Faimosul ansamblu monumental de la Târgu Jiu, realizat de Brâncusi, a inflacarat imaginatia si continua sa fascineze nenumarati oameni. Fenomenul l-am compara cu interesul generat de marile enigme ale lumii (de pilda, complexul de la Stonehenge, piramidele egiptene si Sfinxul, cetatea Machu Picchu s.a.m.d.). Singurele deosebiri ar fi ca in cazul ansamblului artistic gorjean cunoastem cu certitudine autorul si data construirii. Mesajul ramâne insa o enigma ce se cere inca dezlegata. Nu intâmplator, insusi marele nostru sculptor afirma despre acesta: „Nu stiti ce va las eu voua aici..."

Geofizicianul Stefan Sgandar s-a aplecat cu mare pasiune asupra operei de pe malul Jiului. Am folosit singularul, intrucât e cert faptul ca, pentru o interpretare corecta, cele patru elemente ale ansamblului monumental nu trebuie despartite, nu trebuie cercetate separat. Din pacate, spatiul nu ne permite sa amintim aici interpretarile ce s-au dat anterior respectivei opere. Si d-l Sgandar propune mai multe versiuni interesante, provocatoare. Dintre ele, ne-am oprit la cea care am considerat ca poate fi sustinuta cel mai bine cu argumente din domenii diferite: creatia lui Brâcusi simbolizeaza o Spada uriasa, imagine - pe de alta parte - extrem de apropiata de aceea a Crucii, alta posibila cale de analiza, urmata riguros de geofizicianul român (in colaborare cu Constantin Cracea).

„Calea eroilor”, privita de la est la vest sub un unghi de 45s ia, intr-adevar, chipul unei spade uriase: mânerul de 121 metri si lama de 1154 metri. Reducând insa dimensiunile la scara 1:650, St. Sgandar constata ca rezulta o „spada, pentru doua mâini” normala, cu mânerul de 18,61 cm si lama de 177,48 cm. In contextul ansamblului monumental, ea are orientarea precisa vest-est, incepând cu capul de mâner figurat de „Masa tacerii” (si ornamentat cu 12 pietre pretioase - scaunele in forma de clepsidre, care pot simboliza, foarte probabil, cele 12 zodii). „Poarta sarutului”, urmatoarea piesa, este garda Spadei, apoi, „Calea Eroilor” devine lama, având „gravata pe ea Crucea crestina (de pe turla Bisericii aflate pe axul celor trei sculpturi). „Coloana nesfârsita”, vârful uriasei Spade, parca se rupe din plan pe verticala, indreptându-se spre Cer, astfel reprezentând stilizat florile de lotus suprapuse in mâna artistului, pentru a duce, in cupa de dincolo de toate, sufletele celor cazuti sub taisul armei, spre nemurire - cum frumos se exprima St. Sgandar.

O spada pentru mii de mâini, lasata mostenire urmasilor, ca semn de vitejie, dar si ca avertisment pentru cei ce vor cuteza sa mai calce pe aceste meleaguri cu gânduri rele: astfel vede geofizicianul român ansamblul monumental de la Târgu Jiu. Dar de ce ar fi gândit Brâncusi in acest fel opera sa? Primul element invocat de autorul ipotezei se refera la faptul ca ansamblul a fost conceput pentru a-i comemora pe eroii neamului cazuti la datorie in Primul Razboi Mondial. Or, spada a stat la baza majoritatii razboaielor, inca de la inceputurile evolutiei omenirii, ea simbolizând totodata atât curajul, vitejia, cât si un anume mod de viata (a se vedea universul complex al cavalerismului medieval). Exista insa si o explicatie mult mai profunda, care face trimitere la contactul lui Brâncusi cu gândirea, civilizatia si practicile esoterice din indepartata Indie.

Zodiile din jurul coloanei, idee inlocuita ulterior (si apoi abandonata inexplicabil) cu asezarea celor 12 scaune-clepsidre pe un contur circular, in centrul caruia s-ar fi aflat „Coloana nesfârsita”, pastreaza inca aura de enigma. Reluând analiza din aceasta perspectiva „indiana”, d-l Sgandar vede in capul mânerului Spadei un „dat” al ursitei, ornat cu zodii, iar „Masa” reprezinta Soarele inconjurat de cele 12 scaune - „tot atâtea posibilitati de scurgere a timpului de la Facere, in care matricea existentei fiecarei fapturi e inscrisa intr-o derulare inca dinspre inceputuri”.

Mânerul Spadei megalitice ar fi drumul razboinicilor, care duce la tais: spre existenta sau spre neexistenta, dupa cum ii e dat fiecaruia. Apoi, cei rapusi de moarte trebuie sa treaca de garda figurata prin „Poarta sarutului”, care insa capata conotatia de sarut al mortii, fiind stapânita de zeita Kali. Mai departe, Crucea de pe turla bisericii ar putea fi totodata stravechiul simbol indian al Soarelui - aici, lumina-calauza pentru cei morti, pe ultimul lor drum. La capat, „Coloana” figureaza insusi Spiritul, intregul ansamblu reprezentând „o invizibila procesiune a sufletelor eroilor, in drumul catre inaltarea la Cer” (Barbu Brezianu). O ipoteza fascinanta, pe cât e de surprinzatoare, care ne arata inca o data ca opera lui Brâncusi e o sinteza de stiinta, arta si filosofie, creata pentru a transmite mesaje profunde, departe, in viitor.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro