Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - Stiinta si Societate (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 
By Admin (from 30/10/2010 @ 13:00:08, in ro - Stiinta si Societate, read 2792 times)

 De-a lungul istoriei, oamenii cu ochi albastri s-au bucurat de o apreciere deosebita, privirea lor otelita fiind un simbol al frumusetii si indraznelii. Ochii albastri ai lui Sinatra au fost legendari. Ai lui Paul Newman le-au facut pe milioane de femei sa suspine iar ai apetisantei Cameron Diaz i-au facut pe barbati sa viseze cu... ochii deschisi. Dar cum si de ce au aparut oamenii cu ochi albastri constituia un mister. Pana acum.

Potrivit unei echipe de cercetatori de la Universitatea Copenhaga, o singura mutatie genetica, survenita acum circa 10.000 ani, in regiunea nord-vestica a Marii Negre (deci nu departe de litoralul romanesc) a dus la aparitia primului om cu ochi albastri de pe planeta! Savantii danezi, a caror descoperire a fost publicata in prestigioasa revista Human Genetics, au identificat mutatia produsa in gena OCA2.

Gena nu „face” propriu-zis irisul albastru, ci mai curand stopeaza mecanismele prin care organismul produce pigmentul brun de melanina, responsabil pentru formarea ochilor negri. „Initial, toti oamenii de pe Pamant au avut ochi de culoare inchisa, caracteristica reprezentantiva si astazi pentru mai bine de trei sferturi dintre ei. De fapt, ochii albastri si verzi nu sunt comuni, cu mici exceptii, decat rasei caucaziene.

Probabil ca toate persoanele cu ochi de culoare deschisa au descins din acest misterios stramos de pe coasta Marii Negre. Faptul ca anomalia de a avea ochi albastri s-a raspandit atat de repede se datoreaza probabil valului de colonizare care s-a produs la sfarsitul ultimei ere glaciare”, spune conducatorul echipei, dr. Hans Eiberg.

Selectia sexuala produce... blonde!

 Populatia cu ochi albastri sau verzi, existenta doar in Europa si Orientul Apropiat, reprezinta astazi 8% din totalul omenirii; ea are insa si alte trasaturi care o diferentiaza de restul rasei umane – pielea, de mai multe tonuri coloristice, si culorile diferite ale parului, de la blond la castaniu si negru. „Numai in Europa vom gasi un mare numar de blonzi, sateni si bruneti, de oameni cu pielea foarte alba ori maslinie sau foarte rosii la fata. In rest, populatia globului are aproape pretutindeni pielea si parul inchise la culoare”, spune Eiberg. Procentul celor cu ochi albastri este extrem de ridicat mai ales in Scandinavia (pana la 95% din populatie!) Cum se explica insa aceasta prevalenta, mai ales in conditiile in care africanii i-au colonizat pe europeni, cu cateva zeci de mii de ani in urma?

Una dintre teorii ar fi aceea ca climatul rece al Europei si numarul redus de zile insorite au jucat un rol important in decolorarea tenului si a culorii parului, dar nimeni nu poate spune ce a produs mutatia care a dus la schimbarea culorii ochilor. O alta teorie ar fi aceea ca populatia Europei s-ar fi incrucisat cu neanderthalienii, rasa disparuta in urma cu 25.000 de ani si care avea, se presupune, parul blond sau roscat.

Cercetatorii danezi sustin insa ca „vinovat” pentru aparitia oamenilor cu ochi albastri si parul blond ar fi fost de fapt un mecanism numit selectie sexuala. Din cauza acestuia, masculii si femelele unei anumite specii prefera parteneri care au caracteristici ce-i diferentiaza de specimenele comune – exemplul cel mai elocvent este al cozii paunului, superba dar total nefolositoare in alte privinte.

Potrivit teoriei in cauza, selectia sexuala ia nastere atunci cand apare o competitie acerba pentru partenerii de un anumit sex, or in Europa, unde numarul barbatilor era mai scazut, din cauza pericolelor si intemperiilor naturale pe care le aveau de infruntat, ei aveau la dispozitie foarte multe femei, dintre care sa-si aleaga partenere. Si e firesc sa le fi preferat pe cele deosebite, de pilda pe cele cu ochi si par deschise la culoare. De unde rezulta ca si pe atunci blondele erau la mare cautare...

Sursa: magazin.ro ; Autor: Gabriel Tudor

 
By Admin (from 31/10/2010 @ 13:00:31, in ro - Stiinta si Societate, read 1854 times)

 Kilogramele in plus au fost privite multa vreme ca o problema care ii afecteaza doar pe anumiti oameni, fiind generata de proliferarea consumului de produse fast-food, de stres, de mostenirea genetica nefavoabila si de un stil de viata sedentar. Dar ce ati spune daca insusi mediul in care traim in ultimele decenii poate predispune la obezitate?

 Studii recente, efectuate pe animale, par sa certifice faptul ca expunerea la cantitati infinitezimale de produse chimice comune, ce pot fi gasite in obiectele de uz casnic din material plastice, de la sticle la jucarii – pot predispune organismul la acumularea mai usoara de grasime. Aceste substante chimice, cunoscute drept „inhibatori endocrini”, imita hormonii naturali care stabilesc, de pilda, cate grasimi trebuie sa stocheze organismul.

