\\ Home Page : Articolo : Stampa
Chinezii vor Luna.
By Admin (from 26/11/2010 @ 13:00:29, in ro - Observator Global, read 1175 times)

 Intr-o memorabila noapte de iulie, acum aproape patru decenii, astronautul Neil Armstrong devenea primul pamantean care punea piciorul pe Luna, rostind cuvintele ce aveau sa devina istorie: „Un pas mic pentru om, un salt urias pentru omenire”. De atunci, inca sase misiuni din cadrul programului Apollo au mai vizitat astrul noptii pentru ca, odata cu incheierea acestui program, interesul pentru satelitul natural al Pamantului sa scada. In ultimii ani insa asistam, cel putin la nivel declarativ, la o adevarata „cursa pentru Luna”, zacamintele din subsolul selenar facand cu ochiul marilor puteri ale planetei. Cine va castiga cursa ar fi dificil de spus acum. Cert este ca tacutii si harnicii chinezi par sa se miste cel mai rapid in acest sens...

Dupa ce au trimis in anii precedenti mai multi astronauti in spatiu, oficialii de la Beijing au acum proiecte si mai indraznete. Deja unul dintre ele prinde viata chiar in aceste zile: sonda spatiala Chang'e 1 (numita astfel dupa o zeita din mitologia chineza care a zburat pe Luna) s-a inscris pe orbita circumlunara si urmeaza sa coboare, la inceputul lunii decembrie, la 200 km deasupra solului lunar, pentru a explora suprafata astrului noptii pe parcursul anului viitor.

Sonda va trimite primele fotografii ale peisajului lunar inca din aceasta luna si pana in luna februarie, ea va scana intreaga suprafata a Selenei cel putin o data. Presa din tara Marelui Zid acorda o atentie speciala acestei misiuni, subliniind ca ea reprezinta o modalitate prin care China se revendica, pe buna, dreptate, drept una dintre cele mai avansate tari ale lumii, pe plan tehnologic.

Rivalitate in cer, ca si pe pamant

 A treia tara din lume, dupa Uniunea Sovietica si Statele Unite, care a trimis un om pe orbita, in 2003, China are planuri mari in ceea ce priveste programul spatial. Peste doi ani, o alta racheta, fara echipaj uman, va fi lansata spre Luna, ca o ultima repetitie, probabil, inaintea trimiterii acolo a unor astronauti chinezi. Cotidianul China Daily dezvaluie de asemenea intentiile Administratiei Spatiale Chineze de a realiza propria statie spatiala, un modul de 20 tone ce va putea gazdui permanent doi sau trei astronauti, mult mai putini decat cei sase de pe Statia Spatiala Internationala, care cantareste insa, trebuie amintit, si de zece ori mai mult.

Potrivit lui Long Lehao, principalul artizan al rachetei Long March 3 A, ce a purtat in spatiu sonda Chang'e, proiectul ar putea fi realizabil in urmatorii 10-15 ani. Astfel, chinezii demonstreaza ca, in privinta cuceririi spatiului cosmic, vor sa o ia inaintea Japoniei, traditionalul lor rival, a Indiei (tara care va trimite prima sonda spatiala spre Luna in aprilie 2008), dar si a Statelor Unite si Rusiei. Desigur, oficialii chinezi nu vorbesc despre o „cursa”, sustinand ca sunt deschisi oricarei colaborari, in interesul dezvoltarii stiintei umane.

De altfel Li Gupoing, purtatorul de cuvant al Administratiei Spatiale Chineze, a reafirmat dorinta Chinei de a se fi implicat in proiectul Statiei Internationale, ca si refuzul Statelor Unite de a permite participarea unui stat comunist in proiectul respectiv. Noile initiative chinezesti i-au ingrijorat si mai mult pe americani, care, in decembrie anul trecut, si-au anuntat si ei intentia de a construi o baza permanenta la unul dintre polii lunari, pana in 2024. Sa speram ca din acest maraton spatial nu va pierde nimeni iar specia umana va fi singurul castigator...

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: Magazin.ro