Urmatoarea generatie de astronauti va renunta la alimentatia lichefiata si la super-concentratele vitaminizate, care nu le-au facut nici o placere cosmonautilor, in cele patru decenii si jumatate de zbor spatial, pentru o hrana mult mai naturala si in consecinta mult mai gustoasa. Un proiect al NASA, desfasurat in cursul anului 2005, a demonstrat ca adoptarea unei alimentatii naturale in conditiile existente in spatiul cosmic este mult mai benefica organismului uman decât hrana artificiala, vitaminizata. Echipa de oameni de stiinta de la Universitatea Cornell, condusa de dr. Jean Hunter, a studiat, timp de câteva luni, efectul diverselor tipuri de alimentatie asupra sanatatii si bunei functionari a organismului si a ajuns la concluzia ca cele mai indicate alimente nu sunt preparatele pe baza de carne sau proteine animale, ci vegetalele!

Importanta unui meniu adecvat servit in spatiul extra-atmosferic a fost in dese rânduri subliniata de nutritionisti, care au remarcat ca monotonia actualelor meniuri are efecte negative atât asupra fizicului cosmonautilor - producând slabiri si tulburari gastrice, cât si asupra psihicului lor, prin manifestarea unor dezechilibre mentale mergând chiar pâna la depresii.

De aceea s-au desfasurat o serie de experimente in mini-laboratoare, unde subiectii - virtualii cosmonauti - isi cultivau ei insisi recolte de tomate, cereale, soia, morcovi si alte vegetale. Se estimeaza ca asemenea mini-laboratoare ar putea fi adapostite de navetele cosmice plecate spre Marte, in misiunile proiectate pentru primele decenii ale mileniului III si chiar si pe „planeta rosie” ar putea fi infiintate „sere hidrofonice”, unde sa se cultive in cele mai bune conditii vegetalele respective. „Subiectii au fost realmente incântati de meniurile vegetariene oferite, chiar daca majoritatea lor nu fusesera anterior adeptii unei alimentatii naturiste”, a declarat dr. Hunter.

Mâncare „ca la mama acasa”

Hrana furnizata de mini-laboratoarele navetei spatiale a inclus o multitudine de feluri de mâncare, usor de preparat si foarte nutritive, de asemenea cu continut scazut de sodiu si fier. „Sodiul poate atinge niveluri periculoase in conditiile existente pe o naveta spatiala, când apa de baut, aflata in cantitati relativ mici, este reciclata si folosita si de echipaj, si pentru necesitatile bioreactoarelor si pentru intretinerea plantelor de la bord. De asemenea, un nivel ridicat de fier - dat de produsele pe baza de carne - este foarte periculos pentru organism, putând produce intoxicatii grave”.

Alchimistii nu au disparut, cel putin atâta vreme cât japonezul Yoshikide Momotani, in vârsta de 78 de ani, traieste. Nu face parte din cei care au incercat secole de-a rândul sa transforme plumbul in aur. Este un alchimist atipic, preocupat de „metamorfoza” fibrelor de celuloza ale hârtiei, in „aurul” unor sculpturi incredibile.  Japonezul e, inainte de toate, un geniu in arta origami. Cu ocazia unei reuniuni internationale a expertilor in origami, arta plierii (modelarii) hârtiei, care a avut loc recent in orasul francez La Rochelle, japonezul Momotani si-a dezvaluit pasiunea pentru chimie si o parte din secretele „magiei” sale.

In arta sa, apar toate elementele din Tabloul lui Mendeleev, pe care le combina pentru a forma molecule simple sau combinatii extrem de complexe, precum acizi aminati, proteine, virusi etc. S-a specializat in chimie in urma cu 20 de ani, pentru a deveni profesor. A predat la universitatea din Osaka un curs de genetica, domeniu in care molecula-regina este ADN-ul, suport al ereditatii (in forma de dubla elice).

Dupa calcule si lungi reflectii a gasit modalitatea de a plia o foaie transformând-o in... ADN. Isi rescrie cursurile de chimie destinate artei origami. Cursuri referitoare la cristale, poliedri, atomi etc. Reuseste sa construiasca din hârtie atomi in asa fel incât sa puna in evidenta nivelele de energie si lumina emisa de acestia si legaturile dintre ei. In mod traditional, se foloseste o singura hârtie pentru a se crea o figura. In cazul asamblarii atomilor, Monotami a recurs insa la mai multe foi de hârtie si la ace.

