Se stie ca exista zile dedicate luptei impotriva fumatului, dar – atata timp cat acest obicei afecteaza, uneori foarte grav, si multi nefumatori activi – fiecare clipa ar trebui sa insemne asa ceva. Pare doar un basm ideea aplicarii unor „tehnici” pentru a te lasa de tigari, insa terapiile complementare cunosc proceduri si remedii in acest sens. Pentru ca au mai publicat in aceasta pagina articole despre leacuri anti-tutun, cativa cititori ai „Magazinului” au solicitat si alte informatii care sa-i ajute in incercarile lor, de altfel, laudabile.

Terapia prin... tigari

Nu vom veni iarasi cu exemple legate de ravagiile fumatului, desi un bun remediu este... sperietura. Amintim doar cazul recent al unui copil devenit dependent de tigari, la varsta de numai 4 ani! Si totul a pornit, desigur, de la faptul ca in familia lui se fuma. Totusi, deloc paradoxal, se poate renunta chiar folosind inca o vreme tigari; nu din tutun, ci din plante medicinale. Procedeul e simplu: se usuca frunzele respective, se maruntesc, apoi se fac tigari si se fumeaza. Cu timpul, va aparea efectul de respingere. Aceste plante sunt arnica (Arnica montana L.), salvia (Salvia officinalis L.), socul (Sambucus nigra L.), podbalul (Tusilonga farfara). Amestecuri:

- cretisor sau vindecea (Betonica officinalis L.), izma (Mentha piperita L.) si podbal;
 - arnica, izma, cretisor, podbal, soc, coada-calului (Equisetum arvense), usturoi (Allium sativum), pedicuta (Lycopodium clavatum L.), lemn cainesc (Liqustrum lucidum), vinarita (Asperula odorata);
 - izma, vinarita si podbal. Se realizeaza un amestec de frunze in cantitati egale si se lasa o noapte in apa indulcita cu putina miere. Se usuca apoi cat mai repede la aer, se taie marunt si se fac tigari.

Intoxicatii si complicatii

Intoxicatiile cu tutun se trateaza cu patrunjel, astfel: – frunzele verzi, in salate, supe si mancaruri scazute; – ca decoct (50 grame de seminte sau de radacini la 1 litru de apa, se fierb 5 minute si apoi se infuzeaza, pastrandu-se acoperit vasul, timp de 15 minute), se beau zilnic cate doua cesti, inainte de masa. O complicatie este endarterita obliteranta, numita si „piciorul fumatorului”. Boala se caracterizeaza prin obturarea arterelor din cauza fumatului, deoarece nicotina ataca inima si vasele sangvine.

Tulburarile circulatorii care apar fac ca persoana in cauza sa nu-si mai simta piciorul afectat si sa mearga schiopatand, astfel ca in situatii grave doar amputarea acestuia poate salva restul organismului. Pentru eliminarea obturarilor vaselor sangvine se folosesc bai de urzici. Aproximativ trei pumni de frunze si tulpini proaspete de planta se pun la inmuiat, timp de 12 ore, in 5 litri de apa rece. Apoi se incalzeste, iar lichidul impreuna cu resturile de plante se adauga in apa pentru baia de picioare, care trebuie sa dureze cel putin 20 de minute.

Tehnici orientale

Nu are in ea nimic neveridic, nimic mistic, acea fraza biblica intrata in mentalul comun, care ne spune ca „din pamant am fost facuti si-n pamant ne vom intoarce”. De fapt, este vorba despre stiinta pura, asezata in tipare filosofice crestine: corpul material al omului e alcatuit din elemente chimice regasite si in natura, iar dupa moarte el se descompune in aceleasi elemente, amestecandu-se la modul cel mai concret cu componentele similare ale taranii. O tulburatoare ipoteza a astrofizicienilor adauga insa un plus de „taina” acestei alcatuiri, plasandu-se intre parametri cosmici, intr-o maniera absolut originala si impresionanta.

Pulbere de stele

Aceasta frumoasa metafora ne-a fost oferita tot de oamenii de stiinta, pe baza constatarii ca stelele sunt cele ce fabrica pretiosul „praf” din care suntem noi insine facuti. Nu orice fel de praf, totusi: intre altele, el contine carbon, oxigen, calciu, magneziu si alte elemente aflate la originea atomilor care alcatuiesc oasele, muschii, pielea, dar si trandafirul, leul, ornitorincul; adica tot ce este viu.

Acest praf stelar, „vagabondand” prin Univers, a fost integrat candva in planeta noastra aflata in curs de formare, apoi a trecut in toate organismele terestre. Numai ca, recent, o „bomba” stiintifica a fost dezamorsata de o echipa de cercetatori ai universitatii din Manchester. Potrivit acestora, stramosii nostri de la inceputuri nu ar fi doar stelele, ci si cei mai cumpliti „pradatori” din Univers cunoscuti pana acum: gaurile negre.

