Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - Stiinta si Societate (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 
By Admin (from 09/12/2010 @ 08:00:57, in ro - Stiinta si Societate, read 1880 times)

 Dupa ce teoria „generatiei spontanee”, care sustinea ca viata ar fi aparut pe Terra din materii minerale sau organice, s-a dovedit a fi neintemeiata, savantii au inceput sa fie tot mai mult incredintati ca primele entitati vii de pe planeta noastra ar fi venit din imensitatea spatiului, fie ca atare, la „bordul” unor asteroizi ori comete, fie sub forma unor compusi chimici care, beneficiind aici de conditii favorabile, au generat forme biologice primitive. Recent, o simulare efectuata pe computer de catre specialistii americani, pare sa certifice faptul ca intr-adevar, germenii vietii pe planeta albastra au fost semanati din Cosmos...

Acesti germeni ai vietii s-ar fi putut afla in norii de molecule de adenina, un component de baza al ADN-ului. Adenina se poate forma si supravietui in conditiile aspre existente in spatiu si s-ar putea raspandi pe planete pe masura ce stelele in jurul carora ele orbiteaza, calatoresc printr-o galaxie. „In spatiu este posibil sa existe doar cateva molecule de adenina pe metru patrat, dar de-a lungul milioanelor de ani s-ar fi putut acumula suficient de multe molecule pe o planeta incat sa deschida drum formelor primitive de viata”, spune Rainer Glaser, specialist in chimie moleculara la Universitatea Missouri-Columbia.

Adenina poate fi fabricata oriunde in Sistemul Solar

Adenina este una dintre cele patru „litere” care compun alfabetul ADN, care inmagazineaza codul genetic al oricarui organism viu. Glaser spune ca ideea ca moleculele organice mari, compuse din doua inele, precum adenina, sa se fi format in spatiu, pare scandaloasa, dar noile indicii puse in evidenta de specialisti par sa lase deschisa aceasta posibilitate.

 „Este foarte posibil sa gasim molecule mari in meteoriti, inclusiv adenine”, crede Glaser. „Stim ca adenina poate fi fabricata oriunde in Sistemul Solar, prin urmare nu vad de ce unii cred ca ar fi imposibila crearea acestor caramizi ale vietii undeva, in praful interstelar”. Folosind simularea pe computer a vidului inghetat din spatiu, Glaser si colegii sai au descoperit ca cianida de hidrogen (HCN), un gaz frecvent intalnit in Sistemul Solar, poate fabrica adenina, fiind un material de baza in producerea acesteia: micile molecule se imbina in lanturi ordonate si apoi genereaza „inele”.

Desi primul dintre aceste inele necesita o cantitate infima de energie din partea unei stele, pentru a se forma, Glaser afirma ca inelele urmatoare ale moleculei se autoasambleaza, fara nici un fel de ajutor extern. „Este remarcabil ca am putut pune in evidenta ca o reactie de acest gen, pentru producerea caramizilor vietii, nu necesita decat o infima energie de activare. Daca aceasta reactie se realizeaza in spatiu, avantajul pare imens, intrucat de obicei este necesara o perioada lunga de timp pentru ca o molecula sa fie impulsionata de o raza de lumina”.

Glaser mai dezvaluie ca, potrivit acelorasi simulari, forma de inel a adeninei o ajuta sa absoarba si sa elimine orice energie suplimentara fara sa se fragmenteze; adenina devine astfel suficient de stabila pentru a forma nori concentrati prin care planetele, in miscarea lor orbitala, trec adesea. De aici, este foarte simplu de explicat cum adenina poate da nastere unor forme primitive de viata, in contact cu conditiile favorabile care trebuie sa existe la suprafata acelei planete – in primul rand existenta apei in stare lichida si a unei atmosfere cel putin primitive, asa cum a fost cazul Pamantului de acum cateva miliarde de ani.

„Pana acum, discutiile despre originea vietii se rezumau la ideea unei supe primordiale, formate la suprafata planetei. Dar recentele descoperiri ale unor planete ce graviteaza in jurul unor stele indepartate au fost de natura sa schimbe aceasta optica. Chimia spatiului nu este cea cu care noi suntem obisnuiti. Ar trebui sa avem o abordare mai vasta.”

Si Antonio Lazcano, un biolog evolutionist de la Universitatea Nationala Autonoma din Mexico City, care studiaza originile vietii de peste trei decenii, este de acord ca teoria propusa de Glaser pare viabila. „Stim deja ca cianida de hidrogen abunda in norii interstelari si n-ar fi exclus ca aceasta substanta sa fi fost adusa pe Pamant de catre comete sau meteoriti. Sunt convins ca intr-o zi, ceea ce noi astazi propunem ca teorie, va fi demonstrat si in practica, atunci cand mijloacele de detectie vor fi suficient de puternice sa puna in evidenta adenina, in norii interstelari”, sustine Lazcano.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 10/12/2010 @ 10:00:53, in ro - Stiinta si Societate, read 1357 times)

 Este destul de clar ca unii oameni ajung sa invidieze Divinitatea cea creatoare a lumii noastre si incearca sa repete ei insisi miracolul, macar la un nivel mai redus. Astfel iau nastere ecosisteme artificiale, multe dintre ele in scopul pozitiv de cercetare a limitelor vietii. In schimb, altele sunt concepute cu finalitate pur decorativa, dar trebuie sa recunoastem ca exista asemenea realizari echivalente cu performante stiintifice remarcabile.

