Una dintre retetele succesului în lumea artelor de astazi (nu numai în showbusiness) este scandalul iscat în urma reactiilor specialistilor în domeniu sau ale publicului. Este scara de serviciu prin care amatorismul îsi face loc cu coatele printre profesionisti si pare sa fie cea mai buna metoda contemporana de deturnare a conceptului de kitsch. Numai ca acest mod de afirmare cu forcepsul a pseudovalorilor este o palida copie dupa marile scandaluri din lumea artelor autentice pe care le-a cunoscut sfera tuturor artelor în perioadele ei de glorie.

Marii artisti – pictori, cineasti, oameni de teatru, muzicieni – nu si-au dorit nici un moment sa provoace scandal pentru a atrage atentia asupra lor. Dar, publicitatea negativa facuta operelor lor i-a ajutat în cariera, iar ei si-au confirmat ulterior valoarea.

Unul dintre ilustrele exemple ale picturii secolului XIX este „îndrazneala” cu care Édouard Manet (1832-1883) a iesit în public cu „Dejun pe iarba” (1862-63) si „Olympia” (1863), considerate de o indecenta scandaloasa prin promovarea femeii prostituate (culeasa, probabil, din celebrul cartier parisian Bois de Boulogne) si nu a zeitei sau odaliscei, precum la Ingres (de exemplu).

O femeie completa dezbracata, la un picnic, alaturi de doi barbati îmbracati „dandy” si un nud în care dama îsi acopera, totusi, „modestia” au fost opere pe cale de a fi distruse de publicul pudibond si desfiintate de critici – dar aparate de spirite progresiste precum Zola. Cateva decenii mai tarziu, Henri Matisse si André Derain erau numiti „bestii” (Fauves) din cauza stridentelor cromatice cu care „dezgustau” privitorii.

Însa curentul lansat de ei, fovismul (1905-1907), ramane în istoria artei ca o etapa originala si pregatitoare a modernismului. Si daca vorbim de arte vizuale, sa amintim ca gravorul italian Marcantonio Raimondi (1480-1534) a facut închisoare – la ordinul papei Clement VII – pentru suita „I Modi” (Pozitiile), în care ilustra 16 modalitati de facut sex...

Sexul a fost si este samanta de scandal în arta. Închisoare a facut si celebra Mae West (1893-1980). Piesa sa „Sex” (1926), scrisa, regizata si jucata de ea a atras peste 300 de mii de spectatori (timp de un an), dar în cele din urma politia din New York a arestat-o pentru zece zile (obscenitate), fiind eliberata dupa numai opt, pentru buna purtare. Scandalul i-a atras o excelenta cota artistica, ea devenind sex-simbol american.

În muzica, rusul Igor Stravinski (1882-1971) a facut furori cu baletul „Ritualul primaverii” (1913), considerat prea zgomotos si interzis imediat dupa premiera. La fel s-a întamplat cu opera „Salomé” a lui Richard Strauss, compusa dupa lucrarea la fel de scandaloasa a lui Oscar Wilde (întemnitat pentru homosexualitate, în epoca victoriana). Si Alfred Jarry, cu piesa sa absurda „Ubu roi” (1896) a socat Parisul si a fost huiduit si interzis (autorul a transpus-o apoi pentru teatrul de papusi!). Romanul „Ulysses” (1922), de James Joyce (1882-1941) a fost vanat si interzis în SUA (personajul principal se masturbeaza).

Între imoralitate si succesul în arta a existat, în Belle Époque, un anume Anthony Comstock (1844-1915), care a înfiintat în 1873 „Societatea new-yorkeza de suprimare a viciilor”, un fel de cenzura de tip victorian, pe baze crestine, a tot ce însemna obscen si lasciv în arta, inclusiv controlul nasterilor. Dupa atacurile sale împotriva piesei „Profesiunea doamnei Warren” (o prostituata), de G.B. Shaw (1893), dramaturgul a inventat termenul de „comstocarie” (adaptare în romaneste) pentru cenzura împotriva obscenitatii.

PAUL IOAN - magazin.ro

Este situat la sud-est de Anatolia, in apropiere de frontiera cu Siria. In acest sit, aparut la inceputurile neoliticului, se afla cel mai vechi templu din piatra descoperit vreodata (intre 11500-8000 i.Ch.) la care au lucrat sute de oameni timp de 3-5 secole. Civilizatia megalitica aflata la originea acestui sit e insa foarte putin cunoscuta. Situl este de fapt o colina artificiala inalta de 15 metri si cu un diametru de 300 de metri, situata pe varful unui munte alungit. Gobekli Tepe a fost inregistrat ca sit arheologic in 1963, in cadrul cercetarilor arheologice turco-americane.

Au fost remarcate mai multe coline ciudate acoperite cu bucati de silex, ceea ce indica o anumita activitate umana. In acea vreme au lipsit finantarile necesare pentru a se proceda la excavatii. Cu timpul, locul a fost dat uitarii. Trei decenii mai tarziu, un cioban a zarit aici un grup de pietre cu forme neobisnuite care ieseau din solul nisipos.