Intuneric si lumina

Daca pentru multi dintre noi fericirea este doar o notiune fara corespondent in viata reala, budistii o considera un deziderat la care se poate ajunge prin meditatii intense. De altfel, multi intelepti apartinand acestei religii cu milioane de adepti in intreaga lume, sustin ca ar fi gasit fericirea in starile de extaz mistic, obtinute prin meditatie. Oamenii de stiinta au stabilit de altfel ca prin antrenamente intense, budistii reusesc stimularea permanenta a regiunii cerebrale situate in lobul prefrontal stang si  asociate, de obicei, cu emotiile pozitive si starea de „bine”, resimtita uneori de oricare dintre noi, astfel incat viata lor devine un lung sir de momente de extaz si fericire.  Din acest punct de vedere, „campion absolut” la fericire se poate considera francezul Matthieu Ricard, ce traieste de o buna bucata de timp intr-un permanent extaz...

Fuga de „civilizatie”

 Matthieu Ricard a vazut lumina zilei in anul 1946, la Paris, intr-o Franta devastata de razboi si macinata de conflicte fratricide. Tatal sau, filosoful, eseistul si ziaristul Jean-Francois Ricard a adoptat ulterior ca nume pseudonimul sub care fusese cunoscut in miscarea de Rezistenta, Revel, devenind celebru astfel; mama lui Matthieu, pictorita Yahne Le Toumelin, i-a insuflat inca de mic dragostea de frumos, in vreme ce parintele sau l-a invatat sa iubeasca intelepciunea.

In plina perioada „flower-power”, cu un an inainte ca Franta sa fie cuprinsa de o furtunoasa revolta a studentimii impotriva politicianismului burghez, tanarul de 21 de ani pleaca in India, pentru a cunoaste stilul de viata si credintele oamenilor de aici. Revine apoi la Paris si isi da teza de doctorat in genetica moleculara, sub indrumarea faimosului profesor Francois Jacob, laureat al Premiului Nobel pentru Medicina si este angajat apoi la Institutul Pasteur. Se parea ca genialul tanar era destinat unei stralucite cariere in domeniul cercetarii dar spre surprinderea tuturor, inclusiv a familiei sale, in 1972, Matthieu abandoneaza civilizatia spre a se retrage intr-o manastire din muntii Himalaya. De atunci, practica asiduu budismul, peregrinand prin mai multe manastiri apartinand acestei religii si stabilindu-se, in momentul de fata, la Shenchen, in Nepal.

Traind printre Iluminati

De-a lungul anilor, pe langa preocuparile sale religioase, Matthieu Ricard a ramas atras de arta, in special de fotografie. Imaginile surprinse de el reprezinta o veritabila cronica pictata a frumusetilor Tibetului, a manastirilor, calugarilor si maestrilor spirituali de aici. Ricard i-a cunoscut practic pe toti iluminatii budisti, oameni care au trait o viata intreaga in manastire, departe de lume, si care au capatat astfel fabuloase puteri ale spiritului. De altfel, mentorul sau a fost Dilgo Khyentse Rinpoche, considerat cel mai mare initiat budist al secolului trecut, care a murit in anul 1991.

Dupa anul 2000, Ricard s-a implicat activ in infiintarea Institutului pentru Minte si Viata, care are ca scop „impacarea” stiintei si religiei, pe baze logice. Totodata, a participat activ la studiile vizand antrenamentul creierului pentru atingerea starilor de extaz (un exemplu de plasticitate neuronala), studii desfasurate intre 2001 si 2003 la universitatile americane Madison-Wisconsin, Princeton si Berkeley. Absolut toti banii proveniti din drepturile sale de autor au fost donati de Matthieu pentru construirea de clinici, scoli, orfelinate in Nepal si India. Pentru activitatile sale umanitare, calugarul-savant a primit Ordinul National de Merit al Republicii Franceze.

„Este cu siguranta un fenomen”

In urma cu cativa ani, Matthieu Ricard s-a lasat testat de savantii americani, scanarea creierului sau cu ajutorul unui computer tomograf lasandu-i perplecsi pe acestia. Astfel, ei au depistat o activitate neobisnuit de intensa in cortexul pre-frontal al creierului lui Ricard, nivelele acestei activitati fiind neatinse de nici o alta fiinta umana! Rezultatul analizei i-a atras, cum era si firesc, supranumele de „cel mai fericit om din lume”. „Este cu siguranta un fenomen si din pacate, chiar daca avem aceste rezultate uluitoare, nu stim inca sa le interpretam. Tot ceea ce putem face este sa reflectam la uimitoarele puteri ale creierului uman”, spune Antoine Lutz, savantul care l-a studiat pe Ricard in iunie 2002, pozitionandu-i pe cap nu mai putin de 128 de electrozi.

Lutz i-a cerut calugarului budist sa mediteze la „iubirea neconditionata si la compasiunea fata de semeni” si imediat a observat o puternica activitate in sfera undelor cerebrale gamma, de circa 40 cicli pe secunda, indicand o gandire intensa. Dar savantii au ramas stupefiati de cele observate, intrucat de obicei undele gama sunt foarte slabe si dificil de observat, in timp ce acelea emanate de creierul lui Ricard erau vizibile chiar si pe o banala electroencefalograma! Mai mult, oscilatiile intre diverse parti ale cortexului erau sincronizate – fenomen remarcat doar la pacientii aflati sub anestezie – semn ca initiatul de origine franceza isi putea controla singur centrii durerii.

