Researchers working out of the National Institute of Advanced Industrial Science and Technology (AIST) in Tsukuba, Japan have developed a means for printing thin film transistors using InkJet technology. The team describes the process in their paper published in Nature.
To get around the problem of self-crystallization, inherent in other InkJet/transistor making processes, which result in spreading effects that make it difficult to print uniformly, the team instead chose to use a two step process, whereby one type of ink is sprayed first onto a substrate and is then followed by another immediately afterwards, directly on top of the first; the two then mix, creating an environment whereby one single crisp and sharp crystal grows and adheres to the material it is printed on.
The first ink applied is a liquid (anhydrous dimethylformamide) that holds a semiconductor but is not soluble. The second is comprised of an organic semiconductor in a solvent. After the first is sprayed onto the substrate, followed by a shot of the second, the two then mix naturally, and then, from a single point in the mixture a tiny crystal begins to grow, and keeps on growing until the entire pool of ink is consumed, resulting in a thin film (30-200nm thick) of C8BTBT affixed to the substrate. After printing a complete pattern with their new process onto a substrate, other components were added to complete the transistor.
Researchers are looking at InkJet sprayed transistor technologies in the hope that it could lead to a whole host of products that are based on bendable substrates, such as flexible displays, solar cells, large sheets of sensors, or true ePaper, and because it would offer a lowered cost of production compared to traditional silicon based products.
The authors say their new method offers exceptionally uniform creation of the crystals, a development that could lead InkJet sprayed technology out of the lab and into real world products. The team next plans to look into whether their new technique could also be used to create metal wires which would allow for a transistor to be made entirely from InkJet spraying technology.
Studiul demonstreaza ca o specie de ciori din Asia de sud-est este capabila sa recunoasca simboluri care semnifica diverse cantitati si unitati de masura.
Noul studiu, coordonat si efectuat de o echipa de ornitologi si etologi niponi condusa de profesorul Shoei Sugita din cadrul Universitatii Utsunomiya, s-a concentrat pe observarea detaliata a unui grup de 8 ciori cu cioc mare (Corvus macrorhynchos), din districtul Kullu Manali, statul Himachal Pradesh, India.
În prima parte a experimentelor, cercetatorii au estimat capacitatea pasarilor de a descoperi care dintre recipientele prezentate contineau hrana, pe baza unui simbol diferit atasat fiecarui recipient. Ciorilor le-au fost prezentate câte doua recipiente, unul gol, celalalt plin. Cel plin avea cifra 5, cel gol-cifra 2. Când pasarilor le-au fost prezentate ambele tipuri de recipiente, acestea le-au identificat dupa cifre pe cele pline, într-o proportie de 70%.
În cadrul celorlalte experimente, cercetatorii au schimbat cifrele atasate intial, cu litere sau simboluri de forme si dimensiuni diferite. Rezultatul final a aratat ca inteligentele pasari au avut o rata a succesului identificarii de 70 pâna la 90%, în functie de individ. Per total, cercetatorii niponi au efectuat 20 de experimente diferite, în care ciorile au dat de fiecare data dovada de inteligenta peste asteptari.
Studiile confirma din nou faptul ca aceste corvide sunt capabile sa distinga si chiar sa diferentieze cantitati, simboluri, forme. Alte studii anterioare desfasurate la Universitatea Utsunomya, au demonstrat abilitatea ciorilor de a distinge fetele femeilor de cele ale barbatilor. Specia ciorilor cu cioc mare din Himalaya prezinta tendinta naturala de a alege cantitatile mai mari de hrana, iar deciziile ciorilor au fost influentate de rata numerica si magnitudinea stimulilor.
Multa vreme arheologii au considerat ca uneltele cu lame din piatra ar fi aparut abia în Paleoliticul superior, acum 30.000 - 40.000 de ani, fiind asociate cu aparitia speciei Homo sapiens si a unor trasaturi culturale de genul artei rupestre.
Acum, însa, arheologii israelieni au descoperit ca asemenea unelte au fost elemente ale culturii Amudiene, parte a complexului cultural Acheulo-Yabrudian, asociat unui grup de hominide care traia pe o zona geografica limitata, pe actualul teritoriu al Israelului, Libanului, Siriei si Iordaniei.
Cutitele de piatra au fost gasite în Pestera Qesem în Israel, iar cercetatorii sustin ca descoperirea contrazice ideea ca productia de unelte taioase din piatra este legata strict de aparitia omului modern.
Specialistii spun ca obiectele de taiat sunt rezultatele unei linii de productie bine organizate. Fiecare element, de la alegerea materiei prime pâna la metoda de fabricare, demonstreaza existenta unui sistem sofisticat, care a fost perfectionat de-a lungul multor ani.
Majoritatea uneltelor de piatra au fost proiectate pentru a avea o latura ascutita, folosita pentru taiat, si o alta tocita, pentru a putea fi tinuta în mâna. În plus, cercetatorii spun ca lamele erau produse astfel încât rezultau doar cantitati mici de deseuri. Acest sistem eficient de fabricare le-a permis locuitorilor de aici sa produca relativ usor obiecte care, în mod normal, erau considerate costisitoare.
Analiza microscopica a lamelor de piatra, realizata la Universitatea Sapienza din Roma, Italia, a aratat ca aceste unelte erau folosite în special pentru jupuirea si transarea animalelor.
Mii de aseme nea unlete au descopeite în pestera Qesem, alaturi de urme de foc - o alta descoperire surprinzatoare, deoarece nu se stiuse anterior ca membrii culturii Amudiene foloseau focul. S-a constatat, de asemenea, ca aceste hominide aveau si alte practici ce indicau o cultura avansata - de pilda, divizarea spatiului din pestera pentru diferite activitati specifice.
Non c’è peggior sordo di chi non vuol sentire. Questo proverbio ben si adatta alla schiera di ottimisti che, infischiandosene di tutto ciò che di negativo accade loro intorno, continua a vedere il bicchiere mezzo pieno.
Come ci riescono? Secondo uno studio pubblicato su Nature Neuroscience, il cervello delle persone ottimiste ignora sistematicamente le brutte notizie, mentre è bravissimo a recepire, processare e tenere a mente quelle le informazioni positive. Semplicemente, si tappa i neuroni quando viene messo di fronte a situazioni che non gli piacciono, e compila la sua lista personale di bei ricordi, costruendosi un’immagine rosea (ma falsata) della realtà che lo circonda. Beati gli ottimisti, quindi, che vivono più felici? Mica tanto: se da una parte l’ottimismo fa bene alla salute, perché aiuta a tenere a bada i livelli di stress, quando diventa patologico può nuocere, impedendo alle persone di prendere le necessarie precauzioni contro qualsiasi rischio.
L’idea che un cervello ottimista si rifiuti di processare le cattive notizie è di un gruppo di ricerca coordinato da Tali Sharot dello University College London, in Gran Bretagna. Nel loro studio, i ricercatori hanno per prima cosa valutato l’indole di 19 volontari, dividendoli nei due gruppi di ottimisti e pessimisti. Successivamente, mentre il loro cervello veniva monitorato con risonanza magnetica funzionale, i volontari sono stati messi di fronte a un’ottantina di scenari ipotetici e poco piacevoli, se non tragici: dalla possibilità di perdere il lavoro a quella di ammalarsi di cancro. Per ogni situazione, i partecipanti dovevano azzardare una percentuale: la possibilità che la disgrazia potesse accadere a loro.
A questo punto, i ricercatori hanno rivelato le reali possibilità (stimate secondo statistiche) che un evento come il licenziamento o la malattia potesse colpirli da un giorno all’altro. Dopo averli messi di fronte alla realtà, hanno quindi chiesto ai volontari di esprimersi nuovamente sulle probabilità di ciascuno scenario. Č uscito fuori che i più ottimisti tendevano a modificare le loro percentuali solo verso valori più alti, e cioè se quelle date dai ricercatori erano migliori di quanto aspettato. In caso contrario, non prendevano minimamente in considerazione i valori reali. Un esempio? Se la possibilità di ammalarsi di tumore fosse stata intorno al 30%, chi avevano detto in prima battuta 40% scendeva poi al 31%, mentre chi aveva azzardato un 10% aumenta solo lievemente il rischio. In altre parole, ignorava la realtà.
Grazie alla risonanza magnetica, i ricercatori sono stati in grado di risalire alla fonte (neurale) di questo comportamento. In tutti i partecipanti, ottimisti e pessimisti, quando la realtà era più rosea dell’immaginazione aumentava l’attività nei lobi frontali, l’area cerebrale deputata al processamento degli errori.
Al contrario, se le notizie erano peggiori di quanto aspettato, si registrava un’intensa attività solo nei lobi temporali delle persone più negative, mentre negli ottimisti, i segnali emessi da quest’area diventavano molto più deboli. Come si legge nello studio, è come se il cervello delle persone positive non riuscisse ad aggiornare le proprie valutazione della realtà, e premesse il bottone refresh solo quando la realtà supera le aspettative.
“ Questo lavoro mette in luce qualcosa che è sempre più evidente nelle neuroscienze, ossia che il compito di gran parte delle aree cerebrali coinvolte in processi decisionali è di testare le predizioni contro la realtà - ha commentato sulla Bbc Chris Chambers, neuroscienziato della Cardiff University, in Gran Bretagna, che non ha partecipato allo studio.
Ma gli autori mettono in guardia sul risvolto della medaglia: essere ostinatamente positivi non aiuta a prendersi le proprie responsabilità. Per esempio non porta le persone ad allacciare la cintura in automobile o a smettere di fumare, visto che, nelle loro menti, un incidente o una malattia sono sempre poco probabili.
The rapid growth of new blood vessels is a hallmark of cancer, and studies have shown that preventing blood vessel growth can keep tumors from growing, too. To better understand the relationship between cancer and the vascular system, researchers would like to make detailed maps of the complete network of blood vessels in organs. Unfortunately, the current mapping process is time-consuming: using conventional methods, mapping a one-centimeter block of tissue can take months.
Complex network of blood vessels in the mouse brain imaged by knife-edge scanning microscopy. The image represents an area about 2.9 millimeters across. Credit: Biomedical Optics Express
In a paper published in the October issue of the Optical Society's open-access journal Biomedical Optics Express, computational neuroscientists at Texas A&M University, along with collaborators at the University of Illinois and Kettering University, describe a new system, tested in mouse brain samples, that substantially reduces that time.
Reconstruction of a small section from the previous image, showing the relative thickness of each blood vessel in the network (color-coded by thickness). The area depicted in the image is about 0.275 millimeters across. Credit: Biomedical Optics Express
The method uses a technique called knife-edge scanning microscopy (KESM). First, blood vessels are filled with ink, and the whole brain sample is embedded in plastic. Next, the plastic block is placed onto an automated vertically moving stage. A diamond knife shaves a very thin slice – one micrometer or less – off the top of the block, imaging the sample line by line at the tip of the knife.
Each tiny movement of the stage triggers the camera to take a picture. In this way, the researchers can get the full 3-D structure of the mouse brain's vascular network – from arteries and veins down to the smallest capillaries – in less than two days at full production speed. In the future the team plans to augment the process with fluorescence imaging, which will allow researchers to link brain structure to function.
Celebrul turn al Londrei, cunoscut popular sub numele de Big Ben, a început sa se încline, iar specialistii spun ca acest fenomen va continua si în anii ce urmeaza.
Inspectorii topografi sustin ca turnul cu ceas al Palatului Westminster se scufunda treptat si inegal în terenul pe care este construit, partea de nord a constructiei adâncindu-se mai rapid.
Estimarile arata ca, în prezent, vârful turnului se afla la aproape 45 de centimetri distanta fata de axa perpendiculara pe pamânt. Cu viteza actuala de înclinare, lui Big Ben îi vor trebui mai bine de 4.000 de ani pentru a ajunge la unghiul de înclinare al Turnului din Pisa.
Motivul acestei înclinari a fost pus pe seama deceniilor întregi în care s-au efectuat lucrari în subteran. În anii 1860, a fost construita o retea de canalizare, urmata în 1970 de o parcare subterana pentru parlamentari. Apoi, în anii 90', când a fost extinsa magistrala de metrou Jubilee în Westminster, au fost folosite tehnici speciale pentru construirea unei bariere subterane care sa sustina turnul. Cu toate acestea, un studiu efectuat recent a semnalat ca rata de înclinare a accelerat în ultimii ani.
Inginerii au concluzionat ca nu exista un singur factor responsabil pentru înclinarea atât de mare a constructiei. Începând cu anul 2003, spun ei, înclinarea turnului de 11 etaje a crescut de la 0,65, la 0,9 mm pe an.
