Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - Stiinta si Societate (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 
By Admin (from 27/12/2010 @ 08:00:23, in ro - Stiinta si Societate, read 1167 times)

 Unii oameni de stiinta sustin ca Homo sapiens ar fi evoluat extrem de putin de la aparitia sa, in raport cu timpul parcurs. Ceea ce nu ne opreste sa aruncam o privire in viitor, incercand sa ghicim cam cum ar putea sa arate urmasii urmasilor nostri. Problema este ca, data fiind dezvoltarea uluitoare a stiintelor, nu mai poate fi vorba despre selectia naturala, ci se presupune ca directia de evolutie va fi aleasa! Dar cine isi va asuma aceasta uriasa responsabilitate? Deocamdata, exista patru posibile scenarii.

Homo Ciberneticus

 Aparute la sfarsitul secolului 20, retelele informatice s-au stabilit extrem de rapid in centrul societatii noastre. Oamenii nu au intarziat sa se branseze la ele direct, fara a mai parcurge cai intermediare, prin interfete primitive, ca tastatura sau mouse-ul, gratie unor microcircuite implantate in creier. Astfel, toata lumea se afla permanent conectata la reteaua globala. Dupa succesul primelor grefe de membre electronice, de la inceputul secolului 21, a fost posibil ca, treptat, sa se inlocuiasca intreg corpul, bucata cu bucata, cu organe artificiale interschimbabile si mai solide. Omul a evoluat fara sa-si modifice genele, fuzionand cu masina. Ne aflam, se-ntelege, in viitor.

Mutantul

 Omul a inceput sa-si manipuleze genele la finele secolului 20. Mai intai, prin tratarea unor copii bolnavi carora li s-a injectat o gena (terapie genica). Din acel moment, a fost posibila transformarea fiintei umane prin modificarea patrimoniului genetic, fara parcurgerea lungului proces al selectiei naturale. Practica a devenit din ce in ce mai frecventa, ajungand sa fie utilizata si in diverse alte domenii decat medicina. De pilda, in mod oarecum similar cu piercingul sau cu tatuajele, omul modificat genetic isi injecteaza gene pentru a-si schimba fizionomia. Se folosesc deseori celule prelevate de la un peste exotic, care ajuta la obtinerea unui pigment violet...

Extraterestrul

 Colonistii instalati pe alte planete sunt complet izolati de pamanteni, astfel ca se reproduc doar intre ei. Cu timpul, intreaga lor faptura se modifica, pentru a se adapta noului mediu. De exemplu, pe o planeta cu gravitatie mare devin mai robusti, intrucat muschii si oasele trebuie sa fie mai dense, spre a putea suporta atractia respectiva. Peste cateva zeci de mii de ani, deja vor arata altfel decat noi. Totusi, va fi nevoie de cel putin 100.000 de ani terestri pentru a nu se mai putea reproduce cu pamantenii si pentru a forma o specie noua.

Omul acvatic

 Privati de cultura si de tehnologie, putinii supravietuitori ai omenirii s-au vazut din nou supusi selectiei naturale, ca orice alt animal. Un mic grup izolat pe o insula este obligat sa-si caute mijloacele de subzistenta in mare. Din fiecare generatie, se produce selectia celor mai buni inotatori, singurii capabili sa se hraneasca sanatos si sa scape de pradatori. Dupa 10 milioane de ani, acestia au abandonat complet viata pe uscat, urmand exemplele cetaceelor si otariilor. Sunt doar patru priviri dinspre viitor, poate in scenarii plauzibile, poate nu. Totusi, intrebarea cea mai importanta ce trebuie sa ne-o punem este daca specia umana chiar va reusi sa supravietuiasca propriilor actiuni destructive, care deja fac ravagii.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 26/12/2010 @ 08:00:25, in ro - Stiinta si Societate, read 2084 times)

 De secole, piramidele au fascinat spiritul uman, pretutindeni in lume si o sumedenie de teorii au fost avansate pentru a explica scopul si modalitatea de constructie a lor. Probabil insa ca nu vom stii niciodata adevarata cauza care i-a determinat pe oamenii de acum 4000 sau 2000 de ani sa le ridice. De un lucru trebuie sa fim insa constienti: acesti stramosi ai nostri nu au durat magnificele constructii la intamplare, ci ghidati fiind de o perfecta relationare a acestor piramide cu cerul si cu natura, cu Universul insusi.

Potrivit traditiilor existente la cvasi-totalitatea popoarelor antice, muntii si regiunile inalte au reprezentat, pentru aceste popoare, veritabile focare spirituale, ele fiind considerate altare naturale ale zeilor venerati, locuri unde aparitiile divinitatii erau frecvente si contactul cu zeii era inlesnit. Astfel, pentru egipteni, muntii reprezentau locuri ale genezei si reinvierii, babilonienii s-au inspirat din forma masivelor muntoase pentru a ridica faimoasele lor ziggurate, iar olmecii si mayasii au ales inaltimile pentru a fi mai aproape de stelele pe care le venerau si de unde considerau ca ar fi venit stramosii lor!

Vulcano-astronomia

 In 1986, cercetatorul mexican Ruben Morante a pus bazele unei noi ramuri stiintifice, pe care el a intitulat-o “vulcano-astronomie”. Morante a observat ca altarele vechilor populatii central-americane se inscriau pe o axa care mai cuprindea vulcani importanti, precum Pico de Orizaba si Popocatépetl. Cercetatorul citat este de parere ca templele si constructiile cu caracter magico-religios inaltate de olmeci si mayasi aveau si un rol similar cu al monumentelor megalitice europene, de tipul lui Stonehenge, reprezentind componente ale unui vast calendar astronomic, corelat cu miscarile Soarelui, Lunii si ale planetelor Marte si Venus si cu ajutorul caruia vechii locuitori ai peninsulei Yucatan stabileau data echinoctiilor si a solstitiilor.

“Marii preoti mayasi aveau cunostinte de astronomie ce le depaseau chiar pe cele ale egiptenilor si babilonienilor, subliniaza Morante. Din pacate pentru noi, insa, aceste cunostinte erau tinute sub un secret absolut si transmise numai, din generatie in generatie, unui numar restrins de initiati. Acestia au preferat sa distruga informatiile lor - precum s-a intamplat cu preotii din templul Ixcóatl,  care, la venirea spaniolilor, au ars codexurile si desenele religioase - decat sa le lase sa cada in mainile unor profani!”

Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 25/12/2010 @ 08:00:57, in ro - Stiinta si Societate, read 1075 times)

 Chiar daca nu ne place deloc s-o spunem, stiinta umana nu ar fi ajuns la performantele de azi (si inca nu cunoastem partea nevazuta a aisbergului), fara sprijinul domeniilor politic si militar. Dar si invers. Cercetatorii, savantii au facut intotdeauna pact cu diavolul, punandu-si neuronii pe turatie maxima, in slujba mortii.

Uneori, din convingere, alteori constransi ori pur si simplu manati de fascinatia implinirii unui vis. Vis la fel de nebun precum cel al stapanilor platitori. Numai ca unele proiecte - la vremea lor finantate din greu, dar de-a dreptul abracadabrante - au esuat lamentabil. Secretizate „ca la carte” o jumatate de veac, unele dintre bizareriile militare imaginate in al doilea Razboi Mondial se dovedesc astazi incredibile aberatii.

Fortarete de gheata
In noiembrie 1942, Marina britanica pierduse aproape 120 de cargouri torpilate de submarinele germane, deoarece nu avea nave de lupta impotriva acestora. La disperare, si cea mai nastrusnica idee pare geniala, asa ca insusi Churchill a aprobat propunerea lui Geoffrey Pike, de a construi portavioane din gheata! 1200 m lungime, 180 m latime - adevarati monstri ai marilor, numai ca in marile din jurul Regatului gheturile nordului se mai si topesc. Solutie de avarie: intarirea colosului cu o mixtura de lemn si apa sarata.

Ideea e testata, dar se „descopera” ca mai e nevoie si de motoare, ceva pentru propulsie. Evident, o noua inventie spontana: un sistem de tuburi de otel, prin care aerul rece sa circule intr-un anume fel. Dar, la miile de metri necesare, bugetul a explodat. Abandonul a venit ridicol de tarziu, dupa ce se investisera milioane de lire intr-un pseudo-portavion de sase ori mai lent decat unul real. Atunci, de ce sa nu construiasca o asemenea nava clasica? Rusinea britanicilor a fost tinuta la secret timp de trei decenii...

Inventatori cu proiecte doar pe hartie
Tot in 1942, Führerul aproba construirea unui car de razboi nemaivazut de puternic, un tanc de 1000 tone. Marele constructor Krupp realiza rapid pentru armata germana colosul numit P1000, lung de 35 m si dotat cu tunuri asemanatoare celor de pe navele de lupta. Mai mult, in decembrie aparea o masinarie a mortii mult mai infricosatoare, de 1500 tone. Nu a trebuit insa prea mult, ca ambele proiecte sa fie abandonate, dupa ce generalul Guderian a facut remarca de bun-simt ca nu existau drumuri potrivite pentru asemenea monstri si ca nici un pod nu le-ar fi suportat greutatea!

Un caz oarecum comparabil a fost si cel al tunului cu... tornade, construit de savantul austriac Zippermeyer pentru antiaeriana germana, care cauta arma ideala impotriva bombardierelor americane si engleze, devenite un cosmar pentru nazisti. In testele de laborator, treburile au mers ca unse, teoria parea sa se indrepte pe calea dorita. Pe teren insa totul s-a dus pe aripile vantului: performanta maxima a armei a fost distrugerea unei scanduri groase de 10 cm la 200 m distanta. Or, un bombardier era cu totul altceva!

Lilieci sabotori
Cam asa i-ar putea considera americanii pe soriceii zburatori pe care au incercat sa-i inroleze pentru distrugerea japonezilor. O tactica destul de murdara, dar care oricum a esuat. Ideea (a unui dentist din armata yankeilor) era ca un adevarat escadron de lilieci sa devina bombe vii, stiut fiind ca ziua acestia se ascund in locuri umbroase. Cu acordul guvernului, s-a construit un decor de oras japonez si catorva mii de lilieci li s-au atasat de corp mici incarcaturi explozive, urmand a fi „convinsi” sa si intre in locuintele nipone.

