„Orasul minune”, „Orasul de aur”, „Orasul celor 100 de turnuri”, „Parisul Estului” sunt numai cateva din calificativele pe care turistii de pretutindeni le-au folosit vorbind despre orasul de pe malul Valtavei. Capitala a Republicii Cehe si cel mai important centru cultural al Boemiei, Praga inalta spre soare multime de turnuri de castele si catedrale, statui si arbori batrani din splendidele gradini. Unul dintre palatele vestite este Troia, numit astfel dupa statuile de la intrare, statui care reprezinta scene din Razboiul Troian.

Splendida constructie baroc se numara printre cele mai frumoase resedinte de vara. Situat in cartierul caruia i-a dat numele din nordul orasului, oglindindu-si gradinile in apele Valtavei, palatul a fost construit de arhitectul G.B. Mathey din insarcinarea contelui Sternberg, unul dintre cei mai cunoscuti membri ai aristocratiei. Cladirea a fost ridicata intre 1679-1685, cu un exterior amintind o vila clasica italiana. Scara impunatoare care coboara spre gradini a fost adaugata intre 1685-1703.

Este o scara dubla, decorata cu statui realizate de Johann Georg, Paul Hermann si fratii Brokof. Cele mai fumoase dintre acestea reprezinta „Fiii Pamantului Mama” si „Lupta dintre zeii greci si titani”. In interior trebuie remarcat Holul Imperial, decorat cu fresce de A. Godin, infatisand alegoric „Gloria Habsburgilor”. Artistul german a pictat aici, de asemenea, o personificare a Justitiei. Asa-numita „Camera-chinezeasca” are peretii decorati cu scene inspirate de traditiile chinezesti, lucrare realizata in secolul al XIX-lea, si expune o valoroasa colectie ceramica.

Gradinile palatului au fost desenate tot de arhitectul Mathey, care a conceput, de altfel, intregul ansamblu. Create in stil baroc frantuzesc timpuriu, au in capat o orangerie de unde se poate contempla mai bine palatul, bijuterie de arhitectura, supranumita „Versailles-ul Boemian”. Palatul si gradinile au fost atent restaurate, in interior fiind expusa o minunata colectie de arta din secolul al XIX-lea. Nu departe de palat, pe acelasi mal al Valtavei, se afla Muzeul Orasului Praga o cladire in stil – neo-renascentist, gazduind colectiile respective de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Fatada este decorata cu statui ale diferitilor artisti ai vremii, iar deasupra intrarii se afla un ceas astronomic celebru, creatie a lui J. Manes care a desenat si semnele zodiacului.

Muzeul contine exponate evocand aspecte ale orasului privit din punct de vedere istoric, arheologic si cultural. Pe langa tablouri si litografii sunt expuse bogate colectii de costume, bijuterii, sculpturi, mobile ca si anumite detalii de case. In aceeasi zona a fost construit intre 1920-1930 Monumentul National al lui Zizka, completat in 1948. In varful constructiei se inalta statuia faimosului general husit si sub betonul cenusiu sunt ingropati o serie de luptatori din Primul si al Doilea Razboi Mondial, tot aici aflandu-se si Mormantul Eroului Necunoscut. Chiar daca turnul noii televiziuni, inalt de 216 metri, nu se incadreaza perfect in zona, multi urca in varful lui pentru a putea contempla de acolo minunatiile din jur.

Autor: IRINA STOICA - magazin.ro

Nevoile de apa ale omenirii sunt uriase. In unele tari ale lumii, in special din zonele desertice, apa e un lux. Undeva, in departare (sau in apropiere) se profileaza intinderile „nesfarsite” ale apelor marilor din care s-ar putea alimenta chiar si... martienii! Dar, ca o ironie a soartei, aceste ape sunt sarate.

Si, paradoxal, in acest secol al supertehnologiilor, stiinta e departe de a face minuni in problema, aparent banala, a desalinizarii. Metodele actuale folosite pentru tratarea apei presupun investitii mari in infrastructuri si un consum ridicat de energie. Pe de alta parte, recurg la agenti chimici, unii dintre acestia toxici...

