu.
A fost un constant critic al dictaturilor si un apărător al libertătii de exprimare. A luat apărarea caricaturistilor danezi care au publicat imaginile cu Mohamed organizând o manifestare de sprijin în fata ambasadei Danemarcei la Washington.
Hitchens a criticat virulent politicieni, personalităti publice si religioase, precum Bill Clinton, Henry Kissinger, Maica Tereza, George Bush Jr., Mel Gibson, Sarah Palin, Michael Moore, Dalai Lama, Hilary Clinton, Ronald Reagan… despre Maica Tereza chiar a scris o carte:
Pe Hitchens l-am întâlnit în 2008, la Washington, cu prilejul Congresului Mondial Umanist. Am avut prilejul unei discutii cu el dintre care o parte a fost filmată si poate fi vizionată mai jos.
Discutia de câteva minute avută cu Christopher Hitchens la Washington, în 2008, cu prilejul Congresului Mondial Umanist
A răspuns afirmativ invitatiei pe care i-am făcut-o pentru a conferentia în România. Cancerul esofagian galopant care l-a afectat în ultimii 2-3 ani a împiedicat împlinirea acestei promisiuni care ar fi putut fi un eveniment remarcabil pentru tara noastră.
Am filmat, de asemenea, discursul de cca 15 minute, tinut de Hitchens în cadrul Congresului Mondial Umanist din 2008. Puteti viziona filmarea, în două părti, mai jos:
Christopher Hitchens – Discursul tinut la World Humanist Congress din Washington, iunie 2008 – partea I
Christopher Hitchens – Discursul tinut la World Humanist Congress din Washington, iunie 2008 – partea a II-a
“[George W Bush] is lucky to be governor of Texas. He is unusually incurious, abnormally unintelligent, amazingly inarticulate, fantastically uncultured, extraordinarily uneducated, and apparently quite proud of all these things.” – Hardball with Chris Matthews, NBC, 2000
„George Bush este norocos să fie guvernator al statului Texas. El este un om neobisnuit de lipsit de curiozitate, anormal de lipsit de inteligentă, uimitor de incoerent, fantastic de lipsit de cultură, extraordinar de lipsit de educatie si aparent foarte mândru de toate aceste lucruri.”
“[Mother Teresa] was not a friend of the poor. She was a friend of poverty. She said that suffering was a gift from God. She spent her life opposing the only known cure for poverty, which is the empowerment of women and the emancipation of them from a livestock version of compulsory reproduction.” – Slate, October 2003
„Maica Tereza nu a fost prietena celor săraci. Ea a fost prietena sărăciei. Ea a afirmat că suferinta este un dar de la Dumnezeu. Si-a petrecut viata opunându-se singurei căi de rezolvare a sărăciei, care este cresterea puterii femeilor si emanciparea lor fată de stilul de viată al reproducerii obligatorii.”
“The search for nirvana, like the search for utopia or the end of history or the classless society, is ultimately a futile and dangerous one. It involves, if it does not necessitate, the sleep of reason. There is no escape from anxiety and struggle.” – Love, Poverty, and War: Journeys and Essays, 2004
Căutarea nirvanei, ca si căutarea utopiei sau a sfârsitului istoriei sau o societate fără clase este, până la urmă, una futilă si periculoasă. Ea implică, dacă nu face necesar, somnul ratiunii. Nu există scăpare fată de anxietate si luptă.
“The only position that leaves me with no cognitive dissonance is atheism. It is not a creed. Death is certain, replacing both the siren-song of Paradise and the dread of Hell. Life on this earth, with all its mystery and beauty and pain, is then to be lived far more intensely: we stumble and get up, we are sad, confident, insecure, feel loneliness and joy and love. There is nothing more; but I want nothing more.” – The Portable Atheist: Essential Readings for the Non-Believer, 2007
Singura postură care nu îmi produce vreo disonantă cognitivă este ateismul. Acesta nu este o credintă. Moartea e sigură, înlocuind atât cântecul de sirenă al Paradisului cât si oroarea fată de Infern. Viata pe pământ, cu tot misterul si frumusetea si suferinta ei, este de trăit cât mai intens: ne prăbusim si ne ridicăm, suntem tristi, încrezători, nesiguri, simtim singurătatea si bucuria si dragostea. Nu este nimic mai mult; dar nu îmi doresc nimic mai mult.
