\\ Home Page : Articolo : Stampa
Articol aparut in revista Magazin din 17 ianuarie 2007, inainte de falsa "pandemie": Vaccinul universal anti-gripal.
By Admin (from 13/02/2011 @ 08:00:02, in ro - Observator Global, read 1333 times)

 Savantii elvetieni sunt pe cale sa produca un vaccin revolutionar, capabil sa distruga toti virusii de gripa cunoscuti, inclusiv pe cel al temutei gripe aviare. Prin intermediul a doua injectii, se va obtine o imunitate de lunga durata, spre deosebire de actualul vaccin anti-gripal, care trebuie reinnoit in fiecare an. Vaccinul, realizat de concernul elvetian Cytos Biotechnology, va fi testat pe voluntari umani chiar in primele luni ale lui 2007.

Produsul va fi mai ieftin si mai usor de preparat decat cele deja existente pe piata, ceea ce inseamna ca mari cantitati de produs vor putea fi stocate, in perspectiva unei eventuale pandemii. „Acest lucru este extraordinar, intrucat daca incepi sa produci un vaccin clasic la debutul pandemiei, cu siguranta nu vei putea face suficient de multe doze sa acopere necesitatile”, spune Martin Bachmann, de la Cytos.

Vaccinul va distruge toti virusii de gripa cunoscuti

 Autoritatile din Europa Occidentala se tem ca o epidemie de gripa aviara este iminenta, putand rapune cateva sute de mii de oameni, in cazul celui mai optimist scenariu! Pe de alta parte, si epidemiile de gripa specifice sezonului rece au un potential letal major, ucigand circa 80.000 de persoane in fiecare an, doar in tarile dezvoltate din Europa, unde exista statistici in acest sens, in fostele state comuniste situatia fiind, se apreciaza, si mai grava.

Problema este ca, desi cercetatorii cauta sa perfectioneze vaccinurile anti-gripale, virusii dau dovada de o „viclenie” deosebita, suferind continuu mutatii, care-i fac mai rezistenti si incercand sa „pacaleasca” sistemul imunitar uman. Noul vaccin universal va ataca insa o proteina de la suprafata virusului, numita M2, esentiala pentru existenta acestuia. Aceasta proteina, au remarcat oamenii de stiinta, a suferit mutatii nesemnificative in ultimul secol, ceea ce inseamna ca ea ar putea constitui un „cal troian” pentru virusul gripal. Ea a fost descoperita in toate tipurile de gripa A, inclusiv in gripa aviara si in cea „spaniola”, care a ucis milioane de oameni in 1918.


Concernul Cytos, care a mai realizat pana acum si un vaccin anti-fumat si un altul contra obezitatii, a dat publicitatii un comunicat in care se releva ca soarecii de laborator vaccinati si apoi infestati cu virusul gripei nu au manifestat nici un simptom al bolii, desi cantitatea de virus era atat de mare incat i-ar fi putut ucide de patru ori! Totodata, rozatoarele vaccinate nu au facut nici febra, fenomen specific gripei.


Desi nu se stie care vor fi efectele vaccinului la oameni, savantii elvetieni ne asigura ca doua doze de vaccin vor fi suficiente pentru a asigura o imunitate deplina la toate tipurile de gripa cunoscute, pentru cel putin cinci ani. Singurul lucru de care se tem specialistii ar fi ca nu cumva proteina M2 sa sufere si ea mutatii, in viitor. Si la cat de „inteligenti” par virusii gripei, acest lucru n-ar fi imposibil...

Gabriel TUDOR - magazin.ro