|
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 Orasul Innsbruck a constituit din cele mai vechi timpuri un punct de referinta pentru viata, arta si politica Tirolului. Intemeiat de romani, devenit apoi leagan al crestinismului bavarez, atestat documentar in 1187, a intrat in stapanirea Contilor de Andecht, pentru ca in cele din urma sa fie administrat de Habsburgi din 1363. Acestia au facut din oras o resedinta regala construind palate si biserici.
Maximilian I, devenit in 1493 rege al Germaniei si imparat din 1507, a unit toate posesiunile Habsburgilor, a facut din Tirol, „inima Imperiului” dupa cum singur declara si din Innsbruck un loc de placuta odihna fizica si spirituala, celebrandu-si aici, in 1494, casatoria cu Bianca Sforza. Aducand arhitecti vestiti, a construit „balconul de aur” si „Palatul Imperial”, gasind uriase satisfactii in aceasta munca de infrumusetare a orasului.
Domnia nepotului sau, Ferdinand al II-lea (1564-1595) a fost de asemenea o perioada de intensa activitate culturala. El si-a concentrat eforturile in renovarea si restaurarea Castelului Ambras si colectionarea unor obiecte de arta. Aflat in sudul orasului, dominand vechiul sat Ambras, castelul se inalta in mijlocul unui parc de dimensiuni impresionante. Initial o fortareata medievala apartinand Contilor de Andecht, fusese achizitionata de Ferdinand al II-lea.
Acesta se casatorise in secret cu Philippina Welser, o femeie de origine burgheza, careia nu i se pemitea sa apara la curte. De aceea intre 1564-1589 a fost refacut pentru ea Castelul Ambras, care i-a devenit casa si unic adapost regal, fiind in acelasi timp loc de pastrare a colectiilor augustului ei sot. Constructia are trei componente: Castelul de Sus, Sala Spaniola si Castelul de Jos.
Castelul de Sus, inaltat pe trei nivele, contine si citadela medievala. 19 semineuri, construite in stilul Renasterii, impodobesc interioarele, fiecare avand un alt model si o alta culoare. Peretii dinspre curtea interioara sunt decorati de sus si pana jos cu picturi in tonuri cenusii, basoreliefuri si statui amplasate in nise nu foarte adanci.
Lucrarea a fost executata de pictorul curtii Heinrich Teufel. Cladirea adaposteste o parte din faimoasa Colectie de Arta Ambras, „Camera Minunilor” (Wunderkammer) si o colectie de arta medievala tarzie. Asa-numita Sala Spaniola, construita intre 1570-1572 este una dintre cele mai minunate sali Renaisance, destinata spectacolelor. Are o lungime de 43 metri, o latime de 10 metri si o inaltime de 5 m iar peretii sunt decorati din plin cu imagini simbolice si cu portrete ale printeselor tiroleze, realizate de Antonis van Brackh.
Castelul de jos este un amestec de arta si kitch, de lucruri valoroase si altele, cel putin curioase. Cea mai pretioasa piesa de aici este Camera de Arme, una dintre preferatele colectionarului. Ferdinand al II-lea a fost unul dintre cei mai pasionati colectionari ai epocii. Doi secretari si o multime de agenti lucrau la imbogatirea colectiei sale, devenita faimoasa in intreaga lume. Contrar dorintelor sale insa, o mare parte din adevaratul muzeu pe care l-a creat a fost transferata la Viena si risipita in mai multe muzee.
IRINA STOICA - magazin.ro
 Exista orase si locuri care, desi adevarate muzee in aer liber, rod al muncii sutelor de artisti, par dominate de umbra unuia dintre ei. Valea Loirei, cu castelele sale, este marcata de amintirea marelui Leonardo, Roma de cea a lui Michelangelo, Londra de a lui Christopher Wren si Barcelona de cea a lui Gaudi. Parisul „Orasul luminilor” cu multimea palatelor si catedralelor, a podurilor si a gradinilor, pare a fi dominat de personalitatea lui Rodin.
In Gradinile Luxemburg, in Tuileries si in multe, multe alte locuri, vezi tasnind din iarba statui de bronz purtand semnatura maestrului, muzeul Orsey si alte cateva ii etaleaza opere la loc de cinste, dar fantasticul sau talent, imensa lui forta se degaja, invaluindu-te cu totul, in muzeul care ii poarta numele.
Aflat nu departe de vestita Place de la Concorde si de Podul Alexandru, pe malul stang al Senei, muzeul este gazduit de Palatul Biron, construit intre 1728-1732 dupa planurile arhitectilor Gabriel si Jean Aubert. Initial, edificiul a apartinut familiei bancherului Abraham Peyrene de Moras si a devenit un loc de petreceri stralucitoare, apoi intre 1737-1753 a fost inchiriat de ducesa de Maine si vandut in cele din urma ducelui de Biron, maresal al Frantei si locuit de acesta pana in 1788. In anii care au urmat a fost ocupat de mai multe personalitati politice si in 1820 a fost transformat in scoala confesionala si manastire apartinand calugaritelor ordinului Sacré-Coeur, loc unde erau educate fetele din familii nobile.
In 1904, asezamantul a fost desfiintat ca institutie si palatul devine in scurt timp locul de intalnire a artistilor vremii printre care Isadora Duncan, Jean Cocteau, Matisse, Rilke si Rodin, aflat atunci in culmea gloriei. In 1911 cladirea intra in proprietatea statului. In 1916, Rodin (1840-1917), aflat in casa de la Meudon, se angajeaza sa lase statului intreaga sa opera si colectiile de arta si in 1919, la doi ani dupa moartea artistului, Muzeul Rodin isi deschide portile. E greu de imaginat bogatia si, varietatea operelor care innobileaza acest locas.
In holul de onoare esti intampinat, printre alte capodopere de „Mainile lui Dumnezeu” si de vestita „Catedrala”, acea eleganta impletire de alte doua maini, una de barbat si una de femeie, inaltate spre cer si simbolizand prin deschiderea dintre ele ogiva. In partea dreapta este expus celebrul „Sarut”, iar in partea stanga exista o sala inchinata iubitei artistului, Camille Claudel careia i se expun cele mai importante creatii, printre care „Valul”, statuie realizata in onix si bronz. Pe peretii salilor de la parter si etaj atarna panze semnate de cei mai vestiti pictori ai vremii si peste tot sunt risipite mobile pretioase care au apartinut artistului.
Daca interiorul adaposteste sute de exponate, un numar impresionant de opere se afla si in gradinile din jur. In curtea de onoare, pe langa galeria cu antichitati, este expus, in partea stanga, grupul statuar reprezentandu-i pe „Burghezii din Calais” si nu departe de acesta se inalta „Poarta Infernului”, sinteza a creatiei sale. In partea dreapta printre boschetele frumos aliniate rasar statuia lui Balzac si Ganditorul pe soclul sau inalt.
Noul pavilion de la poarta este dedicat desenelor iar gradina din spate, cu aleile ei umbroase si multimea statuilor te invita la clipe de odihna unica. Printre arborii de aici se zareste cupola aurita a Domului Invalizilor, mormantul lui Napoleon, o alta umbra care domina Parisul. Cele doua personalitati fantastice, sunt intr-un fel alaturi, sfidand moartea si parand sa traiasca inca in sufletele tuturor locuitorilor tarii.
IRINA STOICA - magazin.ro
... CONTINUA.
Zeii noii lumi
În căutare de profituri tot mai consistente, marile grupuri de interese au transformat lumea într-un „mall imens“ în care cumpără si vând după bunul plac. Studiu de caz: din nou Grecia.
