Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
 
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - Observator Global (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 

Jandarmii care au intrat în fortă si au luat pe sus oamenii din tabăra de rezistentă din Silistea – Pungesti în noaptea de 2 decembrie, sunt acum acuzati de Virgil Vinersariu si Paul Iurea, doi activisti ecologisti, de furt calificat deoarece, spun ei, toti sacii cu ajutoare aduse de ei pe 29 noiembrie, din partea unor oameni de bine din Suedia, au dispărut din corturile taberei. În jur de 60 de saci cu alimente, îmbrăcăminte, încăltăminte, aparatură electronică, jucării pentru copiii din Pungesti, au dispărut după ce tabăra a fost evacuată în fortă si acolo n-a mai rămas nimeni. Când s-au întors în corturi, cei care au fost luati pe sus de jandarmi si dusi în arestul IPJ Vaslui pentru intimidare, nu au mai găsit niciun sac, nicio conservă sau vreo sticlă cu apă, toate fiind luate de jandarmi. Cei care au adus ajutoarele si cei din tabăra de rezistentă vor să depună plângere penală împotriva jandarmilor pentru comiterea infractiunii de furt calificat.

Interventia în fortă a celor câtorva sute de jandarmi în dimineata zilei de 2 decembrie s-a soldat nu numai cu bătăile si intimidările pe care jandarmii le-au aplicat celor din Pungesti si din tabăra de rezistentă din Silistea – Pungesti. Activistii din tabără si cei din tară acuză dur pe jandarmi de furt calificat deoarece, din spusele lor, le-au fost sustrasi din corturi cei peste 60 de saci cu alimente, îmbrăcăminte, încăltăminte, aparatură electrică, radiatoare, lanterne, jucării pentru copii, aduse din Suedia de către doi activisti ecologisti renumiti, Paul Iurea si Virgil Constantin Vinersariu, fost ofiter de aviatie, controlor de trafic aerian la Aeroportul “Henry Coandă” din Bucuresti, în prezent comandor pensionar. Cei doi activisti au adus vineri, 29 noiembrie, toate aceste ajutoare, venite din Suedia, de la românii plecati acolo la muncă si care au fost impresionati de curajul celor din Miscarea de Rezistentă si au trimis 60 de saci cu ajutoare pentru oamenii din Pungesti. “Eu am aflat de la activistii nostri si să stiti că am trimis acest mesaj si în străinătate la irlandezi si la suedezi, care ne-au spus că ne vor sprijini. Le-am spus că toate ajutoarele trimise de ei si pe care eu le-am transportat cu propria mea masină în tabăra de revolutionari de la Pungesti, au fost luate, nu confiscate, furate, plus mâncarea care a rămas în tabără, conserve si, mai stiu eu, ce au avut oamenii acolo. Acest lucru s-a întâmplat în momentul când i-au luat pe sus si i-au scos din tabără. Erau circa 60 si ceva de saci cu ajutoare, singurul lucru care a scăpat fiind camera de filmat, cu care filmau activistii când îi ridicau. Restul de ajutoare au dispărut, asa s-a auzit la noi de la cei din tabăra de la Pungesti. În momentul când s-au întors în tabără, nu au mai găsit nimic. O să stau de vorbă cu cei din tabără să ne spună precis cam câte lucruri le-au luat jandarmii si, paralel cu actiunea de judecată a acestor trupe de cotropitori, vreau să le facem dosar penal pentru jaf, furt calificat”, a spus Virgil Vinersariu, comandor (r) de aviatie.

Activistii din tabără confirmă furtul

Constantin Pâslaru, activist antifraking care a stat în tabăra de rezistentă de pe 14 octombrie, de la prima încercare de a se instala utilajele Chevronului la Silistea, a confirmat pentru cotidianul nostru faptul că din tabără au dispărut ajutoarele primite din Suedia. “Da, asa este, ne-au luat ajutoarele toate si mai mult, au luat si conservele primite de noi de la oamenii de bine care ne-au ajutat cu mâncare. În bătaie de joc ne-au scris pe peretele de la cortul unde erau cutiile cu conservele (cu pate, de peste, de carne) 'Ce bune au fost fraierilor!'. Avem si noi de gând să le facem plângere penală pentru că doar jandarmii au rămas în tabără, ei ne-au evacuat pe toti cu dubele. Trebuie să se scoată la iveală cum si-au bătut joc de noi, nu numai că ne-au agresat pe terenul propritate privată a unui sătean, nu numai că au intrat fără drept pe propritatea omului, ci pentru mult mai multe. De acum începe războiul în instantă”, a spus Constantin Pâslaru.

“Anchetati tortionarii nesimtiti din Jandarmerie!”

La rândul său, Paul Iurea, activist la Asociatia “Vama Verde”, din Vama Veche, judetul Constanta, cel care a însotit si el ajutoarele aduse din Suedia la Pungesti, a postat pe site-ul de socializare Facebook un anunt “important pentru tară”: “Cer o anchetă internă în cadrul jandarmilor care au dormit în Tabăra Miscării de Rezistentă de la Pungesti (după evacuarea fortată a femeilor, bătrânilor si copiilor), pentru depistarea si tragerea la răspundere a angajatilor ce au intrat abuziv pe un teren privat, au dormit în corturile taberei si care au mâncat pateurile de ficat, pâinea, slănina, brânza si ceapa activistilor si a tăranilor! Mai mult decât atât, au adus injurii scriind cu cărbunele (din lemnul ars în soba improvizată) ´Ce bun a fost fraierilor!´ Lipsesc si hainele si jucăriile din sacii de ajutoare pe care le-au primit ca donatie din Suedia si România!”, a scris Paul Iurea.

Sursa: vrn.ro - Autor: Cezara MIRONICA

 

Generatia care-ar trebui sa dea socoteala.

Acum 23 de ani aveau 50 de ani. Azi, multi nu mai sunt. Multi au uitat. Multi isi sfarsesc zilele prin spitale cu medici putini. Pensiile lor sunt mici, pentru ca n-are cine sa le mai plateasca. La televizor sunt alte generatii. Viata lor se stinge incet, ca o candela rosie chinezeasca, intr-un cimitir sarac, de tara.

Si totusi, sa ne aducem aminte de ei: sunt cei care au condamnat doua milioane de romani inteligenti si energici si dornici de schimbare  la exil.

Sa ne aducem aminte de ei: cei care au votat FSN-ul in 20 mai 1990. Cei care si-au dorit liniste, securitate (in mai multe feluri decat unul), cei care si-au dorit sa apara soarele si imediat dupa el Iliescu, cei care si-au dorit si-au reusit sa puna cu botul pe labe (si imediat pe geamantan si avion) tanara si naiva intelectualitate progresista din Romania. Cei care au detestat golanii. Cei care n-au inteles artistii. Cei care s-au uitat cu scarba la studenti. Cei care au luat cu “huo!” pe tinerii care voiau libertate. Cei care au aplaudat violenta (da, imi aduc aminte de voi gospodinelor care ii pupati pe mineri!). Cei care s-au inrolat de buna voie intr-o masa de votanti fricosi si prosti (de la varsta, de la salam cu soia, cine mai stie?) si ne-au dat, celor de 20 de ani pe atunci, un certificat simplu si la obiect:

“Tara n-are nevoie de tine si de ideile tale. Valea!”

Fac parte din acea generatie. Fac parte din ce-a lasat in urma acea generatie, ariergarda ramasilor in tara, naivi si nostalgici si greu de desprins de mirosul Campiei Romane intr-o dupa amiaza de vara. Dar chiar si asa, nostalgic, nu pot sa nu acuz, acum ca sunt batran si inca nu intelept:

I-ati gonit pe cei mai destepti!

Voi, cei care intre 1990 si 1996 ati tinut puterea ca pe o perna pe fata Romaniei evoluate, pana la sufocare, voi care ati saracit spiritual aceasta natiune si i-ati trimis pe fiii ei, pe colegii mei de generatie sa-si caute semeni intre alte neamuri, sa-si caute intelegere intre alte culturi, sa-si caute linistea si cetatenia si uitarea in tari in care jigodiile n-au fost niciodata atat de multe ca aici!

M-am gandit la toate astea zilele astea cand am tot discutat de rezultatele tot mai slabe la BAC, rezultate care ne forteaza sa transformam examenul intr-o farsa, doar, doar n-or pica 80%… Cu riscul de a va jigni, am sa pun intrebarea pe care nimeni n-are onestitatea s-o ridice:

Si daca nu e o problema de educatie? Si daca nu e o grava eroare a sistemului? Si daca nu e decat un lucru simplu, numit in biologie “selectie naturala”? Si daca Romania de azi, cu notele si cu performanta ei si cu discursul ei public si cu inteligenta ei medie (masurata in statistici medicale de care nu vrem sa stim, nu, nu!) nu e decat rezultatul selectiei fortate de oameni politici ticalosi, in colaborare cu o generatie oarba, acum 20 de ani si mai bine ?

Si daca pur si simplu ce se vede in jur e doar natia care-a mai ramas? Ultimii din tramvai. Cei carora le-a fost frica sa plece, cei care s-au putut obisnui cu mizeria spirituala (mai grava decat cea materiala), cei care si-au zis ca totul trece, cei care prefera sa se descurce decat sa lupte deschis pentru ideile si destinul lor…

Ganditi-va la asta cand inca o generatie nu e in stare sa lege trei cuvinte si doua sensuri pe o foaie de hartie la un examen.

Ganditi-va ca povestea acestui esec national a inceput tot pe o foaie de hartie, acum 23 de de ani. Un buletin de vot. Si-o mare, imensa greseala pentru care nu va exista nici o re-evaluare. Nici o contestatie. Nici un examen in toamna istoriei.

Ci doar, poate, un pic mai tarziu, un grup statuar intr-un parc, pe care o sa se aseze porumbeii, ca sa scape de salbaticii nostri urmasi, care-i vor vana cu prastia sa-i manance…

Sursa: lucianmindruta.com

 

De plictiseala, acum cateva zile, am ascultat un post de radio religios, cred ca Vocea Evangheliei sau ceva pe-aproape. N-avea canturi bizantine, deci deduc ca n-avea legatura cu BOR-ul. Desi asta nu e neaparat un defect.

In fine. Las la o parte afirmatiile complet mincinoase in genul “de sute de ani stiinta nu face altceva decat sa confirme religia”, las si tonul hipnotic, special construit sa inspire emotie si sa rada orice urma de ratiune. Altceva mi s-a parut ingrozitor: la un moment dat, au inceput sa vorbeasca despre Iisus. Cum figura lui e mai mare decat a oricarui lider politic. Cum tot mai multi oameni il urmeaza. Cum in toate tarile lumea stie de el. Cum ideile lui sunt si astazi valabile…

Stai! Exact asa spuneau si de Ceausescu! Aceleasi vorbe, aceeasi deferenta, aceeasi lipsa de spirit critic…E ceva in fiinta umana care o sa face sa-si doreasca sa fie dominata? E ceva in noi care tanjeste dupa un model intangibil si perfect, urias si protector, lipsit de defectele si greselile noastre?

Probabil ca da. La fel cum era si-n activistii de partid de acum trei decenii: si ei isi doreau, probabil, pe cineva care sa gandeasca in locul lor. Cateva idei simple, sa nu le transpire creierul. Un drum de urmat – unicul – sa nu bajbaie incercand sa-l gaseasca pe cel drept…

Acum n-as putea spune daca religia e ceausism sau ceausismul era religie.

Cert e ca foarte putini oameni rezista fara sa se inchine la ceva. E mult mai odihnitor sa stii ca acolo sus (sau jos..) e cineva care vegheaza asupra ta decat sa ai sentimentul – bazat pe realitate, dar teribil de greu de suportat – ca esti complet singur, muritor si absolut neimportant in existenta unui Univers urias si rece.

Tocmai de  aceea recomand radioul asta. Pentru ca atunci cand esti suparat, trist, infrant, dat la o parte, el poate sa-ti explice in cuvinte simple ca n-a fost vina ta si ca oricum, ai noroc ca esti crestin. Sau budist sau mahomedan.

Merci, religie.  Fara tine nu m-as fi gandit niciodata sa ma resemnez!

Sursa: lucianmindruta.com - Autor: Lucian Mindruta

 

De la masa lui, seful cel mare bate cu ciocanelul de lemn într-un clopot auriu, iar la sunetul asta cei 20 de rotarieni lasa gluma deoparte, devin brusc seriosi si fiecare se asaza la locul lui. Începe sedinta. Este adunarea obisnuita a Rotary Club Bucuresti, cel mai vechi dintre cele 96 de cluburi Rotary din România. E lege: se întâlnesc în fiecare joi la 7 jumate, la hotelul Marriott. Spun ca discuta despre ce actiuni caritabile sa mai faca.

Astazi parca toata lumea are chef de gluma. "Dumnealui este domnul presedinte Catalin Chiriac-Babei. Ne schimbam între noi la conducere în fiecare an, sa nu ruginim", glumeste un rotarian. Sunt toti îmbracati la patru ace; domnii au obrazul proaspat ras, iar doamnele (vreo cinci la numar) - poarta bijuterii fine si parfumuri discrete. Toti au la rever insigna minuscula în forma de rotita, însemnul clubului. Fiecare dintre ei are în Rotary câte un "nas" - asa îi zice omului dinauntru care te recomanda c-ai fi bun sa fii rotarian. Caci tu singur nu poti sa intri, e musai sa te cheme înauntru un "nas". Si, daca faci prostii în club, nasul e cel care te trage de urechi dupa aia.

La sedinta din seara asta a venit si Dumitru Dorin Prunariu, rotarian din '97, fost presedinte. S-a asezat strategic lânga inginerul Peter Agripa Popescu si susotesc între ei chestii tehnice. Domnului Agripa Popescu îi suna telefonul. "Scuze, am un telefon pe care nu stiu sa-l închid... hehehe, eu sunt generatia BBC. Cum, nu stiti ce înseamna? Born before computer". Si tatal sau a fost rotarian.

Dumitru Prunariu în sedinta cu colegii rotarieni

Tema zilei este balul caritabil cu strângere de fonduri. Pâna atunci, însa, se discuta lucruri simpatice: despre o scrisoare veche a unei matusi, care spunea ca "nu crede vreodata ca Elvetia va ajunge la nivelul României" ("în sus sau în jos?", întreaba colegul), despre prezentarea unei capsule spatiale copiilor, iar Dorin Prunariu vorbeste despre o mare conferinta cu "probleme importante: asteroizi, deseuri cosmice si radiatii".

Îl umfla râsul: "I-am spus la ureche lui Medvedev ca am autografe de la trei sefi de stat ai Rusiei si l-am întrebat daca ar fi de acord sa-mi dea si mie unul. A spus da, ca sa nu ramâna mai prejos".

Râdem, glumim, însa... Seful de club îsi drege vocea si aminteste de bal. "Aoleo, balul!", murmura cineva. Treaba lor e sa-si convinga prietenii sus-pusi sa doneze obiecte importante care sa fie licitate în seara balului. Banii strânsi vor merge la Spitalul Colentina, la Clinica de Ortopedie. Se vorbeste despre obiecte filatelice, vinuri si multe altele. "Auziti, da' trebuie sa fie numai obiecte serioase? N-are nimeni nimic de la Cioran?", întreaba cineva. Dupa o ora, presedintele suna iar clopotul, iar sedinta se termina. Nici nu apuca sa iasa toti, ca si dau navala peste ei "aia mici" de la Interact. Este clubul - pui. "Aia mici" au între 12 si 18 ani si, când vor ajunge la 30 de ani, vor intra si ei în Rotary. Caci asta e prima conditie sa intri în club: vârsta. Dupa care urmeaza multe altele. Care sunt celelalte conditii si ce avantaje ai ca membru Rotary aflati mai jos.

Cum intri în Rotary si cum te alege "nasul"

În primul rând , rotarienii sunt oameni discreti. Ajuta elevii cu burse, strâng bani pentru spitale, ofera carti si multe altele, dar nu prea le place sa primeasca ziaristi pe la sedintele lor. De pilda, la primul club unde am dorit sa vedem o sedinta ni s-a spus nu. Doar numai dupa ce am publicat noi un prim material despre club, ni s-a zis. Oare sa fie rotarienii masoni, asa cum s-a mai spus?

Anca Manea mai sa râda în hohote la întrebarea asta. "Chiar am auzit ca noi am fi avangarda masoneriei. Nici pomeneala!", zice. Este presedinta Rotary Club Bucuresti Atheneum, de profesie medic, si mai demult a intrat si în afaceri. Pâna la urma admite ca unii rotarieni or fi si masoni, dar asta e treaba lor, fiecare e liber sa se exprime cum simte.

Cum poti intra în club: daca ai peste 30 de ani, o cariera frumoasa, ceva recunoastere, daca te-ai remarcat ca ai fi adus vreo contributie societatii prin ceva si daca nu ai imaginea patata, "nasul" te recomanda clubului. Sigur, asta presupune ca trebuie sa-ti fie prieten sau sa te cunoasca, oricum, foarte bine.

Bucataria de club

Perioada de proba este de trei luni. În vremea asta, vii la sedinte, ai idei, propuneri si te zbati sa pui si tu umarul la vreo fapta caritabila. Desigur, înveti statutul, caci exista si asa ceva. Dupa ce primesti insigna si legitimatia de membru, trebuie sa vii la cam toate sedintele si sa-ti platesti cotizatia la zi. Asta variaza în functie de club. În Rotary Club Bucuresti, de exemplu, este de 1.400 de lei pe an. Cine nu-si plateste cotizatia este radiat.

O parte din acesti bani merg la Rotary International, la Districtul 2241 care acopera România si Republica Moldova, iar alte fonduri (inclusiv donatii) pleaca la Fundatia Rotary International. De regula, o parte din banii donati se întorc în club, atunci când acesta vrea sa ajute pe cineva. La nivel international, cluburile au o organizare ca la carte, cu constitutie, manual de procedura si chiar reprezentant permanent la ONU. Deviza Rotary International este: "A servi mai presus de sine". Dar câti rotarieni o si aplica?

Între bataile clopotului - interzis la politica, afaceri si discriminari

"Este interzis sa fortam afacerile între noi. Relatiile, oricum, apar în mod firesc. Dar este interzisa situatia aceasta: suntem amândoi rotarieni, hai sa facem afaceri împreuna! În timpul sedintei, între bataile clopotului, nu este voie sa se faca politica deloc (desi avem si membri din toate partidele), este interzis prozelitismul religios, la fel si discriminarile de orice fel", ne explica Radu Popescu, membru în Rotary Club Bucuresti. Este om de afaceri, a fost presedinte în 2001-2002, iar în "anul rotarian" 2012 - 2013 va fi guvernator al Districtului 2241.

A intrat în club în '96 si se da în vânt dupa viata de rotarian, mai ales ca la întâlniri afla câte-n luna si-n stele: "De la Dorin Prunariu si de la Marius Piso, presedintele Agentiei Spatiale Române, mereu afli tot... pâna si ce va fi cu anul 2012. Iar de la profesorul Vlad Ciurea, fost director al Spitalului Bagdasar - Arseni, am aflat ce greu se formeaza un medic neurochirurg, de abia de la 38 de ani încolo", spune.

Radiat fiindca n-a mai avut bani de cotizatie

Uneori, însa, oricât de nobili ar fi ei prin statut, rotarienii mai calca si ei strâmb. Radu Popescu ne-a spus povestea unui coleg din club care a fost dat afara fiindca n-a mai putut sa-si achite cotizatia: "Avea calificarea de profesor. Când a fost admis în club era primar, asadar avea bani sa-si plateasca si cotizatia. A doua oara a pierdut alegerile, s-a reîntors la catedra si nu si-a mai permis cotizatia. Atunci clubul a decis sa-l radieze, dar eu le-am batut obrazul... Acolo era, de fapt, responsabilitatea nasului. A fost împotriva moralei rotariene, care înseamna prietenie".

Rotary International are o istorie de 106 ani. Cu totul, exista peste 1, 2 milioane de rotarieni în peste 200 de tari ale lumii. Toti acestia sunt organizati în circa 33.000 de cluburi, iar la rândul lor, acestea - în 530 de districte. În România Rotary are câteva mii de membri.

Sursa: gandul.info - Autor: Alina BADALAN TURCITU

 

La noi, (mai) nimic nou sub soare. Cu atât mai putin sub... sol ! Povestea atât de disputatei posibile exploatări a gazelor de sist, prin fractionare hidraulică pe verticală, în câteva perimetre din România (dintre care cel putin trei se află pe litoral sau în apele teritoriale românesti ale Mării Negre) nu este chiar atât de nouă, asa cum ar putea să lase impresia momentul actual, de apogeu al controverselor pe această temă, care frământă opinia publică, mai cu seamă cu începere din primăvara trecută. De fapt, totul a debutat în perioada interbelică, pe la jumătatea anilor 20 ai secolului trecut. Atunci, mai multe mari companii petroliere americane, care se luptau pentru a obtine, dacă nu monopolul, măcar întâietatea în prospectarea, cartografierea si, desigur, în final exploatarea importantelor, cel putin pentru acele vremuri, resurse de hidrocarburi ale tării noastre, au făcut o descoperire pe care doar foarte putini români, chiar dintre mai marii de atunci ai tării, au ajuns să o cunoască. Este vorba despre straturile succesive de sisturi bituminoase, în special din Moldova de dincoace de Prut si din Sud-Estul Dobrogei, pe care geologii si inginerii iankei (care erau, de departe, cei mai avansati în studierea acestor noi oportunităti energetice, cercetare aflată, atunci, încă în faza de pionierat ) le-au identificat în timp ce explorau subsolul, în căutarea „aurului negru”, nume de lacom alint pe care tot ei l-au dat pretiosului petrol. Dar nici americanii nu trecuseră, nici măcar experimental, la extragera unor astfel de hidrocarburi. De fapt, încă încercau să conceapă principiul tehnic fundamental, prin care ar fi putut să stoarcă Pământul si de această bogătie. Abia mult mai târziu, întâi nemtii, în timpul războiului ce a urmat (ei încercau, din ce în ce mai disperati, pe măsură ce conflagratia mondială se prelungea, iar resursele clasice le erau din ce în ce mai insuficiente, să găsească forme alternative de a-si asigura materii prime, îndeosebi carburanti), apoi tot americanii, în deceniile sase-sapte, aveau să pună la punct metoda si tehnologia de extractie, pe care cei din urmă au început chiar să o aplice, la nivel industrial, odată cu marea criză energetică din 1973-74.

Dar să revenim la primele prospectiuni, cele din interbelic. Interesati de petrol, pe care, iată, îl intuiseră si chiar îl depistaseră, încă din perioada foxtrott-ului, si pe platforma litorală a Mării Negre (dar, la acea vreme, nu se creaseră tehnologii nici pentru exploatatiile marine), specialistii companiilor din SUA s-au multumit, în privinta pungilor de gaz captive între straturile de rocă, să le cartografieze, destul de precis!, trimitându-le la ei acasă, la bună păstrare, sub obroc si supersecretizare strategică, în asteptarea vizionară a momentului când vor trage un folos de pe urma descoperirilor făcute în tara Contelui Dracula. Nu se stie cum, dar este lucru dovedit, de către istorici, că, în timpul războiului, mai ales către sfârsitul său, si inginerii si geologii germani ajunseseră să posede hărti, cu perimetrele gazelor de sist, din Moldova si Dobrogea! Ca si în cazul hidrocarburilor clasice, nu este clar dacă aceste cunostinte, despre subsolul nostru, le dobândiseră prin cercetări si sondări proprii, sau le obtinuseră pe căi mai mult sau mai putin „ortodoxe”, de la români sau poate chiar de la predecesorii prospectori, acum inamici în cumplitul război. Cert este că în zona Costinesti-Tuzla si între Vama Veche si Duranculak (Bulgaria), au existat colonii de ingineri si tehniceni nemti, militari si civili, care prin 1943-44 sondau si cartografiau de mama focului. Bătrânii locului povesteau adesea despre acestia, mirându-se că nemtii căutau petrol acolo unde era, credeau ai nostri, doar stâncă, loess lutos si, în rest, apa mării cât cuprinde.

Ceausescu a primit de la presedintele SUA, Jimmy Carter, planurile zăcămintelor si asistentă tehnologică, pentru proiectul ”Zebra”!

După criza petrolului de la jumătatea deceniului opt al secolului trecut, când membrii Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) au crescut, brusc si semnificativ, pretul hidrocarburilor livrate tărilor cu industrii energofage, americanii si-au adus aminte (si) de varianta gazelor de sist. Harnici, operativi si eficienti din fire, nu peste multi ani, deja exploatau astfel de zăcăminte, mai întâi pe propriul lor teritoriu, încercând ulterior să se extindă, cu prospectiunile si exploatarea, oriunde li se permitea, contra cost desigur, pe tot globul. Bineînteles că au scos, din seifurile bine păzite, si hărtile pe care le realizaseră, în diferite circmstante, în lumea largă. Inclusiv în marginea noastră de Europă. Însă, România era acum stat comunist, membru al Tratatului [militar] de la Varsovia si al Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER). Dar nu se manifesta, totusi, ca un foarte docil si diciplinat în front component al „lagărului sovietic”.

Încă de la preluarea puterii, în mai 1965, cu un remarcabil (pentru Occident) „vârf” de curaj în august 1968, când a refuzat să participe la invazia Cehoslovaciei, Nicolae Ceausescu căuta, prin aproape orice mijloc care îi tinea pe rusi doar în limita mustrărilor, din „Pravda” sau „Izvestia”, si a declaratiilor dezaprobatoare, să-si făurească un soi de independentă, în raport cu „fratele cel mare” de la Răsărit. Independentă însemna, din punct de vedere politic, în primul rând, relatii bune, uneori chiar foarte bune, cu lumea occidentală, mai ales cu unii lideri, marcanti si puternici ai acesteia. În ceea ce priveste SUA, ambitiosul sef dâmbovitean a cultivat chiar legături de prietenie personală, în limitele antinomiei ideologice, bineînteles, cu trei locatari succesivi ai Casei Albe, începând cu primul presedinte care a vizitat un stat socialist (R. S. România, în vara lui 1970), republicanul ultraconservator („ultrareactionar” si „ultraimperialist”, cum se zicea în lumea noastră, de dincoace de „Cortina de Fier”) Richard Nixon, continuând cu alt republican, Gerald Ford (si el oaspete la Bucuresti, în 1973) si consumând „luna de miere” cu americanii pe tot parcursul mandatului unic al democratului baptist James Earl (Jimmy) Carter (care l-a primit, în anul 1978, pe Ceausescu, cu relativ mare fast, la Washington, în ceea ce a constituit prima vizită oficială a unui conducător-suprem comunist în America de Nord, de la tartorul de la Kremlin, Nikita Hrusciov, în anii 60).

În acelasi timp, aceeasi notiune, de independentă (fată de sovietici), includea, nu în ultimul rând, si o componentă economică. Cea energetică, desigur. Dacă petrol se mai găsea (cu ce importam, din Libia, din Iran, de la alti prieteni din lumea arabă, de la marele amic (generalul) Suharto, dictatorul sângeros al Indoneziei s.a.m.d. , cu ce mai extrăgeam, din tară, iar de la începutul deceniului următor: inclusiv din Marea Neagră, se descurca până si supradimensionata industrie a „Epocii de Aur”), gazele naturale, însă, nu erau suficiente, ele fiind folosite si ca materie primă în industria chimică. Rusii ne tratau, atunci ca si în prezent, pe măsura... „independentei” noastre, care ne cam iesea pe nas, (si) din punctul de vedere al pretului si cantitătilor de gaz rezervate nouă, de către statul sovietic, tătuka „Gazpromului” de astăzi. Iată cum, gând la gând cu bucurie, s-au întâlnit interesele politice ale SUA , cu cele economico-politice ale Ceausescului. Si astfel, s-a pus de-o colaborare.

Liderii celor două tări au căzut la o întelegere, ce s-a vrut a rămâne secretă, chiar si după înlăturarea lui Ceausescu si prăbusirea comunismului în Rusia si Europa de Est. S-a stabilit si un nume de cod, cel putin pentru partea română. Acesta era... „Zebra”, fiind ales pentru că straturile de rocă si cele de astfel de hidrocarburi alternează, precum linile negre cu cele albe de pe părul acestei nevinovate cabaline africane. În termeni concreti, statul american a finantat, din fonduri „speciale”, care erau legate de necesitătile sustinerii „disidentelor” din lagărul comunist (asadar: de „războiul rece”!), un soi de asociere, secretă, subliniem încă o dată!, între una dintre companiile transnationale din „top zece” mondial al momentului respectiv (nu numai din sectorul petrolier), celebra si foarte agresiv-dinamica „Standard Oil of Indiana” (cu paronima „Standard Oil of California”, alt gigant petrolier, statul român crease , deja, de prin 1976, o „societate mixtă” - în întelesul de atunci, dat de tările socialiste acestui tip de entitate economică transfrontalieră). Americanii ne-au dat, gratis, nu numai hărtile perimetrelor exploatabile de sisturi, dar au trimis, în acelasi mare secret (că ne mâncau rusii, dacă prindeau de veste), si peste 20 de consilieri tehnici (si asta numai într-o primă fază!), care i-au asistat si îndrumat pe specialistii români, de la prestigioasa, în epocă, uzină „1 Mai” din Ploiesti ( Cu adevărat, constructorii de echipamente si utilaje de forare si extractie români erau printre cei mai apreciati din lume, nefăcând fată comenzilor venite buluc, chiar din Occidentul avansat. Asta fără să mai vorbim de faptul că o companie precum „Shell Oil”, ca să dăm doar cel mai cunoscut exemplu, avea în teren, la lucru, tehnologie sub patent românesc. Inutil să mai descriem acum - dar promitem să revenim, în curând, asupra tristului subiect - ce s-a ales si de această industrie autohtonă, fără nici o exagerare patriotardă, de vârf... ). Eram noi foarte avansati în materie de petrol si gaze, dar nu si-n cele de sist. Deja, după un an de zile, la presiunea lui Ceausescu, nerăbdător, până la paranoia, când îi intra ceva în cap (de exemplu, la solicitările sale insistente, la un moment dat, numărul inginerilor americani, pentru care se amenajaseră spasii de cazare chiar în perimetrul uzinei, ca în vreme de război , ajunsese la peste 50, iar însăsi tovărăsia sa, marele conducător, venea aproape lunar, în mare taină, ca să verifice stadiul operatiunii), la Ploiesti se fabricaseră echipamentele necesare, care urmau să plece spre Bârlad, unde se amenajase un câmp de exploatare pilot.
Din păcate, ar spune sustinătorii unor astfel de foraje, ori din fericire, cum ar considera ecologistii si multi seismologi, utilajele respective nu au mai plecat niciodată spre Moldova sau oriunde altundeva în România (În schimb, în toamna acelui an, 1977, din Portul Constanta au pornit spre SUA cel putin trei nave de transport încărcate cu componentele rezultate din colaborarea româno-americană de la „1 Mai” !). Ce se întâmplase, ce anume l-a determinat pe „nea Nicu” să abandoneze, atât de brusc, acest proiect care îi era asa de drag, din motivele arătate, ca să nu mai vorbim de „chimista” lui consoartă, „inginer-doctor-academician-savant de renume mondial”, poreclită în popor „has-doi-zero” sau „madam Codoi”)?

După cutremurul din 1977, Ceausescu n-a mai permis nici captarea… apelor freatice!

Teribilul cutremur de pământ, din tragica seară a lui 4 martie 1977, este răspunsul la întrebarea de mai sus, adică motivul pentru care exploatarea gazelor de sist în România n-a mai fost un subiect de actualitate, până în aceste atât de agitate zile.

Conducătorul român fusese avertizat, chiar insistent, se pare, de către (unii doar, ce-i drept) specialisti, în special geologi si seismologi, plus alti cercetători, cu preocupări ecologice, asupra riscurilor tectonice, dar si de mediu, pe care le-ar putea implica proiectul în discutie. Acest lucru este dovedit de rapoartele si memoriile extrase (sic!), cu greu, de câtiva tineri istorici, din arhivele rămase sub obrocul încadrării în categoria “secretelor de stat, privind siguranta natională”. Dar, încăpătânat cum era, dictatorul dorea, cu tot dinadinsul, să-si ducă planul la bun sfârsit. El fusese cel care insistase, pe lângă presedintii americani, până ce i-a convins pe acestia să facă un gest rămas unic, în istoria de 45 de ani a tensiunii dintre cele două “lagăre”, comunist si capitalist: acela de a da, adversarului ideologic-sistemic, în plin “război rece”, documentatii secrete, geologice si tehnologice, basca consilieri-specialisti la dispozitie. Si gratis, pe deasupra!

Nenorocirea de la începutul lunii martie a acelui an, care a îndoliat sute de familii si a transformat în ruină o parte din centrul Capitalei si orasul Zimnicea, l-a speriat atât de tare pe Ceausescu, încât, din acel moment, nu a mai autorizat nici un fel de foraj în zonele cu straturi solide si fluide aflate în alternantă, în special la adâncimi medii sau mari, ba chiar nici pe cele la adâncimi mici, dacă se interferau cu reteaua de apă freatică. Practic, singura „gaură” subterană pe care a consimtit-o, si asta pentru că nu avea cum altfel să-si vadă realizată o altă obsesie, a fost... metroul îbucurestean. Prin anii 80, era deja imposibil, nu numai în Capitală, să mai obtii autorizatie pentru a-ti face un banal biet... put de apă, cu pompă extractivă din apele freatice, oricât de aproape de suprafată ar fi fost acestea din urmă! Asa încât, echipamentele realizate la Ploiesti au plecat în America (nu stim, dar n-ar fi exclus ca olteanul să le fi cerut si bani celor care îl ajutaseră, pe gratis, să le producă), unde, fără îndoială, n-au stat nefolosite.

Într-un număr de prin 1990, al unui ziar national, s-a strecurat o frază care ne informa că în curtea Uzinelor „1 Mai” mai zace încă, uitată si stingheră, o fierătanie ruginită, despre care muncitorii mai vechi în unitate aveau câte ceva de spus. (Cuvântul „unitate” nu l-am ales întâmplător, pentru că fabricile care realizau echipamente de înaltă tehnologie, cu patent românesc, deci protejat, mai ales cele ale căror produse erau considerate „strategice” - iar tot ce era legat de combustibili, de energie în general, se înscria în această categorisire , erau înregistrate si ca unităti militare, cu număr de „U.M.”, cuprinse în structura ministerului Apărării sau a celui de Interne, după caz). Lucrătorii bătrâni îsi aminteau, cu plăcută nostalgie, că masivul obiect era un segment (scăpat netrimis la reciclare, cine stie cum, de cine si de ce) din ceea ce fusese, odată, efemera linie de productie a utilajelor pentru niste gaze mai ciudate, „d-ale americanilor”, cum spuneau ei. De ce îsi aminteau oamenii cu regret de acest episod, prea scurt după dorinta lor? Păi, povesteau acestia, atunci au băut si ei, pentru prima oară în viată (pentru că nu toti ieseau „afară”, însotind, pentru instalare si asistentă tehnică, echipamentele realizate de uzină) lichidul emblematic American „Coca -Cola”. Că băgaseră la bufetul din incintă, pentru colegii „din State”!

Dar ceea ce n-a consemnat reporterul acelei gazete, din perioada imediat consecutivă evenimentelor din decembrie 1989 (vremuri romantice, de pionierat pentru presa liberă, în care ziaristii lăsau, uneori, condeiul din mână, pentru a manevra, la propriu, hârletul, ca să dezgroape documente compromitătoare, înmormântate, în mare pripă, de către fel de fel de securisti panicati, prin coclaurile de la Berevoiesti ) este faptul că, (si) la Ploiesti, mai erau (si mai trăiesc si astăzi câtiva) oameni care îsi aminteau de supravegherea „la sânge” la care au fost supusi angajatii de la „1 Mai”, împreună cu familiile lor, în special pe timpul realizării asa-numitelor „comenzi speciale”, cum a fost si cea legată de gazele de sist. Vom vorbi noi despre aceasta, în episodul următor, mai ales că tartorul principal a fost, si acolo, tot odiosul personaj Ion Dincă, demnitarul comunist poreclit sugestiv, de către cei care au fost sau erau gata-gata să fie victimele sale, „Te(-)leagă”.

Sursa: ziarultimpul.ro - Autor: Paul Parvu

 

Romania si Spania au votat impotriva masurii, relateaza AFP.

Masura a fost adoptata de 23 de state, deschizand calea aplicarii ei de catre Comisia Europeana. Doar Spania, principala utilizatoare a insecticidului, si Romania au votat impotriva.

Potrivit studiilor Autoritatii Europene pentru Siguranta Alimentara, Fipronil prezinta un risc "ridicat" cand este folosit pentru tratarea culturilor de porumb.

Incepand din 31 decembrie 2013, utilizarea insecticidului va fi interzisa timp de doi ani la tratarea semintelor de porumb si de floarea soarelui.

BASF a contestat decizia, argumentand ca Executivul UE trebuia sa initieze un "plan ambitios pentru identificarea cauzelor reale ale problemelor la sanatatea albinelor".

La randul sau, organizatia ecologica Greenpeace considera moratoriul de doi ani "insuficient".

Sursa: bzi.ro

 

Stimate client
 
Ca urmare solicitarii d-voastra inregistrata la SC E-ON Energie Romania Departamentul Centru Servicii Clienti va transmite urmatoarele:

Dorinta dumneavoastrã de a trece la program consum, se va putea concretiza în urma completãrii si semnarii Conventiei de consum.

Dupa completare si semnare, vã rugãm sã ne transmiteti cele doua exemplare ale Conventiei de consum, însotite de o copie a  buletinului (cartii) de identitate, pe adresa OP 1, CP 10 Târgu Mures, Judetul Mures, pentru procesare in sistemul informatic de facturare si semnarea de cãtre reprezentantii companiei noastre.

Dupã semnarea actelor aditionale de catre reprezentantii legali ai companiei noastre, un exemplar vã va fi restituit prin postã sau prin e-mail.
 
Cu speranta ca ati inteles cele consemnate de noi va multumim de intelegere si speram sa avem o colaborare buna in continuare.
 
 
Cu stima,
În numele si pentru E.ON Energie România,
XX
 
Agent Relatii Clienti Rezidentiali 
 
T:     +40 265-200366
F:     +40 265-200367
 
serviciiclienti@eon-romania.ro
 
E.ON Servicii Clienti S.R.L.
Str. Justitiei nr. 12
540069, Târgu Mures
www.eon-romania.ro
 
E.ON Servicii Clienti SRL., Sediul Social/Registered Office: 540069, Târgu Mures, Justitiei 12, CUI/VAT 31601124,
Presedintele Consiliului de Administratie/Chairman of the Board of Directors: Dan Morari,
Director General/General Director: Ramona Pergel, George Precup (Adjunct/Deputy)
 

 
DESCARCA AICI FORMULARUL PDF ORIGINAL!!!

http://www.turismoassociati.it/public/Conventie_consum_EON.pdf

 

Anexa

Conventie de consum

1) Consumator casnic

Facturarea consumului de energie electricã în baza consumului mediu estimat de furnizor sau a optiunilor clientului.

Regularizarea consumului se va face prin citirea si emiterea facturii de regularizare.

2) Preturi si tarife

Facturile emise în baza datelor din tabelul de mai jos vor fi calculate la tariful stabilit în contractul de furnizare a energiei electrice tinând cont de preturile în vigoare la data emiterii facturilor.

3) Conditii de platã

Toate facturile emise, atât cele în baza consumului estimat, cât si cele de regularizare, vor respecta prevederile Deciziei ANRE nr. 57/1999 completatã prin Ordinul ANRE nr. 5/2003.

4) Conventia de consum

Luna

Consum contractat
[kWh]

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Modificãrile cantitãtilor de energie electrice se pot efectua pânã cel târziu la data de 20 a lunii, pentru perioada rãmasã, prin încheierea unei noi conventii de consum.

