Ne întoarcem la vaccinuri: spuneam că există două tipuri de vaccinuri: vaccinul Salk si vaccinul Sabin. În unele cazuri este mai convenabil vaccinul Salk, în altele vaccinul Sabin. Dar dacă trebuie să vaccinez populatia unei întregi natiuni, am nevoie de milioane de doze de vaccin, mii de litri. Trebuie să găsesc metoda pentru a cultiva virusul poliomielitei la scară industrială. Trebuie să găsesc un tesut pe care virusul polio să se multiplice. Si unde se multiplică bine virusul poliomielitei? Se reproduce bine în sira spinării. O puneti la dispozitie pe a dumneavoastră? Din moment ce nu pot folosi tesut uman, utilizez... maimute! Pentru asemănărea genetică cu a omului.
Dar curând se descoperă că mai mult decât în sira spinării, virusul creste bine în rinichi, în rinichii maimutelor. Si cum se face? Procedeul se numeste amplificare: iau o maimută, o deschid, scot ficatul si culeg rinichii. Îi sectionez în feliute subtiri subtiri si introduc tot terciul într-o sticlă cu o substantă nutritivă. Adaug putin vaccin si astept. După câteva zile, cu ajutorul unui filtru, separ celulele maimutelor si eventualele bacterii rămânând un fel de zeamă, plină de virus, si jocul e făcut. Un fel de miracol al multiplicării pâinii si a pestilor.
Însă există o problemă cu acest proces: clandestinii. Contaminarea vaccinului cu un virus al maimutelor. Dacă în rinichi există un virus al maimutelor, acesta nu este oprit de filtru, trecând si el ca si virusul polio. Deci este periculos să folosim maimute?! Cercetătorii au cunoscut întotdeauna acest pericol si au căutat să ia măsuri pentru a evita contaminarea vaccinului cu acest virus clandestin. Si pericolul nu este de subestimat deoarece virusurile maimutelor sunt extrem de periculoase omului. Sabin, de exemplu, o stia bine. În 1932 a identificat chiar el un virus necunoscut în cadavrul unui coleg ce fusese muscat de o maimută. Altul a fost identificat la Marbur, în Germania, după ce a provocat o mică epidemie într-un laborator în 1967. Virusul a lovit grav 31 de persoane iar 7 au murit.
Dar spre norocul nostru aceste virusuri au fost descoperite întotdeauna la timp, multumită diverselor nivele de securitate. În fapt, înainte de a utiliza o maimută mă asigur că e sănătoasă. Cum? Păi, o consult. După care, pentru sigurantă o las în carantină ca să mă asigur că nu are vreo boală. Fac niste teste, dacă e sănătoasă o utilizez.
SV40
Este deci totul clar? Nu, deoarece e clar că pot testa doar prezenta virusurilor cunoscute. Virusurile necunoscute nu pot fi observate. Si astfel a fost macăr un virus ce a scăpat la toate controalele: deja îl cunoasteti, este virusul maimutelor asiatice, SV40. Ei bine, în 1960 în plină campanie de vaccinare, s-a descoperit că maimutele utilizate la producerea vaccinului erau purtătoare sănătoase ale unui virus care de la primele teste rezulta că provoacă cancerul la hamsteri. Si ce s-a întâmplat? Panică! Se transmisese la milioane de persoane un virus cu potential cancerigen al maimutelor! Nu vă spun povesti, cazul SV40 este studiat în orice curs serios de medicină. Norocul doreste ca acest virus, la om, să nu facă nimic. Noroc pur. Există studii moderne ce redeschid cazul deoarece se pare că acest virus facilitează aparitia anumitor tipuri de tumoare. Dar aceasta este o altă istorie.