1. NEOLIBERALISM. Acum mai bine de un sfert de secol, capitalismul a început să scârtâie. Gigantii financiari ai lumii priveau îngrijorati cum rata profiturilor se tot subtiază. Drept urmare, elitele corporatiste s-au gândit că nu ar fi rău să reînvie liberalismul economic care punea în centru initiativa privată, competitia liberă, comertul fără frontiere si interventia minimă a statului. Cu tuse ceva mai groase. În ultimul deceniu, neoliberalismul a câstigat si mai mult teren odată cu globalizarea care a adus cu sine o mobilitate fără precedent a capitalului. Pe scurt, iată câteva principii neoliberale: suprematia pietei – libertate totală de miscare a capitalului, bunurilor si serviciilor; stat minimalist, pentru că o „piată liberă, nereglementată este cea mai bună cale pentru crestere economică“, reducerea cheltuielilor pentru servicii sociale (educatie si îngrijire medicală), dar nu si a stimulentelor fiscale si subventiilor acordate businessurilor, privatizarea masivă pentru o eficientă cât mai mare etc. Potrivit organizatiei CorpWatch, principalii promotori ai neoliberalismului sunt FMI, Banca Mondială si, evident, marile corporatii si bănci ale lumii. Ei bine, si dezastrul economic al Greciei sau chiar al altor tări, precum Argentina – poate cel mai des invocat precedent de presa internatională actuală –, este pus de unii pe seama politicilor neoliberale care au înlesnit ca miliarde de dolari să ajungă în buzunarele unor companii sau bănci internationale. În documentarul despre „genocidul social“ din Argentina – „Memoria del Saqueo“ („Memoria unui jaf“) realizat în 2004 de Fernando Solanas –, sunt puse la index bănci precum Citibank, Credit Suisse sau JP Morgan.
Foto: Laszlo Raduly
2. „DEBTOCRACY“. O teorie care probează pozitia de fortă pe care o are astăzi neoliberalismul în viata de zi cu zi este cea a suprematiei creditelor, asa-numita „debtocracy“. Cel mai bun exemplu: criza subprimelor declansată, în 2007, în SUA. Lectia? Bunăstarea, cel putin din ultimele două decenii, s-a bazat pe o crestere economică artificială, speculativă; politicienii au „aruncat“ cu bani prin cresterea salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale, ceea ce a dus evident la o explozie a consumului. Nota de plată adevărată iese la iveală abia acum: mii de miliarde si numărătoarea continuă. Revenind la Grecia, documentarul cu acelasi nume a doi jurnalisti greci, Katerina Kitidi si Aris Hatzistefanou, realizat din bani proprii si din donatii primite pe Internet, identifică principalele evenimente care au dus tara în colaps. Verdictul celor doi autori este clar: în patru decenii, două partide, Noua Democratie si PASOK, aflat acum la putere), si trei familii politice, plus o mână de afaceristi grei din businessul local, au complotat la falimentul de azi al Greciei. Solutia sugerată: cele 200 de persoane care apar în documentar semnează o cerere pentru înfiintarea unei comisii internationale de audit care să identifice sumele „nejustificate“ de interesul public, generate de acte de coruptie, dar care astăzi se regăsesc în imensa datorie publică pe care poporul grec trebuie să o plătească. Odată clarificat traseul banilor, Grecia ar fi îndreptătită să refuze rambursarea respectivilor bani (vezi precedentul Ecuadorului si Argentinei). În 2003, SUA, după ocuparea Irakului, au aplicat acest principiu pentru a sterge datoria acumulată de regimul Hussein către tări precum Rusia sau Franta. În documentar, sunt arătati cu degetul guvernantii greci corupti care au luat mită pentru a achizitiona, pe baza unor împrumuturi, armament, avioane, fregate etc. de la companii din Franta sau Germania.
3. O MÂNĂ DE AJUTOR. În preajma aderării Greciei la zona euro, Goldman Sachs a ajutat guvernul elen de atunci să împrumute miliarde, fără stiinta opiniei publice, pentru a întruni criteriile de deficit impuse de Uniunea Europeană (UE). Problema, divulga cotidianul american „New York Times“ într-o investigatie apărută în editia sa din aprilie 2010, a fost că în bilanturi aceste împrumuturi au figurat nu ca împrumuturi, ci ca tranzactii propriu-zise. Acest lucru i-a indus în eroare pe investitori si pe legislatorii europeni în privinta datoriilor reale ale tării. De altfel, instrumentele financiare derivative (cunoscute sub denumirea de tranzactii „swap“), puse la punct de GS, JP Morgan Chase si alte bănci mari ale lumii (vezi criza subprimelor), le-au permis politicienilor din Grecia, Italia si, posibil, alte câteva tări să mascheze împrumuturi de ordinul miliardelor de euro. Cum a functionat? Băncile i-au dat cash guvernului de la Atena în schimbul cedării drepturilor, ani buni la rând, asupra veniturilor aeroporturilor, autostrăzilor si Loteriei Nationale. Mai simplu spus, aceste active au fost ipotecate de către guvernul elen. În replică, oficialii Goldman Sachs sustin că tranzactiile de tip swap structurate de banca americană au jucat un rol minor în criza actuală a Greciei si că oricum au fost făcute în conformitate cu legislatia europeană.
4. SI PUTINĂ CONSPIRATIE. Implicarea marilor bănci de pe Wall-Street, în spetă Goldman Sachs, în criza grecească a fost pusă pe tapet de publicatia germană „Der Spiegel“ si, evident, de presa din Grecia. Coincidentă sau nu, DSK nu mai conduce de mai bine de o lună FMI, după ce a fost arestat la New York, în urma unei acuzatii de tentativă de viol. De aici până la teoria conspiratiei si cartea jurnalistului de origine belgiană Marc Roche, cu care diplomatul Ioannis Paschalis a si venit la interviu, nu a fost decât un pas în discutia cu antreprenorii greci. Deloc întâmplător, pentru că primul capitol al cărtii „La banque – comment Goldman Sachs dirige le monde“ („Banca – cum conduce Goldman Sachs lumea“) este dedicat Greciei. Pe scurt, jurnalistul care din 1997 a fost corespondentul „Le Monde“ pe lângă institutiile financiare de la Londra intră în culisele aranjamentului financiar prin care banca de investitii americană Goldman Sachs a ajutat Grecia să-si mascheze nivelul real al datoriei publice pentru a putea intra în zona euro (2001). A câstigat 300 mil. euro pentru a pune totul la punct, potrivit surselor apropiate tranzactiei. O carte care înfurie si îngrijorează, deopotrivă. Într-un amplu interviu acordat pe 11 aprilie a.c. publicatiei „Athens News“, cu prilejul lansării, la Atena, a traducerii în limba greacă a cărtii, Roche a tinut totusi să spună că nu doar banca americană este vinovată: principalii autori ai dramei grecesti sunt, deopotrivă, băncile locale, legislatorii si, mai ales, fostele guverne elene.
5. SAVOIR FAIRE. Si totusi, care este „reteta“ celor Goldman Sachs, banca despre care publicatia franceză „Liberation“ spune că a mers mână în mână cu dezvoltarea economiei americane? Roche e cât se poate de clar. Unu: GS a stiut să atragă cele mai strălucite minti (specialisti în matematică, fizică etc.). Al doilea atu imens: dispune de o retea imensă de politicieni care îi sustin activitatea financiară (apropo, nu se mai ocupă de mult de traditionalele fuziuni si achizitii, ci s-a apucat de trading, transformându-se într-un „cazinou mondial“, în formularea lui Roche). Si nu trebuie să îi mituiască. Îi angajează, atunci când se retrag din functiile publice. Evident, sunt oameni influenti care au la rândul lor o retea de conexiuni si stiu exact cum pot fi influentate guvernele nationale. Pe lângă atuul uman, banca dispune si de active de 900.000 mld. dolari, mai mult decât suficient pentru a influenta decisiv pietele.
„Nu vor plăti niciodată!“
Doru Lionăchescu, fondatorul casei de investitii Capital Partners, un foarte bun cunoscător al sistemului bancar grecesc, crede că singura solutie este iesirea Greciei din zona euro. Lionăchescu, întors recent dintr-o vacantă în Zakynthos, povesteste că efectele crizei Greciei se văd la tot pasul.
Atmosfera din Grecia
>E interesant să treci de la interpretarea cifrelor care nu spun nimic la observatiile asupra vietii zilnice. La hotelul la care am fost cazati în Zakynthos aproape toti angajatii erau polonezi. Îi dăduseră afară pe greci si angajaseră polonezi pe care îi plăteau cu salarii de două ori mai mici.
