Eterna si fascinanta Românie! Mereu surprinzãtoare, mereu în campanie, mereu în alegeri. Anul 2008 - cel al localelor si al legislativelor, 2009 - al europarlamentarelor si al prezidentialelor, 2010 - al masoneriei. Desi pe agenda publicã nu figureazã o atare campanie, totusi de rezultatul acestor alegeri, într-o mãsurã mai mare sau mai micã, depinde însusi viitorul României. Masoneria, cu aura ei de mister si discretie, comunicã destul de rar si oricum lapidar cu societatea profanã, ca sã o numim astfel. Dar asta nu înseamnã cã nu existã si cã nu se manifestã plenar în multe domenii vitale pentru destinul nostru colectiv. E greu sã gãsesti vreun initiat care sã vorbeascã despre masonerie. Dar în contextul apropiatei alegeri din 6 noiembrie 2010 a noului Mare Maestru al Marii Loji Nationale din România, persoana care va conduce masoneria cel putin în urmãtorii trei ani, l-am convins pe reputatul avocat Remus Borza, mason cu state vechi, sã purtãm un dialog sincer, necesar si util despre masonerie si România, convergente si divergente.

„În masonerie nu ar trebui sã intre oricine"
 
Q Magazine: Când ati devenit mason? Si cum?

Remus Borza: În masonerie nu intrã sau nu ar trebui sã intre oricine si oricând vrea. Indiferent cât de mare sau de tare esti, trebuie sã astepti sã fii invitat. Invitatie care s-ar putea sã nu o primesti niciodatã. Pentru cã masoneria adevãratã primeste în rândurile ei doar oameni liberi, onesti, respectati si de bune moravuri, oameni care reprezintã ceva prin ei însisi, oameni consacrati în domeniul lor de activitate sau tineri cu un real potential de afirmare. Cu alte cuvinte, masoneria ar trebui sã initieze doar bãrbati care ar legitima si onora confreria, dându-i un plus de valoare, fortã si credibilitate, si nu oameni care se legitimeazã prin masonerie. Asta ar fi masoneria idealã, perfectã.

Revenind la întrebarea dvs. Era în primãvara anului 1998, prin aprilie cred, când am fost sunat de un om mai în vârstã, care s-a recomandat a fi scriitorul Aristide Butunoiu, Venerabilul Lojei „Nicolae Bãlcescu". Mi-a solicitat o întâlnire pe care am acceptat-o bucuros. La câteva zile, am luat masa la Restaurantul Cina, de lângã Ateneul Român, cu dl. Butunoiu. Mi-a spus cã fusesem recomandat de regizorul Cornel Diaconu si cã, în urma investigatiilor efectuate, s-a hotãrât sã înceapã procedurile de initiere dacã nu aveam nimic împotrivã. Evident cã am fost onorat de invitatie si în toamna lui 1998 eram primit în Loja „Nicolae Bãlcescu". În anul 2001, împreunã cu Aristide si alti cinci frati, am fondat Loja „Dreptate si Frãtie", al cãrei Venerabil am si fost, pentru ca în 2008 sã punem temelia unei alte Loji - „Memento Mori", pe care am condus-o pânã în iunie 2010.

Q: De ce aceastã dinamicã? Ce v-a determinat sã plecati din „Nicolae Bãlcescu" si ulterior din „Dreptate si Frãtie"?

R.B.: Loja „Nicolae Bãlcescu" era o lojã relativ omogenã din punct de vedere profesional. Era preponderent constituitã din medici. Pot sã afirm cã erau cei mai buni medici din sistemul sanitar. Majoritatea doctori în stiinte medicale, profesori universitari sau directori de spitale. Eu eram singurul avocat, mai erau trei economisti dintre care doi erau presedinti de bancã si unul era presedintele unei multinationale, un inginer - presedintele uneia dintre cele mai vechi si mai mari societãti de constructii din România, Aristide Butunoiu - fost ofiter M.A.P.N. si un deputat - nu mai retin exact ce profesie avea, dar sigur nu era medic. Din cei peste 40 de membri ai Lojei „Nicolae Bãlcescu" noi eram o minoritate destul de pestritã si nearticulatã. În noua Lojã am vrut ca toate profesiile sã fie reprezentate plenar la cel mai înalt nivel. În perioada de glorie 2004-2006, Loja „Dreptate si Frãtie" numãra peste 120 de oameni, numai unul si unul. Dar si masoneria e fãcutã tot cu oameni, cu calitãtile si defectele lor, cu orgoliile, frustrãrile si ambitiile atât de comune profanului, dar din nefericire deloc strãine nici masonului. Nu de putine ori, în viatã o luãm de la început. Cu mai multã sperantã, cu mai multã încredere si determinare. Din acest punct de vedere, Loja „Memento Mori" reprezintã un nou început. Aceastã dinamicã, de care vorbeati, trebuie decriptatã într-un context mai larg. Este dreptul ancestral si fundamental al masonului de a roi, de a se transfera într-o altã Lojã sau de a forma o nouã Lojã. Fãrã aceastã migratie nu am fi ajuns astãzi la peste 300 de Loji pornind de la 3 în 1993. În anul reaprinderii luminii erau 19 masoni. Astãzi, peste 8.000. Crearea de noi Loji si cresterea numãrului membrilor în aceastã perioadã de tranzitie reprezenta un deziderat în plan intern, iar în plan extern recunoasterea M.L.N.R. de cãtre celelalte mari obediente si în primul rând de cãtre Marea Lojã Unitã a Angliei.
 
România este un stat eminamente masonic
 
Q: Înaintea unor alegeri de o asemenea importantã, evident cã se face un bilant. Care ar fi realizãrile si implicit neîmplinirile mandatului Marelui Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, care a condus vreme de 7 ani Masoneria Românã?

