Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - Stiinta si Societate (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 
By Admin (from 02/01/2011 @ 12:00:01, in ro - Stiinta si Societate, read 1772 times)

 Ne intereseaza cel putin la fel de mult ca viata. Totusi, moartea exercita o atractie in plus – fara indoiala, cu o componenta morbida – prin enigmele aparent inaccesibile noua, celor vii. Fascinatia si spaima, trairi-pereche ale fapturii umane, au facut ca intotdeauna sa se nasca mituri, legende ori pure speculatii, pentru a fi puse acolo unde misterul era atotstapanitor.

Aproape in toate cazurile, doar stiintele care au ridicat pe soclul suprem ratiunea au incercat sa explice fenomene specifice trecerii in „lumea de apoi”. Si uneori chiar au reusit sa se faca perfect credibile, chiar daca alteori, fara a aborda corect situatia, s-au aratat ingenuncheate de ceea ce numim simplu inexplicabil.

„Ortul popii”

Despre trecerea omului in moarte, poate ca stiinta nici nu ar trebui sa caute cu atatea obstinatie demonstratii palpabile. Cuvantul cel ziditor a toate ne ofera nebanuite cai de cunoastere si revelatii (dar la care suntem surzi si orbi), prin texte relativ incifrate, vechi de sute sau de mii de ani: asa-numitele carti ale mortilor, Biblia, Coranul, dar si folclorul si unele traditii ale popoarelor. Cand anume murim?

Sa ne gandim numai la o expresie romaneasca, astazi vulgarizata, care insa ne talmaceste multe: „a da ortul popii”, ortul fiind o moneda de argint pusa in mana ori pe pleoapele mortului, pentru a-si plati trecerea (vama) in lumea cealalta. Or, preotul primea plata ajutorului ritual dat raposatului, pentru a parasi mai usor lumea materiala, dupa trei zile de la declararea mortii. Interval in care – extrem de rareori, e adevarat – indivizi considerati decedati si-au revenit, zice-se, in mod miraculos. De unde sa fi stiut omul de rand ca, in cele trei zile dupa ultima suflare, ar fi perfect posibil ca mortul sa nu fie chiar mort de tot (sic!)?

Legile decesului

Societatea moderna a inventat tot felul de legi ciudate, unele aberante, bazandu-se pe „principii” aflate in interesul unor grupuri de oameni puternici: vezi avortul, homosexualitatea, consumul de droguri, drepturile criminalilor etc. etc. Iar acolo unde banul si puterea fac legea, deviza fara frontiere „Cine nu e cu noi e impotriva noastra” face ravagii. Asa e uneori si cu moartea, cand omul e ispitit sa se considere un fel de Dumnezeu.

Asa ca, pesemne sub protectia unei prezumtii de... vinovatie, s-au dat legi care stabilesc termenii relativi de constatare a mortii. Daca inima si respiratia s-au oprit, decesul va fi declarat doar daca sunt prezente si urmatoarele criterii clinice: inconstienta totala si lipsa activitatii motrice spontane; pierderea oricaror reflexe ale trunchiului cerebral; absenta totala a oxigenarii spontane.

Principiile respective – traduse succint in ideea mortii intregului creier – sunt valabile pretutindeni in lume, cu trei exceptii notabile: Marea Britanie, Grecia si Ungaria. Aici, moartea cerebrala e sinonima cu moartea numai a trunchiului cerebral, ceea ce din start plaseaza disputele stiintifice si etice in planul foarte palpabil al sanselor la supravietuire acordate unei persoane aflate in pragul Marii Treceri.

Dincolo de cinematografie

Exista zombi (sau mai bine spus morti-vii)? „Am vazut prin filme, dar nu e nimic adevarat”, asa suna raspunsul primit de la mai multe persoane. Totusi, chiar oamenii de stiinta contrazic scepticismul amatorilor de filme horror. Asadar, zombi exista, dar ei sunt victimele unui ritual unui voodoo originar din Haiti. Condamnati de comunitate, ei trebuie sa inghita un preparat toxic care le blocheaza influxurile nervoase si ii paralizeaza.

Desi traiesc, in acest moment par morti, fara nici un dubiu. Inchisi in ascunzatori subterane, nefericitii sunt readusi la viata datorita altui preparat din plante (matraguna, beladona s.a.), apoi alungati in sate foarte indepartate, unde vor ramane sclavi pentru tot restul zilelor. Intregul mecanism a fost identificat dupa 1980, de toxicologul japonez Takeshi Yasumoto. Cat despre „mitul” parului si unghiilor crescute dupa moarte, el e doar o iluzie optica data de deshidratarea si reactia tesuturilor inconjuratoare.

In fine, asa-numita suspendare a vietii prin congelare e si ea un fel de bluff stiintific, deoarece inghetarea tesuturilor vii duce la distrugerea ireversibila a celulelor. Ceea ce se practica in medicina e scaderea temperaturii corporale la unii bolnavi, pentru a le proteja creierul. Exista totusi si exercitii in fata carora si cercetatorii tac. In consecinta – de fapt, cand murim cu-adevarat?