Pluralul creatiei

Cercetatorii americani Joe Hanson si Clair Folsome au inventat ceea ce au numit ecosfera, realizare intrata in atentia NASA. Doua motive declarate au suscitat acest interes. Primul: modelul miniatural al planetei noastre poate furniza informatii pentru programul „Misiunea NASA pentru Terra”, care studiaza biosfera Pamantului. Al doilea: s-ar putea obtine informatii pretioase despre sistemele biologice necesare la construirea statiilor spatiale destinate sistemului nostru solar.

In linii mari, ecosfera reprezinta o maniera foarte simpla de interactiune intre lumea animala si cea vegetala, pe de o parte, si cel mai pretios element de pe planeta – apa – pe de alta parte. Pentru ca aceasta inventie este alcatuita din alge, creveti si cateva pietricele, toate plasate in apa de mare filtrata si inchise ermetic intr-o sfera de sticla. Un mic univers captiv, care poate trai astfel doar hranindu-se cu lumina, timp de ani de zile!

O baterie ecologica

Ecosfera constituie si un gen de experiment continuu, in cadrul caruia crevetii ar putea reprezenta rasa umana. Cu o precizare importanta: semnificatia acestei substitutii ar fi ca oamenii traiesc sub amenintarea constanta a disparitiei. De aceea, ecosfera ne ajuta sa constientizam importanta vitala a echilibrului mediului nostru. Desi comparatia e intrucatva discutabila, deoarece varietatea de creveti aleasa are particularitatea ca acestia nu se lupta intre ei; ceea ce nu e valabil pentru om, din nefericire.

Totodata, e fascinant modul de functionare a ecosferei. Ea e o baterie ecologica, acumuland energie din lumina, pentru a o transforma in energie biochimica. Prea multa lumina provoaca o consumare accelerata a substantei nutritive de catre alge, iar fara lumina nu se poate obtine hrana pentru creveti. Crevetii folosesc oxigenul din apa si se hranesc cu alge si cu bacterii. La randul lor, bacteriile transforma deseurile animale in nutrimenti consumati de alge. Crevetii si bacteriile produc oxidul de carbon de care algele au nevoie la fabricarea oxigenului. Un echilibru perfect, ce nu presupune ca elementele vii sa se manance intre ele.

Perpetuum mobile pentru viata

Intr-o ecosfera, nimic nu se pierde, totul se transforma, intr-o inlantuire perpetua, conditia fiind ca lumina sa nu lipseasca mai mult de 60 de ore si ca obiectul respectiv sa nu fie manipulat cu miscari bruste. In conditii normale, durata medie de viata este de 2 ani, dar exista si modele care au depasit 12 ani. Moartea lenta se instaleaza din momentul cand hrana devine insuficienta.

Pentru creveti, sunt foarte importante limitele de temperatura si lumina, motiv pentru care durata lor medie de viata e de 5 ani, in timp ce o ecosfera fara creveti poate depasi 18 ani. Interesant e si modul de curatare a interiorului sferei de sticla, folosindu-se doi magneti: cel aflat in apa este activat de unul manevrat pe exterior, astfel incat sa frece zonele murdarite.

Majoritatea ecosferelor construite pana in prezent sunt rotunde sau ovale si au diametrul de 10-13 centimetri, dar s-au realizat si comenzi de pana la 1,5 metri. Dincolo de spectaculozitatea unor asemenea date, aceste lumi miniaturale au calitatea de a ne transmite un mesaj tulburator despre posibilitatea reala de a trai in armonie si echilibru, oriunde pe Pamant.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 11/12/2010 @ 10:00:36, in ro - Stiinta si Societate, read 2537 times)

 Lumea stiintifica este astazi aproape in unanimitate de acord ca disparitia dinozaurilor, in urma cu 65 milioane de ani, ar fi fost provocata de prabusirea pe Pamânt a unui asteroid urias. Daca pâna mai deunazi, aceasta opinie era in stadiu de ipoteza, o echipa ceho-americana sustine ca ar fi reusit sa aduca si dovada concreta a dramaticului incident, identificând in sfârsit „criminalul”.

"Detectivii" care au dat de urma faptasului, in aceasta crima, ce altfel ar fi ramas perfecta, sunt americanul William Bottke si cehii David Vokrouhlicky si David Nesvorny, toti trei activând in cadrul unui institut de cercetari din Colorado. Ei au ajuns, gratie simularilor efectuate pe computer, la concluzia ca acum circa 150 milioane de ani o coliziune de proportii apocaliptice a avut loc intre doua uriase corpuri ceresti din centura de asteroizi dintre Marte si Jupiter.

Impactul a fost atât de puternic incât a abatut asupra planetelor apropiate, din cadrul Sistemului Solar, in primul rând asupra Terrei, o ploaie de meteoriti. Rezultatul? O transformare radicala a climei, urmata de disparitia, intr-un timp foarte scurt, la scara istorica, a dinozaurilor, fapt ce a permis dezvoltarea mamiferelor si, in cele din urma, a fiintei umane. Alte fragmente rezultate in urma impactului au ajuns pe Luna, Venus si Marte, producând cratere de mari dimensiuni.

Pericolul nu a trecut!

 Investigatiile oamenilor de stiinta au pornit de la un amanunt interesant: un asteroid de mari dimensiuni, Baptistina, impartasea aceeasi orbita cu a unor asteroizi mai mici. Alaturând - desigur, virtual, pe ecranul computerului - toti acesti asteroizi, savantii au observat ca ei alcatuiesc un fel de puzzle ale carui piese disparate se „imbucau” perfect unele in celelalte.