Cel mai mare rezervor de apa pentru omenire il reprezinta apa marilor si oceanelor (97% din resursele acvatice, inclusiv calotele glaciare). Necesarul de apa potabila si pentru irigatii la nivelul global ar putea fi asigurat daca ar exista o tehnologie de desalinizare cu un consum rezonabil de energie. Din pacate, pana acum procedeele folosite s-au dovedit a fi extrem de costisitoare din punct de vedere energetic. E vorba in special de distilare, prin care se obtine apa dulce in urma procesului de evaporare-condensare. Specialistii americani sunt preocupati de o noua metoda, asa-zisa „osmoza inversa”, ce consta in separarea sarii de apa cu ajutorul unei membrane semi-permeabile, apa fiind presata asupra acesteia.

Membranele, din ce in ce mai ieftine, castiga in eficacitate permitand, asadar, filtrarea de mari cantitati de apa intr-un timp tot mai scurt. Lucrurile nu se opresc insa aici. Apa filtrata este supusa apoi unor procese de decontaminare, intrucat contine numerosi compusi toxici, in cantitati foarte mici. Tratamentele chimice sunt insa foarte costisitoare. O problema in plus. Solutia ar putea veni din partea unor materii nanostructurate (particule cu o marime de cateva milionimi de milimetru) sau din partea radiatiilor ultraviolete care au capacitatea de a transforma si de a lega substantele toxice.

„In termeni energetici, mentioneaza Mark Shannon, directorul Centrului de materiale avansate pentru purificarea apei de la Universitatea din Illinois (SUA) se poate spune ca transportul apei la mari distante presupune cheltuieli mai mari decat in cazul productiei de apa dulce prin filtrare. Sa nu uitam faptul ca 5% pana la 15% din electricitatea produsa in vestul SUA este folosita in transportul apei”. Specialistii insista, pe de alta parte, asupra colectarii apei de ploaie, fie pentru utilizare directa, fie pentru umplerea panzelor freatice, acestea beneficiind si de aportul apelor reziduale, o practica intalnita mai ales in Europa.

Sursa: magazin.ro

In martie 1952, intr-o grota din apropierea Marii Moarte, cercetatorii Scolii arheologice franceze din Ierusalim au descoperit doua misterioase rulouri din arama, gravate cu texte. Curiozitatea lor a fost cu atat mai mare cu cat fusesera gasite sute de manuscrise in alte grote din acelasi sit, cunoscut sub numele de Qumran. Scrieri vechi de 2000 de ani care ar fi fost opera unei secte evreiesti, cea a esenienilor. Dar, de asta data, documentele nu erau scrise pe piei de animale ca celelalte, ci pe foi de arama. Ca si cum ar fi tainuit informatii extrem de importante.

Incercari de descifrare

Era imposibil ca rulourile sa fie citite in starea in care se aflau, deteriorate de umiditate si oxidare. Exista pericolul sa se faramiteze, sa se distruga definitiv. Era necesar sa fie decupate, intr-o prima faza. Guvernul iordanian (Qumran se afla in acea vreme in Iordania) incredinteaza aceasta misiune Institutului de tehnologie Manchester din Marea Britanie care avea in dotare un cutit circular de mare precizie. In 2 saptamani, rulourile au fost decupate in 23 de benzi, fotografiate si supuse undelor radio pentru a permite oamenilor de stiinta sa reconstituie textele.

S-a constatat ca cele doua rulouri din arama erau de fapt doua bucati dintr-un singur rulou deteriorat, cu dimensiuni de 2,40m/30cm. Textele au fost descifrate fara dificultate pentru ca erau redactate in ebraica veche. Si, surpriza: acestea indicau ascunzatorile a 61 de comori! Sute de vase din argint si aur umplute cu rasini si plante aromatice, vesminte sacre, urcioare pline cu argint. In total, peste 60 de tone de metale pretioase!

Pe urmele autorilor ruloului

Se pare ca ar fi vorba de o comunitate evreieasca de la inceputul erei crestine care si-ar fi ascuns bogatiile pentru a nu cadea in mana romanilor. Probabil, esenieni, care au parasit regiunea inainte de anul 68, cand aceasta secta austera a fost vanata de romani. Unii specialisti infirma aceasta ipoteza, considerand ca limba folosita in rulouri dateaza din secolul II si ca acestea au fost ascunse in graba prin anul 130.

Un text criptat?