Dar, cum si-n lumea animala incapatanarea se manifesta prin mecanismele ei bizare, inaripatii au refuzat categoric invitatia. Ba, lucrurile au mers si mai rau, cand cativa au preferat umbra de sub masina unui general american, care a sfarsit astfel, carbonizat. In 1943, mii de lilieci murisera pe campurile de instructie. Se cheltuisera peste 2 milioane de dolari, iar rezultate semnificative se intrevedeau abia in 1945. N-a mai fost cazul, pentru ca si-a intrat in rol apocaliptica arma atomica.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 23/12/2010 @ 12:00:45, in ro - Stiinta si Societate, read 1698 times)

 Poate parea cel putin ciudat faptul ca unii oameni sustin, cu toata seriozitatea, ca lumea insufletita nu include doar entitatile la care simturile noastre pot percepe anumite forme de dinamism: evolutie, deplasare in spatiu, vointa etc. Pana si „imobilele” plante au fost considerate o vreme altceva decat fiinte, dar iata ca nu de foarte mult timp s-a demonstrat ca un element omniprezent in natura terestra, cum este apa, are atribute specifice viului. Se pare ca nu e absolut deloc aberant sa includem, in aceeasi categorie, chiar si pietrele. Indiferent ca le consideram pretioase ori nu.

Traim pe o fiinta!

Trebuie de fapt sa precizam ca le vom dezamagi intrucatva pe unele doamne seduse de magia cu totul speciala a bijuteriilor: nu despre asa ceva vom vorbi. Pe de alta parte, se cuvine sa aratam ca sintagme si expresii considerate axiomatice, referitoare la minerale - oricat de frumoase ar fi contextele metaforice in care au fost incluse - contin doze substantiale de erori. Ce inseamna „inima de piatra”?

Un suflet incapabil sa acceada la sentimente umane. Corect, dar aceasta nu presupune si existenta unor transformari subtile (si, de ce nu?, sublime) in materia minerala respectiva. Mai mult decat atat, mineralele insele pot influenta, in sensul determinarii unor schimbari de esenta, organismele apartinatoare de regnul animal si de cel vegetal. Asa cum am mai spus-o, Terra constituie realmente o fiinta vie (daca ne e ingaduit pleonasmul, uneori, necesar). Problematica e foarte complexa si nu asupra ei ne vom opri aici. Ce-ati zice insa daca vi s-ar spune de pilda despre apa - lichidul vital pentru noi si „stapanul” planetei - ca este „cel mai ciudat mineral al Terrei”, potrivit prof. dr. Tudor Opris.

Nu stiati ca...

„Daca ar fi sa ne conducem dupa regulile sistemului periodic al lui Mendeleev, apa ar fi trebuit sa fiarba la o temperatura cu 180sC mai scazuta (decat cea cunoscuta de noi din scoala, n.n.), adica la -80sC, o adevarata temperatura antarctica (...) A doua anomalie a apei o reprezinta punctul ei de inghet. Legea sistemului periodic arata ca apa trebuie sa se solidifice la 100sC sub zero. Dar ei nu-i pasa de aceasta legitate si ingheata la 0sC.

Pornindu-se de la un experiment simplu - unui lot de pui i s-a dat apa obisnuita si unui alt lot, zapada topita - s-a constatat, dupa un timp, un lucru uimitor: animalele care bausera apa de zapada topita au crescut mai mult decat cele care bausera apa obisnuita. Deci, apa obtinuta prin topirea zapezii poseda proprietati exceptionale. Cand este asimilata de un organism, structura sa, spre deosebire de cea a apei obisnuite, nu sufera nici o rearanjare a moleculelor si deci nu se consuma energie.”

Ciudatenii litice

Pretutindeni pe Pamant exista pietre carora li se atribuie calitati neobisnuite. Unele sunt considerate sacre, altele blestemate, se cunosc dintotdeauna si pietre tamaduitoare, fapt ce dovedeste ca, in „neinsufletirea” lor, acestea ascund totusi stranii mecanisme prin care actioneaza asupra fiintelor din preajma. Cu secole in urma, unele triburi din Siberia si din America Centrala foloseau ca medicamente prafuri obtinute din meteoriti pisati. Alte pietre se crede si azi ca au proprietati oculte, respingand energiile negative si animalele periculoase, dar si fiind de mare ajutor in profetii.

Faimoasa „piatra magica” de la Mecca este considerata sacra in lumea araba, o insusire bizara a sa fiind aceea ca nu se scufunda in apa. O simbolistica extrem de vasta leaga anumite pietre de numerologie, de partile corpului uman, de culori, de zodii etc. Vom mai aminti doar un aspect insolit: unele roci sunt... comestibile. Nu numai triburi considerate primitive se hranesc cu asemenea veritabile delicatese. Exista tari din Africa sau din Asia unde se vand in piete minerale „alimentare”, dar cazuri de geofagie s-au consemnat si in Germania, Rusia, SUA, iar in secolul al XVII-lea „nobilele doamne din Spania erau atat de ahtiate dupa pamantul gustos de Ertemoz, incat a trebuit sa se amestece statul si biserica, amenintandu-i cu pedepse grele pe «desfranati»”. (cf. prof. dr. T. Opris). Un alt posibil argument pentru faptul ca pietrele nu sunt simple obiecte lipsite de viata, ci insumeaza si calitati comparabile cu cele ale regnurilor animal si vegetal.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 22/12/2010 @ 12:00:21, in ro - Stiinta si Societate, read 1486 times)

 Evolutia fiintei umane, inceputa cu milioane de ani in urma, reprezinta unul dintre cele mai fascinante si in acelasi timp mai stranii evenimente petrecute pe planeta Pamant. Drumul de la maimuta care a luat prima unealta - un bat sau o piatra - si pana la actualul Homo Sapiens a cunoscut suisuri si coborasuri. Unele ramuri ale fiintelor antropoide s-au dezvoltat, altele - precum neanderthalienii - au disparut in negurile istoriei. Si totusi, desi in mare stim cursul acestei evolutii, exista inca numeroase „pete albe” si aici. Una dintre lacune a fost se pare, umpluta recent de descoperirea facuta pe o colina uitata de lume din Pakistan.