Crezand ca instrumentele lor ar putea fi defecte, oamenii de stiinta au repetat experimentul pe cinci calugari budisti si pe cinci studenti. S-a observat ca undele gama produse de calugari erau de 30 de ori mai puternice decat cele emise de creierele studentilor, dar nu se puteau compara totusi cu cele produse de creierul lui Matthieu Ricard. A fost o demonstratie practica venind in sprijinul cuvintelor calugarului budist, care spunea, inca din 1989: „Mintea este un instrument minunat, ea poate fi antrenata asemenea unor muschi sa se dezvolte, iar meditatia este cea care guverneaza acest antrenament. In toti acesti ani de cand practic meditatia am observat ca mintea este foarte maleabila. Vietile noastre se pot transforma miraculos fie si daca ne schimbam doar putin modul de a gandi, percepe si interpreta lumea. Fericirea este o calitate care poate fi dobandita prin munca si rabdare”.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Pana in 2030 e nevoie de o crestere cu 40 milioane tone a efectivelor de peste de acvacultura pentru a raspunde nevoilor umanitatii.  In 2005 au fost capturate 85 milioane de tone de pesti marini si 9,6 milioane tone de peste de apa dulce. Din pescuit si acvacultura s-au obtinut 141,6 milioane de tone. 107,2 milioane de tone au fost consumate de oameni, restul in scopuri non-alimentare. Fiecare om mananca in medie 16,6 kg de peste pe an. 2,6 miliarde de oameni sunt dependenti de peste, ca sursa de proteine. In fiecare an pier 300.000 de mamifere marine, ramanand captive in plase si sfarsind prin asfixiere.

Un raport al Programului Natiunilor Unite pentru mediu stipuleaza faptul ca actiunea combinata a schimbarilor climatice, pescuitul in exces si poluarea mondiala ar putea compromite drastic rezervele de peste in deceniile urmatoare. Schimbarile climatice agraveaza situatia, distrugand recifele coraliene si siturile de reproducere a unor specii de pesti (in special ton). In acelasi timp, modifica curentii marini care transporta plancton si pesti mici, ce constituie baza lantului alimentar al oceanelor. O incetinire a vitezei curentilor marini, consecinta posibila a incalzirii climatice, poate intrerupe timp de un secol deplasarile de substante nutritive spre zonele de pescuit cele mai importante.

Tonul, pescuit in exces

 Tonul rosu isi traieste probabil ultimii sai ani in Mediterana si Atlantic. Si asta datorita autorizarii, de catre Comisia pentru conservarea tonului, a pescuitului acestei specii in exces, adica 29.500 tone de ton pe an (specia Thunnus thynnus). O cantitate dubla decat cea recomandata de comitetul stiintific din cadrul aceleiasi comisii. Daca se pescuiesc peste 15.000 tone pe an in aceste regiuni, reinnoirea stocului nu mai poate fi asigurata.

Exploatarea tonului a atins un nivel niciodata egalat. Daca se adauga si cantitatile de ton pescuit ilegal, cifrele ajung la 50.000 tone anual. Singura consolare o constituie faptul ca nu pot fi pescuiti pesti care au o greutate mai mica de 30 kg. Pe de alta parte pescuitul nu e limitat in luna iunie, perioada in care populatiile de ton isi depun icrele si in care acesti pesti sunt extrem de vulnerabili.

Cetacee amenintate

 Delfinii si marsuinii ar putea disparea in unele mari si zone oceanice, datorita utilizarii anumitor plase de pescuit. In special in Marea Neagra, in care aceste animale sunt ucise anual cu miile, in largul coastelor Africii de Vest sau ale Americii de Sud. Aproape 1.000 de balene au aceeasi soarta. In 2002 Uniunea Europeana a interzis folosirea plaselor aflate in deriva, o decizie respectata partial.

DORIN MARAN - magazin.ro

De numele bazileului Alexios III Angelos se leaga unul dintre cele mai negre momente din istoria Imperiului Bizantin – cucerirea Constantinopolelui de catre cruciati, actiune initiata in mare parte din cauza trufiei si dorintei de putere a acestui imparat. Cand in 1885 Isaac Angelos, fratele sau mai mic, a condus o revolta impotriva imparatului legitim, Andronicus I, Alexios i-a stat alaturi.

Dar apropierea de tron – Alexios a primit inaltul titlu de sebastokrator – l-a facut sa fie repede cuprins de betia puterii. In 1195, pe cand Isaac se afla la o vanatoare, in muntii Traciei, Alexios a preluat sceptrul imperial, fiind aclamat de trupele bine recompensate de intriganta lui sotie, Eufrosina Camatera. Isaac a fost capturat la Stagira, in Macedonia si din porunca fratelui mai mare i s-au scos ochii, pentru a-l face nedemn de domnie, fiind tinut intr-un prizonierat de lux. Risipa care a caracterizat regimul lui Alexios isi va pune curand amprenta pe starea Imperiului, cu atat mai mult cu cat acesta era amenintat din toate partile de inamici. In 1202, o noua primejdie, mai mare decat toate, a aparut: adunati la Venetia, nobilii occidentali au lansat cea de-a patra cruciada.