Prezenta conventie face parte integrantã din contractul de furnizare a energiei electrice si a fost încheiatã în douã exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

Nume, Prenume

Cod postal Localitatea Judetul

Data nasterii
Strada Numãr Bloc Scara Etaj Apartament

Numãr loc de consum

Data
Consumator
Nume Prenume
Reprezentant E.ON Energie România
Reprezentat prin (Nume Prenume)

 

Perfid si cinic construita si dusa la îndeplinire din ordine nescrise, nu permite nici acum, la peste 50 de ani, o cercetare completa. Documentele au fost distruse sau microfilmate, au fost puse pe durata nelimitata în seifurile care ascund secrete murdare "de interes national". Sa ucizi un viitor foarte mare poet al tarii, înzestrat cu daruri celeste, adapându-se cu lacomie din sevele pure ale acestui pamânt, brusc dumerit asupra jugului, minciunii si ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu: urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu si mereu la suprafata si, ca în basmele ezoterice, sângele tânar cere izbavirea.

Fac parte dintre putinii martori care se mai afla în viata, colega de grupa, prietena si partasa la aceleasi framântari ale poetului în ultimul lui an de existenta - tumultuosul si sângerosul 1956, când doar pentru o clipa am trait iluzia libertatii. Aceasta fericire m-a transformat în martor incomod si "nociv". În realitate, nu aveam nici pe departe carisma si puterea lui de luptator. Am fost aleasa însa ca exemplu, arestata si condamnata, pentru ca am organizat sedinte "conspirative", "contrarevolutionare", la care a participat si poetul Nicolae Labis. Aceeasi soarta a avut-o si colegul si prietenul nostru comun Aurel Covaci, care-l adapostea pe poetul fara locuinta si bani Nicolae Labis.

Campania de înfricosare prin santaj, schingiuire, condamnari fara drept de apel, lipsiri de drepturi civile a fost atât de aberanta, încât ne-a amutit, pe unii pentru vecie. Aurel Covaci, devenit în 1962 sotul meu, mi-a propus sa nu vorbim, sa îngropam în adâncul nostru aceasta cutremuratoare taina.

POETUL, PE "LISTA NEAGRA"
Familia poetului a stiut adevarul de la început. Rapus pe patul de la Spitalul de Urgenta, el le-a marturisit tatalui sau  si câtorva prieteni apropiati ca a fost împins între vagoanele tramvaiului si ca-l cunostea pe executant. Singura marturisire, din zorii zilei de 10 decembrie, dictata lui Aurel Covaci, care fusese chemat la dorinta lui Nicolae Labis de o voce anonima, cu un usor accent rusesc (vocea Mariei Polevoi - dansatoare, n. 1919 în Basarabia), transmite concluzia cum nu se poate mai clara ca necrutatoarea "Pasare cu clont de rubin" a doctrinei comuniste s-a razbunat pentru nesupunerea lui si l-a strivit. Cu ironie amara trage speranta ca urmasii pajurei vor gasi prin tarâna urmele poetului Nicolae Labis, care "va ramâne o amintire frumoasa".

Ultimele trei cuvinte, acel vaer atât de lucid si disperat, au ramas în manuscrisul original, taiate de Aurel Covaci la cererea celui care urma sa plece demn, împins în abisul mortii de cei pe care i-a crezut ca au suflet si idealuri.

Ma voi rezuma în textul de fata doar la ceea ce cunosc despre cum s-au petrecut hartuirea, lupta si solutia finala dintre poetul Nicolae Labis si organele Securitatii statului în toata ierarhia lor în cele trei luni ale toamnei anului 1956.

De cum a venit, atras de mirajul Capitalei în anul 1952, tânarul Labis, romantic revolutionar, cum se spunea pe atunci, încercând sa scrie în pas cu cerintele epocii, a înteles ca îndrumarea falsa si restrictiile care i se impuneau nu pot fi admise. Inteligenta scotocitoare, talentul debordant au declansat ura si invidia colegilor de la Scoala de Literatura (Nicolae Stoian, Gh. Tomozei si altii), dar, mai ales, din partea responsabililor cu "tinerele talente": M. Beniuc, Marcel Breslasu, Gogu Radulescu, Mihai Gafita s.a. Pentru ca Labis nu s-a supus, a refuzat obladuirea cuiva, consider ca de atunci începe sa i se constituie dosarul de urmarire. Directorul Scolii de Literatura îl credea pe Labis "un ratacit" cu idei "daunatoare" si creeaza în jurul lui o retea informativa dintre colegi, obligati, de spaima, din lasitate sau din dorinta de parvenire, sa scrie si sa depuna regulat note informative despre lecturile interzise, ideile razvratite si tot ce parea suspect la acest ciudat coleg cu aspect de copil nastrusnic si generos. Concret, se perinda sanctiunile, tentativele de exmatriculare din scoala sau UTM, consemnarea la domiciliu, perchezitiile în camera de la camin, urmate de confiscarea cartilor interzise. A continuat interzicerea textelor si a prezentei lui la Festivalul Mondial al Tineretului - Bucuresti 1953. În marea lor ura si prostie, colegii si "victima" l-au pârât pentru "tentativa de viol" asupra naivei Doina Ciurea. Doar M. Sadoveanu, care-l simpatiza, l-a mai putut salva de sanctiuni.

Ne apropiem de anul 1956, când poetul Nicolae Labis se hotarâse sa termine cu "coproductiile" si sa porneasca pe drumul propriu, fara îndrumatori si închistari în lozinci triumfaliste. Într-un interviu dat la Radio în 1956 lui Titel Constantinescu, el numeste perioada Scolii de Literatura "Treapta limpezirii". Citez:

"În aceasta etapa m-am format prin lupta. Dogmatismul, birocratia, iata niste scorpii care circulau cu violenta pe atunci în domeniul fraged al tinerei noastre literaturi... dar nu m-am închinat cum, vai, au facut-o unii colegi nimerniciei...".

Labis primeste riposte dure: La Plenara sectiei de poezie de la 29 mai 1956, în referatul lui M. Petroveanu (sotul Veronicai Porumbacu) îi caracterizeaza poeziile ca dominate de "apasare si tristete lipsita de obiect", iar Mihu Dragomir îl acuza de "asimilarea excesiva a unor poeti dintre cele doua razboaie (Ion Barbu si Tudor Arghezi), ca apoi, la primul Congres al Scriitorilor din iunie 1956, sa-l învinuiasca de "snobism, evazionism, influente ale ideologiei burgheze, infiltratii liberaliste, slaba pregatire ideologica, lipsa de contact cu realitatea, precum si confuzii cu privire la raportul dintre libertate si îndrumare".

Atmosfera de suspiciune, intrigile din tagma, piedicile puse sub diverse pretexte la publicarea volumului asteptat si a unor poezii trimise la reviste, lipsa de bani îl izoleaza, dar cel mai mult îl înspaimânta chemarile la ordin cu amenintari din partea Securitatii. Stia ca este trecut pe "lista neagra" întocmita de Gogu Radulescu (prezent în tribuna pâna în ultima zi a lui Ceausescu), care primise de pe atunci sarcina ca, sub pretextul unor discutii sincere" cu tinerii scriitori, sa afle si sa informeze Securitatea ce idei dusmanoase îi framânta în taina.

"Labis a fost ales pentru a exemplifica urmarile posibile ale nesupunerii", declara cu toata raspunderea ziaristul si apropiatul prieten pâna la moarte, Portik Imre, în memoriile sale postume, aparute abia în anul 2005, dupa parerea mea, cea mai autentica, dezinteresata si bine informata consemnare dintre cele aparute pâna acum.

PRESENTIMENTUL MORTII
Pe parcursul anului 1956, cred ca prin vara, se muta de la adresa de pe Str. Odobescu, unde locuiau în comun fratii Raicu, D. Carabat, Gh. Margarit (sporadic mai dormea si pe la Ion Baesu sau Lucian Pintilie). Ceruse o camera de la Uniunea Scriitorilor, dar nu primeste. Colegul sau, mai în vârsta cu trei ani, Aurel Covaci, generos si ocrotitor, îi ofera sa împarta, ca între frati, camera cu chirie de la ICRAL de pe Strada Miletin nr. 14. Dormeau într-un pat, îsi împarteau bruma de mâncare, tigarile si paharul de vin, dar mai ales nedumeririle, spaimele si hotarârile. Din acel septembrie 1956, eu, Stela Pogorilovschi, studenta la Sectia de Literatura si Critica Literara, anul III Filologie, am devenit prietena apropiata, confidenta, împartasindu-le durerile si bucuriile zi de zi. Am povestit în doua carti aparute - "Timpul asasinilor", Editura Libra, 1997, si în "Persecutia", Editura Vremea, 2006 - parte din documentele memoriei mele care se refera la acel anotimp zguduit de istorie, a carui amprenta a ramas ca un sigiliu sacru impregnat în fiinta mea fagila, maturizând-o. Le voi relua curând în alta parte, întregindu-le mai ales pe cele despre poetul supravegheat si voi povesti cum, împotriva ratiunii lui salvatoare, destinul, adica propria lui structura spirituala, înfruntând "masina infernala", îl împingea spre pieire. De altfel, în majoritatea poeziilor de atunci, presentimentele, ca în tragediile antice, domina si ne coplesesc. Aurel Covaci le cunostea cel mai bine, i-a citit primul epitafurile despre care, cu nesabuinta, regretatul Laurentiu Ulici mi-a spus: "Poetul si-a regizat singur moartea".

Voi încerca acum sa deslusesc semnificatia "noptilor de cosmar", adica a trairilor din poeziile scrise sau dictate lui Aurel Covaci, câte s-au mai pastrat, din cele doua nopti esentiale: Noaptea Sfântului Andrei - 30 noiembrie 1956 si 2 decembire 1956 - Ultima zi de nastere, la împlinirea a 21 de ani. Cele din Ultima Noapte au fost descoperite de mine acum un an în Muzeul de la Suceava, "Fondul Nicolae Labis", la care nu am avut acces pâna recent, dupa cum, timp de peste 50 de ani, nu am fost invitata niciodata sa onorez vreo festivitate dedicata poetului. (Mai degraba au tinut sa afle ce stiam despre incomodul poet, teribilul Pantiusa si capitanul Gh. Enoiu, tartorul anchetelor de pe Uranus).