Mai mult, aceasta problema arhitecturala afecteaza peretii Camerei Comunelor. Rapoartele arata ca principalele zone afectate sunt coridoarele unde îsi au sediile birourile ministrilor.
"Înclinarea a devenit vizibila, ea putând fi observata daca stai în Piata Parlamentului si privesti spre fluviu. În cazul în care viteza de înclinare va accelera, vom lua masuri, dar deocamdata nu cred ca ar fi cazul", a declarat John Burland, cercetator la Colegiul Imperial din Londra.
Framenti di codice genetico che sopravvivono alla digestione e modificano l’espressione dei nostri geni. Lo suggerisce uno studio su Nature Cell Research condotto su 31 volontari umani, più alcune mucche e topi presso l’Università di Nanchino, in Cina. E' la prima volta che il fenomeno viene descritto nei mammiferi.
I micro-Rna sono piccole molecole di una ventina di nucleotidi appena, stipate nei nuclei cellulari: sono noti per regolare l’espressione dei geni e possono spostarsi da una cellula all’altra.
La scoperta che nei mammiferi si trovano micro-Rna estranei è avvenuta per caso. Chen-Yu Zhang, primo autore della ricerca, voleva classificare i micro-Rna del latte materno, ma vi ha trovato un’elevata concentrazione di micro-Rna di origine vegetale. Dato che la cottura non distrugge l’Rna delle piante, i ricercatori hanno supposto che provenissero dal cibo ingerito. Zhang e la sua équipe hanno allora cominciato a cercare anche nel sangue e in altri tessuti, trovando in tutto 40 micro-Rna di cui alcuni, molto abbondanti, provenienti da riso, cavolfiore e broccoli.
Il passo successivo è stato capire se queste molecole estranee avessero un effetto sull’organismo ospite, dal momento che le sequenze genetiche sono complementari a quelle di 50 geni dei mammiferi. I ricercatori hanno prima testato l’effetto in vitro di un micro-Rna del riso, il MIR168, su cellule del sangue e del fegato, osservando che alcuni geni venivano silenziati. In particolare, nel fegato veniva "spento" un gene legato alla sintesi di una proteina utile a eliminare il colesterolo Ldl (quello cosiddetto cattivo). Zhang è quindi passato a indagare gli effetti di questo micro-Rna in vivo, in tre gruppi di topi. Il primo ha ricevuto una dose elevata nel sangue di MIR168, il secondo ha seguito una dieta a base di riso e il terzo è stato tenuto come controllo. Alla fine della sperimentazione, nei primi due gruppi il livello di colesterolo Ldl risultava molto più alto che nell’ultimo. Come prova del nove, i ricercatori hanno inibito l’azione di MIR168 con un altro micro-Rna: i valori sono rientrati nella norma.
L’immaginazione corre subito alla possibilità di inserire nei cibi micro-Rna capaci di modificare selettivamente l’espressione di alcuni geni a scopo terapeutico. Ma c'è anche chi si chiede se anche i micro-RNA degli Ogm abbiano qualche effetto sui mammiferi.
Anyone who uses multithreaded computer programs -- and that's all of us, as these are the programs that power nearly all software applications including Office, Windows, MacOS, and Google Chrome Browser, and web services like Google Search, Microsoft Bing, and iCloud, -- knows well the frustration of computer crashes, bugs, and other aggravating problems. The most widely used method to harness the power we require from multicore processors, multithreaded programs can be difficult for programmers to get right and they often contain elusive bugs called races. Data races can cause very serious problems, like the software bug that set off the 2003 power blackout in the Northeast. Now there is a new system that will combat this problem.
Peregrine, a new software system developed by a team of researchers at Columbia Engineering School, led by Assistant Professor of Computer Science Junfeng Yang, will improve the reliability and security of multithreaded programs, benefiting virtually every computer user across the globe. Peregrine can be used by software vendors like Microsoft and Apple and web service providers like Google and Facebook, to provide reliable services to computer users. This new research was published in the 23rd ACM Symposium on Operating Systems Principles, considered to be the most prestigious systems conference held each year, and presented by Yang's graduate student Heming Cui at Cascais, Portugal, on Oct. 26. The paper can be found online.