Descoperirea le-a permis savantilor sa avanseze ipoteza ca alimentatia si lipsa exercitiilor fizice nu sunt singurii factori capabili sa explice cresterea alarmanta a cazurilor de obezitate in ultimii douazeci de ani. „Nimeni nu neaga faptul ca nutritia si miscarea sunt foarte importante dar este posibil ca un rol esential sa-l poata juca si mediul in cadrul caruia crestem”, spune Bruce Blumberg, de la Universitatea Irvine, California.

Mii de substante chimice au aparut pe piata in ultimii 30 de ani si unele dintre ele ajung sa se „depoziteze”, desigur, in cantitati reduse, in organismul uman. Blumberg numeste aceste substante „obezogene” si afirma ca cea mai periculosa dintre ele este bisfenol A, care poate fi gasita in majoritatea bunurilor de larg consum, de la biberoane si sticle de tip Pet la cosuri de gunoi si vase si castroane de plastic.

Bebelusii, cei mai expusi „otravirii” cu materiale plastice

 Experimentele efectuate pe cobai au demonstrat ca rozatoarele care fusesera hranite cu cantitati infime de bisfenol A pe parcursul primelor saptamani de viata deveneau supraponderale, cantarind aproape dublu decat cobaii normali. Specialistii de la Universitatea Tuft, facand experiente similare, au observat acelasi fenomen la sobolani.  Ei sunt de parere ca o expunere constanta la asemenea substante chimice nocive ar putea fi critica, mai ales daca se produce la varste mici, varste determinante pentru starea de sanatate si greutatea copilului, pe termen lung. De pilda, studiile au aratat ca bebelusii subponderali la nastere sunt mai predispusi obezitatii, fiindca ei invata sa foloseasca grasimea mai eficient si acest lucru se inradacineaza in psihologia lor. Cercetatorii suspecteaza ca acelasi fenomen s-ar putea produce si in cazul expunerii la substante chimice.

„Expunerea poate fi critica la inceputul vietii, atunci cand o intreaga psihologie este creata. Faptul ca un copil creste avand predispozitie pentru economisirea grasimilor nu ar fi o problema, in conditiile in care el ar face multa miscare. Dar daca mai consuma si junk food si este sedentar, toate ingredientele pentru obezitate vor fi prezente”, spune Frederick Vom Saal, biolog la Universitatea Columbia, Missouri, care a studiat, la randul sau, efectele bisfenolului A.

Vom Saal sustine ca atunci cand acesti copii devin adulti, ei pot scapa de kilogramele in plus, cu mult exercitiu fizic si diete drastice, dar va trebui sa depuna eforturi considerabile pentru a reusi. Pentru a minimaliza expunerea la substante chimice nocive, precum bisfenol A, savantul american ne sfatuieste sa evitam pe cat posibil utilizarea de obiecte din material plastic, mai ales in bucatarie, folosind in schimb produse din ceramica, metal sau sticla.

Sursa: magazin.ro ; Autor: Gabriel Tudor

 
By Admin (from 07/11/2010 @ 13:00:46, in ro - Stiinta si Societate, read 1330 times)

 Spre dezamagirea pasionatilor de mistere si a celor care nu cred ca suntem singuri in Univers, cautarile unor eventuale civilizatii extraterestre, incepute de catre savantii americani acum mai bine de trei decenii, in cadrul programului SETI, nu au dus, pana in prezent la nici un rezultat notabil. Absolut tuturor surselor radio receptionate in acest interval li s-a gasit o origine explicabila si niciuna nu a fost clar desemnata ca fiind de origine inteligenta. Desigur, aceasta nu inseamna ca n-ar putea exista, intr-adevar, fiinte extraterestre, cu atat mai mult cu cat premisa aparitiei lor pare sa existe...

Cine spune acest lucru? Chiar specialistii de la Observatorul Astronomic Arecibo, din Puerto Rico, cel mai mare din lume. Saptamana trecuta, ei au anuntat descoperirea, intr-un disc de materie cosmica din jurul unei stele situate la circa 220 ani lumina de Terra, a substantelor chimice care au ajutat la crearea vietii pe planeta albastra. Este pentru prima oara cand aceste „caramizi ale vietii” au fost detectate in afara sistemului nostru solar.

Pulberea respectiva, de culoare rosiatica, a fost detectata de telescopul Hubble in preajma unei stele tinere, numite HR 4796A. Aceasta se gaseste in Centaurus, o constelatie vizibila mai ales din emisfera sudica si are o vechime de doar opt milioane de ani – parand un „bebelus” printre celelalte astre din Univers. Steaua este de 20 de ori mai stralucitoare decat Soarele nostru si se gaseste in ultimele stadii ale formarii sistemului sau planetar.