Din noaptea Sfântului Andrei s-au pastrat doar trei poezii ale cosmarului care acum devenise datina.

Labis se asezase turceste peste patura patului hârbuit, dar ospitalier, umbra lui din profil apare clatinându-se pe peretele varuit ("Umbra mea îsi clatina/ Limpede var/ Vine ca o datina/ Noaptea de cosmar").

Aurel Covaci se asaza, în pozitia lui Buda, în fata poetului si îsi deseneaza unul altuia staturile din profil. Pentru a se încuraja au scris cu litere mari, în carbune deasupra: "Omule, nu te supara, ca trece si asta".

Ca în transa, preluând cosmarul celuilalt, Aurel Covaci compune primul sonet al cosmarului, iscalit apoi cu brio de Nicolae Labis. Foaia aceea a fost arestata si ea de Securitate (corp delict nr. 30), dar mai apoi a fost recuperata. S-a mai pastrat, bracuit, începutul celui de-al doilea sonet al cosmarului cu scrisul lui Covaci ("Eram în vis cadavru în racla si în groapa...").

O viziune a propriei morti, dar si a acelor tainice recuperari spirituale de dupa. Labis i-a transmis imaginea în transa poetica.

A treia poezie, fara titlu, scrisa si compusa de Nicolae Labis, pe care Covaci o aproba doar prin iscalitura, o marturie totala despre suferinta ("Ma doare totul: visul, cuvântul, somnul, viata si vântul..."). Aici apare imaginea surprinzatoare a poetului sugrumat cu propria-i fasa de prunc, atârnat cu capul spre adâncul genunii si cu picioarele invers, spre cer.

Semnificatia acestei obsedante imagini am dezlegat-o abia dupa descoperirea celui de-al doilea set de poezii dictate, iscalite si datate de Nicolae Labis din cea de-a doua noapte de cosmar, la 2 decembrie 1956. Le-am recunoscut imediat dupa caracteristica foilor rupte dintr-o mapa de birou, dar, mai ales, ca multe sunt stenografiate total sau partial. Caligrafia este a lui Aurel Covaci, stenografia cu atât mai mult, pentru ca acesta o învatase dupa un manual modern si la facultate îsi stenografia unele cursuri.

M-am gândit emtionata ca hieroglifele pot acoperi taine ascunse, ultimele gânduri intime ale poetului, peste care au trecut 50 de ani si atâtea priviri scotocitoare plus competenta si vigilenta "poetului print" Gheorghe Tomozei, care, stapân pe toata arhiva, nu a avut interesul sa se ocupe de ele. Mi s-a permis xeroxarea si pe parcursul anului 2008, le-am descifrat cu ajutorul a doua doamne stenografe supercalificate. Apar acum prima oara. Doar câteva scrise de mâna au fost rupte din context si prezentate fara semnificatii în alte parti.

Le veti citi si veti întelege disperarea poetului, care, "îngrozit de temnicer", "înainte de gol", "înainte de focul suav, zâmbitor de pistol", se adreseaza "omului de pe marginea patului", care i-a însotit "nefericirea noptii de cosmar". Spânzurat cu capul în jos de un iades, lasa aceasta ultima chemare "nu scrisa, ci dictata", tipând în van "ajutor"! Ultimele lui concluzii, concentrate în 13 versuri, i le-a încredintat lui Covaci, poate cu rugamintea de a nu le face publice niciodata. E vorba despre poezia "Credo", o viziune a omenirii lase si a puterii lui Satan pe pamântul patriei, data de Dumnezeu altar Poetului.

Despre simbolistica Spânzuratului din cartile de Tarot, explicata succint de doi mari scriitori ocultisti, sunt necesare explicatii:

Eliphas Levi (secolul al XIX-lea): "Spânzuratul este un simbol al lui Prometeu, cu picioarele în cer si capul atingând pamântul, adeptul liber si mânat de sacrificiu care dezvaluie oamenilor secretul zeilor si care pentru asta este amenintat cu moartea".

Teologul Leonid Uspenski, în cartea cu poeme în proza, zice despre Spânzurat: "Iata, acesta este omul care a vazut Adevarul. O noua suferinta, mai mare decât poate provoca vreodata orice durere omeneasca...".

Nicolae Labis spune totul despre el si despre epoca celui rau. Prin ultimele lui mesaje mi se confirma ceea ce aflasem: Nicolae Labis, structural, avea toate datele unui viitor mare initiat. Primele taine le-a aflat de la profesorul sau de limba româna, V. Gh. Popa (condamnat la 16 ani de închisoare politica), discipol si apropiat al lui Vasile Lovinescu. Profesorul de la liceul din Falticeni este cel care i-a deschis ochii spre frumusetea, profunzimea si tâlcul folclorului strabun. Nicolae Labis are chiar o culegere proprie de poezii populare de toate genurile, printre care basmul Lostrita, care aminteste prin similitudini mitologice de mitul lui Oedip.

SCENARII SI DOVEZI
Despre asa-zisul accident de tramvai din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, caruia i-a supravietuit pâna la data de 21 decembrie, s-a tot scris timp de mai bine de jumatate de secol. Cu greu se poate dovedi care este adevarul, mai ales ca au ramas extrem de putine si verosimile documente. Serviciul kafkian al Securitatii, departamentul de dezintoxicare, prin sumedenie de agenti, chiar si din rândul scriitorilor, au împrastiat drept adevaruri versiuni aberante despre cum s-a petrecut crima si cine poate fi autorul ei. Serviciul despre care am vorbit primea sute de note informative si întocmea apoi dosare pe baza minciunilor clocite tot acolo.

Astfel, voi da ca exemplu doar câteva variante: 1. Labis era atât de beat, încât s-a vârât singur sub tramvai; 2. Labis a baut cu Covaci, iar în statie acesta l-a împins sub tramvai, furându-i si ceasul de la mâna. Aceasta fapta ar avea doua explicatii: a) Covaci este banuit ca "scopul lui a fost de a-l atrage pe poetul Nicolae Labis pe linie contrarevolutionara, iar, daca nu i-a reusit, a trecut la omorârea lui" - extras din documentul CNSAS nr. 62 de la 14 martie 1958, strict secret.

Documentul este perfid întocmit pe baza investigatiilor lui Gh. Achisei si afirmatiei Margaretei Labis, studenta la Filologie; b) Covaci l-a omorât din gelozie, iubeau amândoi aceeasi fata; pare hilar daca nu s-ar fi comandat si un roman difuzat pe piata, scris de Gabriel Gafita. Protagonistii sunt doi buni prieteni scriitori, dintre care unul, lipsit de talent, invidios si gelos, îl ucide pe celalalt. Prost scrisa, cusuta cu ata alba, aceasta versiune nu a prins si nu a convins pe nimeni, dar a fost un foarte bun pretext sa-l ciomageasca pe Aurel Covaci noapte de noapte în perioada când supravietuia cu Petre Pandrea în aceeasi celula (mie mi-a relatat un martor din arest).

Dupa ce ne-au învatat minte si ne-au eliberat din închisoare conditionat, cu angajamentul de a nu relata nimic niciodata, fiind pasibili de o noua pedeapsa, am pastrat, ca pe icoana unui martir, imaginea poetului Nicolae Labis haituit de pazitorii ideologiei în care crezuse candid, ca într-un basm, înfricosat si singur, amenintat cu moartea si cu interdictia. Imaginea acelei ultime nopti de decembrie, reci si cetoase, despre care Vladmir Maiacovschi, victima altei revolutii, a scris: "În astfel de nopti/ În astfel de zile/ Umbla pe strazi cu umbre tiptile/ Poetii si tâhlarii".

I-am recitat întreaga viata poeziile postume. Aurel Covaci îi imita si tonul dulce moldovenesc, cu inflexiuni surprinzator de dure, ca dalta unui sculptor cioplitor al cuvintelor limbii românesti.

FILMUL ULTIMELOR ZILE
În momentul de fata, ramasa în viata, sunt singura care a trait si a vazut cu ochii proprii grozavia unei odioase crime ce a retezat prea timpuriu o alta floare de crin întrupându-se într-o zi cât altii în zece. Doar pentru cei de buna-credinta scriu atât cât stiu si, ca pe un desfasurator, punctez filmul ultimelor zile.

A) 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Se întâlneste cu prietenul sau Portik Imre, venit la Bucuresti în delegatie.

I se plânge de lipsa de bani, de lipsa de foc în camera lui Aurel Covaci si de raceala oamenilor care îi erau odata apropiati. Îi citeste o poezie dedicata siesi: "Sunt douazeci de ani si înca unul...". Marturiseste ca foloseste cuvintele limbajului comun ca simboluri: "Pentru mine, cuvintele partid, marxism, stegar s.a. au alta semnificatie decât cea obisnuita...".

Îl preocupa faptul ca a cântat în public în repetate rânduri Imnul regal si a recitat poezii interzise. Vorbeste cu Portik despre evenimentele din Ungaria din 1956 si consecintele de la Facultatea de Filologie, arestari, excluderi. Se hotaraste: "Trebuie sa dispar pentru un timp din fata ochilor lor. Vreau sa dispar din Bucuresti, fara urma". Hotaraste sa plece înainte de Sarbatori.

Mai spune: "Pot flamânzi zile întregi, dar nu pot sa nu scriu". Portik a plecat.

B) 7 si 8 decembrie: Se întoarce foarte târziu la locuinta de pe Miletin 14. Pe data de 8 eu ma întâlnesc cu el si-mi cere cu împrumut suma de 5 lei, echivalentul a doua pachete de tigari Carpati.

C) 9 decembrie. Spre seara apare acasa devreme, avertizat de Aurel Covaci ca nu-i va mai oferi gazduire daca întârzie noptile. E foarte flamând, dar gazda nu are absolut nimic de mâncare. Prânzul îl lua la cantina studenteasca de pe Matei Voievod. Labis cere permisiunea sa comande o friptura pe datorie doamnei Candrea, responsabila restaurantului Casei Scriitorilor. Dumitru C. Micu îsi aminteste ca l-a vazut acolo si ca a plecat singur. Mioara Cremene, în amplul interviu cu doamna Mariana Sipos (Editura Universal Dalsi-2000), îsi aduce aminte ca în acea seara i-a soptit doar atât: "Hei, Miorito, habar n-ai! Nici nu-ti închipui ce mi se pregateste...".