In 1995 au inceput sapaturile, la care au participat si specialisti de la Institutul German de Arheologie din Istanbul. A fost descoperit un sanctuar monumental cu ziduri de piatra, printre cele mai vechi cunoscute in Occident, devansand cu aproape 70 de secole cele mai vechi piramide egiptene. Pana acum au fost degajate 4 incinte si coloane din calcar cantarind fiecare aproximativ 10 tone.

In urma cu cativa ani, la un kilometru de sit, echipa de arheologi a descoperit o enorma piatra in forma de T cu o lungime de 9 metri care parea sa fi facut parte din complexul de stalpi ai templului. Din pacate, in timp ce a fost degajata, piatra s-a sfaramat. Arheologii s-au gandit ca in zona exista si alte pietre de acest gen asa incat au procedat la analize geomagnetice, acestea indicand faptul ca cel putin 250 de pietre se afla ingropate in sol.

In urma sapaturilor au fost degajate 40 de pietre in forma de T cu o inaltime de 3 metri, cea mai mare parte dintre ele fiind gravate cu reprezentari animale: serpi, tauri, vulpi, lei, porci, mistreti, vaci, scorpioni, furnici... Unele gravuri au fost sterse, probabil pentru pregatirea altor reprezentari. In apropierea pietrelor se aflau sculpturi din argila cu forme animale (porci mistreti sau vulpi) sau geometrice, existente si in culturile sumeriana, mesopotamiana sau egipteana, folosite probabil in ritualuri samanice.

Situl din Gobekli Tepe releva faptul ca umanitatea dispunea intr-o epoca pre-agricola de suficiente mijloace pentru a realiza un loc de cult impozant. Nu au fost gasite urme de locuinte din piatra, in schimb au fost identificate varfuri de sageti, ustensile din silex, seminte salbatice carbonizate si oase de animale salbatice. Ceea ce sugereaza faptul ca populatia din Göbekli nu intrase in faza de crescatori de animale. Prin anii 8000 i.Ch. in timpul tranzitiei spre agricultura, situl a fost acoperit cu pamant in mod deliberat, din motive necunoscute.

DORIN MARAN - Revista Magazin

Diabetul implica numeroase probleme pentru cel afectat si pentru familia sa. Bolnavul trebuie sa rezolve o multitudine de cerinte privind dieta alimentara, tratamentul medicamentos, tentatiile unor alimente interzise si consecintele bolii. In timp, aceasta devine un cosmar permanent. Dar, la fel cum calitatea ingrijirilor de orice tip si atmosfera generala in care traieste diabeticul pot ajuta la ameliorarea problemelor, aceleasi elemente pot agrava neinchipuit de mult boala.

Se stie ca factorii care pot declansa diabetul sunt, în ordine: alimentatia bogata în hidrati de carbon; obezitatea (mai ales la maturitate); peste 50 de ani rareori se poate ajunge la diabet, daca nu esti obez; sarcina, prin perturbarea metabolismului general, la unele femei; traumatismele psihice pentru persoanele cu o rezistenta nervoasa scazuta; agenti farmacologici; apetitul pentru alimente, ce atinge forme exagerate (polifagie).

Bolnavul începe sa bea mult si urineaza pana la 5 litri in 24 de ore. Cu toate acestea, diabeticul înregistreaza, paradoxal, o scadere în greutate. Un alt simptom ce merita atentie este rezistenta infectiilor de orice natura, dar mai ales a celor cutanate, la diferite forme de tratament. Alte semne ale bolii sunt astenia fizica si unele tulburari sexuale sau de vedere, la cei mai în varsta.

Cand boala este depistata si bolnavul se afla sub tratament, membrii familiei trebuie sa fie familiarizati cu regimul dietetic si cu tratamentul ce trebuie efectuat in mod regulat. Consecinta abaterilor de la aceste imperative este grava, putand duce pana la precoma sau la coma diabetica.

La precoma apar anorexia (lipsa poftei de mancare), greturi, varsaturi, dureri în epigastru – cosul pieptului. Se asociaza astenie si oboseala accentuata, bolnavul se misca cu greutate si raspunde greu la întrebari. Devin foarte evidente semnele de deshidratare, care progreseaza vizibil: limba, ca si pielea sunt uscate, iar ochii devin excavati. Creste frecventa cardiaca la 100-120 batai/minut (tahicardie).

La coma diabetica, ce urmeaza stadiului de precoma, bolnavul este palid, deshidratat, fara tonus, cu extremitatile reci si violacee. Se accentueaza tulburarile de cunostinta. De asemenea, sunt evidente deshidratarea si absenta febrei, chiar si în prezenta unei infectii. Frecventa cardiaca ajunge la 120-130 batai pe minut, ceea ce determina riscul unui colaps. Este extrem de important ajutorul familiei, înca de la primele simptome ale bolii, deoarece diabetul prost îngrijit da foarte multe complicatii.

