Alaturi de simbolismul soarelui, povestea lui Iisus si a nenumaratilor sai predecesori include de asemenea simbolismul initierii din scolile misterelor.  Crucea ca simbol religios poate fi întâlnita în toate culturile, de la nativii americani la chinezi, indieni, japonezi, egipteni, sumerieni, popoarele antice din Europa si din America Centrala si de Sud. Roata Budista a Vietii alcatuita din doua cruci suprapuse si pasarile cu aripile deschise sunt folosite ca simboluri ale crucii în nenumarate logouri, însemne ale armatei si insigne. Una din cele mai vechi forme ale sale este crucea Tau sau Tav, care seamana cu litera T. Aceasta era crucea pe care erau atârnati disidentii politici în Imperiul Roman, dar si simbolul zeului druid Hu. Este folosita si astazi de francmasoni în simbolul echerului lor. Crux Ansata sau „crucea vietii” era folosita de egipteni si avea un arc de cerc adaugat deasupra. Atât Crux Ansata cât si crucea Tau au fost gasite pe diferite statui si alte opere de arta din întreaga America Centrala. Era asociata cu apa, iar babilonienii o foloseau ca emblema pentru zeii apei, despre care spuneau ca le-au adus civilizatia. Apropo, despre Naga-si, zeii reptilo-umani ai Indiei, se spunea de asemenea ca traiesc în apa. Conceptul Dumnezeului mântuitor care moare de dragul umanitatii este un alt simbol stravechi. Religiile indiene aveau o traditie a  mântuitorului crucificat cu secole înaintea aparitiei crestinismului, traditie care s-a nascut la arienii din Muntii Caucaz. Personajul „christic” hindus, Krishna, apare în anumite ilustratii batut în cuie pe o cruce, la fel ca Iisus mai târziu. Despre Quetzalcoatl se spune ca a venit din mare purtând o cruce si a fost reprezentat la rândul lui tintuit pe o cruce. În simbolismul scolilor misterelor, crucea de aur simbolizeaza iluminarea, cea de argint purificarea, cea dintr-un metal obisnuit reprezinta smerirea, iar crucea din lemn aspiratia. Cea din urma este asociata de asemenea cu simbolismul copacului, care apare pretutindeni în antichitate. Numeroase figuri de mântuitori sunt ilustrate tintuite pe cruci din lemn sau pe copaci. Exista mistere pagâne în care adeptul era legat de o cruce sau asezat pe un altar în forma de cruce, care simboliza moartea trupului, adica a lumii formelor fizice si a dorintelor, precum si trezirea sinelui spiritual. Batutul cuielor si curgerea sângelui sunt alte simboluri ale scolilor misterelor. De fapt, crucificarea lui Iisus reprezinta o alegorie, un  eveniment mitologic cu semnificatii ascunse. Ea nu s-a petrecut în realitate, ci doar trebuie sa lase impresia ca s-a petrecut. Ce putem spune însa despre învierea din morti a lui Iisus? Iata ce afirma Sfântul Pavel despre acest eveniment în prima sa scrisoare adresata corintenilor:

„Daca nu este o înviere a mortilor, nici Christos nu a înviat, si daca Christos nu a înviat, atunci într-adevar este zadarnica propovaduirea noastra si este zadarnica si credinta voastra. Ba înca suntem descoperiti si ca martori mincinosi ai lui Dumnezeu, fiindca am marturisit cu privire la Dumnezeu ca l-a înviat pe Christos, când nu l-a înviat, daca este adevarat ca mortii nu învie”.

(1 Corinteni 15: 13-16)

Altfel spus, el afirma ca daca Iisus nu s-ar fi ridicat fizic din morti, nu ar fi existat nici o baza pentru religia crestina. În acest caz, ma tem ca aceasta religie are probleme serioase. Mai întâi de toate, Evangheliile care povestesc evenimentul învierii prezinta numeroase contradictii, caci fiecare relateaza istoria originala într-o maniera diferita, sau îi schimba scopul. În al doilea rând, învierea nu reprezinta decât un alt simbol al soarelui, practicat de toate religiile stravechi. Cu mult timp înainte de aparitia crestinismului, persanii aveau un ritual în care un tânar aparent mort era readus la viata. El era numit Mântuitor si se spunea ca suferintele sale au contribuit la salvarea poporului. Preotii supravegheau mormântul pâna la miezul noptii de echinoctiu, dupa care strigau: „Bucurati-va, o, initiati sacri, caci Dumnezeul vostru a înviat din morti! Moartea si suferintele lui v-au mântuit!” Aceeasi poveste circula în Egipt în legatura cu Horus, sau în India în legatura cu Krishna, cu o mie de ani înainte de Iisus. Biblia afirma ca atunci când se va întoarce pe pamânt, Iisus va reveni calare un nor. Cine rasare însa dintre nori? Soarele. Mormântul lui Iisus simbolizeaza întunericul în care a coborât soarele înainte de renasterea lui si aproape toate initierile din scolile misterelor se fac în pesteri, încaperi subterane sau spatii întunecate. Chiar si povestea sulitei care a strapuns soldul lui Iisus pe când se afla pe cruce reprezinta un simbol al scolilor misterelor. Legenda crestina afirma ca sulita a fost aruncata de un centurion roman orb pe nume Longinus si ca sângele curs din rana lui Iisus a curs pe ochii acestuia si i-a vindecat. Longinus s-a convertit instantaneu si si-a petrecut restul vietii spargând idoli pagâni. Da, sigur!… În primul rând, era imposibil sa fii centurion roman daca erai orb, caci nu ti-ai fi putut îndeplini îndatoririle. În al doilea rând, regasim aceasta poveste simbolica si în alte versiuni anterioare. De pilda, mântuitorul scandinav Baldur, fiul lui Odin, a fost strapuns de o sulita din vâsc aruncata de Hod, un zeu orb. Data de 15 martie sau Idele lui Marte a fost data la care au murit numerosi mântuitori pagâni. Scandinavii au consacrat aceasta zi zeului Hod, iar crestinii au proclamat-o mai târziu sarbatoarea „Binecuvântatului Longinus!” Sa mori de râs, nu alta!

VA URMA... CITESTE.