Expertul a trecut apoi la molecule „exotice”, precum virusii sau vitaminele, tehnicile de realizare figurând in cursurile sale. Nu toti studentii reusesc sa le reproduca. E nevoie, dincolo de cunostinte si antrenament, de foarte multa dexteritate. Maestrul e insa mereu in forma. Nu inainte de a se concentra asupra modului in care isi va concepe modele. De a surprinde secretele moleculelor si de a analiza procedurile de pliere a hârtiei. „Calculatorul, a subliniat japonezul, permite vizualizarea moleculelor. Dar pentru chimisti, e important sa le atinga si sa le manipuleze. Ei beneficiaza de figuri din plastic sau metal. Eu le ofer mostre din hârtie. Chimia e o stiinta dificila chiar si pentru studentii mei. Invatându-i sa reproduca molecule folosind hârtia, inteleg totul mai usor si, in mod evident, studiile lor devin pasionante.”

Operele lui Yoshikide Momotani au inceput sa fie solicitate de diverse institutii sau de catre colectionari. De pilda, o societate farmaceutica i-a cerut - pentru a ilustra o brosura - sa realizeze din hârtie o molecula asemanatoare unei colivii. O mare provocare in fata careia japonezul n-a avut nici un moment de ezitare. Doar de câteva zile de concentrare si incercari, in urma carora a iesit victorios. Singura problema a fost... ambalarea si transportul intrucât modelul (evident, fragil) avea o anvergura de peste 1 metru. Ambitiile sale sunt mereu mai mari. Si-a propus, de pilda, sa realizeze un ou care, printr-o atingere, sa se deschida si din el sa iasa un pui...

DORIN MARAN - Magazin.ro

Considerat vreme de decenii intregi, de catre iubitorii de enigme, drept dovada cea mai elocventa a faptului ca odinioara pe planeta Marte a existat o civilizatie infloritoare, „Sfinxul” martian pare sa nu fie totusi decât o simpla aglomerare de stânci sculptate de vânt. Cele mai recente fotografii transmise la cartierul general al NASA de catre sonda spatiala Mars Express releva imagini socante ale „chipului”, generând totodata o profunda dezamagire pentru cei care sperau sa nu fim singuri in Sistemul Solar... Muntele pe care se afla „chipul”, in bazinul Cydonia, a fost fotografiat pentru prima oara de catre sonda americana Viking 1 Orbiter, in 1976.

Formatiunea imortalizata pe pelicula a devenit imediat subiectul unei veritabile mitologii, numeroase personalitati sustinând ca acea „figura surâzatoare” ar demonstra ca pe planeta vecina a inflorit cândva o civilizatie superioara, multi considerând chiar ca omenirea ar fi urmasa acestei civilizatii disparute in mod enigmatic.

In vara acestui an, sonda Mars Express a reusit sa realizeze câteva fotografii ale regiunii, dar imaginile au iesit neclare, din pricina norilor de praf din atmosfera martiana si a altitudinii mari de la care fusesera facute. Totusi, in ultimele câteva zile, dupa ce sonda s-a mai apropiat de suprafata martiana, imaginile tridimensionale, luate de camerele stereo de inalta rezolutie, au aratat o cu totul alta... fata a Sfinxului martian. Acesta nu mai pare a fi chipul, ci mai curând craniul unui om!

Imaginea pe care o puteti vedea alaturat si care reprezinta varianta prelucrata si post-procesata a originalului transmis de Mars Express a stârnit senzatie in intreaga lume. „Imaginile din bazinul Cydonia sunt intr-adevar spectaculoase, spune dr. Agustin Chicarro, de la Agentia Spatiala Europeana. Ele ofera o viziune detaliata asupra acestei formatiuni si o privire de ansamblu a intregii zone, care este de mare interes pentru geologi si demonstreaza performantele excelente ale camerelor de pe Mars Express.”

De altfel, savantii nici nu-si propusesera sa pozeze „chipul martian”, ci voiau sa studieze procesul de eroziune de pe Marte. Iar ca acesta este foarte intens pare sa o demonstreze chiar faptul ca, in doar trei decenii, „Sfinxul” s-a deteriorat atât de mult...