Acesta a fost usor de tradus dar interpretarea listei de comori a fost mai complicata decat parea. Iata un exemplu: „Sapa intre cei doi tamarini aflati in valea Achon, chiar in mijlocul lor; acolo se afla doua oale din marmita pline cu argint.” Cum sa gasesti acesti doi arbori plantati in urma cu 2000 de ani? In alte locuri, indicatiile sunt vagi: „La Qob’eh, se afla mult argint”. Multe sate mentionate sunt necunoscute specialistilor. Sa fi fost textele criptate? O ipoteza intarita de prezenta unor litere grecesti intr-un text redactat in ebraica. Ca si cum ar fi vorba de chei de cod. Poate ca solutia enigmei se afla intr-un alt rulou care e citat la sfarsitul documentului si in care s-ar afla detalii revelatoare. Dar acest rulou e de negasit.

Si totusi, unde sunt comorile?

Nimeni n-a reusit sa dea de urma vreuneia din ele. Prezumtivele situri ar fi: Valea Cedron, Jericho, Ierusalim, Qumran, orasele din Samaria. Pentru unii specialisti, aceste comori nu exista fiind doar simbolice, legendare. Altii considera ca cei care le-au ascuns, le-au recuperat la un moment dat.

Autor: DORIN MARAN - magazin.ro

Strabatut de canale si inaltand spre cer multime de turnuri, orasul Bruges este un amestec fermecator de realitate si legenda. Este un loc unde la colturi de strada iti apar dantelaresele ciocnindu-si iglitele asa cum au facut si inaintasele lor, de sute de ani, unde aerul pare saturat de mirosul de ciocolata, unde statui de sfinti sau de oameni mari ai Flandrei apar la fiecare incrucisare de drumuri si nude relicve nepretuite, ca Sfantul Sange, sunt purtate in impresionante procesiuni. Orasul se mandreste cu o Madona daltuita de Michelangelo, cu fantani si muzee si cu o istorie straveche.

Locurile au fost ocupate mai intai de romani, dar au fost acoperite de apele Marii Nordului in secolul al V-lea. Doua secole dupa aceea marea s-a retras, lasand in urma un pamant fertil traversat de canale. Pe malul unui asemenea canal numit „Zwin” a aparut o mica asezare iar regiunea mlastinoasa a fost cucerita mai intai de franci si apoi de frisienii convertiti la crestinism.

In anul 862, un oarecare conte Baldwin a rapit-o pe Judith, fiica iubita a regelui Carol Chelul si s-a casatorit imediat cu tanara printesa. Indignat, regele carolingian si-a trimis ginerele in extremul nord al tarii, acel tinut mlastinos, amenintat permanent de atacurile fiorosilor invadatori scandinavi, cunoscuti sub numele de „oameni ai nordului”. In timp ce tinerii miri calareau printr-o padure din aceasta periculoasa regiune, au fost atacati de un urs urias, care le-a blocat drumul, nedandu-le nici o posibilitate de a merge mai departe.

Curajosul Baldwin, ridicandu-se la nivelul supranumelui sau „Baldwin, brat de fier” a doborat animalul cu o singura lovitura de lance. Legenda sau adevar, povestea este inca vie in inimile locuitorilor, iar ursul este o emblema a orasului, figurand in heraldica sa. Ajuns la estuarul canalului Zwin, Baldwin a construit un fort inexpugnabil, in jurul caruia a inflorit orasul. Acesta este atestat cu numele Bruges intr-un document francez din 892.

Au urmat secole de asedii, de lupte, de revolte, dar orasul a supravietuit si, mai mult decat atat, printr-o politica sociala si economica inteleapta si-a capatat un renume glorios. Pe locul fortului construit de Contele Baldwin se inalta acum Burgul, o adevarata acropola a orasului. O multime de cladiri in stil gotic si baroc fac mandria orasului. Bisericile, Primaria, Tribunalul sunt adevarate bijuterii de arhitectura.

Printre acestea, turnul Beffroi (Belfort) reprezinta pentru Bruges ceea ce Turnul Eiffel reprezinta pentru Paris. Dantelariile in piatra, turnuletele, basoreliefurile, arcadele si ferestrele prelungi fac din el un simbol al libertatii, o demonstratie a puterii si prosperitatii, marturie a maiestriei mesterilor de aici. Inalt de peste 90 de metri are 366 de trepte pana la varf, de unde cei care se incumeta sa le urce pot admira splendida panorama a orasului.

Din acest turn rasuna vestitul „carillon”, o melodie executata la cele 47 de clopote in greutate cu 27 tone. In fata impresionantei cladiri se afla macheta ei, plasata aici pentru vizitatori lipsiti de vedere, care, pipaind-o, isi pot face idee despre structura monumentului. In felul acesta, toti cei care ajung pana aici pot fi patrunsi nu doar de farmecul locurilor, ci si de vechiul parfum al povestii de dragoste dintre viteazul Baldwin si mireasa lui, frumoasa printesa Judith.

Autor: IRINA STOICA - magazin.ro

Asasinarea lui Abraham Lincoln, carismaticul presedinte american de la mijlocul veacului XIX, reprezinta, alaturi de uciderea lui J.F. Kennedy, aproape o suta de ani mai tarziu, o pata neagra in istoria Statelor Unite. In ambele cazuri, nu s-a putut stabili cu certitudine daca a fost vorba despre un tragator care a actionat de unul singur sau despre un complot bine regizat. Oricum, cel putin in cazul lui Lincoln, daca nu si in cel al lui Kennedy,  se pare ca a fost vorba despre asasinate „inutile”, cum le numeste un cercetator american, intrucat marele om politic era deja muribund...

Toate bolile presedintilor

Cel care a emis aceasta ipoteza socanta este doctorul californian John Sotos, care a studiat timp de mai bine de zece ani dosarul medical al lui Lincoln. In opinia sa, liderul abolitionist ar fi suferit de o forma grava de cancer si, in momentul in care era impuscat, la teatrul Ford, in 1865, se gasea deja in stadiul final al bolii, nemaiavand de trait decat cateva luni. „Lincoln a fost un om rar, suferind de o boala rara”, crede Sotos, care a publicat recent o ampla biografie a presedintelui american, continand nu mai putin de 400 de documente de arhiva, scrisori si marturii ale lui Lincoln, ale apropiatilor si medicilor sai.

De altfel, doctorul britanic nu si-a concentrat atentia doar asupra lui Lincoln, ci si a altor presedinti americani, pe care i-a examinat ca si cum ar fi fost niste pacienti. El a ajuns la concluzia ca George Washington ar fi putut suferi de dementa senila, in ultimii ani de mandat, ca James Madison avea atacuri de apoplexie, ca Franklin Pierce a murit din cauza unei ciroze hepatice iar Calvin Coolidge a suferit de depresie dupa moartea fiului sau.

Lincoln avea cancer in faza terminala?

Revenind la Lincoln, trebuie sa amintim ca starea sa de sanatate a suscitat interesul specialistilor inca din secolul trecut. In 1962 s-a sugerat ca statura sa impresionanta si bratele neobisnuit de lungi s-ar fi datorat unei tulburari genetice numite sindromul Marfan, care l-ar fi afectat si pe Paganini. Alti medici au sugerat boli genetice asemanatoare, precum sindromul Ehlers-Danlos sau Stickler, in vreme ce altii considerau ca presedintele suferea de depresie majora si epuizare fizica si nervoasa.

Sotos neaga aceste presupuneri, afirmand ca, fara indoiala, Lincoln avea o forma rara de cancer tiroidian, numit in termeni medicali 2B sau 2B masculin. El aduce in sprijinul acestei ipoteze simptomele acestei boli deosebit de agresive, care se potrivesc izbitor cu cele manifestate de Lincoln: constipatie cronica, pungi sub ochi, falci asimetrice, umflaturi ale buzelor. Pe langa acestea, un alt element important: starea de sanatate a presedintelui se agravase considerabil in lunile premergatoare asasinatului. „Probabil ca moartea s-ar fi produs oricum, din cauza acestui cancer in faza terminala, in cateva luni si gestul lui Booth (ucigasul presedintelui – n.n.) a fost inutil”, apreciaza Sotos.

Misterul nu va fi niciodata dezlegat

Nu toata comunitatea medicala este insa de acord cu opinia sa. „Sotos a prezentat cat se poate de convingator cazul dar exista inca semne de intrebare”, spune dr Charis Eng, director la Genomic Medicine Institute din Cleveland. Si mai sceptic este oncologul Jeffrey F. Moley, de la Universitatea Washington din St. Louis: „Ma indoiesc ca Lincoln ar fi avut cancer de tip 2B masculin. Am vazut zeci de pacienti care sufereau de aceasta boala si nu aveau nici una dintre caracteristicile lui Lincoln. Este putin probabil ca Lincoln sa fi avut cancer. Pledez, in continuare, pentru sindromul Marfan, singura anomalie capabila sa explice aspectul sau fizic deosebit.”