>Toate magazinele erau fie goale, fie aveau marfă de proastă calitate si ieftină. Nu mai au credit comercial si cumpără din China. E incredibil cum pot să arate centrele comerciale din orase.
>Vineri seara în centrul statiunii Zakynthos nu exista tavernă care să aibă mai mult de o masă sau două ocupate. Sistemul turistic e falit complet, mai ales că multi trăiesc din chestia asta. Preturile au scăzut, dar nu suficient.
>În Grecia este un puternic sentiment antigerman. Ei dau vina pe nemti că nu îi mai sustin si sunt prea drastici cu ei (...) iar germanul simplu stie că nu e bine venit acolo si nu vrea să se mai ducă. Nu era nici un picior de neamt în Zakynthos, erau ceva englezi si nordici. Iar dacă nu mai ai acces la cea mai mare piată turistică a Europei, ai o mare problemă.
Posibilele solutii pentru criză
>Schimbarea nu se va putea face decât în generatii. Acum ei vor fi nevoiti să reducă drastic nivelul de trai si veniturile, cel putin cu 50%, dacă nu cu 80%.
>Cred că în final vor iesi din zona euro, si cu cât mai repede cu atât mai bine. Să rămâi în euro si să faci o corectie a nivelului de trai nu e posibil, nu poate nimeni să implementeze asa ceva.
>Euro va rămâne o monedă a guvernelor responsabile. Eu n-as dramatiza. Problema e că nu există mecanisme de iesire din zona euro. Uniunea a plecat de la premisa că toată lumea e serioasă.
>Dacă ies din zona euro, obtin acest efect (reducerea nivelului de trai – n.r.) prin inflatie. Vor sărăci fortat prin inflatie, pentru că altfel nu pot să redevină competititvi, ei au mari probleme de competitivitate, ca si noi, românii: munca e scumpă, produc putin, muncesc putin. Inflatia e o metodă mai perfidă si pe care omul simplu nu o întelege.
Pierderea autonomiei
>O variantă la fel de dureroasă e să renunte complet la suveranitatea fiscală, dar pentru asta trebuie o rezolutie la nivelul Uniunii Europene. UE să fie ca o tară, iar tările să fie ca niste judete, dar câtă lume va accepta asta?
>Nu vor mai avea autonomie fiscală, asta e marea miză, e posibil să vedem disparitia conceptului de suveranitate fiscală si se creează un precedent. Dacă nu-ti plătesti ratele la bancă, banca nu-ti pune poprire pe cont? Dacă se poate face în cazul unui individ, de ce să nu se poată face si în cazul unei tări?
>O chestie de genul ăsta va fi foarte greu de trecut prin Parlament, se poate lăsa cu curte martială, dacă se schimbă regimul politic si legislatia. Nu stii cine câstigă alegerile, iese vreun nationalist si îi pune la zid pe cei care au „vândut tara“. Lucrurile iau o tentă foarte complicată, mai bine ar iesi din zona euro, cât mai repede.
Consecinte
>Cele mai expuse sunt băncile franceze si germane, dar dacă te uiti la cifre, sunt vreo 70 de miliarde de euro pe ambele tări, nu e ceva de speriat. Eu mai degrabă suspectez că e un foarte mare lobby al băncilor si al fondurilor de investitii la politicieni.
>Dacă ei ies din zona euro, va fi un euro mai puternic si asta e si logica economică: dacă tu ai o comunitate în care unii sunt slabi si îi dai afară, ceea ce rămâne nu e mai bun?
>Eu nu cred că se va produce contagiune. Poate va iesi si Portugalia si euro va rămâne ceea ce s-a dorit de la început, moneda unui club de gentlemeni.
>Nu dispar tări, dar pentru mine un dezastru personal este dacă o generatie care intră acum pe piata muncii nu are de lucru, e un dezastru dacă un om care câstiga 1.000 de euro va câstiga în următorii multi ani doar 500 de euro. Un om care putea să-si ia casă si masină pe credit si acum abia are bani de la o lună la alta. Dacă India si China vor ajunge să conducă lumea, iar noi abia ne plătim datoriile, asta e un dezastru.
>În România, cred că majoritatea băncilor elene pierd bani. Nu s-au restructurat, nici unul din ei n-a folosit criza ca să se restructureze, ei sunt tot grasi si frumosi, cu zeci de sucursale si zeci de mii de oameni. Băncile elene vor să vândă subsidiarele din Europa Centrală si de Est.
Sursa: money.ro - Autori: Georgiana Stavarache, Mimi Noel
... CONTINUA.
Si nu este singurul care gândeste asa. Multi greci încep să acrediteze teorii care sustin că tara lor nu este decât o victimă a unor comploturi internationale. Ioannis Paschalis, consilierul economic al Ambasadei Greciei la Bucuresti, avea cu el la interviul cu MONEY EXPRESS o carte de business care detaliază astfel de teorii. Este vorba de cartea „La Banque. Comment Goldman Sachs dirige le monde“ (Banca. Cum conduce Goldman Sachs lumea – n.r.), scrisă de jurnalistul belgian Marc Roche si publicată în 2010. Pe scurt, cartea devoalează faptul că Goldman Sachs – cea mai mare bancă de investitii americană – controlează lumea prin diverse practici mai mult sau mai putin ortodoxe, iar Grecia – alături de alte state periferice ale UE – nu este decât o simplă victimă a acestui gigant financiar cu active de peste 900.000 mld. dolari. Teoria este cu atât mai seducătoare cu cât în cazul Greciei Goldman Sachs a avut o implicare directă. Presa internatională a dezvăluit încă de anul trecut că Goldman Sachs a ajutat în mod sistematic guvernul Greciei să cosmetizeze statisticile reale legate de datoria suverană cumulată între 1998 si 2009, prin intermediul unor instrumente financiare sofisticate numite CDS (Credit Default Swap). De fapt, crede Paschalis, aceste instrumente financiare sunt foarte toxice pentru că permit speculatorilor să câstige foarte multi bani din intrarea în faliment a unor state. Simplificând, CDS-ul este ca un fel de asigurare de viată pentru state: creditorii (în general bănci) primesc o asigurare dacă statele împrumutate intră în incapacitate de plată. Diferenta fată de politele de asigurare traditionale este că aceste CDS pot fi cumpărate de institutii care nu au nici un interes direct în rambursarea creditului si care pot câsiga foarte multi bani dacă creditul respectiv nu mai poate fi rambursat. Si teoriile conspiratiei merg până acolo încât spun că speculatorii pot chiar „ajuta“ statul îndatorat să intre în faliment. „Este ca si cum tu ai da cuiva un măr care este otrăvit. Stii sigur că cel care a luat mărul va muri si te duci la cea mai apropiată casă de pariuri si pariezi un milion de dolari că respectivul va muri“, descrie mai plastic Ioannis Paschalis impactul negativ al acestor instrumente perverse asupra economiilor mondiale. Athanase Dakas duce rationamentul si mai departe, spunând că adevărata cauză a problemelor lumii este sistemul capitalist, mai ales forma sa extremă din ultimii zece ani: neoliberalismul. „În capitalism, cel mai important este profitul, iar profitul distruge totul pentru că nu tine cont nici de democratie, nici de ideologie, de nimic“, spune omul de afaceri. Nu este întâmplător, crede el, că această criză a Europei a început în Grecia, locul de unde a luat fiintă civilizatia occidentală. Capitalismul si-a atins limitele si este nevoie de un nou sistem de organizare economică si socială.
