Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - Stiinta si Societate (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 

 Dupa ce l-a gazduit si hranit pe om ca o mama iubitoare, timp de zeci de mii de ani, adica, eufemistic vorbind, de cand acesta s-a dat jos din copaci, Pamantul este tot mai amenintat de poluarea generata de activitatile umane si nu putini sunt specialistii ce atrag atentia ca ar fi o planeta muribunda. Desigur, pentru a opri degradarea Terrei s-au oferit numeroase solutii, printre cele mai eficiente numarandu-se cea avansata de o echipa de futurologi din Statele Unite si Israel, care ne propun sa revenim in copacii din care am coborat  V-ati saturat de aglomeratia marilor orase, de zgomotul, noxele si temperaturile infernale specifice metropolelor? candva...

V-ati saturat de aglomeratia marilor orase, de zgomotul, noxele si temperaturile infernale specifice metropolelor? Toate neplacerile de acest gen vor putea fi rezolvate in curand, adica atunci cand oamenii vor transforma asezarile urbane in imense paduri, cu case ecologice crescute din radacinile arborilor. Folosind tehnologiile avansate ale aeroponicii, prin care plantele sunt crescute in lipsa solului, ecologistii sunt convinsi ca primele prototipuri ale „casei verzi” vor fi locuibile in mai putin de zece ani.

„Zgarie-norii” vegetali vor impanzi planeta

Reprezentantii firmei Plantware, care a dezvoltat aceasta tehnologie, sustin ca au reusit deja sa creeze cu succes statii de autobuz, banci si semafoare, folosind metoda lor unica. Fiecare locuinta va fi construita din radacini autentice de copaci, care vor fi facute sa dea crengi de forma si lungimea dorite de beneficiar! In plus, arborii-casa vor fi echipati cu o serie intreaga de utilitati ecologice, precum panouri solare si turbine eoliene, menite sa le asigure totala independenta energetica. Casele, proiectate de cercetatorii de la Universitatea Tel Aviv si de la prestigiosul M.I.T. (Massachussets Institute of Technology) vor converti de asemenea dejectiile si reziduurile menajere in nutrienti pretiosi pentru arborii din jur.

Se spera ca prin reconectarea civilizatiei umane la radacinile sale organice poluarea si emisiile de monoxid de carbon sa devina ceva de domeniul trecutului. „Conceptul aflat la baza Plantware deriva din cercetarile facute de noi la Universitatea Tel Aviv, cercetari care au dat rezultate incredibile. cu radacini si crengi de copaci care nu devin rigide atunci cand cresc, ci sunt suple, fara sa se rupa la indoire”, spune managerul proiectului Plantware, Gordon Glaze. Impreuna cu partenerii sai, Yael Stav si Yaniv Naflaly. Glaze si-a dedicat trei ani de zile dezvoltarii si perfectionarii stiintei aeroponice si ne asigura ca „arborii-casa” autentici vor creste deja in urmatorul deceniu.

„Putem dicta unui copac, la nivel celular, cum trebuie sa creasca, spre a respecta forma dorita. Asta inseamna ca vom putea produce radacini si copaci de dimensiuni impresionante, ca niste zgarie-nori vegetali. Materialul viu din care ele vor fi construite ne permite sa ii modelam cum vrem, exact asa cum se construiesc astazi edificii din beton, otel si sticla. Pare ceva de domeniul Star Trek, dar tehnologia a facut posibila o astfel de realizare”, spune Stav.

Beneficiile acestor case-copaci vor fi extraordinare. De pilda, factura la caldura va fi mult mai ieftina, caci in sezonul rece frunzele arborilor vor cadea, permitand astfel locatarilor sa primeasca, in mod direct, mai multa lumina si caldura de la soare. Similar, vara oamenii care vor trai in casele arboricole vor beneficia de racoarea data de frunzisul des. Mai mult decat atat, Glaze precizeaza ca locuintele din copaci se vor incadra perfect in ambientul respectiv. De pilda, britanicii vor locui in case din stejar si salcii, in vreme ce americanii din California se vor bucura de tot confortul oferit de un sequoia. Probabil ca si miliardarii romani isi vor permite sa-si faca astfel de vile, desigur, intr-un copac adaptat tot mai mult meleagurilor mioritice: palmierul...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 29/08/2011 @ 08:00:13, in ro - Stiinta si Societate, read 2017 times)

 Fericire, vise implinite – cine nu-si doreste asa ceva pentru toata viata? Dar nu exista lumina fara intuneric. Viata de zi cu zi ne arata ca pana si oamenii care par a avea toate motivele din lume sa fie lipsiti de griji ajung in impas psihic si afectiv. Omul este supus incertitudinii si dezamagirii, îndoielii si neîmplinirii. El este responsabil fata de sine si fata de lume, se afla într-un permanent dialog/monolog cu sine si cu ceilalti, astfel încat nu este ocolit de suferinta si de umilinta. De multe ori însa e nevoie ca aceasta comunicare sa fie prelungita si stimulata ca dialog terapeutic, pentru ca individul sa se poata elibera de teama, de frustrare, de complexe.

Vulnerabilitate sporita

Intr-un asemenea peisaj, femeia ocupa un loc principal. Prin structura personalitatii ei are o sensibilitate sufleteasca mai mare si deci o capacitate crescuta de a percepe si de a aprecia lumea. De aceea, femeia este mult mai usor ranita, jignita, mai vulnerabila decat barbatii. Ea are mai frecvent sentimente de vinovatie, deprimare si disperare. Uneori, ea ajunge sa fie un biet suflet „chinuit” de ura fata de sine însasi, de sentimentele de culpabilitate si din pacate chiar de gandul ca viata nu merita sa fie traita. Astfel se face ca depresia psihica este mai des întalnita la femei.

Nevrozei (în general), depresiei psihice (în special), pe langa alte cauze mai mult sau mai putin abordate, i s-a adaugat înca o cauza, una socio-politica specifica tarilor foste totalitariste, unde populatia a fost instruita, educata de o armata de oameni (învatatori, profesori, parinti, prieteni etc.) sa devina... nevrotica. Noi, romanii, am fost învatati sa fim „rationali”, supusi, vinovati permanent pentru orice si nu-i de mirare, nici macar prea deplasat, sa spunem ca societatea romaneasca are nevoie si de o „reforma” psihologica.

Reguli pentru alungarea depresiei

Privind astfel lucrurile, se poate afirma ca (la nivel general) depresia nervoasa este dobandita si depinde în mare masura de noi sa reparam raul care ni s-a facut. Daca ne-am dovedit buni elevi în a ne „însusi” ideile nevrotice, ce ne-ar putea împiedica sa le acceptam pe cele sanatoase? Cum? Reînvatand sa gandim, sa ne adaptam in mod matur la viata, sa dobandim noi criterii de valorizare, de apreciere a sinelui si a celorlalti. Va prezentam, în acest sens, o prima „lectie”, ce cuprinde cateva îndrumari pe care oricine le poate aplica pentru a-si învinge „suferinta”, pentru a preveni si a combate nivelurile moderate ale depresiei psihice:

- nu va mai sacrificati inutil, nimeni nu are nevoie de martiri, de amatori de suferinta;
 - nu va mai culpabilizati, autoînvinovatirea este un act de violenta asupra propriei tale persoane;
 - gandurile tale despre tine trebuie sa fie un balsam, nu un bici;
 - nu-i mai compatimiti atat pe ceilalti, obligati-i sa fie disciplinati; lasati-i sa fie suparati, daca asta vor, dar nu le mai cedati sub nici o forma;
 - încetati cu autocompatimirea, mila de sine nu duce la nimic constructiv.

Prin meandrele casniciei

 Nu exista decat doua ganduri care ne provoaca mila:
 1) gandul ca tu TREBUIE sa ai dreptate;
 2) convingerea ca, daca primul gand nu s-a adeverit, atunci e „sfarsitul lumii” pentru tine.
 Ca exemplu, va descriem un model de evitare a depresiei psihice în cazul infidelitatii sotului. Intr-o relatie de cuplu, în general apar doua reactii tipice pentru femeie:

A) Se poate simti teribil de vinovata ca si-a neglijat partenerul si ca astfel s-a ajuns la situatia respectiva.
 B) Apare o autocompatimire provocata de faptul ca este foarte greu de acceptat ca a putut sa fie tratata atat de meschin, dupa toate sacrificiile pe care le-a facut pentru fiinta iubita.

Aceste reactii sunt total nepotrivite. Evita-le! Incearca sa fii multumita ca nu esti tu în situatia de a re curge la o aventura, ceea ce înseamna o tarie de caracter pe care putini o au. Daca partenerul tau se întoarce si îti reproseaza ca „din cauza ta” a alunecat în bratele alteia, nu te lasa pacalita. Si tu ai putea întocmi o lista întreaga cu nemultumiri la adresa lui, dar nu ai permis ca neajunsurile sa te duca în alta directie. }i-ai acceptat partenerul cu toate defectele sale si nu le-ai folosit ca pe o scuza pentru actiuni ale tale, indecente. Daca privesti astfel infidelitatea, vei fi mandra de tine, ca femeie, si nu vei mai avea stari depresive în genul acesta de situatii, pentru ca:

a) nu te vei autocompatimi ca nu esti un partener perfect: nimeni nu este;
 b) nu te autoconvinge ca s-a produs o „catastrofa”: o aventura nu este, de obicei, decat un avertisment serios la adresa casniciei voastre.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 01/09/2011 @ 11:00:20, in ro - Stiinta si Societate, read 2160 times)

 Studii realizate in randul elevilor romani, facute publice la inceput de an scolar, au relevat – si statistic – un fenomen alarmant, cata vreme vorbim despre sanatatea generatiilor tinere. Acestia sunt afectati, intr-o proportie nepermis de ridicata, de boli de durata, care uneori se manifesta de-a lungul intregii vieti. Pe un prim loc, alaturi de problemele coloanei, cele oculare obstructioneaza grav insusi modul de viata al viitorului adult.

Doamna doctor Luminita Teodorescu, de la Clinica „Oftapro”, prezinta cateva astfel de afectiuni si posibilitati de remediere. Cataracta inseamna pierderea transparentei cristalinului („lentila” din interiorul ochiului), consecinta fiind ca lumina nu mai poate patrunde din exterior in ochi; vederea scade in mod progresiv. Daca pupila este alba, ea indica prezenta unei cataracte, tumori, a unei inflamatii sau dezlipiri de retina. Poate aparea la orice varsta, chiar si de la nastere. Cauzele producerii cataractei sunt:

- traumatisme (lovitura la ochi sau in zonele inconjuratoare); n boli generale (diabet, miastenie etc.); n boli oculare (uveite, glaucom, operatii la ochi); n utilizarea unor medicamente timp indelungat (cum e cortizonul); n iradierea.
 Simptomele cataractei: l scaderea vederii (senzatia de ceata); l lipsa acuitatii vizuale, chiar si cu ochelari; l scaderea vederii la distanta si imbunatatirea vederii aproape; l vederea dubla; l vederea scazuta la lumina puternica; in forme avansate, pupila devine alba. Nu apar dureri, lacrimare, roseata (doar daca ochiul are si alte boli). Diagnosticul il stabileste numai medicul, putand exista si boli asociate.

Tratamentul in fazele incipiente este medicamentos, incetinind evolutia bolii. Singurul tratament curativ este cel chirurgical – urgent la copii, mai ales daca e la un singur ochi; daca se intervine la varste mari, ochiul ramane „lenes”. La adult se poate interveni in orice moment, nemaiasteptandu-se ca boala sa se maturizeze, intrucat predispune la complicatii.

Nistagmus sau „ochii jucausi” se observa usor la unii copii, fiind vorba despre oscilatii rapide stanga-dreapta, ceea ce da impresia ca bolnavul nu poate sa fixeze imaginea. Aceasta constituie insa si semnul unei afectiuni la nivelul sistemului nervos, oriunde intre ochi si creier.

Glaucomul se caracterizeaza prin cresterea presiunii intraoculare, cu timpul aparand modificari ale nervului optic si ale campului vizual. Netratat, determina orbirea treptata sau brusca. Poate aparea de la nastere, poate sa nu aiba o cauza aparenta sau sa fie determinat de o lovitura la ochi, arsura, tratament local sau general cu anumite substante etc. Boala poate fi declasata fara semne prealabile. Tardiv, se manifesta scaderea acuitatii vizuale. Ochii se inrosesc, apar dureri, vederea de cercuri colorate, senzatie trecatoare de ceata.

Ochii lacrimeaza, la copii apare fotofobia, organul vizual are dimensiuni crescute si e foarte stralucitor. Medicul va stabili tipul si stadiul bolii, apoi tratamentul necesar. Acesta este in primul rand medicamentos. In unele cazuri se intervine cu laser sau chiar chirurgical. Operatia de glaucom nu reda insa vederea, ci face doar ca ochiul sa nu se strice mai mult.

Ptoza palpebral| (mai simplu, pleoapa cazuta) este o pozitie nefireasca a pleoapei superioare, a carei margine e coborata. De obicei, afectiunea apare la un singur ochi. Poate fi vorba despre o inflamatie, care e urgenta daca apare brusc, iar pleoapa este rosie si fierbinte. In acelasi timp, se poate vorbi despre un muschi ocular slabit sau o tumora, situatie in care vederea se poate bloca. Tratamentul este chirurgical. Cand functia muschiului ridicator e doar diminuata, se practica rezectia acestuia. Daca insa aceeasi functie este absenta, se face suspensia pleoapei la muschiul fruntii, care va prelua functia de ridicare a pleoapei.

Ectropionul reprezinta pozitia vicioasa a pleoapei, marginea ei fiind intoarsa in afara. Cel mai frecvent, afecteaza doar pleoapa inferioara si, la fel, apare lacrimarea excesiva. Prin expunere din cauza deschiderii prea mari a fantei palpebrale, corneea poate fi afectata. Se intalneste rareori ectropionul congenital. Cel castigat poate fi generat: de slabirea muschiului orbitelor. Pleoapa este flasca, marginea ei se alungeste. Apare lacrimare, iritatia pielii pleoapei, cu alte eventuale complicatii. Aceeasi maladie se poate asocia si cu alte probleme.  Simptomele sunt lacrimarea, iritatia pielii pleoapei, alte boli. Tratamentul este chirurgical si consta in scurtarea marginii pleoapei, pentru restabilirea pozitiei ei normale.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 

 Daca un mare scriitor rus spunea candva „omul, ce mandru suna acest cuvant”, sa ne aducem aminte ca latinii aveau o vorba la fel de adevarata: homo homini lupus. Si din pacate, mult prea adesea, in decursul secolelor, omul a fost lup pentru semenii sai, comportandu-se fata de acestia cu o cruzime demna mai curand de fiarele salbatice. Mai grav e faptul ca, pe langa violenta dovedita in razboaie, cand oamenii s-au ucis unii pe altii luptand de la egal la egal, agresivitatea umana s-a manifestat si fata de persoane lipsite de aparare. Despre cateva dintre cele mai faimoase masacre ale istoriei va invitam sa cititi in randurile ce urmeaza.

Masacrul de la Thessaloniki

 Una dintre actiunile represive intreprinse de imparatul roman Teodosie I, la 390, i-a vizat pe locuitorii orasului grecesc Thessaloniki, rasculati impotriva sa. Motivul revoltei? Porunca imparatului ca un popular conducator de care, la spectacolele de circ, sa fie arestat, fiindca avusese o idila cu o slujnica de la Palat. Vizitiul a fost arestat dar „fanii” sai s-au razvratit, cerand eliberarea lui. Multi dintre rasculati au fost prinsi si adusi in hipodromul orasului unde trupele gotice din serviciul lui Teodosie i-au masacrat – numarul victimelor fiind estimat la 7000 de oameni.

Masacrul de la Granada

 Pe 30 decembrie 1066, o multime furioasa de musulmani a luat cu asalt palatul regal din Granada, aflata atunci sub stapanire maura, si l-au asasinat pe vizirul evreu Iosef ibn Naghrela, declansand apoi un pogrom crancen impotriva populatiei iudaice din oras. Potrivit cronicarului arab Abu Ishaq, peste 4000 de evrei au fost ucisi intr-o singura zi.

Masacrul din ziua Sf. Bartolomeu

Apogeul conflictelor religioase dintre catolicii si protestantii (hughenoti) din Franta secolului XVI, masacrul din ziua Sf. Bartolomeu a fost, se pare, instigat de catre Caterina de Medici, mama tanarului rege Carol IX, la sase zile de la nunta sorei acestuia cu protestantul Henric de Navarra. Cu acest prilej, cei mai renumiti lideri catolici au venit la Paris, capitala catolicismului si vicleana regina-mama a vazut in acest fapt un excelent prilej pentru a lichida partida adversarilor religiosi. Dupa o tentativa de asasinare a liderului militar protestant Gaspard de Coligny, pe 24 august 1572 s-a dat semnalul inceperii masacrului. In Paris au fost ucisi peste 2000 de hughenoti, mai ales capeteniile partidei, alti 3000 de protestanti fiind omorati, in zilele ce au urmat, in intreaga Franta.

Masacrul armatei lui Elphinstone

 Akbar Khan a fost unul dintre cei mai temerari luptatori afgani de gherila, in razboiul contra britanicilor, desfasurat la mjlocul secolului XIX. Dupa ce trupele britanice si indiene au cucerit capitala Afganistanului, in ianuarie 1842, o revolta a patriotilor autohtoni a alungat garnizoana lasata de englezi, constand in 4500 soldati britanici si 12.000 auxiliari indieni. Acestia au incercat sa ajunga la garnizoana britanica din Jalalabad, situata la circa 160 km distanta, dar partizanii afgani i-au hartuit neincetat, ultimele ramasite ale armatei conduse de generalul Elphinstone fiind anihilate langa Gandamak. Un singur om, chirurgul William Brydon, a reusit sa scape cu viata si sa ajunga la Jalalabad.

Masacrul de la Batak

 Lupta poporului bulgar pentru eliberarea de sub jugul otoman, la sfarsitul secolului XIX, a fost eroica dar si sangeroasa. Unul dintre cele mai intunecate episoade ale sale l-a constituit masacrul de la Batak. Pe 30 aprilie 1876, 8000 de soldati turci, sub conducerea lui Ahmet Aga Barun, au inconjurat orasul, ocupat de insurgentii bulgari. Dupa primul asalt, net inferior numeric si logistic, acestia au cerut sa negocieze capitularea. Ahmet Aga a fost de acord si a jurat sa isi retraga trupele daca rasculatii vor renunta la arme. Dupa ce rebelii au fost dezarmati, perfidul comandant turc a dat ordin detasamentelor de basbuzuci sa ia cu asalt orasul. Aproape 5000 de locuitori au fost ucisi, majoritatea fiind decapitati.

Masacrul de la Katyn

 La 5 martie 1940, intr-o padure situata in apropierea localitatii Katyn a fost comis un teribil genocid, circa 22.000 de oamenii fiind ucisi si aruncati in gropi comune de catre soldatii Armatei Rosii. 8000 dintre victime au fost ofiteri ai armatei poloneze luati prizonieri in timpul invadarii Poloniei de catre rusi iar restul au fost arestati sub acuzatia ca ar fi fost „membri ai agenturilor de spionaj straine, jandarmi, spioni, sabotori, mosieri, patroni, avocati sau preoti” si ca ar fi propaganda contra sovieticilor.

Masacrul de la Bai Yar

 Bai Yar este o rapa situata nu departe de Kiev, capitala Ucrainei. Aici, in decurs de doar doua zile, pe 29 si 30 septembrie 1941, echipe ale SS, alaturi de colaborationisti locali si politisti ucrainieni au executat sumar 33.771 de evrei civili. Acesta este considerat unul dintre cele mai mari masacre din istoria Holocaustului.

Masacrurile comise de NKVD

 In cursul retragerii rapide a Armatei Rosii din fata trupelor naziste, in vara anului 1941, membri NKVD au comis o serie intreaga de executii in masa asupra prizonierilor in Polonia, Tarile Baltice si acele regiuni din URSS pe care sovieticii le lasau in mana invadatorilor. Cifra totala a mortilor este estimata de istoricii rusi post-sovietici, potrivit datelor din arhive, la peste 100.000, dintre care 10.000 numai in partea vestica a Ucrainei.

Masacrul de la Nanjing

 Cunoscut si sub denumirea de „ororile de la Nanjing”, episodul se refera la groaznicele crime de razboi comise de invadatorii japonezi dupa cucerirea orasului Nanjing, pe atunci capitala a Chinei, la 13 decembrie 1937. Intr-un interval de sase saptamani, armata imperiala nipona s-a dedat la fapte terifiante, la crime, violuri, incendieri, jafuri, asupra prizonierilor de razboi si civililor. Desi executile au debutat sub pretextul eliminarii soldatilor chinezi deghizati in civili, un mare numar de persoane nevinovate au fost intentionat ucise, multe dintre ele fiind mai intai torturate sau violate. Potrivit informatiilor adunate de Tribunalul Militar International pentru Orientul Extrem, intrunit dupa razboi, aproape 200.000 chinezi ar fi fost ucisi, fiind identificate, in gropi comune, ramasitele pamantesti a mai bine de trei sferturi dintre ei.

Masacrul de la Srebenica

 Unul dintre cele mai socante episoade ale istoriei contemporane s-a produs in iulie 1995, in localitatea bosniaca Srebenica. Circa 8000 de barbati si copii musulmani au fost impuscati de catre unitati ale Armatei Republicii Srpska (VRS), sub comanda generalului Ratko Mladici, la masacru participand si membri ai unitatilor paramilitare din Serbia, cunoscute sub denumirea de „Scorpionii”. Pana acum, circa 5600 de victime ale genocidului au fost identificate, gratie analizei ADN. Inainte de declansarea acestui genocid, Natiunile Unite declarasera Srebenica „zona sigura”, protejata de ONU, dar nu a facut nimic pentru a impiedica masacrul, desi circa 400 de militari olandezi din trupele de mentinere a pacii se aflau in regiune.

Autor: GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 

 Dar stiinta moderna pare sa fi gasit o solutie pentru a oferi oricarui pamantean sansa de a deveni genial. Cu ajutorul unei cusme „fermecate”, precum cele care in basmele copilariei te faceau invizibil, vom putea avea instantaneu creierul lui Einstein, eufemistic vorbind...

Inventia la care ne referim vizeaza descatusarea uimitorului potential al creierului uman prin intermediul unor mici impulsuri magnetice care modifica radical felul in care acest organ functioneaza si determina obtinerea de rezultate exceptionale la testele de inteligenta. De asemenea, aceasta „cusma magica” poate imbunatati abilitatile artistice si capacitatea de memorare la doar cateva minute dupa ce subiectul si-o asaza pe cap. Profesorul Allan Snyder, cel care a imaginat aceasta minune tehnologica, in urma cu cativa ani, si a pus-o recent in practica, sustine ca ea va da posibilitatea de a produce creativitatea „la comanda”. Snyder promite ca tehnica va fi imbunatatita, astfel incat va fi suficient ca orice om aflat in pana de inspiratie sa si-o aseze pe cap pentru ca „muza” sa soseasca urgent...

Puterile nestiute ale creierului uman

Experimentele ingeniosului savant australian au fost inspirate de personaje precum cel interpretat de Dustin Hoffman in filmul Rain Man, oameni care au uluitoare capacitati si talente, in ciuda unor severe dizabilitati mentale. Unii dintre ei au o memorie atat de prodigioasa incat sunt capabili sa execute calcule matematice complicate si sa retina, cuvant cu cuvant, pana si cartile de telefon! Altii sunt artisti exceptionali, putand reproduce cele mai complexe bucati muzicale dupa ce le-au auzit o singura data.

De altfel, se apreciaza ca circa 10% dintre copiii suferinzi de autism devin, la maturitate, savanti sau artisti remarcabili. Cercetatorii de la Universitatea Sidney au cerut unui numar de voluntari sa citeasca un text si sa deseneze din memorie un caine, un cal si o figura umana; ulterior, subiectilor li s-a pus pe cap casca magnetica, prin intermediul careia emisfera stanga, ce ofera o perspectiva de ansamblu asupra celor intamplate in jurul nostru, a fost inhibata, iar emisfera dreapta, responsabila de retinerea amanuntelor, lucrurilor de finete – stimulata. Dupa ce au tinut cusma minune pe cap doar 15 minute, voluntarii au putut sa deseneze cu mai multa acuratete imaginile vazute si sa observe, in text, doua greseli pe care le trecusera anterior cu vederea.

Al treilea test a vizat numararea rapida a unor puncte negre, aparute pe ecranul unui computer. Purtarea castii magnetice timp de o ora le-a permis subiectilor sa dea raspunsuri corecte si mult mai rapide decat cele oferite inainte de a o fi pus pe cap. Tehnica, numita stimulare magnetica transcraniana, a dat rezultate promitatoare si in tratamentul unor boli precum depresia sau schizofrenia. Desi nu s-a evidentiat in mod clar de ce apar aceste transformari, este evident ca impulsurile magnetice permit unor regiuni cerebrale putin active sa se evidentieze, fiind vorba mai ales de ariile responsabile de detaliile aparent ascunse.

Profesorul Allan Snyder crede ca experimentul demonstreaza ca toti avem talente nestiute si in mod obisnuit nici nu ni le putem releva singuri, fara un ajutor exterior, artificial, precum dispozitivul pus la punct de el. „Sunt convins ca fiecare dintre noi are in creier o masinarie de care nu este constient si care poate realiza lucrari de arta extraordinare, calcule matematice complexe si poate releva o memorie fabuloasa. Scopul nostru final este sa realizam un dispozitiv care sa declanseze creativitatea la momentul dorit si in domeniul dorit – matematica, arta, memorizare”, precizeaza Snyder.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 

 Logic, de altfel, intrucat hrana e cea care furnizeaza energia necesara fiecarei celule a corpului nostru. Or, daca ceea ce consemnam nu intruneste exigentele naturale ale organismului, dezechilibrul devine inevitabil. Iata un motiv suficient de serios pentru ca, in cele ce urmeaza, sa va sugeram cateva repere de urmarit in legatura cu nutritia in contexte cotidiene dintre cele mai obisnuite.

„Mancarea-gunoi”

 In multe tari occidentale, circa 20% din adultii intre 35 si 74 de ani sunt obezi si limita minima de varsta a imbolnavirii e in scadere. Tinerele de azi au la 28-29 de ani, in general, aceeasi talie ca mamele lor la 50 de ani. Fenomenul „devoreaza” lumea contemporana. Americanii numesc, fara echivoc, aceasta veritabila indopare planetara, junkfood, adica „hrana de pubela”, cum am zice pe romaneste. Se arata cu degetul catre producatorii din industria agroalimentara, care trimit pe piata alimente cu prea multa grasime, sare sau zaharuri. Se arata insa si spre politicile total ineficiente, ca si spre o serie de deprinderi nesanatoase si totusi cultivate in mod paradoxal de o mentalitate paguboasa, asa-zisa moderna. O moda ce nu are totusi nimic comun cu croiala ori culorile hainelor. Si mai grav – cum remarca specialistii cu ingrijorare – este impactul promotiilor alimentare asupra copiilor si tinerilor. Sa vedem cam ce ne face cu ochiul de pe rafturile magazinelor!

La cumparaturi

 Tentatiile sunt foarte mari, cam in orice magazinas sau hipermarket am intra. Ideea citirii etichetelor, frecvent invocata, inca nu a prins la consumatorul roman. Apoi, unele ingrediente sunt denumite stiintific, altele nu apar pe ambalaj. Totusi, e utila cunoasterea catorva indicii generale: u lista ingredientelor e scrisa in ordine descrescatoare, de la cea mai mare cantitate la cea mai mica; u in paine, prajituri, sos tomat, conserve de legume, cu cat apar mai putine ingrediente, cu atat sunt mai sanatoase; u produsul e cu-atat mai bun, cu cat contine mai multe ingrediente dintre cele pe care le folositi acasa, la gatit; u mancarurile gata preparate, cu carne sau cu peste, e bine sa contina cel putin de doua ori mai multe proteine decat lipide; u produsele cu continut de sirop de glucoza-fructoza sau uleiuri exotice e mai sanatos sa... le lasati pe raft. Mai in amanunt, ce luam si ce trecem cu vederea?

Paine, produse de patiserie, mic-dejun

De preferat produsele din faina integrala, cele tip graham, cu seminte, cu cat mai putina faina alba (rafinata), din fulgi de cereale. Atentie la etichete, deoarece produse cu aceeasi denumire au ingrediente diferite, de la un fabricant la altul. Treceti pe langa briosele bogate in grasimi hidrogenate, deloc prietene ale sanatatii. La fel, ignorati batoanele, cornurile, chiflele din faina alba, prajiturile cu orez integral, cerealele glasate sau caramelizate, deoarece au o mare putere glicemianta.

Produse din lapte

Iaurturile naturale domina topul. Deserturile lactate sunt bune, insa nu mai des decat de doua ori pe saptamana. Telemeaua poate fi consumata in cantitati mici la o singura masa, cu observatia ca branzeturi ca feta sau mozzarella sunt cam grase. „Uitati” pe raft iaurturile light sau indulcite, pe cele cu fructe ori cu sirop de glucoza-fructoza.

Carne si peste

Gaina si curcanul crescute cat mai natural (dificil deziderat!) ar fi preferatele nutritionistilor. Carnea de vita sa nu aiba mai mult de 5% grasime, iar cea de porc sa fie consumata mai rar si in cantitati mici. E bine daca exista variatie in privinta sortimentelor. Pentru sanatatea dumneavoastra, evitati carnurile tratate cu multa sare (gen pastrama), rulourile de pui, mezelurile si preparatele tip barbecue. Un motiv serios, oricat de apetisante ar fi acestea: aproape niciodata nu avem indicii despre conditiile in care au crescut animalele si in ce fel s-au preparat produsele respective. Pestele e de preferat cel congelat (somon, cambula, macrou etc.) sau in conserva (ton, sardina, macrou, dar si scoici, ca produs oceanic). Lasati pe altadata icrele tarama sau surimi.

Dulciuri

Un capitol „greu”, din care e bine sa alegeti ciocolata (neagra, alba, cu lapte, cu sau fara alune), cu singura recomandare sa nu consumati in exces. Creme de ciocolata precum Nutella nu fac rau, daca nu depasiti doua lingurite la un mic-dejun. De altfel, pentru toate dulciurile, aceeasi indicatie: consum ponderat, deci nu prea mult si nu prea des. Evitati prajiturile preparate cu sirop de glucoza-fructoza, incriminat in cazul epidemiei planetare de obezitate si al diabetului. De mentionat aici si compoturile cu indulcitori: sunt gustoase, dar fructele sunt dulci prin insasi natura lor.

Bauturi

Ne referim la cele nealcoolice, desigur, sector in care o bila neagra primesc sucurile preparate din apa carbogazeificata indulcita, colorata si aromatizata cu diverse chimicale. De preferat apa minerala (plata sau nu), cea de la robinet – eventual, tinuta in „repaus” mai multe ore si cu un foarte mic adaos de sirop si, desigur, sucurile de fructe 100%, cu observatia ca acestea nu contin fibre. Uitati ca exista bauturile „racoritoare” mentionate mai sus cu bila neagra, obtinute pe baza de concentrate. Data viitoare, vom continua periplul nostru alimentar in slujba sanatatii.

Sursa: Magazin.ro - Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU

 

 Povestea incepe de la sumerieni, care utilizau frunzele de salcie impotriva durerilor. Mult mai tarziu, insusi Hipocrate recomanda decoctul din coaja de salcie pentru combaterea febrei, la fel ca vechii amerindieni. Totusi, abia in secolul al XVIII-lea a inceput studierea mai riguroasa a acestui remediu extraordinar, brevetarea ca medicament numit Aspirina facandu-se si mai tarziu, in anul 1899. Din 1900, celebra firma Bayer a inceput fabricarea lui.

De la Pamant, la Luna

Aspirina e raspandita astazi pe tot globul, anual fabricandu-se peste 10.000 de tone. Ca amanunt insolit, se cuvine sa amintim ca ea a insotit si astronautii americani, in 1969, pe Luna. Prima sa indicatie este impotriva durerii si a febrei. Ca analgezic, combate cel mai bine durerile de cap, de dinti si de spate. Contribuind la scaderea febrei, potrivit medicilor este absolut necesara in tratarea sugarilor, pentru evitarea deshidratarii si a convulsiilor, foarte periculoase la aceasta varsta. De la 38-38,5sC, li se administreaza sugarilor aspirina pudra, in functie de greutate, dizolvata in apa, lapte sau suc de fructe. In bolile virale, aspirina este totusi contraindicata sub 12 ani, inlocuindu-se de obicei cu paracetamol. Luata in doze mari, este si un puternic antiinflamator si de aceea se utilizeaza in reumatisme, insa fara a se depasi 3 grame pe zi.

Sprijin pentru creier si inima

Blocarea producerii de prostaglandine (hormoni transmitatori ai durerii si responsabili cu inflamarea tesuturilor lovite) se realizeaza tot cu aspirina. Problema este ca in doze mari si cu precadere la varstnici antreneaza efecte secundare, ca tulburarile digestive, hemoragiile gastrice si cand mucoasa gastrica este protejata. O protectie sporita este asigurata de aspirina tamponata, a carei aciditate e in buna parte neutralizata, ceea ce o face mai putin agresiva fata de stomac. Ea este recomandata de obicei in cazul copiilor, varstnicilor si celor care, dupa examenul medical avizat, trebuie sa consume zilnic doze ridicate.

In doze mici, aspirina are proprietatea de a impiedica deopotriva coagularea sangelui si formarea de cheaguri in vasele sangvine, despre care se stie foarte bine ca este un proces periculos, chiar cu potential letal. De aceea, anumitor persoane li se prescrie aspirina pentru prevenirea atacurilor cerebrale si cardiace. Exista de altfel studii care demonstreaza eficacitatea sa la pacienti spitalizati in urma unui accident vascular cerebral, rata mortalitatii scazand cu 30% la cei tratati.

Prudenta in consum

Pe de alta parte, intrucat fluidifica sangele, aspirina nu trebuie luata inaintea interventiilor chirurgicale, de femei in timpul ciclului lunar, in cazul existentei unei rani destul de grave sau atunci cand poate aparea o hemoragie. Aspirina nu trebuie ingerata nici daca s-a consumat alcool; s-a demonstrat ca o masa bine „stropita” cu bautura creste alcoolemia, daca medicamentul s-a luat fie inainte, fie in timp ce se manca. In caz ca excesele bahice dau dureri de cap, trebuie asteptat cel putin patru ore, inainte sa se ia aspirina.

Paracetamolul nu reprezinta o alternativa, din cauza impactului negativ asupra ficatului, daca se combina cu alcool. Nici femeile insarcinate nu trebuie sa uite de prudenta, cand se pune problema folosirii aspirinei. Se banuieste ca aceasta ar putea produce malformatii la fat, ca si afectiuni renale sau cardiace. Luat in ultimul trimestru de sarcina, medicamentul poate inhiba contractiile uterine ori poate determina sangerari, si mamei, si copilului.

*  *  *

Este aspirina arma absoluta in tratarea durerilor? Numeroase teste si studii au dat rezultate incurajatoare in cazul unor asemenea suferinte de origine articulara si musculara. Trebuie sa se tina cont totusi de un adevar universal valabil: nu suntem toti egali (nici) in fata durerii. In consecinta, nici tratamentul nu va fi unul singur, ideea care atrage tot mai multi adepti fiind aceea a unui tratament personalizat pentru fiecare pacient in parte. Parametrii reali ii va stabili insa numai medicul.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 14/09/2011 @ 14:00:32, in ro - Stiinta si Societate, read 1754 times)

Cu patru secole in urma, in Olanda a inceput sa se discute aprins despre realizarea unui dispozitiv cu lentile cu ajutorul caruia se putea vedea la distante apreciabile. Initial având performante modeste, inventia a evoluat rapid, devenind un instrument optic de mare precizie, capabil chiar sa depisteze satelitii lui Jupiter. Astazi, lumea il considera pe olandezul Hans Lippershey ca fiind primul om care a dispus, in 1608, lentilele astfel incât sa poata vedea obiectele mai apropiate, desi si Galileo Galilei a fost creditat ca realizator al telescopului. Si totusi, poate ca nici unuia dintre acesti savanti nu ii apartine paternitatea descoperirii.

Trei impostori

Adevaratul inventator al telescopului ar putea fi, potrivit unei ipoteze istorice de ultima ora, un modest negustor spaniol, Juan Roget, care a murit intre 1617 si 1624. Ideea lui nu a prins insa in tara de origine ci paradoxal, intr-una aflata la momentul respectiv in plin razboi cu Imperiul Spaniol – Olanda, unde trei indivizi si-au atribuit-o – total nemeritat, crede istoricul britanic Nick Pelling. Si faptele inclina sa-i dea dreptate. Pe 2 octombrie 1608, Hans Lippershey face demersuri pentru obtinerea unui brevet de inventator al telescopului. Pe 14 octombrie, un alt olandez ofera o demonstratie practica a performantelor dispozitivului minune, sustinând, desigur, ca el il inventase.

Iar pe 17 octombrie, un fabricant de lentile, Jacob Metius din Alkmaar, solicita si el patentul pentru telescop. „De-a lungul istoriei au mai fost intâlnite cazuri de persoane care au inventat sau descoperit anumite lucruri in aceeasi perioada de timp, dar asta s-a intâmplat dupa ce a fost lansata o provocare, o competitie pentru descoperirea respectivei inventii. In 1608, nimeni nu a lansat o asemenea provocare. Si trei oameni nu puteau inventa telescopul in rastimp de doua saptamâni. Este evident ca au preluat, pur si simplu, inventia de la altcineva.”

Un inventator care n-avea habar de valoarea inventiei sale

Pelling a descoperit, intr-un articol publicat in 1959 de istoricul amator spaniol Simon de Guilleuma, o referire la cartea italianului Girolamo Sirtori, aparuta in 1609. In acea lucrare, Sirtori descrie o intâlnire cu un batrân fabricant de lentile, numit Juan Roget, in orasul Gerona si il considera explicit pe acesta adevaratul inventator al telescopului. De Guilleuma descoperise chiar si o referire, in registrele notariale, asupra mortii fabricantului, plus inscrisuri oficiale legate de rudele lui Roget din Barcelona, multe dintre ele lucrând tot in istoria optica.

Cercetând arhivele, Pelling intâlneste si termenul de „ulleras” – cuvânt catalan insemnând, initial, „ochelari” dar extins ulterior si la telescop, printre bunurile lasate drept mostenire de un anume Don Pedro de Carolona, la 10 aprilie 1593 – ceea ce insemna asadar ca la acea data telescopul cu care se vor lauda mai târziu olandezii era deja fabricat! „Istoricul englez sugereaza insa ca Roget si clientii sai nu au sesizat potentialul inventiei, care a calatorit, probabil sub forma unei curiozitati, pâna in Olanda, unde a fost apreciata la adevarata sa valoare. Mai târziu, in 1616, compatriotul lui Galileo Galilei, Nicolo Zucchi, a fabricat primul telescop optic, folosind o ingenioasa dispunere de oglinzi curbate care reflectau lumina pentru a crea o imagine.

Autor: GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 

Deficientele structurale grave ale învãtãmântului românesc au fost generate în ultimele douã decenii de slaba finantare, de programele si manualele nu tocmai strãlucite, de bulversãrile repetate ale sistemului operate de cãtre mai toti ministrii educatiei brutal, des si fãrã o viziune coerentã pe termen lung.

O culpã majorã o are învãtãmântul românesc preuniversitar si în ce priveste faptul cã elevii nu studiazã eticã si nu beneficiazã de sansa de a-si cunoaste drepturile fundamentale sau de a întelege functionarea democratiei si de a deveni astfel cetãteni în sensul tare al cuvântului – persoane cu constiintã si preocupare fatã de mersul treburilor publice în cetate. Precaritatea eticã a multora dintre ei s-a vãzut si la examenele de bacalaureat unde, cu nonsalantã, au încercat sã copieze în masã. Absenta unei educatii despre democratie amplificã dezinteresul acestora pentru problemele cetãtii si îi face vulnerabili fatã de mesajele extremismului politic. Acele ore de educatie civicã care au curicula la decizia scolii, pe de o parte nu sunt tinute decât în foarte putine institutii de învãtãmânt, iar pe de alta, neexistând o programã unitarã, este, în mare, o necunoscutã ce anume învatã, de fapt, elevii la respectivele ore.

Dar un alt factor foarte important si foarte grav care adaugã o piatrã de moarã în plus si cu implicatii negative complexe si adânci pentru societate este insistenta si amploarea îndoctrinãrii religioase din scolile din România.

Este cutremurãtor cum generatii întregi de copii si tineri au fost si sunt livrate în tara noastrã unui proces amplu si sistematic de malformare a gândirii si de încolonare fortatã în slujba unei dogme… Fac precizarea, dacã mai era nevoie, cã sustin predarea în scolile publice a unei materii de prezentare într-o manierã neutrã a marilor religii, a punctelor comune si a diferentelor dintre acestea, a mesajului luminos cãtre dialog, tolerantã si ecumenism între persoane si biserici diferite, a istoriei religiilor. Dar mã opun categoric manierei actuale de îndoctrinare religioasã din învãtãmântul românesc care mizeazã pe prezentarea unilateralã a unui cult anume si pe discreditarea altora sau a persoanelor care nu au o religie. Cum au arãtat organizatiile neguvernamentale în repetate rânduri programa si manualele de religie cultivã adesea intoleranta, ritualismul si o viziune antistiintificã. Prolifereazã rugãciunile pentru obtinerea unor rezultate mai bune la teze si examene ceea ce descurajeazã munca propriu-zisã pentru reusitã în asteptarea „ajutorului divin”.

Nu doar cã evolutionismul este pus într-o luminã tendentioasã la orele de religie si creationismul biblic inculcat elevilor cu cele 6 zile si cu Eva “fãcutã” din coasta lui Adam, dar, în general spiritul stiintific si capacitatea de examinare criticã a problemelor au un oponent insidios în aceste ore de îndoctrinare religioasã… Documentarul „Jesus Camp”, nominalizat la Oscar, prezintã într-o manierã impresionantã vulnerabilitãtile copiilor în fata unei încercãri sistematice de îndoctrinare… Din copii normali, cu ochi senini si cu potential la fel ca toti ceilalti, în timp se pot forma nu cu prea mare greutate partizani fanatici inocenti ai unei dogme inculcate în scoalã..

Interesul pentru modelarea constiintelor copiilor în sprijinul unei ideologii sau dogme este mare în toate regimurile dictatoriale si autoritariste. Istoria este un spectacol sumbru din acest punct de vedere. De la armatele crestine care au mãcelãrit înflãcãrate pe necredinciosi în numele lui Isus pânã la Hitlerjugend sau tineretul comunist, îndoctrinarea mintilor tinere a functionat cu rezultate devastatoare asupra acestor oameni si a societãtilor noastre. Astãzi, chiar dacã nu suntem în mijlocul unui rãzboi care sã îsi cearã legiunile de fanatici,  atmosfera generalã din tarã, inclusiv din punct de vedere economic, social si politic poate deveni irespirabilã sub acest aspect. Ceea ce înfãtiseazã cu atâta fortã filmul „Jesus Camp” se pretrece, în esentã, dar la o scarã înmiit mai mare în scolile publice din România. Deriva învãtãmântului românesc înspre fundamentalism religios este demonstratã si de organizarea asa numitei Olimpiade de religie, care aduce în concurs cca 40.000 de elevi anual. Asistãm la o deturnare a ideii însãsi de olimpiadã la o materie de studiu precum matematica, fizica, biologia, limba si literatura etc. Religia predatã în mod confesional nu este o disciplinã de acelasi tip, nu reprezintã educatie si nu reprezintã o disciplinã legitimã într-un sistem educational modern, performant, dintr-un stat secular. Cu atât mai putin nu poate fi organizatã o olimpiadã la religie decât dacã este mistificat sensul cuvântului olimpiadã în scolile publice…

O educatie autenticã nu este aceea care insuflã o dogmã sau o ideologie anume, ci aceea care îl ajutã pe copil sã îsi dezvolte un aparat de gândire propriu, autonom, având ca repere principii si valori asumate nu automat, necritic, prin îndoctrinare, ci prin lecturi ale unor puncte de vedere diverse, prin reflectie, prin dezbateri care sã aducã o datã cu ele o întelegere aprofundatã asupra lucrurilor. Sistemul educational trebuie sã fie în mãsurã sã îi ofere sansa fiecãrui tânãr de a putea analiza si evalua singur situatiile multiple cu care fiecare se confruntã.

 

Impresia cã etica unui om se rezumã la respectarea unor porunci, 10 sau mai multe, este eronatã. Pe de o parte, viata este mult mai complexã pentru o gãsi un fundament într-un set limitat de reguli asumate orbeste, iar pe de alta chiar si unele dintre aceste porunci pot fi chestionabile… De fapt, orice poate fi pus sub semnul întrebãrii, mãcar pentru a fi reconfirmat dacã nu invalidat, iar gândirea trebuie sã fie stimulatã sã poatã privi problemele din mai multe perspective. Spre exemplu, un exercitiu intelectual foarte bun pe care îl fãceam în Facultatea de Filosofie era sã organizãm dezbateri pro si contra unei teme. Mai întâi expuneam un punct de vedere care era contestat de oponent, dar înainte de a formula o contracriticã trebuia sã prezint, cu cuvintele mele, punctul de vedere al oponentului pentru a se vedea cã am înteles ceea ce spune acesta.

Acei pãrinti care presupun cã orele de religie predate confesional în România au un rol educational sunt indusi în eroare de aceastã confuzie care suprapune religia eticii, confuzie devenitã o pãguboasã obisnuintã de gândire. Dimpotrivã, îndoctrinarea are un efect negativ atât asupra dezvoltãrii morale a copiilor, cât si asupra cunoasterii. Ora de religie predatã în mod confesional reprezintã, asadar, îndoctrinare. Istoria religiilor si etica reprezintã cunoastere. Acestea din urmã ar trebui studiate în scolile publice din România dacã vrem sã le dãm o sansã în plus copiilor acestei tãri. Dacã vrem sã îi condamnãm pe mai departe la marasmul moral si intelectual la care i-a adus, printre alte cauze, si îndoctrinarea religioasã din ultimii 20 de ani, putem persista în grava eroare de a mentine disciplina Religie în scolile publice si pe viitor.

 

Asociatia Umanistã Românã a initiat în 2008 campania „Stop îndoctrinãrii religioase în scoli”. Am adresat ministrilor Educatiei de atunci încoace apelul de a face mãcar precizarea, la începutul anului scolar, cã religia este o materie facultativã conform legii si unei decizii a Curtii Constitutionale din 1995.

 

Protest al Asociatiei Umaniste Române în cadrul Campaniei “Stop îndoctrinãrii religioase în scoli!” initiatã în septembrie 2008

Distinctia dintre obligatoriu, optional si facultativ este urmãtoarea: o materie obligatorie trebuie urmatã de cãtre toti elevii; o materie optionalã poate fi aleasã dintr-o listã de, sã spunem 4 materii – elevul va fi obligat sã aleagã, spre exemplu, douã materii din patru optionale; o materie facultativã, asa cum este religia, poate fi urmatã sau nu, la libera decizie a elevilor (pãrintilor). Materia Religie, predatã în mod confesional, privind o chestiune de constiintã a elevilor, nu poate fi altfel decât facultativã. Un alt statut, optional sau obligatoriu, ar fi un abuz pentru cã ar reprezenta o formã de presiune asupra elevilor de a urma aceste ore. Or, libertatea de gândire, de constiintã si de religie este garantatã de Constitutie si de Tratatele si Conventiile internationale privind drepturile omului la care România este parte. Ar fi un abuz inacceptabil ca o persoanã sã fie fortatã sã participe sau sã asiste la orele de religie, predate în mod confesional, împotriva vointei sale. Cred cã la orice instantã s-ar putea câstiga destul de usor un proces pe o astfel de temã si s-ar putea obtine si despãgubiri materiale pentru prejudiciul suferit. Dacã, printr-o conjuncturã nefericitã, un astfel de proces nu s-a câstiga la o instantã din România, ar fi câstigat usor la CEDO.

Cercetarea fãcutã de Liga Pro Europa a arãtat cã doar cca 8% dintre elevi cunosc faptul cã materia este facultativã, iar cca 60% dintre profesori sustin cã religia are caracter obligatoriu. Aceastã confuzie sau lipsã de informare are trei surse. Prima tine de ambiguitatea legii care a trebuit sã fie interpretatã de Curtea Constitutionalã pentru a se clarifica statutul de disciplinã facultativã pentru religie. A doua se bazeazã pe lipsa unei informãri corecte asupra acestei probleme pe care sã o fi fãcut Ministerul Educatiei la începutul anului scolar. E o realitate extrem de tristã aceea cã nici un ministru al Educatiei din România nu a fãcut aceastã informare fiind complicele abuzurilor prin care copii care nu doreau sã facã religie au fost fortati de scoalã si profesori sã urmeze aceste ore. A treia sursã provine din faptul cã, materia fiind facultativã, ar fi trebuit ca elevii (sau pãrintii acestora) sã îsi exprime dorinta în scris de a urma acele ore, nu de a fi înscrisi automat; înscrierea automatã presupune faptul de a semna o hârtie prin care sã fie informatã scoala de dorinta de a nu urma orele de religie. Au fost cazuri în care vointa elevilor a fost ignoratã de conducerea scolii care nu s-a multumit sã ia act de exprimarea liberã a acestora, ci a respins respectivele cereri, considerând în mod abuziv cã sunt în drept sã facã acest lucru.

Trebuie spus cã elevii care au împlinit 16 ani pot decide singuri dacã urmeazã sau nu orele de religie. Pentru cei de pânã la aceastã vârstã, pãrintii sunt cei care decid dar au obligatia sã îi consulte cu privire la acest lucru pe elevi, începând cu vârsta de 10 ani. Elevii pot întrerupe, de asemenea, oricând frecventarea orelor de religie, întrucât este dreptul lor suveran sã aleagã dacã doresc sau nu sã se expunã unui mesaj cu continut religios.

Apelul meu cãtre ministrul educatiei, Daniel Funeriu, este sã transmitã o circularã tuturor scolilor cu privire la statutul Religiei de disciplinã facultativã si cu privire la procedura de înscriere sau renuntare la aceastã materie. La avizierul fiecãrei scoli aceste informatii vor trebui postate pentru ca orice sã poatã decide în cunostintã de cauzã si în conformitate cu propria constiintã dacã va frecventa sau nu orele de religie. Are datoria sã facã acest lucru, iar dacã nu o face, devine complice cu nerespectarea legii învãtãmântului si cu abuzurile care au loc adesea în scoli sub acest aspect.

PS 1: Recomand comentatorilor acestui articol sã caute sã îsi formuleze opiniile astfel încât sã privilegieze argumentul si nu atacul la persoanã. Dintr-un dialog civilizat, chiar dacã purtat de pe pozitii diferite, uneori diametral opuse, avem sansa sã iesim cu totii câstigati. Vã multumesc anticipat…

PS 2: Mai jos sunt cele douã formulare întocmite conform legii necesar a fi depuse la secretariat pentru a nu frecventa orele de religie. Primul este pentru elevii care au împlinit 16 ani, iar cel de-al doilea pentru pãrintii celor de vârstã mai micã.


1. Cerere pentru retragerea de la ora de religie (semnatã de elevii care au împlinit 16 ani)

Cãtre Liceul nr. …………. din……………………………….

Stimate domnule Director / doamnã Directoare

Subsemnatul/a, …………………………., CNP……………………………., C.I. Seria…… nr ……………., nãscut la data de ……………………. elev / elevã în clasa…………………………. doresc sã nu urmez ora de religie în anul scolar 2011 – 2012.

Cererea mea se întemeiazã pe urmãtoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 84 din 24 iulie 1995 – Legea învãtãmântului – modificatã si republicatã în 1999: “Art. 9:

  1. Planurile-cadru ale învãtãmîntului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplinã scolarã, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul pãrintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.

  2. La solicitarea scrisã a pãrintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sã nu frecventeze orele de religie. În acest caz situatia scolarã se încheie fãrã aceastã disciplinã. În mod similar se procedeazã si pentru elevul cãruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceastã disciplinã.


2. Decizia 72/1995 a Curtii Constitutionale privind constitutionalitatea unor prevederi ale Legii învãtãmîntului, afirmã cã Religia nu trebuia înteleasã ca disciplinã obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învãtãmînt, religia si confesiunea rãmânând sã fie alese sau nu.

3. Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasã si regimul general al cultelor prevede la Art. 3. alin. (2) cã “Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbatã fãrã consimtãmântul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul sã-si aleagã singur religia.

Semnãtura                                                                                          Data


2. Cerere pentru retragerea de la ora de religie (semnatã de pãrintii elevilor de pânã la 16 ani)

Cãtre scoala / Liceul nr. ……………. din ………………….

Stimate domnule Director / doamnã Directoare (numele…)
Subsemnatul, nume prenume, CNP…………………., C.I. Seria……, nr. …………….., pãrinte al elevului / elevei cu numele ………………………………………………………… din clasa………………..doresc ca acesta / aceasta sã nu urmeze ora de religie în anul scolar 2011 – 2012.

Cererea mea se întemeiazã pe urmãtoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 84 din 24 iulie 1995 – Legea învãtãmântului – modificatã si republicatã în 1999: “Art. 9:

  1. Planurile-cadru ale învãtãmîntului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplinã scolarã, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul pãrintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.