Singurul element care ar putea face lumina in acest caz ar fi analiza ADN. Doar ca asemenea mostre ADN nu pot proveni de la Lincoln, care este ingropat in ciment, dupa tentativa de a i se fura cadavrul, in 1876, si nici nu pot fi prelevate de la urmasi ai sai in viata, intrucat acestia nu exista.

Autor: GABRIEL TUDOR - magazin.ro

Va amintiti, desigur, magistrala balada populara „Monastirea Argesului”, care vorbeste despre cautarea lui Negru-Voda, insotit de Mesterul Manole si de tovarasii acestuia, a unui loc anume, unde sa fie construita o manastire neasemuita. Nu e vorba despre o simpla fictiune. Se stie (si elementele concrete o dovedesc cu prisosinta) ca, inca cel putin din Antichitate, oamenii isi ridicau locuintele si celelalte edificii (lacasuri de cult, monumente etc.) dupa ce in prealabil cercetau cu mare atentie terenul, spre a evita influenta nevazutelor forte malefice. De ce procedau astfel?

Locuri bune, locuri rele

Teren, orientare, forte cosmo-telurice (raportul dintre cer si subsol), materiale, forme, proportii, campuri electrice si electromagnetice – toate acestea creeaza un mediu vibrational ce poate fi benefic ori nociv pentru sanatatea fizica si cea mentala a fiintelor vii: de la migrene persistente la cancer, de la stari vagi de disconfort la tulburari fiziologice profunde, fara cauze aparente, de la comportament bizar la nebunie.

In alegerea locului de casa se tinea seama de ceea ce oamenii de stiinta incep sa redescopere azi: asa-numita vitalitate a locului. Primii chemati s-o faca sunt radiestezistii (in satele noastre activau odinioara in aceasta directie faimosii „fantanari”), datorita carora cunostintele empirice au putut fi demonstrate stiintific. De pilda, o echipa internationala de cercetatori confirma in 1970 relatia existenta intre zonele cu perturbatii telurice si casele ai caror locatari au dezvoltat diverse forme de cancer.

„Camasa” pamantului

Planeta noastra nu este alcatuita doar din elemente vizibile si palpabile. Ea este invesmantata intr-un fel de tesatura energetica extrem de complexa, acele retele geomagnetice invizibile, raspandite pretutindeni, ca niste ziduri, la intretaierea carora pot activa forte patogene: la verticala curentilor de apa subterani, a faliilor, a suprapunerii intersectarilor retelelor diferite etc.

Cel mai frecvent, retelele detectate sunt de trei tipuri: – Hartmann (dimensiunea de 2 metri pe axa nord-sud si de 2,5 metri pe axa est-vest); – Peyre (careuri de 6-6,5 metri, orientate pe aceleasi axe, nord-sud si est-vest); Curry (retele diagonale, de 3-20 metri, orientate pe nord-est/sud-vest si nord-vest/sud-est). Casele construite deasupra unor falii sau a unor curenti de apa subterani sunt in general locuinte cu probleme. Ambianta este apasatoare, dezagreabila. Atmosfera e de obicei rece, chiar si daca sistemul de incalzire se mareste, iar locatarii sunt afectati de agresivitate si de stari depresive. Mai ales la o stationare de durata – pe pat, in fotoliu, animalele in cusca lor – deasupra „nodurilor” unde se intersecteaza liniile de forta respective, influenta este deosebit de nociva.

Semne ale nevazutului

Exista animale foarte sensibile la zonele perturbate, unde omul poate suferi tulburari endocrine, dezechilibre ale ritmului cardiac, pe langa simptomele mentionate mai sus. In asemenea locuri, vitele nu pasc, cainii le evita, pasarile isi cladesc cuiburile in zone neutre. Albinele al caror stup este plasat pe un nod Hartmann devin agresive si hiperactive, pana cand sunt mutate. Pestii, caii, pasarile de curte, bovinele care sunt tinute in adaposturi deasupra unui punct-stea (intersectia retelelor Curry si ale celor Hartmann) se imbolnavesc, nu mai sunt productive si chiar mor.

