Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Articolo
Noua miliarde de euro aruncati ca sarea pe drum in Romania.
By Admin (from 06/10/2010 @ 13:00:10, in ro - Observator Global, read 2385 times)

Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România (CNADNR) a avut în ultimii patru ani un buget alocat de 9 miliarde de euro. Corect manageriati, acesti bani ar fi adus României 1.000 de kilometri de autostradă.

Chiar si cu cele mai mari preturi întâlnite în Europa pentru constructia unui kilometru de autostradă - 9 milioane de euro, tot am fi putut să ne lăudăm cu ceva. Dacă CNADNR ar fi preferat, spre exemplu, să facă drumuri nationale de acesti bani, în conditiile în care un kilometru construit de DN costă 1 milion de euro, am fi avut o retea de DN-uri invidiate si de infrastructura Elvetiei. Jurnalul National a urmărit contractele derulate de companie între anii 2007 si 2010.

Mai exact, cum s-au aruncat bani pe proiecte finalizate partial sau reluate la infinit. Numai pentru consultantă si proiectare cu efect aproape zero, după cum lesne poate constata orice sofer din România, CNADNR a aruncat 250 milioane de euro. Sumele au fost alocate pentru contracte care ani de-a rândul au revenit prin acte aditionale, ani în care au mai smuls milioane de euro din bugetul statului. O bună parte din lucrările pentru a căror proiectare bugetul a pompat o groază de bani au rămas fictive. Altele au fost reluate ani de-a rândul, cu plăti prin acte aditionale, până când s-a ajuns la o variantă finală care a costat de câteva ori mai mult. Rezultatul?

Dacă în CNADNR ar exista o divizie de proiectare cu ingineri proprii si nu s-ar mai plăti bani grei pentru ca altii să împlinească "visele" companiei, cheltuielile ar scădea în medie cu 70%. Asta pentru că s-ar reduce costurile de regie, TVA-ul si mai ales profiturile destul de generoase pentru care firmele private se angajează să realizeze proiecte în numele companiei. Cum în CNADNR au fost angajati mai multi agronomi decât ingineri, asa cum a relatat si Jurnalul National în articolul "Agronomie pe autostradă", o divizie proprie de proiectare se încadrează în categoria filmelor SF.

Cum a cheltuit CNADNR 250 de milioane aproape degeaba? Spre exemplu, fluidizarea traficului pe DN1 în zona de nord a Capitalei a avut parte de consultantă mai ceva decât cele mai circulate autostrăzi din Europa. Valoarea? 12.200.000 de euro! Plătile au început încă din 2007, când s-au aruncat timid primii 38.000 de euro. Tot în 2007 CNADNR plătea nici mai mult, nici mai putin de 12 milioane de euro pe acelasi proiect! Doi ani mai târziu, aceeasi consultantă pentru fluidizarea traficului de pe DN 1, dar alt beneficiar, ne-a costat încă 144.000 de euro, iar câteva luni un act aditional mai scotea din buget alti 50.000 de euro.

În ciuda grijii CNADNR pentru consultantă si a pasajului subteran inaugurat anul trecut, bucurestenii asteaptă încă zeci de minute în week-end-uri la aceeasi iesire de pe DN 1. Tot în 2007, 12.600.000 de euro erau plătiti cu sârg de companie pentru "Proiectul tehnic pentru sectiunile Nădlac-Arad; Orăstie-Sibiu, Sebes by pass; Lugoj-Deva". Printre altele, 6.600.000 de euro erau alocati firmei HILL International SA pentru servicii de consultantă legate de proiectarea si supervizarea lucrărilor la centura ocolitoare a municipiului Constanta. Nici studiul de fezabilitate pentru Autostrada Sibiu-Pitesti nu s-a lăsat mai prejos - 2.400.000! Finalizare? La Pastele Cailor! Pentru serviciile de consultantă privind "dezvoltarea si implementarea contractelor de întretinere bazate pe performantă", CNADNR cheltuia 1.200.000 de euro. Consultanta pentru proiectarea si supervizarea Autostrăzii Cernavodă-Constanta a costat compania, numai în 2007, 10 milioane de euro. Trei ani mai târziu, ruta spre mare este încă blocată în câmp deschis! Final de linie în 2007, tara fără autostrăzi - 130 milioane de euro pentru proiecte, consultantă sau SF-uri.

De departe, cele mai fanteziste proiecte pe care s-au aruncat bani degeaba sunt drumurile expres.
50 milioane de euro ne-au costat atât consultanta, cât si studiile de fezabilitate ale unor drumuri pe care nu vom circula niciodată. Cele mai mari plăti pentru rutele expres s-au făcut în 2007. În 2010 însă, cosmarul "expres de România" revine. Astfel că, potrivit tabelului de plăti din acest an, CNADNR îsi imaginează încă un drum expres între Baia Mare-Seini-Cehu Silvanei pentru care si plăteste, la pachet cu alte autostrăzi desenate pe hârtie. În conditiile în care compania a anuntat de nenumărate ori că nu sunt bani de investitii, nici măcar pentru continuarea lucrărilor începute în anii trecuti, s-a găsit oportună realizarea unor noi studii de fezabilitate. Anul acesta s-au întocmit SF-uri pentru: Autostrada Focsani-Bacău; Bacău-Pascani, Autostrada Bucuresti-Rosiorii de Vede si, bineînteles, drumul expres Baia Mare-Seini-Cehu Silvanei. Totalul: 7.000.000 de euro!