Doctorul Hilary Koprowski, care pe atunci era în luptă cu Sabin si care de asemenea dezvoltase un vaccin oral antipoliomielitic, a scris Organizatiei Mondiale a Sănătătii sugerând puternic abandonarea culturilor de tesuturi din rinichi de maimută, considerate "prea periculoase". Dar sfatul lui Koprowski nu a fost urmat si s-a decis simplu înlocuirea maimutelor asiatice, folosite până atunci, cu maimute verzi africane, deoarece în mod natural lipsite de SV40. Da, stiu, nu sunt verzi, sunt gri! Au organele genitale colorate!...
”multre dintre vaccinurile orale antipoliomielită (OPV) folosite în toată lumea sunt produse în culturi primare din celulele rinichiului acestei specii.” De ce să scriem fraza? tocmai am spus-o! Deoarece este curios ca această frază să apară într-un articol publicat în 1985 în revista Science, una dintre cele mai prestigioase reviste de stiintă din lume, care confirmă găsirea în acest soi de maimute a unui virus genetic foarte asemănător cu HIV, virusul ce provoacă SIDA la om...
Acum trebuie să explic ce legătură are HIV cu maimutele…
Originea Răului - Istoria unei controversate teorii despre originea SIDA. Un documentar teatral de Christian Biasco - Traducerea si adaptarea: Radu Trofin
Acesta este vaccinul inventat de Jonas Salk (ia în mână o seringă). Ce anume este aici înăuntru? Virusul polio. Mort, neutralizat. Cum functionează? Iau virusul poliomielitei, îl ucid, sau mai bine îl inactivez, cu formol si după care îl injectez, astfel încât corpul să dezvolte anticorpi. Usor! Nu chiar...
Dificultatea preparării acestui vaccin stă în găsirea justului echilibru. În primul rând trebuie să fiu sigur că virusul este cu adevărat inactiv, altfel se întâmplă ca în cazul accidentului Cutter, în care peste 200 de copii, în loc să fie imunizati s-au îmbolnăvit de poliomielită. Dar nu pot să-l inactivez prea mult, altfel se exfoliază si sistemul imunitar nu îl recunoaste si nu produce anticorpi. As avea astfel un vaccin absolut inutil.
Dar Salk reusi găsind exact acel echilibru optim. Începând cu 1954 vaccinul a fost experimentat în Statele Unite în milioane de doze, reducând imediat numărul cazurilor de poliomielită. Până si astăzi este unul dintre vaccinurile cele mai sigure din lume,... dar are o problemă. Oferă o imunitate limitată în timp. După câtiva ani e necesară revaccinarea... Si mai sunt si injectii. Eu dacă pot, prefer fără.
Din aceste motive a fost dezvoltat un al doilea vaccin, acesta: vaccinul Sabin (indică o sticlută). Ce este înăuntru? Virusul poliomielitei. Viu. Atenuat: căruia i-a fost eliminată capacitatea de provocare a bolii. Cum? Păi, aici procesul este mult mai complex: se trece virusul poliomielitei prin tesuturi de diverse specii de animale, se adaugă substante,... în două cuvinte, se extenuează încercând să-l domesticăm.
Vaccinul Sabin mentine un potential de pericol major fată de vaccinul Salk, pentru că vorbesc de un virus viu, care deci se va transmite si la alte persoane si care s-ar putea dovedi sălbatic. Dar avantajele acestui vaccin sunt enorme. În primul rând se administrează pe cale orală, cu putine picături pe ceva dulce sau sublingual, dar mai ales oferă imunitate pentru toată viata. A fost Albert Sabin cel care a dezvoltat primul vaccin oral atenuat sigur si eficace în Uniunea Sovietică la sfârsitul anilor cincizeci, rămânând si astăzi utilizat în toată lumea.
Cine sunt eu pentru a vă povesti această istorie?
