\\ Home Page : Articolo : Stampa
Marte, o planeta cu izvoare sarate?
By Admin (from 08/11/2011 @ 14:00:13, in ro - Observator Global, read 1130 times)

Ultimele imagini surprinse de navele trimise să "spioneze" Planeta Rosie înfătisează linii închise la culoare, ce par să fie urmele unor revărsări de ape sărate. Iarna aceste linii sunt mai sterse, dar devin mai evidente odată cu începerea primăverii. Fotografiile au fost făcute de nava Mars Reconnaissance Orbiter la sud de linia Ecuatorului planetei Marte. Aceste caracteristici ar putea deveni dovada clară a faptului că pe Marte există apă în stare lichidă, iar următorul pas ar fi căutarea formelor de viată de pe Planeta Rosie.

Marte, o planetă cu izvoare sărate?

"Cea mai bună interpretare pe care o putem da acestor imagini este aceea că reprezintă curgerea unor ape sărate, în ciuda faptului că studiul nu dovedeste aceasta", a declarat doctorul Alfred McEwen de la Universitatea din Arizona. Conform cercetătorilor, apa nu trebuie neapărat să curgă la suprafata solului; există indicii care i-au făcut să creadă că este vorba de un izvor subteran care, totusi, afectează aspectul suprafetei planetei.

Liniile au de la 0.5 până la 5 metri lătime, însă se extind pe sute de metri, iar în unele locuri, cercetătorii spun că au descoperit mai mult de 1.000 de fluxuri individuale. "Am fost surprins când am văzut acele caracteristici si foarte rapid am realizat că sunt diferite fată de cele pe care le observasem înainte. Acestea erau sezoniere si am observat că unele dintre ele au crescut cu mai bine de 200 de metri în aproximativ două luni", a declarat Lujendra Ojha, student la Universitatea din Arizona. Aceste linii sunt mai lungi si mai închise la culoare de la finalul primăverii până la începutul toamnei.

Atunci când oamenii de stiintă au analizat de la distantă, cu ajutorul unui spectrometru, compozitia chimică a solului în zonele mai întunecate, aparatul nu a indicat prezenta apei. Doctorul McEwen a spus că acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că apa seacă foarte repede si în momentul analizei nu se găsea în locul respectiv. Totusi, apa ar putea exista în subteran.

Un firicel de apă ascuns în sol rearanjează particulele de nisip, ceea ce modifică rugozitatea suprafetei, reyultând zone de culoare mai închisă în imaginile primite. "Pentru moment este un mister, dar cred că este unul rezolvabil prin experimente si observatii viitoare", a completat McEwen.

Surse: Mail Online, NASA