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 03/01/2011 @ 08:00:53, in ro - Stiinta si Societate, read 1941 times)

 Sir Isaac Newton nu a fost doar un genial fizician si astronom, ci si un destoinic cercetator al cartilor religioase. Recent, la Biblioteca Nationala din Ierusalim, a fost descoperit un manuscris, considerat de catre grafologi ca fiind scris chiar de mana lui Newton, in care acesta isi exprima temerile fata de venirea „sfarsitului lumii” in anul 2060.

Documentul a fost, se pare, cumparat de un erudit evreu, la o licitatie organizata in 1936, la Casa Sotheby’s din Londra, si dupa moartea colectionarului, familia a donat manuscrisul bibliotecii din Ierusalim. Paginile ingalbenite de vreme releva faptul ca Isaac Newton incerca sa descifreze un presupus cod secret, incifrat in Biblie, care, credea el, continea legile secrete ale lui Dumnezeu pentru Univers.

Savantul englez a prezis ca sfarsitul lumii va avea loc la putina vreme dupa reintoarcerea evreilor in Tara Sfanta – eveniment petrecut deja, dupa cel de-al doilea razboi mondial. In opinia descoperitorului legilor atractiei universale, a doua venire a lui Christos va urma unei perioade de lungi razboaie si molime si va preceda o perioada de o mie de ani de pace, in care sfintii vor domni pe Pamant. Un eveniment la care Newton face referire precisa este intemeierea Sfantului Imperiu Roman, de catre Charlemagne, pe la 800. Studiind Cartea profetului Daniel precum si versete din Noul Testament, Newton trage concluzia ca lumea se va sfarsi la exact 1260 de ani de la acest eveniment.

Codul secret al Bibliei

 Controversatul manuscris, in care Newton si-a incercat talentul de caligraf asternand pe hartie cateva fraze intr-o ebraica foarte ingrijita, va face obiectul unei emisiuni pe postul BBC2, emisiune intitulata „Ereticul ascuns” si in care academicianul canadian Stephen Snobelen – „redescoperitorul” ineditului document – va prezenta o descriere „surprinzatoare” a marelui fizician. „Opiniile sale despre Apocalipsa nu difera prea mult de cele ale oamenilor din epoca in care Newton a trait. Dar faptul ca a dat, pentru sfarsitul lumii, o data certa – anul 2060 – ne face sa credem ca el s-a bazat pe informatii concrete, vizavi de aceasta data. Desi savantul nu da detalii, in manuscrisul gasit la Ierusalim, despre cauza Apocalipsei, astronomii care au analizat manuscrisul sunt de parere ca Newton s-a referit, probabil, la impactul Terrei cu un asteroid.

Surse contemporane, apropiate lui Newton, spun ca acesta studiase cu pasiune, timp de aproape jumatate de veac, subiectul Apocalipsei, dar era reticent in a vorbi public despre el. Totusi, se stia inca de pe atunci interesul manifestat de Newton fata de lucrarea Clavis Apocalyptica (Cheia Apocalipsei) a lui Joseph Mede”, afirma Snobelen. Alaturi de consideratiile privind sfarsitul lumii, savantul englez incearca o discutie matematica asupra proportiilor templului din Ierusalim, fiind de parere ca planurile acestuia corespundeau cu dispunerea anumitor stele.

„Este clar ca Newton credea ca in Biblie exista o intelepciune al carei sens contemporanii sai il pierdusera. El credea ca Biblia fusese codata si prin studiul profetiilor si al versetelor legate de cifre si date, el ar fi putut-o decoda. Acest document ne infatiseaza un savant ghidat de fervoare religioasa, de dorinta de a vedea faptele divinitatii in lumea reala”, afirma curatorul bibliotecii din Ierusalim, Yemima Ben-Menahem.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 04/01/2011 @ 08:00:43, in ro - Stiinta si Societate, read 1366 times)

 Se spune, si pe buna dreptate, ca daca niste fiinte extraterestre inzestrate cu ratiune ar ajunge sa ne viziteze planeta, ele ar considera Terra ca fiind stapanita de insecte (in primul rand, de furnici), printre alte specii autohtone numarandu-se si cea umana! Nimic amuzant aici, mai ales ca, de peste un secol, asa-numita furnica de Argentina – Linepithema humile – a invadat, incet si sigur, toate continentele. O declaratie de razboi ad-hoc, care ne dezvaluie aspecte fascinante si terifiante, deopotriva.

Debarcarea trupelor de elita

 Reperate pentru prima data in 1868, in America de Sud, furnicile argentiniene au ajuns in 1891 in Louisiana (sudul SUA), apoi o expansiune rapida le-a adus in Africa de Sud (1901) si in Europa continentala (1905). De unde, fireste, s-au raspandit mai departe: Australia si Noua-Zeelanda, Mexic si Emiratele Arabe Unite. Ultima zona ramasa necucerita de redutabilii soldati mereu victoriosi era Asia.

Pana in 1993, cand au debarcat si in Japonia, la doi pasi de continent. Am folosit corect verbul, deoarece exact aceasta este metoda prin care micile vietati au strabatut si cutreiera necuprinsul oceanelor: la bordul vaselor de transport acvatic. Regine si larve ascunse in pamant au fost „plimbate” si apoi debarcate pe noile teritorii, o data cu plantele de cafea si cu orhideele; iar mareea vie numara multe, foarte multe miliarde de combatanti.