Gabriel TUDOR - magazin.ro

Desi ideea, in sine, ar putea parea hilara, chiar absurda, aflati ca ea se bazeaza pe cele mai argumentate dovezi. Jeremy Andreson, profesor de stiinte naturale la Universitatea Massey, statul South Dakota, vrea sa demonstreze lumii ca, oricât ar parea de incredibil, daca plantezi seminte de plante, poti recolta... dolari! Se stie ca plantele acumuleaza din sol, desigur, in cantitati infime, diferite metale, folositoare lor in procesul de dezvoltare. In anul 1977, dr. Robert Brooks, unul dintre cei mai mari biologi americani si care i-a fost profesor lui Anderson, a dovedit ca metalele se pot extrage din plante, reusind el insusi sa extraga o cantitate de 0,01 g de nichel din câteva kilograme de masa vegetala. El a numit acest proces „fitominie” si a demonstrat, dar asta numai din punct de vedere teoretic, ca similar, se pot extrage din plante, zinc, plumb si chiar aur, desi in cazul acestor metale, problema este mult mai complicata, având in vedere densitatea lor ridicata si faptul ca sunt mai putin solubile decât nichelul, de pilda.

Iata insa ca, anul acesta, dupa mai bine de un deceniu de cercetari si experimente, si dupa ce un grup de colegi de-ai sai reusisera sa faca plumbul indeajuns de solubil spre a fi absorbit de plante, Anderson sustine ca ar fi reusit acelasi lucru cu aurul! Cu ajutorul unei tehnologii speciale, pe care o tine secreta - a depus documentatia in cutia cu valori a unei banci din New York - savantul american spune ca a reusit extragerea din sol, prin intermediul plantelor, a fragmentelor infinitezimale de metal nobil!

Pentru aceasta, el a inchiriat un teren de doua hectare, aflat in apropierea unei mine parasite din California, o regiune cândva foarte bogata in filoane aurifere si, cultivând pe ea rapita, a reusit, gratie acelei tehnologii revolutionare, sa adune circa 10 grame de aur, o cantitate impresionanta, in opinia sa. Desi Anderson nu a vrut sa dezvaluie metoda folosita, cautatorii de aur, care inca impânzesc California, sunt convinsi ca stiu secretul.

Ei spun ca savantul, dupa ce a plantat semintele de rapita, a udat solul cu un concentrat pe baza de sulfuri, care are capacitatea de a face aurul mai solubil. Acest lucru a fost insa facut, apreciaza ei, in perioada de maxima germinatie, atunci când planta absoarbe cel mai bine resursele minerale si organice din sol. Cantitatile infime de aur au fost astfel „inghitite”, iar dupa recoltarea plantelor, au fost extrase usor prin arderea rapitei uscate si „clatirea” cenusii rezultate cu mercur, metal care are rolul de a coagula bobitele de aur.

In urma cu câteva saptamâni, v-am prezentat câteva performante inexplicabile ale unor oameni care s-au supus actiunii unor factori naturali deosebiti, fara ca organismul lor sa fi avut de suferit: temperaturi extreme (de la 0ºC, la peste 800ºC - „infern” suportat doar cu costum de protectie), presiuni subacvatice de 18 ori mai mari decât cea atmosferica, acceleratie gravitationala pe care nici macar avioanele de vânatoare nu o pot suporta!... Exista si alte realizari comparabile cu acestea, situate la limita incredibilului, puse in practica de persoane ce au dorit sa demonstreze ca fiecare dintre noi e un soi de mecanism miraculos, pe care il cunoastem inca foarte putin.

TARE CA OTELUL. De fapt, corpul tânarului chinez din imaginea alaturata este mai dur decât otelul, chiar daca acesta se prezinta sub forma unor vârfuri de lance ascutite. Antrenati in artele martiale de la vârste fragede, calugarii shaolin trec periodic prin probe inimaginabile pentru un occidental. De pilda, sa stea in echilibru pe vârfurile unor sulite. Unii sustin ca au dezlegat misterul unor asemenea performante. Mai intâi, sulitele respective sunt plasate pe zone robuste, la gâtul, pachetele de muschi, tendoanele, ori in zona plexului, unde osatura intareste musculatura. Totusi, tinerii respectivi conteaza in primul rând pe muschii lor de otel, care - atunci când sunt incordati in bloc - devin suficient de rigizi, pentru a nu lasa sa fie strapunsi de corpurile ascutite. Asemenea demonstratii nu dureaza insa mai mult de câteva secunde, deoarece tensiunea musculara comprima vasele de sânge care alimenteaza muschii, „taindu-le” astfel singura sursa de oxigen. Dupa 7 secunde, asfixiat, muschiul s-ar destinde automat, lasând lancea sa patrunda in corp.