În amintirea lui Christopher Hitchens vă invit să ascultati “Adagio”, superba compozitie Albinoni/Giazotto, într-o interpretare răvăsitoare, sub bagheta lui Herbert von Karajan:
PS: Vă invit să comentati acest editorial într-un spirit de respect reciproc, în care să primeze argumentul si nu atacul la persoană…
Contestarea finala a teoriei vaccinului oral antipolio se baza în mod esential pe analiza vechilor vaccinuri ale lui Koprowski. Dar de unde aparusera? Câteva erau conservate în Statele Unite, altele în Europa.
Curtis tocmai din 1992, le descoperise existenta si ceruse în mai multe rânduri sa fie testate, dar grupul de experti de la Institutul Wistar considera ca testele ar fi fost: "laborioase, scumpe si neconcludente". Pentru care motiv? Poate pentru ca nici un esantion nu avea o relatie directa cu vaccinarile din Congo, tinând cont ca era vorba de loturi originale, deci care nu au fost înca amplificate în rinichi de maimuta sau cimpanzeu? În orice caz teoria nu prevedea ca toate vaccinurile sa fi fost contaminate si mai mult, dupa 40 de ani era posibil ca sa nu se mai gaseasca urme de HIV.
Martin ca si Hooper au scris catre Nature pentru a contesta rezultatele. Ghiciti? Nici una dintre cele doua scrisori nu a fost acceptata. Hooper se pronunta acum sigur ca originea SIDA sta în vaccinurile antipolio folosite în Africa si acuza lumea stiintifica ca ascunde adevarul. Comunitatea stiintifica continua sa repete ca teoria nu are pe ce se baza si ca reprezinta o amenintare pentru campaniile de vaccinari.
Cine decide?
"O lectie pe care trebuie sa o învatam din aceasta istorie este ca teoria e plauzibila si ca e deci necesara prudenta înainte de a introduce un tratament medical derivat din tesut animal, ca si vaccinurile vii, atenuate si xenotransplanturile". Astfel se încheia meetingul de la Royal Society în 2000.
Vaccinurile moderne sunt înca produse folosind rinichi de maimuta. Vreau poate sa spun ca vaccinurile antipolio moderne sunt periculoase? Nu. Chiar daca poate ca ar fi mai potrivita utilizarea altor tehnici de productie, cred oricum ca experienta câstigata în 50 de ani le-a facut foarte sigure. În nici un caz nu doresc ca aceasta munca sa fie utilizata pentru a spune ca vaccinarile sunt un rau. Tocmai multumita vaccinurilor, poliomielita aproape ca nu mai exista.
Dar exista alte situatii în care se cere prudenta. Ingineria genetica, clonarea, alimente transgenice, noi tehnologii, noi medicamente, xenotransplanturi: transplante de organe animale la om. Cine decide când este riscul acceptabil? Si cum? Eu cred ca, oricum, astfel de decizii apartin colectivitatii, nu grupurilor scrupuloase de cercetatori.
Final
Dar daca teoria ar rezulta adevarata, ar trebui învinovatit Koprowski? Dar la ce ar folosi? Cred ca este mai important sa ne întrebam care este în schimb responsabilitatea structurala. Koprowski reprezinta o parte a lumii stiintifice moderne.
La ce ne va duce o societate bazata pe competitie si individualism, unde conteaza doar cine este mai puternic, cine are mai mult, cine vinde mai bine si unde doar cine ajunge primul câstiga (si deci cineva tot timpul va trebui sa piarda)? Din ce în ce mai multe persoane, sau întregi companii, se vor forta sa-si asume riscuri tot mai mari, chiar daca asta poate duce la dezastre de vaste proportii.
Cineva m-a întrebat daca sunt sigur ca vreau sa ma pun împotriva stiintei... Dar cred în schimb, ca aceasta istorie mai mult de orice ne învata cum este importanta dezvoltarea elementului fundamental al stiintei: propriul simt critic.
Mai mult stiinta nu semnifica adevar, certitudini, dar mai întâi de toate stiinta semnifica sa recunosti limitele cunostintei noastre.
Dar dupa voi, teoria vaccinului oral este adevarata sau nu? Eu, nu pot decât sa va raspund în mod extrem de stiintific: Nu se stie.
SFÂRSIT
Originea Răului - Istoria unei controversate teorii despre originea SIDA. Un documentar teatral de Christian Biasco - Traducerea si adaptarea: Radu Trofin
(p)Link
Commenti
Storico
Stampa
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3