Supercolonii canibale

Acolo unde ajung, furnicile argentiniene ataca in bande cuiburile altor specii de furnici, pe care le extermina pentru a le ocupa teritoriile si a-si insusi hrana lor. Nu se stabilesc insa intr-un singur furnicar, pentru a duce ulterior razboaie de uzura cu vecinii. Fortand putin lucrurile, am putea spune ca organizarea lor urmeaza modelul mafiot: „familiile” razboinice coopereaza in cadrul unor supercolonii, indivizii recunoscandu-se intre ei datorita unui singur feromon, inconfundabil.

Acestia nu se ataca totusi intre ei (atributul negativ se pare ca e caracteristic omului), nici macar pentru putere sau pentru hrana. Dimpotriva, se ajuta in orice imprejurare, se apara reciproc, miliardele de membri circuland liberi intre diversele „locatii”, pe raze de cativa metri. Pare putin? Nu e nici pe departe: un singur asemenea imperiu – dintre cele doua existente in Europa – se intinde pe circa 6000 km, in Franta, Italia, Spania si Portugalia. Deocamdata...

Lupta cu metode „securiste”

Omul este direct amenintat de invazia furnicilor argentiniene. Trupele acestora patruleaza in gradini si in case, rechizitioneaza fructe, zahar, scotocesc prin pubele. Mai rau, ele cresc omizi si purici de plante, inamici ai agriculturii, care insa le ofera armatelor protectoare pretioase substante hranitoare. Pentru pomii fructiferi este un adevarat dezastru aceasta simbioza. Cea mai recenta conspiratie, descoperita in America de Sud, se refera la transportarea intr-un spital a unor paraziti responsabili de infectii foarte grave.

Strategia furnicilor pare fara fisura. Desi omul a declarat razboi acestei specii, el nu poate folosi obisnuitele pesticide drept arma, deoarece – din cauza numarului urias al inamicilor cu sase picioare – ar fi nevoie de cantitati imense de chimicale, adica o distrugere inevitabila a mediului. De aceea, oamenii de stiinta s-au gandit la metode, le-am zice noi, securiste: data fiind coeziunea impresionanta a micilor invadatori, se incearca formarea unor „agitatori” capabili sa declanseze adevarate razboaie civile in cadrul supercoloniilor.

Tratati cu substante speciale, ei ar fi recunoscuti drept congeneri de adevaratele Linepithema, dar la randul lor le-ar considera intrusi si le-ar ataca. Deruta generata astfel creeaza premisele transferarii razboiului, din sfera armelor cu care, fatalmente, ne-am familiarizat, in cea a unor confruntari subtile si nimictoare. Numai ca, de la insecte, la oameni, se pare ca nu e decat un mic pas. De furnica!

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 05/01/2011 @ 08:00:35, in ro - Stiinta si Societate, read 1416 times)

 Pe o planeta pe care apa abunda, oceanele acoperindu-i doua treimi din suprafata, milioane de oameni, mai ales din Africa, Asia si America de Sud, sufera de sete ori sunt nevoiti sa strabata zilnic zeci de kilometri pentru a-si procura lichidul vital. Problemele lor ar putea fi rezolvate prin implementarea pe scara larga a unei solutii inedite, propusa de un grup de studenti din Israel.

Tinerii, studenti in ultimul an la Arhitectura, fac practica in cadrul Technion – Israel Institute of Technology, una dintre cele mai importante institutii de acest gen din lume, comparabila, daca vreti, cu faimosul MIT (Massachusetts Institute of Technology), iar ideea lor a fost rasplatita recent la o competitie internationala de inventica, cu premiul intai. WatAir (asa se numeste dispozitivul-minune) reuseste ca, intr-un mod simplu, ieftin si eficient, sa colecteze umiditatea din aer si sa o transforme in apa, chiar si in cele mai indepartate sau mai poluate regiuni din lume. Cei doi studenti care au fost „creierul” inventiei, Iosef Cory si Eyal Malka, spun ca WatAir poate fi instalat foarte rapid si folosit in orice conditii climatice.

Inventia produce 48 litri de apa zilnic!

 Inspirati de capacitatea frunzelor plantelor ce traiesc in desert si reusesc sa absoarba apa din atmosfera, cei doi au pus la punct o piramida cu varful in jos, realizata din panouri dintr-un material plastic special. Aceste panouri au proprietatea de a „atrage” umiditatea din aer si de a condensa apa astfel captata, care este transferata, prin niste santulete, spre recipientul aflat la baza piramidei. Deja primele experimente realizate intr-o regiune muntoasa din Israel, unde precipitatiile sunt foarte rare, s-au incheiat cu un deplin succes: o piramida cu suprafata totala de 90 metri patrati a „produs” intr-o zi nu mai putin de 48 litri de apa potabila! In plus, panourile sunt pliante si o piramida de dimensiunea mai sus mentionata incape lejer intr-o magazie de cativa metri patrati.