Tratamentul dietetic ocupa locul central, iar cel mai eficient s-a considerat a fi regimul cantarit. O problema esentiala în terapia familiala o constituie evitarea consumarii alimentelor care ii sunt interzise bolnavului. Cand bolnavul este copil, parintii vor supraveghea strict iesirile acestuia în colectivitate, unde apare tentatia de a consuma din produsele ce abunda pe tarabe. De asemenea, parintii vor evita ca odrasla lor sa mearga la onomastici sau mese festive, ceea ce nu este usor pentru un copil de 5-6 ani, caruia i se refuza felia de tort sau de înghetata cu frisca, de aceea este mai bine sa fie evitat sentimentul de frustrare pe care îl traieste un asemenea bolnav de varsta frageda.

Acelasi lucru este valabil si pentru adultul sau varstnicul diabetic, în fata caruia nu este bine sa se manance ceea ce lui îi este interzis, dar îi face multa placere. Exercitiul fizic face parte din terapeutica diabeticului, deoarece are un efect de potentare a actiunii insulinei, cu scaderea concomitenta a glicemiei. Educatia sanitara a familiei ca întreg, a bolnavului însusi, este de o mare importanta în evolutia afectiunii. Orice plaga sau excoriatie risca sa degenereze în cangrena sau în infectie, în absenta igienei.

Reamintim (sau precizam, pentru cei care nu stiu) ca forma cea mai frecventa a acestei maladii este diabetul zaharat de tip I – la copii si la persoane pana la 30-40 de ani, sau cel de tip II – la adultii de peste 40 de ani, sedentari, supraponderali si supraalimentati. Hiperglicemia se instaleaza la valori ale glucozei in sange de peste 1,5-1,8‰ . Acesti bolnavi au nevoie de administrarea insulinei, necesara „arderii” glucozei din sange.

 Mai rar, apare hipoglicemia, secretia de insulina in exces si scaderea nivelului de glucoza din sange. Cauza sa poate fi o disfunctie grava (tumori) la pancreas, a glandelor hipofiza, tiroida, suprarenale, a unor maladii hepatice, la consumatorii de alcool, la persoanele subalimentate sau cu o hranire deficitara in mod curent.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

In medicina populara romaneasca (dar si din alte zone), o multitudine de practici si de remedii, folosite odinioara cu succes, astazi ne fac cel putin sa ridicam din sprancene, a mirare. Va prezentam cateva asemenea leacuri, pe care ar fi gresit sa le catalogam drept „babesti” si sa le trimitem in ridicol, preferand fara drept de apel, exclusiv, medicamentele de sinteza chimica.

 - Ochii de rac. Alaturi de cojile de oua sau pulberea de oase, „ochii de rac au in ei var mult, calcium cum spunem in medicina, lecuitor al ofticii si mare intaritor al trupului. Se pot da ochi de rac copiilor slabi, cu oase moi, tinerilor sleiti si amenintati de oftica, femeilor insarcinate, bolnavilor cu oase rupte etc., adica pretutindeni, unde medicul ar scrie glicerofosfat de luat de la farmacie”.

- Seul de vita (de oaie, de vaca) „se foloseste pe dinafara ca sa inmoaie tusea din raceala. Se unge o flanela cu seu si se incalzeste bine pana se infierbanta, apoi se aseaza repede pe piept sau pe nodul lui Adam (daca bolnavul are raguseala). Carpa aceasta cu seu fierbinte, dupa ce s-a pus pe piept trebuie bine acoperita cu vata ori calti sau cu o blanita. Bolnavul ia aspirina si bea ceaiuri calde”.

- Benzina ca leac „slujeste pentru stersul pielei, spalarea buboaielor si de jurimprejurul ranilor cu puroi. Benzina ucide paduchii din cap, de pe corp, de pe rufe si haine. Cu ea se starpesc paduchii de lemn din paturi, saltele, usi, ferestre, podele si din orice mobila s-ar fi incuibat, peste care trebuie sa se toarne regulat benzina, macar de doua ori pe saptamana, asa ca sa patrunda prin toate crapaturile. Trebuie insa mare paza de foc. Pe dinauntru benzina se intrebuinteaza uneori pentru scoaterea viermilor din mate, dar acum avem alte leacuri mai bune”.

- Iasca, „ciuperca uscata si fiarta, ce slujeste la aprins focul, foloseste pe dinafara la opritul sangelui, dupa lipitori, ventuze taiate, negi rupti, taieturi etc. Se pun pe rana bucati de iasca, fie asa, fie inmuiate in apa de fier (perclorur) sau in apa de antipirina (1 pachetel la o lingura de apa) si apoi se leaga pe deasupra cu o fasa. Pentru oprirea tranjilor se aprind, intr-o oala de noapte, bucati de iasca, iar bolnavul se aseaza cu sezutul pe oala, asa ca fumul sa ajunga la partile cu tranji”.