Dar mă opresc o clipă: cine sunt eu să vă povestesc această istorie? Nu sunt un medic, nu sunt un istoric, nu sunt un ziarist. Sunt un actor. Atunci este inventat tot ceea ce narez? Nu. Poate mai simplific câte ceva, alfel se înserează si voi trebuie să trageti coca ca să mă urmăriti. Ok. Dar cine îmi dă dreptul să discut pe o temă de specialitate? Aici găsim un aspect delicat... ce anume oferă dreptul de a vorbi pe o temă de specialitate? Diplomele? bineînteles că m-am documentat si consultat cu experti din diverse sectoare. Pentru rest, încerc să înteleg si să explic logic.
Atât de mult ne-am obisnuit să credem doar experti si specialisti, încât nu mai gândim cu capul nostru. Dar în materii complexe cum ar fi ingineria genetică, energia nucleară, probleme complexe de economie,... vă încredeti orbeste întotdeauna doar în expertul de serviciu? De ce nu putem gândi cu capul nostru? Oricum la sfârsit vă ofer referintele bibliografice, astfel încât veti putea controla singuri.
Originea Răului - Istoria unei controversate teorii despre originea SIDA. Un documentar teatral de Christian Biasco - Traducerea si adaptarea: Radu Trofin
Ne aflăm la teatru, sunt un actor, dar nu stiu dacă ceea ce vă voi povesti în această seară e teatru. A fost o conferintă: acum nu mai este. E un fel de documentar. Dar suntem însă la teatru... E un documentar teatral! Îmi place... documentar teatral...
Începem!
SV40.
SV40 e un virus al maimutelor. “V” e pentru virus, “S” pentru “simian”, “al maimutelor” în engleză, “40” pentru că în 1960, când a fost descoperit, era al 40-lea virus al maimutelor a fi identificat.
Unii spun că este cancerigen, că provoacă cancer. Cu sigurantă este canceros pentru hamsteri: testele de laborator au confirmat. Dar nouă ce ne pasă? Vreau să zic, bietele maimute, sărmanii cobai, dar pe noi umanii ce ne interesează să stim dacă SV40 e cancerigen sau nu? Ar trebui să ne pese, deoarece majoritatea milioanelor de vaccinuri antipolio produse între 1954 si 1963, erau contaminate cu acest virus al maimutelor. Deci este important a sti dacă SV40 e cancerigen sau nu.
Dar nu vom vorbi despre asta. Ne vom ocupa de SIDA. Originea Răului. Povestea unei controversate teorii asupra originii SIDA. SIDA este boala provocată de HIV. Si HIV e un virus al maimutelor. Nu cumva HIV, ca si SV40, a trecut de la maimute la om, prin intermediul vaccinurilor antipolio?
Dar să începem cu începutul…
Capitolul Întâi: poliomielita
Ce este poliomielita?
E de ajuns să despărtim cuvântul: Itis = inflamatie, myelos = materie, Polio = cenusiu. Inflamatia materiei cenusii din măduva spinării. Este boala provocată de virusul poliomielitei.
Iată pe scurt, cum actionează virusul poliomielitei: virusul intră pe gură, coboară, ajunge la intestin, dă două săptămâni de febră si după ce iese rămânem imuni pentru toată viata. Sistemul nostru imunitar dezvoltă anticorpii lăsându-se păcălit o singură dată. Astfel se întâmplă în 99% din cazuri. La 1% din cazuri, însă, virusul pătrunde prin gură, coboară, ajunge la intestin, de la intestin trece la sânge si în circulatie, ajunge la măduvă unde începe să se înmultească si să facă daune. Astfel poate paraliza un picior, picioarele... când virusul întrerupe legătura dintre măduvă si muschiul diafragmei, se moare sufocati.
Nu ati mai auzit? Totusi toti, inclusiv eu, am fost vaccinati împotriva virusului poliomielitei. Poliomielita era cosmarul bunicilor nostri... vreo amintire: cu sigurantă vă amintiti de Heidi? (fredonează cântecul) Heidi avea o prietenă. Cum se numea amica lui Heidi? …Clara, Claretta… Ce problemă avea Claretta? Era paralizată, pe un scaun cu rotile, dar de ce? Din cauza poliomielitei! Alt exemplu: ati văzut cu totii filmul Forrest Gump? Forrest, de mic are în jurul picioarelor o structură metalică de sustinere, fiind lovit de... poliomielită!
