Nu de putine ori, informatii stiintifice de ultima ora, preluate din mass-media, ne ajuta sa tinem cumva pasul cu un nivel mediu de cultura generala. Oare chiar asa sa fie? Din pacate, la fel de frecvent suntem pusi in dificultate cand trebuie sa explicam probleme aparent banale, preluate din viata cotidiana, pe care un elev de gimnaziu le poate explica. Sa vedem de pilda ce stim despre ploi!

De ce norii de furtuna sunt negri, si nu albi? De fapt, aici am putea vorbi despre un fals paradox: norii respectivi sunt albi, dar noi ii vedem negri. Si ii vedem asa, pentru ca ii privim de jos in sus. Vazuti de deasupra, ei au culoarea alba, ca toti norii. Ar trebui sa plonjam in interiorul lor, ca sa vedem cum stau lucrurile cu bizara schimbare de culori.

Un nor este format din picaturi fine de apa si cristale de gheata, raspandite intr-o masa mare de aer. Lumina soarelui, coborand in linie dreapta catre sol, se loveste de aceste obstacole care o disperseaza in toate directiile. Asadar, daca norii de furtuna par a fi negri este pentru ca grosimea lor e atat de mare, incat aproape toata lumina ajunge sa fie dispersata, inainte sa-i poata traversa. Aceste formatiuni arata uneori ca niste adevarati monstri, de peste 15 kilometri grosime: misiune imposibila pentru lumina care incearca sa-i strabata...

Ar putea sa ne cada norii in cap? Un raspuns simplu si simplist ar fi ca ei sunt atat de usori, incat plutesc pe aripile vantului. Totusi, nu e chiar asa. Un mic cumulus (alb, cu baza plata si cu varful rotunjit) de 500 m largime si 100 m inaltime contine circa 25 tone de apa, cam cat greutatea a patru elefanti adulti. Cat despre cei mai masivi, pot atinge chiar un milion de tone. Problema este ca norii nu sunt mase compacte, asa cum mentionam si mai sus.

De fapt, un nor e pur si simplu o zona in care conditiile de temperatura si de presiune sunt mai favorabile prezentei apei lichide, decat a celei sub forma de vapori. De ce picaturile si cristalele, mai grele decat aerul, nu plonjeaza asupra noastra? Ar face-o, daca interiorul norului nu ar fi agitat, traversat de curenti de aer ascendenti, care contracareaza caderea particulelor respective si cateodata le expediaza spre exterior, unde revin la starea de vapori.

E un circuit perpetuu: unele picaturi se formeaza, altele dispar. Doar cand curentii de aer slabesc, majoritatea picaturilor cad, multe devenind vapori inainte sa atinga solul. Astfel, norul se subtiaza si dispare.

„Calculatorul de ploaie” reprezinta o realizare insolita a fizicianului canadian Doug Craiven, program care poate arata cand ne udam mai mult, daca ploaia ne-a prins descoperiti: cand mergem la pas sau cand alergam. Sigur ca suntem tentati sa luam  doua varianta drept valabila suta la suta. Depinde insa de multi factori: orientarea ploii, statura persoanei, forta aversei, unghiul de inchinatie al corpului celui fugarit de ploaie etc.

Daca, de exemplu, ploaia cade vertical, e cazul s-o stergem cat mai repede la adapost, pe cand daca ne bate si un vant din spate, mai bine ar fi sa avem o viteza egala cu a acestuia. Cel putin, asa ne sfatuieste calculatorul. Dar un dus natural e floare la ureche pe langa un fulger, desi omul are mai multe sanse sa supravietuiasca unui asemenea fenomen, comparativ cu o bovina. Caci fulgerul nu loveste neaparat direct. Cand atinge mai intai solul, prin acesta se propaga un curent electric, pe zeci de metri.

Presupunand ca are ambele fiinte in vizor, va patrunde in corp printr-un picior si va iesi prin altul, pentru a se intoarce in pamant. Sansa omului vine din pozitia bipeda, astfel ca electricitatea nu va urca mai sus de bazin, pe cand la bovina va parcurge intregul corp, de obicei scotand inima din functiune. Prin urmare, sa luam aminte la ce se intampla si deasupra noastra, fiindca niciodata nu se stie cum sunt „aranjate” ploile.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro