Umbrele si semiintunericul coplesesc imaginile reale receptate de scoarta cerebrala, prin intermediul ochilor si chiar „pacalesc” creierul, care are tendinta de a fabula, generand lucruri care nu exista. Savantii speculeaza ca acest fenomen ar putea explica forta vizuala a unor opere de arta abstracta si de ce putem vedea detalii vii in tusele de culoare vagi, din picturile impresioniste. „Picturile sunt sarace in detalii, dar tocmai din aceasta cauza privitorii sunt liberi sa-si foloseasca imaginatia pentru a umple detaliile incerte. Astfel se explica de ce se spune uneori ca fantomele exista doar pentru cei care cred in ele.
In anumite contexte, oamenii respectivi vor avea tendinta sa vada, in semiintuneric, siluete fantomatice pe care ei de fapt si le imagineaza, dar care nu exista in realitate. Si cu cat mai puternica este credinta lor in fantome, cu atat mai precise vor fi detaliile create de creier. Nu-i de mirare ca persoana respectiva va fi convinsa ca a vazut stafii”, spune Zhaoping.
De aceeasi parere este si profesorul Mike Morgan de la City University din Londra, care considera ca „tot ceea ce vedem sunt halucinatii ale masinii generatoare de realitati virtuale care se afla in capul nostru. In mod normal aceste halucinatii sunt respinse de informatiile venite prin intermediul simturilor, deci putem numi aceasta perceptie o halucinatie controlata. Dar atunci cand impulsul este ambiguu, putem vedea tot felul de forme, asa cum se intampla de pilda cand ne uitam la nori sau la stanci.”
Pentru a releva puterea de „bantuire” a mediului ambiant, echipa de la UCL a cerut unui numar de 18 voluntari sa priveasca atent centrul intunecat al unui ecran de computer. Subiectii erau pusi sa apese pe un buton de fiecare data cand pe ecran aparea un dreptunghi luminos, alb, si pe alt buton ori de cate ori aparea un dreptunghi gri, cu margini slab conturate. Ambele formatiuni erau afisate pe ecran pentru doar 80 miimi de secunda.
„Desi dreptunghiurile apareau de un numar egal de ori, totusi subiectii au apasat de aproape doua ori mai mult in cazul dreptunghiului gri. Ei aveau impresia ca formatiunea ar fi aparut, desi acest lucru nu se intampla in realitate. Situatia se explica prin aceea ca oamenii sunt mai bine pregatiti sa vada ceva vag atunci cand contextul in care apare este de asemenea vag. Cum in obscuritate obiectele au contururi vagi, creierul este tentat sa umple aceste goluri, potrivit propriei imaginatii. Si asa s-au nascut fantomele si monstrii”, spune profesorul Zhaoping.
Sursa: magazin.ro ; Autor: Gabriel Tudor