Si un alt film, un film de război: Pearl Harbour? La un moment dat presedintele, se ridică în picioare cu mare efort urlând: “Nu-mi spuneti mie că nu se poate face!” Acel presedinte, Franklin Delano Roosevelt, poate unul dintre cei mai mari presedinti ai Statelor Unite, unicul ales tocmai de patru ori, în tinerete fusese lovit de poliomielită! E adevărat! Franklin Delano Roosevelt si lupta împotriva poliomielitei: avea prioritate si în proiectele sale politice!
Si plămânii de otel? Vi-i amintiti? Acele mari tuburi de otel în care se introduceau persoanele si care comprimau si decomprimau aerul pentru a face ceea ce diafragma nu mai reusea să realizeze. O viată închisi într-un cilindru. Acest lucru nu se întâmpla în Evul Mediu, ci acum cincizeci de ani!
Dar povestea luptei împotriva poliomielitei reprezintă exemplul hotărârii unei întregi natiuni, Statele Unite, în fata problemelor: focalizarea si concentrarea resurselor; o combinatie între politică si progres stiintific. Si după ani de cercetare si investitii soseste solutia problemelor, obtinută la sfârsitul anilor cincizeci cu realizarea vaccinurilor Salk si mai apoi Sabin, care au eradicat complet poliomielita din tările dezvoltate si se speră în curând de pe toate continentele.
Originea Răului - Istoria unei controversate teorii despre originea SIDA. Un documentar teatral de Christian Biasco - Traducerea si adaptarea: Radu Trofin
O bacterie modificată genetic ar putea transforma butanolul într-un biocombustibil atât de ieftin, încât să intre în competitie cu etanolul. Intervenind într-un proces metabolic foarte eficient, cercetătorii de la Universitatea Rice, SUA, au modificat o tulpină de E.coli astfel încât aceasta să transforme zaharurile în butanol de zece ori mai eficient decât orice alt organism asemănător.
Butanolul, care este fabricat în mod obisnuit prin fermentarea zaharurilor, produce mai multă energie pe unitatea de volum decât etanolul si, spre deosebire de acesta, poate fi transportat prin conductele de petrol existente.
Numeroase companii încearcă să comercializeze în prezent biobutanol, incluzând unele care caută să adapteze instalatiile de producere a etanolului. Cu toate acestea, bacteriile folosite în mod obisnuit pentru producerea butanolului nu îl tolerează foarte bine, astfel încât se pot produce doar cantităti mici de butanol.
Dacă în urma procesului de fermentatie se obtine entanol cu un randament de peste 10%, butanolul se obtine în cantitati mult mai mici: 1-2%, sustine Jonathan Mielenez, un specialist de la Laboratorul National Oak Ridge, SUA.
Noua E.coli produsă la Universitatea Rice actionează însă mai repede decât alte microorganisme producătoare de combustibili si produce de cinci până la zece ori mai mult combustibil din aceeasi cantitatea de zaharuri. Asta înseamnă că are nevoie de mai putină materie primă si poate fi cultivată în recipiente mai mici, costurile fiind astfel mai scăzute.
Ramon Gonzalez, chimist si inginer în biologia moleculară, sustine că numeroase companii si-au arătat interesul fată de această tehnologie si speră să o vadă pe piată în următorii trei ani.
Cobalt Biofuels, o companie cu sediul în Montainview, California, a utilizat bacterii din genul Clostridium pentru a descompune materia vegetală si a transforma zaharurile într-un amestec de butanol, acetonă si etanol.