- Papara este nu numai o mancare buna, dar si un leac pentru prunci slabi si piperniciti. Papara se face cu bucati de paine uscata, fierte in lapte dulce cu putina sare, pana se terciuiesc bine, ca papara. Uneori se pune si ou. Aceasta mancare se poate da copiilor de la 8 luni in sus sau catre vremea intarcatului.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Singurul fiu al regelui Carol XI al Suediei si al Eleonorei de Danemarca, faimos pentru vitejia si curajul sau, ca si pentru patima cu care si-a dorit sa faca din tara sa una dintre marile puteri ale Europei Occidentale, Carol al XII-lea ramane una dintre cele mai controversate personalitati ale istoriei, supranumit pe drept cuvant „un Napoleon al Nordului”. Ajuns rege la doar 15 ani, el si-a aparat cu pricepere tara, angrenata in sangerosul „razboi nordic”, in care Suedia a avut de infruntat o coalitie puternica, formata din Rusia, Danemarca, Norvegia, Polonia si Saxonia. Dar dorinta lui de glorie il va face in cele din urma, ca si pe Bonaparte, sa se recunoasca invins si sa asiste neputincios la sfarsitul visului de glorie al unui imperiu suedez...

O victorie adusa de viscol

 Prima campanie a tanarului rege a fost cea impotriva varului sau, Frederick IV al Danemarcei; un motiv de razboi s-a gasit usor, atunci cand regele danez l-a atacat pe cumnatul lui Carol, Frederick de Holstein. Cu acordul tacit al Angliei si al Olandei, ambele puteri maritime ingrijorate de pretentiile daneze, Carol a invadat provincia Zeelanda si l-a obligat pe regele Frederick sa semneze tratatul de la Travendal, din 1700, acaparand unele provincii ale acestuia. Dupa infrangerea Danemarcei, regele Carol si-a indreptat atentia spre alti doi vecini puternici, August II al Poloniei si Petru cel Mare, al Rusiei.

Acesta din urma, sesizand caracterul agresiv al noului sau vecin, a atacat primul, invadand Livonia si Estonia, aflate atunci in stapanirea suedeza. Desi nu avea decat zece mii de oameni iar rusii erau de patru ori mai numerosi, Carol i-a atacat la Narva, profitand de un viscol naprasnic, care batea spre liniile inamice. Sarja sa vijelioasa a despicat in doua armata rusa si trupele lui Petru cel Mare au intrat in panica. Multi rusi au fost masacrati, altii s-au inecat in apele raului Nerva.

Numarul total al victimelor, la finalul bataliei, a fost de 17.000 rusi si doar 667 suedezi. Greseala lui Carol a fost insa ca nu a dat atunci lovitura de gratie lui Petru cel Mare, preferand in schimb sa atace Polonia, obtinand o halca zdravana din teritoriul acesteia si instaland pe tronul sau un rege-marioneta, Stanislaw Leszczynski. Greseala de a-i „ierta” pe rusi de la distrugerea totala se va dovedi in cele din urma fatala pentru el...

Regele fara astampar

Atunci cand i-a atacat din nou pe rusi, cu o armata puternica si aliindu-se cu hatmanul ucrainian Ivan Mazepa, Carol va suferi cea mai umilitoare infrangere a sa, ce va constitui si inceputul sfarsitului pentru efemerul lui imperiu. El va savarsi greseala pe care o va repeta ulterior Napoleon, atacandu-i pe rusi la ei acasa si intrand in jocul lor de hartuire. Dupa cateva luni de razboi de gherila, marea armata suedeza fusese macinata de boli si de foame, transporturile cu hrana distruse, iar Carol, ranit, incapabil sa-si conduca oamenii in lupta decisiva de la Poltava.

Trupele sale au fost efectiv zdrobite aici si, cu doar o mie de oameni, regele a reusit sa se refugieze in Imperiul Otoman, la Bender. Initial bine privit de otomani, care au platit toate cheltuielile de sedere pentru rege si oamenii sai, Carol a devenit insa in cele din urma un „ghimpe” in coasta turcilor. Sultanul Ahmed III a hotarat sa asedieze orasul, luandu-l prizonier pe Carol si aducandu-l la Istanbul. Dar regele nu era omul care sa lancezeasca prea mult in palatul sultanului, jucand sah si studiind flota otomana. In 1716, el a reusit sa fuga din captivitate si in doar doua saptamani a strabatut ca un fulger Europa, pana in tara natala, aventura sa fiind comparata cu fuga lui Napoleon de pe insula Elba.

In 1716, regele va invada Norvegia, cucerind capitala, Oslo, dar va fi nevoit sa se retraga din fata fortaretei Akershus. Peste doi ani, o noua tentativa se va sfarsi tragic pentru el. La asediul cetatii Fredriksten, in vreme ce inspecta transeele trupelor sale, Carol a fost ranit mortal de un glonte venit de nicaieri. Circumstantele mortii sale au ramas, pana in zilele noastre, neclare. Cea mai des imbratisata teorie e ca ar fi fost lovit de un proiectil de muscheta venit dinspre liniile norvegiene sau de un srapnel de tun. Dar nu putini sunt cei ce sustin ca moartea regelui ar fi fost de fapt un asasinat, autorul fiind un ofiter din garda personala a lui Carol, care dorea astfel sa puna capat unei domnii nepopulare, care adusese Suediei numai razboaie si nenorociri.