Ioannis Paschalis, Yorgos Kossyvakis si Athanase Dakas au o alta versiune legat de colapsul tarii. Foto: Robert David
O CHESTIUNE DE MENTALITATE. Dincolo de toate aceste filosofii, nimeni nu poate nega că Grecia are o serie de probleme cât se poate de concrete si palpabile, cea mai importantă fiind evaziunea fiscală la scară largă. O recunosc si interlocutorii MONEY EXPRESS. Aproximativ un sfert din economie nu plăteste deloc taxe, potrivit unor estimări recente ale ministrului elen al Muncii. Salariile grecilor s-au dublat în medie în ultimul deceniu, ceea ce nu se poate spune despre productivitatea muncii în această tară. Iată o mostră: potrivit „The Economist“, în 2009, căile ferate grecesti au strâns doar 174 de milioane de euro din vânzarea de bilete de călătorie si alte venituri. Au cheltuit în schimb 246 de milioane de euro cu salariile si au pierdut în total 937 de milioane de euro. Explozia cheltuielilor publice a culminat cu organizarea Olimpiadei de la Atena din 2004. Yorgos Kossyvakis, om de afaceri grec si fost functionar la Comisia Europeană timp de aproape 20 ani, bănuieste că una din cauze este si mentalitatea acestui popor. „Trebuie să o recunoastem: grecii, ca si românii, au o mentalitate balcanică. (...) În Grecia, familia are un rol foarte mare. Multi tineri nu muncesc si preferă să stea cu părintii până la vârstă înaintată. În Belgia, la 20 de ani pleacă de acasă să muncească. Aici si religia are un rol...“, crede Kossyvakis, care îsi împarte timpul între Grecia, România si Belgia, având investitii importante pe bursele din cele trei tări. Kossyvakis are o viziune optimistă legată de viitorul tării sale. Grecia, spune el, va fi sustinută de Uniunea Europeană cu orice pret, „chiar dacă va fie nevoie de 20 de ani de reforme“. „Vor fi reforme importante, se vor face privatizări masive“, spune el.
Cât despre scenariul iesirii Greciei din zona euro, Kossyvakis nici nu vrea să audă. „Niciodată să nu spuneti asta. Nu se poate să te întorci înapoi. În ziua de azi nu este de conceput pentru mine ca o tară să iasă din zona euro“, afirmă categoric omul de afaceri. El crede că politicienii europeni „sunt mult prea destepti“ pentru a lăsa moneda euro să se piardă, deoarece asta ar însemna ca dolarul să devină din nou valuta-vedetă a lumii. Un faliment al Greciei ar fi o catastrofă si o umilintă pentru Uniunea Europeană care în 1999 a lansat euro – cel mai ambitios proiect al său si un simbol al unitătii bătrânului continent. Kossyvakis este însă un european convins si sustine că Uniunea Europeană va iesi mai puternică din această încercare. „Trebuie să devenim mai europeni. Nu ne mai putem permite să cheltuim mai multi bani decât putem produce“, spune Kossyvakis despre conationalii săi.
Din păcate eforturile lor s-ar putea să fie până la urmă inutile. Există voci avizate care spun că actuala criza grecească reflectă de fapt o slăbiciune inerentă zonei euro – o zonă monetară cu o rată a dobânzii făcută pe „mărime universală“ si aplicată unui set de 17 economii extrem de diferite, fiecare cu propria politică fiscală.
Oameni de afaceri de alte nationalităti – si deci mai putin implicati emotional – cred că iesirea Greciei din zona euro este inevitabilă. „Cred că grecii vor iesi până la urmă din zona euro si cu cât mai repede cu atât mai bine pentru ei“, spune Doru Lionăchescu, fondatorul casei de investitii Capital Partners. Pe aceeasi linie, omul de afaceri de origine israeliană Eli Davidai a comentat pentru MONEY EXPRESS că Grecia ar trebui să se întoarcă la drahmă cât mai repede. „Când a început totul acum doi ani, am spus că Grecia a intrat în zona euro pe baza unor statistici false si că prin urmare ar trebui să se întoarcă la drahmă. Nu s-a întâmplat acest lucru din motive politice. Acum, lucrurile s-au agravat si au de ales între întoarcerea la drahmă si restructurarea datoriilor. Orice altceva înseamnă doar amânare“, a comentat Davidai. Pentru cât timp?
O dramă, mai multe scenarii
De mai bine de o lună au fost vehiculate mai toate scenariile posibile. Default, faliment controlat, restructurarea datoriei suverane, stergerea unei părti a datoriei sau chiar iesirea din zona euro. Nici unul nu va fi usor de digerat de poporul grec.
1. LEHMANESQUE. Declararea default-ului statului grec (intrarea în incapacitate de plată) ar lovi din plin actori mari din sistemul bancar european – marii creditori fiind bănci franceze si germane – si implicit Banca Centrală Europeană (BCE). Însă cel mai mare pericol ar veni din asa-numitul „efect de contagiune“ (cum s-a întâmplat după căderea băncii americane Lehman Brothers) care s-ar răspândi asupra unor tări ca Spania, Portugalia, Irlanda, Italia, chiar Belgia, care la fel au scăpat din mână datoria publică.
2. BAILOUT x 2. Scenariul de salvare al FMI, BCE si CE, dirijat de la Berlin – încă 120 mld. euro, care se adaugă celor 110 mld. euro acordate anul trecut –, la pachet însă cu constrângeri bugetare draconice pentru Grecia ani buni de acum înainte. Un exemplu: reducerea deficitului în următorii trei ani de la 13% la doar 3%.
3. ROSTOGOLIREA DATORIILOR. Sau prelungirea maturitătii împrumuturilor Greciei, din 3–5 ani să ajungă la 5–10 ani. Un plan care are însă nevoie de sustinerea creditorilor privati, reticenti însă (unii) pentru că riscă să primească randamente mai mici decât cele promise initial. Fără o restructurare a datoriilor (considerată de unii investitori un default mascat), poate chiar o stergere a unei părti a datoriilor, sansele ca Grecia să reusească să achite integral nota de plată de 340 mld. euro sunt aproape nule.
4. IESIREA DIN ZONA EURO. Chiar dacă nu există un mecanism prin care vreo tară să poată iesi din zona euro, sunt totusi voci – inclusiv economistul Nouriel Roubini – care nu exclud iesirea temporară (optimistii) sau definitivă (radicalii) a Greciei.
Primul an de austeritate
În ultimul an, Grecia a trecut prin cea mai amplă consolidare fiscală realizată până acum de o tară din zona euro. Principalele măsuri luate pentru a reduce deficitul bugetar cu 5 puncte procentuale:
>Salariile nominale din sectorul public au fost reduse cu 15%
>Pensiile au fost reduse cu 10%
>Numărul angajatilor din sectorul public a fost redus cu 10%
>Cheltuielile militare si operationale au fost reduse
>TVA a fost mărită cu 4 puncte procentuale
>Accizele au crescut cu 30%
Datoria odioasă
Criza datoriilor suverane din Grecia a readus în actualitate conceptul asa-numitei „datorii odioase“, elaborat în anii ’20 de economistul rus Alexander Sacks.
1. NELEGITIMĂ. Potrivit teoriei sale juridice, o datorie publică contractată fără a consulta cetătenii si în detrimentul intereselor lor de către un regim dictatorial, oligarhic sau incompetent de care profită personal anumite persoane fizice sau juridice nu e legitimă, prin urmare nu ar trebui plătită.
2. HAIRCUT PENTRU GRECIA. Teoria a fost deja invocată si pentru usurarea poverii financiare pe care Grecia o are de dus cel putin în următoarea decadă. Si în cazul Greciei s-a sugerat organizarea unui audit international – cum s-a făcut în Ecuador si Argentina, de pildă – pentru a stabili cât din datoria publică a Greciei este „odioasă“, iar suma respectivă să fie stearsă.
3. PRECEDENTUL GERMAN. Într-un interviu recent acordat publicatiei germane „Der Spiegel“ pe tema situatiei actuale din Grecia, istoricul economic german Albrecht Ritschl a tinut să reamintească opiniei publice cel mai mare default al secolului al XX-lea: cel al Germaniei, după cele două Războaie Mondiale, când SUA si alte state au fost de acord cu un asa-numit „haircut“, prin care au fost reduse la jumătate datoriile de război ale Germaniei. A fost de departe o decizie care a înlesnit miracolul economic german de după.