Gevo, o companie din Englewood, Colorado, lucrează cu bacteria E.coli, modificată astfel încât anumiti produsi celulari, în mod obisnuit folositi de celulă pentru sintetizarea aminoacizilor, să fie utilizati pentru a produce alcool.
Gonzalez a prezentat, împreună cu colegii, săi noua lor abordare si a publicat documentul în jurnalul online Nature. Cercetătorii au exploatat o cale prin care microorganismele descompun acizii grasi pentru a genera energie. Ei au modificat aproximativ o duzină de gene ale bacteriei E.coli pentru a inversa procesul beta-oxidării, astfel încât bacteria să producă acizi grasi.
Metoda este mai eficientă deoarece adaugă doi atomi de carbon dintr-o dată, în loc să adauge doar câte unul, pentru a se forma molecule de hidrocarburi, printr-un mecanism care nu necesită energie.
Prin manipularea selectivă a genelor, cercetătorii pot "programa" microbii pentru a sintetiza diferite alte substante chimice si combustibili. Astfel, în plus fată de butanol, bacteria poate produce diversi acizi grasi utili, în loc ca acestia să fie obtinuti din grăsimi animale si vegetale.
Deoarece beta-oxidarea este întâlnită la aproximativ toate organismele, aceste mecanism ar putea fi modificat si în cazul unor drojdii sau alge, fapt ce va veni în ajutorul multor companii care doresc să adopte această tehnologie, sustine Gonzalez. El studiază modificarea diferitelor organisme cu scopul de a face procesul mai ieftin si mai eficient. Drojdia, de exemplu, este mai tolerantă fată de butanol si etanol, însă E.coli creste mai repede.
Cu toate acestea, toate procesele de creare a biobutanolului se confruntă cu o mare dificultate: în cele din urmă, va fi necesar să se treacă de la utilizarea unor plante precum porumbul, trestia de zahăr, sfecla de zahăr (cu continut mare de zaharuri) la folosirea biomasei celulozice, a cărei transformare în combustibili este mai costisitoare.
Principala teorie privind originea Lunii sustine că aceasta s-a format în urma unui impact masiv între un obiect cosmic de dimensiunile unei planete si planeta Pământ (aflată încă în starea de formare). Energia acestui impact a fost suficient de puternică încât Luna s-a format din materialul topit aruncat în spatiu. Pe măsură ce Luna s-a răcit, această magmă s-a solidificat în mai multe componente minerale.
O analiză a unor roci lunare despre care se crede că au ca sursă magma din care s-a format satelitul Terrei a permis oamenilor de stiintă să ofere o nouă estimare a vârstei Lunii.
Conform acestei teorii privind formarea Lunii, un tip de rocă intitulată "anortosit ferroan" (FAN) este cel mai vechi tip de rocă din crusta satelitului planetei noastre. Până acum, oamenii de stiintă nu au reusit să dateze cu succes acest tip de rocă. Acum, o echipă formată din oameni de stiintă de la Unviersitatea din Copenhaga, Universitatea Carnegie din SUA si de la Laboratorul National Lawrence Lviermore din SUA a reusit să folosească noi tehnici de datare pentru a determina vârsta unei roci de tip FAN.
Echipa de cercetători a analizat izotopii de plumb si de neodimiu din această rocă, aflând astfel că vechimea acesteia este de 4.36 miliarde de ani. Până acum, oamenii de stiintă credeau că Luna este aproximativ la fel de "bătrână" ca sistemul nostru solar, adică că are o vârstă de 4.568 miliarde de ani.
Noua vârstă estimată pentru satelitul natural al Pământului este similară cu cea a celor mai vechi minerale terestre descoperite până acum (zirconiul din vestul Australiei), sugerând că elementele cele mai vechi ale crustelor terestre si lunare s-au format în acelasi timp, imediat după impactul gigant.
