Oamenii de stiinta ne demonstreaza ca suntem alcatuiti din lipide, proteine, acizi nucleici... De acord, daca ne gandim doar la corpul fizic. Dar toata aceasta masinarie elaboreaza idei, are amintiri si se proiecteaza in viitor, fiecare dintre noi fiind constient ca este o entitate unica pe parcursul vietii. Constiinta? Ce este ea, de fapt, si unde se ascunde? O provocare veche de milenii, careia inca nu-i putem face fata!

De la inima, la „buzunarele” cerebrale

In perioada secolelor al VI-lea – al IV-lea i.Chr., inteleptii au inceput sa-si puna intrebari (si) despre cele nevazute, nemailasand intreaga cunoastere in seama Divinitatii creatoare de viata. Pentru Pitagora, spiritul se naste in creier. Cum altfel sa explici ca un soc produs asupra creierului provoaca inconstienta, adica oprirea temporara a gandirii? Doua secole mai tarziu Aristotel vine cu o viziune proprie, despre un fluid vital care ne controleaza miscarile si gandirea, „curgand” dinspre inima. Rationamentul lui e implacabil: vocea se naste in piept, or vocea e manifestarea directa a spiritului, deci spiritul se afla in piept. Bineinteles, in inima, organ ce pare a avea o viata proprie.

Pe la anul 150, medicul grec Galien face o descoperire ce pare epocala. Disecand creiere de vite, repereaza trei cavitati si, cum are convingerea, la fel ca Aristotel, ca spiritul e un fluid, sugereaza ca el ar putea fi gazduit in aceste „buzunare”. Dar atunci cum ramane cu inima? Galien rupe pisica-n doua: inima ar contine un prim spirit, care insufla viata corpului fizic, iar cele trei cavitati cerebrale un al doilea, mai evoluat – sufletul ganditor. Dupa trei veacuri, parintii Bisericii elaboreaza doctrina lor oficiala, pornind de la teoria medicului grec: exista trei compartimente, deci spiritul e divizat in trei functii – imaginatia, reflectia si memoria.

Avem capul plin de organe

A trebuit sa treaca un mileniu si jumatate, ca aceasta doctrina sa fie pusa in discutie de filosoful Descartes, pentru care spiritul e constituit dintr-o substanta fara realitate materiala. Prin urmare, nu poate fi localizat intr-un organ material si nicidecum sa fie transat in trei ventricule. Totusi Descartes nu poate explica modul in care corpul si spiritul, totalmente diferite, functioneaza impreuna. De aceea, sugereaza ca sufletul „locuieste” in glanda pineala (hipofiza), idee contrazisa de englezul Hobbes: si daca totul este doar materie?

Atunci, spiritul ar fi produs de miscari foarte complexe din materie, de exemplu in creier. Abia catre veacul al XIX-lea se descopera ca exteriorul creierului, cortexul, are binecunoscutele circumvolutiuni ordonate dupa un plan complex, fiind impartit in mai multe organe, fiecare cu o functie mentala diferita: morala, simtul umorului, formarea ideilor etc. In fine, Paul Broca ajunge in 1861 sa confirme aceasta pura intuitie, aratand ca distrugerea unei parti anume din creier, numita „aria lui Broca”, face sa dispara o functie mentala precisa - limbajul vorbit. Totusi, unde se ascunde constiinta?

Duplexul constiinta-creier

Astazi, tehnologiile ultraperformante permit observarea functionarii creierului in direct: electroencefalograma, imageria prin rezonanta magnetica s.a. Gratie lor, neurobiologii au filmat diferente de activitate, in functie de cazul in care subiectii erau sau nu constienti de o informatie vizuala. Se probeaza, in sfarsit, legatura dintre constiinta si creier. Dar cam atat. Se mai descopera ca zone specializate, ca aria lui Broca, nu functioneaza niciodata singure, ci in conexiune permanenta cu alte sectoare ale creierului.

De aceea, cercetatorii cred ca probabil constiinta vine dintr-o „super-retea” de celule nervoase ingloband cvasi-totalitatea encefalului nostru. Totusi, actualmente e imposibil de cartografiat precis aceasta „super-retea”, asa ca nu avem decat sa speram ca, intr-o zi, bariera subtila dintre lumea materiala si cea imateriala va fi inlaturata si poate ca atunci ne vom intoarce si la starea de gratie a inceputurilor noastre de dincolo de timp.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Privit, in urma cu nu multa vreme, drept o ipoteza desprinsa din romanele science-fiction ale lui Asimov sau Clarke, turismul spatial a devenit in ultimii ani o realitate incontestabila. Deocamdata, pretul calatoriilor in jurul Pamantului este prohibitiv pentru majoritatea oamenilor, in conditiile in care la ora actuala exista o singura companie in bransa, cea a magnatului britanic Richard Branson, care utilizeaza insa exclusiv tehnologie americana. Dar foarte probabil ca initiativa concernului european EADS Astrium, de a lansa propriile vehicule spatiale destinate turismului va genera o concurenta serioasa in domeniu, situatie din care clientii nu vor avea decat de castigat...

Dupa cum se stie, EADS Astrium reprezinta cel mai important constructor european de rachete si sateliti, fiind, printre altele, si proprietarul companiei Airbus. Departamentul de Transport Spatial al acestui concern a prezentat publicului, la Salonul Aeronautic de la Paris, care se desfasoara chiar in aceste zile, prototipul rachetei Phoenix, destinata exclusiv turismului spatial.

Racheta, similara ca forma cu cele trimise in Cosmos de NASA, fiind deci reutilizabila, va avea o lungime de circa 60 metri si o anvergura a aripilor de aproape 18 metri. Prototipul prezentat la expozitia de la Paris a avut dimensiuni de sase ori mai mici decat cele estimate de constructori pentru racheta propriu-zisa. Navigand cu o viteza de 4800 km/ora, racheta isi va transporta pasagerii, in doar cateva minute, in afara atmosferei terestre, la 100 km altitudine, de unde acestia vor savura o priveliste superba a planetei albastre, aflandu-se, pentru aproape zece minute, in stare de imponderabilitate.

Pretul biletului? Un chilipir!

Initiativa firmei EADS Astrium i-a luat oarecum prin surprindere pe concurentii americani si rusi, dat fiind faptul ca marele concern se specializase pana acum doar in misiuni fara echipaj uman. Deja pe 8 mai 2004, prototipul Phoenix a fost lansat cu succes de la 2400 metri altitudine, dintr-un elicopter, si a aterizat cu precizie si fara incidente, dupa un zbor dirijat prin satelit.

Testul, desfasurat pe aerodromul de la Kiruna, la 1240 km de Stockholm, a vizat portanta aeronavei spatiale si specialistii de la laboratoarele EADS Astrium din Bremen au in proiect lansarea navetei de la o inaltime de 10.000 metri, dintr-un balon. Versiunea finala a vehiculului va trebui sa pluteasca de la o altitudine de 129 kilometri! Constructorii spera ca pretul foarte scazut, pe langa cel practicat de concurentii de la compania lui Branson – 200.000 dolari, comparativ cu peste 1 milion – va atrage un aflux de clienti, dornici ca, incepand cu anul 2009, cand se prefigureaza zborul inaugural, sa vada Pamantul din spatiu...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Celebrul film care face inconjurul planetei, impunand imaginea de erou a bizarului om-liliac, este un science-fiction numai in ce priveste productia cinematografica. Adevaratele inceputuri ale justitiarului mascat se deruleaza aievea, chiar in zilele noastre si nu intr-un neverosimil (inca) Gotham City, ci in apropierea orasului german München, in conceptia „parintelui” sau, inventatorul Alban Geissler si incarnat deocamdata de curajosul cascador Felix Baumgatner, cunoscut pentru saltul sau de pe turnurile Petronas din Kuala Lumpur, cea mai inalta constructie din lume.

Noua generatie de... grifoni

Se-ntelege probabil ca este vorba despre un costum special, cu totul neobisnuit, care are in dotare diverse accesorii bizare, destinate zborului individual. Inventia lui Geissler a fost utilizata de Baumgatner in 2003, pentru a traversa Marea Manecii. Sa fi fost acesta un zbor istoric pentru civilizatia umana contemporana, comparabil cu cel al aviatorului Louis Bleriot, care in 1909 a survolat pentru prima data acelasi spatiu? Doar proba timpului ne va da raspuns, daca va mai avea rabdare cu noi...