4. PUTINĂ ISTORIE. În urma Tratatului de la Versailles, s-a stabilit că Germania si aliatii ei trebuie să plătească reparatii de război ce echivalau cu 100.000 tone de aur pur, adică 785 mld. dolari, la nivelul lui 2011. Peste opt ani, în 1929, a fost stearsă jumătate din datorie, iar când Hitler a ajuns la putere, plătile, evident, au încetat (Germania plătise doar o optime din sumă). Ultimele transe din această datorie au fost achitate chiar în octombrie 2010, la 20 de ani de la reunificarea Germaniei.
Oglindă, oglinjoară, cine e cea mai expusă din zonă?
Potrivit presei internationale, circa 70% din datoria Greciei este detinută de către institutiile financiare din Franta si Germania.
1) FRANTA. Cea mai mare expunere a Frantei vine pe filiera Credit Agricole (una dintre primele trei bănci franceze ca mărime) care detine majoritar banca grecească Emporiki. Acest lucru face ca expunerea totală a Frantei să ajungă la 56,7 mld. dolari din care 15 mld. dolari sunt pe datoria suverană a Greciei.
2) GERMANIA. Are o expunere mai mare decât Franta la datoria suverană a Greciei – detine obligatiuni elene în valoare de 22,6 mld. dolari –, dar e mai mică în sistemul bancar grec. Prin urmare, expunerea totală a Germaniei ajunge la 34 mld. dolari.
3) MAREA BRITANIE. Marea Britanie nefiind în zona euro, băncile ei au o expunere relativ mică la obligatiunile elene – doar 3,4 mld. dolari. Însă călcâiul lui Ahile pentru Regatul Unit este Irlanda, unde expunerea pe sistemul bancar irlandez este de 188 mld. dolari.
Sursa: money.ro - Autori: Georgiana Stavarache, Mimi Noel
VA URMA ...
Dacă tot ce vedem nu este decât o punere în scenă în vederea unui alt scop, care ne scapă la prima privire? Este un scenariu pe care din ce mai multi greci par dispusi să-l îmbrătiseze – atât oameni simpli, cât si oameni de afaceri sau politicieni. Însusi prim-ministrul tării, George Papandreou, făcea anul trecut unele declaratii care duceau cu gândul la o astfel de ipoteză. „Acesta este un atac asupra zonei euro dus de alte interese politice si financiare (...). Noi suntem tinta, dar scopul este altul“, a declarat Papandreou, citat de „The Economist“, în mai 2010, când a avut loc prima criză a datoriilor Greciei care a reizbucnit si mai puternic anul acesta.
Foto Guliver/AFP
Sunt întemeiate aceste credinte sau ilustrează doar tentatia umană de a da vina pe altii pentru propriile greseli? Exact în zilele în care Parlamentul elen vota al doilea plan de austeritate pentru Grecia, MONEY EXPRESS s-a întâlnit cu trei oameni de afaceri si diplomati greci din România care au vorbit deschis despre cum interpretează ei criza prin care trece tara lor.
„NU PLĂTIM!“ „Datoriile acestea nu pot fi justificate si nu ar trebui să fie plătite“, o spune relaxat, într-o română cu accent elen, Athanase Dakas, în timp ce rotocoalele de fum din trabucul său proaspăt aprins se înaltă usor către tavanul sălii de conferinte a hotelului Hilton din Capitală.
Omul de afaceri grec rosteste cu nonsalantă o idee care cu sigurantă le-ar da fiori reci pe sira spinării tuturor bancherilor din Europa de Vest. În principiu, oricine ia bani cu împrumut trebuie să-i plătească înapoi, dar Dakas crede că nu este moral ca poporul grec să plătească niste datorii făcute de politicieni corupti care au cedat lobby-ului international făcut de marile institutii financiare.
Dakas sustine că tările dezvoltate au avut tot interesul să finanteze excesiv această tară pentru că banii dati cu împrumut se întorceau în ultimă instantă înapoi. „Dacă o guvernare grecească a acceptat un împrumut de câteva miliarde de euro de la Germania, iar din acesti bani o parte au fost cheltuiti pe avioane militare si fregate achizitionate de la marile companii producătoare de arme din Germania, ceva nu este în regulă aici. De ce să vină acum Germania la mine să-mi ceară bani?“, se întreabă retoric Dakas.
Cu studii la Bucuresti si în SUA, Dakas (56 de ani) este un grec autentic căruia îi plac si businessul, si filosofia pentru că „în orice se întâmplă există o filosofie, nu-i asa?!“, spune el zâmbind. Potrivit propriilor declaratii, are investitii de circa 10 milioane de euro în România, fiind actionar la mai multe firme – Analko Invest (vopseluri), Novoplast (mase plastice), Sacconi Invest (real estate) sau Ana Aslan (medicină) –, iar recent a mai început o investitie, de 20 de milioane de euro, într-o fabrică de hârtie si detergenti la Jilava.
Nu îi este deloc teamă să-si expună ideile, oricât de radicale ar părea. „Germanii ne-au pus să vindem toată Grecia, să tăiem cheltuielile de sănătate si de educatie, dar dacă puteti să vă imaginati, niciodată nu au spus să tăiem nici un euro din bugetul de achizitii militare pentru că aici au interese mari fabricile din Germania“, afirmă el. Poate că afirmatiile sale sunt exagerate, dar un sâmbure de adevăr tot pare să existe.
TEORII SI TEORII. Grecia cheltuieste pe armament aproximativ 3,6% din PIB, mai mult decât orice altă tară din Uniunea Europeană, mai ales din cauza tensiunilor cu vecinul său mai mare, Turcia. Dar tot Dakas spune: noi de fapt nu avem nici o problemă cu Turcia. Cu toate acestea, un stat cu o populatie de aproximativ 11 milioane de locuitori, Grecia a fost cel de-al cincilea mare importator de arme al lumii între 2005 si 2009, potrivit Stockholm International Peace Research Institute (SPIRI). Chiar si în 2009, în toiul crizei financiare mondiale, bugetul de apărare al Greciei a crescut nominal de la 5,81 miliarde de euro la 6,24 miliarde de euro.
Cu aceste cifre în fată, se ridică o întrebare legitimă: cât de corect este ca populatia Greciei să sufere pentru a plăti datoriile făcute de statul elen pentru achizitia de arme? Dakas propune înfiintarea unei comisii internationale care să auditeze toate împrumuturile contractate de Grecia în ultimii 30 de ani, iar sumele cheltuite pe achizitia de bunuri inutile – precum echipamentele militare – să fie sterse din valoarea totală a datoriei. „Poporul grec nu are nici o vină. Ce putem să facem? Să murim toti ca să plătim datoria?“, exclamă Dakas, foarte intrigat de faptul că Grecia este practic fortată să renunte la suveranitatea sa fiscală.
Sursa: money.ro - Autori: Georgiana Stavarache, Mimi Noel
VA URMA ...
 In zilele noastre, opinia publica manifesta convingerea ca teritoriul SUA nu a constituit un teatru de operatiuni pentru cel de-al doilea razboi mondial. Si totusi, au existat unele tentative de atac din partea submarinelor germane, asupra coastelor estice ale Americii. Mai mult decit atat, s-au produs si unele operatiuni de sabotaj vizand obiective militare si industriale americane, echipele de teroristi trimise de Hitler nefiind insa la fel de bine pregatite si organizate precum cele ale fundamentalistilor arabi care, in urma cu cativa ani, au reusit sa terorizeze Statele Unite... Va intrebati cum ar fi aratat istoria daca dictatorul nazist ar fi avut un Bin Laden?
„Pescarii” erau spioni
La putin timp dupa miezul noptii de 12 spre 13 iulie 1942, sergentul John Cullen, angajat al Garzii de Coasta, tocmai isi facea rondul, de-a lungul coastei Long Island. La un moment dat, a observat, pe plaja, silueta unui om si i-a cerut acestuia, cu voce ferma, sa se identifice. „Suntem pescari din Southampton, ne-am ratacit din cauza furtunii”, a sunat raspunsul. Cullen l-a invitat pe strain sa se adaposteasca la postul de paza al Garzii, aflat in apropiere, dar acesta a refuzat: „Nu avem licenta de pescuit si am putea avea probleme”. In acea clipa, de dincolo de duna de nisip a aparut un al doilea barbat, strigand ceva in nemteste.