"Vârsta extraordinar de tânără a acestor roci lunare arată că fie Luna s-a solidificat mult mai târziu decât se credea până acum, sau că trebuie să modificăm tot ceea ce credeam că am înteles până acum despre istoria geochimică a Lunii", sustine unul dintre cercetătorii care au efectuat acest studiu.
Astronautul Ron Garan, care se află în prezent la bordul Statiei Spatiale Internationale, a avut posibilitatea de a fotografia „de sus” o stea căzătoare.
Fotografia a fost realizată pe data de 13 august la ora 19:17 GTM, când Statia Spatială Internatională se afla deasupra granitei dintre Mongolia si China.
Imaginea a fost suprinsă în timpul ploii de meteori a Perseidelor (asociată cu cometa Swift-Tuttle si care apare în fiecare an, în lunile iulie si august.)
Nu este absolut sigur că fotografia înfătisează un astfel de meteor, dar e probabil.
Un observator de pe Pământ poate vedea, în mod obisnuit, cam cinci meteori în decursul unei ore. (De aceea, realizarea unei fotografii cu doar un meteor nu demonstrează că acesta ar fi fost cu adevărat unul din Perseide.)
Meteorii sunt dâre luminoase vizibile pe cer, lăsate de fragmente de materie solidă (numiter meteoroizi) desprinse din corpuri cosmice; la intrarea în atmosferă, temperatura meteoroizilor creste puternic si marea lor majoritate ard, la aproximativ 100 de kilometri distantă de suprafata Pământului.
Ceea ce oamenii numesc stele căzătoare sunt, adesea, urmele luminoase ale unor astfel de meteoroizi incandescenti.
Un nou tratament împotriva leucemiei are rezultate uluitoare, surprinzându-i si pe cercetătorii care l-au conceput: acesta a eradicat celulele canceroase prezente în corpul primilor trei pacienti pe care a fost testat.
În primii doi dintre cei trei pacienti care au fost supusi tratamentului inovator, celulele canceroase au fost distruse complet. În cazul celui de-al treilea pacient, peste 70% dintre celulele canceroase au fost eliminate.
"În doar 3 săptămâni, tumorile au fost distruse, efectul fiind mult mai violent decât ne-am fi închipuit vreodată", a mărturisit Carl June, unul dintre medicii implicati în acest studiu.
Tratamentul inovator foloseste limfocitele T ale pacientilor. Celulele sunt extrase din corpul acestora, sunt modificate genetic pentru a ataca celulele canceroase si pentru a se înmulti, iar apoi sunt reintroduse în sângele pacientilor.
"Fiecare celulă modificată a distrus mii de celule canceroase", sustine June, "în cazul fiecărui pacient fiind eliminate tumori de cel putin 900 de grame".
Tratamentul radical prezintă si un efect secundar negativ, anticipat de cercetători: reduce numărul de celule care produc anticorpi.
Persoanele implicate în acest tratament au încercat înainte chimioterapia, însă aceasta nu a functionat. Singura lor optiune în afara acestui tratament radical era un transplant de măduvă, care este extrem de riscant (acesta având o rată a mortalitătii de 20% si prezentând sanse de recuperare de doar 50%).
Tratamentul a fost încercat pe doar 3 pacienti deoarece cercetătorilor le-a fost extrem de greu să găsească fonduri pentru acest studiu, fiind foarte aproape ca acesta să nu aibă loc.
Acum, oamenii de stiintă vor să încerce acest tratament radical si pe alte tipuri de leucemie. Cei trei pacienti în rândul cărora a avut succes sufereau de leucemie limfocitică cronică.
Prin reglarea unui dezechilibru chimic din creierul maimutelor în vârstă, cercetătorii participanti la studiu au transformat celulele nervoase îmbătrânite în unele tinere, capabile să sustină memoria functională cu ajutorul căreia creierul păstrează gândurile pentru o scurtă perioadă de timp.