Ucis in lupta sau asasinat?

O echipa de arheologi suedezi spera acum sa primeasca permisiunea de a exhuma osemintele regelui intr-o tentativa de a lamuri, o data pentru totdeauna, enigma disparitiei sale. Ramasitele pamantesti ale lui Carol au avut o istorie la fel de aventuroasa ca si viata regelui, dar din 1917, cand se odihnesc intr-un mormant din Stockholm, linistea controversatului conducator nu a mai fost tulburata.

„Astazi beneficiem de metode de analiza mult mai precise si mai avansate, astfel incat vom putea examina urmele lasate de glontele care i-a strapuns craniul regelui. Chiar daca exista doar urme microscopice, vom putea preciza compozitia lor chimica si le putem compara cu compozitia tipurilor de gloante folosite de norvegieni si de suedezi, la epoca respectiva. Astfel vom sti daca regele a fost ucis de inamici sau asasinat de un membru al garzii sale. Este, daca vreti, o investigatie criminalistica desfasurata la trei secole dupa comiterea crimei, dar important este ca vom face lumina in acest caz complex”, spune Stefan Jonsson, profesor la Institutul Regal de Tehnologie din Stockholm.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Daca priviti cu atentie autoportretele lui Michelangelo Buonarroti (1475-1564), veti descoperi o figura ascetica, parca decupata din panoplia sfintilor sau a calugarilor dedicati vietii pline de privatiuni – inclusiv juramantului de castitate. Ei bine, chiar asa a si fost existenta de 88 de ani a acestui geniu al Renasterii. Fara sa i se impuna de catre cineva sau de catre convingerile sale religioase, „pietrarul din Caprese” devenit „Divinul” s-a autoizolat întreaga viata, iar din punct de vedere al tentatiilor lumesti a fost un fel de ascet în viata civila sau cenobit.

Poate ca motivele acestei atitudini fata de lume si de divinitate ar trebui cautate în lecturile sale de tinerete, atunci cand a descoperit lucrarile neoplatonice si s-a aflat în compania unui savant de talia lui Picco della Mirandola – autorul celor „900 de teze asupra demnitatii umane”.

Autoizolarea lui Michelangelo s-a reflectat si-n principiile care au stat la baza actului sau artistic. Spre deosebire de marele sau rival, Leonardo da Vinci, el a vazut în natura, în mediul lumesc în general, un soi de „adversar care trebuie depasit prin grandoare”. Asa se explica singuratatea personajelor sale si, mai ales, perfectiunea trupurilor masculine. Si asta pentru ca, pe de alta parte, Michelangelo a fost un homoerotic convins, dar care a avut o legatura platonica foarte puternica si cu o femeie. Este vorba despre marchiza Vittoria Colonna de Pescara, cu cincisprezece ani mai tanara decat el. Cei doi s-au vizitat pe cand ea statea la Roma, iar maestrul i-a dedicat mai multe sonete. Dragostea lor a înflorit pe cand sculptorul avea 61 de ani...

Dar versuri de dragoste a scris pentru mai multi barbati. Dintre acestia, se remarca Cecchino dei Bracci (16 ani), care a murit dupa numai un an de la cunostinta. Cea mai mare afectiune a avut-o fata de Tommaso dei Cavalieri (23 de ani, maestrul avand 57 cand l-a întalnit) si caruia i-a dedicat peste trei sute de sonete si madrigale. Dupa moartea lui Michelangelo, nepotul sau poreclit „Michelangelo cel Tanar” a cautat sa ascunda aspectul de homosexualitate din colectia de versuri.

O atitudine înca neelucidata pe deplin a fost aceea fata de Savonarola, „inventatorul” asa-zisei Republicii crestine a Florentei. Dictatorul ultramoralist era un dusman nemilos fata de homosexuali (cerea condamnarea la moarte), prostituate si jocuri de noroc. Astfel, daca Leonardo a parasit imediat Florenta, cand a venit la putere Savonarola, Michelangelo a mai rezistat aproape un an. Ei bine, se pare ca în acea perioada de dictatura a moralitatii crestine artistul ar fi fost obligat sa-si arda pe rug unele schite considerate „obscene” (acelasi lucru l-ar fi facut si Sandro Botticelli). Dar nu este o certitudine.