Alexios IV Angelos, fiul lui Isaac, a facut apel la cruciati spre a-l ajuta sa reia tronul. Desi obiectivul expeditiei era Egiptul, cruciatii au hotarat sa-i faca mai intai dreptate tanarului print si in iunie 1203 au fost in fata zidurilor stravechiului Bizant, proclamandu-l pe Alexios IV ca imparat. Alexios III n-a luat nici o masura, convins ca ii va putea mitui usor pe cruciati. Dar acestia, avand perspectiva cuceririi orasului si deci a unor comori mult mai mari, l-au refuzat.

Pe 17 iulie, venetienii, condusi de batranul doge Enrico Dandolo, au luat cu asalt orasul, cucerind o mare parte din el. In acea noapte, Alexios III s-a ascuns in palat si a reusit sa scape, impreuna cu o fiica, Irina, luand cu sine circa 500 kg de aur, cat putuse sa mai salveze din tezaurul imperial si fugind la Develton, in Tracia. In locul sau, Dandolo l-a instalat pe Alexios IV si pe tatal lui, Isaac. Dar domnia lor nu va dura mult si asupra Constantinopolelui se vor abate nenorociri si mai mari...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Este evident faptul ca mintea umana are puteri extraordinare, puteri care sfideaza orice explicatie logica si ii determina pe savanti sa ridice, nedumeriti, din umeri. Unul dintre cele mai mari mistere este cel legat de posibilitatea de a diminua sau chiar anihila durerea prin intermediul hipnozei. Gratie acestei metode, este foarte posibil, sustin unii medici, ca pe viitor hipnoza sa ia locul anesteziei generale, in timpul interventiilor chirurgicale.

In urma cu doar cateva saptamani, britanicul Leslie Mason a suferit o dificila extractie dentara, preferand insa hipnoza in locul clasicei anestezii. Dinti scosi fara anestezic? O asemenea idee poate parea absurda pentru orice om care stie ce inseamna chinurile de pe scaunul dentistului. Si totusi, temerarii care au apelat la hipnoza spun ca nu au simtit absolut nici o durere. In plus, tot mai multi dentisti si chirurgi din lumea larga considera hipnoza o alternativa viabila la anestezia generala. In opinia lor, hipnoza nu are efecte adverse, este mai ieftina decat orice metoda conventionala de stopare a durerii si – de vreme ce nu interfereaza cu functionarea generala a organismului – pacientul se recupereaza mai repede.

De altfel, stomatologul Mike Gow din Glasgow, cel care a efectuat extractia dentara a lui Mason, nu este la prima experienta de acest gen. O alta pacienta a sa, Amanda Maxwell, a suferit o complexa interventie pentru indepartarea unui dinte, care a fost inlocuit cu o coroana, femeia aflandu-se in stare de hipnoza. Patru suruburi de titan au fost introduse in maxilarul ei. O asemenea operatie ar fi, in mod obisnuit, extrem de dureroasa si ar necesita chiar anestezie generala.

Dar Amanda a declarat ca, gratie tehnicilor hipnotice utilizate de dr. Gow, ea nu a simtit decat „cateva piscaturi”. Cum procedeaza dentistul britanic? Apeland la o metoda numita „transa luminoasa”. El ii cere pacientului sa respire profund si cat mai rar, imaginandu-si ca se afla intr-un loc splendid, de pilda pe o plaja inso-rita. Apoi, pacientul este rugat sa realizeze o scala a durerii, cu valori de la 1 la 10 si, in cazul in care nivelul 6 este depasit, sa ceara aplicarea anestezicului. Dar la nici unul dintre pacienti cifra de pe scala durerii n-a fost mai mare de 3.

Nimic nou sub soare

Metodele de eliminare a durerii prin folosirea controlului mental nu constituie un capitol nou in istoria medicinii. In 1836, medicul francez Jean-Victor Oudet a devenit primul dentist care a scos dinti folosind „mesmerismul”, de fapt tot o forma de hipnoza. Cativa ani mai tarziu, scotianul James Esdaile, a apelat la aceeasi metoda in cazul unor amputari de membre. Dar descoperirea unor puternice substante anestezice au aruncat asemenea tehnici in obscuritate. La aproape doua secole, hipnoza revine insa in actualitate, mai ales din cauza pericolelor asociate anesteziei.

La spitalul universitar din Liege metoda a fost folosita pana in prezent pe circa 6000 de persoane si s-a efectuat chiar o histerectomie, desi, este adevarat, pacienta a beneficiat si de o anestezie usoara. Englezoaica Pippa Plaisted a suferit o operatie de cancer mamar, la Londra si, desi s-a simtit obosita dupa dificila interventie, nu a avut nici unul dintre efectele adverse cauzate de anestezia generala clasica.