Maimutele sunt folosite de multă vreme în studiul creierului uman, astfel că aceste rezultate ar putea fi valabile si în cazul oamenilor, desi sunt necesare cercetări suplimentare care să confirme această ipoteză.
Cercetătorii au studiat memoria functională a unor maimute aflate în trei stadii ale vietii: maimute tinere (7-9 ani, echivalentul a 21-27 ani în cazul oamenilor), maimute de vârstă medie (12-13 ani, echivalentul a 36-39 ani ai oamenilor) si maimute în vârstă (17-21 ani, echivalentul a 51-63 de ani la oameni).
Folosindu-se de mici sonde speciale, cercetătorii au studiat celulele din cortexul prefrontal al fiecărei maimute în timp ce aceasta realiza o sarcină care făcea apel la memorie. Maimuta trebuia să tină minte 2,5 secunde localizarea unei gustări în cadrul unei simulări computerizate, un timp destul de scurt chiar si pentru cele mai în vârstă maimute. Maimutele în vârstă care nu s-au descurcat la acest test au devenit frustrate si au refuzat să continue jocul.
Asa cum era de asteptat, reteaua neuronală din creierul maimutelor mai în vârstă nu a sustinut activitatea cerebrală la fel cum a făcut-o în cazul celor tinere, chiar dacă acestea au trecut testele care implicau memoria pe termen scurt. În testele cu termen mai lung, însă, de până la cinci secunde, maimutele vârstnice nu si-au îndeplinit sarcinile la fel de bine ca acelea tinere.
Cercetătorilor le era cunoscut faptul că o substantă chimică numită AMP ciclic (adenozin monofosfat ciclic) joacă un rol foarte important în formarea memoriei în cortexul prefrontal si că o cantitate prea mare în creier ar putea duce la pierderea memoriei atât în cazul maimutelor, cât si în cazul oamenilor.
Pentru a vedea dacă scăderea nivelului AMP ciclic ar putea ajuta la restabilirea functiei cerebrale a maimutelor implicate în studiu, cercetătorii au injectat cantităti mici de medicamente care să blocheze actiunea substantei în imediata apropiere a unor neuroni implicati în gestionarea memoriei si apoi au refăcut testele. Medicamentele au îmbunătătit capacitatea celulelor de a păstra impulsurile. Dat fiind faptul că maimutele se descurcaseră bine si la testele initiale, cercetătorii nu au putut observa progrese măsurabile.
Studii anterioare asupra actiunii medicamentelor cu efect de blocare a AMP ciclic, precum Guanfacine, un tratament utilizat pentru tratarea deficitului de atentie si hiperactivitătii (ADHD), au demonstrat că se poate îmbunătăti performanta memoriei în cazul maimutelor în vârstă, atunci când medicamentul este administrat în întregul organism, desi nu se cunoaste actiunea acestuia în creier. În prezent se efectuează studii clinice pentru a se verifica dacă are acelasi efect si în cazul oamenilor.
Alte părti ale creierului depind, însă, de nivelul ridicat de AMP pentru a functiona corect, astfel că reglarea nivelului substantei AMP ciclic ar putea avea unele efecte secundare nedorite. Medicamentul Guanfacine pare a fi sigur, fiind deja aprobat pentru utilizarea în cazul pacientilor care suferă de ADHD pentru a controla impulsurile si pentru a îmbunătăti memoria functională.
Studiul, care a fost finantat printr-o bursă acordată de Institutul National de Geriatrie din Statele Unite, a fost publicat recent în revista Nature.
Continuarea adoptării unor pedepse corporale ar putea duce la scăderea gradului de disciplină prezentat de copiii copiilor supusi acestui tratament si la înrăutătirea comportamentului acestora. În timp ce se vor comforma regulilor pe termen scurt, pentru a nu fi bătuti, pe termen lung, acestia nu vor întelege motivul pentru care trebuie respectate normele si nu le vor mai lua în considerare.