Una dintre dovezile incontestabile ale retragerii maestrului într-o lume a perfectiunii estetice a omului este reprezentata de cele douazeci de nuduri masculine care acompaniaza, în colturi, cele cinci scene biblice ale boltei Capelei Sixtine. Aceste „Ignudi” (cum sunt denumite de critica) au fost interpretate în mod diferit: ce cauta acolo acea colectie de masculinitate perfecta, în spiritul antichitatii grecesti? Una din explicatii este ca asa vedea Michelangelo reprezentarea îngerilor (fara aripi, care erau caracteristice cerubinilor si serafimilor). Despre aceste 20 de fresce controversate, papa Hadrian VI spunea ca formeaza „o tocana de nuduri” si ca trebuie eliminate din Capela Sixtina... Dar Michelangelo a învins toate prejudecatile.

PAUL IOAN - magazin.ro

Dorinta de informare a unor cititori suferinzi de anumite afectiuni poate fi stimulata prin cunoasterea unor proceduri si tehnici care, aplicate corect, pot realiza multdorita vindecare. Desi nu orice maladie se poate rezolva prin autoterapie, in unele situatii de disconfort, optimismul si încrederea determina atenuarea simptomelor suparatoare. Valentele profilactice sau curative ale autoterapiei restabilesc echilibrul psiho-fizic al individului. Cu ce putem începe miraculosul proces de autovindecare?

Perceperea propriului „eu”

 Acesta constituie primul stadiu de autocunoastere si pretinde un anumit efort de concentrare mentala, avand drept leit-motiv expresia „eu sunt”. Fiecare dintre noi devine, dintr-un pacient pasiv în relatia cu medicul, un pacient activ, prin constientizarea „ eu”-lui. Din acest moment, transferul catre capacitatea pe care o avem cu totii de a ne autovindeca se va realiza mai usor. De fapt, acesta este impulsul decisiv al propriului nostru subconstient.

Raspunzandu-ne la întrebarile preliminare „Cine sunt?”, „Ce pot?”, „De ce boala sufar?” si „Din ce cauza?”, putem ajunge la veritabile formule magice: „Ma cunosc”, „Pot sa ma vindec”. „Voi fi o fiinta sanatoasa si puternica!” Autocunoasterea nu inseamna simpla perceptie a „eu”-lui psihic si fizic, format din muschi, organe de simt, emotii, vointa sau imaginatie, desi începe cu aceasta. Exercitiul mental de autopercepere a bioenergiei înseamna efort de vointa, dublat de o anumita traire emotionala, caracterizata prin încredere in sine si perseverenta. Repararea unui rau organic, fiziologic sau psihologic, înseamna si rabdare, calm, tenacitate.

Efectele nu survin niciodata spontan, peste noapte, sau dupa una-doua încercari. Autovindecarea apare lent, dupa momente de regresie, stationare sau progres minim. Este de la sine înteles ca persoanele care poseda calitati extrasenzoriale sau anumite structuri temperamentale (imaginatie, interiorizare, concentrare mentala, curiozitate, optimism, perseverenta, inteligenta) au mai multe sanse. Si, daca tot am ajuns aici, pentru cei ce s-au familiarizat cu primul pas al autoterapiei, putem trece la al doilea exercitiu.

Constientizarea propriului organism energetic

Omul este un fel de copil al Cosmosului si de aceea, organele acestuia sunt în relatie cu fortele care circula în Univers. Materia si energia Cosmosului formeaza asa-numitul corp subtil sau eteric. Noi percepem in mod obisnuit corpul dens sau somatic (fizic), in vreme ce corpul eteric, asa cum îl vad doar clarvazatorii, se afla la o distanta de 3-4 centimetri în afara liniilor trupului. Centrele de energie sau chakrele corpului nostru sunt repartizate de-a lungul acestuia, într-un anumit sistem, ele reprezentand structuri foarte complexe in comparatie cu corpul fizic. La ora actuala, modul de functionare al acestor corpuri subtile este insuficient studiat. Un corp eteric sanatos se caracterizeaza printr-o rezerva optima de energie, care trece prin corpul dens si actioneaza asupra acestuia in mod salutar, corespunzator.

Cele sapte centre energetice (chakre) sunt reprezentate astfel:
 - Prima chakra este situata in partea terminala a coloanei vertebrate (coccis) si face legatura intre centrul energiei fizice (inima) si al celei psihice, din crestetul capului. Este cunoscuta în limbajul international sub denumirea Muladhara.
 - In zona situata sub ombilic se afla o alta chakra, ce produce energia interioara, provenita din sursele alimentare, pe care o distribuie prin meridianele sale catre organele corpului dens (fizic). Poarta denumirea Svadhistana.

- Chakra centrala, ombilicala, reprezinta acumulatorul si distribuitorul de energie elaborata in celelalte chakre. Se numeste Manipura.
 - In zona precordiala se afla o chakra denumita „a inimii” sau emotionala, care constituie veriga de legatura dintre corpul fizic (dens) si corpul eteric (astral), prin inima. I se mai spune si corpul Nirvanei si realizeaza legatura „eu”-lui nostru cu Universul. Se cunoaste dupa denumirea Anahata.
 - In zona glandei tiroide, se afla o alta chakra, care face legatura intre „eu”-l fizic si lumea karmica. Se considera ca lumea karmica este stapana „eu”-lui nostru, cea care contine cauzele tuturor manifestarilor din planurile interioare. Corpul karmic (inconstientul profund) dirijeaza toate functiile organismului cosmic. Denumirea acestei chakre este Vishuda.