De asemenea, atunci cand nu este utilizata pentru scopul ei primordial, piramida poate fi folosita ca adapost de ploaie sau impotriva caniculei si ca loc de joaca pentru copii. „WatAir foloseste un concept extraordinar de simplu, despre care am putea spune ca a fost brevetat de natura”, a declarat presedintele juriului, Jose da Silva, care a selectat proiectul dintre alte 91 de idei similare, apartinand unor inventatori din America de Nord, Europa, Africa si Asia.

„Suntem siguri ca solutia propusa de noi va fi adoptata de guvernele tarilor afectate de seceta din lumea intreaga, ori de cele unde sursele de apa sunt sarace sau poluate. Se stie ca, zilnic, in lume mor peste 5000 de copii din cauza ca beau apa murdara si se imbolnavesc de maladii infectioase grave. Folosind WatAir, aceste probleme vor disparea si vietile celor afectati de lipsa apei sau de consumul de apa nepotabila vor fi salvate”, precizeaza Iosef Cory.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 06/01/2011 @ 10:00:02, in ro - Stiinta si Societate, read 1437 times)

 Celebrul film care face inconjurul planetei, impunand imaginea de erou a bizarului om-liliac, este un science-fiction numai in ce priveste productia cinematografica. Adevaratele inceputuri ale justitiarului mascat se deruleaza aievea, chiar in zilele noastre si nu intr-un neverosimil (inca) Gotham City, ci in apropierea orasului german München, in conceptia „parintelui” sau, inventatorul Alban Geissler si incarnat deocamdata de curajosul cascador Felix Baumgatner, cunoscut pentru saltul sau de pe turnurile Petronas din Kuala Lumpur, cea mai inalta constructie din lume.

Noua generatie de... grifoni

Se-ntelege probabil ca este vorba despre un costum special, cu totul neobisnuit, care are in dotare diverse accesorii bizare, destinate zborului individual. Inventia lui Geissler a fost utilizata de Baumgatner in 2003, pentru a traversa Marea Manecii. Sa fi fost acesta un zbor istoric pentru civilizatia umana contemporana, comparabil cu cel al aviatorului Louis Bleriot, care in 1909 a survolat pentru prima data acelasi spatiu? Doar proba timpului ne va da raspuns, daca va mai avea rabdare cu noi...

Monoplanul francezului se numea Bleriot XI si a parcurs cei 33 de kilometri dintre Calais si Dover in 27 de minute. Aripa zburatoare manevrata de Felix a fost botezata Gryphon. Lansata cu ajutorul unui avion deasupra orasului englez Dover, ea a strabatut in sens invers 35 de kilometri, pana la Capul Blanc-Nez (langa Calais), in numai 14 minute. Se nastea astfel o noua generatie de „grifoni”, de data aceasta neinsufletiti. Si, desigur, ajunsa sa slujeasca altor scopuri decat aceluia de satisfacere a nostalgiei zborului omului dornic sa-i creasca aripi.

Armata, mereu vigilenta!

Cine altcineva putea sa puna ochii (si mana) pe ingenioasa inventie, daca nu Bundeswehr-ul? Militari ai armatei germane au fost antrenati sa testeze o varianta „imbunatatita” cu ajutorul firmelor ESG si Dräger. Iar daca totul va merge bine, Gryphon va intra in dotarea militarilor pana la sfarsitul acestui an, beneficiind de o aparatura de ultima generatie. Actualmente, putem vorbi despre un planor, care include combinezonul impotriva frigului si masca de oxigen, un sistem de navigatie si un dispozitiv pentru transportarea a circa 100 kg de materiale.

Antrenamentele militarilor presupun saltul din avioane, de la peste 10 km altitudine, zona cu oxigen rarefiat si temperaturi extrem de scazute. Motivatia urcarii atat de sus este ca lunecarea prin aer a servantului ii permite deschiderea parasutei dupa mai mult timp si astfel, atingerea solului chiar si la 40 km distanta fata de punctul corespunzator sariturii. Ceea ce in conditii de conflict armat este deosebit de important. Or, parasutistii obisnuiti trebuie sa-si deschida repede parasutele, sa le manevreze, ceea ce le ia pana la 45 de minute.

Razboinicii inaripati

Noul Batman ajunge la uluitoarea viteza de 200 km/ora, atingand cu precizie punctul de aterizare (40 km) in numai 15 minute! Ce-i drept, pentru militari apar avantaje imense. Avionul purtator nu va mai patrunde dincolo de liniile inamice, oamenii zburatori parcurgand drumul singuri, in deplina securitate: forma si structura Gryphonului il fac aproape nedetectabil pe radar. Dar Geissler nu se opreste aici. El intentioneaza sa-si doteze aparatul si cu doua mici motoare cu reactie alimentate doar cu cativa litri de carburant.

Ideea a fost de altfel testata deja de pilotul de vanatoare elvetian Yves Rossy, care a efectuat peste 30 de asemenea zboruri. Performanta e una de exceptie, „roiuri” intregi de razboinici zburatori putand ataca inamicul, in profunzimea liniilor sale, pana la 200 km, fara ca avionul transportator sa se expuna vreunui risc. Spectacolul e asigurat, desigur, insa totul miroase de la o posta a ceea ce de mult se numeste recrudescenta cursei inarmarilor. Cursa care nu pare a se apropia de un finish demn de aplauze.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 07/01/2011 @ 10:00:02, in ro - Stiinta si Societate, read 1369 times)

 Privit, in urma cu nu multa vreme, drept o ipoteza desprinsa din romanele science-fiction ale lui Asimov sau Clarke, turismul spatial a devenit in ultimii ani o realitate incontestabila. Deocamdata, pretul calatoriilor in jurul Pamantului este prohibitiv pentru majoritatea oamenilor, in conditiile in care la ora actuala exista o singura companie in bransa, cea a magnatului britanic Richard Branson, care utilizeaza insa exclusiv tehnologie americana. Dar foarte probabil ca initiativa concernului european EADS Astrium, de a lansa propriile vehicule spatiale destinate turismului va genera o concurenta serioasa in domeniu, situatie din care clientii nu vor avea decat de castigat...

Dupa cum se stie, EADS Astrium reprezinta cel mai important constructor european de rachete si sateliti, fiind, printre altele, si proprietarul companiei Airbus. Departamentul de Transport Spatial al acestui concern a prezentat publicului, la Salonul Aeronautic de la Paris, care se desfasoara chiar in aceste zile, prototipul rachetei Phoenix, destinata exclusiv turismului spatial.

Racheta, similara ca forma cu cele trimise in Cosmos de NASA, fiind deci reutilizabila, va avea o lungime de circa 60 metri si o anvergura a aripilor de aproape 18 metri. Prototipul prezentat la expozitia de la Paris a avut dimensiuni de sase ori mai mici decat cele estimate de constructori pentru racheta propriu-zisa. Navigand cu o viteza de 4800 km/ora, racheta isi va transporta pasagerii, in doar cateva minute, in afara atmosferei terestre, la 100 km altitudine, de unde acestia vor savura o priveliste superba a planetei albastre, aflandu-se, pentru aproape zece minute, in stare de imponderabilitate.

Pretul biletului? Un chilipir!

 Initiativa firmei EADS Astrium i-a luat oarecum prin surprindere pe concurentii americani si rusi, dat fiind faptul ca marele concern se specializase pana acum doar in misiuni fara echipaj uman. Deja pe 8 mai 2004, prototipul Phoenix a fost lansat cu succes de la 2400 metri altitudine, dintr-un elicopter, si a aterizat cu precizie si fara incidente, dupa un zbor dirijat prin satelit.

Testul, desfasurat pe aerodromul de la Kiruna, la 1240 km de Stockholm, a vizat portanta aeronavei spatiale si specialistii de la laboratoarele EADS Astrium din Bremen au in proiect lansarea navetei de la o inaltime de 10.000 metri, dintr-un balon. Versiunea finala a vehiculului va trebui sa pluteasca de la o altitudine de 129 kilometri! Constructorii spera ca pretul foarte scazut, pe langa cel practicat de concurentii de la compania lui Branson – 200.000 dolari, comparativ cu peste 1 milion – va atrage un aflux de clienti, dornici ca, incepand cu anul 2009, cand se prefigureaza zborul inaugural, sa vada Pamantul din spatiu...

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 08/01/2011 @ 10:00:33, in ro - Stiinta si Societate, read 1574 times)

 Oamenii de stiinta ne demonstreaza ca suntem alcatuiti din lipide, proteine, acizi nucleici... De acord, daca ne gandim doar la corpul fizic. Dar toata aceasta masinarie elaboreaza idei, are amintiri si se proiecteaza in viitor, fiecare dintre noi fiind constient ca este o entitate unica pe parcursul vietii. Constiinta? Ce este ea, de fapt, si unde se ascunde? O provocare veche de milenii, careia inca nu-i putem face fata!

De la inima, la „buzunarele” cerebrale

In perioada secolelor al VI-lea – al IV-lea i.Chr., inteleptii au inceput sa-si puna intrebari (si) despre cele nevazute, nemailasand intreaga cunoastere in seama Divinitatii creatoare de viata. Pentru Pitagora, spiritul se naste in creier. Cum altfel sa explici ca un soc produs asupra creierului provoaca inconstienta, adica oprirea temporara a gandirii? Doua secole mai tarziu Aristotel vine cu o viziune proprie, despre un fluid vital care ne controleaza miscarile si gandirea, „curgand” dinspre inima. Rationamentul lui e implacabil: vocea se naste in piept, or vocea e manifestarea directa a spiritului, deci spiritul se afla in piept. Bineinteles, in inima, organ ce pare a avea o viata proprie.

Pe la anul 150, medicul grec Galien face o descoperire ce pare epocala. Disecand creiere de vite, repereaza trei cavitati si, cum are convingerea, la fel ca Aristotel, ca spiritul e un fluid, sugereaza ca el ar putea fi gazduit in aceste „buzunare”. Dar atunci cum ramane cu inima? Galien rupe pisica-n doua: inima ar contine un prim spirit, care insufla viata corpului fizic, iar cele trei cavitati cerebrale un al doilea, mai evoluat – sufletul ganditor. Dupa trei veacuri, parintii Bisericii elaboreaza doctrina lor oficiala, pornind de la teoria medicului grec: exista trei compartimente, deci spiritul e divizat in trei functii – imaginatia, reflectia si memoria.