Monoplanul francezului se numea Bleriot XI si a parcurs cei 33 de kilometri dintre Calais si Dover in 27 de minute. Aripa zburatoare manevrata de Felix a fost botezata Gryphon. Lansata cu ajutorul unui avion deasupra orasului englez Dover, ea a strabatut in sens invers 35 de kilometri, pana la Capul Blanc-Nez (langa Calais), in numai 14 minute. Se nastea astfel o noua generatie de „grifoni”, de data aceasta neinsufletiti. Si, desigur, ajunsa sa slujeasca altor scopuri decat aceluia de satisfacere a nostalgiei zborului omului dornic sa-i creasca aripi.

Armata, mereu vigilenta!

Cine altcineva putea sa puna ochii (si mana) pe ingenioasa inventie, daca nu Bundeswehr-ul? Militari ai armatei germane au fost antrenati sa testeze o varianta „imbunatatita” cu ajutorul firmelor ESG si Dräger. Iar daca totul va merge bine, Gryphon va intra in dotarea militarilor pana la sfarsitul acestui an, beneficiind de o aparatura de ultima generatie. Actualmente, putem vorbi despre un planor, care include combinezonul impotriva frigului si masca de oxigen, un sistem de navigatie si un dispozitiv pentru transportarea a circa 100 kg de materiale.

Antrenamentele militarilor presupun saltul din avioane, de la peste 10 km altitudine, zona cu oxigen rarefiat si temperaturi extrem de scazute. Motivatia urcarii atat de sus este ca lunecarea prin aer a servantului ii permite deschiderea parasutei dupa mai mult timp si astfel, atingerea solului chiar si la 40 km distanta fata de punctul corespunzator sariturii. Ceea ce in conditii de conflict armat este deosebit de important. Or, parasutistii obisnuiti trebuie sa-si deschida repede parasutele, sa le manevreze, ceea ce le ia pana la 45 de minute.

Razboinicii inaripati

Noul Batman ajunge la uluitoarea viteza de 200 km/ora, atingand cu precizie punctul de aterizare (40 km) in numai 15 minute! Ce-i drept, pentru militari apar avantaje imense. Avionul purtator nu va mai patrunde dincolo de liniile inamice, oamenii zburatori parcurgand drumul singuri, in deplina securitate: forma si structura Gryphonului il fac aproape nedetectabil pe radar. Dar Geissler nu se opreste aici. El intentioneaza sa-si doteze aparatul si cu doua mici motoare cu reactie alimentate doar cu cativa litri de carburant.

Ideea a fost de altfel testata deja de pilotul de vanatoare elvetian Yves Rossy, care a efectuat peste 30 de asemenea zboruri. Performanta e una de exceptie, „roiuri” intregi de razboinici zburatori putand ataca inamicul, in profunzimea liniilor sale, pana la 200 km, fara ca avionul transportator sa se expuna vreunui risc. Spectacolul e asigurat, desigur, insa totul miroase de la o posta a ceea ce de mult se numeste recrudescenta cursei inarmarilor. Cursa care nu pare a se apropia de un finish demn de aplauze.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Pe o planeta pe care apa abunda, oceanele acoperindu-i doua treimi din suprafata, milioane de oameni, mai ales din Africa, Asia si America de Sud, sufera de sete ori sunt nevoiti sa strabata zilnic zeci de kilometri pentru a-si procura lichidul vital. Problemele lor ar putea fi rezolvate prin implementarea pe scara larga a unei solutii inedite, propusa de un grup de studenti din Israel.

Tinerii, studenti in ultimul an la Arhitectura, fac practica in cadrul Technion – Israel Institute of Technology, una dintre cele mai importante institutii de acest gen din lume, comparabila, daca vreti, cu faimosul MIT (Massachusetts Institute of Technology), iar ideea lor a fost rasplatita recent la o competitie internationala de inventica, cu premiul intai. WatAir (asa se numeste dispozitivul-minune) reuseste ca, intr-un mod simplu, ieftin si eficient, sa colecteze umiditatea din aer si sa o transforme in apa, chiar si in cele mai indepartate sau mai poluate regiuni din lume. Cei doi studenti care au fost „creierul” inventiei, Iosef Cory si Eyal Malka, spun ca WatAir poate fi instalat foarte rapid si folosit in orice conditii climatice.

Inventia produce 48 litri de apa zilnic!