CU PICIOARELE PE CAP. Circarii contorsionisti capabili sa lase muti de uimire sute de oameni probabil au aceeasi reactie in fata lui Moussa Huit Huit. Pozitia lui pare a fi rodul imaginatiei unui pictor cubist sau suprarealist: cu picioarele rasucite pe dupa umeri si talpile asezate sa se odihneasca pe crestetul capului! Cei care i-au studiat corpul sunt de parere ca barbatul este hiperlax, adica s-a nascut cu articulatiile mult mai putin rigide decât majoritatea oamenilor. Astfel, amplitudinea miscarilor este considerabil marita, cât despre capacitatea de intindere a muschilor, ea se obtine prin exercitii regulate. Antrenamentul - in caz ca vrem sa ne punem si noi talpile pe cap - trebuie sa inceapa inca din copilarie, pentru a determina incetinirea procesului natural de rigidizare permanenta a muschilor. Asadar, „a-si lua picioarele la spinare” nu e doar o figura de stil...

      „FURNICILE” PISCURILOR ALPINE. Intotdeauna, omul contemplat uluit minusculele gânganii capabile sa transporte greutati de zeci si sute de ori mai mari decât cea a corpului lor. Putini stiu insa ca si unii semeni ai nostri realizeaza in mod curent performante comparabile cu cele ale furnicilor. Sunt serpasii nepalezi, oameni de staturi modeste, angajati de alpinisti sa le transporte bagajele spre cele mai inalte piscuri ale planetei. Astfel, pe terenuri greu accesibile, carausii alpini ajung aproape sa nu se mai vada de sub mormanele de bagaje... umblatoare. La altitudini de peste 2000 de metri, intr-un aer rarefiat, serpasii pot duce in spate incarcaturi ce depasesc propria lor greutate de pâna la doua ori. Aceasta, in conditiile in care omul „modern” abia cara un sfert din greutatea sa, in timpul unui efort prelungit. Aici, secretul ramâne inca nedezvaluit; daca exista vreunul. Singura certitudine e ca nepalezii se deplaseaza lent, cu numai 2 km pe ora, iar pe traseele grele se opresc circa 45 de secunde, la fiecare 15 secunde de mers. Evident, fara a renunta la povara.

OMUL - O FIINTA NON-COSMICA. Cu toate ambitiile noastre pamântesti, trebuie sa recunoastem ca organismul uman nu e facut sa suporte o sedere de durata in Cosmos. In prezent, recordmenul este cosmonautul rus Valery Poliakov, cu cele 437 de zile petrecute la bordul Statiei „Mir”, unde a fost insa si un fel de cobai. Lucru deloc placut. Raul de spatiu (analog raului de mare), sângele care se aduna in zona capului, iradierea nucleara din partea vânturilor solare au fost câteva probleme intâmpinate pe statie. Si prelungite dupa intoarcerea pe Pamânt: picioarele, adaptate imponderabilitatii, nu-i mai sustineau corpul, desi Valery petrecea 4-5 ore pe zi facând exercitii impotriva „topirii” muschilor. Punctul vulnerabil au fost insa oasele, care se fragilizeaza in Cosmos (din cele 1,25 kg de calciu continut in oase, s-au pierdut zilnic câte 140 mg). Concluzia ar fi ca e mai bine sa ne ingrijim de sanatatea planetei noastre, care poate totusi sa ne primeasca pe toti in „casa” ei.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

Afectând zeci de milioane de persoane in intreaga lume, maladia Alzheimer este, din punct de vedere medical, una dintre cele mai mari amenintari cu care se confrunta la ora actuala omenirea. Faptul ca, in ciuda cercetarilor efectuate, impotriva ei nu s-au putut gasi decât tratamente paleative este cu atât mai ingrijorator. Exista insa sperante ca, intr-un viitor nu prea indepartat, boala ar putea fi vindecata sau macar ameliorata considerabil. Un prim pas a fost deja facut de savantii australieni; acestia au anuntat crearea unei pastile care, administrata zilnic, poate diminua considerabil efectele bolii.