Intelegand abia atunci ca „pescarii” sunt de fapt spioni germani, Cullen n-a mai apucat sa faca nici o miscare: primul strain i-a pus un pistol la tampla, suierandu-i printre dinti: „Ar trebui sa te ucid dar nu am s-o fac.” Sergentului ii parea ca traieste un vis absurd. „Numele meu este George John Davis. Uita-te bine la mine, intr-o zi ne vom intalni iarasi la East Hampton, sa depui marturie pentru mine”, i-a mai spus strainul si a disparut in noapte. Imediat dupa ce si-a revenit din soc, Cullen a fugit sa-si anunte superiorii ca temerile lor privind iminenta unui desant nazist sunt pe cale sa se confirme... Ramasi pe plaja, germanii au ingropat explozibilul si uniformele germane si s-au indreptat spre New York. A doua zi, alertati, militarii americani au descoperit gropile recent sapate si au dat alarma.
Hoover intra in actiune
Suspiciunile lui Cullen erau corecte, dar misteriosul barbat de pe plaja nu era nici vreun incercat comandant militar si nici nu avea in spate vreo forta de invazie. Numele sau adevarat era George Dasch si inainte de razboi lucrase ca spalator de vase si chelner in America, invatind perfect limba engleza. Asa ca nu-i de mirare ca fusese preferat de Inaltul Comandament al Wehrmachtului pentru o misiune speciala: sabotarea economiei si industriei de armament americane, a transporturilor, terorizarea populatiei civile.
Impreuna cu alti agenti la fel de neexperimentati, fusese antrenat intr-o ferma de langa Berlin si apoi trimisi, la bordul unui submarin, spre coastele Americii, in cadrul unei misiuni numite „Operatiunea Pastorius”. Imediat ce vestea debarcarii spionilor a ajuns la urechile temutului director FBI, J. Edgar Hoover, acesta a ordonat ca toti angajatii institutiei sa fie pusi in stare de alerta, pentru a-i captura pe spionii germani inainte sa intre in actiune. Desigur, totul trebuia facut in cel mai deplin secret, pentru ca altfel risca sa se declanseze o isterie in masa si populatia sa fie, intr-adevar, terorizata.
Intelegerea de la fereastra
Intre timp, „teroristii” se stabilisera deja la New York, pregatindu-se sa intre in actiune. Cum beneficiau de suma de 84.000 dolari (echivalentul a un milion de dolari in banii de astazi), si-au permis sa se cazeze la hoteluri scumpe, unde au asteptat deciziile sefului lor, Dasch. Acesta insa nu avea de gind sa urmeze planul stabilit de superiorii sai din Wehrmacht. Chemandu-l in camera sa de hotel pe cel mai disciplinat membru al echipei, Ernst Burger, a deschis fereastra apartamentului, situat intr-un zgarie-nori si i-a spus companionului sau: „Noi doi trebuie sa avem o discutie.
Daca nu ne vom pune de acord un singur om va mai iesi pe usa aceea. Al doilea va zbura pe geam!” Si apoi i-a relevat adevarul lui Burger: nu avea intentia de a-si duce misiunea la bun sfarsit. In adancul sufletului sau, ii ura pe nazisti si acceptase planul lor doar pentru a ajunge in America. Spre surprinderea sa, Burger a acceptat imediat: si el petrecuse un an si jumatate intr-un lagar de concentrare nazist si n-avea nici un fel de simpatie pentru Hitler, a carui cauza de altfel o socotea pierduta. Cei doi s-au decis sa dezvaluie FBI-ului complotul terorist pus la cale la Berlin.
Valiza care spune adevarul
Dar acest lucru era mult mai dificil decat parea. Amandoi stiau ca FBI colcaie de agenti dubli, aflati si in slujba lui Hitler. Cui sa se adreseze? Pentru a risipi orice teama, au dat un telefon anonim la cartierul general al FBI si, dupa ce au dezvaluit despre ce e vorba, au fost transferati pe o alta linie si au avut surpriza sa li se inchida telefonul in nas. De fapt, la capatul celalalt al firului se afla un operator responsabil de convorbirile venite din partea unor dezaxati, care se credeau Napoleon sau contele Dracula si care luase avertismentul lor drept o nebunie.
Fara sa se descurajeze, Dasch a plecat spre Washington D.C. si, ajuns la sediul FBI, a cerut sa vorbeasca direct cu Hoover. Dupa ce a fost plimbat prin cateva birouri, a ajuns in cel al directorului adjunct D.M. Ladd, nimeni altul decat comandantul operatiunii de „vanare” a spionilor nazisti. Nici acesta nu i-a crezut povestea pana cand Dasch a pus pe masa servieta cu cei 84.000 dolari. In saptamana care a urmat, germanul a fost supus unor interogatorii interminabile si a dezvaluit tot ce stia.
Misiunea lor, a spus el, era doar prima dintr-o lunga serie planificata de Berlin, pentru a sabota efortul de razboi al Statelor Unite si a teroriza populatia civila a acestei tari. Spre a fi mai convingator, a inmanat agentilor FBI si o batista pe care erau scrise, cu cerneala simpatica, adresele persoanelor de contact din Statele Unite si a dezvaluit locatiile complicilor sai, neuitand insa sa precizeze rolul jucat de Burger in dezertarea sa. Toti agentii germani cu care debarcase Dasch au fost prinsi imediat, inainte sa apuce sa intreprinda macar un act de sabotaj.
Epilog
Hoover a iesit la raport pe 27 iunie, printr-o alocutiune difuzata de postul national de radio. Triumfator, el n-a suflat insa o vorba despre tradarea lui Dasch, atribuind toti laurii victoriei „temerarilor si priceputilor agenti FBI”. Opinia publica americana a fost socata, nu-i venea sa creada ca scapase de o primejdie cumplita. Mai tarziu, directorul FBI va explica atitudinea sa prin aceea ca dorise sa descurajeze astfel orice alta tentativa a germanilor de a mai trimite oameni pe teritoriul american. „Nemtii trebuia sa fie convinsi ca nu se poate trece de agentii FBI, ca noi suntem impenetrabili si vom depista orice tentativa de sabotaj, ca nu au nici o sansa si orice misiune ar trimite ar fi una sinucigasa. Istoria a demonstrat ca am mizat corect pe aceasta carte”.
De fapt, Hoover a avut o atitudine duplicitara, caci el ii promisese lui Dasch ca nu va pati nimic, doar va fi arestat, impreuna cu ceilalti agenti germani, pentru ca opinia publica sa nu afle adevarul. Mai mult, l-a asigurat pe dezertor ca va pleda personal pe langa presedintele Roosevelt pentru gratierea sa. Dar in convorbirea avuta cu presedintele, seful FBI n-a suflat o vorba despre adevaratul mod in care reteaua germana cazuse. Pe de alta parte, Roosevelt voia sa dea o lectie nazistilor si, desi in mod normal, fiindca spionii nu comisesera nici o crima, ei erau pasibili la doar cativa ani de inchisoare, locatarul de la Casa Alba a cerut maxima asprime. Tribunalul Militar instituit cu acest prilej i-a judecat pe acuzati in regim de urgenta, votand condamnarea lor la moarte.
Dar, lovitura de teatru: abia dupa ce a citit procesele verbale ale dezbaterilor, Roosevelt si-a dat seama ca Hoover il trasese pe sfoara si i-a gratiat pe Dasch si pe Burger, fara de care planul nazistilor n-ar fi fost dat in vileag. Sentinta lui Dasch a fost comutata in 30 de ani de munca silnica, a lui Burger in inchisoare pe viata. Dupa sase ani, cand si opinia publica a aflat adevarul, cei doi au fost gratiati de noul presedinte, Truman, si deportati in Germania. Ceilalti agenti germani au sfarsit pe scaunul electric la cinci zile dupa incheierea procesului. Teoria lui Hoover s-a confirmat insa: Hitler a fost atat de furios de esecul oamenilor sai incat a refuzat sa mai trimita alte echipe de spioni sa terorizeze dusmanul de moarte. Pana pe 11 septembrie 2001, America putea rasufla usurata...
