\\ Home Page : Articolo : Stampa
Nechezatul surd al calutului de mare.
By Admin (from 05/07/2011 @ 14:00:29, in ro - Stiinta si Societate, read 1414 times)

 Unde s-ar putea ascunde mai bine doi îndragostiti priviti cu ostilitate de toata lumea, daca nu în interiorul unui urias ou de dinozaur. Caci gigantica reptila înca exista si are dimensiuni planetare; el se numeste ura sau intoleranta, cum vreti... Cine mai are sensibilitatea de a asculta si a dansa dupa menuetul cantat la violoncel de o fata frumoasa fara chip, caci ea ofera melosul suav în plin desert al sentimentelor, adica în lumea de azi? Nu cred ca ar putea exista o introducere mai adecvata pentru poemele în imagini ale tanarului dar prea maturului pictor canadian Yannick Bouchard, ale carui viziuni artistice îi încanta pe admiratorii noului val al suprarealismului.

Este mai uman decat unul dintre marii sai preferati, Salvador Dalí, dar mai putin cinic decat al „profesorului” noului val, bizarul cu zambet de catuse René Magritte. Caci la cei doar douazeci si sase de ani ai sai, Yannick Bouchard a gasit deja propria cheie spre o lume interioara, numai a sa. Multi îl catalogheaza drept apartinator de „arta fanteziei”, încercand sa-l înregimenteze în lumea de basm modern creata de un mare contemporan al sau, Boris Vallejo. Si poate ca unii critici au dreptate, întrucat însusi Yannick se declara un „visator de profesie”, comparabil cu un alt important dream-maker, Royo Soroyama (un fel de Christian Andersen al Japoniei).

Talentatul artist canadian, înca „verde si influentabil”, recunoaste în confesiunile sale ca în arta fantastica succesul poate fi atins daca sunt perceptibile si teme suprarealiste. Acestea nu se clasicizeaza niciodata sau, mai pe întelesul tuturor, nu plictisesc niciodata. Iar una dintre potecile originale pe care merge Bouchard este melanjul dintre mediile existente pe Pamant: aer, apa si uscat. Speciile se intersecteaza pentru a crea o poezie a tuturor vietuitoarelor, în care femeia are, totusi, rolul principal. Parafrazand titlul unui balet clasic, artistul compune „Femeia din desertul adormit”.

O drama a singuratatii cronicizate, în care trupul de zeita nedescoperita începe sa se usuce precum solul plin de crapaturi pe care se odihneste. Poate mai terifianta este o alta Afrodita, de data asta în pozitia sezand, pe langa care plutesc prin aer un peste pradator si un peste victima. Nu mai stii pe ce lume te afli, nu mai stii cine a invadat teritoriul celuilalt; important este ca femeii îi este indiferent daca supravietuieste sau acestui haos... agreabil.

Cine poate mangaia mai tandru o gheisa dezgolita, care mediteaza cu ochii închisi? Un trunchi de bonsai cu radacinile transformate în palma cu degetele rasfirate. La randul sau, fructul interzis a fost partial mancat de Eva pentru a descoperi o opera de arta – un nud de femeie –, nu pentru a pacatui. Ca într-o oglinda, ea si-a descoperit corpul abia dupa ce a dat la o parte cortina zemoasa si dulce...

PAUL IOAN - magazin.ro