In ciuda acestor succese, savantii raman totusi sceptici, unii argumentand ca pacientii sunt deliberat alesi de catre doctorii „pro-hipnoza”, pentru susceptibilitatea la hipnotism. De pilda, profesorul Chris French, psiholog la Universitatea Goldsmiths din Londra este de parere ca „unii oameni pot rezista unor dureri extrem de mari fiindca pot indeparta mental aceste dureri. Acest lucru nu are nimic de-a face cu hipnoza. In alta ordine de idei, sa nu uitam ca la majoritatea operatiilor se foloseste si un anestezic local. Majoritatea receptorilor durerii se afla in piele si nu in interiorul corpului, deci principala sursa de durere este totusi anesteziata. Nu sunt total sceptic fata de hipnoza dar nici nu cred ca este atat de miraculoasa precum pare”.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Stau la baza multor mancaruri savuroase, sunt usor de gasit la noi (mai ales in sezonul cald, cand beneficiem de legumele cultivate in aer liber si nestimulate de chimicale), simplu de preparat si mai ales au o multime de calitati favorabile sanatatii noastre. Unul dintre principalele lor atuuri: contin un numar mic de calorii si sunt bogate in nutrimente.

Cei mai buni prieteni ai organismului nostru

Am numit astfel legumele, in general, dar ne vom referi in mod special la vinete si la castraveti. Se stie ca persoanele mari consumatoare de legume prezinta riscuri mai reduse de cancer, de diabet si mai ales de boli cardio-vasculare. Continutul de antioxidanti joaca un rol important in acest efect protector. Ca antioxidanti, castravetele contine cu precadere carotenoide si un flavonoid, rutina; vanata contine putine carotenoide, dar cantitati importante de alti antioxidanti, sub forma de compusi fenolici.

Totodata, castravetele este bogat in antioxidanti care protejeaza macula si retina impotriva stresului oxidativ, diminuand riscul de cataracta si de degenerescenta maculara legata de varsta (pierderea progresiva a vederii centrale la persoanele varstnice). Vanata este bogata in fibre, in minerale, in vitamine, e saraca in calorii, pe scurt – are o foarte buna densitate nutritionala. Fibrele sale, foarte usor digerabile, favorizeaza functionarea intestinelor. Castravetele este si el „plin” de minerale si oligoelemente. Pe de alta parte, cu cat e consumat intr-un stadiu de maturitate mai avansat, cu atat beneficiem de un continut mai mare de fibre. Or, o alimentatie bogata in fibre insolubile obtinute din fructe si din legume protejeaza impotriva cancerului de colon.

Precautii necesare si noi descoperiri

In cazul vinetelor, se impune o remarca importanta referitoare la continutul de alcaloizi. Teoretic, in doza ridicata acestia pot antrena tulburari digestive si de asemenea pot afecta sistemul nervos. Exista insa si o ipoteza potrivit careia populatiile mediteraneene ar putea fi „imunizate” impotriva efectelor nedorite ale cantitatilor mari de alcaloizi alimentari. Atunci cand se aleg vinetele, se recomanda cele cu coaja de culoare cat mai inchisa, deoarece pigmentii respectivi contin o substanta protectoare contra stresului oxidant, efect remarcat in vitro, la fel ca protejarea organismului fata de proliferarea anormala a vaselor sangvine implicate in dezvoltarea tumorilor.

De asemenea, vinetele sunt bogate in acizi fenolici, o alta clasa de antioxidanti, astfel ca substantele amintite au multiple virtuti antimicrobiene, anticancerigene si cardioprotectoare. Motive mai mult decat serioase, pentru a recomanda consumul de vinete cu coaja. Studii de data recenta au demonstrat in plus ca vanata are anumiti compusi cu actiune specifica impotriva diabetului si, pe de alta parte, altii care contribuie la diminuarea hipertensiunii arteriale. De aceea, din SUA pana in Franta si India, aceasta leguma este recomandata spre consum, in special diabeticilor, atat de terapeuti, cat si de medici.

Virtuti complementare

Saraca in carotenoide, vanata e bogata in compusi fenolici; invers, fata de castravete. Cele doua legume se completeaza prin urmare perfect, pentru a proteja celulele impotriva imbatranirii. Iata si compusii lor principali (cantitatile mentionate se refera la 100 grame de produs).

– Energie (kcal): 35 vanata (v) – 16 castravetele (c)
– Proteine (g): 0,83 v – 1,2 c
– Lipide (g): 0,23 v – 0,18 c
– Glucide (g): 6,23 v – 2,25 c
– Apa (g): 89,67 v – 94,64 c
– Beta-caroten (mg): 22 v – 120 c
– Vitamina B9 (mg): 14 v – 29 c
– Vitamina B3 (mg): 0,6 v – 0,49 c
– Vitamina B5 (mg): 0,075 v – 0,155 c
– Vitamina B6 (mg): 0,086 v – 0,218 c
– Vitamina C (mg): 1,3 v – 17 c
– Vitamina E (mg): 0,41 v – 0,12 c
– Calciu (mg): 6 v – 15 c
– Fier (mg): 0,25 v – 0,35 c
– Magneziu (mg): 11 v – 17 c
– Sodiu (mg): 1 v – 10 c
– Potasiu (mg): 123 v – 262 c
– Zinc (mg): 0,12 v – 0,29 c
– Mangan (mg): 0,113 v – 0,175 c
– Luteina si zeaxantina (antioxidanti, mg): 0 v – 2125 c