Daca li se schimba locatia, cele bolnave isi revin. Un supliment de demonstratie a valabilitatii acestor observatii se refera la liniile de inalta tensiune, care genereaza disfunctii endocrine, micsorarea drastica a imunitatii organismului, tulburari cardio-vasculare. Fenomene negative se inregistreaza si la animalele din gospodarii. Pentru a se evita situatiile extrem de neplacute, unii arhitecti au inceput sa faca pasi mici in sensul luarii in calcul, atunci cand pregatesc ridicarea unei constructii, si a factorilor de influenta nevazuti, dar deosebit de puternici. E un nou inceput.

Pana cand toata lumea va avea insa acces la aceasta stiinta complexa, e bine ca fiecare sa lase deoparte prejudecatile si sa observe foarte atent parametrii locului in care traiesc. Se poate ca astfel sa elimine din viata lor unii dintre inamicii cei mai redutabili – fortele geopatogene, capabile sa imbolnaveasca iremediabil o locuinta.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Pamant al superlativelor, Jaipur este unul dintre cele mai cunoscute orase ale Indiei, supranumit „Simfonia in roz”, „Cetatea roz” sau „Cetatea victoriei”. Este o minunata imbinare a elementelor mostenite din cultura Rajasthani, un muzeu in aer liber in care urmele unui trecut minunat, ale unei antichitati cu adevarat aristocratice sunt minutios prezervate.

Istoria orasului este marcata de anul 1699, cand maharajahul Jai Singh al II-lea a urcat pe tronul din Ambir. Pasiunea sa pentru matematica si astronomie devenise legendara si nu era doar un om invatat ci si un priceput constructor si un delicat poet. El a hotarat sa mute aici capitala de pe dealurile Ambirului si piatra de temelie a fost pusa in 1727, orasul numindu-se Jaipur dupa numele fondatorului sau. Acesta a coordonat executia planurilor realizate de talentatul arhitect Vidyadhar Bhattacharya care a pus in practica visurile maharajahului.

Culoarea roz a orasului nu dateaza insa din acele vremuri, ci din 1863 cand orasul a fost astfel pregatit pentru vizita printului Albert, sotul consort al reginei Victoria. Orasul a devenit in timp vestit pentru mestesugarii sai, lucratorii in aur, argint, in piele si lemn fiind vestiti in toata lumea.

Este unul dintre cele mai rezistente la cutremure, deoarece Jan Singh, dupa ce a studiat un atlas tiparit la Nürenberg in 1725, a adus specialisti europeni si a comandat arhitectilor sai harti ale subsolului pentru a alege zonele cele mai lipsite de risc si le-a cerut fundatii adanci si o retea de apa, care sa nu afecteze rezistenta constructiilor. Urmasii lui Jan Singh au infrumusetat orasul inaltand la randul lor cladiri vestite, cel mai cunoscut dintre acestea fiind „Palatul Vanturilor”.

A fost ridicat in 1739 de regele poet Sawai Pratap Singh pentru doamnele regale si pentru diferite procesiuni. Inaltata pe cinci nivele, constructia a fost inchinata marelui Krishna iar fatada este o adevarata dantelarie in piatra, continand 953 de nise si 152 de ferestre, domuri, balcoane impresionante si acoperisuri elegante. Din 1983 cladirea a fost transformata in muzeu si constituie o parte integranta a Palatului Orasului.

Aceasta este un complex construit in 1729-1732 de Sawai Jai Singh si completat de succesorii sai. Este inconjurat de un zid inalt si este impartit intr-o serie de curti si gradini inconjurand cladiri impunatoare. Centrul este ocupat de impunatorul Palat Chandra in apropierea caruia se afla un alt palat gazduind muzeul dedicat lui Sawai Singh al II-lea si deschis publicului din 1950.

Palatul Lunii, cu cele sapte etaje ale sale aminteste splendoarea epocii Marilor Moguli, fascinand si prin gradina sa cu patru porti, reprezentand cele patru anotimpuri, decorate cu modele infatisand pauni rosii, verzi, albastri si aurii. In 1728 Sawai Jai Sing al II-lea a dispus construirea unui Observator astronomic pe care l-a inzestrat cu cele mai performante aparate ale vremii.

In oras exista de asemenea o universitate, teatre, magazine, dar fascinatia sa provine mai ales din aceste ziduri vechi pe care oamenii au stiut sa le conserve. De altfel Jaipur este unul din varfurile faimosului „triunghi istoric” al Indiei, celelalte puncte fiind Agra si Delhi, locuri la fel de minunate incarcate de legende si frumusete.

Autor: IRINA STOICA - Revista Magazin