Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - Stiinta si Societate (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 

 Considerat una dintre cele mai reprezentative dar si mai controversate personalitati stiintifice ale Renasterii, Paracelsus, pe numele sau adevarat Theophrastus Aureolus Bombastus von Hohenheim, a vazut lumina zilei intr-un canton elvetian, primind primele notiuni de medicina si ocultism de la tatal sau, reputat medic dar si foarte pasionat de alchimie. La 16 ani este admis la Universitatea din Basel dar se va muta apoi la cea din Viena, unde va obtine diploma de medic.

In aceasta perioada va deveni elevul lui Johannes Trithemius, abatele manastirii St Jakob din Wurzburg si renumit specialist in astrologie, magie si alchimie. In 1516, primeste titlul de doctor in medicina la Universitatea Ferrara si tot atunci isi schimba numele in Paracelsus, vadind astfel nazuinta sa de a-l depasi in pricepere pe marele medic al antichitatii, Celsus. Urmeaza o perioada de „stagiatura” voluntara, dupa obiceiul vremii, care-l poarta prin Germania, Franta, Danemarca, Suedia, Ungaria si Rusia. In peregrinarile sale ar fi ajuns, spun unele surse, chiar si in India, fiind initiat in invataturile tainice ale Orientului.

Pretutindeni unde a mers, Paracelsus a cercetat, a intrebat, a studiat, s-a interesat de metodele practicate de medicii si vracii din regiunile vizitate; a discutat insa chiar si cu barbierii, calaii sau vrajitoarele, adunand de la fiecare informatii pretioase privind anatomia umana. Acumuland o bogata experienta, in 1523 a revenit in tara natala si a dobandit rapid reputatia unui „doctor mirabilis”, gratie tratamentelor sale neobisnuite pentru acea epoca, dar aplicate  cu deosebit succes.

Numit profesor de medicina si chirurgie la universitatea din Basel, Paracelsus va pune la indoiala teoriile lui Galen, Hipocrate si Avicena, considerate pe atunci „litera de lege”, iar noile sale teorii se vor bucura de aprecierea spiritelor luminate ale vremii. In paralel, se va dedica studiilor alchimice si va face, intamplator, o serie de descoperiri importante in domeniul chimiei, dobandind, la moartea sa, in 1541, renumele de cel mai mare medic si alchimist al Europei.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 28/05/2011 @ 14:00:46, in ro - Stiinta si Societate, read 3166 times)

 Omul modern e un mare consumator de bioenergie. Cei mai supusi riscului de a pierde aceasta energie a vietii sunt studentii in perioada examenelor sau sportivii in perioadele lor de vârf. Practica Reiki, sub forma autoenergizarii rapide, se impune ca o tehnica eficienta, pentru cei mai sus pomeniti, dar nu numai pentru ei.


 Aceasta se recomanda preventiv astfel:
 - cu cel putin o saptamâna inaintea sesiunii de examene sau a altor perioade de efort;
 - pe intreaga perioada de efort;
 - o saptamâna dupa perioada de suprasolicitare.
 In cazul in care perioada de efort a intervenit in mod neasteptat, fara sa ne dea posibilitatea unei pregatiri prealabile, vom prelungi la doua saptamâni perioada de refacere in urma suprasolicitarii.

Si acum sa vedem in ce consta aceasta autoenergizare rapida. Mai intâi, insa, iata câteva reguli generale si obligatorii pentru toate pozitiile Reiki:
 1.  Inainte de inceperea practicii Reiki, trebuie sa avem mâinile curate.
 2.  Ne vom scoate ceasul, ochelarii, bijuteriile stânjenitoare si oricare alte obiecte care ne pot incomoda (cravata, pantofi, curea etc.).
 3.  In timpul efectuarii autoenergizarii sau a oricarei pozitii Reiki, degetele mâinilor vor fi apropiate, pentru a nu se risipi energia.
 4.  Palmele nu vor fi puse una peste alta.
 5.   Picioarele se vor tine usor departate (la nivelul umerilor).

Autoenergizarea rapida se efectueaza astfel: asezam centrul palmei drepte (nu uitati, cu degetele apropiate) pe epigastru (capul pieptului) si centrul palmei stângi pe ombilic. Mâinile trebuie sa fie relaxate, nu incordate. Coatele vor fi tinute lânga corp.

In caz de nevoie, se poate folosi o singura mâna, cu podul palmei pe epigastru. Durata zilnica a procedeului este de aproximativ 30 de minute, timp in care putem privi la televizor, putem asculta muzica etc., deoarece nu este nevoie sa ne concentram in vreun fel asupra a ceea ce facem.

Tinem sa sublinem faptul ca nu exista pericolul unei supraincarcari energetice, intrucât in momentul atingerii nivelului maxim necesar, supapa depozitului central se inchide si nu se mai absoarbe nimic.

Prin acest procedeu, autoenergizarea este posibila datorita faptului ca mâinile, care au rol de filtru, sunt asezate pe zonele epigastrului si ombilicului, adica pe abdomen, care este depozitul central al energiei Ki. De aceea, la japonezi, abdomenul (Hara) este numit si „oceanul de energie”, in afara acestui depozit central, exista depozitele locale de pe lânga fiecare organ sau functie. Intre depozitul central si depozitele locale ale organelor si functiilor consumatoare, energia Ki circula pe un numar foarte mare de canale bioenergetice. Blocarea unuia dintre aceste canale produce tulburari atât la nivelul corpului fizic, cât si la nivelul celui eteric.

Tehnica Reiki ne ajuta la mentinerea permanenta a necesarului de energie Ki, fapt care ne asigura o mai mare rezistenta la efort si imbolnaviri, o crestere a capacitatii de concentrare si memorare, precum si o amplificare a imaginatiei si a intuitiei.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 29/05/2011 @ 14:00:04, in ro - Stiinta si Societate, read 3072 times)

 Devoratorii de paranormal si horror-maniacii gasesc în lucrarile lui Francisco de Goya (1746-1828) o sursa exceptionala de inspiratie pentru cele mai tenebroase stari emotionale. Acest complex pictor spaniol – a carui opera se situeaza la granita dintre marii clasici si începuturile artei moderne – a strabatut perioade nefaste din punct de vedere psiho-somatic, care au influentat decisiv multi ani de creatie desfasurata într-o cvasitotala izolare.

Un soc asemanator cu acela acuzat de Beethoven atunci cand a surzit (la 32 de ani), Goya a resimtit pierderea acestui simt la douazeci si opt de ani. Era anul 1792 si trecusera optsprezece ani de cand era însurat cu Josefa, fiica unui maestru cu care studiase în particular (caci fusese respins de doua ori la intrarea în Academia Regala de Arte Frumoase).

Însa totul parca s-a stins pentru artist, iar un pesimism cronic l-a facut prizonier într-o serie halucinanta de lucrari (în aquaforte). Pierderea auzului a generat o stare de cadere psihica uluitoare. Lucrarile din acea perioada sunt dedicate cosmarurilor umane, decaderii morale si fantasticului morbid. Pentru cei apropiati, Goya devenise un fel de nebun ratacit într-o lume pe care nu o mai întelegea; multi au sugerat ca ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Ciclul intitulat de el „Caprichos” (tradus liber „Ciudateniile”) demonstreaza cat de mare nevoie avea maestrul sa se exteriorizeze prin arta pentru a-si pastra un echilibru devenit instabil. Din acei ani ai primelor crize a ramas un rasunator moto al ciclului cu oricina: Somnul ratiunii naste monstri.

În acest context ne intereseaza mai putin gloria capatata de Goya la Curtea Spaniei, cand a fost succesiv „pictorul regelui” pentru mai multi suverani si cand nu mai prididea portretele pentru sus-pusii din preajma tronului. Vom aminti doar ca abia a scapat de Inchizitie din cauza celebrei panze „Maja dezbracata” (pe care nu a vrut s-o modifice sau s-o distruga si de aceea a creat si „Maja îmbracata”, dar Inchizitia le-a confiscat pe amandoua în 1813; femeia respectiva parea sa fie Donna Alba, metresa unui mare nobil).

O noua perioada înnegurata avea sa cuprinda ultimii ani ai marelui maestru, atunci cand Spania era bulversata de o mare criza politica si militara, trebuind sa faca fata si invaziei trupelor franceze ale lui Napoleon. De asemenea, moartea sotiei l-a determinat pe Goya sa-si transforme menajera în iubita – o femeie mult mai tanara si care i-a daruit un copil nelegitim. Din ce în ce mai abatut si cu echilibrul sufleteste tulburat si de schimbarea atitudinii noului rege al Spaniei, Ferdinand VII, pictorul se izoleaza complet cumparand resedinta numita „Casa Surdului” (din cauza fostului proprietar, nu a sa). Aici lucreaza febril la un nou ciclu macabru intitulat „Lucrari întunecate”.

Picturile erau murale (caci nu voia sa le vada nimeni din afara), iar ulterior au fost transpuse pe carton. Din acea perioada dateaza faimoasa „Saturn devorandu-si fiii”, una dintre cele mai impresionante lucrari ale „groazei si canibalismului”. Zeul parca tasneste din bezna si musca un copil, aproape înghitindu-i o mana. Ochii ii sunt iesiti din orbita, precum ai unui nebun în plina criza... Maestrul avea deja creierul întunecat, îl obsedau fiinte monstruoase. Unii critici spun ca suferea de encefalita si ca ilustra tot ceea ce îi aparea în cosmarurile sale. A trecut definitiv în taramul întunericului la 82 de ani, lasand urmasilor începuturile picturii moderne si prevestindu-l pe Picasso.

PAUL IOAN - magazin.ro

 
By Admin (from 31/05/2011 @ 08:00:37, in ro - Stiinta si Societate, read 2320 times)

 31 mai 2007 e o zi importanta din istoria recenta a geneticii. Este ziua in care un american, James Dewey Watson, a primit pe un disc, copia genomului sau, mai exact, ansamblul de informatii genetice continute in fiecare din celulele sale, in interiorul fiecaruia dintre cromozomii lor. Acest barbat a primit in 1952 premiul Nobel pentru medicina si fiziologie impreuna cu Francis Crick in urma descoperirii dublei elice a moleculei ADN-ului, cea care constituie cromozomii si contine totalitatea genelor noastre. In acea vreme, acidul dezoxiribonucleic sau ADN, era necunoscut marelui public.

Acest „card de identitate” e constituit dintr-un imens lant de 4 mici molecule, A, T, G, C, care se succed intr-o ordine precisa pentru a constitui un „text” de 3,3 miliarde de litere. Fiecare text e unic si propriu fiecarui individ. Asadar, in mai 2007, Watson a intrat in posesia propriului sau „text”, devenind primul om al carui genom individual a fost integral cunoscut si facut public.

Analiza ADN-ului lui Watson a costat 1 milion de dolari si a necesitat 2 luni de munca. Acum costurile pot fi reduse, iar timpul scurtat, dar nu intr-un mod semnificativ. Peste câtiva ani, perfectionarea tehnicii de decriptare va permite probabil ca fiecare dintre noi sa intre in posesia genomului individual, fara ca aceasta achizitie sa ne bulverseze bugetul. Medicii viitorului vor putea sa ne prescrie un medicament care sa-si atinga eficace tinta sau un regim alimentar special. Asadar, o viata mai lunga si mai sanatoasa. Cu toate astea, perspectiva de a avea genomul inscris intr-un „card de identitate” poate deveni nelinistitoare. Informatiile genetice ne pot da informatii asupra unui risc pe care nu vrem sa-l cunoastem. Asupra unei predispozitii spre o anumita maladie. Cum ar fi de pilda, maladia Alzheimer.

Având in vedere faptul ca nu se stie mare lucru pentru a preveni si trata aceasta maladie a sistemului nervos, e preferabil sa nu ai cunostinta de posibila sa evolutie. In schimb companiile de asigurare ar fi foarte interesate de acest tip de date a caror confidentialitate ar fi compromisa. Devenind public, ADN-ul poate constitui o sursa de stres si in cazul in care bunicii, parintii nostri vor dori sa-si descifreze genomul. In acest caz, am afla care sunt genele periculoase pe care, probabil, ni le-au transmis. Am fi tentati insa sa optam pentru ignoranta decât sa traim intr-un stres continuu. O chestiune de alegere, la urma urmei. Viitorul ne va spune, cu siguranta, daca decriptarea genomurilor individuale e mai bogata in binefaceri decât in „amenintari”...

DORIN MARAN - magazin.ro

 

Autoritatile locale au inceput sa ia primele masuri pentru evitarea contaminarii cu bacteria Escherichia coli, care a provocat pana acum 10 decese in Germania.

Una dintre primele institutii iesene care a primit directive clare in acest sens este Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC), care va verifica cu strictete respectarea normelor de igiena din unitatile de alimentatie publica. Mai mult, CJPC trebuie sa transmita si populatiei masurile de protectie contra bacteriei ucigase. "In urma notificarii de catre Germania, prin sistemul de alerta rapida pentru produsele alimentare (RASFF), a mai multor cazuri de deces în urma toxiinfectiei alimentare cu bacteria E. Coli enterohemoragica, Directia de Control si Supraveghere Piata din cadrul ANPC ne-a transmis o adresa care se refera la severitatea consecintelor pe care le are consumul alimentelor contaminate cu aceasta bacterie, precum si o serie de recomandari pentru consumatori privind igiena în bucatarie si igiena personala", a declarat Daniel Piftor, comisarul-sef al CJPC.

Astfel, comisarii de la Protectia Consumatorilor recomanda spalarea temeinica a mainilor cu apa si sapun dupa folosirea toaletei, dupa atingerea animalelor sau a dejectiei acestora, spalarea sub jet de apa a fructelor si legumelor si tratamentul termic al carnii si al carnii tocate inainte de consum, la cel putin 70 de grade Celsius, timp de minimum 2 minute. De asemenea, se recomanda depozitarea separata a carnii proaspete de alte alimente si fierberea laptelui proaspat inainte de consum.

Bacteria poate fi contactata de la orice aliment nespalat sau alterat

Medicii infectionisti spun ca populatia poate contacta bacteria Escherichia Coli de la orice aliment nespalat sau alterat, in special in perioadele de vara. "Aceasta tulpina agresiva a bacteriei Escherichia Coli poate da infectii grave digestive, infectii ce se pot solda cu fenomene de insuficienta hepatica si insuficienta renala. De fapt, insuficienta hepato-renala este cea care da nota de gravitate in cazul acestei imbolnaviri. Tulpina se transmite pe cale digestiva si de la alimente de origine animala.

Boala poate fi contactata dupa consumul oricarui aliment care nu este bine spalat, fructe sau legume. Alimentele trebuie verificate daca nu au modificari in ceea ce priveste mirosul, gustul, trebuie verificat termenul de valabilitate. Mare atentie la lapte si la carne, in special la tocatura, produs ce contine o serie de condimente ce mai pot masca din mirosul modificat. De asemenea, pe langa spalarea corecta, alimentele trebuie pastrate in conditii corecte de temperatura", a declarat prof. dr. Carmen Dorobat, managerul Spitalului de Boli Infectioase Iasi.

Pana acum, la Iasi nu au fost confirmate asemenea cazuri de infectii, iar in tara au fost semnalate cazuri izolate cu multi ani in urma. "La Iasi nu am avut pacienti care au contactat aceasta boala, iar in tara nu a fost vorba despre o explozie epidemiologica niciodata. In ceea ce priveste transmiterea pe cale digestiva, in tara noastra nu exista un pericol deosebit in acest moment, deja in statele afectate au fost luate masuri din punct de vedere epidemiologic. Recomandarea noastra catre populatie este ca la orice simptom sa se prezinte la medicul infectionist", a mai spus prof. dr. Carmen Dorobat.

Cei mai multi oameni cu aceasta infectie vor avea urmatoarele simptome: crampe severe la stomac si abdomen sensibil, diaree apoasa initial, care poate deveni in evolutie sanguinolenta, greata si varsaturi.

Sursa: bzi.ro

 
By Admin (from 01/06/2011 @ 08:00:51, in ro - Stiinta si Societate, read 2379 times)

 Dinastia Kennedy a fost si este una dintre cele mai influente familii din politica americana. Pornind de la Joseph Kennedy, proeminent politician american, ambasador al Statelor Unite in Marea Britanie, continuand cu fiii sai, John – presedinte al SUA –, Robert si Ted, si pana la carismaticul nepot John Kennedy Jr., mort intr-un misterios accident aviatic in 1999, la nici 40 de ani, familia Kennedy a parut insa urmarita de un blestem. Majoritatea membrilor sai au avut parte de un sfarsit tragic iar Caroline, singura fiica a presedintelui John Fitzgerald, a nascut doi copii morti. Nici astazi nu sunt cunoscute cu exactitate circumstantele asasinarii celor doi frati Kennedy, desi noi informatii, date recent publicitatii, par sa puna cazul mortii lui Bobby Kennedy intr-o noua lumina.

Glorie si sange

Ca si fratele mai mare, ales presedinte in 1960, Robert F. Kennedy a ramas in memoria americanilor ca o figura emblematica, un mare luptator pentru dreptate si egalitate in drepturi a tuturor cetatenilor SUA. Numit procuror general in 1961, el a dus o lupta asidua impotriva criminalitatii organizate, facandu-si dusmani de moarte in randul mafiei italo-americane, ca si fratele sau. Senator de New York intre 1965 si 1968, Bobby, cum era numit de toti, parea ca va calca pe urmele fratelui sau mai mare, avand mari sanse la fotoliul de la Casa Alba.

Dupa obtinerea unei stralucite victorii in alegerile preliminare din California, in seara zilei de 5 iunie 1968, Bobby Kennedy a coborat de pe podiumul salii de receptii a hotelului Ambasador din Los Angeles, pentru a tine o conferinta de presa. La sugestia unui membru al escortei, senatorul a luat-o prin bucatarie, pentru a-i saluta pe angajati. Dar, dupa ce a strans mainile a doi dintre acestia, un necunoscut a sarit inaintea lui si, de la mica distanta, l-a impuscat.

Atins de patru gloante, dintre care unul a patruns direct in creier, Kennedy a murit a doua zi, la spital. Necunoscutul care trasese a fost imediat arestat. Era Sirhan Sirhan, un palestinian care pretindea ca a recurs la acest asasinat pentru a-i razbuna pe „oamenii saraci si exploatati”. Juriul l-a considerat singurul asasin, l-a gasit vinovat si l-a condamnat la inchisoare pe viata.

8 gloante si 14 impuscaturi!

Dar inca din momentul asasinatului au aparut o serie de contradictii flagrante, unele strigatoare la cer. De pilda, autopsia a dovedit ca toate cele patru cartuse care l-au atins pe senator au venit din spate, iar urmele de pulbere impregnate in pielea sa au relevat fara tagada faptul ca gloantele fusesera trase de foarte aproape. Or, Sirhan a tras din fata si de la o distanta de peste doi metri. El a tras doar doua gloante spre Kennedy, inainte de a fi trantit, de cei din escorta acestuia, pe o masa din bucatarie. Chiar si de acolo, a continuat sa traga – in total opt gloante.

Doar ca expertizele balistice efectuate ulterior au demonstrat ca in incapere s-au tras 14 gloante, ale caror urme au fost gasite in trupurile altor cinci persoane din anturajul senatorului, sau in pereti. „Sunt absolut convins ca nu Sirhan l-a ucis pe Kennedy, apreciaza expertul medico-legal Robert Joling, care studiaza cazul de aproape patru decenii. Recent, el a semnat, alaturi de politologul Philip Van Praag o carte despre asasinat, intitulata An Open and Shut Case (Un caz deschis si inchis), in care se vehiculeaza teoria potrivit caruia Robert Kennedy ar fi fost ucis de altcineva decat Sirhan. De altfel acesta a pledat tot timpul nevinovat si a pretins ca fusese sub influenta hipnozei la momentul crimei.

Adevaratul criminal provenea din escorta lui Kennedy?

Elementul cheie pe care cei doi isi bazeaza pledoaria il constituie inregistrarea audio realizata de un jurnalist independent, Stanislaw Pruszynski. Desi calitatea inregistrarii este foarte slaba, se disting insa 13 focuri de arma, trase intr-un interval de 5 secunde. Prin urmare, ipoteza unui singur asasin se exclude din start, dat fiind faptul ca Sirhan nu avea asupra lui decat un revolver Iver Johnson Cadet 55, cu opt focuri.

Mai mult, patru focuri de arma sunt atat de apropiate unul de celalalt incat toti expertii in balistica chestionati au declarat ca ar fi fost imposibil sa fi fost trase din aceeasi arma – de pilda intre a treia si a patra impuscatura au existat 122 milisecunde, iar intre a saptea si a opta – 149 milisecunde, in conditiile in care  revolverul respectiv nu putea trage gloante succesive la intervale mai mici de 366 milisecunde!

Analizand frecventele impuscaturilor cu numerele 3, 5, 8, 10 si 12, Van Praag a sesizat caracteristici acustice ciudate si sustine ca ele au provenit de la o arma diferita de a lui Sirhan, caci sunetele vin din alta directie. Surpriza surprizelor a venit in momentul in care Robert Joling a reconstituit asasinatul, folosind un pistol Iver Johnson si un altul, Harrison and Richardson 922, de tipul celor purtate de membri pazei lui Kennedy. Revolverul Harrison and Richardson a generat aceleasi sunete precum cele aparute pe inregistrarea audio!

Adevaruri incomode

Interesant e faptul ca insusi unul dintre protagonistii dramaticului incident petrecut in acea seara de iunie a anului 1968, Paul Schrade, a cerut redeschiderea anchetei. Schrade, unul dintre cei mai apropiati consilieri ai lui Bobby Kennedy, a fost la randul sau impuscat in cap, dar a reusit sa supravietuiasca. Potrivit teoriei lansate de Joling si Van Praag, Sirhan n-ar fi fost decat un „candidat manciurian”, un tap ispasitor care trebuia sa poarte raspunderea asasinatului lui Robert Kennedy.

In opinia celor doi specialisti, glontul mortal a patruns in creierul senatorului in ceafa, spre frunte, si nu invers. Acest lucru denota ca Sirhan nu l-ar fi putut ucide pe fratele presedintelui Kennedy, chiar daca ar fi vrut, intrucat se afla in fata si nu in spatele lui. Sirhan, care a implinit 64 de ani, se afla inca in inchisoarea Corcoran din California, continuand sa sustina ca a fost hipnotizat la momentul asasinatului.

Spusele sale vin sa confirme marturiile unor fosti agenti CIA, care, sub protectia anonimatului, au declarat ca in acea perioada Agentia studia fenomenul hipnozei si al controlului mintilor. Toate cele 13 solicitari de gratiere depuse de Sirhan, precum si cererile de rejudecare a cazului, facute de avocatii sai, au fost respinse. Poate ca nu a venit vremea aflarii adevarului, care ar putea fi incomod pentru unii...

Sursa: Magazin.ro - Autor: GABRIEL TUDOR

 
By Admin (from 02/06/2011 @ 08:00:21, in ro - Stiinta si Societate, read 1963 times)

 Mitologia greaca ne-a facut cunostinta cu o faptura monstruoasa, cu cap de leu, corp de capra si coada de sarpe, dar asemenea hibrizi sunt semnalati in culturile multor popoare, inclusiv la romani. De-a dreptul socanta este insa o informatie care se vrea credibila si potrivit careia, in curand, creaturi jumatate-om, jumatate-animal ar putea fi „fabricate” in laborator, pentru a revolutiona medicina.

Sirena din Fidji...

„Insula doctorului Moreau”, roman celebru al lui H.G. Wells, publicat in anul 1896, ar fi prima referinta evocata de ideea mentionata mai sus. La fel de infricosator ca mai cunoscutul Frankenstein, si Moreau s-a dedat la experiente terifiante. Pe o insula pustie, el incearca, prin grefe repetate si alte operatii chirurgicale, sa creeze oameni pornind de la animale, dar nu reuseste decat sa obtina himere: oameni-leopard, oameni-urs...

O menajerie de monstri aparent livresti, numai ca un grup de cercetatori englezi sustine azi, dupa mai bine de un veac, ca in curand s-ar putea crea in laborator omul-vaca! Exista de altfel un precedent de alta natura, dovedita totusi pana la urma a fi fost o farsa. Se spune ca in 1849 Circul Barnum expunea o himera adusa din Insulele Fidji. In 1973, intr-un muzeu american a fost gasita un fel de sirena, care s-a crezut ca era chiar acea himera. Analizele au demonstrat insa ca era un fals realizat dintr-o coada de peste si un cap, nu de om, ci de maimuta.