Anul 2008 a fost alocat Autostrăzii Transilvania, mai exact tronsonului Bucuresti-Brasov. Singurul progres major este portiunea inaugurată la Cluj care leagă nimic de nimic.
Cu toate acestea, încă din luna ianuarie, Search Corporation primea 1.700.000 de euro pentru proiectare si asistentă pentru sectiunea 3 A a Autostrăzii Transilvania. Patru milioane de euro primea în aceeasi lună a anului 2008 asocierea Louis Berger pentru servicii de consultantă "în scopul elaborării documentatiei de atribuire si asistentă Autoritătii publice în procesul de selectie si negociere a viitoarelor contracte de concesiune pentru obiectivul Autostrada Bucuresti-Brasov". În luna iunie a aceluiasi an, Louis Berger primea iarăsi 4.000.000 de euro pentru servicii de consultantă privind Autostrada de Centură a municipiului Bucuresti. În luna august se realizau "servicii de consultantă pentru Autostrada Ploiesti-Buzău-Focsani" în cuantumul sumei de 2.300.000 de euro. Din păcate, banii investiti "cu cap" în 2008 nu se regăsesc în santiere nici măcar în acest an. Multe dintre lucrări rămânând, de altfel, la stadiul de proiect. Final de an 2008 - 55 milioane de euro cheltuiti numai pe studii.

Anul 2009 avea să găsească CNADNR încordat în dorinte aprige de cheltuire a banului public. Chiar în prima lună a anului, compania atribuia un contract de 2.800.000 de euro pentru altă asistentă tehnică privind variantele ocolitoare din România.

De altfel, an de an, acest studiu aprofundat asupra centurilor din România se reia cu precizie. Traficul sufocat de pe DN 7, centurile fictive inaugurate la Sibiu sau Sebes sunt dovada proiectelor plătite cu sârg. Contractul de consultantă pentru variantele ocolitoare este însă mic copil pe lângă surpriza din mijlocul verii 2009. Astfel că, în ciuda studiilor si consultantelor fără număr realizate încă din 2008 pe Autostrada Transilvania, CNADNR s-a trezit că i se înfundă autostrada în deseurile periculoase din judetul Cluj. Costul decontaminării? 16.250.000 de euro! În luna iunie a anului 2009, compania scotea astfel din vistierie banii pentru eliberarea amplasamentului de materiale periculoase. Jurnalul National a relatat atunci modul în care Autostrada Transilvania s-a blocat în deseuri de milioane de euro pe care compania le-a curătat, desi nu îi revenea datoria. Tot în 2009 au mai fost bifate timid câteva contracte de consultantă pentru centuri ocolitoare. Final de linie si cheltuieli bugetare pentru 2009 - 25 milioane de euro!

Anul 2010 ne-ar fi putut găsi în pline santiere dacă nu s-ar fi aruncat zeci de milioane de euro pe proiecte ce nu au putut fi continuate. În consecintă, în acest an dificil, companiei nu i-a mai rămas mare lucru de făcut decât să repare timid sau să mai întocmească ceva SF-uri. Astfel că pentru câteva centuri si autostrăzi s-au întocmit studii de fezabilitate pentru care s-au scos din buget aproape 9 milioane de euro.

Mai departe, consultanta privind lărgirea la patru benzi a centurii Bucuresti Sud între A 2-A 1 a costat aproape 900.000 de euro. Valoarea estimată în euro, fără TVA, a două contracte de asistentă tehnică privind Autostrada Cernavodă-Constanta si Autostrada Arad-Timisoara este de 2.200.000 de euro. În final, în acest an, 10.335.000 de euro au fost alocati de Directia Investitii si Reparatii Capitale prin transferuri de la bugetul de stat. Din nefericire, la finalul a patru ani în care CNADNR a beneficiat de 9 miliarde de euro, România rămâne tara cu cei mai putini kilometri de autostradă.

Sursa: jurnalul.ro - Autor: Iulia Barbu

Articolo Articolo  Storico Storico Stampa Stampa  Share
Cannabis seeds, Autoflowering seeds, Greenhouse, Sweet Seeds, Spanish Passion
comments powered by Disqus
 
Nessun commento trovato. No comments found. Nici un comentariu găsit.

Anti-Spam: dial the numbers CAPTCHA
Text (max 5000 characters)
Nome - Name - Nume
Link ( OPTIONAL - visible on the site - NOT a must )


Disclaimer
Tuo commento sarŕ visibile dopo la moderazione. - Your comment will be visible after the moderation. - Comentariul tău va fi vizibil după moderare.
Ci sono 9130 persone collegate

< aprile 2024 >
L
M
M
G
V
S
D
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
         
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (143)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo
I am not sure where you are getting your info, but great topic. I needs to spend some time learning much more or understanding more. Thanks for fantastic information I was looking for this info for my...
21/11/2016 @ 09:40:41
By Anonimo


Titolo





16/04/2024 @ 06:36:11
script eseguito in 600 ms