Avem capul plin de organe

A trebuit sa treaca un mileniu si jumatate, ca aceasta doctrina sa fie pusa in discutie de filosoful Descartes, pentru care spiritul e constituit dintr-o substanta fara realitate materiala. Prin urmare, nu poate fi localizat intr-un organ material si nicidecum sa fie transat in trei ventricule. Totusi Descartes nu poate explica modul in care corpul si spiritul, totalmente diferite, functioneaza impreuna. De aceea, sugereaza ca sufletul „locuieste” in glanda pineala (hipofiza), idee contrazisa de englezul Hobbes: si daca totul este doar materie?

Atunci, spiritul ar fi produs de miscari foarte complexe din materie, de exemplu in creier. Abia catre veacul al XIX-lea se descopera ca exteriorul creierului, cortexul, are binecunoscutele circumvolutiuni ordonate dupa un plan complex, fiind impartit in mai multe organe, fiecare cu o functie mentala diferita: morala, simtul umorului, formarea ideilor etc. In fine, Paul Broca ajunge in 1861 sa confirme aceasta pura intuitie, aratand ca distrugerea unei parti anume din creier, numita „aria lui Broca”, face sa dispara o functie mentala precisa - limbajul vorbit. Totusi, unde se ascunde constiinta?

Duplexul constiinta-creier

Astazi, tehnologiile ultraperformante permit observarea functionarii creierului in direct: electroencefalograma, imageria prin rezonanta magnetica s.a. Gratie lor, neurobiologii au filmat diferente de activitate, in functie de cazul in care subiectii erau sau nu constienti de o informatie vizuala. Se probeaza, in sfarsit, legatura dintre constiinta si creier. Dar cam atat. Se mai descopera ca zone specializate, ca aria lui Broca, nu functioneaza niciodata singure, ci in conexiune permanenta cu alte sectoare ale creierului.

De aceea, cercetatorii cred ca probabil constiinta vine dintr-o „super-retea” de celule nervoase ingloband cvasi-totalitatea encefalului nostru. Totusi, actualmente e imposibil de cartografiat precis aceasta „super-retea”, asa ca nu avem decat sa speram ca, intr-o zi, bariera subtila dintre lumea materiala si cea imateriala va fi inlaturata si poate ca atunci ne vom intoarce si la starea de gratie a inceputurilor noastre de dincolo de timp.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
By Admin (from 09/01/2011 @ 12:00:42, in ro - Stiinta si Societate, read 1961 times)

 Oricat ar parea de socant un asemenea titlu, el nu se vrea a fi senzationalist, cu orice pret, ci reflecta o realitate pe care oamenii de stiinta incearca sa o inteleaga si sa o stapaneasca: posibilitatea de a-i intoarce la viata pe pacientii declarati „decedati” din punct de vedere clinic. Noua stiinta a resuscitarii ar putea schimba, prin urmare, radical modul in care medicii gandesc, in privinta atacurilor cerebrale sau cardiace, ca si viziunea asupra mortii insasi.

Imaginati-va ca cineva tocmai a suferit un atac de cord. Organele sale sunt intacte, nu a pierdut deloc sange, dar inima sa a incetat sa mai bata - definitia „mortii clinice” si creierul si-a intrerupt functionarea, spre a conserva oxigenul. Dar este oare persoana respectiva decedata cu adevarat? Pana in urma cu cativa ani, cand doctorul Sherwin Nuland scria best-seller-ul „Cum murim?”, raspunsul la aceasta intrebare era pozitiv - anume ca moartea se instaleaza deoarece tesuturile cerebrale si cele cardiace suferisera avarii ireparabile, din cauza lipsei de oxigen.

 Se considera ca procesul se instaleaza dupa patru sau cinci minute de la oprirea batailor inimii. Daca in acest timp, pacientului nu i se aplica resuscitarea cardiopulmonara, deci muschiul cardiac nu este rapid repus in functiune, sansele de recuperare sunt minime. Toata aceasta teorie a fost insa pusa sub semnul intrebarii de cercetatorii de la Universitatea Pennsylvania, condusi de dr. Lance Becker. Studiind sub lupa microscopului celulele cardiace private de oxigen, ei au observat ca acestea, chiar in absenta aportului de sange, nu mureau decat dupa cateva ore! Dar, se punea intrebarea, daca aceste celule sunt vii, de ce doctorii nu mai pot readuce la viata un om care a fost declarat mort de o ora? Specialistii au ajuns la o concluzie socanta in aceasta privinta: private de oxigen pentru mai mult de cinci minute, celulele mor instantaneu tocmai atunci cand fluxul de oxigen este reluat!

Moartea clinica ar putea dura ore intregi!

