Anul 2012 debuteaza cu un experiment extrem de interesant, dar, în aceeasi masura, de îngrijorator, materializat pe nu mai putin de doua planuri. Pe de o parte, privind absoluta relativitate a adevarului, pe de alta, referitor la posibilitatile aproape nelimitate de manipulare.

Daca cineva voia sa o ia razna, în circumstantele îndoielii în cel mai înalt grad în ceea ce priveste existenta unui singur adevar, n-avea decât sa urmareasca, simultan (mai dificil tehnic, dar nu imposibil), transmisiile televizate, în direct, ale manifestatiei de sâmbata, din Piata Universitatii (la ora scrierii acestor rânduri, duminica dimineata, eu pariam ca si la finele acestei zile urma sa asistam la repetarea fenomenelor, recte manifestatie & transmisii). În planul video, aproape ca nu exista nici o diferenta între ce ofereau canalele aservite puterii fata de ce înfatisau cele simpatizante cu opozitia. În cel audio (ma refer aici la comentariile facute din studiouri), în schimb, diferenta era ca de la cer la pamânt. Entuziasmului si multumirii unora - „iata ca, în sfârsit, încep sa se miste oamenii si în România”- li se contrapuneau indignarea si mânia altora -„niste galagiosi”, „niste huligani”, „miscarea e manipulata” etc.

Din pacate, nu am vazut la nici o televiziune adevarul gol-golut. Care, precum în foarte multe cazuri, se afla undeva la mijloc; care, în acest caz particular, ar fi putut fi evidentiat numai prin prezentarea imaginilor, orice comentarii nefacând altceva decât sa denatureze realitatea.

Personal, încercând sa pastrez un grad cât mai mare de obiectivitate, consider pozitiv si benefic faptul ca unii dintre români au început a se trezi, migrând din ipostaza de martori în cea de oameni activi, trecând din fata micilor ecrane în aceea a camerelor video (indiferent daca acestea apartineau televiziunilor sau organelor care urmau ca, ulterior, sa ia masuri punitive). Desigur, nu-mi pot reprima un repros: daca aceasta trezire ar fi avut loc atunci când au fost anuntate nejustificatele si criminalele taieri de salarii si pensii ori majorarea tva, guvernantii ar fi fost siliti sa stopeze ticaloasele lor planuri.

Ca argument în acest sens, de revazut declaratia din 2010 a flotantului de la Cotroceni, care sublinia ca va renunta la masurile de austeritate daca vor iesi 5 milioane de oameni în strada. Vineri si sâmbata au iesit doar câteva mii, dar au fost de ajuns pentru a baga spaima în nefastul personaj, care a facut de îndata un pas îndarat, demonstrând ca nu are nimic în comun cu calitati precum curajul sustinerii propriilor opinii, idei si proiecte pâna la capat ori consecventa...

Cel mentionat prenumara, printre emanatiile doveditoare ale geniului sau, afirmatia ca „iarna nu-i ca vara”. Gura pr... esedintelui adevar graieste, mai ales daca luam în discutie ca nici iarna româneasca nu-i taman ca primavara arabeasca. Dar, cu toate deosebirile dintre ultimele doua „anotimpuri” amintite, finalul ar putea fi unul si acelasi. Un popor, oricât de rabdator ar fi el, nu poate suporta la nesfârsit manifestari dictatoriale si paranoice. Si, daca alungarea de la putere a unor personaje cu aceste atribute a avut loc în tari care nu aveau nimic în comun cu democratia, de ce sa nu tragem speranta – dar mai ales sa actionam! – ca si în România, care, cel putin teoretic e pe orbita acestui concept, s-ar putea întâmpla la fel.

Doua cuvinte si despre scânteile declansatoare ale trezirii românilor. Se pare ca e un dat ca acestea sa vina, cumva, din afara:în 1989, a fost vorba despre un pastor maghiar, iar acum, despre un medic palestinian. Celui din urma i se cuvin multumiri nu doar pentru crearea unui sistem salvator de vieti, ci si pentru actualizarea si transformarea radicala a unui vechi proverb. Astazi, în România, poate fi valabila zicerea conform careia un doctor mare rastoarna un presedinte mic!

Autor: Dorian Obreja - Sursa: evenimentul.ro