„Exista o probabilitate de 90% ca meteoritul care a dus la extinctia dinozaurilor sa fi facut parte din familia Baptistinei, spune Nesvorny, ce a exclus ipoteza ca o cometa, nu un asteroid, ar fi ciocnit Pamântul, acum 65 milioane de ani. Echipa de cercetatori ceho-americana a ajuns la concluzia ca toate aceste fragmente cosmice facusera cândva parte dintr-un asteroid, cu un diametru de aproximativ 170 km.

Acest „mamut” a fost lovit de un alt bolovan cosmic, de doar 60 km diametru. Savantii presupun ca din coliziune au rezultat mii de fragmente meteoritice, dintre care peste 300 aveau un diametru mai mare de 10 km si circa 140.000 diametrul mai mare de 1 km! De-a lungul timpului, fragmentele s-au risipit in spatiu si, influentate de efectul Yarkovsky (potrivit caruia fotonii emisi de Soare imprima o miscare lenta dar inexorabila corpurilor ceresti din Sistemul Solar) au inceput sa se deplaseze spre planetele din jur. Odata capturati de câmpul gravitational al acestora, asteroizii au sfârsit prin a se prabusi la suprafata lor, creând uriase cratere de impact.

Asa s-a intâmplat acum 65 milioane de ani, când un meteorit de peste 10 km diametru a izbit Pamântul, ridicând in atmosfera un urias nor de praf, care a impiedicat lumina solara sa mai ajunga la sol. In „iarna nucleara” ce a urmat o mare parte a vegetatiei a disparut si intregul lant trofic a fost astfel afectat. Doar animalele care s-au adaptat schimbarilor survenite sau au putut exploata nisele de mediu „sanatos” au reusit sa supravietuiasca.

Urmele acestui eveniment care a schimbat istoria vietii pe Terra au fost evidentiate in peninsula Yucatan, unde, in urma cu câteva decenii s-a descoperit uriasul crater Chicxulub, cu diametrul de 180 km. Cercetatorii au identificat, in acest crater, fragmente de condrita carbonica, substanta care a mai fost gasita doar in fragmentele meteoritice cazute pe Pamânt.

In plus, ei au evidentiat un fapt ingrijorator: desi apogeul „ploii de pietre” provenite din impactul gigantilor a fost acum 100 milioane de ani, „picaturi” din aceasta mai exista si astazi - majoritatea asteroizilor care se apropie, in zilele noastre, periculos de mult de planeta albastra fac parte din aceeasi familie cu Baptistina...

Autor: GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 12/12/2010 @ 10:00:45, in ro - Stiinta si Societate, read 2655 times)

 Cititorul nostru Gheorghe Bolog, din comuna bacauana Negri, se declara interesat de un subiect pe care l-am considera si noi de mare actualitate, tinând seama de schimbarile drastice petrecute in ultimii ani in domeniul fenomenelor meteorologice si, prin extensie, in clima globala. Este vorba despre fântânari (cuvântul a intrat si in onomastica, semn al vechimii si al importantei acestor oameni), cei pastrati in memoria colectiva ca niste cautatori de apa cu nuielusa de alun. Problematica nu este doar spectaculoasa, ci si deosebit de complexa, iar stiinta de azi ii acorda o atentie aparte.

O practica veche de patru milenii

Nu peste multi ani, apa potabila va deveni la fel de pretioasa ca petrolul - sustin cu toata responsabilitatea oamenii de stiinta. Cautarea acestei materii vitale fara a se face foraje se stie cu certitudine ca o practicau sumerienii in urma cu patru milenii. Explorarea nevazutului a facut insa ca fântânarii sa fie considerati un fel de vrajitori, pe de alta parte totul fiind privit cu scepticism. Vechile baghete aveau de obicei forma literei Y sau V si proveneau din ramuri de alun, de maslin, de smochin sau din trestie.

Astazi, se vorbeste mai degraba despre radiestezisti, care folosesc baghete in forma de L confectionate din cupru, uneori si din plastic sau din alama. In fine, o alta „unealta” agreata frecvent la tara este pendulul: o mica sfera (forma poate varia, insa nu ca piese cu muchii) de lemn, metal sau piatra, suspendata de un fir de ata. Ansa face si ea parte din arsenalul cautatorului de apa, care o tine intre degetul mare si cel aratator.

Oricine poate deveni fântânar?

Intrebarea nu e lipsita de temei. Unii considera ca fiecare om e inzestrat cu o anume sensibilitate necesara in cautarea pânzelor freatice si a izvoarelor subterane. Instrumentul de lucru cel mai simplu se realizeaza dintr-o tija de alama indoita in unghi drept, astfel incât partea verticala sa fie de doua ori mai lunga decât cea orizontala (30/15 cm, 24/12 cm etc.). Partea mai scurta va fi introdusa intr-un tub de cupru cu diametrul interior putin mai mare decât cel al tijei.

Se tine aceasta parte in mâna (de obicei se folosesc doua asemenea dispozitive), astfel ca tija mai lunga sa stea in pozitie orizontala si sa poata pivota in tubul de cupru. Cautatorul nu are mare lucru de facut, insa succesul depinde de sensibilitatea sa, de experienta, de concentrare. El inainteaza pe teren având cele doua baghete tinute in pozitia mentionata. Cei ce folosesc bagheta in Y sau V vor exercita o usoara presiune asupra celor doua ramuri, pentru a o mentine paralela cu solul. Ajunsi deasupra unei ape subterane, vor simti o vibratie in palme si bagheta se va tensiona usor.

A inceput o noua era

Un bun cautator (radiestezist) poate determina nu doar adâncimea la care se afla sursa de apa, ci si latimea albiei, sensul curentului, debitul etc. Speculând posibilele slabiciuni ale metodei, contestatarii arata ca in depistarea apei subterane se pot folosi indicii de suprafata, ca vegetatia, caracteristici ale solului, dar si elemente psihice ori care tin de reteaua geo-magnetica Hartman, perturbata de apa din scoarta terestra.

Totusi, cautatorii sunt solicitati astazi si pentru analiza geobiologica a terenurilor destinate unor constructii, detectia si armonizarea undelor nocive din locuinte, birouri, ateliere s.a.m.d. De curând, rezultate senzationale (si certe!) s-au obtinut cu ajutorul sistemului Numis, având la origine cercetari de prospectie prin rezonanta magnetica (asa-numitul RMN din medicina, care ajuta la vindecarea cancerului), realizate in 1978 in fosta URSS.

Pe teren de granit, in Burkina Faso s-au putut face detectii la 100-150 metri, debitul izvoarelor fiind de 5-10 ori mai mare decât in mod obisnuit. Asadar, o noua era deschisa in domeniul depistarii pretioasei ape potabile. Element care lipseste sau e insuficient astazi pentru mai mult de 2 miliarde de fiinte umane.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 13/12/2010 @ 12:00:10, in ro - Stiinta si Societate, read 1330 times)

 Progresele extraordinare inregistrate, in ultima suta de ani, in domeniul inventicii, au permis producerea unor materiale cu proprietati deosebite. In anii 30, a aparut bachelita, peste jumatate de secol a venit rândul fibrei de carbon, pentru ca in anii 90 sa fie inventat siliconul. Acum, savantii vorbesc despre un material, numit aerogel, care, opineaza ei, va revolutiona evolutia multor domenii ale civilizatiei umane.

Primul care a incercat sa creeze acest material-minune a fost chimistul american Steven Kistler. In 1931, el a facut un amuzant pariu cu un coleg, sustinând ca poate inlocui lichidul dintr-un recipient de jeleu cu gaz, fara ca recipientul sa se micsoreze. Kistler a câstigat pariul, inventând un precursor al actualului Aerogel dar, pentru ca producerea acestui material era prea scumpa, nimeni nu s-a aratat interesat de idee.

In anul 2000, cercetatorii americani care lucrau in cadrul NASA si-au amintit insa de nazbâtia lui Kistler, pentru ca aveau nevoie de un material foarte usor si in acelasi timp foarte rezistent la temperaturi scazute. Extragând componenta lichida dintr-un gel, prin uscare rapida, ei au reusit sa nu avarieze matricea solida, asa cum s-ar fi intâmplat in mod normal, prin evaporare conventionala.

Un material cu o mie de utilizari

 Primele aerogeluri au fost produse din geluri de siliciu, dar ulterior s-au realizat si altele, pe baza de carbon, aluminiu si crom. In ciuda numelui, aerogelurile sunt materiale uscate, care nu seamana deloc cu gelul clasic, fiind insa, fiabile, foarte elastice si extrem de rezistente la socuri si variatii mari de temperatura. „Aerogelurile sunt izolatori termici remarcabili, pentru ca ele aproape anuleaza cele trei cai de transfer ale caldurii, convectia, conductia si radiatia, spune Peter Tsou, de la Jet Propulsion Laboratory, din cadrul NASA. Desi este, la origine, hidrofilic, gratie unui tratament chimic special, aerogelul poate deveni hidrofobic. Totodata, el se topeste doar la 1200 grade, are o conductibilitate apropiata de 0 si este considerat drept cel mai putin dens material solid.

Cât despre utilizarile produsului, acestea sunt nenumarate. Practic, nu este domeniu in care, sunt de parere specialistii, aerogelul sa nu poata fi folosit. Fiindca absoarbe complet radiatiile infrarosii, el va permite construirea unor cladiri in care sa poata patrunde lumina solara, dar nu si caldura toropitoare a astrului zile. Asternând, asadar, un strat din acest material pe peretii exteriori ai caselor, vom spune, asadar, adio atât zapuselii cât si aerului conditionat!

Multumita aerogelului, catastrofele ecologice produse prin deversarea accidentala a produselor petroliere in apa marilor si oceanelor vor fi evitate, intrucât materialul are o capacitate de absorbtie fantastica, actionând ca un adevarat burete. NASA foloseste aerogelul pentru izolarea termica a costumelor astronautilor (un strat de 18 mm din material asigura protectia la temperaturi de pâna la minus 150 grade Celsius!). Probabil una dintre cele mai importante caracteristici ale aerogelului ramâne insa rezistenta la socuri.

Un strat de doar 8 mm de aerogel poate asigura supravietuirea in fata exploziei apropiate a unui kilogram de dinamita si a unui soc termic ce degajeaza o caldura de peste 1000 grade Celsius! „Este un material absolut fantastic. Are cea mai mica densitate dintre toate produsele realizate de om si poate face o multime de lucruri. Acest fum inghetat, cum a fost supranumit aerogelul, si-a gasit utilitatea in aproape orice domeniu, de la filtrarea apei poluate la prelucrarea bijuteriilor si fabricarea rachetelor de tenis”, spune Mercouri Kanatzidis, profesor de chimie la Universitatea Evanston, din Illinois.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 14/12/2010 @ 12:00:52, in ro - Stiinta si Societate, read 2064 times)

 Ascunsa in padure, fosta cariera de calcar din satul francez Loulle, a fost vizitata in iunie a.c. de o multime de geologi, paleontologi si alesi locali in timp ce pe cer evolua un mic elicopter radio-comandat având la bord un aparat foto. In acest loc au fost descoperite amprente de dinozauri saurieni, de mari dimensiuni.

Vestigii exceptionale care semnaleaza prezenta in Franta, in urma cu 155 milioane de ani, a unor erbivore uriase, inalte de câtiva metri, având o lungime de zeci de metri si o greutate de zeci de tone. La originea acestei descoperiri se afla un barbat, cu preocupari naturaliste, care facea jogging prin padure. La un moment dat, acesta a reperat pe solul vechii cariere de calcar, structuri ciudate, cu figuri ovale, unele lungi de peste 1 metru.

Specialistii care au venit la fata locului au recunoscut imediat amprentele acestor mastodonti „dotati” cu un gât lung, care le permitea sa devoreze frunzele aflate in vârful unui copac sau sa pasca ierburile de pe o apreciabila suprafata din prerie fara sa se deplaseze. Animale ale caror urme au fost descoperite in America de Nord, in statul Colorado, Utah sau in Europa, pe teritoriul Frantei si Elvetiei. Ce comportament aveau? Se deplasau in turme? Traiau si in alte parti ale Europei?

Situl din Loulle ar putea raspunde la aceste intrebari, apreciaza specialistii. Amprentele, al caror diametru oscileaza intre 20 de centimetri si 1,5 metri, sugereaza faptul ca atât indivizii tineri cât si cei maturi vietuiau in aceeasi zona. Au fost identificate pâna acum aproximativ 500 de amprente pe o suprafata relativ mica, dar numarul lor in intregul sit ar putea fi de peste 1500. Unele dintre ele sunt foarte apropiate, ceea ce inseamna ca era vorba de un loc de trecere. La nivelul planetei, in timpul erei mezozoice, in urma cu 65-250 milioane de ani, dinozaurii au fost stapânitorii planetei inainte de a disparea la sfârsitul cretacicului, in urma cu 65 milioane de ani.

Saurienii din Loulle au evoluat in Jurassic, in urma cu 160-145 milioane de ani. In acea vreme, supercontinentul unic era dislocat in doua parti: la nord, Laurasia, in care se afla actuala America de Nord, Europa si Asia, iar la sud, Gondwana, formata din Africa, America de Sud, Antarctica si Australia. Datorita acestei configuratii, turmele de dinozauri care au vietuit in Utah si Colorado s-au putut aventura pâna in Europa.

In urma reconstituirilor paleogeografice, odata ajunse aici, giganticele reptile ar fi plonjat in apa. Toate hartile indica faptul ca timp de milioane de ani, de-a lungul Jurassic-ului, aceasta regiune era total scufundata in ape. O viziune ce urmeaza a fi reconsiderata intrucât are numeroase puncte nevralgice. Acum, datorita amprentelor din Loulle, teoria ar putea fi supervizata sau nu.

Cercetatorii preocupati sa compare urmele din Loulle cu cele repertoriate in alte regiuni din Europa si America, sunt curiosi sa afle, deopotriva, daca etapa elvetiana a fost anterioara sau nu celei franceze.

Autor: DORIN MARAN

 
By Admin (from 15/12/2010 @ 12:00:12, in ro - Stiinta si Societate, read 2087 times)

 Am scris in repetate rânduri, in paginile revistei noastre, despre spectrul tot mai amenintator al unei crize energetice, ce ar putea cuprinde planeta, atunci când resursele de combustibili fosili se vor epuiza (si se pare ca momentul acela nu este departe), dar si despre posibilele solutii pe care oamenii de stiinta cauta sa le dea acestei probleme presante. Se pare ca o veritabila campioana a biocombustibililor este planta numita Jatropha, privita deja de multi ca o veritabila „benzina a viitorului”.

Adusa in Europa de primii conchistadori spanioli, jatropha a fost folosita pâna nu demult doar ca leac pentru malarie sau constipatie, dar medicii avertizeaza asupra toxicitatii sale deosebite: doar trei seminte de planta, netratate, pot provoca moartea. Se pare insa ca ceea ce este letal pentru noi poate fi vital pentru masinile noastre... Aproape peste noapte, dispretuita jatropha a devenit o celebritate economica, dupa ce s-a descoperit ca ar putea constitui combustibilul ideal, intr-o lume macinata de goana dupa petrol si alarmata de efectele incalzirii globale.

Magnatii petrolului si-au gasit o noua pasiune: agricultura

 Rezistenta la seceta, neafectata de daunatori, planta produce seminte cu un continut de ulei de pâna la 40%. Acest ulei poate fi utilizat pe post de combustibil la o masina diesel standard, iar reziduurile pot fi de asemenea procesate, obtinându-se biomasa, pentru functionarea termocentralelor. Deja gigantul British Petroleum a anuntat derularea unei investitii de 32 milioane lire sterline, vizând producerea de combustibil din jatropha.

Lex Worrall, director executiv al Helius Energy, o alta companie britanica ce incurajeaza folosirea jatrophei drept combustibil alternativ precizeaza: „Fiecare hectar cultivat cu jatropha poate produce 2,7 tone de ulei si circa 4 tone biomasa. Deci 8000 hectare pot asigura functionarea unei termocentrale de aproape 2 megawati, suficiente pentru a oferi electricitate câtorva mii de locuinte.”

Jatropha creste in climate tropicale si subtropicale si, spre deosebire de alti „candidati” la titulatura de combustibil al viitorului, precum palmierul, rapita sau porumbul, se poate dezvolta pe orice fel de sol si in aproape orice fel de conditii meteo. Savantii spun ca planta poate creste chiar si in regiunile semidesertice, generând sol fertil si oprind astfel eroziunea si desertificarea. Un tufis de jatropha poate trai pâna la 50 de ani, producând ulei inca din al doilea an de viata. In plus, planta are uimitoarea capacitate de a rezista secetelor indelungate, reusind sa se dezvolte chiar si in cazul in care nu ploua luni in sir!

In India au fost deja identificate circa 11 milioane hectare de teren unde jatropha ar putea fi cultivata. Prima termocentrala pe baza de jatropha va fi deschisa in Elvetia, in 2010, urmând sa asigure nevoile de electricitate pentru mai multe orasele. Chinezii au intrat si ei in competitie, anuntând cultivarea unei plantatii de 80.000 de hectare de jatropha in provincia Sichuan.

Intre timp, marile companii petroliere din Europa, India si America de Nord cumpara vaste suprafete de pamânt din Africa (mai ales in zona semidesertificata a Sahelului), pentru a dezvolta acolo plantatii de jatropha. Logica nu-i greu de priceput: gigantii petrolieri ai planetei nu vor sa dea din mâna pâinea si cutitul resurselor energetice si par sa-si fi gasit in jatropha produsul ideal: un hectar cultivat cu planta-minune produce de patru ori mai mult combustibil decât unul cultivat cu soia si de zece ori mai mult decât unul pe care s-a plantat porumb.

GABRIEL TUDOR - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 16/12/2010 @ 08:00:50, in ro - Stiinta si Societate, read 1411 times)

 Intr-un limbaj consacrat, se numeste senzatie de Déjà-vu. Subiectul poate sa ajunga intr-un loc unde nu a mai fost vreodata si, brusc, sa aiba certitudinea ca, de fapt, regaseste acolo detalii cunoscute. Sau sa vada un obiect nou, care sa-i evoce momente netraite in realitate, sa intâlneasca o persoana straina, pe care sa... o recunoasca. Se intâmpla uneori ca subiectul, cazut intr-o stare de confuzie, sa se simta ca fiind „altcineva”, un individ ce va fi trait in alt timp si poate in alt loc.

Reincarnare sau premonitie?

Sunt destul de multi cei care marturisesc ca au avut, macar o data in viata, senzatia de „déjà-vu”: circa 70% din populatie! Singura problema cu adevarat incomoda pare a fi imposibilitatea stabilirii reperelor spatio-temporale exacte. Lucru perfect explicabil pentru majoritatea cercetatorilor, deoarece - sustin ei - de fapt episoadele respective nu au mai fost intâlnite, anterior.

Fenomenul pe cât de bizar, pe atât de frecvent, a inspirat o multime de teorii, incepând din sec. al XIX-lea. Pentru fanii paranormalului, in schimb, totul este o dovada de necontestat ca reincarnarea exista: am mai trait acest eveniment, dar intr-o viata anterioara. Asadar - de unde amintiri? Altii vorbesc mai curând despre premonitii. Variante de interpretare, fata de care oamenii de stiinta foarte seriosi au decis sa ia taurul de coarne.

Filiera epileptica

Alan Brown, specialist american in domeniu, a contabilizat peste 30 de teorii diferite, aparute in circa 140 de ani. Totusi, când vine vorba sa se gaseasca si probe veridice, intervine blocajul: fenomenul este efemer (dureaza maximum 30 de secunde) si imprevizibil, astfel incât pare imposibil de studiat pe indivizi umani, oricine ar fi ei. In conditiile date, a aparut ideea studierii unor cazuri de epilepsie.

Intr-adevar, unii dintre pacienti au declarat ca au trait senzatia de „déjà-vu” inaintea fiecarei crize. Si, cum epilepsia se manifesta printr-un curent electric puternic care traverseaza mai multe sectoare ale creierului, scotându-le din circuit pentru un timp, cercetatorii au presupus ca un „déjà-vu” poate sa apara când un asemenea sector nu functioneaza. Iar acelasi lucru se poate produce si cu oricare alta persoana, ce nu are nici un fel de tulburari.

Scurtcircuit in creier

In perioada 2000-2002, o echipa franceza de cercetare a introdus in creierul mai multor pacienti electrozi minusculi, capabili sa „deconecteze” pentru câteva secunde mici zone din creier. Rezultatul nu a intârziat sa apara: un mic fragment (cortexul perirhinal) provoaca la comanda - atunci când este debransat - senzatia de „déjà-vu”. Din pacate, este singurul experiment de care dispunem pâna in prezent si care pare a explica rezonabil mecanismul straniului fenomen.