Pentru a evita aceasta situatie nedorita, medicii incearca acum sa deschida noi frontiere in domeniul resuscitarii cardiace, elaborand o metoda care ar putea fi numita „tratarea mortilor”. Ei spera ca investigarea mai atenta a proceselor misterioase produse in interiorul celulei umane, mai precis la nivel mitocondrial, unde combustibilul celular este oxidat, pentru a asigura energie, sa ii ajute sa inteleaga si sa incetineasca procesul trecerii de la viata la moarte, astfel incat pacientii sa-si poata reveni pe deplin chiar si dupa ce s-au aflat ore intregi in starea de moarte clinica.

„Mitocondriile controleaza procesul numit apoptoza, moartea programata a celulelor anormale, principalul mod de aparare a organismului impotriva cancerului. Se pare ca mecanismul de supraveghere celulara nu poate face diferentierea intre o celula canceroasa si una reperfuzata cu oxigen. Ceea ce incercam noi sa aflam este ce anume declanseaza procesul care face ca, chiar si dupa reaprovizionarea cu oxigen, celula sa moara totusi. Daca vom reusi sa oprim acest proces, vom putea da mai multe sanse de supravietuire victimelor accidentelor cardiace si cerebrale”, spune Becker.

Totodata, aceste cercetari i-au determinat pe medici sa schimbe radical abordarea, in privinta tehnicilor de resuscitare: scopul ar fi in primul rand reducerea aportului brusc si masiv de oxigen, care, asa cum am vazut, mai mult dauneaza, apoi incetinirea metabolismului si echilibrarea chimiei sangvine in vederea unei reperfuzionari gradate si sigure.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 11/01/2011 @ 12:00:53, in ro - Stiinta si Societate, read 2103 times)

 Teama de Apocalipsa, acel cumplit „sfarsit al lumii” despre care vorbesc, de mii de ani, traditiile umanitatii, l-a insotit pe om de-a lungul vremii. Despre ea vorbeau vechii preoti babilonieni, scrutand cu ingrijorare cerul, in cautarea unor „semne prevestitoare”, in venirea ei credeau esenienii de la Marea Moarta, de spaima ei milioane de oameni se inghesuiau prin biserici, inainte de venirea anului 1000, asteptand sa auda trambitele ceresti. Este clar ca, mai devreme sau mai tarziu, o catastrofa planetara se va produce, asa cum s-a intamplat de multe ori in istoria Terrei, cel mai recent acum 13.000 de ani, cand „sabia Apocalipsei” a fost o cometa...

Oamenii de stiinta sunt de parere ca acum treisprezece milenii, in epoca de piatra, o cometa de mari dimensiuni a explodat deasupra emisferei nordice a Pamantului, generand o jerba uriasa de „mingi de foc”, care au incendiat hectare de paduri, in aceasta zona a planetei. Din cauza incendiilor, populatii intregi, aflate la nivelul epocii de piatra, au fost distruse, producandu-se totodata extinctia mamutilor, dar si a altor specii de mamifere.

Acest cataclism a dus, de asemenea, la o racire accentuata a climei, care a durat peste o mie de ani (interval de timp cunoscut ca „perioada Younger-Dryas”) si a franat serios dezvoltarea primelor civilizatii umane care apareau in Europa si in Asia. „Aceasta cometa a provocat un soc care a zguduit Pamantul”, spune geofizicianul american Allan West.

„Avand aproape 3 kilometri in diametru, ea s-a fragmentat chiar inainte de impactul cu solul. S-a declansat o serie de explozii, fiecare dintre ele de puterea mai multor bombe atomice, care au transformat planeta intr-un infern. Cea mai mare parte a emisferei nordice trebuie sa fi fost cuprinsa de flacari.”

Ziua cand pe Pamant a „nins” cu diamante

Aceasta ipoteza a fost lansata la recenta intrunire a Uniunii Geofizice Americane, desfasurata la Acapulco, in Mexic si se bazeaza pe descoperirea a unui strat microscopic de diamante, in 26 de situri diferite din Europa, Canada si Statele Unite. Diamantele par sa fie ramasitele unei comete gigantice, foarte bogata in carbon, care s-a sfaramat in atmosfera, acum 12.900 de ani. Presiunea imensa si caldura generata de fragmentele de cometa cazute pe Pamant au transformat carbonul in pulbere de diamante.

„Unda de soc a fost extraordinar de puternica iar caldura generata a incendiat instantaneu blana animalelor, dar si vesmintele, croite tot din blana sau din piele, ale oamenilor primitivi. Nesfarsitele paduri si tundre din emisfera nordica au fost cuprinse de foc. Marile mamifere erbivore, in primul rand mamutii, care nu au fost ucisi de impactul initial, au murit ulterior, din cauza ca au ramas fara hrana. Doar animalele carnivore, si implicit omul, care au avut astfel hrana din belsug, au putut supravietui dezastrului”.

 Dovezile arheologice adunate in ultimele doua decenii sugerau ca primele culturi ale epocii de piatra suferisera, in aceasta perioada, un regres evident, dar pana acum nimeni nu stia ce anume il provocase. De asemenea, nu se cunostea ce determinase disparitia populatiilor americane de vanatori, descendenti din vanatorii-culegatori care migrasera in America de Nord venind din Asia. Acesti oameni erau printre cei mai priceputi vanatori de pe Terra, fauritori ai unor unelte perfectionate, cu ajutorul carora vanau mamuti. „Se credea pana acum ca disparitia lor s-a datorat schimbarilor climatice, dar acum suntem convinsi ca am aflat adevarul: acesti primi americani au fost ucisi de o cometa”, spune James Kennett, de la Universitatea Santa Barbara, California.

GABRIEL TUDOR - magazin.ro

 
By Admin (from 12/01/2011 @ 08:00:31, in ro - Stiinta si Societate, read 1455 times)

 Nu de putine ori, informatii stiintifice de ultima ora, preluate din mass-media, ne ajuta sa tinem cumva pasul cu un nivel mediu de cultura generala. Oare chiar asa sa fie? Din pacate, la fel de frecvent suntem pusi in dificultate cand trebuie sa explicam probleme aparent banale, preluate din viata cotidiana, pe care un elev de gimnaziu le poate explica. Sa vedem de pilda ce stim despre ploi!

De ce norii de furtuna sunt negri, si nu albi? De fapt, aici am putea vorbi despre un fals paradox: norii respectivi sunt albi, dar noi ii vedem negri. Si ii vedem asa, pentru ca ii privim de jos in sus. Vazuti de deasupra, ei au culoarea alba, ca toti norii. Ar trebui sa plonjam in interiorul lor, ca sa vedem cum stau lucrurile cu bizara schimbare de culori.

Un nor este format din picaturi fine de apa si cristale de gheata, raspandite intr-o masa mare de aer. Lumina soarelui, coborand in linie dreapta catre sol, se loveste de aceste obstacole care o disperseaza in toate directiile. Asadar, daca norii de furtuna par a fi negri este pentru ca grosimea lor e atat de mare, incat aproape toata lumina ajunge sa fie dispersata, inainte sa-i poata traversa. Aceste formatiuni arata uneori ca niste adevarati monstri, de peste 15 kilometri grosime: misiune imposibila pentru lumina care incearca sa-i strabata...

Ar putea sa ne cada norii in cap? Un raspuns simplu si simplist ar fi ca ei sunt atat de usori, incat plutesc pe aripile vantului. Totusi, nu e chiar asa. Un mic cumulus (alb, cu baza plata si cu varful rotunjit) de 500 m largime si 100 m inaltime contine circa 25 tone de apa, cam cat greutatea a patru elefanti adulti. Cat despre cei mai masivi, pot atinge chiar un milion de tone. Problema este ca norii nu sunt mase compacte, asa cum mentionam si mai sus.

De fapt, un nor e pur si simplu o zona in care conditiile de temperatura si de presiune sunt mai favorabile prezentei apei lichide, decat a celei sub forma de vapori. De ce picaturile si cristalele, mai grele decat aerul, nu plonjeaza asupra noastra? Ar face-o, daca interiorul norului nu ar fi agitat, traversat de curenti de aer ascendenti, care contracareaza caderea particulelor respective si cateodata le expediaza spre exterior, unde revin la starea de vapori.

E un circuit perpetuu: unele picaturi se formeaza, altele dispar. Doar cand curentii de aer slabesc, majoritatea picaturilor cad, multe devenind vapori inainte sa atinga solul. Astfel, norul se subtiaza si dispare.

„Calculatorul de ploaie” reprezinta o realizare insolita a fizicianului canadian Doug Craiven, program care poate arata cand ne udam mai mult, daca ploaia ne-a prins descoperiti: cand mergem la pas sau cand alergam. Sigur ca suntem tentati sa luam  doua varianta drept valabila suta la suta. Depinde insa de multi factori: orientarea ploii, statura persoanei, forta aversei, unghiul de inchinatie al corpului celui fugarit de ploaie etc.

Daca, de exemplu, ploaia cade vertical, e cazul s-o stergem cat mai repede la adapost, pe cand daca ne bate si un vant din spate, mai bine ar fi sa avem o viteza egala cu a acestuia. Cel putin, asa ne sfatuieste calculatorul. Dar un dus natural e floare la ureche pe langa un fulger, desi omul are mai multe sanse sa supravietuiasca unui asemenea fenomen, comparativ cu o bovina. Caci fulgerul nu loveste neaparat direct. Cand atinge mai intai solul, prin acesta se propaga un curent electric, pe zeci de metri.

Presupunand ca are ambele fiinte in vizor, va patrunde in corp printr-un picior si va iesi prin altul, pentru a se intoarce in pamant. Sansa omului vine din pozitia bipeda, astfel ca electricitatea nu va urca mai sus de bazin, pe cand la bovina va parcurge intregul corp, de obicei scotand inima din functiune. Prin urmare, sa luam aminte la ce se intampla si deasupra noastra, fiindca niciodata nu se stie cum sunt „aranjate” ploile.

Autor: ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro

 
Ci sono 3645 persone collegate

< gennaio 2021 >
L
M
M
G
V
S
D
    
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (149)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Hi, it's Nathan!Pretty much everyone is using voice search with their Siri/Google/Alexa to ask for services and products now, and next year, it'll be EVERYONE of your customers. Imagine what you are ...
15/01/2019 @ 17:58:25
By Nathan
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo


Titolo





23/01/2021 @ 06:04:59
script eseguito in 842 ms