Viata nu e un „accident” petrecut doar pe Pamant

 Astronomii americani sunt de parere ca pulberea respectiva ar fi fost creata de coliziunile dintre numeroasele comete si asteroizi ce orbiteaza in jurul stelei. O analiza detaliata a relevat ca pulberea contine molecule organice de carbon de mari dimensiuni, numite tholini. Despre acestea se crede ca ar fi existat si pe Pamant, in urma cu miliarde de ani si ar fi creat „biomoleculele” absolut necesare aparitiei formelor primitive de viata. In prezent, tholinii nu se mai formeaza in mod natural pe planeta noastra, intrucat ar fi imediat distrusi de oxigenul din atmosfera.

Totusi, prezenta lor a fost detectata in alte regiuni din sistemul solar, inclusiv pe comete si pe satelitul lui Saturn, Titan, unde dau atmosferei locale o tenta rosiatica. Multi experti afirma ca asteroizii si cometele purtatoare de tholini ar fi semanat semintele vietii pe Pamant, acum patru miliarde de ani si ar putea face acelasi lucru pe planetele in formare, in jurul stelei HR 4796A.

Vorbind la conferinta Societatii Americane de Astronomie, desfasurata la Austin, Texas, dr Christopher Salter, astronom la Observatorul Arecibo, a precizat ca descoperirea demonstreaza faptul ca acele „caramizi ale vietii” ar putea aparea in Univers pe scara mult mai larga decat se credea pana in prezent si ca, prin urmare, viata nu este doar un „accident” petrecut pe planeta Pamant.

„Aceste ingrediente ale vietii par sa fie prezente in cantitati vaste, pe orice stea al carei sistem solar este in formare. Posibilitatea ca ulterior pe acele planete sa ia nastere viata este mai mare decit ne-am putea imagina. Studierea unor sisteme solare precum acesta ne-ar putea oferi noi indicii pentru intelegerea conditiilor in care planetele se formeaza iar viata poate evolua”, spune Salter.

Autor: GABRIEL TUDOR - Revista Magazin

 
By Admin (from 09/11/2010 @ 08:00:56, in ro - Stiinta si Societate, read 1332 times)

 Tehnica moderna, aflata intr-o continua cursa contracronometru, nu putea lipsi din parcurile de distractii. Aici, pentru amatorii de senzatii tari s-au inventat acele montagnes russes – un fel de trenulete aparent inofensive, dar dau fiori curajosilor pasageri. In ultimii ani, oferta in domeniu s-a diversificat in forme aproape de neimaginat.

„Taurul” de lemn

 Trenuletele despre care vorbim au de fapt o varsta respectabila, primele fiind construite la inceputul secolului al XIX-lea. Interesant este ca suportul de rulare – acea dantelarie cu multe curbe, suisuri si coborasuri bruste – era realizat din grinzi de lemn. O replica moderna, insa mult mai mare, a fost pusa in functiune de putin timp in parcul Six Flags Great Adventure, de langa New York. Se numeste El Toro si are inaltimea maxima de 55 metri, cat un imobil cu 18 etaje, „altitudine” de la care viteza maxima de coborare ajunge la 113 km/ora. Odata inceputa marea aventura, miile de grinzi incep sa trosneasca si sa scartaie din toate incheieturile, „melodie” deloc optimista, dar care e intotdeauna acoperita de urletele pasagerilor.

Cadere in vid

 Impresionanta alura lui El Toro, dar performantele sale nu se compara cu cele ale lui Kingda Ka, din acelasi parc american. Cu cei 139 metri inaltime, este cel mai inalt montagne russes din lume, coborarea facandu-se practic pe verticala, cu calea de rulare doar putin spiralata. Dupa ce e urcat in varful instalatiei, trenuletul e catapultat astfel incat in numai 3,5 secunde viteza lui de cadere ajunge de la 0 la 206 km/ora! Un adevarat sadism din partea constructorilor, cu care incearca sa concureze Gyro Drop, un „joc” oarecum similar situat intr-un parc din Seul, capitala sud-coreeana. O roata uriasa, pe care sunt asezate scaunele, este ridicata incet pe un pilon central, pana la 70 de metri. Ajunsa in varf, nacela e lasata sa cada in gol. Rezultatul: 120 km/ora in 2 minute.

Cu capul in jos

 Ridicarile la cer si caderile in vid cunosc si alte rafinamente. Japonezii il au pe Eejanaika, o roata verticala, pe marginea careia sunt montate scaune rotitoare. Nu are nici dimensiuni colosale, nici viteza deosebita, dar pe masura ce trenul isi urmeaza parcursul nacelele se rotesc in jurul propriei axe, facand ca pasagerii sa se gaseasca in 2 minute si 10 secunde de 14 ori cu capul in jos. La Yokohama, in schimb, se afla Diving Coaster Vanish, singurul montagne russe din lume care nu numai ca se plimba deasupra unui lac, ci isi transporta pasagerii si pe sub apa acestuia. Ca sa incheiem in aceeasi nota, il amintim si pe infricosatorul Insanity („nebunie”) din Las Vegas, asemanator intrucatva cu vechile „lanturi” din balciurile noastre de odinioara, care-si roteste clientii cu 60 km/ora, la 275 de metri deasupra orasului. Curata nebunie!

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 10/11/2010 @ 08:00:57, in ro - Stiinta si Societate, read 1268 times)

 Fascinati de „planeta rosie” si de enigmaticele sale „canale” pe care italianul Schiapparelli  le atribuia unei civilizatii hipertehnologizate, pamantenii au dorit mereu sa cucereasca acest astru care le insangera deseori cerul noptii. Si atunci cand au fost capabili sa o faca, nu au ezitat sa-si trimita emisarii intr-acolo. Dar, spre uimirea lor, toti acesti emisari – sonde spatiale si roboti teleghidati – au esuat in incercarile de a dezvalui secretele lui Marte, defectandu-se in mod inexplicabil. Un fenomen si mai ciudat a fost observat insa in cazul a doi roboti trimisi in anul 2004 pe planeta rosie si care, desi ar fi trebuit sa-si epuizeze de mult energia, continua sa functioneze, impulsionate de o forta enigmatica!

Pe 4 ianuarie 2004, robotul Spirit amartiza, urmat, trei saptamani mai tarziu de Opportunity isi incepeau periplul pe solul rosiatic. Cei doi roboti aveau o „durata de viata” de doar 90 de zile, in care urmau sa efectueze o serie intreaga de experimente stiintifice. Spre surprinderea generala astazi, la mai bine de patru ani de atunci, robotii functioneaza perfect!

„Niciodata nu ne-am imaginat ca vom putea dirija acesti roboti pe toata suprafata martiana. Cand i-am lansat, spuneam in gluma ca vor ajunge pana in Craterul Victoria, dar acum se afla deja acolo. Cu fiecare zi ce trece, suntem tot mai uimiti de ce se intampla cu robotii nostri”, spune Mark Lemmon, de la Universitatea A&M Texas, unde cele doua dispozitive au fost proiectate.

Atunci cand misiunea lor a inceput, celulele solare cu care robotii sunt inzestrati asigurau 900 wati/ora de energie electrica pe zi. In lunile ce au urmat, randamentul lui Spirit a scazut la 400 wati/ora zilnic iar al lui Opportunity la 500 wati/ora. Motivul era logic, in acceptia astronomilor NASA, avand in vedere acumularea de praf si nisip pe panourile solare. Dar apoi, spre nedumerirea oamenilor de stiinta, puterea lui Opportunity a inceput sa creasca, ajungand acum la peste 900 wati/ora!

Vortexurile de la suprafata martiana, o posibila explicatie

 „Este ceva incredibil, ai spune ca robotul a intrat intr-o spalatorie si tot praful de pe celulele fotovoltaice s-a curatat!”, admite Jim Erickson, de la Jet Propulsion Laboratory, din cadrul NASA. Pentru unii savanti, explica ar consta in vanturile martiene, care ar fi curatat panourile de praf, dar interesant e faptul ca fenomenul s-a produs mai pregnant in cateva nopti in care senzorii de la bordul lui Opportunity nu au anuntat cresteri semnificative ale vitezei vantului. Pe de alta parte, chiar surse din cadrul NASA au recunoscut ca, odata un strat foarte subtire de praf lipit pe celulele fotovoltaice, posibilitatea ca el sa se curete atat de bine este aproape nula. Asta daca pe Marte nu ploua!

O ipoteza de ultima ora incearca sa explice enigmatica „forta de pe Marte” facand o analogie cu asa-numitii „demoni ai prafului”, intalniti in desertul Arizona. Acestia sunt vortexuri formate din particule incarcate electric, care se depun pe orice obiect cu care intra in contact. Erickson presupune ca planeta rosie ar poseda campuri electrice atat de puternice incat produc un fel de scantei, in apropierea solului:

„Demonii prafului preiau sarcina electrica de la firicelele de nisip si tarana care se freaca unele de altele, intr-un vartej. Cand anumite materiale neobisnuite intra in contact, unul imprumuta celuilalt sarcinile negative (electronii). Particulele mai mici au tendinta de a se incarca negativ, luand electroni de la cele mai mari. Ca urmare, coloana centrala de aer cald care deplaseaza formatiunea transporta praful incarcat negativ in sus si lasa firele mai mari, incarcate pozitiv, sa se roteasca la baza, generand astfel un camp electric. Acest camp ar putea explica teoretic propulsia robotilor nostri de pe Marte.”

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: Revista Magazin

 
By Admin (from 11/11/2010 @ 08:00:49, in ro - Stiinta si Societate, read 1467 times)

 Am folosit pluralul, desi in scoala se vorbeste despre matematica. In realitate, domeniul reprezinta un ansamblu de stiinte reunind aritmetica, geometria, probabilitatile etc. Toate studiind cantitatea si ordinul, elementele abstracte si relatiile dintre ele: numere, functii, figuri geometrice. De unde vin toate acestea?

Refuzul de a numara

Populatia braziliana mundurucu uimeste de cativa ani lumea stiintifica, prin mentalitatea si modul de raportare la realitatea care implica folosirea limbajului si a unor elemente aparent banale de natura matematica. De-a dreptul socant e faptul ca membrii sai – aflati de vreo doua veacuri in contact cu albii – refuza, efectiv sa invete numaratoarea. Limba lor nu contine cuvinte pentru a numara, decat pana la 3 sau 4.

De ce nu ar avea nevoie de asa ceva, din moment ce primesc de la guvernul federal alocatii sub forma de bani? Raspunsul e la fel de surprinzator: pentru ca pur si simplu refuza invatarea elementelor abstracte. Probabil, instinctiv, intrucat cercetatorii se refera la un aspect extraordinar de important. Invatarea in sine se realizeaza printr-o reciclare neuronala, o „realocare” a anumitor zone cerebrale in vederea indeplinirii unor noi sarcini. Pastrand proportiile, ar fi ceva ca un transfer dintr-un serviciu in altul. Mai departe, apare ideea ca trecerea la calculul aritmetic exact, pentru populatia de tipul mundurucu, ar insemna pierderea simtului simetriei.

Simetrie, adica supravietuire

Da, simetria este indispensabila capacitatii de orientare si de identificare a unui animal salbatic; deci este indispensabila supravietuirii in jungla. Calculul aproximativ e strans legat de corp si de simetria acestuia. Se raporteaza de obicei cantitatile la partile corpului (degetele reprezinta doar un caz particular). La mundurucu, exista pentru cifra 3 cuvantul „ebapug” care inseamna „doua brate plus” unul.

De altfel, si pluralul lipseste din limba lor, ca si cum ansamblul sistemului cognitiv (calcul, limbaj) ar fi fost astfel structurat incat sa faca imposibil calculul exact. Problema s-ar putea lega de urmatoarea dilema a acestor indieni amazonieni: ori numara in mod exact, ori supravietuiesc in mediul lor natural. De unde si nevoia urgenta de a cauta o serie de masuri practice, pentru asigurarea supravietuirii speciei umane, in functie de mediul in care traieste.

Si animalele gandesc la fel!

Cu incepere cam din anii ’50, s-a observat ca simtul numerelor exista la numeroase alte specii decat omul. De pilda, cobaii antrenati corect, pentru a obtine hrana, trebuie sa apese de un anumit numar de ori pe un prim buton, apoi o singura data pe un al doilea. Astazi, studii tot mai perfectionate atesta ca numarul este acela care determina alegerea animalului. In 2005, la Universitatea Princeton li s-au prezentat unor maimute imagini cu fete ale unor congeneri aflati pe cale sa strige; doi sau trei.

In acelasi timp, o banda sonora difuza strigatele scoase de doua sau trei primate. Concluzia: animalul e in mod sistematic mai interesat de un film in care numarul de strigate corespunde numarului fetelor. Ceea ce demonstreaza capacitatea indivizilor respectivi de a detecta corespondenta numerica dintre elemente prezentate in fel diferit. Altfel spus, avem de-a face cu o reprezentare mentala a numarului, la maimute.

De altfel, cimpanzeii - inainte sa-si agreseze un adversar – evalueaza mai intai daca potentialele lor ajutoare ar fi suficient de numeroase. Comportament observat si la delfini, si la lei. Conform cercetatorilor, inca o dovada ca intuitia aproximativa  a numerelor in lumea animalelor este absolut necesara supravietuirii.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 12/11/2010 @ 11:00:43, in ro - Stiinta si Societate, read 1410 times)

 Dinozaurii, acesti giganti ai vremurilor stravechi, au dominat viata pe Terra timp de milioane de ani, o perioada de timp imensa, din prisma perspectivei noastre de a privi lucrurile, dar infima, raportata la varstele matusalemice intalnite in mod curent in Univers. Iar disparitia lor enigmatica, in urma cu circa 65 milioane de ani, a starnit un si mai mare interes in jurul titanilor lumii de dinainte de om. Pana acum, s-au emis tot felul de ipoteze in acest sens, dintre care cea mai credibila pare cea potrivit careia extinctia brusca si totala a „uriasilor” s-a datorat prabusirii pe Pamant a unui asteroid de proportii foarte mari, ce a declansat o veritabila iarna nucleara. Iata insa ca o ipoteza de ultima ora sustine ca nu conditiile climatice ar fi provocat disparitia dinozaurilor, ci mult mai banalii... tantari!

Paleontologii sunt de acord ca odata cu aparitia insectelor, uriasii preistoriei au fost tot mai amenintati, din cauza bolilor pe care liliputanele creaturi le puteau declansa. Iar dovada cea mai clara pentru aceasta amenintare crescanda a fost consemnata in detalii fara echivoc – numeroasele insecte, unele inca pline de sange de dinozaur, prezervate in chihlimbar, datand de peste 80 milioane de ani. „Exista numeroase controverse privind extinctia dinozaurilor, inclusiv referitor la perioada de timp in care acestia au disparut.

Unii savanti considera ca disparitia s-a produs foarte rapid, in doar cateva zeci sau sute de ani, in vreme ce altii considera ca procesul s-ar fi derulat in mii, sau chiar milioane de ani. Personal, inclin sa cred ca disparitia s-ar fi produs foarte lent, dovezile adunate pana acum converg catre aceasta ipoteza, care nu verifica insa teoria impactului cu un asteroid. In schimb competitia cu insectele nou aparute si purtatoare de virusi periculosi, chiar letali pentru dinozauri, ar fi perfect compatibila cu tot ce stim in momentul de fata despre extinctia acestor uriasi care au stapanit planeta inainte de om”, afirma George Poinar, profesor de zoologie la Oregon State University si autor al cartii „Insectele: boala si moarte in Cretacic”.