"Multithreaded programs are becoming more and more critical and pervasive," says Professor Yang."But these programs are nondeterministic, so running them is like tossing a coin or rolling dice -- sometimes we get correct results, and sometimes we get wrong results or the program crashes. Our main finding in developing Peregrine is that we can make threads deterministic in an efficient and stable way: Peregrine can compute a plan for allowing when and where a thread can "change lanes" and can then place barriers between the lanes, allowing threads to change lanes only at fixed locations, following a fixed order. This prevents the random collisions that can occur in a nondeterministic system.
"Once Peregrine computes a good plan without collisions for one group of threads," adds Yang, "it can reuse the plan on subsequent groups to avoid the cost of computing a new plan for each new group. This approach matches our natural tendency to follow familiar routes so we can avoid both potential hazards in unknown routes and efforts to find a new route."
Yang notes that in contrast to many earlier systems that address only resultant problems but not the root cause, Peregrine addresses nondeterminism -- a system that is unpredictable as each input has multiple potential outcomes -- and thus simultaneously addresses all the problems that are caused by nondeterminism.
Peregrine also deals with data races or bugs, unlike most previous efforts that do not provide such fine-grained control over the execution of a program. And it's very fast -- many earlier systems may slow down the execution of a program by up to ten times. Peregrine is also a practical system that works with current hardware and programming languages -- it does not require new hardware or new languages, all of which can take years to develop. It reuses execution plans, whereas some previous work makes a different plan for each group of threads: as Yang points out, "The more plans one makes, the more likely some plans have errors and will lead to collisions."
"Today's software systems are large, complex, and plagued with errors, some of which have caused critical system failures and exploits," adds Yang. "My research is focused on creating effective tools to improve the reliability and security of real software systems. I'm excited about this area because it has the potential to make the cyberspace a better place and benefit every government, business, and individual who uses computers."
Noua eră aduce cu ea o nouă energie, o nouă vibratie, care va mătura sitemul de manipulare si oprimare impus omenirii de fortele răului. Fundamentul vibrational al actualului sistem se va nărui, iar rezultatul bătăliei care se dă, atât pe pământ, dar mai ales în cer, e scris, e predestinat. Fortele răului vor fi zdrobite.
David Icke (DI): Se pare, de la nivelul comun al celor cinci simturi, că totul e pierdut. Te uiti la stiri, te uiti la sistemul de control cum îti intră în casă. Si dacă privesti lucrurile doar din acea perspectivă, atunci poti spune: „Pune-mi cătusele, nu-ti mai pierde timpul!"
Jordan Maxwell (JM): Asa e!
DI: Si totusi, totusi există o altă dinamică. Dinamica „de la izvor la vărsare", care a săpat la rădăcină tot timpul, precum bine stii. Când „m-am trezit" pentru prima dată… – de fapt, când am început „să mă trezesc", pentru că e un proces care continuă – am întâlnit o paranormală în 1990 si toate informatiile veneau prin ea care s-au dovedit toate adevărate.
Iar unul din lucrurile care mi-au fost spuse, prin intermediul ei, a fost că eu voi iesi pe scena lumii si voi dezvălui mari secrete si tot felul de chestii de-astea. „Ce tot vorbesti? Stii, eu sunt prezentator TV." Dar unul din lucrurile pe care mi le-a spus… mesajul spunea: „N-ai nevoie să cercetezi prea adânc." Totul era deja aranjat, cu mult timp în urmă. „Calea e stabilită, tu doar trebuie să urmezi indiciile."
JM: Da.
DI: Si când privesc înapoi la ultimii 20 de ani din viata mea – ceea ce ar trebui să faci si tu, mergând înapoi chiar mai mult, în termenii despre care vorbim acum – a fost ca si cum ti s-ar fi înmânat, pe rând, bucăti dintr-o ghicitoare. Iar asta nu s-a întâmplat doar asa, ca distracte. „OK, acum îti dăm câteva piese, ca să stii mai multe. OK, acum s-a terminat."
JM: Nu.
DI: Nu. Asta duce undeva.
JM: Hm-mm.
DI: Unde duce? La concluzia că acest sistem de comandă si control este – ca tot ce există – bazat pe un proiect informational vibrational. Asta e temelia sistemului, iar când acea temelie se destramă, acel sistem de control trebuie să cadă. Si există oameni care au venit în această realitate, – sau cel putin examinează această realitate, care cred că ar fi mult mai… ar fi mai probabil – care au un rol anume, interconectat, contribuind la destrămarea acelui proiect.
