Christopher Hitchens, o mare personalitate mondiala si considerat de unii drept cel mai mare orator si cel mai mare editorialist din ultima perioada, a murit joi, 15 decembrie 2011, la varsta de 62 de ani.
S-a stins într-un moment de apogeu al carierei sale, când se bucura de o recunoastere si apreciere în mare crestere, scrierile sale si dezbaterile televizate la care a participat bucurându-se de o receptare tot mai largă. Este unul dintre autorii contemporani care au arătat, o dată în plus, cu o fortă impresionantă câtă putere stă în idei si în cărti. Si că pretul libertătii de constiintă, oricât de scump, merită plătit.
Christopher Hitchens
Moartea sa a fost consemnată printre primele stiri în întreaga presă internatională de top, de la Washington Post si CNN, la The Guardian.
S-au scris numeroase articole elogioase si au fost transmise mesaje emotionante din partea unor importante personalităti precum Richard Dawkins, Salman Rushdie, Julian Barnes, Andrew Sullivan si multi altii. Prieteni sau adversari de idei cu totii au apreciat stilul briliant al scrierilor lui Hitchens. Vineri după-amiază când am deschis radioul pe BBC, Tony Blair, fostul premier britanic, cu care Hitchens avusese o polemică televizată pro sau contra religiei în 2010, câstigată detasat de Hitchens, vorbea admirativ despre cel dispărut acum.
Extrem de interesanta dezbatere dintre Christopher Hitchens si Tony Blair pe tema “Is Religion A Force For Good In The World?” (Este religia o fortă a binelui în lume?)
În noiembrie 2011, actorii Sean Penn si Stephen Fry, împreună cu scriitorul Martin Amis au organizat un eveniment de celebrare a vietii si operei lui Hitchens, pe care acesta l-a urmărit live imobilizat la pat în locuinta sa din Texas.
Se stia de peste doi ani de afectiunea gravă (cancer esofagian) de care suferea Hitchens. El însusi a declarat în 2010 că ar fi foarte norocos dacă ar mai trăi încă 5 ani. Demnitatea cu care a întâmpinat moartea acest ateu sfidează încăpătânarea cu care multi oameni îsi amanetează constiinta, din frică de moarte, pentru speranta desartă într-o viată de apoi. Un pastor american, Rick Warren, bun prieten cu Hitchens, a notat pe Twitter „My friend Christopher Hitchens has died. I loved & prayed for him constantly & grieve his loss. He knows the Truth now”. (Prietenul meu Christopher Hitchens a murit. L-am iubit si m-am rugat pentru el mereu si sunt întristat de pierderea lui. El cunoaste acum Adevărul.) Probabil însă că un răspuns al lui Hitchens la aceste cuvinte, în stilul care l-a consacrat, ar fi fost „I knew it before” (Îl stiam dinainte).
Oricum, ca o precizare necesară si fată de titlul acestui articol în care l-am parafrazat pe Richard Dawkins, este o eroare să se considere că Dumnezeu este perceput de un necredincios drept o realitate obiectivă. Necredinciosul critic fată de religie se luptă nu cu un Dumnezeu care ar exista, ci un construct cultural din mintile oamenilor numit dumnezeu. Problema cu această notiune de dumnezeu este că ea nu rămâne o simplă categorie filosofică de discutat în universităti, ci reprezintă temeiul unor opinii si viziuni despre lume si viată care pot intra uneori în conflict radical cu valorile culturale, stiintifice, etice si democratice care stau la baza civilizatiei moderne occidentale. De aici si confruntarea de idei din jurul conceptului de dumnezeu.
A fost un constant critic al dictaturilor si un apărător al libertătii de exprimare. A luat apărarea caricaturistilor danezi care au publicat imaginile cu Mohamed organizând o manifestare de sprijin în fata ambasadei Danemarcei la Washington.
Hitchens a criticat virulent politicieni, personalităti publice si religioase, precum Bill Clinton, Henry Kissinger, Maica Tereza, George Bush Jr., Mel Gibson, Sarah Palin, Michael Moore, Dalai Lama, Hilary Clinton, Ronald Reagan… despre Maica Tereza chiar a scris o carte:
Pe Hitchens l-am întâlnit în 2008, la Washington, cu prilejul Congresului Mondial Umanist. Am avut prilejul unei discutii cu el dintre care o parte a fost filmată si poate fi vizionată mai jos.
