\\ Home Page : Articolo : Stampa
Nimic nu a fost intamplator: Un SRI-ist dezvaluie: anarhistii au fost platiti.
By Admin (from 19/01/2012 @ 10:47:48, in ro - Observator Global, read 2506 times)

Un cadru SRI a rupt tacerea si sub protectia anonimatului ne-a facut o serie de dezvaluiri interesante. Initiatorii violentelor de duminica noaptea ar fi fost platiti de PDL Bucuresti.

„S-au platit bani grei pentru actiunile violente"

Un cadru al SRI - care nu agreaza o serie de practici ale Puterii - a facut, sub protectia anonimatului, o serie de dezvaluiri privind actele de violenta de duminica noaptea. „Nimic nu a fost întâmplator duminica noaptea. Totul s-a desfasurat conform unui plan bine pus la punct la care au achiesat si unii dintre sefii dispozitivelor de jandarmi. În mod normal, acestia ar trebui deferiti de urgenta Parchetului Militar pentru ca în primul rând au pus în pericol integritatea corporala a propriilor subordonati. Asa-zisa tactica eronata a fortelor de ordine s-a datorat exclusiv ordinelor date de sefii de dispozitive. S-au platit bani grei pentru dezordinile si vandalizarile din zona Pietei Unirii. Se miza ca violentele vor avea drept efect fie încetarea, fie decredibilizarea totala a manifestatiei din Piata Universitatii. Dupa cum se vede, nu s-a reusit nici una, nici alta". Întrebat cine a finantat „operatiunea", interlocutorul nostru a precizat: „Organizatia din Bucuresti a unui partid politic". Întrebat daca partidul face parte din coalitia aflata la guvernare, raspunsul a fost sec: „Principalul partid aflat la guvernare". Nu toti cei care au participat la actele de violenta au fost stimulati financiar. „Au primit bani doar asa-zisii organizatori. Restul au fost masa de manevra. Repet, suma a fost însa una consistenta".

Planul B al diversiunilor - dezbinarea manifestantilor

Daca actele de violenta nu au avut efectul scontat, „papusarii" care au misiunea de a destabiliza manifestatiile au trecut la planul B: dezbinarea protestatarilor. A aparut - luni la Cluj, marti la Brasov si Bucuresti - sloganul „PDL-USL, aceeasi mizerie!". Paradoxal, în orasele amintite, dupa ce „initiatorii" dau tonul, o parte dintre manifestanti, care doar cu câteva clipe înainte scandau „Anticipate, anticipate!", preluau sloganul asa-zis apolitic.

Surprinzator, cei care au lansat sloganul sunt reprezentantii entitatilor Agentia de Monitorizare a presei - Mircea Toma, seful acestui ONG, a recunoscut pentru cotidianul.ro paternitatea sloganului - si Militia Spirituala. Mircea Toma sustine ca prin acest slogan nu face vreun serviciu actualei Puteri si ca el reprezinta aspiratia „unei parti a populatiei" pentru o noua clasa politica. Pe foarte, foarte multe forumuri si bloguri sloganul este condamnat virulent, dar într-un limbaj civilizat, si este considerat ca fiind o comanda venita din zona Puterii. „Cum poti cere demisia guvernului, cum poti cere anticipate, când blamezi si alternativa la actuala Putere" este laitmotivul întâlnit pe foarte multe site-uri.

Mircea Toma a mai recunoscut - un blog a publicat în premiera informatia - ca s-a aflat printre cei care „am semnalat" prezenta lui Ludovic Orban în fata Teatrului National si ca de aici au plecat huiduielile. „A venit cu oamenii lui sa faca o baie de multime. Este un politician compromis", a spus Toma, dar lucrurile nu au stat deloc asa. Liberalul a venit doar cu un consilier si o consiliera, „oamenii lui" fiind de fapt simpli manifestanti care au facut zid în jurul lui dupa ce doi reprezentanti ai Asociatiei 21 Decembrie (asociatie de revolutionari arondata Puterii) au lansat, în zona „Dunarea", primele scandari împotriva lui. Paradoxal, dupa „semnalarea" prezentei lui Orban, cca 40-50 de tineri, dupa ce scandau „pleaca acasa!", „comunistule!", „hotule!", se întrebau unii pe altii cine este persoana împotriva careia striga.

Comparatie cu demonstrantii de stânga din 1968

Ceea ce pare stupefiant, un text aparut pe site-ul Militia Spirituala face o comparatie a sustinatorilor sloganului mai sus amintit cu „generatia care a schimbat în 1968 clasa politica americana". Dupa cum se stie, protestatarii anului 1968 (nu doar cei din SUA) au fost adepti ai stângii, ai neomarxismului, ai neo-trotki-smului si anarhisti, iar miscarile de protest au fost finantate direct sau indirect de catre URSS. Tot pe site-ul Militiei Spirituale a mai aparut un text în care ni se spune ca protestatarii care s-au luptat cu jandarmii în perimetrul Coltea-Budapesta sunt de fapt „generatia adormita, tinerii apatici, aia care o ard prin cluburi si salveaza lumea cu un like. De data asta au salvat-o agitând pumnii spre jandarmi, ridicând baricade si aruncând bucati de borduri"...

Autor: Diana Dumitrescu - Sursa: cotidianul.ro