Inspirati de capacitatea frunzelor plantelor ce traiesc in desert si reusesc sa absoarba apa din atmosfera, cei doi au pus la punct o piramida cu varful in jos, realizata din panouri dintr-un material plastic special. Aceste panouri au proprietatea de a „atrage” umiditatea din aer si de a condensa apa astfel captata, care este transferata, prin niste santulete, spre recipientul aflat la baza piramidei. Deja primele experimente realizate intr-o regiune muntoasa din Israel, unde precipitatiile sunt foarte rare, s-au incheiat cu un deplin succes: o piramida cu suprafata totala de 90 metri patrati a „produs” intr-o zi nu mai putin de 48 litri de apa potabila! In plus, panourile sunt pliante si o piramida de dimensiunea mai sus mentionata incape lejer intr-o magazie de cativa metri patrati.

De asemenea, atunci cand nu este utilizata pentru scopul ei primordial, piramida poate fi folosita ca adapost de ploaie sau impotriva caniculei si ca loc de joaca pentru copii. „WatAir foloseste un concept extraordinar de simplu, despre care am putea spune ca a fost brevetat de natura”, a declarat presedintele juriului, Jose da Silva, care a selectat proiectul dintre alte 91 de idei similare, apartinand unor inventatori din America de Nord, Europa, Africa si Asia.

„Suntem siguri ca solutia propusa de noi va fi adoptata de guvernele tarilor afectate de seceta din lumea intreaga, ori de cele unde sursele de apa sunt sarace sau poluate. Se stie ca, zilnic, in lume mor peste 5000 de copii din cauza ca beau apa murdara si se imbolnavesc de maladii infectioase grave. Folosind WatAir, aceste probleme vor disparea si vietile celor afectati de lipsa apei sau de consumul de apa nepotabila vor fi salvate”, precizeaza Iosef Cory.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Se spune, si pe buna dreptate, ca daca niste fiinte extraterestre inzestrate cu ratiune ar ajunge sa ne viziteze planeta, ele ar considera Terra ca fiind stapanita de insecte (in primul rand, de furnici), printre alte specii autohtone numarandu-se si cea umana! Nimic amuzant aici, mai ales ca, de peste un secol, asa-numita furnica de Argentina – Linepithema humile – a invadat, incet si sigur, toate continentele. O declaratie de razboi ad-hoc, care ne dezvaluie aspecte fascinante si terifiante, deopotriva.

Debarcarea trupelor de elita

 Reperate pentru prima data in 1868, in America de Sud, furnicile argentiniene au ajuns in 1891 in Louisiana (sudul SUA), apoi o expansiune rapida le-a adus in Africa de Sud (1901) si in Europa continentala (1905). De unde, fireste, s-au raspandit mai departe: Australia si Noua-Zeelanda, Mexic si Emiratele Arabe Unite. Ultima zona ramasa necucerita de redutabilii soldati mereu victoriosi era Asia.

Pana in 1993, cand au debarcat si in Japonia, la doi pasi de continent. Am folosit corect verbul, deoarece exact aceasta este metoda prin care micile vietati au strabatut si cutreiera necuprinsul oceanelor: la bordul vaselor de transport acvatic. Regine si larve ascunse in pamant au fost „plimbate” si apoi debarcate pe noile teritorii, o data cu plantele de cafea si cu orhideele; iar mareea vie numara multe, foarte multe miliarde de combatanti.

Supercolonii canibale

Acolo unde ajung, furnicile argentiniene ataca in bande cuiburile altor specii de furnici, pe care le extermina pentru a le ocupa teritoriile si a-si insusi hrana lor. Nu se stabilesc insa intr-un singur furnicar, pentru a duce ulterior razboaie de uzura cu vecinii. Fortand putin lucrurile, am putea spune ca organizarea lor urmeaza modelul mafiot: „familiile” razboinice coopereaza in cadrul unor supercolonii, indivizii recunoscandu-se intre ei datorita unui singur feromon, inconfundabil.

Acestia nu se ataca totusi intre ei (atributul negativ se pare ca e caracteristic omului), nici macar pentru putere sau pentru hrana. Dimpotriva, se ajuta in orice imprejurare, se apara reciproc, miliardele de membri circuland liberi intre diversele „locatii”, pe raze de cativa metri. Pare putin? Nu e nici pe departe: un singur asemenea imperiu – dintre cele doua existente in Europa – se intinde pe circa 6000 km, in Franta, Italia, Spania si Portugalia. Deocamdata...