Insecta mica omoara dinozaurul mare

 In lucrarea sa, Poinar ofera explicatii plauzibile pentru declinul lent dar inexorabil si pentru disparitia dinozaurilor, in cursul multor mii de ani. Aceasta perioada este cunoscuta ca „granita K-T” sau linia de demarcatie dintre epocile cretacica si tertiara, acum circa 65 milioane de ani. Exista unele indicii ca atunci s-ar fi produs unele evenimente catastrofice dar ele nu ofera o explicatie suta la suta credibila pentru declinul gradual al populatiei de dinozauri si oamenii de stiinta chiar cred ca unii dinozauri ar fi supravietuit mai multe mii de ani dupa „granita K-T”.

„Nu pretind neaparat ca aparitia insectelor intepatoare, de tipul tantarilor, si raspandirea bolilor ar fi singurele elemente responsabile de disparitia dinozaurilor. Si alte evenimente catastrofice sau geologice ar fi putut juca un rol. Dar asemenea evenimente, prin ele insele, nu pot explica un proces care in realitate s-a derulat pe o perioada de timp indelungata. Insectele si bolile ar putea insa oferi aceasta explicatie.”

Profesorul american, alaturi de sotia lui, Roberta, au studiat timp de aproape doua decenii formele vegetale si animale pastrate in chihlimbar, pentru a recrea, teoretic, ecosistemele biologice de acum zeci de milioane de ani. „Spre finele Cretacicului, asocierea dintre insecte, microbi si transmiterea bolilor a fost, probabil, tot mai des intalnita. Am gasit in abdomenul unui tantar conservat in chihlimbar elemente patogene ce cauzeaza leishmania, o maladie grava si astazi, ce poate infecta reptilele si oamenii. Intr-o alta insecta am gasit orgamisme ce provoaca un tip de malarie ce afecteaza pasarile si soparlele.

Pe de alta parte, in excrementele fosilizate de dinozauri am descoperit nematode, trematode si chiar protozoare care ar fi putut provoca dizenterie sau alte tulburari abdominale. Componentele infectioase ale acestor paraziti intestinali sunt de obicei purtate de insecte. Dupa milioane de ani de evolutie, mamiferele, pasarile si reptilele au dezvoltat o oarecare rezistenta fata de aceste boli, dar in Cretacic maladiile erau noi si invazive iar vertebratele mari nu aveau nici un fel de imunitate naturala fata de ele. S-ar fi putut produce, prin urmare, epidemii devastatoare in randul dinozaurilor.”

Autore: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 13/11/2010 @ 11:00:11, in ro - Stiinta si Societate, read 1750 times)

 Am mai abordat in pagina de fata subiecte legate de preocuparile bizare ale unor cercetatori din diverse zone stiintifice. Ele insa par inepuizabile, caci insasi imaginatia omului e inepuizabila. De aceasta data, iata cateva intrebari cel putin curioase, la care se incearca gasirea de raspunsuri cat de cat rezonabile.
 Ca niste stapani ai Terrei ce suntem, prea putin ne pasa de suferintele pe care le pricinuim fiintelor mici si foarte mici. Dar tocmai aici e problema: insectele simt oare durere, daca de pilda le strivim cu pliciul? Cercetatorii cred ca ar fi posibil.

La majoritatea vertebratelor, durerea semnaleaza o situatie neplacuta, care trebuie stopata. Locul pe care corpul sufera o ranire e dotat cu acei receptori senzoriali ce trimit informatia catre maduva spinarii si implicit catre creier. Acesta „ordona” apoi reactia victimei. Din cat se cunoaste, schema este valabila si la insecte: receptorii exista, insa nu e clar daca „senzatia” la lovire se transforma in durere. Aceasta, deoarece totul ar trebui asociat cu ideea de emotie.

Or, insectele sunt banuite ca nu poseda asa ceva. De altfel, durerea poate avea si o componenta pedagogica: m-am fript, deci nu voi mai pune mana pe plita incinsa. La insecte, capacitatile de invatare sunt foarte reduse... dar nu inexistente. O alta dilema: daca sufera, de ce lacusta continua sa se hraneasca tocmai cand e devorata de vie? Asadar, inainte sa folosim pliciul, poate ca ar trebui sa privim musca in ochi.

E tare greu – la propriu si la figurat! – sa-ti inchipuiesti ca o persoana de talia unui luptator sumo ar putea sa pluteasca pe apa; fie ea si apa foarte sarata a Marii Moarte. Este vorba despre o salinitate de sapte ori mai ridicata decat cea a Mediteranei, motiv pentru care un sumo pluteste aproximativ la fel de bine ca o juna silfida. Amintita caracteristica face ca un litru de apa din Marea Moarta sa cantareasca mai mult decat un litru din oricare alta mare. De aceea, forta lui Arhimede este si ea mai mare.