Dar exista si alte posibile cai de urmat, pentru a raspunde la avalansa de intrebari ce se pun. Unii specialisti ridica problema lipsei de atentie, de concentrare, din partea subiectilor. Din aceasta cauza, un obiect sau o scena ar putea fi inregistrate in subconstient, fara sa ne dam seama, fiindca avem gândurile aiurea. Suficient pentru ca, doar câteva miimi de secunda mai târziu, când reusim sa devenim mai concentrati, episodul respectiv sa ni se para ciudat de familiar. Ceva ce poate constitui un inceput de argumentatie stiintifica verosimila exista aici, dar ea nu poate explica foarte multe alte lucruri, cum ar fi pseudo-calatoria pe tarâmuri vechi, necunoscute, timp de numai câteva secunde, doar la privirea intâmplatoare a unui obiect. Investigatiile trebuie sa continue.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Sursa: magazin.ro

 
By Admin (from 17/12/2010 @ 08:00:40, in ro - Stiinta si Societate, read 1406 times)

 Doi cercetatori de la Muzeul de istorie naturala din Paris radiografiaza specimene de peste-coelacant, vechi de 390 de milioane de ani, pentru a realiza un model in trei dimensiuni in scopul de a determina locul acestui animal in evolutia speciilor.

Unul dintre „pacienti”, pescuit in largul insulelor Comore, cu o lungime de 1,5 m si 60 kg, se afla pe o masa de examinare, fiind investigat cu ajutorul scanerului. Corpul sau naclait degaja un puternic miros de formol, in care a stat scufundat timp de patru ani. Din inotatoarele sale au ramas doar oasele iar pântecele ascunde o relicva de plamân.

Coelacantul este un animal bizar; o enigma pentru stiinta. Cu atât mai mult cu cât se stia ca a disparut odata cu dinozaurii, in urma cu 65 milioane de ani. Iata ca lucrurile nu stau asa: acesti pesti au continuat sa sfideze timpul, supravietuind in mici grupuri in apele adânci ale Oceanului Indian.

Doi cercetatori de la Muzeul de istorie naturala din Paris s-au deplasat recent intr-un spital, pentru a radiografia specimenul, urmând astfel unul dintre cele mai pasionante proiecte legate de aceasta „fosila vie”: realizarea unui model in trei dimensiuni (3D) al ansamblului organelor pestelui, pentru a-l putea compara cu specii mai recente si pentru a determina locul pe care-l ocupa in arborele stufos al evolutiei.

Tainele unei relicve

Cum au reusit pestii sa iasa din ape? Ce specii au dat nastere primelor tetrapode, ai caror descendenti indepartati suntem? Iata doar doua dintre intrebarile care-i framânta pe oamenii de stiinta. Prin anatomia si vechimea sa - 390 milioane de ani - coelacantul poate oferi o mare parte din raspunsuri. Un peste de adâncime care detine informatii capitale despre vietuitoarele de pe uscat. Una dintre caracteristicile extraordinare ale animalului o constituie inotatoarele, care nu seamana cu cele ale pestilor clasici.

Sunt atasate direct pe corp si se prezinta sub forma unui lob carnos cu schelet osos. Succesiunea oaselor aminteste de humerus, cubitus, radius, in inotatoarea pectorala, si de femur, tibie, peroneu, in inotatoarea pelviana. Nici un organism nu se prezinta in acest mod. E interesant de stiut cum s-a produs transformarea inotatoarei. O alta caracteristica unica o constituie prezenta in mijlocul abdomenului a unui diverticul cu o lungime de 8 cm, in locul plamânului.

Nu se stie de ce a avut loc aceasta regresie. Deocamdata e loc doar de ipoteze. Una dintre acestea se sprijina pe existenta unui organ pe care doar coelacantul il poseda: un manson umplut cu grasime care ocupa cavitatea abdominala invecinata. Fata de pestii clasici, acest animal nu are vezica inotatoare care sa-i asigure flotabilitatea. In locul ei, foloseste acest organ, ca balast. Probabil ca la inceput avea un plamân functional, care a regresat intr-o anumita perioada a evolutiei. Motivul? Necunoscut.

Un blestem ancestral?

Prima radiografie a pestelui, realizata in 2005, s-a dovedit a fi cvasi-utilizabila si asta datorita prezentei in intestin a unei mase dure, stralucitoare, care altera o parte din imagini. A fost nevoie sa se faca o incizie in animal (in aprilie 2007), pentru a extrage ceea ce s-a dovedit a fi o masa de materii fecale mineralizate, dupa care s-a reluat scanarea.

In laborator a fost adus un al doilea exemplar, o femela. Si, surpriza! De asta data, ficatul a fost cel care a afectat imaginile. Specialistii n-au indraznit sa deschida animalul, intrucât era singura femela completa de care dispunea muzeul. O problema care in acest moment nu poate fi rezolvata pentru a se continua investigatiile. Alte exemplare nu pot fi obtinute intrucât e interzis pescuitul de coelacant in Comore, chiar si cel in scopuri stiintifice (pâna in prezent, nici un exemplar n-a supravietuit in apele de suprafata sau in captivitate). Se pare ca cei care se intereseaza de acest peste se confrunta cu o serie de neajunsuri. Se vorbeste chiar de un „blestem” al coelacantilor!... Fiecare epoca are un Tutankamon al sau...

Flash-back istoric si sentimental

Redescoperirea acestui peste marcheaza o poveste care a inceput in 1938 in Africa de Sud, unde a fost capturat un exemplar, expediat custodelui Muzeului East London. Pestele e desenat si trimis unui ihtiolog. Acesta ramâne inmarmurit, vazând imaginea unui animal care... a disparut in urma cu 65 milioane de ani! Dupa 14 ani plini de peripetii, e capturat un al doilea exemplar, in Comore, de asta data.

Ihtiologul marturiseste emotionat: „Am ingenuncheat pentru a privi pestele cât mai de aproape si, in timp ce-l mângâiam, mi se scurgeau lacrimi pe mâini”. De atunci, au fost capturate 200 de specimene, fiind conservate, in mare parte, in muzee din lumea intreaga sau in colectiile particulare ale unor „nababi”. Printre care cea a fostului dictator Saddam Hussein sau a celebrului bogatas, Aga Khan, care au platit o mica avere pentru câte un exemplar.

Un proiect continuu

Exemplare complete pastrate sunt rare. Majoritatea pestilor au fost disecati in sectiuni histologice fine, care au oferit o imagine completa a animalului, dar care nu i-au ajutat pe cercetatori sa compare dispunerea organelor, sa inteleaga cum au evoluat aceste animale. Acest lucru devine acum posibil prin realizarea unor modele virtuale 3D ale oaselor si muschilor si compararea lor cu cele ale tetrapodelor. O munca ce va dura ani de zile.

Dupa ce proiectul va fi finalizat, echipa de cercetatori va repeta experienta cu o alta specie de pesti (dipnoi), din aceeasi „generatie” cu coelacantul, care au capacitatea de a respira si in apa, si in aer, datorita legaturii dintre branhii si plamâni. Studiile comparative (legate de cele doua specii) ar putea furniza informatii capitale referitoare la momentul crucial in care unele animale au parasit viata acvatica in favoarea destinului terestru.

DORIN MARAN - revista Magazin

 
By Admin (from 19/12/2010 @ 10:00:25, in ro - Stiinta si Societate, read 1834 times)

 De o buna bucata de timp, traim cu convingerea ferma - cultivata de majoritatea cercetatorilor - ca omul isi foloseste doar 10% din capacitatile creierului. Idee combatuta insa in ultimii ani, cu argumentele celor mai noi metode de investigatie stiintifica. Un amanunt ramâne totusi clar: chiar daca fiecare „bucatica” din creierul nostru are anumite sarcini, exista permanent si un procent de... lene in a actiona.

Calculator la purtator

Faimoasa teorie a celor 10 procente folosite de creier reprezinta un mit derivat din interpretarea eronata a lucrarilor lui Karl Lashley, care in 1930 a observat ca la cobaii cu o parte din creier distrusa continua procesul de deprindere a anumitor sarcini. Totodata, se constata ca neuronii reprezinta doar zece procente din totalul celulelor nervoase, restul fiind celulele gliale, cunoscute drept „asistente” ale neuronilor. Pornind de aici, s-a admis faptul ca noi nu utilizam decât 10% din capacitatea cerebrala.

E adevarat, deseori avem impresia ca nu ne functioneaza creierul la turatie maxima. Problema asemanatoare cu folosirea calculatorului, la un moment dat, numai pentru a prelucra un text sau pentru a naviga pe Internet. Totusi, toate regiunile creierului au câte o functie. De aceea, in conformitate cu sarcinile de indeplinit, unele sunt mai mult, altele mai putin active.Veghea - o stare vitala

Tehnicile de imagerie arata ca regiunile activate când vorbim, citim, gândim, ne miscam etc. sunt repartizate in intregul creier. Dovada ca activitatea cerebrala nu e restrânsa la un domeniu reprezentând 10% din creier, nici la 10% din neuroni. Pe de alta parte, daca leziunile cauzate de accidentele cerebrale si de traumatismele craniene ar confirma utilizarea doar a celor zece procente, majoritatea sechelelor ar afecta o regiune inactiva si nu ar produce handicapuri.

De fapt, s-a demonstrat ca nu exista regiuni inactive, nici chiar daca nu au sarcini anume. Neuronii se afla intr-o permanenta stare de veghe - o necesitate vitala, deoarece - nestimulati - ei ar muri. Asadar, daca 90% din creier ar fi inactive, toti neuronii corespunzatori ar disparea si creierul nostru s-ar reduce la doar 10% in volumul actual! Partea derutanta a lucrurilor o constituie faptul ca nu putem efectua mai multe actiuni predominante, in acelasi timp (citit, alergat, mâncat etc.), dar creierul e capabil sa mobilizeze rapid alte retele de neuroni, pentru a raspunde unor noi stimulari.

Trestia gânditoare

Vestea buna ar fi deci ca, desi nu ne folosim toti neuronii, ne putem imbunatati capacitatile intelectuale. Aceasta, deoarece nu conteaza câti neuroni folosim, ci numarul de conexiuni stabilite intre ei. Sa mai adaugam ca, niciodata, procesul de selectie naturala nu a permis aparitia unei specii al carei organ cu cel mai mare consum de energie (vezi creierul uman) sa fie inutil 90%. Ce se intâmpla totusi când parem inactivi? De fapt, neuronii nu se odihnesc: noi continuam sa respiram, sa ne miscam, sa visam... si, desigur - chiar daca inconstient - sa gândim; insusirea suprema a fiintei umane.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
Ci sono 3743 persone collegate

< gennaio 2021 >
L
M
M
G
V
S
D
    
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (149)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Hi, it's Nathan!Pretty much everyone is using voice search with their Siri/Google/Alexa to ask for services and products now, and next year, it'll be EVERYONE of your customers. Imagine what you are ...
15/01/2019 @ 17:58:25
By Nathan
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo


Titolo





23/01/2021 @ 06:31:47
script eseguito in 826 ms