Lupta cu metode „securiste”

Omul este direct amenintat de invazia furnicilor argentiniene. Trupele acestora patruleaza in gradini si in case, rechizitioneaza fructe, zahar, scotocesc prin pubele. Mai rau, ele cresc omizi si purici de plante, inamici ai agriculturii, care insa le ofera armatelor protectoare pretioase substante hranitoare. Pentru pomii fructiferi este un adevarat dezastru aceasta simbioza. Cea mai recenta conspiratie, descoperita in America de Sud, se refera la transportarea intr-un spital a unor paraziti responsabili de infectii foarte grave.

Strategia furnicilor pare fara fisura. Desi omul a declarat razboi acestei specii, el nu poate folosi obisnuitele pesticide drept arma, deoarece – din cauza numarului urias al inamicilor cu sase picioare – ar fi nevoie de cantitati imense de chimicale, adica o distrugere inevitabila a mediului. De aceea, oamenii de stiinta s-au gandit la metode, le-am zice noi, securiste: data fiind coeziunea impresionanta a micilor invadatori, se incearca formarea unor „agitatori” capabili sa declanseze adevarate razboaie civile in cadrul supercoloniilor.

Tratati cu substante speciale, ei ar fi recunoscuti drept congeneri de adevaratele Linepithema, dar la randul lor le-ar considera intrusi si le-ar ataca. Deruta generata astfel creeaza premisele transferarii razboiului, din sfera armelor cu care, fatalmente, ne-am familiarizat, in cea a unor confruntari subtile si nimictoare. Numai ca, de la insecte, la oameni, se pare ca nu e decat un mic pas. De furnica!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Sir Isaac Newton nu a fost doar un genial fizician si astronom, ci si un destoinic cercetator al cartilor religioase. Recent, la Biblioteca Nationala din Ierusalim, a fost descoperit un manuscris, considerat de catre grafologi ca fiind scris chiar de mana lui Newton, in care acesta isi exprima temerile fata de venirea „sfarsitului lumii” in anul 2060.

Documentul a fost, se pare, cumparat de un erudit evreu, la o licitatie organizata in 1936, la Casa Sotheby’s din Londra, si dupa moartea colectionarului, familia a donat manuscrisul bibliotecii din Ierusalim. Paginile ingalbenite de vreme releva faptul ca Isaac Newton incerca sa descifreze un presupus cod secret, incifrat in Biblie, care, credea el, continea legile secrete ale lui Dumnezeu pentru Univers.

Savantul englez a prezis ca sfarsitul lumii va avea loc la putina vreme dupa reintoarcerea evreilor in Tara Sfanta – eveniment petrecut deja, dupa cel de-al doilea razboi mondial. In opinia descoperitorului legilor atractiei universale, a doua venire a lui Christos va urma unei perioade de lungi razboaie si molime si va preceda o perioada de o mie de ani de pace, in care sfintii vor domni pe Pamant. Un eveniment la care Newton face referire precisa este intemeierea Sfantului Imperiu Roman, de catre Charlemagne, pe la 800. Studiind Cartea profetului Daniel precum si versete din Noul Testament, Newton trage concluzia ca lumea se va sfarsi la exact 1260 de ani de la acest eveniment.

Codul secret al Bibliei

Controversatul manuscris, in care Newton si-a incercat talentul de caligraf asternand pe hartie cateva fraze intr-o ebraica foarte ingrijita, va face obiectul unei emisiuni pe postul BBC2, emisiune intitulata „Ereticul ascuns” si in care academicianul canadian Stephen Snobelen – „redescoperitorul” ineditului document – va prezenta o descriere „surprinzatoare” a marelui fizician. „Opiniile sale despre Apocalipsa nu difera prea mult de cele ale oamenilor din epoca in care Newton a trait. Dar faptul ca a dat, pentru sfarsitul lumii, o data certa – anul 2060 – ne face sa credem ca el s-a bazat pe informatii concrete, vizavi de aceasta data. Desi savantul nu da detalii, in manuscrisul gasit la Ierusalim, despre cauza Apocalipsei, astronomii care au analizat manuscrisul sunt de parere ca Newton s-a referit, probabil, la impactul Terrei cu un asteroid.

Surse contemporane, apropiate lui Newton, spun ca acesta studiase cu pasiune, timp de aproape jumatate de veac, subiectul Apocalipsei, dar era reticent in a vorbi public despre el. Totusi, se stia inca de pe atunci interesul manifestat de Newton fata de lucrarea Clavis Apocalyptica (Cheia Apocalipsei) a lui Joseph Mede”, afirma Snobelen. Alaturi de consideratiile privind sfarsitul lumii, savantul englez incearca o discutie matematica asupra proportiilor templului din Ierusalim, fiind de parere ca planurile acestuia corespundeau cu dispunerea anumitor stele.