Si se destramă. Se destramă! E predestinat să se dărâme, e scris indiferent cum am vrea s-o luăm. Se destramă, se va dărâma dramatic de rapid îndată ce va atinge un anumit punct de destabilizare. Si nu va fi dărâmat prin proteste de stradă – desi e bine să protestăm prin toate mijloacele pasnice – si sigur nu va fi dărâmat prin lucruri care se întâmplă în această realitate – desi asta ar putea contribui. Va fi dărâmat prin destrămarea acestui lacăt vibrational, acestui desen vibrational prin care această realitate a fost acaparată, răpită, suprimată si controlată.
Bill Ryan (BR): Jordan, tu ce părere ai? Pentru că tu n-ai fost întotdeauna la fel de optimist, nu-i asa?
JM: Cred că David are dreptate, dar ce-a spus el initial… eu eram total de acord cu el… Priveam lumea si spuneam: „De fapt, nu există nicio sperantă." Pentru că oamenii, masele largi, specia umană nu e capabilă să se protejeze singură, nu-si poate stabili nicio apărare proprie.
Exact cum discutam dimineată, eu privesc la oamenii de pe Pământ ca la animalele de pe câmpia Serengeti din Africa: sunt acolo cu miile, făcând ceea ce fac de obicei, stau toată ziua la soare cu puii lor, încercând să-si câstige existenta, încercând să supravietuiască, în timp ce leii se apropie tiptil.
Din cauza asta… Oamenii buni nu s-au organizat niciodată. Oamenii buni nu văd niciun motiv să se organizeze, numai infractoriise organizează. Iar genul de oameni care sunt la putere, sunt la putere pentru că ei vor acea putere. Si si-au vândut sufletele ca să ajungă în acea pozitie.
Iar specia umană nu va reusi niciodată să fie în măsură să se opună acestui gen de oameni, care sunt organizati si corupti în scopurile lor. Dar… Si de asta am simtit, atâtia ani, că nu mai e nicio sperantă. Prin urmare, ce am vrut eu să fac – pentru oamenii care vor să stie, pentru acei oameni care se trezesc si vor să stie – Vreau să fiu acolo, cel putin ca să le dau ce e mai bun din ce mi s-a dat mie, ce e mai bun din ce-am fost eu capabil să primesc.
Dar eu nu fac asta cu gândul că cineva va salva lumea, dar… si încă mai am rezerve despre unde vom ajunge în final, ca specie umană. Dar se pare că există un fel de matrice spirituală, din altă lume, în functiune. Si chiar asta sper, că avem companie cosmică în ceea ce facem, că se mai întâmplă si altceva, după cum spuneau Cavalerii Templieri: „Precum Deasupra, asa si Dedesubt."
Si încep să cred că e ceva cu ideea asta că noi nu suntem reali, că nu facem asta cu de la noi putere.
BR: Ideea despre că avem companie, o tovărăsie cosmică, ne-ai spus-o de multă vreme, pentru că tu ai avut o experientă personală directă cu Ei.
JM: Hm-mm, da.
BR: Deci…
JM: Dar chiar si…
BR: …iată dovezile tale.
JM: … chiar si cu acea experientă personală directă, eu încă sunt înspăimântat, încă mai am dubii serioase despre orice. Ceea ce este de-a dreptul absurd, pentru că mi s-au oferit atâtea ocazii si am auzit atâtea lucruri, si am avut atâtea întâmplări care mi-au dovedit că am protectie si îndrumare.
Si totusi, am rămas cu reflexe omenesti. Încă îmi e frică să ies, îmi e frică… deoarece stiu cum sunt oamenii acestia din vârful scării sociale. Si mai stiu că ei nu sunt oameni, ca atare.
DI: Hmm.
JM: Deci lor nu le pasă să ucidă, nu se sinchisesc de tiranie sau să te arunce în închisoare, etc. Si mi-e teamă de… Mă tem pentru viata mea…
BR: Dar dacă ar fi vrut să facă asta, ar fi putut s-o facă deja. Adică, au cam întârziat, nu-i asa?