In cadrul a ceea ce se poate numi cu siguranta descoperirea secolului in materie de antropologie, cercetatorii pakistanezi si americani au scos la iveala urmele unor pasi umani datand de acum aproximativ 1 milion de ani. Imprimate pentru vesnicie in gresia de pe dealul Margalla, amprentele de talpi au apartinut unui barbat matur, ce cantarea circa 70 kilograme, dupa parerea specialistilor, avand o inaltime de circa 1,65 m - deci ceva mai mult decat se estimase pana acum pentru stramosii omenirii care au trait in aceasta perioada. Dr. Ahmad Hassan Dani de la Universitatea Quaid-i-Azam din Islamabad sustine ca descoperirea va scrie un nou capitol in istoria arheologiei, oferind informatii importante despre primii stramosi ai omenirii.

„Veriga-lipsa” dintre Ramapithecus si stramosii directi ai lui Homo Sapiens

Una dintre cele doua amprente este completa, perfect imprimata in gresie, cealalta fiind fragmentata, in sensul ca urma degetului mare si a unei parti din talpa lipsesc. Ceea ce a protejat urmele de talpi de intemperii, care cu siguranta le-ar fi distrus, in cursul sutelor de mii de ani scurse de cand fiinta hominida a trecut pe aici, a fost o uriasa piatra desprinsa din varful dealului, care le-a acoperit pana cand sapaturile arheologice le-au scos la iveala. Vestigiile se alatura fragmentelor de oseminte humanoide gasite in urma cu un deceniu la Dhudhumber si in situl de la Attock, nu departe de dealul Margalla, semn ca aici a existat, in urma cu aproape un milion de ani, o comunitate de stramosi ai omenirii, poate chiar primul satuc din istorie...

 Continuitatea acestei culturi protoumane este demonstrata de centrele de la Mehargath (asezare contemporana, spun arheologii, cu Ierihonul, considerat cel mai vechi oras din lume) si de cea mai avansata civilizatie a preistoriei, aparuta pe valea Indusului. De altfel, tot in nordul Pakistanului, pe colinele Siwalik, o expeditie britanica scotea la iveala, in ianuarie 1976, o mandibula completa de Ramapithecus, un indepartat stramos al omenirii.

Descoperirea demonstra ca Ramapithecus nu avea inca o arcada dentala parabolica, asemenea omului, ci in forma de „V”, ca la maimute. In schimb, spune dr. Dani, este foarte posibil ca barbatul care si-a lasat imprimate urmele in nisipul intarit de la Margalla, sa fi fost unul dintre primii stramosi autentici ai omenirii. Pakistanezii l-au denumit cu mandrie pe acest „Adam asiatic”, Punjabicus, dupa numele regiunii. „Probabil ca el a fost veriga lipsa dintre Ramapithecus si ceilalti stramosi ai omului modern”, crede savantul din Islamabad.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 21/12/2010 @ 10:00:40, in ro - Stiinta si Societate, read 1008 times)

 Lumea terestra pare sa detina un bagaj de insusiri inepuizabil, uluitoare pentru noi. Mediul acvatic bate toate recordurile in acest sens, in special in zonele marine, desi, uneori, ochiul (in)discret al omului vrea sa arate ca nu-i scapa nimic. Cine priveste – fara a sti despre ce e vorba – banalul peste, in a carui gura deschisa se afla „durduliul” si aparent resemnatul mic crustaceu, va crede ca pestele tocmai isi inghite prada.

De fapt, victima e chiar el. Parazitul numit Cymothoa exigua se fixeaza solid in gura gazdei si ii devoreaza linistit limba, neputand fi eliminat. In asemenea conditii, pestele ar trebui sa moara, fara limba nemaiavand cum sa inghita. Totusi, la „locul faptei” se naste o simbioza bizara. Parazitul ia locul organului gustativ (pe care tot el l-a consumat) si astfel ajuta pestele sa traiasca aproape normal, in acelasi timp hranindu-se si el cu cate ceva din ceea ce-i trece prin gura victimei devenite un fel de coleg de masa.

Nu tot ce-am invatat cu totii la scoala este valabil in natura. Despre broaste, biologii afirma ca se inmultesc prin multe-multe oua depuse in apa. Exista totusi o specie care ii contrazice, pentru ca isi poarta puii in... stomac, pana la ecloziunea propriu-zisa. Broasca respectiva traieste in Australia si, dupa fecundare, inghite cele 20-25 de oua, tinandu-le astfel la loc sigur, pe parcursul celor sase-sapte saptamani, cat dureaza procesul intreg de metamorfoza al viitorilor pui. In toata aceasta perioada isi tine stomacul in time-out, pentru a nu-si digera progeniturile.

Odata sorocul implinit, mama isi regurgiteaza, practic, puii, avand o singura problema: din cauza marimii si a numarului lor, nasterea dureaza o zi si jumatate. Cercetatorii confirma din pacate un epilog dramatic. Doua specii de broaste australiene isi aduceau pe lume urmasii in acest fel, insa din motive necunoscute, dupa 1985 nu a mai fost observat nici un exemplar.