Discutia de câteva minute avută cu Christopher Hitchens la Washington, în 2008, cu prilejul Congresului Mondial Umanist
A răspuns afirmativ invitatiei pe care i-am făcut-o pentru a conferentia în România. Cancerul esofagian galopant care l-a afectat în ultimii 2-3 ani a împiedicat împlinirea acestei promisiuni care ar fi putut fi un eveniment remarcabil pentru tara noastră.
Am filmat, de asemenea, discursul de cca 15 minute, tinut de Hitchens în cadrul Congresului Mondial Umanist din 2008. Puteti viziona filmarea, în două părti, mai jos:
Christopher Hitchens – Discursul tinut la World Humanist Congress din Washington, iunie 2008 – partea I
Christopher Hitchens – Discursul tinut la World Humanist Congress din Washington, iunie 2008 – partea a II-a
“[George W Bush] is lucky to be governor of Texas. He is unusually incurious, abnormally unintelligent, amazingly inarticulate, fantastically uncultured, extraordinarily uneducated, and apparently quite proud of all these things.” – Hardball with Chris Matthews, NBC, 2000
„George Bush este norocos să fie guvernator al statului Texas. El este un om neobisnuit de lipsit de curiozitate, anormal de lipsit de inteligentă, uimitor de incoerent, fantastic de lipsit de cultură, extraordinar de lipsit de educatie si aparent foarte mândru de toate aceste lucruri.”
“[Mother Teresa] was not a friend of the poor. She was a friend of poverty. She said that suffering was a gift from God. She spent her life opposing the only known cure for poverty, which is the empowerment of women and the emancipation of them from a livestock version of compulsory reproduction.” – Slate, October 2003
„Maica Tereza nu a fost prietena celor săraci. Ea a fost prietena sărăciei. Ea a afirmat că suferinta este un dar de la Dumnezeu. Si-a petrecut viata opunându-se singurei căi de rezolvare a sărăciei, care este cresterea puterii femeilor si emanciparea lor fată de stilul de viată al reproducerii obligatorii.”
“The search for nirvana, like the search for utopia or the end of history or the classless society, is ultimately a futile and dangerous one. It involves, if it does not necessitate, the sleep of reason. There is no escape from anxiety and struggle.” – Love, Poverty, and War: Journeys and Essays, 2004
Căutarea nirvanei, ca si căutarea utopiei sau a sfârsitului istoriei sau o societate fără clase este, până la urmă, una futilă si periculoasă. Ea implică, dacă nu face necesar, somnul ratiunii. Nu există scăpare fată de anxietate si luptă.
“The only position that leaves me with no cognitive dissonance is atheism. It is not a creed. Death is certain, replacing both the siren-song of Paradise and the dread of Hell. Life on this earth, with all its mystery and beauty and pain, is then to be lived far more intensely: we stumble and get up, we are sad, confident, insecure, feel loneliness and joy and love. There is nothing more; but I want nothing more.” – The Portable Atheist: Essential Readings for the Non-Believer, 2007
Singura postură care nu îmi produce vreo disonantă cognitivă este ateismul. Acesta nu este o credintă. Moartea e sigură, înlocuind atât cântecul de sirenă al Paradisului cât si oroarea fată de Infern. Viata pe pământ, cu tot misterul si frumusetea si suferinta ei, este de trăit cât mai intens: ne prăbusim si ne ridicăm, suntem tristi, încrezători, nesiguri, simtim singurătatea si bucuria si dragostea. Nu este nimic mai mult; dar nu îmi doresc nimic mai mult.
În amintirea lui Christopher Hitchens vă invit să ascultati “Adagio”, superba compozitie Albinoni/Giazotto, într-o interpretare răvăsitoare, sub bagheta lui Herbert von Karajan:
PS: Vă invit să comentati acest editorial într-un spirit de respect reciproc, în care să primeze argumentul si nu atacul la persoană…