- In zona frontala, se afla chakra denumita si „al treilea ochi” sau corpul intuitiv, izvorul iluminarii sau sfera supraconstiintei, recunoscuta sub termenul Ajna.
 - A saptea chakra se afla localizata în crestetul capului („fontanela”) si constituie centrul energiei psihice, corpul absolutului, centrul unic de energie, ce însoteste, dupa moarte, corpul subtil in sferele cosmice. Cel mai important rol al acesteia este cel de reglare a comportamentului nostru, in concordanta cu sensul vietii. Este cunoscuta sub denumirea de Sahasrara.

*  *  *

De ce este importanta cunoasterea si protectia corpului eteric? Pentru ca, daca acesta este bine dezvoltat si capabil sa respinga influentele nocive dinafara lui, il face pe om rezistent si cu o mare putere de munca, potenta mentala, intuitie si creativitate. Caile de dezvoltare ale acestuia sunt multiple: gimnastica articulara, stretching, gimnastica respiratorie (hatha-yoga), sportul sub toate formele, înfometarea ritmica (postul), alimentatia igienica si naturista, relaxarea si tonifierea psihica, trainingul autogen s.a.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Nimic nu-i mai de pret ca sanatatea, dar din pacate multi nu o pretuiesc decât dupa ce o pierd, spune o veche butada, izvorâta din dorinta oamenilor de a fi mereu sanatosi. Dorinta ce pare acum utopica, dar care, ne asigura geneticienii, va fi perfect realizabila, chiar in cursul acestui secol. 

Expertii in terapia genica au anuntat, la inceputul lunii mai 2006, descoperirea unei modalitati prin care celulele defecte sunt "convinse" sa se repare singure. Spre deosebire de tentativele facute pâna acum, care vizau inlocuirea genelor afectate, noua metoda are in vedere punerea in valoare a propriilor mecanisme de corectie ale celulelor. Oamenii de stiinta germani au prezentat, in cadrul conferintei anuale a Societatii Europene de Genetica Umana, desfasurata la Amsterdam, un medicament ce poate influenta felul in care se comporta o gena, in organismul pacientilor cu starea de sanatate deteriorata.

Astfel, s-a dovedit ca este posibila stimularea unei gene "inrudite" cu cea defecta, pentru reducerea simptomelor anumitor boli. Cercetarile au fost focalizate pe atrofia spinala musculara, o maladie ereditara relativ frecventa si una dintre principalele cauze ale mortalitatii infantile, afectând 1 din 6000 de nou-nascuti. Boala, provocata de degenerarea neuronilor motori din cordul spinal, determina slabirea si atrofierea muschilor de la picioare, mâini si trunchi. La pacientii cu atrofie musculara, gena care produce neuroni motorii lipseste, dar ei au in schimb "cópii" ale acesteia, insuficiente insa pentru a preveni manifestarile bolii. Specialistii de la Institutul de Genetica al Universitatii din Köln au descoperit ca medicamentul numit Valproate (deja folosit in tratarea epilepsiei) poate creste nivelul proteinei ce formeaza neuroni motori, de pâna la patru ori!

Experimentele efectuate asupra unor pacienti cu atrofie musculara au aratat o vizibila imbunatatire a starii lor de sanatate, celulele nervoase fiind stimulate sa se "repare", prin intermediul revolutionarei terapii genice. "Acest proiect demonstreaza ca e posibil sa influentam comportamentul genelor, recurgând la medicamente. Metoda descoperita de noi va spori calitatea vietii pentru bolnavii cu atrofie musculara", spune prof. Brunhilde Wirth.

Sursa: magazin.ro

Daca, privind Luna cu regularitate, aveti sentimentul ca ea pare tot mai mica, seara de seara, aflati ca acest fapt se petrece nu doar in mintea dumneavoastra, ci si in realitate! Fenomenul a fost de altfel deja confirmat de astronomii elvetieni de la Observatorul Cantonal din Zürich, care au efectuat o serie de masuratori sub conducerea dr. Alfred Zeeiman.

"Daca in primii ani ai deceniului sapte, atunci cand au inceput proiectele americane de cucerire a Lunii, astrul noptii avea un diametru estimat la circa 3888 km, astazi, dupa aproape patru decenii, acesta nu depaseste 3700 km! Scaderea este considerabila, caci in acest ritm, in câteva sute de ani, Luna va disparea de pe bolta cereasca! Dar efectele se vor manifesta mult mai devreme, prin maree devastatoare, ce se vor transforma cu timpul in veritabile valuri tsunami! Topirea gheturilor polare va fi accentuata, ducând la cresterea alarmanta a nivelului oceanului planetar, in vreme ce succesiunea obisnuita a zilelor si a noptilor va disparea total, urmând sa existe doar o zi de sase luni si o noapte la fel de lunga, ca in regiunile polare!", a avertizat specialistul elvetian.