GABRIEL TUDOR - magazin.ro
 In Bucuresti exista un razboi rece care, uneori, degenereaza in confruntari verbale, intre aparatorii si „opozantii” cainilor vagabonzi. Cei dintai pledeaza pentru vietile lor in conditii optime, ceilalti pentru eutanasierea lor. In unele tari europene, problema cainilor vagabonzi a fost de mult rezolvata. In schimb a aparut cea a animalelor care fac obiectul experimentelor medicale. Aparatorii acestora trec, uneori, cu nonsalanta bariera protestelor pasnice, organizand actiuni de o violenta extrema.
In Franta a fost elaborata Carta nationala de sustinere a eticii experimentelor animale. Un text care atrage atentia asupra faptului ca animalul nu e o masina si nici un obiect de laborator ci o fiinta sensibila. Carta nu se refera insa si la folosirea cobailor. Un „detaliu” care nu-i va calma pe inflacaratii militanti antivivisectie care cer „abolirea” totala si definitiva a experimentelor pe animale.
Aparatorii cei mai extremisti ai drepturilor animalelor ameninta cu acte de violenta. Anglia, Tarile de Jos, Belgia si Spania au inregistrat deja anul trecut mai multe atacuri asupra unor laboratoare de cercetare. Si in Franta s-au petrecut lucruri similare. In ianuarie a.c. cativa militanti ai drepturilor animalelor s-au instalat in fata sediului unei companii farmaceutice din Paris proferand sloganuri virulente de genul: „Nazisti responsabili de genocid!” Renasterea si radicalizarea acestei miscari au fost initiate de activistii din cadrul SHAC veniti special din Anglia, Bulgaria si Tarile de Jos.
Primele lor actiuni in Hexagon au avut drept tinta birourile din Sanofi, GSK, Novartis etc. cu participarea simpatizantilor francezi. Miscarile radicale orientate spre actiuni directe sunt putine dar militantii lor sunt deosebit de duri. In aprilie 2007 ALF, o organizatie clandestina a revendicat incendiul care a distrus o parte din intreprinderea Techniplast din apropiere de Lyon, unde se produceau custi pentru animale destinate experimentelor medicale. In decembrie 2007, la domiciliul unui blanar din Bordeaux, cativa activisti au dat foc garajului sau in timp ce fiica sa handicapata dormea in camera sa aflata deasupra garajului. Din fericire, incendiul a fost stins la timp. Grupul de origine engleza ARM nu ezita sa ameninte viata umana pentru a o apara pe cea a animalelor...
One Voice, una din marile asociatii care se opun experimentelor pe animale, a obtinut semnaturile a 400 de deputati europeni pentru oprirea acestei practici asupra primatelor. O „victorie” care-i nelinisteste pe cercetatori. Daca acest lucru s-ar intampla, ar fi o catastrofa pentru cercetarea medicala. Mai ales in maladiile neurodegenerative unde s-au obtinut succese notabile.
DORIN MARAN - magazin.ro
 Simbol al Marii Britanii, al Londrei si al puterii imperiale, abatia Westminster are origini stravechi. Exista o veche legenda conform careia fondatorul acestei elegante si impunatoare constructii ar fi fost regele saxon Sebert, in primele decenii ale secolului al VI-lea. Aceleasi legende povestesc ca atunci cand primul episcop al Londrei, Mellitus, a vrut sa sfinteasca noul locas, un pescar de pe Tamisa i-a spus ca sfintirea a fost deja facuta pe o constructie mult mai veche de catre Sfantul Petru, capetenia Apostolilor.
Aceasta traditie nu corespunde in niciun fel documentelor istorice in afara faptului ca regele Seber si Mellitus sunt personaje reale si a faptului ca pana in secolul al XIV-lea un pescar aducea calugarilor de la Westminster o cantitate de peste in ziua de Sfantul Petru.
Exista insa un act din 785 care atesta donatia terenului de aici de catre regele Offa de Mercia, dar autenticitatea actului respectiv este pusa la indoiala. Un altul insa il mentioneaza ca donator de pamanturi pe regele Edgar (957-975), fondarea manastirii fiind apreciata ca avand loc in jurul anului 960. Se vorbea acum despre o biserica, constructie, mica, saxona, pe Insula Maracinilor, o zona aproape inaccesibila, inconjurata de mlastini si torente, situata in apropierea Tamisei. N-a mai ramas nimic din acel loc, care a fost drenat, aici inaltandu-se Manastirea Westminster. Aspectul ei, asa cum o vedem astazi este rezultatul unor eforturi de cateva secole sustinute de o succesiune de regi si regine.
Primul dintre acestia, Eduard Confesorul (1040-1066) este considerat ctitorul asezamantului la a carui sfintire (28 decembrie 1065) n-a mai putut lua parte fiind grav bolnav. De altfel a si murit opt zile mai tarziu. Peste un an, William Cuceritorul a fost incoronat aici in ziua de Craciun. Manastirea a devenit locul de incoronare al suveranilor, tronul fiind folosit din secolul al XIV-lea. Cioplit din lemn de stejar el contine intre blaturile sale o piatra incarcata de legende, piatra din Scone, adusa din Scotia in 1296. Pe aceasta piatra se asezau regii scotieni la incoronare si legenda spune ca pe ea si-au rezemat capetele Sfintii Iacob si Colomban. Piatra a fost furata de nationalistii scotieni in 1950 si readusa in biserica dupa un an.
In 1220 a inceput reconstruirea manastirii si procesul a durat 300 de ani. Turnurile de vest au fost insa terminate abia in 1745. Biserica a fost inaltata in stil gotic, amintind catedralele din Amiens si Reims, nava centrala avand o inaltime de 32 de metri, locasul etaland de asemenea, vitralii elegante de inspiratie franceza.
Ancorata puternic in istoria tarii, manastirea Westminster este celebra prin biblioteca sa si colegiul fondat de Elisabeta I dar si prin Coltul Poetilor in care se gasesc mormintele si memorialele unor personalitati politice si culturale. Aici se afla mormintele lui Chaucer si al lui Churchill dar si cel al Soldatului Necunoscut. In apropierea altarului se pastreaza moastele lui Eduard Confesorul, singurul rege englez declarat sfant.
Biserica a fost teatrul unor importante procesiuni, nunti regale, inmormantari, slujbe aniversare, capelele ei constituind un adevarat panteon al celor care au vrut sa-si manifeste intr-un fel credinta in cele vesnice.
IRINA STOICA - magazin.ro
 Se spune ca alcoolismul a facut mai multe victime decat ciuma si razboiul la un loc, el reprezentand una dintre cele mai mari suferinte ale omenirii. Spre deosebire de alte maladii, în care bolnavul sufera el singur, alcoolismul cronic face numeroase victime în familie, lovind în destinul nevinovat al celor apropiati.
„Placere” de sinucigas
Pana nu de mult, alcoolismul era considerat un viciu, o „placere nevinovata”, si mai mult sau mai putin interzisa, deoarece, în formele lui cronice, agravante, ridica probleme severe privind integritatea morala si sociala a celui afectat. In ultimul timp, însa, este acceptata ideea de boala, o data cu definitivarea concluziilor despre consecintele dezastruoase ale consumului de alcool, atat asupra individului însusi cat si asupra descendentilor directi (copiii), a climatului familial, a criminalitatii, a accidentelor de munca si rutiere sau a sinuciderilor.
Iata cateva dintre dezastrele pe care le produce alcoolismul asupra organismului: * atrofierea testiculelor sau a ovarelor; * actiune degenerativa asupra descendentilor, ce se vor naste cu grave anomalii; * afectiuni ale aparatului cardiovascular; * leziuni renale; * ciroze hepatice; * maladii ale stomacului; * degenerescenta progresiva a sistemului nervos central si periferic, care conduce la alterarea comportamentului: impulsivitate, iritabilitate, agresivitate, violenta, apatie, somnolenta, tulburari de atentie, de gandire, de vointa. Intr-un cuvant, degradarea totala a personalitatii.