D) În drumul spre casa, cu exact cei 5 lei împrumutati de la mine cumpara o sticluta de un sfert din cea mai ieftina tuica populara. Nevoia de comunicare si alte aleanuri îl deturneaza spre localul Capsa, înca elegant, pastrând din parfumul boemei de odinioara. Labis nu era beat, o afirma si altii, o declara si el la Urgenta. Gusta putin din tuica, nu avea bani nici macar de o cafea. Între timp, la o masa mai încolo, se asaza trei barbati si o femeie. În anchetele trucate ale lui Tomozei sunt prezentati drept necunoscuti. Pe cel putin doi, Labis îi cunostea. Pe unul, înca din 1953, când a avut cu el o altercatie dura la festivitatea înmânarii premiului de stat poetului Alexandru Andritoiu. Acesta i-a spus lui Labis cu ura ca în viata sa nu va "pupa" premiul de stat. Labis se hotaraste sa-l bata, dar Aurel Covaci l-a sfatuit sa se fereasca de el, caci are meseria de "suflator". Îl chema Iosif Schwartszman, zis Grisa, de meserie pianist acompaniator alogen basarabean. Femeia, însotitoarea lui Grisa, pe nume Maria Polevoi, fosta dansatoare la Teatrul "Tanase", în 1956 dansa în ansamblul artistic al MAI. Sora lui Labis mi-a spus ca se pare ca Nicolae Labis o cunostea si pe ea dinainte. Polevoi Maria, nascuta la Ismail-URSS, la 3 martie 1919, cu domiciliul stabil în Bucuresti, Str. Traian nr. 31. Evident, biografiile lui Grisa si a lui Mary Polevoi sunt în multe privinte asemanatoare. Convingerea mea, ca si ei au avut rolurile lor, dar documentele esentiale lipsesc. Eu îi consider agenti, bazându-ma pe declaratiile lor confuze si contradictorii aflate în filele Dosarului penal nr. I84960/1956, arhivat la foarte scurta vreme dupa moartea poetului.

Grisa Schwartszman, în acea noapte la Capsa, l-a invitat la masa lor. Poetul, disperat, s-a lasat ademenit de femeie si le-a oferit si lor din bruma lui de tuica. Mai mult, Labis nu a baut. I-a invitat la restaurantul Victoria, în subsolul pasajului cu acelasi nume. Labis a vrut sa-si amaneteze ceasul "Pobeda", ca sa-i ofere ceva lui Mary, dar nu a reusit. Apoi, femeia îi propune sa se furiseze pe cai diferite si sa se întâlneasca în statia de tramvai Coltea, invitându-l peste noapte la ea. În statia prost luminata apare si filatorul Grisa. Mary îl recunoaste si asista de la o mica distanta cum poetul ezita, asteptând-o sa ia tramvaiul 13, care iese din refugiul din fata spitalului, face bucla si opreste usor în fata Muzeului Sutu. Patru persoane asteapta sa urce, Labis e al treilea, dar tot mai sovaie. Când se porneste tramvaiul, cel de-al patrulea îl împinge pe Nicolae Labis pe gratarul dintre cele doua vagoane. Grisa striga ca cel cazut e beat, în timp ce Mary, nemaiîndurând grozavia, spune ca îl cunostea pe poetul Nicolae Labis si roaga sa fie dus la spital. Considerând ca victima este în stare de ebrietate, doi barbati (probabil martorii din statie) îl târasc pe propriile picioare, fortând fisura coloanei si împreuna cu femeia îl duc la camera de garda. Lasat pe jos, nu este nici internat, nici consultat, ci trimis cu un taxi si cu femeia mai departe, pâna ajung la Urgenta de pe Str. Arh. Mincu. Înca erau la Coltea când poetul, constient, da numarul de telefon al lui Aurel Covaci, si Mary îl anunta în jurul orei 3 dimineata ca unul Labes a suferit un accident de tramvai.

În memoriile postume ale lui Portik Imre se limpezesc multe aspecte ale asa-zisului accident. Îngrijorat ca nu a aparut înca la Covasna, Portik revine la Bucuresti, îl gaseste la Spitalul de Urgenta. Portarul îi sopteste: "Se spune ca «era beat», dar a fost aruncat sub tramvai". Îl gaseste complet lucid si vorbind coerent. L-a întrebat daca a primit telegrama trimisa în ajun din spital (10 decembrie) printr-o fata, Stela. Eu i-o dusesem la posta, dar telegrama nu a ajuns. Asa cum am aflat din dosarul meu de urmarire informativa, înca din 1956, printr-un ordin secret, corespondenta îmi era triata si partial oprita. În telegrama, poetul se scuza ca nu poate fi punctual la întâlnire, fara alte explicatii.

Am sa extrag câteva fragmente esentiale, pentru stabilirea adevarului, din memoriile lui Portik Imre. El reconstituie cu scrupulozitate vorbele lui Labis din ziua revederii lor, cât si cele relatate de Maria Polevoi, aparuta la Spital pe la ora 3 p.m. si acceptând sa stea de vorba cu Portik circa doua ore, invitata la masa la Restaurantul Kiseleff. Informatiile pe care le-am adunat o viata întreaga, insinuarile din anchetele speciale ale Securitatii ma determina sa le acord toata încrederea.

Labis catre Portik: "Nu, n-am fost beat. E adevarat ca am baut dupa-amiaza si în seara aceea, dar nici macar ametit n-am fost...", "Nu am cazut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva... Nu aveam intentia sa iau tramvaiul din mers, fiindca trebuia sa vad mai întâi în ce tramvai si în ce vagon urca ea". Maria Polevoi îl zareste ajuns în statie, dar se razgândeste si se retrage în umbra. "Aveam multe motive ca nimeni sa nu ma vada cu el. Când a sosit primul tamvai nr. 13, l-am urmarit cu privirea, având de gând sa nu urc daca se urca el. Am vazut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui, continuându-si drumul, în timp ce poetul disparuse..." Despre autorul faptei: "... Sta putin la o parte, cu mâinile în buzunar, vorbea murdar despre Labis". Mariei Polevoi i-a fost frica toata viata sa pronunte numele celui care a executat atentatul. Poate ca pâna la un moment dat i-a fost complice. Cert este ca sensibilitatea ei de femeie (cine stie prin câte vicisitudini trecuta) angajata în MAI, fie chiar si într-un ansamblu, a determinat-o, la data de 10 decembrie, sa se prezinte la Uniunea Scriitorilor si sa stea de vorba cu Mihai Gafita (fost ofiter de securitate) si sa-i povesteasca despre cele vazute cu adevarat. În felul acesta sunt informati în secret cei care aveau sarcina de partid sa-l supravegheze pe poetul Nicolae Labis: Marcel Breslasu, Mihai Beniuc, Ema Beniuc, Emil Galan. În cursul noptii de 10 spre 11 decembrie, Mary primeste mai multe telefoane de amenintare cu moartea.

Lasa sa se înteleaga ca i-a recunoscut vocea lui Grisa Schwartszman. Pâna în 1978, fiinta aceasta a trait sub teroarea detinerii secretului crimei si s-a sinucis dupa ce cineva si-a amintit de ea si a încercat sa o determine sa spuna adevarul.

Cât despre Grisa, înca se mai poate realiza o investigatie competenta asupra celor doua procese-verbale de ascultare consemnate de sergentul major Gheorghe Aurelian de la DMC, la ora 2:40, în noaptea de 10 decembrie. În urma celor doua declaratii confuze si mincinoase ale lui, manipulate în continuare de Securitate, se dispune trimiterea dosarului la Procuratura Raionului Tudor Vladimirescu. Concluzia a fost ca, pentru producerea accidentului, vinovat ar fi manipulantul tramvaiului, consemnându-se urmatoarele: "Întrucât accidentul nu s-a datorat nici cel putin faptului încercarii sale de a se urca în vagon, urmeaza a se constata ca (nu) sunt întrunite elementele constitutive ale acestui delict si a pronunta ca atare încetarea procesului".

Mihai Beniuc a avut sarcina grea. El a trebuit sa-i alunge pe tinerii, pe scriitorii sau pe studentii înghesuiti pe coridoarele Urgentei. Nu pierdea nici un prilej sa-i mustre si sa-l dea de exemplu pe Labis. Îi avertiza la ce ducea faptul sa nu asculti de îndrumarea partidului. Acelasi lucru l-a declarat si Nicolae Ceausescu prin anii '70, adresându-se unei delegatii de tineri scriitori, sfatuindu-i sa nu comita fapte nesabuite daca vor sa nu împartaseasca soarta poetului Labis.

A murit când furios, când sperând, parându-i rau si iubind cu ardoare viata si oamenii, implorând în ultimele ceasuri sa i se aduca ozon de pe culmile unde se adapa caprioara.

L-am revazut pe catafalc în holul Casei Scriitorilor, îmbracat în costumul pe care si-l cumparase cu o luna înainte din banii pe "Primele iubiri", scufundat în spuma voalului de mireasa mortuar. Mâna lui fina mi s-a parut ca o retine pe a mea. M-am înspaimântat, caci i se schimbase chipul. Avea fata Spânzuratului din Tarot si în craniu, din care i se extirpase creierul, i-au bagat în loc câlti. Satana, clontul Pasarii cu clont de rubin, si-a facut datoria.

Avem dreptul sa stim si noi ce a stiut Securitatea
Mai stiu ca agentului Schwartszman Isac-Grisa, la scurta vreme dupa înmormântarea lui Nicolae Labis, i s-au aprobat actele de plecare definitiva din tara.

Timp de aproape zece zile, Spitalul de Urgenta, în care poetul tragea sa moara, s-a transformat într-un obiectiv strategic aparat strasnic sub supravegherea stricta a Securitatii române.

Au instalat filtre discrete, au facut fotografii, au dat rapoarte - cred ca exista o sumedenie de documente de acest gen în dosarele care au ramas deschise, dar "închise" în sensul ca "Numele lui Nicolae Labis este necunoscut în arhiva Securitatii" (acesta a fost raspunsul primit de mine acum patru ani de la SRI).