...si omul-vaca

Pare incredibil, dar agentia britanica de bioetica (Human Fertilization and Embryology Authority – HFEA) si-a dat acordul de principiu pentru ca laboratoarele de cercetari sa produca asemenea hibrizi. Embrionii ar fi fabricati prin inlocuirea nucleului unui ovul de vaca prin cel al unei celule umane. Chiar si numai prezentarea teoretica a proiectului e terifianta, dar oamenii de stiinta nu dau inapoi. Motivatia lor? Astfel ar dori – nu sa creeze monstri, ci sa obtina mai usor embrioni umani. In prezent, cercetatorii folosesc embrioni neutilizati de cuplurile care au recurs la fecundarea in vitro, dar numarul lor e insuficient pentru a exista un bun ritm in urmarea cercetarilor. De aici, ideea procedurii mentionate, intrucat in nucleul celulei se afla toata informatia genetica pentru construirea embrionului.

*

De ce un asemenea interes pentru embrioni? Deoarece ei contin celulele-suse capabile sa se diferentieze in oricare alt tip celular: nervoase, digestive, hepatice etc. Cercetatorii doresc sa descopere reteta chimica in masura sa le permita celulelor sa se specializeze. Rezultatul ar fi ca, atunci cand o vor cunoaste, vor putea sa transforme usor oricare celule si sa le injecteze pacientilor, pentru a le vindeca organele bolnave. O revolutionare a medicinei actuale? Poate ca da, doar ca ar fi oribil sa se ajunga la a vedea bebelusi cu coarne intr-o maternitate.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 03/06/2011 @ 11:00:13, in ro - Stiinta si Societate, read 3159 times)

 Educatia fizica este considerata de cei mai multi dintre noi o „disciplina” scolara mai degraba minora. Uitam insa ca miscarea, sportul inseamna si sanatate, ceea ce impune ca orice persoana, indiferent de varsta si in aproape  orice imprejurare, sa-si cunoasca limitele, nevoile  si sa opteze, fara cea mai mica ezitare, pentru un asemenea remediu etern valabil.

Natatia

Este un sport ce se poate practica oricand, cu moderatie, fara a implica, de pilda, dureri musculare ori sufocare, chiar daca il reluam dupa o perioada de intrerupere (se poate compara, din acest punct de vedere, cu alergarea). Ca orice sport de anduranta, inotul are drept efect principal destinderea profunda a organismului, cu atat mai mult, cu cat mediul acvatic favorizeaza relaxarea. O calitate foarte apreciata de persoanele ce presteaza activitati in urma carora se aleg cu dureri de spate (circa 80% din indivizii activi).

Pentru acestea, terapeutii nu recomanda stilul bras, care accentueaza curbura vertebrelor cervicale, ci craul, cu conditia mentinerii corpului cat mai intins posibil si cu privirea ridicata catre cer. In lombalgiile persistente, ideal este ca bratele sa fie tinute de-a lungul corpului si sa se efectueze baterea apei cu picioarele, pentru a nu se accentua curbura coloanei lombare. Un alt avantaj general: inotul pune la treaba toti muschii spatelui, confirmand astfel ideea ca bolile ne ating cu atat mai rar, cu cat avem o spinare mai dreapta, mai puternica.

Drumetia

Plimbarile lungi, printr-o padure sau pe un drum de tara marginit de iarba verde si de flori, la munte, in campie, pe dealuri, asemenea momente de calmare spirituala, mentala si de antrenament fizic nu ar trebui sa lipseasca din modul nostru de viata, oricat ne-ar grabi de mult ritmurile cotidiene ale orasului. Mersul pe jos se recomanda in orice perioada a anului si poate incepe chiar o data cu iesirea pe usa casei.

El pune in functiune toti muschii corpului, picioarele, bratele, abdomenul, spatele, realizand astfel un gen de masaj intern al tubului digestiv, ce favorizeaza tranzitul intestinal si lupta impotriva constipatiei. In plus, se imbunatateste rezistenta inimii si se dezvolta capacitatea respiratorie, oxigenandu-se intregul organism. Spiritul beneficiaza si el de binefacerile mersului pe jos. Astfel, in timp ce contemplam un peisaj care ne incanta, creierul produce endorfine, substante naturale ce provoaca o senzatie de bine. Rezultatul este ca, daca pornim la plimbare tensionati, ne intoarcem relaxati, senini. Nu e nimic exagerat in aceasta remarca, dovada concreta fiind faptul ca milioane de oameni agreeaza, si la noi, mersul pe jos.