  2. La solicitarea scrisã a pãrintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sã nu frecventeze orele de religie. În acest caz situatia scolarã se încheie fãrã aceastã disciplinã. În mod similar se procedeazã si pentru elevul cãruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceastã disciplinã.” (s.n.)

2. Decizia 72/1995 a Curtii Constitutionale privind constitutionalitatea unor prevederi ale Legii învãtãmîntului, afirmã cã Religia nu trebuia înteleasã ca disciplinã obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învãtãmînt, religia si confesiunea rãmânând sã fie alese sau nu.

Cu multumiri anticipate,

Semnãtura                                                                         Data


Sursa: www.remuscernea.ro - http://www.facebook.com/remus.cernea - www.miscareaverzilor.eu

 
By Admin (from 17/09/2011 @ 08:00:36, in ro - Stiinta si Societate, read 2066 times)

 Strabismul sau deviatia ochilor constituie o afectiune in care pozitia ochilor nu este paralela si este frecvent insotit de ambliopie (ochi lenes). Strabismul si ambliopia sunt doua conditii in care copilul este privat de vedere binoculara normala, utilizand doar un ochi.  Scopul tratamentului este de a face copilul sa foloseasca amandoi ochii in acelasi timp, permitandu-i vederea binoculara si, in consecinta, vederea in relief. Ne referim asadar la una dintre cele mai raspandite afectiuni oculare, populatia de varsta mica fiind – asa cum am spus-o si cu alte ocazii – din ce in ce mai puternic lovita.

Efectele nefaste nu apar dar in planul sanatatii intregului organism, ci au si implicatii sociale, economice etc. Doamna dr. Luminita GHEORGHE, de la Clinica „Oftapro”, raspunde la cele mai frecvente intrebari ridicate in cazul strabismului la copii, venind astfel alaturi de revista „Magazin”, in apelul catre autoritatile sanitare si catre cele din invatamant, de la a adopta neintarziat masurile necesare si obligatorii pentru imbunatatirea sanatatii celor mici.

Tratamentul strabismului si ambliopiei

„Niciodata nu este prea devreme sa tratezi un strabism”.
 Tratamentul trebuie instituit cat mai devreme pentru ca eficacitatea lui sa fie mai buna.

Scopul tratamentului:

– Obtinerea acuitatii vizuale normale la ambii ochi;
 – Alinierea ochilor – reducerea deviatiei strabice;
 – Obtinerea sau imbunatatirea vederii binoculare.

Cand incepem tratamentul?

- Strabismul congenital apare in primele 6 luni de viata. El trebuie abordat inca de la aceasta varsta, altfel vederea binoculara nu se mai dezvolta normal.
 - Consultul trebuie facut chiar mai devreme, in primele luni. Strabismul poate fi cauzat de o ambliopie organica (cataracta, glaucom congenital, tumori) care necesita urgent alt tip de tratament.
 - Daca strabismul apare mai tarziu – de asemenea tratamentul trebuie sa inceapa rapid, pentru a regasi elementele vederii binoculare si pentru a le permite sa se dezvolte.

In ce consta tratamentul?

 - Corectia viciilor de refractie (dioptriile) – cat mai devreme, chiar sub un an.
 - Toti copiii care au strabism trebuie sa poarte ochelari, constant, toata ziua. Scopul este obtinerea unei vederi bune si egale; permit utilizarea prismelor (lentile speciale pentru corectia deviatiilor mici), permit ocluzia (acoperirea unui ochi).
 - Masurarea corecta a dioptriilor se face dupa instilarea de picaturi cu substante speciale care imobilizeaza capacitatea ochiului de a se acomoda (atropina sau cyclogyl).
 - Tratamentul ambliopiei – acoperirea ochiului bun pentru a obliga ochiul slab sa lucreze.

Durata tratamentului

 - este in functie de profunzimea ambliopiei si varsta.Ocluzia

 - Poate sa fie totala, daca e vorba de o ambliopie profunda (6-7 zile pe saptamana) sau partiala (cateva ore pe zi), in ambliopiile usoare si medii.
 - Rezultatele sunt foarte bune atunci cand tratamentul este aplicat corect si la timp.

In ce consta operatia?

- Tehnica operatorie consta in intarirea muschilor hipoactivi (scrutare, avansare) si slabirea muschilor hiperactivi (repropozitie).
 - In strabismele concomitente se opereaza de obicei ambii ochi.

Care este varsta optima pentru operatie?

 Varsta optima pentru operatie depinde de varsta de aparitie a strabismului. Strabismul congenital – care apare in primele 6 luni de viata - trebuie operat cat mai repede, chiar sub varsta de 1 an, altfel copilul nu mai dezvolta vedere binoculara normala.
 Este o afectiune complexa care afecteaza mai multe perechi de muschi. De obicei, sunt necesare doua sau trei operatii pentru rezolvarea tuturor problemelor.
 Strabismul aparut mai tarziu. Dupa epuizarea celorlalte forme de tratament (ochelari, ocluzie), daca deviatia persista, se trece la tratamentul chirurgical.

Este necesara inca o operatie?

 Daca unghiul de strabism este mare, in ambliopie mare, in strabisme paretice – dupa o prima operatie este necesara corectarea unghiului restant, deci a doua operatie, efectuata pe alti muschi, fara ca aceasta sa reprezinte un esec al primei operatii.
 Operatia se executa in anestezie generala, in conditii de perfecta sterilitate. Dupa operatie, copilul pleaca acasa chiar fara pansament, daca operatia s-a efectuat doar pe un muschi la un ochi.
 Primul control postoperator se face a doua zi si se trece in etapa de tratament postoperator.
 Chiar din primele zile se incep seriile de tratament ortoptic pentru intarirea efectului obtinut prin operatie si reeducare senzoriala a vederii binoculare.

Ce riscuri si complicatii pot aparea?

 In orice interventie chirurgicala exista teoretic riscuri ale anesteziei si operatiei.
 In strabism riscurile sunt minime:
 – Diplopia (vederea dubla) dupa operatie este tranzitorie.
 – Infectiile postoperatorii sunt prevenite prin instilatiile antibiotice, antiinflamatoare si pastrarea riguroasa a igienei ochiului si mainilor. Se manifesta cu: pleoapa umflata, ochi rosu, secretie mucopurulenta si pot evolua spre celulita.
 Daca totusi apar semne de infectie post-operatorie se incepe rapid un tratament si pe cale generala cu antibiotice, antiinflamatoare, antialergice si toate aceste semne dispar.
 Incidentele intraoperatorii sunt prevenite printr-o tehnica operatorie corecta.
 Supra sau sub-corectii ale unghiului de strabism.

Exercitii ortoptice

 Reeducarea ortoptica este totdeauna precedenta de tratamentul ambliopiei si, daca e cazul, de interventie chirurgicala.
 Exercitiile ortoptice sunt efectuate la sinoptofor. Sunt eficiente post-operatoriu, dupa ce deviatia a fost corectata prin operatie.
 Sunt indicate si in strabisme care nu necesita operatie: strabisme cu deviatie mica, insuficienta de convergenta (situatie in care ochii nu functioneaza bine la vederea de aproape), tulburari de acomodare, tratamentul ambliopiei.
 Rezultatul este obtinerea si educarea vederii binoculare, adica invata copiii sa priveasca cu ambii ochi deodata.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
Ci sono 6054 persone collegate

< aprile 2024 >
L
M
M
G
V
S
D
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
         
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (143)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo
I am not sure where you are getting your info, but great topic. I needs to spend some time learning much more or understanding more. Thanks for fantastic information I was looking for this info for my...
21/11/2016 @ 09:40:41
By Anonimo


Titolo





19/04/2024 @ 07:07:20
script eseguito in 557 ms