Doua vietati minuscule pot fi reperate traversand impreuna Pacificul, impresia vizuala fiind cea a unei inclestari pe viata si pe moarte. De fapt, o specie de meduza de talie mica reprezinta vehiculul ideal pentru larva langustei californiene, lunga de numai 2-3 centimetri. La asemenea dimensiuni, aceasta din urma trebuie sa parcurga sute si chiar mii de kilometri in ocean, performanta imposibila fara ajutorul dezinteresat al meduzei. „Autostopistul” actioneaza doar noaptea, ziua ascunzandu-se de pradatori.

La adapostul intunericului, se agata de corpul meduzei dotate cu propriul sistem de propulsie si astfel, dupa o calatorie incredibila ajunge in zona unde va trai ca adult.

 Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 20/12/2010 @ 10:00:46, in ro - Stiinta si Societate, read 1475 times)

 De mii de ani, civilizatia umana venereaza Soarele, astrul cel datator de lumina si caldura si fara de care existenta vietii pe Pamant nu ar fi posibila. Dar divinitatea adorata de egipteni, azteci, indieni si alte popoare stravechi va aduce, se pare, si distrugerea planetei albastre, desigur, intr-un viitor indepartat, dupa cum atrag atentia astronomii europeni.

Cercetatorii de la European Southern Observatory sugereaza ca la un moment dat din existenta lor, planetele ar putea fi atrase si strivite de stelele in jurul carora graviteaza. Ei au ajuns la aceasta concluzie dupa examinarea spectrelor mai multe sisteme solare situate in apropierea Soarelui nostru. Potrivit noii teorii, orbitele planetare sunt dereglate de perturbarile gravitationale provocate de impactul cu stelele-mama, perturbari datorate unor factori inca necunoscuti.

Ca urmare, planetele respective sunt atrase in valtoarea de gaze fierbinti ce formeaza stelele si distruse. Astronomii europeni apreciaza ca majoritatea planetelor aflate in vecinatatea stelelor-mama sunt condamnate la distrugere si Pamantul nu va face exceptie.

Terra va fi vaporizata chiar inainte de impact

 Primele indicii despre posibila distrugere a exoplanetelor de catre stelele-mama au aparut dupa descoperirea mai multor sisteme planetare, orbitand in jurul unor stele din galaxia Calea Lactee. Pana in prezent, au fost descoperite mai bine de 200 de exoplanete. Aproape toate sunt giganti gazosi, de felul lui Jupiter, care au o perioada de revolutie in jurul stelelor lor foarte scurta, de ordinul catorva saptamani.

Cercetatorii care incercasera sa investigheze modul de formare a stelelor prin analizarea radiatiei spectrale au avut surpriza sa constate ca stelele tinere (precum Soarele) sunt foarte bogate in metale, lucru ce contravenea total estimarilor anterioare, potrivit carora stelele sunt formate exclusiv din gaze. „Fenomenul ar putea fi explicat de canibalismul stelelor-mama. Stelele care gazduiesc sisteme planetare isi devoreaza in cele din urma planetele.

Ca urmare, materia vaporizata a unei planete se izbeste de suprafata stelei, asemenea unui insecte turtite de un geam. Ca asa stau lucrurile o dovedeste si analiza spectrala a stelelor, relevand prezenta unor metale, dar numai la suprafata astrului in cauza, acolo unde a avut loc coliziunea”, spune astronomul italian Luca Pasquini.

Pentru a aduna mai multe dovezi in sprijinul ipotezei lor, cercetatorii de la European Southern Observatory si-au indreptat atentia si asupra gigantelor rosii, stele aflate la sfarsitul ciclului lor de viata. Stelele similare Soarelui isi incheie acest ciclu ca gigante rosii, sporindu-si volumul si luminozitatea, pentru ca apoi sa se raceasca si sa se micsoreze, „murind” ca pitice albe. Dupa ce au analizat 14 gigante rosii care adaposteau sisteme planetare, Pasquini si colegii sai au descoperit ca stelele respective nu erau la fel de bogate in metale precum stelele aflate in actualul stadiu de evolutie al Soarelui.

Desigur, acest lucru nu inseamna ca gigantele rosii n-ar fi „canibale” ci doar ca fragmentele de materie imprastiate in jurul stelelor, dupa coliziune, fac ca metalele sa ramana invizibile pe spectometre. Ca Pamantul va sfarsi prin a fi inghitit de Soare este de parere si astronomul Alexandr Tutukov, din cadrul Academiei Ruse de Stiinte: „Este cert ca stelele isi devoreaza planetele si acest lucru il va face si Soarele, peste cateva miliarde de ani. El isi va mari considerabil dimensiunile, atragand planetele Mercur, Venus, Terra si Marte.

Temperaturile inalte vor vaporiza insa aceste planete inainte ca ele sa intre in coliziune cu Soarele. Singura planeta in care Soarele isi va rupe dintii, sa spun asa, va fi Jupiter. Impactul cu ea va sparge Soarele si acesta se va transforma in cele din urma intr-o pitica alba.”