R.B.: Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici a condus timp de 7 ani destinele masoneriei române. A fost cel mai longeviv în aceastã demnitate, dupã 1990. Stabilitatea în scaun o perioadã atât de mare a creat premisele unor rezultate remarcabile mai ales în plan extern. În mandatul Marelui Maestru Chirovici s-au obtinut peste 70 din cele 136 de recunoasteri ale marilor obediente regulare, culminând cu recunoasterea Marii Loji Unite a Angliei în cursul anului 2008. În plan intern, masoneria s-a dezvoltat, structurat si consolidat. Evident cã sunt si insatisfactii ce provin mai ales de pe palierul intern. Degeaba suntem recunoscuti si respectati în afara tãrii, dacã suntem ignorati sau contestati în interior. În aparentã suntem multi, chiar foarte multi. Cu toate astea nici pe departe nu suntem o voce auzitã, ascultatã si urmatã. În planul perceptiei publice, masoneria este un fel de ONG cu multiple activitãti esoterice, filantropice si culturale. Ceea ce s-a uitat si nici noi nu ne-am ostenit sã reamintim este cã România este un stat eminamente masonic. Unirea Principatelor de la 1859, ca de altminteri si Marea Unire de la 1918 sunt opere esentialmente masonice. Masoneria Românã, de la înfiintarea primei Loji în 1734 la Galati si pânã în 1937 când s-a autosuspendat, s-a manifestat plenar ca un modelator si moderator social. Aceasta este menirea masoneriei, cu atât mai mult în zilele noastre, când România se confruntã cu o crizã economicã, socialã, politicã si în primul rând moralã. România este într-o dramaticã crizã de identitate. Si-a pierdut reperele si valorile. Aceastã lipsã de implicare a masoneriei, de activism public este condamnabilã. Masoneria reprezintã cãrãmida de temelie a României moderne. Masoneria nu s-a nãscut în 1993, atunci doar s-au reaprins luminile dupã 56 de ani de dictaturã: Carol al II-lea, Antonescu, Ghe. Gheorghiu-Dej, Ceausescu. Marea Loja Nationalã a României s-a constituit în 1880 la Bucuresti, dar rãdãcinile masoneriei române sunt mult mai vechi.

Q: Masoneria româneascã actualã mai are forta, autoritatea si credibilitatea masoneriei din trecut, pentru a-si asuma rolul istoric de care vorbiti?

R.B.: Acum nu. Si asta deoarece este prea putin cunoscutã si înteleasã. Ne-am autoexilat în interiorul societãtii în care trãim. Pentru a sparge aceste bariere va trebui sã promovãm o politicã de transparentã, deschidere si comunicare cu societatea civilã. Altminteri înseamnã sã fim perceputi în continuare paradigmatic ca o organizatie ocultã, atee si antinationalã. Paradoxal, nu? Peste tot în lume masoneria tinde sã devinã publicã. În schimb, noi cultivãm o secretomanie sinucigasã. În era internetului si a tehnologiilor de vârf, e inutil sã te iluzionezi cã poti tine secrete chiar ritualurile sau landmark-urile masonice. Evident, trebuie sã protejãm ezoterismul initierilor, al ritualurilor în general, dar dezideratele si actiunile noastre trebuie sã fie publice. Masoneria trebuie sã stea cu fata la popor, nu cu spatele. Institutia purtãtorului de cuvânt este vitalã din punctul de vedere al reconcilierii cu societatea civilã. Dacã în profan functia creeazã organul, în masonerie organul trebuie sã legitimeze si sã înnobileze functia. Nu am promovat nici în trecut si nici acum un astfel de om. Desi mã îndoiesc cã într-o organizatie care se vrea elitistã, numãrând peste 8.000 de membri, nu s-ar gãsi o personalitate incontestabilã care prin eruditie, condescendentã, amplitudine intelectualã si naturaletea exprimãrii sã se constituie într-o interfatã atât de necesarã între noi si restul lumii. Ca sã fim un interlocutor credibil pentru societate si chiar un far cãlãuzitor prin lunga noapte a tranzitiei, nu trebuie sã ne reinventãm, dar trebuie sã ne recredibilizãm. Nu ne putem continuu legitima prin raportare la generatiile de aur ale masoneriei românesti, de mult trecute la orientul etern. Din cei 8.000 de membri, mai mult de douã treimi reprezintã incontestabile valori, oameni de o probitate moralã si profesionalã desãvârsitã, personalitãti de primã mãrime ale vietii publice, dar care trãiesc un acut sentiment de frustrare prin asocierea persoanei lor cu niste anonimi fãrã chemare si fãrã vocatie masonicã. Toamna, gospodinele îsi fac curãtenie în cãmarã. Aleg cu grijã cartofii, cepele, merele putrede dintre cele sãnãtoase, aruncându-le la gunoi, tocmai pentru a nu le strica si pe cele bune. E timpul sã facem si noi curat în cãmara noastrã.

Din dorinta oarecum legitimã de refacere a efectivelor cu orice pret, dupã ce fuseserã decimate de o lungã adormire, am deschis prea larg si aproape oricui portile masoneriei. Este îndeobste cunoscut cã somnul natiunii si deopotrivã al ratiunii naste monstri. Noi nu am gestat tocmai monstri, dar câteva sute de bastarzi tot am onorabilizat. Dar, din pãcate, onorabilizându-i pe ei, ne-am dezonorat pe noi. Din fericire, avem pârghii si institutii care pot imacula masoneria. Doar vointa ne mai trebuie.

VA URMA ...