De la euforie, la prabusire
A consuma bautura înseamna a fi alcoolic? Raspunsul nostru este „nu”. Veselia euforica data de consumarea moderata a unui pahar de bautura, chiar zilnic, nu se confunda cu betia. Sintagma „beat-mort”, exprima cel mai plastic starea de intoxicare profunda a organismului. Uneori ea conduce la deces, fapt frecvent în sezonul rece, cand alcoolicii se prabusesc din cauza vasodilatatiei paralitice, determinata de alcool. Betia, deci, se manifesta printr-o succesiune de stari în care dezorganizarea personalitatii se accentueaza progresiv, trecand de la o perioada de excitatie si buna-dispozitie initiala, la o etapa depresiv hipnotica.
Se cunosc, din pacate, cazuri de betie agresiva, cand se distrug mobila, vesela, lucrurile uzuale, cand se produc incendieri. Viata sufleteasca a bolnavului – caci în aceste situatii alcoolicul este un bolnav iresponsabil – se reduce la o furie animalica, distructiva. Atunci au loc grave mutilari fizice si sufletesti, carora le cad prada cei din jur: sotia (cel mai frecvent), copiii, rudele apropiate. Nici cuvantul, nici mangaierea ori amenintarea nu mai au vreun efect pozitiv, deoarece constiinta alcoolicului în plina betie este anihilata aproape total.
Remediul se afla chiar in bolnav
Exista si betii halucinante sau delirante, ceea ce a condus la concluzia ca alcoolismul cronic reprezinta cea mai primejdioasa boala mintala. Statisticile omenirii privind decesele, ranirile grave, mutilarile, sinuciderile, accidentele rutiere, sunt atat de relevante, încat, în ultimele decenii, aceasta afectiune a intrat sub jurisdictia unor organe de protectie.
Ce se poate face? Este de la sine înteles ca familia alcoolicului cronic este una cu probleme. Fiind o deprindere care îsi are radacini deopotriva în viata sufleteasca si în organismul bolnavului, alcoolismul nu poate fi tratat cu cateva pilule strecurate de familie în mancare sau în bautura. Un tratament cu bune rezultate va cere din partea bolnavului o participare activa si un efort personal; într-un cuvant, o straduinta de regenerare morala, fizica si psihica, asociata cu cura de dezalcoolizare.
Dezobisnuirea de alcool constituie un act de vointa, o victorie asupra propriilor slabiciuni. Acest fapt înseamna un timp îndelungat, pentru ca cel ce s-a impregnat cu alcool timp de 10-15 ani, ajungand la o alterare a organismului, nu se poate vindeca miraculos. Terenul acestei discutii fiind, astfel, eliberat de prejudecati sau de credinta naiva în leacuri imediate si miraculoase, se ridica urmatoarele întrebari. Se poate vindeca definitiv alcoolismul cronic? Ce anume determina esecurile tratamentului, recidivele, dat fiind ca sunt frecvente cazurile la bolnavi care au urmat mai multe cure de dezintoxicare?
Iata ce se poate raspunde: * cand alcoolismul este o consecinta a unei boli mintale, psihoze, socuri sau descendenta familiala, ameliorarile sunt putin probabile; * cand e cauzat de deprinderi rele, de influenta anturajului, de imitarea „modelului”, de activitatea profesionala (ospatari, distilatori), prognosticul este optimist; * cand membrii familiei alcoolicului au o structura a personalitatii puternica si echilibrata, sansele de a schimba orientarea sufleteasca a acestuia sunt mai mari; * tratamentul de dezalcoolizare este mai eficient atunci cand se asociaza unui tratament corporal, care-si propune inlaturarea consecintelor organice ale impregnatiei cu fatidicul drog. Drog de care, din pacate, poate beneficia orice individ si in cantitati nelimitate!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro
 Pamant al superlativelor, Jaipur este unul dintre cele mai cunoscute orase ale Indiei, supranumit „Simfonia in roz”, „Cetatea roz” sau „Cetatea victoriei”. Este o minunata imbinare a elementelor mostenite din cultura Rajasthani, un muzeu in aer liber in care urmele unui trecut minunat, ale unei antichitati cu adevarat aristocratice sunt minutios prezervate.
Istoria orasului este marcata de anul 1699, cand maharajahul Jai Singh al II-lea a urcat pe tronul din Ambir. Pasiunea sa pentru matematica si astronomie devenise legendara si nu era doar un om invatat ci si un priceput constructor si un delicat poet. El a hotarat sa mute aici capitala de pe dealurile Ambirului si piatra de temelie a fost pusa in 1727, orasul numindu-se Jaipur dupa numele fondatorului sau. Acesta a coordonat executia planurilor realizate de talentatul arhitect Vidyadhar Bhattacharya care a pus in practica visurile maharajahului.
Culoarea roz a orasului nu dateaza insa din acele vremuri, ci din 1863 cand orasul a fost astfel pregatit pentru vizita printului Albert, sotul consort al reginei Victoria. Orasul a devenit in timp vestit pentru mestesugarii sai, lucratorii in aur, argint, in piele si lemn fiind vestiti in toata lumea.
Este unul dintre cele mai rezistente la cutremure, deoarece Jan Singh, dupa ce a studiat un atlas tiparit la Nürenberg in 1725, a adus specialisti europeni si a comandat arhitectilor sai harti ale subsolului pentru a alege zonele cele mai lipsite de risc si le-a cerut fundatii adanci si o retea de apa, care sa nu afecteze rezistenta constructiilor. Urmasii lui Jan Singh au infrumusetat orasul inaltand la randul lor cladiri vestite, cel mai cunoscut dintre acestea fiind „Palatul Vanturilor”.
A fost ridicat in 1739 de regele poet Sawai Pratap Singh pentru doamnele regale si pentru diferite procesiuni. Inaltata pe cinci nivele, constructia a fost inchinata marelui Krishna iar fatada este o adevarata dantelarie in piatra, continand 953 de nise si 152 de ferestre, domuri, balcoane impresionante si acoperisuri elegante. Din 1983 cladirea a fost transformata in muzeu si constituie o parte integranta a Palatului Orasului.
Aceasta este un complex construit in 1729-1732 de Sawai Jai Singh si completat de succesorii sai. Este inconjurat de un zid inalt si este impartit intr-o serie de curti si gradini inconjurand cladiri impunatoare. Centrul este ocupat de impunatorul Palat Chandra in apropierea caruia se afla un alt palat gazduind muzeul dedicat lui Sawai Singh al II-lea si deschis publicului din 1950.
Palatul Lunii, cu cele sapte etaje ale sale aminteste splendoarea epocii Marilor Moguli, fascinand si prin gradina sa cu patru porti, reprezentand cele patru anotimpuri, decorate cu modele infatisand pauni rosii, verzi, albastri si aurii. In 1728 Sawai Jai Sing al II-lea a dispus construirea unui Observator astronomic pe care l-a inzestrat cu cele mai performante aparate ale vremii.
In oras exista de asemenea o universitate, teatre, magazine, dar fascinatia sa provine mai ales din aceste ziduri vechi pe care oamenii au stiut sa le conserve. De altfel Jaipur este unul din varfurile faimosului „triunghi istoric” al Indiei, celelalte puncte fiind Agra si Delhi, locuri la fel de minunate incarcate de legende si frumusete.
Autor: IRINA STOICA - Revista Magazin
|
|
Ci sono 9679 persone collegate
|
<
|
aprile 2024
|
>
|
L |
M |
M |
G |
V |
S |
D |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
8 |
9 |
10 |
11 |
12 |
13 |
14 |
15 |
16 |
17 |
18 |
19 |
20 |
21 |
22 |
23 |
24 |
25 |
26 |
27 |
28 |
29 |
30 |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
19/04/2024 @ 16:45:23
script eseguito in 677 ms
|
(p)Link
Commenti
Storico
Stampa
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3