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 19/12/2010 @ 10:00:25, in ro - Stiinta si Societate, read 1488 times)

 De o buna bucata de timp, traim cu convingerea ferma - cultivata de majoritatea cercetatorilor - ca omul isi foloseste doar 10% din capacitatile creierului. Idee combatuta insa in ultimii ani, cu argumentele celor mai noi metode de investigatie stiintifica. Un amanunt ramâne totusi clar: chiar daca fiecare „bucatica” din creierul nostru are anumite sarcini, exista permanent si un procent de... lene in a actiona.

Calculator la purtator

Faimoasa teorie a celor 10 procente folosite de creier reprezinta un mit derivat din interpretarea eronata a lucrarilor lui Karl Lashley, care in 1930 a observat ca la cobaii cu o parte din creier distrusa continua procesul de deprindere a anumitor sarcini. Totodata, se constata ca neuronii reprezinta doar zece procente din totalul celulelor nervoase, restul fiind celulele gliale, cunoscute drept „asistente” ale neuronilor. Pornind de aici, s-a admis faptul ca noi nu utilizam decât 10% din capacitatea cerebrala.

E adevarat, deseori avem impresia ca nu ne functioneaza creierul la turatie maxima. Problema asemanatoare cu folosirea calculatorului, la un moment dat, numai pentru a prelucra un text sau pentru a naviga pe Internet. Totusi, toate regiunile creierului au câte o functie. De aceea, in conformitate cu sarcinile de indeplinit, unele sunt mai mult, altele mai putin active.Veghea - o stare vitala

Tehnicile de imagerie arata ca regiunile activate când vorbim, citim, gândim, ne miscam etc. sunt repartizate in intregul creier. Dovada ca activitatea cerebrala nu e restrânsa la un domeniu reprezentând 10% din creier, nici la 10% din neuroni. Pe de alta parte, daca leziunile cauzate de accidentele cerebrale si de traumatismele craniene ar confirma utilizarea doar a celor zece procente, majoritatea sechelelor ar afecta o regiune inactiva si nu ar produce handicapuri.

De fapt, s-a demonstrat ca nu exista regiuni inactive, nici chiar daca nu au sarcini anume. Neuronii se afla intr-o permanenta stare de veghe - o necesitate vitala, deoarece - nestimulati - ei ar muri. Asadar, daca 90% din creier ar fi inactive, toti neuronii corespunzatori ar disparea si creierul nostru s-ar reduce la doar 10% in volumul actual! Partea derutanta a lucrurilor o constituie faptul ca nu putem efectua mai multe actiuni predominante, in acelasi timp (citit, alergat, mâncat etc.), dar creierul e capabil sa mobilizeze rapid alte retele de neuroni, pentru a raspunde unor noi stimulari.

Trestia gânditoare

Vestea buna ar fi deci ca, desi nu ne folosim toti neuronii, ne putem imbunatati capacitatile intelectuale. Aceasta, deoarece nu conteaza câti neuroni folosim, ci numarul de conexiuni stabilite intre ei. Sa mai adaugam ca, niciodata, procesul de selectie naturala nu a permis aparitia unei specii al carei organ cu cel mai mare consum de energie (vezi creierul uman) sa fie inutil 90%. Ce se intâmpla totusi când parem inactivi? De fapt, neuronii nu se odihnesc: noi continuam sa respiram, sa ne miscam, sa visam... si, desigur - chiar daca inconstient - sa gândim; insusirea suprema a fiintei umane.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 17/12/2010 @ 08:00:40, in ro - Stiinta si Societate, read 1313 times)

 Doi cercetatori de la Muzeul de istorie naturala din Paris radiografiaza specimene de peste-coelacant, vechi de 390 de milioane de ani, pentru a realiza un model in trei dimensiuni in scopul de a determina locul acestui animal in evolutia speciilor.

Unul dintre „pacienti”, pescuit in largul insulelor Comore, cu o lungime de 1,5 m si 60 kg, se afla pe o masa de examinare, fiind investigat cu ajutorul scanerului. Corpul sau naclait degaja un puternic miros de formol, in care a stat scufundat timp de patru ani. Din inotatoarele sale au ramas doar oasele iar pântecele ascunde o relicva de plamân.

Coelacantul este un animal bizar; o enigma pentru stiinta. Cu atât mai mult cu cât se stia ca a disparut odata cu dinozaurii, in urma cu 65 milioane de ani. Iata ca lucrurile nu stau asa: acesti pesti au continuat sa sfideze timpul, supravietuind in mici grupuri in apele adânci ale Oceanului Indian.

Doi cercetatori de la Muzeul de istorie naturala din Paris s-au deplasat recent intr-un spital, pentru a radiografia specimenul, urmând astfel unul dintre cele mai pasionante proiecte legate de aceasta „fosila vie”: realizarea unui model in trei dimensiuni (3D) al ansamblului organelor pestelui, pentru a-l putea compara cu specii mai recente si pentru a determina locul pe care-l ocupa in arborele stufos al evolutiei.

Tainele unei relicve

Cum au reusit pestii sa iasa din ape? Ce specii au dat nastere primelor tetrapode, ai caror descendenti indepartati suntem? Iata doar doua dintre intrebarile care-i framânta pe oamenii de stiinta. Prin anatomia si vechimea sa - 390 milioane de ani - coelacantul poate oferi o mare parte din raspunsuri. Un peste de adâncime care detine informatii capitale despre vietuitoarele de pe uscat. Una dintre caracteristicile extraordinare ale animalului o constituie inotatoarele, care nu seamana cu cele ale pestilor clasici.