Sursa: jurnalul.ro

 

Astãzi, cânepa a devenit o culturã de nisã, fiind întinsã pe suprafete foarte reduse - putin peste 10.000 de hectare la nivelul întregii Uniuni Europene. Pentru comparatie, porumbul este plantat, numai în România, pe o suprafatã de peste 2,5 milioane de hectare. Multe cauze au stat la baza acestei pierderi în popularitate, însã cea mai nocivã, de departe, a fost interzicerea „în bloc“ si aproape peste tot în lume a culturilor de canabis, legiuitorii nefãcând diferenta între speciile de cânepã industrialã si cele cu continut ridicat de THC - substanta psihoactivã din marijuana.

Din 1993 încoace, majoritatea statelor au reparat aceastã anomalie. Nu si România, care abia în 2000 a introdus cânepa pe lista plantelor a cãror cultivare era controlatã strict de stat, fiind consideratã drog. La noi, decãderea acestei industrii a venit de la sine, asa cum s-a întâmplat cu atâtea alte sectoare. Cultivatorii care si-au reprimit terenurile dupã 1989 s-au îndreptat spre alt tip de culturi, considerate mai profitabile, sau pur si simplu le-au lãsat de izbeliste. Totusi, prevederea legalã amintitã mai sus a fost cea care a dat lovitura de gratie, iar atunci când autoritãtile au modificat-o, dupã câtiva ani, a fost prea târziu - cu atât mai mult cu cât, ulterior, subventiile agricole acordate în cazul acestei culturi s-au dovedit neatrãgãtoare. Din fericire, nu toatã lumea a fost de aceeasi pãrere.

Doi ingineri si un economist fãrã niciun fel de experientã în agriculturã (unul dintre ei, Dan Lãzãrescu, tocmai plecase din actionariatul Medicover) au înfiintat, în 2007, o companie de procesare a semintelor de cânepã (din care se fabricã uleiuri, suplimente nutritive, medicamente etc.).

Fabrica a fost înfiintatã la Salonta, în judetul Arad, în urma unei investitii de peste 1,5 milioane de euro.

De ce s-au limitat la procesarea semintelor si nu au fãcut pasul firesc spre cultivare sau procesarea tulpinilor? Potrivit Oanei Suciu, managing partner în cadrul Canah, „la început, pe când eram mai optimisti, eram decisi sã ne implicãm si în cultivare, sã nu ne limitãm la partea de procesare a semintei. Am cumpãrat deci echipamente de ultimã generatie, materia primã necesarã, am adus un specialist din Italia, urmând ca proprietarii terenurilor, localnicii, sã gestioneze culturile propriu-zise. Din pãcate, interesul lor era direct proportional cu investitia pe care o fãcuserã, deci tindea spre zero. Acum, cã avem o afacere solidã, atât de nisatã, nu mai are sens sã ne aventurãm într-un domeniu în care am dat chix o datã.“

În schimb, procesarea tulpinilor (utilizate în industria textilã si auto, între altele) rãmâne unul din obiectivele Canah. Depinde însã de dezvoltarea culturilor locale. Dupã cum povesteste Oana Suciu, „noi avem trei hectare în arendã, pe jumãtate din suprafatã se întinde fabrica, iar pe restul luãm în considerare dezvoltarea unei capacitãti de procesare a tulpinilor. Doar cã, pânã acum, nu ne-au reusit eforturile de impulsionare a cultivãrii în tarã, iar sã aduci tulpinele cu vaporul din China, asa cum procedãm cu semintele, nu renteazã, din cauza volumului prea mare. Pentru a ne lansa si pe acest segment, am avea nevoie de o culturã localizatã la maximum 100 de kilometri distantã.“

85% din productie, la export

În momentul de fatã, compania proceseazã circa 750 de tone de seminte si are venituri anuale de pânã la douã milioane de euro, cu o marjã de profit de 5%. Cifre ce indicã o afacere sãnãtoasã, neferitã însã, de-a lungul timpului, de greutãti majore. „În 2010 am fost foarte aproape de închiderea fabricii, însã, din fericire, ne-am revenit. An de an am mers la toate târgurile importante de profil din strãinãtate. Initial, nu eram convinsi cã aceasta este solutia, cu atât mai mult cu cât achitam câte 10.000 de euro pentru fiecare stand de prezentare. Totusi, eforturile au dat roade“, spune Oana Suciu. Asa se face cã, în momentul de fatã, 80%-85% din productia Canah merge la export, sub trei forme: produse marcã proprie, produse cu marca importatorilor sau vrac (aici înregistrându-se cea mai mare cerere). De ce nu existã în România o piatã de desfacere rentabilã? În cuvintele reprezentantei Canah, „în tarã nu avem decât doi distribuitori si câteva farmacii din afara marilor lanturi. Când ne-am început activitatea, am avut un contract cu un astfel de lant, însã ne-am dat seama repede cã nu poate merge - fiind vorba de produse noi pe piatã, omului trebuia sã i se explice ce si cum, ceea ce farmacistii nu pot face, fie pentru cã nu cunosc proprietãtile cânepei, fie pentru cã sunt presati de management sã vândã suplimente cât mai scumpe. În schimb, în magazinele naturiste vânzarea merge, probabil pentru cã, în general, vânzãtoarele de aici sunt sincer pasionate de acest tip de produse“.

Cerere este, dar ofertã - ioc

În ultimii ani, cânepa a început sã fie exploatatã mai degrabã pentru seminte, deci pentru uz alimentar, decât pentru fibrã. Astfel, potrivit unui studiu publicat luna trecutã, cererea anualã de seminte este, în Europa, de 12.000 de tone. Însã, din cauza lipsei culturilor, peste 50% din aceastã cantitate trebuie importatã din China. În cazul Canah, situatia este si mai radicalã. Potrivit Oanei Suciu, „noi importãm cam 90% din semintele ecologice, de aceea încurajãm dezvoltarea acestor culturi, pentru cã din start noi am achizitiona toatã productia de seminte“. Potrivit studiului sus-citat, utilizarea cânepei pentru uz uman are potentialul de a creste de peste o sutã de ori în urmãtorii ani.

74 de hectare de cânepã au fost cultivate anul trecut în România, de pe care s-au recoltat 33 de tone de plante, echivalentul a 1‰ din productia UE

45.000 de hectare erau cultivate cu cânepã în România anilor `80, tara noastrã fiind cel mai mare producãtor european de la acea vreme

Autor: Mirona Hritcu - Sursa: capital.ro

 

În martie 2010, tribunalul refuzase sa reprogrameze o audienta a procesului pentru frauda fiscala, la care fostul premier nu asistase, sustinând ca era ocupat la o întâlnire a guvernului.

Curtea Constitutionala nu a acceptat scuza lui Berlusconi pentru a motiva absenta, pentru ca Berlusconi a organizat o reuniune care nu trebuia sa aiba loc în acel moment. În mai, o curte de apel confirmase pedeapsa de un an de închisoare pentru frauda, precum si cei cinci ani de interzicere a unei functii publice.

Il Cavaliere, al carui sprijin este vital pentru guvernul condus de Enrico Letta (PD), a declarat ca aceasta sentinta “politica” nu va pune în pericol coalitia, dar ministrii partidului sau au amenintat ca vor demisiona daca este confirmata condamnarea.

Sursa: presseurop.eu

 
Pagine: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39

< ottobre 2014 >
L
M
M
G
V
S
D
  
1
2
3
4
5
6
7
8
9
26
27
28
29
30
31
   
             

Titolo
en - Global Observatory (586)
en - Science and Society (574)
en - Video Alert (330)
it - Osservatorio Globale (502)
it - Scienze e Societa (553)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (383)
ro - Stiinta si Societate (459)
ro - TV Network (141)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
sir are you encouraging people participate in some kind of game? ...where people give up their power? It never worked before .... that’s why I suggest instead of give up your power, exercise it from y...
05/10/2014 @ 08:45:09
By James Smith
Asta e marihoana nu?ei cine te poate opri so faci ,eu nu prefer astfel de fistractie deoarece am vazut ca dupa nu mai faci altceva fecit ca dormi bine,nu am incercat nu incerc dar nu opresc pe nimeni ...
30/09/2014 @ 09:34:56
By Miulesvu Corina Lucia
tovaraseilor .. nu confundati un sifonar sau turnator cuun ofiter sub acoperire.. e o mare diferenta ...
29/09/2014 @ 13:07:51
By Alex Andu
... deci şi Toma e securist, logic!
27/09/2014 @ 15:49:04
By Bogdan Sith Huşanu
Mai voinicilor,voi nu stiati ca inainte de 89,securistii erau omul si copacul,,ei acum sint si mai multi,cred ca au dat si lastari,ce naiba..!..
27/09/2014 @ 15:45:01
By Toma Pasculea
E greu de crezut că mişcă ceva de calibru în massmedia din orice ţară care să nu aibă vre-o treabă cu 'serviciile'. Cred că massmedia, instituţiile me...
27/09/2014 @ 15:41:52
By Alterul EgoulMeu
Manipulare, marca Basescu.
27/09/2014 @ 15:38:18
By Stela Andreica


Titolo




Publishes and comments on leaked documents alleging government and corporate misconduct.




Trilingual World Observatory: italiano, english, romana. GLOBAL NEWS- If you want to make information and not suffer it, become a CITIZEN JOURNALIST.


TurismoAssociati.it & Facebook

notizie globali, global news, stiri globale, reti sociali, social networks, retele sociale


Atlas City Project 4 All Of Us Radio The Ecova Project Backyard AQUAPONICS - Bringing food production home EuropeanOrganizationforSustainability The New Z-Land Project Pangea Organization - United towards a sustainable future Resource Based Economy Foundation


TurismoAssociati. it FEED Reader


CURRENT MOON

Trilingual World Observatory: italiano, english, romana. GLOBAL NEWS- If you want to make information and not suffer it, become a CITIZEN JOURNALIST.




Prenotazioni hotel, voli, offerte viaggi e vacanze, case vacanze, voli low cost, noleggio auto, offerte speciali.







25/10/2014 @ 17.17.34
script eseguito in 937 ms