Desi NASA a confirmat observatiile astronomilor din Tara Cantoanelor, nici un oficial al Agentiei Spatiale Americane nu s-a incumetat sa dea o explicatie pentru aceasta anomalie. Se vehiculeaza ideea ca expeditiile americane "Apollo" ar fi destabilizat rocile de la suprafata selenara, in Marea Linistii, iar acest fapt, coroborat cu gravitatia aproape nula de pe satelitul natural al Terrei a determinat o reactie in lant de ridicare a unor uriasi nori de praf si disiparea lor in spatiu.

NASA a catalogat aceasta ipoteza drept "puerila", admitând ca mai curând poate fi vorba despre un impact al Lunii cu un meteorit de proportii considerabile, care a dus efectiv la "ciobirea" serioasa a astrului noptii. Interesant este faptul ca cea din urma ipoteza este impartasita chiar si de unii oameni ai Bisericii, care vad in ea o materializare a profetiilor biblice ce vorbeau despre "Luna care va cadea de pe cer, cu putin timp inainte de sfârsitul lumii!". Cat timp ne mai desparte de aceasta presupusa "apocalipsa cosmica", ramâne insa de vazut... 

Sursa: magazin.ro

Datele oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii demonstreaza ca aproape o suta de milioane de oameni din intreaga lume sufera de psoriazis, o maladie nu atât grava, cât mai ales suparatoare, careia, in ciuda eforturilor depuse de cercetatori si medici, nu i s-a putut gasi un remediu suta la suta eficient. Dar se pare ca acolo unde medicina da gres, Natura are succes. Dovada cea mai elocventa? In Turcia, pentru tratarea psoriazisului bolnavii apeleaza nu la doctori, ci la... pesti!

Poate ca pestisorii din familia Cyprinidae nu or avea cei sase ani de medicina, dar in domeniul tratarii psoriazisului si al altor boli de piele, nimeni nu e mai priceput decât ei. Si daca nu credeti si suferiti de asemenea maladii, nu aveti decât sa va luati concediu medical si sa mergeti in orasul turcesc Kangal. Situat la circa 500 km est de Ankara, orasul se afla intr-o splendida oaza, brazdata de câteva izvoare cu apa termala, a carei temperatura atinge 36 de grade. Aceasta apa constituie un mediu de viata excelent pentru pestisorii numiti de localnici "clevetitori", din pricina faptului ca obisnuiesc sa se adune cu zecile in jurul zonelor afectate de psoriazis, inghesuindu-se unii intr-altii, de parca ar purta o discutie aprinsa.

De fapt, ei se hranesc cu scuamele provocate de boala, pe care le aspira ca niste veritabile aparate deliposuctie! Ingrijitorii bazinelor unde traiesc acesti pesti mai lacomi decât piranha au grija ca ei sa fie in permanenta flamânzi. Lipsa hranei face ca, odata ce un om suferind de psoriazis intra in apa, "clevetitorii" sa se napusteasca asupra lui si sa-i devoreze, efectiv, pielea afectata de psoriazis, fara a se atinge insa deloc de pielea sanatoasa.

Un tratament miraculos

 Mai intâi, pestii ataca placardele de psoriazis si indeparteaza straturile groase, apoi rod straturile mai subtiri, inmuiate de apa calduta si sug pielea, eliminând orice urma a bolii. In aceasta faza, organismul lor secreta o substanta care are rolul de a coagula sângele, oprind micile hemoragii ce se pot declansa la nivelul pielii. In timpul curei, pacientii trebuie sa bea cel putin trei pahare cu apa calduta dimineata, pe stomacul gol, sa intre in bazin dupa micul dejun, stând patru ore, apoi sa intre iarasi, dupa-amiaza, pentru alte patru ore.

Totodata, pe perioada celor 21 de zile cât dureaza tratamentul, suferinzii de psoriazis nu au voie sa consume alcool sau sa ia medicamente. Un studiu efectat in 1990 a demonstrat ca 52% dintre bolnavi se vindecasera total de psoriazis, la 48% mai aveau inca doar câteva placarde, putin intinse, pe trup, dupa o singura cura de trei saptamâni, desfasurata aici. Vestea despre acest remediu miraculos s-a raspândit in toata lumea si asa se face ca anual mii de turisti vin din Europa, Asia sau America sa se lase "ciupiti" de pestisorii-doctori.

Iar faptul ca, dupa ce s-au reunit aici pentru un congres maraton, in 1993, zeci de somitati medicaledin Turcia si Europa au certificat eficacitatea tratamentului cu pestisori, a sporit si mai tare renumele locului, determinându-i pe doctorii de pretutindeni sa le recomande bolnavilor de psoriazis o cura la Kangal.

Sursa: magazin.ro