Testele realizate pe cobai au demonstrat ca medicamentul in cauza, numit PBT2, previne formarea proteinei amiloide, considerata responsabila de declansarea bolii. Nivelul proteinei a scazut cu 60% la 24 de ore de la administrarea unei singure doze si memoria rozatoarelor supuse experimentelor s-a imbunatatit vizibil, in decursul a doar câteva zile. Echipa de la Australia's Mental Health Research Institute, din statul Victoria, care a desfasurat acest proiect, spera ca un medicament anti-Alzheimer eficace la om ar putea aparea pe piata in urmatorii patru ani.

Deja australienii au anuntat ca primele testari pe voluntari umani vor incepe luna viitoare, fiind urmate de o serie de experiente desfasurate la mai multe spitale din lume, anul viitor. Testele preliminare par sa demonstreze ca medicamentul nu va avea efecte adverse. „Nu vrem sa ne laudam ca, gratie acestei pastile, boala va disparea, pur si simplu. Dar efectele ei vor fi considerabil reduse sau amânate, astfel incât o persoana la care maladia s-a instalat sa poata trai zeci de ani fara sa sufere infirmitatile grave cauzate de Alzheimer", spune profesorul George Fink. Dupa cum se stie, Alzheimer reprezinta una dintre cele mai cumplite boli ale creierului, cu consecinte fatale, fiind cea mai comuna cauza a dementei si afectând, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, mai bine de 25 de milioane de oameni.

Boala este provocata de depunerea de depozite de proteina amiloida - numita Abeta - pe creier, care formeaza placarde observate adesea in creierele pacientilor abia post-mortem. Savantii australieni au aratat ca PBT2 imbunatateste rapid si eficient memoria spatiala la cobai. „Este un lucru imbucurator, deoarece medicamentul nu doar ca distruge placardele de Abeta din creier, dar si sporeste performantele cognitive. Speram ca vom ajunge la aceeasi concluzie si in ceea ce-i priveste pe oameni", afirma Fink.

Gabriel TUDOR - magazin.ro

Controversele generate de „statutul" fosilei umane vechi de 18.000 de ani, descoperita in insula indoneziana Flores in 2004, in apropiere de fragmentele osoase ale altor 9 indivizi, continua. Unii specialisti considera ca e vorba de un individ bolnav. Altii sunt convinsi ca acesta apartine unei noi specii. Craniul, in opinia celor mai multi specialisti, apartine unui Homo sapiens care suferea de microcefalie (o patologie ce presupune dezvoltarea insuficienta a craniului si a creierului). Comunicarea acestei descoperiri a fost, la vremea ei, senzationala intrucât se presupunea faptul ca de la disparitia omului de Neanderthal, in urma cu 30.000 de ani, specia Homo sapiens a ramas singurul reprezentant al genului.

Cine era, totusi, omul din Flores? Dezbaterea se anunta lunga si sofisticata. Asa cum s-a intâmplat dupa descoperirea primului om de Neanderhal in secolul XIX. Unii oameni de stiinta il considerau „degenerat" pâna in momentul in care au fost descoperite zeci de specimene similare. Asteptând sa apara noi fosile ale omului din Flores (Homo floresiensis) si rezultatele cercetarilor ADN aflate in curs, specialistii continua sa-si sustina teroriile legate de acest specimen. Iata cele mai importante din acestea:

1) In viziunea cercetatorilor de la Field Museum din Chicago, volumul creierului LB1 (inmatricularea fosilei) de 400 cm3 e mult prea mic pentru un individ normal chiar daca acesta are o inaltime de 1 metru. Regulile biometriei care studiaza, mai ales in cazul primatelor, relatia dintre marimea organelor si cea corporala, ar fi compromise, in acest caz. Fosila a fost gasita lânga unelte prea complicate pentru putea fi confectionate de indivizi cu o capacitate cerebrala echivalenta cu cea a unui cimpanzeu. In concluzie, ar fi vorba de un specimen bolnav si nimic mai mult.

      2) Specialistii de la Universitatea de stat din Florida sunt de parere ca interesul nu trebuie centrat asupra marimii creierului ci asupra organizarii sale interne: lobii temporali si frontali ai omului din Flores sunt diferiti de cei ai lui Homo sapiens. Proportiile „delicate" ale fosilei din Flores indica faptul ca ar fi vorba de nanism insular asa cum s-a intâmplat in cazul unor mamifere, cu mult timp inainte (cum ar fi, de pilda, elefantii). Cât priveste uneltele, acestea seamana foarte mult cu cele descoperite in grota din Liang Bua. In plus, sunt mai vechi (din urma cu 800.000 de ani) ceea ce inseamna ca astfel de obiecte ar fi putut fi confectionate si de omul din Flores. Sau de Homo erectus, Homo georgicus... (Homo georgicus, descoperit in Eurasia, ar fi dat nastere omului din Flores) Chiar daca sunt fragmentare, resturile celor noua indivizi sugereaza faptul ca este vorba de liliputani si nu de un caz patologic printre indivizi normali.