Sunt atasate direct pe corp si se prezinta sub forma unui lob carnos cu schelet osos. Succesiunea oaselor aminteste de humerus, cubitus, radius, in inotatoarea pectorala, si de femur, tibie, peroneu, in inotatoarea pelviana. Nici un organism nu se prezinta in acest mod. E interesant de stiut cum s-a produs transformarea inotatoarei. O alta caracteristica unica o constituie prezenta in mijlocul abdomenului a unui diverticul cu o lungime de 8 cm, in locul plamânului.

Nu se stie de ce a avut loc aceasta regresie. Deocamdata e loc doar de ipoteze. Una dintre acestea se sprijina pe existenta unui organ pe care doar coelacantul il poseda: un manson umplut cu grasime care ocupa cavitatea abdominala invecinata. Fata de pestii clasici, acest animal nu are vezica inotatoare care sa-i asigure flotabilitatea. In locul ei, foloseste acest organ, ca balast. Probabil ca la inceput avea un plamân functional, care a regresat intr-o anumita perioada a evolutiei. Motivul? Necunoscut.

Un blestem ancestral?

Prima radiografie a pestelui, realizata in 2005, s-a dovedit a fi cvasi-utilizabila si asta datorita prezentei in intestin a unei mase dure, stralucitoare, care altera o parte din imagini. A fost nevoie sa se faca o incizie in animal (in aprilie 2007), pentru a extrage ceea ce s-a dovedit a fi o masa de materii fecale mineralizate, dupa care s-a reluat scanarea.

In laborator a fost adus un al doilea exemplar, o femela. Si, surpriza! De asta data, ficatul a fost cel care a afectat imaginile. Specialistii n-au indraznit sa deschida animalul, intrucât era singura femela completa de care dispunea muzeul. O problema care in acest moment nu poate fi rezolvata pentru a se continua investigatiile. Alte exemplare nu pot fi obtinute intrucât e interzis pescuitul de coelacant in Comore, chiar si cel in scopuri stiintifice (pâna in prezent, nici un exemplar n-a supravietuit in apele de suprafata sau in captivitate). Se pare ca cei care se intereseaza de acest peste se confrunta cu o serie de neajunsuri. Se vorbeste chiar de un „blestem” al coelacantilor!... Fiecare epoca are un Tutankamon al sau...

Flash-back istoric si sentimental

Redescoperirea acestui peste marcheaza o poveste care a inceput in 1938 in Africa de Sud, unde a fost capturat un exemplar, expediat custodelui Muzeului East London. Pestele e desenat si trimis unui ihtiolog. Acesta ramâne inmarmurit, vazând imaginea unui animal care... a disparut in urma cu 65 milioane de ani! Dupa 14 ani plini de peripetii, e capturat un al doilea exemplar, in Comore, de asta data.

Ihtiologul marturiseste emotionat: „Am ingenuncheat pentru a privi pestele cât mai de aproape si, in timp ce-l mângâiam, mi se scurgeau lacrimi pe mâini”. De atunci, au fost capturate 200 de specimene, fiind conservate, in mare parte, in muzee din lumea intreaga sau in colectiile particulare ale unor „nababi”. Printre care cea a fostului dictator Saddam Hussein sau a celebrului bogatas, Aga Khan, care au platit o mica avere pentru câte un exemplar.

Un proiect continuu

Exemplare complete pastrate sunt rare. Majoritatea pestilor au fost disecati in sectiuni histologice fine, care au oferit o imagine completa a animalului, dar care nu i-au ajutat pe cercetatori sa compare dispunerea organelor, sa inteleaga cum au evoluat aceste animale. Acest lucru devine acum posibil prin realizarea unor modele virtuale 3D ale oaselor si muschilor si compararea lor cu cele ale tetrapodelor. O munca ce va dura ani de zile.

Dupa ce proiectul va fi finalizat, echipa de cercetatori va repeta experienta cu o alta specie de pesti (dipnoi), din aceeasi „generatie” cu coelacantul, care au capacitatea de a respira si in apa, si in aer, datorita legaturii dintre branhii si plamâni. Studiile comparative (legate de cele doua specii) ar putea furniza informatii capitale referitoare la momentul crucial in care unele animale au parasit viata acvatica in favoarea destinului terestru.

DORIN MARAN - revista Magazin

 
By Admin (from 16/12/2010 @ 08:00:50, in ro - Stiinta si Societate, read 1312 times)

 Intr-un limbaj consacrat, se numeste senzatie de Déjà-vu. Subiectul poate sa ajunga intr-un loc unde nu a mai fost vreodata si, brusc, sa aiba certitudinea ca, de fapt, regaseste acolo detalii cunoscute. Sau sa vada un obiect nou, care sa-i evoce momente netraite in realitate, sa intâlneasca o persoana straina, pe care sa... o recunoasca. Se intâmpla uneori ca subiectul, cazut intr-o stare de confuzie, sa se simta ca fiind „altcineva”, un individ ce va fi trait in alt timp si poate in alt loc.

Reincarnare sau premonitie?

Sunt destul de multi cei care marturisesc ca au avut, macar o data in viata, senzatia de „déjà-vu”: circa 70% din populatie! Singura problema cu adevarat incomoda pare a fi imposibilitatea stabilirii reperelor spatio-temporale exacte. Lucru perfect explicabil pentru majoritatea cercetatorilor, deoarece - sustin ei - de fapt episoadele respective nu au mai fost intâlnite, anterior.