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

De zeci de ani eforturile depuse de oamenii de stiinta pentru a reusi sa intre in contact cu eventualele civilizatii extraterestre au dat gres. Nu-i de mirare ca optimismul care caracteriza aproape intreaga comunitate stiintifica la inceputul erei spatiale s-a diminuat foarte mult si astazi putini sunt cei ce spera ca vom reusi sa ii salutam curand pe „martieni”. A gasi o civilizatie extraterestra in imensitatea universului pare pentru multi o cautare a acului in carul cu fan si cu dificultati similare se confrunta, sustin ei, si fiintele superioare din alte lumi. O idee spectaculoasa pentru a atrage atentia acestora ii apartine controversatului astronom Jaron Lanier.

In ce consta initiativa lui Lanier? Astronomul american isi propune, nici mai mult, nici mai putin, decat sa repozitioneze Soarele si alte stele din apropierea astrului zilei, astfel incat sa realizeze forme pe care natura nu le-ar fi putut produce. Astfel, el spera sa starneasca interesul civilizatiilor avansate care cu siguranta scruteaza galaxia si sa le determine sa calatoreasca spre noi. „Pana acum, sa fim descoperiti de o civilizatie extraterestra era un lucru de domeniul hazardului. Nu trebuie sa uitam ca sistemul nostru solar este o picatura intr-un ocean, o formatiune cum exista probabil milioane in galaxie.

Trimitand mesaje radio catre stele e ca si cum ai arunca o sticla cu mesaj intr-un ocean. La fel, este destul de putin probabil ca trimiterea de discuri gravate, precum cele de la bordul sondelor Voyager, va duce la rezultate concrete. Sondele Voyager au dimensiuni atat de reduse incat ele ar putea trece prin apropierea unei civilizatii hiperavansate fara totusi ca aceasta sa le detecteze. Dar o asemenea civilizatie ar putea vedea mult mai usor o grupare stelara de o forma deosebita si va realiza ca este vorba despre o constructie artificiala. De altfel, in momentul de fata tot mai multi astronomi isi indreapta privirile catre descoperirea unor asemenea formatiuni fiindca este evident ca si extraterestrilor le-a trecut prin minte o asemenea idee”, spune Lanier.

Naveta mica rastoarna steaua mare!

Excentricul astronom se gandeste deja la o modalitate de rearanjare a stelelor in spatiu, inspirata de proiectele NASA vizand eliminarea amenintarii asteroizilor si ale altor obiecte venite din spatiu. Pentru ca omenirea sa nu riste sa impartaseasca soarta dinozaurilor, fiind distrusa de un asteroid urias, astronomii americani vor sa puna la punct un sistem de deviere a „bolovanilor cosmici” cu ajutorul gravitatiei. Mai multe navete spatiale vor fi trimise catre acel asteroid si in decurs de cativa ani il vor atrage in campul lor gravitational, indepartand pericolul pentru Pamant.

Principiul „tractorului gravitational” ar putea fi folosit, sustine Lanier, pentru a ajusta traiectoriile unora dintre cele mai mari obiecte cosmice din centura Kuiper, de la periferia Sistemului Solar. In decursul unei mari perioade de timp, aceasta formatiune va fi practic reconfigurata si va servi ca un imens tractor gravitational pentru a schimba traiectoria Soarelui prin galaxia Calea Lactee. In aceasta perioada, omenirea ar putea trimite sute de navete spatiale si catre stelele apropiate de Soare, cu aceeasi misiune. In decursul a cateva zeci de mii de ani, apreciaza vizionarul savant, stelele se vor grupa in formatiuni orbitale care nu ar fi putut lua nastere in mod natural.

„Cateva zeci de mii de ani reprezinta, in orice caz, o perioada de timp mult mai mica decat cateva milioane de ani, cat probabil ne-ar fi necesar pentru a fi descoperiti de o civilizatie extraterestra”, explica Lanier. Este drept, o asemenea initiativa ar fi extrem de dificil de tradus in practica, mai ales ca intreaga centura Kuiper are doar a milioana parte din masa Soarelui. Totusi, unele dintre sistemele invecinate ar putea fi mai usor de manipulat si o analiza mai atenta a lor, pe care echipa lui Lanier intentioneaza sa o intreprinda in anii urmatori va indica stelele mai usor de „miscat” pe bolta cereasca...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Nimeni nu poate sa dea un raspuns pe de-a-ntregul satisfacator la o intrebare aparent simpla: de ce ar dori omul sa traiasca vesnic, sau macar sa nu imbatraneasca niciodata, in timpul unei vieti cat mai lungi posibil. Totusi, cel putin sub al doilea aspect se pare ca sperantele de implinire a acestei dorinte prind contururi din ce in ce mai clare. O spun oamenii de stiinta care se implica in dezlegarea misterelor imbatranirii si, evident, in definirea unor mijloace de a intarzia fenomenul.

Un dar „otravit”?