DORIN MARAN - magazin.ro

Printre cele mai pretuite relicve sacre ale crestinatatii se numara Sfântul Graal, potirul din care, conform traditiei, ar fi baut Iisus la „Cina cea de Taina”. Potirul a stârnit, de-a lungul timpului, numeroase controverse, fiind readus in centrul atentiei de catre hipermediatizatul roman al lui Dan Brown, „Codul lui da Vinci”. Se pare insa ca scriitorul american a batut câmpii scriind ca legendarul artefact ar fi fost de fapt o reprezentare metaforica pentru Maria Magdalena. In ciuda acestei fanteziste idei, pasionatii de mistere din Japonia sunt de parere ca Sfântul Graal ar fi chiar un potir, ajuns cândva pe indepartatele meleaguri de la Soare-Rasare...

In anul 1935, istoricul japonez Kiyomaro Takeuchi a descoperit, cercetând arhivele prefecturii Ibaraki, un straniu manuscris ce amintea ca un anume Ioshua, nascut la Betleem, ar fi fost ingropat in satul Herai, districtul Aomori. Documentul parea autentic, dar stirea li s-a parut autoritatilor nipone atât de exploziva incât nu au permis opiniei publice sa aiba acces la ea si au incuiat pergamentul in depozitele unui muzeu din Tokyo. In timpul razboiului, insa, muzeul a fost distrus si pretioasa marturie arsa. Din fericire, Takeuchi realizase copii dupa el, copii care se afla si astazi in posesia familiei sale. Una dintre copii se afla chiar in muzeul din fostul sat Herai, actualmente Shingo, ai carui locuitori se lauda ca asezarea lor l-ar fi gazduit cândva pe Iisus.

Amagusa Shiro, urmasul lui Iisus?

Potrivit legendelor, pe care oricare om din Shingo le stie pe de rost, Iisus s-ar fi aflat in Orient, pe perioada „lipsa” din viata lui, intre vizita la templu la 12 ani si inceputul predicilor in Iudeea, la 30. Apoi, dupa ce ar fi reusit sa scape de crucificare, Iisus si-ar fi gasit refugiul in Japonia, unde ar fi avut urmasi si ar fi murit, la adânci batrânete, mormantul lui, deasupra caruia se afla o simpla cruce de lemn, putând fi si astazi vazut. Desigur, teologii desfid o asemenea teorie, cercetatorii o privesc cu scepticism, dar cert e faptul ca, pe seama legendei a inflorit turismul in regiunea Shingo, mii de vizitatori venind sa vada „locul unde ar fi fost ingropat Iisus”. Interesant e faptul ca stindardul militar al conducatorului rebeliunii crestine din secolul 17, Amagusa Shiro, reprezenta un potir, deasupra caruia se aflau o pâine si literele INRI (Iesus Nazarenus, Rex Iudaeorum) Stindardul, aflat astazi in muzeul din Hondo, prefectura Kumamoto, este considerat unul dintre cele trei steaguri sacre ale crestinatatii, alaturi de drapelul cruciatilor si flamura Ioanei d'Arc. Rebeliunea, ramasa in istorie sub denumirea de „Shimabara”, a opus cei 37.000 de crestini condusi de adolescentul Amagusa, armatei de 124.000 de soldati a Shogunului.

Toti crestinii au fost masacrati fara mila de catre trupele guvernamentale. Dar cum au putut oare atâtea mii de crestini sa-si incredinteze soarta in mâinile unui copil de nici 16 ani? Gestul lor pare absurd, dar incepe sa capete logica daca adaugam ca Amagusa se considera un descendent direct al lui Iisus, pastrator al „Sfântului Graal”, pe care l-a infatisat, de altfel, pe propriul steag. Despre ce s-a intâmplat cu „potirul sacru” dupa inabusirea rebeliunii, nu se mai stie nimic. A disparut cu desavârsire sau se afla pastrat in cine stie ce locatie secreta, iata un mister care probabil nu va mai fi niciodata dezlegat...

Sursa: magazin.ro