Rolele

Aveti nevoie de ceva aer in plus? Puneti-va rolele (sau patinele cu rotile, cum mai sunt numite) si porniti! Pare, pentru unii, o extravaganta sau o joaca rezervata exclusiv copiilor si adolescentilor, dar, odata depasite prejudecatile, putem constata singuri ca oricine poate deveni roller, spre folosul sau, din punct de vedere al sanatatii. Avantajul acestui sport mai nou este ca antrenamentele pot fi efectuate la doi pasi de casa sau – de ce nu? – de birou. O conditie esentiala trebuie respectata: stapanirea unei minime tehnici de rulare, pentru incepatori recomandandu-se si doua-trei cursuri de initiere.

Altfel, crisparea, oboseala excesiva si... cazaturile vor transforma, inevitabil, o placere ce ne e necesara si utila, in repulsie. Practicarea in mod regulat a deplasarii pe role permite antrenarea sistemului cardio-vascular, la fel ca un sport de anduranta. Deoarece un numar de calorii semnificativ se consuma, din rezervele adipoase, dupa un timp si silueta va deveni mai supla, corpul mai ferm, mai tonic si mult mai mobil. La rolleri, toti muschii lucreaza: cei ai picioarelor si ai feselor, cei ai bratelor si ai abdomenului, cei ai gatului si ai spatelui s.a.m.d. Iar in plus, cei ce nu stiu inca de ce alte asemenea foloase putem avea parte trebuie sa afle ca deplasarea pe role este ca un inceput de zbor, dand o senzatie puternica de libertate.

Sursa: magazin.ro - ADRIAN-NICOLAE POPESCU

 
By Admin (from 04/06/2011 @ 11:00:00, in ro - Stiinta si Societate, read 2985 times)

 Enurezisul este o stare tranzitorie a copilariei. Copilul urineaza, ziua sau noaptea – la anumite intervale de timp – pe el sau în patul sau, la varsta la care mecanismele de control ale mictiunii nu s-au instalat înca. In general, dupa varsta de 24 de luni, copilul mic trebuie obisnuit cu starea de curatenie, de igiena.

Este varsta la care el poate întelege ca îi trebuie olita si pentru aceasta îi solicita pe cei din jur, iar la 3 ani, de regula, îsi poate face singur acest oficiu. Depasind, însa, varsta de 3-4 ani, daca ziua ori noaptea micutul îsi mai uda chiloteii si patul, cazul trebuie prezentat medicului. Daca au trecut cel putin 6 luni de zile dupa varsta de mai sus, de cand copilul nu a mai urinat în pat si dintr-o data reîncepe, aceasta constituie dovada certa a instalarii unui enurezis secundar. In astfel de cazuri, unii copii, desi raman curati toata ziua, îsi uda noaptea patul, motiv pentru care este bine sa li se aplice „pampers”-urile.

Specialistii nu au nici un argument pentru a demonstra ca aceasta tulburare este legata de ereditate, în schimb, se poate spune cu certitudine ca unul din zece cazuri de enurezis se declanseaza pe fond psihic. Asadar, dupa ce luni sau chiar ani de zile acesti copii erau mereu curati, dintr-o data încep sa ude patul, ca si în perioada primei copilarii. Ce s-a petrecut în sufletul copilului? Ce „drame”, ce îngrijorari l-au coplesit?

Uneori acest fenomen revine o data cu începerea scolii, pentru ca el, copilul, este incapabil sa se adapteze obligatiilor scolare. Ori cauza poate fi un nou fratior sau o surioara ce au aparut în familie, fata de care parintii sunt mai dragastosi si, pe el, copilul cel mare, l-au dat uitarii. Ori – de ce nu – unul din bunicii lui dragi este bolnav sau a decedat si sufletul lui mic a fost cuprins de durere. Dar daca tensiunile nervoase din familie sunt pentru copil insuportabile? Dumneavoastra, parintii, va certati, va agresati fizic, va insultati, îl neglijati pe cel mic ori îl uitati pe afara, ca pe un lucru de nimic? L-ati avertizat în ultimul timp cu pedepse corporale, cu umilinte, cu vorbe crunte.

Toate acestea s-au incrustat în sufletul lui atat de gingas si dumneavoastra nu stiti ce rana ati deschis. Iata, asadar, cateva motive pentru instalarea enurezisului secundar, asa-zis „psihogen”, cel mai frecvent întalnit în pediatrie. Nu-i mai putin adevarat ca, în asemenea cazuri, poate interveni si o imaturitate a circuitului nervos care comanda vezica si atunci, dormind profund, copilul urineaza în pat. Pentru asa-numitii enuretici diurni, cei care urineaza pe ei necontenit si ziua, mama, educatoarea, trebuie sa aiba grija ca din 2 în 2 ore sa-i trimita la toaleta. Insistent, dar calm, adoptand o astfel de atitudine, este posibil ca în cateva luni de zile enurezisul sa dispara. Cu o conditie: copilul enuretic trebuie sa se supuna acestor recomandari psiho-medicale, pentru ca totul sa reintre în normal.