 Vorbim astazi despre flageluri care biciuiesc organismul uman, despre fenomene distructive (incalzirea globala, seisme, amenintari venite din Cosmos etc.) si despre alte pericole majore (foamete, razboaie, boli devastatoare), dar in acelasi timp cercetatorii cei mai optimisti ne asigura ca, la sfarsitul secolului 21, omul va trai 120 de ani, fara vreo problema de sanatate. Totusi, cu cateva rezerve, caci imbatranirea inca ramane o enigma. Exista tot atatea moduri de a imbatrani, cate specii animale: de la hidra care se regenereaza permanent, pana la somonul care moare brusc, in puterea varstei, cum s-ar zice, imediat dupa terminarea sarcinilor reproductive.

La nivel celular, apar imbatranirea replicativa (dar o celula nu se poate reinnoi la nesfarsit) si cea metabolica (corespunde alterarii functiilor celulare, deoarece nu exista diviziune). Medicina face eforturi sustinute pentru prelungirea sperantei de viata, insa in alte medii se pune o problema cel putin cinica: perfect, e bine ca omul sa traiasca pana la varste cat mai inaintate, dar asta inseamna multiple maladii (caracteristica a senectutii) si deci cheltuieli sociale mult mai mari!

Arhipelagul centenarilor

Oamenii de stiinta cunosc peste 300 de teorii legate de imbatranire. Realitatea are si ea mai multe fete. Cate-un centenar reperat de mass-media dezvaluie „secretul” varstei sale: ba traiul in aer liber, fara excese, ba hrana naturala bazata pe legume, fructe si lactate, ba miscarea cat mai multa, chiar si consumul necenzurat de... alcool, tigari si sex! Tocmai asemenea „varietati” impun ideea ca nu exista reguli generale. Anumite repere de luat in seama apar in schimb cand vorbim despre comunitati unde se depasesc in mod curent varste respectabile, de 90-100 de ani.

Astfel, de pilda, locuitorii arhipelagului nipon Okinawa practica obiceiul „hora hachi-bu”, de hranire, ridicandu-se de la masa cand s-au saturat in proportie de circa 80%. Ei folosesc preponderent alimente cu continut scazut de zaharuri rafinate si bogate in nutrimenti esentiali. Persoanele de 65 de ani au speranta de a mai trai inca 24,1 ani (femeile) si 18,5 ani (barbatii), fata de restul Japoniei (22,5/17,6 ani) sau de SUA (19,3/16,2 ani). „Miracolul” e sporit si de faptul ca in 2003 Okinawa numara 43 de centenari la 100.000 de locuitori, fata de numai 10-20/100.000, in tarile industrializate. De asemenea, copiii centenarilor au sanse sa atinga 90 de ani – de 2,5 ori mai mari fetele si de 5,4 ori baietii, fata de restul Japoniei.

Detinem reteta miraculoasa

 Nu e deloc o gluma, avem aproape toate mijloacele necesare sa ne prelungim viata in mod considerabil. Totusi: usor de zis, greu de facut. Pe scurt, ar trebui sa mancam mai putin, sa gandim mai mult si sa ne miscam, sa fim cat se poate de dinamici. Dar... Societatea de consum a transformat verbul a se hrani in dogma unei veritabile religii, astfel ca numerosi semeni nu mai mananca pentru a trai, ci mai degraba invers. Or, supraalimentarea afecteaza mitocondriile – centralele energetice ale celulelor – favorizand producerea radicalilor liberi, elemente toxice cunoscute pentru efectul lor de imbatranire.

In schimb, mancand mai putin, se activeaza sistemul generarii de noi mitocondrii si optimizarea functiei lor si de aceea se recomanda consumul de alimente slabe caloric (vegetale si lactate), si nu al celor bogate in grasimi saturate, dar cu un randament energetic mediocru (mezeluri, fast-food, produse de cofetarie, bauturi sintetice etc.). Apoi, stimularea creierului incetineste declinul cognitiv, determinand ADN-ul sa multiplice conexiunile neuronale. Cat despre miscare, e bine stiut faptul ca ea determina regenerarea celulelor musculare, astfel „franand” imbatranirea fizica. Prin urmare, stim precis doar ca sfarsitul va veni intr-o zi, inevitabil. Macar din acest motiv, o atitudine simpla, sanatoasa, deschisa, fata de tot ce inseamna viata, ne-ar indreptati sa aspiram la a trai cat mai multi ani.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

La cateva decenii de la dramaticul incident care a curmat viata primului pamantean ajuns in spatiul extraterestru – Iuri Gagarin – disparitia sa este inca invaluita in mister. Asa se face ca astazi, toata lumea stie ca Gagarin a fost cel dintai cosmonaut dar nimeni nu cunoaste motivul exact al mortii sale. Concluziile comitetului guvernamental, insarcinat la data respectiva de conducerea Uniunii Sovietice sa analizeze circumstantele in care Gagarin si-a pierdut viata nu au fost date nici acum publicitatii.