Autorii studiului avertizează că acest lucru ar putea conduce la niveluri scăzute de autocontrol si la comportamente necorespunzătoare pe termen lung.
Cercetătorii au monitorizat 63 de copii de la două scoli private din Africa de Vest, având vârste cuprinse între cinci si sase ani. Una dintre scoli folosea pedeapsa corporală pentru probleme ce porneau de la uitarea unui creion, până la perturbarea orelor de curs, pe când cealaltă unitate de învătământ utiliza disciplina non-fizică (avertismente verbale si pauze).
Toti copiii participanti la studiu proveneau din acelasi tip de familii si trăiau în medii similare. Părintii acestora erau în favoarea pedepsei corporale, chiar dacă scoala nu era de aceeasi părere.
Tinerii au primit apoi o serie de sarcini pentru a le fi testate abilitătile de functionare executivă. Rezultatele au fost publicate în jurnalul "Social Development", arătând că scolarii mai în vârstă care au evitat pedeapsa corporală au primit scoruri mai mari în cadrul testelor ce au analizat capacitatea executivă în comparatie cu elevii care au fost bătuti. De asemenea, copiii bătuti au prezentat o capacitate redusă în cadrul testelor ce verificau inteligenta verbală.
Cercetătorii urmează să continue studierea celor două grupuri de copii, pentru a observa efectele pe termen lung ale pedepselor fizice.
O echipă de cercetători din St. Andrews, Glasgow si Edinburgh au descoperit modul în care nivelurile unei substante importante se modifică pe parcursul vietii reproductive a femeilor. Acest test ar putea dezvălui numărul de ovule rămase în corpul femeilor.
Descoperirea va permite femeilor să compare propriile niveluri hormonale cu media stabilită pentru vârsta lor, pentru a vedea, astfel, dacă au motive de îngrijorare referitoare la fertilitatea lor viitoare.
Testele vor indica dacă femeile vor avea o menopauză precoce sau una târzie, ceea ce le va permite să stie dacă e timpul să aibă un copil sau mai au timp să astepte.
Procesul va ajuta, de asemenea, femeile tinere care au urmat un tratament pentru boli precum cancerul, care ar fi putut afecta fertilitatea; astfel, vor afla dacă nivelul hormonilor a fost afectat. De asemenea, va veni în ajutorul femeilor mai în vârstă, care au ales să amâne momentul conceperii unui copil pentru a se concentra asupra carierei. În prezent, unul din cinci copii este născut de o femeie trecută de vârsta de 35 de ani.
Pentru ultimul studiu, academicienii scotieni au utilizat date ale studiilor anterioare si ultimele lor descoperiri referitoare la hormonul Anti-Müllerian (AMH), produs de foliculii ovarieni.
Ei au studiat modul în care nivelul de AMH variază în diferite momente ale vietii unei femei sănătoase, prin studierea a 3.200 de femei.
S-a constatat că nivelurile de AMH au atins punctul culminant în jurul vârstei de 24 de ani si s-au înjumatătit în jurul vârstei de 30 de ani. Odată ce femeile depăsesc vârsta de 40 de ani, nivelurile de AMH scad aproape de zero.
Nelson a adăugat că, dacă femeile de orice vârstă reproductivă ar face eforturi pentru a rămâne însărcinate, atunci informatiile ar putea fi folosite pentru a le indica acestora dacă nivelul lor de AMH este normal pentru vârsta lor sau este sub medie.
Acest lucru ar putea sugera cât de repede ar trebui să înceapă să se gândească la un tratament precum fertilizarea in vitro.
Cu toate acestea, profesorul Nelson a mentionat că nu ar recomanda femeilor trecute de 30 de ani să întârzie conceperea unui copil, deoarece testarea nivelului de AMH pare să arate că aceste femei nu mai au multi ani de fertilitate înaintea lor.
(p)Link
Commenti
Storico
Stampa
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3