„Este clar ca Newton credea ca in Biblie exista o intelepciune al carei sens contemporanii sai il pierdusera. El credea ca Biblia fusese codata si prin studiul profetiilor si al versetelor legate de cifre si date, el ar fi putut-o decoda. Acest document ne infatiseaza un savant ghidat de fervoare religioasa, de dorinta de a vedea faptele divinitatii in lumea reala”, afirma curatorul bibliotecii din Ierusalim, Yemima Ben-Menahem.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Ne intereseaza cel putin la fel de mult ca viata. Totusi, moartea exercita o atractie in plus – fara indoiala, cu o componenta morbida – prin enigmele aparent inaccesibile noua, celor vii. Fascinatia si spaima, trairi-pereche ale fapturii umane, au facut ca intotdeauna sa se nasca mituri, legende ori pure speculatii, pentru a fi puse acolo unde misterul era atotstapanitor.

Aproape in toate cazurile, doar stiintele care au ridicat pe soclul suprem ratiunea au incercat sa explice fenomene specifice trecerii in „lumea de apoi”. Si uneori chiar au reusit sa se faca perfect credibile, chiar daca alteori, fara a aborda corect situatia, s-au aratat ingenuncheate de ceea ce numim simplu inexplicabil.

„Ortul popii”

Despre trecerea omului in moarte, poate ca stiinta nici nu ar trebui sa caute cu atatea obstinatie demonstratii palpabile. Cuvantul cel ziditor a toate ne ofera nebanuite cai de cunoastere si revelatii (dar la care suntem surzi si orbi), prin texte relativ incifrate, vechi de sute sau de mii de ani: asa-numitele carti ale mortilor, Biblia, Coranul, dar si folclorul si unele traditii ale popoarelor. Cand anume murim?

Sa ne gandim numai la o expresie romaneasca, astazi vulgarizata, care insa ne talmaceste multe: „a da ortul popii”, ortul fiind o moneda de argint pusa in mana ori pe pleoapele mortului, pentru a-si plati trecerea (vama) in lumea cealalta. Or, preotul primea plata ajutorului ritual dat raposatului, pentru a parasi mai usor lumea materiala, dupa trei zile de la declararea mortii. Interval in care – extrem de rareori, e adevarat – indivizi considerati decedati si-au revenit, zice-se, in mod miraculos. De unde sa fi stiut omul de rand ca, in cele trei zile dupa ultima suflare, ar fi perfect posibil ca mortul sa nu fie chiar mort de tot (sic!)?

Legile decesului

Societatea moderna a inventat tot felul de legi ciudate, unele aberante, bazandu-se pe „principii” aflate in interesul unor grupuri de oameni puternici: vezi avortul, homosexualitatea, consumul de droguri, drepturile criminalilor etc. etc. Iar acolo unde banul si puterea fac legea, deviza fara frontiere „Cine nu e cu noi e impotriva noastra” face ravagii. Asa e uneori si cu moartea, cand omul e ispitit sa se considere un fel de Dumnezeu.

Asa ca, pesemne sub protectia unei prezumtii de... vinovatie, s-au dat legi care stabilesc termenii relativi de constatare a mortii. Daca inima si respiratia s-au oprit, decesul va fi declarat doar daca sunt prezente si urmatoarele criterii clinice: inconstienta totala si lipsa activitatii motrice spontane; pierderea oricaror reflexe ale trunchiului cerebral; absenta totala a oxigenarii spontane.

Principiile respective – traduse succint in ideea mortii intregului creier – sunt valabile pretutindeni in lume, cu trei exceptii notabile: Marea Britanie, Grecia si Ungaria. Aici, moartea cerebrala e sinonima cu moartea numai a trunchiului cerebral, ceea ce din start plaseaza disputele stiintifice si etice in planul foarte palpabil al sanselor la supravietuire acordate unei persoane aflate in pragul Marii Treceri.

Dincolo de cinematografie

Exista zombi (sau mai bine spus morti-vii)? „Am vazut prin filme, dar nu e nimic adevarat”, asa suna raspunsul primit de la mai multe persoane. Totusi, chiar oamenii de stiinta contrazic scepticismul amatorilor de filme horror. Asadar, zombi exista, dar ei sunt victimele unui ritual unui voodoo originar din Haiti. Condamnati de comunitate, ei trebuie sa inghita un preparat toxic care le blocheaza influxurile nervoase si ii paralizeaza.