Alte cazuri – este adevarat, mai putine – de enurezis nocturn sau/si diurn se pot datora unor malformatii ale cailor renouretrale, ale vezicii urinare sau ale uretrei si chiar unei anomalii de conformatie, unei vertebre din zona lombara, cunoscuta sub denumirea de spina bifida.

In sfarsit, o alta cauza, nu prea rara, care determina aparitia enurezisului la copil, o constituie infectia urinara, cu dispersie de microbi patogeni (colibacili, proteus, pioceanic etc.). Un examen clinic al copilului si una sau mai multe uroculturi vor evidentia prezenta unui anume microb în caile urinare si, în functie de rezultatul antibiogramei, se va institui un tratament medicamentos cu substante chimioterapice sau antibiotic. Este o medicatie meticuloasa care se va aplica numai cu recomandarea si sub supravegherea medicala.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 

 Fizicienii de pretutindeni asteapta cu interes pornirea celui mai puternic accelerator de particule construit vreodata – Large Hadron Collider (LHC), un dispozitiv care a costat aproape 9 miliarde de dolari si care va reproduce conditiile existente in momentul genezei universului, Big Bang.  Prof. Irina Arefeva si dr. Igor Volovici, de la Institutul Matematic Steklov din Moscova sunt de parere ca prin acest vast experiment ce va debuta la inceputul verii, sub egida CERN, langa orasul elvetian Geneva, omenirea ar putea face cunostinta cu calatoriile in timp.

Ideea calatoriilor in timp s-a nascut atunci cand colegul lui Albert Einstein, Kurt Godel, a folosit teoria relativitatii pentru a arata ca expeditiile in trecut sunt posibile, dar numai din momentul in care pamantenii vor reusi sa creeze prima masina temporala – ceea ce inseamna ca daca la vara, experimentul CERN va reusi, ne-am putea astepta sa primim vizitatori din viitor, anul 2008 devenind astfel „anul zero” pentru turismul temporal!

Inca din 1949, cand aceasta idee a fost relevata, fizicieni eminenti au dezbatut problema calatoriei temporale, fiindca ea submina notiunile de cauza si efect, generand paradoxuri ireconciliabile: un calator temporal s-ar fi putut intoarce in trecut pentru a-si ucide strabunii, prin urmare teoretic el nu s-ar mai fi putut naste.

Enigmaticele „gauri de vierme” exista sau nu?

Dupa aproape saizeci de ani, controversa nu a fost inca transata. Cei doi savanti rusi sustin ca energiile dezvoltate de LHC sunt concentrate intr-o particula subatomica – de milioane de miliarde de ori mai mica decat un microb – care reprezinta caramida de baza a universului. Gravitatia terestra produce insa distorsiuni in acest cuantum spatio-temporal si energia produsa de LHC poate distorsiona timpul, in asa fel incat acesta se „intoarce”, practic, inapoi.

Aceste salturi inapoi, numite de savanti „curbe temporale inchise” ne-ar putea ajuta, cel putin in teorie, sa revedem momente din trecut. Schema a prins contur atunci cand in 1988, echipa profesorului Kip Thorne de la Institutul Tehnologic Pasadena, din California, a sustinut ca asa-numitele „gauri de vierme”, prin spatiu-timp, ar putea permite calatoriile temporale – ideea fiind popularizata de regretatul Carl Sagan in cartea sa, Contact.

Irina Arefeva considera ca experimentul LHC ar putea crea „gauri de vierme”, permitand o forma de intoarcere in trecut. Desigur, nimeni nu contesta ca aceste tunele miniaturale n-ar putea permite decat particulelor subatomice sa calatoreasca in timp, dar chiar si asa, inceputul e promitator. „Tot ceea ce speram, deocamdata, ar fi ca acest experiment sa ne ofere indicii clare despre existenta gaurilor de vierme. Daca o parte din energia produsa de ciocnirile particulelor va disparea brusc, ar insemna ca in urma coliziunilor unele particule au patruns, prin gauri de vierme, inapoi in timp”, spune dr. Volovici.

Nu toata comunitatea stiintifica este insa de acord cu opiniile exprimate de cei doi savanti rusi. Dr. Brian Cox, de la Universitatea Manchester, sustine ca: „Energia miliardelor de raze cosmice care au penetrat atmosfera terestra vreme de cinci miliarde de ani este cu mult mai mare decat cea produsa la LHC, prin urmare logic ar fi ca eventualii calatori temporali sa se afle deja aici. Nu cred ca experimentul desfasurat in Elvetia va face lumina in ceea ce priveste existenta gaurilor de vierme si cu atat mai putin ne va face sa ne trezim in laborator cu vizitatori din viitor.”

Autor: GABRIEL TUDOR

 
Ci sono 14114 persone collegate

< aprile 2024 >
L
M
M
G
V
S
D
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
         
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (143)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo
I am not sure where you are getting your info, but great topic. I needs to spend some time learning much more or understanding more. Thanks for fantastic information I was looking for this info for my...
21/11/2016 @ 09:40:41
By Anonimo


Titolo





23/04/2024 @ 12:13:02
script eseguito in 733 ms