De ce? Dupa cum poate se stie, plutim atunci cand forta lui Arhimede echilibreaza masa noastra corporala, iar aceasta forta e direct proportionala cu masa de apa dislocata. Apa Marii Moarte fiind mai grea decat cea a oceanului, nu mai avem insa nevoie sa deplasam o masa similara, ca sa ne mentinem la suprafata. Iar „rotofeii” sumo sunt si ei oameni, chiar daca putintel mai grei...

Daca toti chinezii ar sari in sus, exact in acelasi timp, la 1,5 metri inaltime, s-ar modifica inclinatia axei pamantului? Sa vedem! Energia produsa de 1,314 miliarde de chinezi, fiecare avand in jur de 60 de kilograme, e de circa 1160 reprezinta miliarde de juli, la o saritura comuna de 1,5 metri. Impresionant, dar asta echivalentul unui seism de numai 4,8 grade pe scara Richter. Or, nici macar devastatorul seism de 9,3 grade (Indonezia, decembrie 2004) nu a modificat axa de rotatie a planetei noastre. Asadar, chinezii pot sari linistiti in sus. De bucurie, de ce nu?

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 14/11/2010 @ 11:00:42, in ro - Stiinta si Societate, read 1700 times)

 Cautarea elixirului tineretii a reprezentat o preocupare constanta pentru oameni, absolut toti, de la cersetori la regi, dorindu-si sa traiasca vesnic. Dar daca odinioara acest deziderat ii implica pe ocultisti, astrologi si vrajitori, astazi chiar oamenii de stiinta, mai ales cei din industria farmaceutica, par preocupati de problema prelungirii vietii, facand apel nu doar la terapii genice, ci si la virtutile curative ale unor „ierburi de leac”. O speranta in acest sens ar putea-o constitui utilizarea in scopuri medicale a unei plante numita stiintific Rhodiola rosea si pe care multi cercetatori o considera deja solutia ideala pentru a deveni centenari...

Gratie miraculoaselor ei proprietati, planta a fost privita, de-a lungul secolelor, ca o veritabila „mana a vietii” de catre eschimosi si alte populatii nordice. Din pacate, planta este inca o mare necunoscuta pentru medicina moderna, din cauza faptului ca nu traieste decat in zonele subpolare si polare din Siberia, Canada, nordul Scandinaviei si Alaska si nu a putut fi transplantata in regiuni mai sudice. Prima mentionare documentara a „radacinii aurii”, cum mai este numita Rhodiola rosea, dateaza din 1755, cand planta a fost inclusa in primul tratat farmaceutic realizat in Suedia, dar ea era probabil folosita de sute de ani de catre populatiile scandinave si cele din nordul Rusiei.

Mai eficienta decat ginsengul!

 In ultimele decenii oamenii de stiinta rusi si americani au efectuat zeci de studii vizand utilizarea plantei in scopuri medicale si pentru imbunatatirea performantelor psihice si intelectuale.  Oferind animalelor de laborator diete bogate in suplimente alimentare pe baza de radacina de Rhodiola, cercetatorii de la universitatea americana UC Irvine au ajuns la concluzia ca rozatoarele care primisera aceste diete traiau cu 10% mai mult decat cobaii cu alimentatie normala. Interesant este si faptul ca in paralel, savantii americani au hranit loturi separate de cobai cu extracte din ierburi de leac renumite in China ca „radacini ale vietii”, anume Lu Duo Wei, Bu Zhong Yi Qi Tang si San Zhi Pian, despre care se credea ca ar fi chiar mai eficiente, in acest domeniu, decat ginsengul.

Spre surpriza generala, „radacina aurie” din taramurile gheturilor s-a dovedit mai buna decat toate celelalte plante! „Cercetarile noastre dovedesc ca aceasta planta poate fi un candidat serios pentru cercetarile ulterioare vizand procesele de incetinire a imbatranirii si degradarii organismului. Am putea-o considera un elixir al vietii si probabil ca tratamentele intensive aplicate in viitor vor duce la prelungirea sensibila a sperantei de viata. Rhodiola rosea este poate planta care ne va ajuta sa devenim centenari”, spune Mahtab Jafari, profesor de stiinte farmaceutice la institutia mentionata.

Specialistii din industria farmaceutica au evidentiat faptul ca aceasta planta poate creste puterea mitocondriilor, „motorasele” care asigura energia celulelor vii. In plus, ea accelereaza metabolismul grasimilor, determinand arderea lor mai rapida si mai eficienta si imbunatateste metabolismul general al creierului. Se pare ca prin acest aport energetic, planta ajuta celulele sa functioneze mai bine in conditii de stress. Grupul sau de compusi antioxidanti, unic in lumea vegetala, protejeaza celulele si ADN-ul de deteriorarile cauzate de oxizii instabili.

Rhodiola pare sa stimuleze si producerea unei varietati de neurotransmitatori in creier, inclusiv a endorfinelor si serotoninei – fapt care explica de ce este recomandata in tratarea depresiilor si a anxietatii. De altfel, un studiu publicat la sfarsitul anului trecut in Nordic Journal of Psychiatry a relevat ca persoanele suferinde de depresie moderata au scapat de simptomele bolii dupa o cura de doar doua luni cu un extract de radacina de Rhodiola, numit SHR-5.