Desi traiesc, in acest moment par morti, fara nici un dubiu. Inchisi in ascunzatori subterane, nefericitii sunt readusi la viata datorita altui preparat din plante (matraguna, beladona s.a.), apoi alungati in sate foarte indepartate, unde vor ramane sclavi pentru tot restul zilelor. Intregul mecanism a fost identificat dupa 1980, de toxicologul japonez Takeshi Yasumoto. Cat despre „mitul” parului si unghiilor crescute dupa moarte, el e doar o iluzie optica data de deshidratarea si reactia tesuturilor inconjuratoare.

In fine, asa-numita suspendare a vietii prin congelare e si ea un fel de bluff stiintific, deoarece inghetarea tesuturilor vii duce la distrugerea ireversibila a celulelor. Ceea ce se practica in medicina e scaderea temperaturii corporale la unii bolnavi, pentru a le proteja creierul. Exista totusi si exercitii in fata carora si cercetatorii tac. In consecinta – de fapt, cand murim cu-adevarat?

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Se spune adesea, si pe buna dreptate, ca din cauza grijilor si stresului, a vietii trepidante, ca o permanenta cursa contracronometru, pe care o duce, omul modern nu mai are timp nici sa zambeasca. Fericirea a ajuns, in aceste conditii, un deziderat de neatins pentru cei mai multi dintre noi, care, prinsi in vartejul grijilor zilnice, au uitat sa mai traiasca pana si micile bucurii ale vietii. Unii apeleaza la tot felul de medicamente, gen „Prozac”, pentru a elimina efectele stresului; oricat ar parea de curios, se pare insa ca banalul praf, nelipsit in Romania zilelor noastre, ar putea fi un inlocuitor mult mai eficient pentru substantele anxiolitice uzuale.

Unii cercetatori au emis ipoteza ca cresterea sensibila a cazurilor de alergii si astm, din ultimele decenii, s-ar putea datora, paradoxal, tocmai faptului ca traim foarte „curat”. Ideea este ca expunerea de rutina la microorganismele nedaunatoare din mediul inconjurator – bacteriile din sol, de pilda – antreneaza sistemul imunitar uman sa ignore moleculele benigne, precum polenul de pilda.

Luand in considerare „ipoteza igienica” dintr-un cu totul alt punct de vedere, studii recente par sa demonstreze ca tratamentul cu o anumita bacterie aflata in sol, Mycobacterium vaccae, poate anihila simptomele anxietatii, „boala secolului” in opinia multor savanti. S-a observat ca pacientii bolnavi de cancer pulmonar carora li se injectase un fel de vaccin cu bacterii M. vaccae moarte au resimtit ulterior mai putine ameteli si dureri si au declarat ca se simt mult mai fericiti si mai putin ingrijorati in privinta starii lor de sanatate.

O plimbare prin praf, benefica pentru creier

O echipa de imunologi si neurologi de la Universitatea Bristol sustine ca ar fi reusit sa descifreze misterioasa transformare. Prin injectarea bacteriei la cobai, se activeaza o serie de neuroni care elibereaza serotonina in creier, fiind vizati aceiasi nervi stimulati si de Prozac. „Suntem de parere ca bacteria activeaza celulele responsabile de imunitate, care elibereaza substante chimice numite cytocine. La randul lor, aceste substante actioneaza asupra receptorilor nervilor senzoriali, stimulandu-le activitatea”, afirma prof. Christopher Lowry.

Pentru a verifica aceasta ipoteza, Lowry si echipa lui a ucis o colonie de bacterii M. vaccae, cu ajutorul microundelor, apoi a injectat bacteriile pulverizate direct in narile unor cobai. Dupa ce rozatoarele au fost omorate, savantii britanici au masurat nivelul de cytocine din corpurile lor si au gasit o crestere a acestor proteine in tesuturile pulmonare. Totodata, s-a observat ca neuronii producatori de serotonina din regiunea cerebrala numita „nucleul dorsal raphe”, dar si din cortexul prefrontal si hippocampus (zone responsabile de starile sufletesti si de functia cognitiva) fusesera mult mai activi la soarecii tratati astfel.