JM: …
BR: [râde]
JM: Păi niciodată nu e prea târziu, ei pot veni oricând să mă lichideze.
BR: Da, dar momentul ca ei să te oprească era, de fapt, înainte să-ti fi făcut treaba, nu după. Asadar…
JM: Precum am mai spus, am avut lucruri serioase – nu doar amenintări, mi-au bătut la usă agentii federali de câteva ori, cu citatie, cu mandat de arestare, seriful era în fata casei cu mandat de arestare, guvernul federal m-a inculpat pentru niste acuzatii foarte grave. Si în ultimul moment, cineva, undeva, a intervenit si a închis cazul.
BR: Exact ca în cazul despre care vorbeai, când Credo [Credo Mutwa – samanul sud-african] era pe punctul de a fi aruncat în foc, cineva a strigat „Opriti!"
JM: Da.
BR: Aceasi schemă…
JM: În ultimul moment…
BR: …acelasi princiu.
JM:… venea cineva si mă salva.
DI: Cred că schema asta cu „ultima clipă" – am pătit-o si eu – este o parte pregătitoare. Pentru că „ultima clipă" înseamnă că trebuie să ai încredere.
Nelle calde giornate d'estate, viaggiando in macchina, si ha spesso la sensazione di vedere sull'asfalto, in lontananza, una pozza d'acqua. La visione è un miraggio, che scompare man mano che ci si avvicina ad esso. Il fenomeno è ben conosciuto, ma ora alcuni ricercatori dell'Università del Texas a Dallas hanno dimostrato che può essere fruttato per nascondere degli oggetti, grazie all’aiuto di un sottile strato di nanotubi di carbonio. Lo studio è stato pubblicato sulla rivista Nanotechnology.
L'illusione del terreno bagnato in lontananza dipende dal fatto che l'aria vicina all'asfalto è molto più calda di quella che si trova più in alto: per questo motivo i raggi di luce sono deviati verso l'occhio dell'osservatore, invece di essere normalmente riflessi (con un angolo uguale a quello di incidenza, secondo le leggi dell'ottica). Il risultato è che lo spettatore vede riflessa a terra l'immagine del cielo, e interpreta questa visione come acqua, poiché per il cervello è la spiegazione più semplice e più comune.
Attraverso uno strato di carbonio arrotolato in piccoli tubi cilindrici, i ricercatori statunitensi sono riusciti a ricreare l'effetto miraggio (nel video). I nanotubi di carbonio, infatti, hanno proprietà che li rendono perfetti per questo tipo di applicazione: hanno una bassa densità – come quella dell'aria – che rende possibile crearne sottili strati trasparenti, sono resistenti come l'acciaio, ma soprattutto sono degli ottimi conduttori di calore.
Grazie alla loro capacità di rispondere a stimoli elettrici raggiungendo in fretta alte temperature, questi possono dunque essere usati per costruire dispositivi che riescano a riprodurre lo stesso gradiente di calore che si crea sull'asfalto incandescente: in questo modo, i raggi di luce possono essere deviati dall'oggetto che si vuole nascondere, rendendolo invisibile. In più, l'effetto può facilmente essere attivato e disattivato, con la semplice modulazione dell'energia elettrica fornita all'apparecchio.
“Usando questi nanotubi, l'occultamento può essere effettuato su tutto lo spettro ottico: funziona ad ogni frequenza, per ogni colore” ha spiegato Ali Aliev, ricercatore all'Alan G. MacDiarmid NanoTech Institute, docente presso l'Università del Texas e coordinatore della ricerca.
Il metodo è perfetto per essere usato anche in acqua, visto che il dispositivo è tanto piccolo da poter essere contenuto in una capsula Petri, le piccole piastre che vengono usate dai biologi per le colture cellulari. Ma il dispositivo di occultamento potrebbe avere anche ulteriori applicazioni, non solo nell'ottica. “La particolare capacità di risposta ad impulsi elettromagnetici suggerisce che i risultati della ricerca possano essere utili anche per l'ottimizzazione dell'uso dei nanotubi come proiettori termoacustici, per altoparlanti e per sonar. In questi apparecchi, infatti, i suoni sono prodotti proprio con il calore, usando corrente elettrica alternata”, ha concluso Aliev.
(p)Link
Commenti
Storico
Stampa
Feed RSS 0.91
Feed Atom 0.3
