\\ Home Page : Articolo : Stampa
O planta carnivora vaneaza sub pamant.
By Admin (from 21/02/2012 @ 14:02:04, in ro - Observator Global, read 1230 times)

Botanistii erau, pâna în prezent, relativ familiarizati cu plantele carnivore care atrag si consuma animale – în general insecte, dar uneori si mici vertebrate - ce traiesc la suprafata. Dar se pare ca lumea plantelor carnivore este cu mult mai diversa în ceea ce priveste strategiile de procurare a hranei. În Brazilia, oamenii de stiinta au descoperit o astfel de planta ce s-a adaptat pentru a captura viermi care traiesc în sol.

O plantă carnivoră „vânează” sub pământ

Planta, o specie rara numita Philcoxia minensis , traieste în câmpiile tropicale ale Braziliei si se caracterizeaza prin faptul ca unele dintre frunzele ei cresc sub pamânt - mai exact sub un strat subtire de nisip.
Oamenii de stiinta de la Universitatea Campinas au banuit ca aceste frunze ar putea fi "instrumente" cu care planta captureaza marunte creaturi din sol.

Pentru a-si demonstra teoria, ei au plasat mici nematode (viermi cilindrici) din specia Caenorhabditis elegans, marcati cu un anumit izotop al azotului (N-15) în sol, în apropierea unor exemplare de Philcoxia minensis cultivate în laborator.

Analizând ulterior plantele, au gasit mari cantitati de N-15, ceea ce indica faptul ca plantele au digerat nematodele marcate si au absorbit substantele rezultate.

Frunzele subterane ale plantei Philcoxia minensis sunt acoperite cu o substanta adeziva, care serveste pentru a captura micile nematode din sol.

Ca si alte plante carnivore, Philcoxia minensis traieste pe soluri sarace în azot, iar consumul de animale este un mijloc de a-si procura substantele azotoase necesare.

Sursa: Live Science - via descopera.ro