Fenomenul pe cât de bizar, pe atât de frecvent, a inspirat o multime de teorii, incepând din sec. al XIX-lea. Pentru fanii paranormalului, in schimb, totul este o dovada de necontestat ca reincarnarea exista: am mai trait acest eveniment, dar intr-o viata anterioara. Asadar - de unde amintiri? Altii vorbesc mai curând despre premonitii. Variante de interpretare, fata de care oamenii de stiinta foarte seriosi au decis sa ia taurul de coarne.

Filiera epileptica

Alan Brown, specialist american in domeniu, a contabilizat peste 30 de teorii diferite, aparute in circa 140 de ani. Totusi, când vine vorba sa se gaseasca si probe veridice, intervine blocajul: fenomenul este efemer (dureaza maximum 30 de secunde) si imprevizibil, astfel incât pare imposibil de studiat pe indivizi umani, oricine ar fi ei. In conditiile date, a aparut ideea studierii unor cazuri de epilepsie.

Intr-adevar, unii dintre pacienti au declarat ca au trait senzatia de „déjà-vu” inaintea fiecarei crize. Si, cum epilepsia se manifesta printr-un curent electric puternic care traverseaza mai multe sectoare ale creierului, scotându-le din circuit pentru un timp, cercetatorii au presupus ca un „déjà-vu” poate sa apara când un asemenea sector nu functioneaza. Iar acelasi lucru se poate produce si cu oricare alta persoana, ce nu are nici un fel de tulburari.

Scurtcircuit in creier

In perioada 2000-2002, o echipa franceza de cercetare a introdus in creierul mai multor pacienti electrozi minusculi, capabili sa „deconecteze” pentru câteva secunde mici zone din creier. Rezultatul nu a intârziat sa apara: un mic fragment (cortexul perirhinal) provoaca la comanda - atunci când este debransat - senzatia de „déjà-vu”. Din pacate, este singurul experiment de care dispunem pâna in prezent si care pare a explica rezonabil mecanismul straniului fenomen.

Dar exista si alte posibile cai de urmat, pentru a raspunde la avalansa de intrebari ce se pun. Unii specialisti ridica problema lipsei de atentie, de concentrare, din partea subiectilor. Din aceasta cauza, un obiect sau o scena ar putea fi inregistrate in subconstient, fara sa ne dam seama, fiindca avem gândurile aiurea. Suficient pentru ca, doar câteva miimi de secunda mai târziu, când reusim sa devenim mai concentrati, episodul respectiv sa ni se para ciudat de familiar. Ceva ce poate constitui un inceput de argumentatie stiintifica verosimila exista aici, dar ea nu poate explica foarte multe alte lucruri, cum ar fi pseudo-calatoria pe tarâmuri vechi, necunoscute, timp de numai câteva secunde, doar la privirea intâmplatoare a unui obiect. Investigatiile trebuie sa continue.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

 
Ci sono 1438 persone collegate

< dicembre 2019 >
L
M
M
G
V
S
D
      
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
         

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (149)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Hi, it's Nathan!Pretty much everyone is using voice search with their Siri/Google/Alexa to ask for services and products now, and next year, it'll be EVERYONE of your customers. Imagine what you are ...
15/01/2019 @ 17:58:25
By Nathan
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo


Titolo

Latest NEWS @
www.TurismoAssociati.it

Non-Hodgkin lymphoma cured by CANNABIS. The video of Stan and Barb Rutner.

Dr. Joycelyn Elders, U.S. surgeon general: Myths About Medical Marijuana in The Providence Journal, 2004.

Marihuana vindeca CANCERUL: marturii despre uleiul de cocos si canabis.

Yahoo Incorporated Mail. My account recovery information is incorrect. The Password Helper says my password can't be reset online. "First time signing in here?" message.

All information in a video about Donatio Mortis Causa and The Venus Project

What is TOR browser?

Democrats zoom in on Trump impeachment charges this week

Schiff: focus on 'overwhelming evidence' in Trump impeachment

Saudi is lone suspect in Florida naval base rampage; fellow Saudis cooperating

As Fed reiterates rate pause, forecasts likely to be blown off course

Myanmar leader Suu Kyi departs for genocide hearings amid fanfare at home

Hong Kong sees biggest protests since democrats' election boost

Ultimele articole - Antena3.roHOROSCOP 9 DECEMBRIE. Sagetatorii sunt tensiona?i, Gemenii sunt distra?i de la munca

CALENDAR ORTODOX 9 DECEMBRIE. Ce sarbatoare este astazi pentru cre?tinii ortodoc?i

La început iubitul meu nu se mai satura. Faceam dragoste chiar ?i de doua-trei ori pe zi, dar acum totul s-a redus la o data pe saptamâna. Sunt zile însa când ma pune sa-i fac ceva cu totul nea?teptat în pat. Nu mi se pare deloc corect fa?a de mine

Secretul ne?tiut din subteran. Adevarul despre sta?ia de metrou Gara de Nord din Bucure?ti. Ce se ascunde de fapt sub ea ?i de ce vagoanele scâr?ie când ajung în zona

Primaria Capitalei: STB SA a derulat o ampla actiune de curatenie si igienizare a vehiculelor

Povestea celui care i-a executat pe so?ii Ceau?escu. Ionel Boeru: „Regret, dar nu înseamna ca nu a? face acela?i lucru”





09/12/2019 @ 00:17:15
script eseguito in 910 ms