Prabusirea

 Acest comitet a fost infiintat pe data de 28 martie 1968, la doar o zi dupa producerea tragediei. La patru decenii de atunci, toate documentele legate de investigatie sunt inca mentinute secrete, in arhivele rusesti. Pe de alta parte, comitetul si-a incetat de mult activitatea si nici unul dintre membri sai nu mai traieste. Singurul act oficial legat de moartea lui Iuri Gagarin este necrologul, publicat in toate ziarele sovietice ale vremii, in care se scrie, sec, „decesul s-a produs ca urmare a unui accident, in timpul unui zbor de antrenament.” Semnatarii acestui necrolog au fost membrii Biroului Politic al Partidului Comunist din URSS, dar nicaieri nu se precizeaza despre ce accident a putut fi vorba...

Pe 27 martie, Iuri Gagarin si copilotul sau, Sereghin, s-au urcat in carlinga unui MIG-15 cu reactie, pentru un zbor de rutina. Dupa putin timp, aeronava, grea de cinci tone, avea sa se zdrobeasca la contactul cu solul, provocand decesul instantaneu al celor doi aviatori. Imediat, trupe speciale ale KGB au fost aduse, incercuind o zona de 12 km patrati in jurul locului impactului. Specialistii au reusit sa adune peste 90% din corpul avionului, un lucru surprinzator, deoarece in cazul unor asemenea accidente nu se pot recupera mai mult de 40-60% din componentele aparatului de zbor.

Un temerar stanjenitor pentru Brejnev

 Locul accidentului n-a fost gasit imediat. Echipe de piloti au decolat, pentru a cauta, din aer, parasutele albe ale lui Gagarin si Sereghin. Toata lumea spera, la acel moment, ca pilotii reusisera sa se catapulteze. Dar nici o parasuta n-a fost gasita. Craterul produs de impact a fost descoperit, peste sase ore, intr-o padure. Expertii care au ajuns la fata locului in primele ore ale diminetii de 28 martie au fost socati sa descopere ca echipamentele de zbor ale celor doi aviatori nu contineau deloc parasute. Ei au gasit doar corzile parasutelor, taiate, dupa toate aparentele, cu cutitul!

Dupa aceasta descoperire, s-a speculat ca la mijloc fusese un act terorist. Cineva taiase corzile pentru a nu le mai permite pilotilor sa se catapulteze, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca Gagarin si Sereghin n-ar avea nici o sansa, in caz de accident. Imediat au inceput speculatiile, legate de o presupusa implicare a lui Leonid Brejnev, liderul sovietic, in disparitia lui Gagarin. Se stia de altfel ca Brejnev era foarte invidios pe faima lui Gagarin si manifestarile curajoase ale acestuia il enervasera si mai tare. Totusi, doar cativa oameni au stiut, in toti acesti ani, ca ofiterii KGB au reusit sa dea de urma parasutelor la trei zile dupa accident, intr-un sat din apropiere. Niste tarani, care auzisera bubuitura produsa de impact, au mers imediat la locul accidentului si au taiat parasutele, sperand sa-si faca imbracaminte din matasea lor, de o calitate deosebita.

Sa fie de vina bautura?

 Membrii comitetului de ancheta au gasit o pasare moarta, o gaita, in crater, si au presupus ca avionul lui Gagarin intrase in coliziune cu ea si se prabusise. Ornitologii care au studiat cadavrul pasarii au precizat insa ca pasarea nu fusese motivul accidentului, reusind chiar sa stabileasca faptul ca ea fusese ucisa de un soim. O versiune pe care s-a batut moneda, mai ales in ultima vreme, a fost ca pilotii erau, la momentul accidentului, mahmuri, dupa o betie crancena, petrecuta in urma cu doua zile.

Intr-adevar, exista marturii ca pe 25 martie, Gagarin si Sereghin au participat la o petrecere stropita din belsug cu vodca, dar in ziua urmatoare, deci cea premergatoare zborului, ei nu s-au mai atins de bautura. Trebuie precizat ca, dupa deosebita sa performanta, obtinuta in aprilie 1961, cand a devenit primul om care a iesit in spatiu, Gagarin daduse, incet-incet, in patima alcoolului. Tanarul aviator era mai mereu invitat la receptii si dineuri si toti oficialii voiau sa ciocneasca un paharel cu el. Si totusi, medicii sunt de parere ca, si in eventualitatea in care bause foarte mult, cu doua zile inainte de accident, alcoolul nu poate fi considerat drept o cauza directa a acestuia.

Lantul slabiciunilor

 Tot mai multe voci inclina insa sa creada ca a fost vorba pur si simplu de o defectiune tehnica, insotita de erori umane. Aparatul cu care zburau cei doi era unul vechi si uzat moral. De asemenea, meteorologii nu verificasera daca vremea permite un zbor fara probleme iar radarul insarcinat cu observarea altitudinii de zbor al aparatului de vanatoare era defect, in acea zi. Unul dintre cei mai apreciati investigatori ai tragediei, generalul Serghei Beloterkovski, era sigur ca MIG-ul fusese atras intr-un vartej cauzat de un alt avion, de dimensiuni mai mari, iar cosmonautul Gherman Titov avansa ipoteza ciocnirii accidentale cu un balon meteorologic – in zona existau zeci de asemenea dispozitive, multe dintre ele foarte vechi.

GABRIEL TUDOR - Revista Magazin