\\ Home Page : Articolo : Stampa
Cum puteti "pacali" cancerul?
By Admin (from 23/11/2010 @ 11:00:29, in ro - Stiinta si Societate, read 2272 times)

 Statisticile medicale sunt necrutatoare, dar cat se poate de exacte: in ultimii ani, numarul cazurilor de cancer, in statele civilizate, aproape s-a triplat. Nici Romania nu face exceptie, dimpotriva, tara noastra se situeaza pe un nedorit loc fruntas in acest „top al mortii”, numarul deceselor provocate de cancer fiind depasit doar de numarul celor cauzate de maladiile cardiovasculare. Din fericire, peste nu multi ani, suferinzii de cancer vor avea posibilitatea de a tine sub control aceasta teribila boala, gratie unei descoperiri facute recent de oamenii de stiinta.

Milioane de persoane diagnosticate cu cancer vor putea, in viitorul apropiat, sa-si „tina in frau” boala, prin intermediul unor modificari genetice care vor actiona ca veritabile tratamente de intretinere. Si aceasta dupa ce oamenii de stiinta au demonstrat pentru prima oara ca sistemul imunitar al organismului poate tine tumorile intr-o stare similara hibernarii, timp de decenii intregi, fara ca acestea sa le mai puna in pericol viata. Descoperirea, considerata de expertii medicali „surprinzatoare”, va genera tratamente capabile a permite pacientilor sa duca o viata absolut normala, chiar si avand inca in organism celule canceroase, care vor fi insa neutralizate.

Cea mai buna protectie: un sistem imunitar puternic

 Specialistii in oncologie stiau de multa vreme ca boala canceroasa poate stagna in corpul uman timp de multi ani, inainte de a se reactiva, brusc. Dar pana in prezent, nimeni nu putea preciza cum se desfasoara acest proces. O echipa condusa de profesorul Robert Schreiber, de la Washington University School of Medicine a ajuns, facand experiente pe cobai modificati genetic pentru a dezvolta tumori canceroase, la concluzia ca unele forme de cancer sunt tinute de organism in stare de „echilibru” timp de decenii intregi, fara a fi complet eliminate dar si fara posibilitatea de a invada tot corpul. Este, sugereaza cercetatorii, un proces similar cu cel al infestarii cronice cu Mycobacterium tuberculosis, bacteria responsabila de aparitia tuberculozei. Pacientii pot fi infectati de multe decenii, fara sa prezinte simptome de TBC. Dar boala apare de indata ce sistemul imunitar este slabit.

„Cu ajutorul modelului animal pe care l-am dezvoltat, am reusit sa reproducem starea tumorii „adormite”, in conditii de laborator si am putut vedea prin ce mecanisme celulele cancerigene sunt tinute la respect de catre sistemul imunitar”, spune Schreiber. S-a observat ca in timpul fazei de „hibernare”, organismul declanseaza procese biologice prin care sistemul sau imunitar reduce tendinta tumorii de a creste si ucide unele celule maligne, dar nu suficient de rapid pentru a micsora sau distruge definitiv tumora.

„Intr-o zi vom putea sa folosim imunoterapia pentru a induce periodic in mod artificial procesul de echilibrare si a face din cancer o boala cronica, dar controlabila, cu ajutorul medicatiei. Functionarea perfecta a sistemului imunitar constituie una dintre cheile problemei, intrucat previne dezvoltarea cancerelor. Nu intamplator, cancerul poate sa apara si la pacientii cu organe transplantate, desi aceste organe sunt perfect sanatoase: faptul ca sistemul imunitar al primitorului de organe este suprimat face ca organismul sau sa fie lipsit de aparare in fata agresivitatii celulelor canceroase care se mai afla inca in corp.

Si astfel, boala va recidiva, atacand si organul sanatos, abia transplantat. Cercetarile viitoare si validarea clinica a acestui proces vor duce la transformarea cancerului intr-o maladie cronica, similara altor boli grave dar care nu ajung sa aiba un potential letal, multumita tratamentelor medicamentoase”, spune dr. Mark Smyth, de la Peter MacCallum Cancer Centre din Australia, coautor la studiul mentionat.

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro