Paul Gauguin: Francezul de la capatul lumii. VIDEO. - Turismo Associati

Ce usor e pentru unii sa spuna, în anumite momente ale vietii: M-am saturat, plec acolo unde n-o sa ma gaseasca nimeni! Mai greu este sa se tina de cuvânt, iar Paul Gauguin, rebelul suparat foc pe arta europeana a epocii sale, a fost unul dintre aceia care chiar si-a luat talpasita spre o insula paradisiaca a Oceanului Pacific, în Polinezia franceza, Insulele Marchize. Acolo, în „Cimitirul Calvarului” din localitatea Atuona, statea singur un pictor major al postimpresionismului, din 1903. Dar în 1978, un alt mare artist europeran avea sa i se alature. Belgianul Jacques Brel a fost înmormântat tot acolo, dupa lungi rataciri pe mare, stiind ca are cancer la plamâni. Brel si Gauguin nu s-au întâlnit altfel decât la capatul lumii, acolo unde, poate, începe o alta lume.

Francezul pe jumatate peruan (dupa mama) este unul dintre acei maestri inconfundabili ai elitei picturii universale caruia îi recunosti imediat culorile îngrosate, tipatoare si contrastante, ca si usoara neglijare a formelor. Încadrat de critica în curentul primitivismului, inspirat din arta africana si asiatica, Gauguin a anticipat si fovismul – „disperarea cromatica”.

Numai ca biografia acestui nonconformist a fost la fel de palpitanta precum preocuparea sa obsedanta de a gasi prin arta raspunsul la întrebari esentiale ale existentei. Refugiul sau pe tâmuri la care altii nici nu viseaza a fost, de fapt, o prelungire a unei vieti careia nu-i mai gasea sensul. Alcoolic depresiv, maestrul a încercat sa se sinucida si în perioada celor noua saptamâni cât a batut tavernele alaturi de „bizarul” sau amic, Vincent van Gogh (la Arles, în sudul Frantei). Cei doi amici erau chiar sa se omoare într-o seara, iar ulterior olandezul si-a taiat urechea pentru a o face cadou unei prostituate...

Din pacate, Paul Gauguin a fugit de arta prea „conventionala” a Europei, si-a cladit cu arme strict personale un stil si o tematica cu totul noi, dar nu a putut fugi de negurile din sufletul sau. Tahiti i-a oferit salbaticia de care avea nevoie, iar amantele adolescentine de prin partea locului i-au adus trecatoare clipe de fericire. Pastoral si mistic, maestrul încerca sa comunice cu divinitatea (poate chiar cu zeitatile locale), careia îi cerea cu insistenta sa dezvaluie „De unde venim?” (titlul capodoperei sale, realizate în 1897).

Nelinistile spiritului sau se exteriorizau cu vehementa si la capatul lumii, Gauguin razboindu-se atât cu reprezentantii bisericii, cât si cu autoritatile laice. Si-a riscat cu seninatate atât sanatatea, cât si libertatea, fiind închis trei luni. Material, practic traia la limita si doar datorita unui dealer de arta – Ambroise Vollard – mai primea bani din tara. Baraca în care vietuia ne aduce aminte de bojdeuca lui Creanga, iar o data cu trecerea anilor tinerele sale prietene îl suportau cu greu.

Singurele momente de detasare fata de o lume pe care nu o mai întelegea le-a parcurs atunci când a scris lucrarea „Înainte si dupa” – memoriile vietii tahitiene, opinii despre literatura si arta. Însa starea sa psihica se agrava si certurile cu autoritatile se acutizau pe zi ce trecea. Se simtea încoltit pe nedrept din toate partile. Într-o stare deplorabila, Paul Gauguin se stinge la cincizeci si patru de ani – probabil de sifilis. Era anul 1903. Dupa un secol, în 2003, la Atuona s-a deschis Centrul Cultural Paul Gauguin.

PAUL IOAN - magazin.ro