„Bacteria are acelasi efect ca si medicamentele anxiolitice, ceea ce inseamna, teoretic, ca simpla inhalare a M. vaccae – prin plimbari in natura sau consumul de plante si fructe salbatice, necultivate – va puteti asigura o doza suficienta pentru a elimina efectele stresului si a va simti fericit”, spune savantul britanic, care este convins ca in viitor terapia cu micobacteria-minune va fi folosita pentru alungarea depresiei.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

De la Schliemann incoace, fascinatia arheologilor pentru Troia, cetatea mirifica descrisa in versuri de Homer, nu s-a stins nici macar o zi. Si, desi astazi spiritele academice sunt de acord sa recunoasca faptul ca tenacele aventurier german a exagerat in multe dintre presupunerile sale, Troia, actualul Isarlik, din Turcia, continua sa fie identificata cu cetatea regelui Priam, desi acolo exista nu mai putin de noua straturi de locuire umana.

Ca Troia razboiului cu aheii a existat, nu incape nici un dubiu, orasul cunoscand maxima expansiune, dar si decaderea, prin anii 1300 i.Hr. Si se pare ca, potrivit unei recente ipoteze lansate de cercetatorul britanic Donald F. Easton, specialist in istoria si dialectele din Anatolia antica si laureat cu medalia Schliemann de catre Academia de Stiinte din Berlin, chiar si calul troian nu a fost doar o legenda! Studiind fragmentele de zid din cadrul stratului Troia VII, cel mai probabil candidat pentru orasul cantat de Homer, el a observat crapaturi specifice unei activitati seismice de amploare.

„N-ar fi exclus ca un cutremur de proportii sa se fi produs chiar in momentul in care Troia era asediata de ahei si pe fondul confuziei generale, invadatorii sa se fi strecurat in cetate. Desigur, Homer nu putea lasa un astfel de final prozaic pentru minunata sa epopee si de aceea a imbracat seismul in forma mai poetica a calului troian", spune Easton.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Procedurile de fertilizare in vitro au inca multe necunoscute si implica riscuri serioase. Tot stiinta va fi insa capabila sa reduca aceste riscuri, dupa cum demonstreaza epocala descoperire facuta la clinica de fertilizare Mio, din Japonia. Cercetatorii niponi au pus la punct o tehnica de fotografiere a proceselor ce au loc in interiorul ovulului, imediat dupa fecundare.

Cu ajutorul unei camere digitale atasate la microscop si a unui program de computer special realizat, s-a reusit realizarea de fotografii ale embrionilor fertilizati, la fiecare doua minute. Cand au atins temperatura camerei, embrionii au colapsat, divizand celulele progenitoare – cele care contin materialul genetic fundamental al organismului – in doua.

Aceasta miscare a facut ca acelasi material genetic sa fie impartit in doua, la partile opuse ale embrionului. In cele din urma, din cele doua parti se vor forma doi fetusi distincti. Spre uimirea generala, camerele de luat vederi au surprins in doua randuri momentul „colapsului”, care s-a dovedit total diferit de ce isi imaginau pana acum medicii si specialistii in fertilizarea artificiala, referitor la procesul aparitiei fetusilor gemelari.

„Este o descoperire magnifica, pentru ca explica modul in care apar gemenii, spune dr. Soren Ziebe, expert in tehnicile de fecundare in vitro la Universitatea Copenhaga. Pana acum, presupuneam ca embrionul iese din carapacea sa, pentru a adera la uter si in acel moment se sparge in doua. Acest experiment a demonstrat ca diviziunea are loc mult mai devreme si ca atunci cand adera la uter, fetusii sunt deja formati separat”.

Descoperirea este de o importanta capitala, intrucat va putea imbunatati, in mod indirect, o serie intreaga de tehnici de reproducere artificiala. Dupa cum se stie, daca la nasterile normale doar 3 femei din 1000 nasc gemeni, in cazul fertilizarii in vitro, numarul este in medie de sapte ori mai ridicat. Si tinand seama de greutatile pe care aceste femei le vor avea pentru a duce la bun sfarsit o sarcina gemelara, este lesne de inteles de ce savantii incearca sa reduca numarul acestor nasteri, ce reprezinta un risc sporit atat pentru sanatatea mamei cat si a fetusilor.

Payne considera ca, urmand aceasta cale, doctorii viitorului vor putea pune la punct un test prin care sa prevada care dintre embrioni sunt mai predispusi sa genereze gemeni identici. Acesti embrioni vor putea fi astfel eliminati, in favoarea unor producatori de sarcini normale.

GABRIEL TUDOR - Revista Magazin