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 15/11/2010 @ 13:00:45, in ro - Stiinta si Societate, read 1686 times)

 Anaconda e un sarpe acvatic constrictor neveninos din familia boa, ce-si are habitatul in regiunilor tropicale din America de Sud. Etimologia cuvantului anaconda e incerta. Se presupune ca ar fi vorba de o alterare a cuvintelor de origine indiana henakanday (sarpele trasnet) sau anaikondran (ucigas de elefanti). E ciudat faptul ca originile sunt atat de indepartate de habitatele animalului. Unii specialisti considera ca numele de anaconda a fost dat de indienii din Amazonia, insemnand „sarpele vindecator”.

Mai este cunoscut si sub alte denumiri: sucuri, yakumana sau jiboia. Spaniolii din America il numeau matatoro, „ucigasul de tauri”. Doar doua specii sunt mai cunoscute: Anaconda verde sau marele anaconda ajunge la cea mai mare greutate: 250 kg, cu un diametru de 30 cm. Femelele sunt mai grele si mai lungi decat masculii, ajungand la 6-8 metri in timp ce masculii nu depasesc 5,5 metri. Vietuiesc in nordul Americii de Nord, in Venezuela, Columbia, Brazilia, Ecuator, in nordul Boliviei, in nord-estul statului Peru, in Guyana, in Suriman si Trinidad. Anaconda galben atinge o lungime de 3 metri. Traieste in Bolivia, Paraguay, Uruguay, in vestul Braziliei si in nord-estul Argentinei.

Anaconda verde (maro-oliv) traieste atat in mediul arboricol cat si acvatic. Se odihneste scufundat in apa, lasand doar o mica parte a capului la suprafata, pandind prazile din imediata apropiere. Pe uscat se deplaseaza pastrandu-si corpul drept, parcurgand un traseu rectiliniu si asta datorita puternicilor muschi ventrali. Nu rezista insa multa vreme in mediul uscat intrucat pielea sa se umple de capuse. Se hraneste cu rozatoare, pesti, reptile acvatice, broaste testoase, pasari, oi, caini, cervidee, tapiri etc. Rareori ataca jaguarii si oamenii.

Cel mai adesea, in monumentul in care simte prezenta umana in imediata apropiere, se indeparteaza in directie opusa. Inspaimantatoarea reptila poate cadea prada jaguarilor, marilor caimani si altor serpi anaconda. Daca e ranit, poate deveni o prada sigura pentru pestii piranha. Mediile mlastinoase si malurile raurilor sunt cele mai confortabile.

Aici gaseste prazile predilecte pe care le ataca muscandu-le cu dintii ascutiti, prinzandu-le intre maxilarele puternice si tarandu-le in apa unde isi gasesc sfarsitul prin inec sau asfixiate de trupul incolacit al sarpelui. Victima e apoi inghitita chiar daca e mai mare decat gura sa intrucat maxilarul se poate dezarticula. In timp ce inghite prada, muschii sarpelui se contracta in valuri zdrobind-o si impingand-o in corpul animalului. Prada e digerata datorita puternicelor sucuri digestive. Pentru a inghiti pana la capat o prada de mari dimensiuni, are nevoie de 5-6 ore. Digestia dureaza aproape o saptamana, alteori, cateva saptamani, timp in care anaconda somnoleaza devenind vulnerabil pentru pradatori.

In viata sexuala, masculul atrage femela emitand sunete specifice. Se presupune ca femela difuzeaza in aer substante chimice pentru a-si atrage partenerii. Pentru a-si mangaia partenera, masculul dispune de un organ sexual, un vestigiu al membrelor posterioare ale stramosilor sai soparle. Asemenea serpilor boa, anaconda e vivipar. Fiecare nastere presupune un numar de 10-15 pui care masoara intre 60-90 cm. Doar cativa dintre ei supravietuiesc pana la varsta adulta, restul cazand victime pradatorilor.

Cel mai mare anaconda cunoscut, masura 10 metri dar exista marturii care „atesta” existenta unor serpi cu o lungime mai mare. Exemplarul de 10 metri a fost descoperit in timpul unei expeditii geologice efectuate in Venezuela in 1944. Soldatii care ii insoteau pe geologi si-au descarcat armele asupra sarpelui care a fost purtat apoi pe bratele a 20 de barbati pana in tabara. Din pacate, nu a putut fi si cantarit. Dimineata, membrii expeditiei s-au deplasat in apropiere iar la intoarcere n-au mai gasit sarpele care desi ranit grav, a reusit sa se intoarca in apele fluviului.

Autor: DORIN MARAN - Sursa: magazin.ro

 
Ci sono 2567 persone collegate

< ottobre 2020 >
L
M
M
G
V
S
D
   
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (149)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Hi, it's Nathan!Pretty much everyone is using voice search with their Siri/Google/Alexa to ask for services and products now, and next year, it'll be EVERYONE of your customers. Imagine what you are ...
15/01/2019 @ 17:58:25
By Nathan
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo


Titolo





25/10/2020 @ 12:18:26
script eseguito in 912 ms