\\ Home Page : Articolo : Stampa
Omul din Flores, un microcefal?
By Admin (from 19/03/2011 @ 14:00:56, in ro - Stiinta si Societate, read 1239 times)

 Controversele generate de „statutul" fosilei umane vechi de 18.000 de ani, descoperita in insula indoneziana Flores in 2004, in apropiere de fragmentele osoase ale altor 9 indivizi, continua. Unii specialisti considera ca e vorba de un individ bolnav. Altii sunt convinsi ca acesta apartine unei noi specii. Craniul, in opinia celor mai multi specialisti, apartine unui Homo sapiens care suferea de microcefalie (o patologie ce presupune dezvoltarea insuficienta a craniului si a creierului). Comunicarea acestei descoperiri a fost, la vremea ei, senzationala intrucât se presupunea faptul ca de la disparitia omului de Neanderthal, in urma cu 30.000 de ani, specia Homo sapiens a ramas singurul reprezentant al genului.

Cine era, totusi, omul din Flores? Dezbaterea se anunta lunga si sofisticata. Asa cum s-a intâmplat dupa descoperirea primului om de Neanderhal in secolul XIX. Unii oameni de stiinta il considerau „degenerat" pâna in momentul in care au fost descoperite zeci de specimene similare. Asteptând sa apara noi fosile ale omului din Flores (Homo floresiensis) si rezultatele cercetarilor ADN aflate in curs, specialistii continua sa-si sustina teroriile legate de acest specimen. Iata cele mai importante din acestea:

1) In viziunea cercetatorilor de la Field Museum din Chicago, volumul creierului LB1 (inmatricularea fosilei) de 400 cm3 e mult prea mic pentru un individ normal chiar daca acesta are o inaltime de 1 metru. Regulile biometriei care studiaza, mai ales in cazul primatelor, relatia dintre marimea organelor si cea corporala, ar fi compromise, in acest caz. Fosila a fost gasita lânga unelte prea complicate pentru putea fi confectionate de indivizi cu o capacitate cerebrala echivalenta cu cea a unui cimpanzeu. In concluzie, ar fi vorba de un specimen bolnav si nimic mai mult.

      2) Specialistii de la Universitatea de stat din Florida sunt de parere ca interesul nu trebuie centrat asupra marimii creierului ci asupra organizarii sale interne: lobii temporali si frontali ai omului din Flores sunt diferiti de cei ai lui Homo sapiens. Proportiile „delicate" ale fosilei din Flores indica faptul ca ar fi vorba de nanism insular asa cum s-a intâmplat in cazul unor mamifere, cu mult timp inainte (cum ar fi, de pilda, elefantii). Cât priveste uneltele, acestea seamana foarte mult cu cele descoperite in grota din Liang Bua. In plus, sunt mai vechi (din urma cu 800.000 de ani) ceea ce inseamna ca astfel de obiecte ar fi putut fi confectionate si de omul din Flores. Sau de Homo erectus, Homo georgicus... (Homo georgicus, descoperit in Eurasia, ar fi dat nastere omului din Flores) Chiar daca sunt fragmentare, resturile celor noua indivizi sugereaza faptul ca este vorba de liliputani si nu de un caz patologic printre indivizi normali.

DORIN MARAN - magazin.ro