Immagine
 Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
   
 
\\ Home Page : Storico : ro - TV Network (invert the order)
Di seguito gli interventi pubblicati in questa sezione, in ordine cronologico.
 
 
By Admin (from 28/09/2011 @ 11:00:15, in ro - TV Network, read 1503 times)

 Adevarata drama a unui om cu personalitate puternica este incapacitatea de a se pune de acord cu el însusi. Din acest izvor nefericit tasnesc obstacolele pe care le întampina acea personalitate în a accepta ceea ce au facut altii demn de luat în seama, fie ca acei „altii” se numesc Iisus Christos, Dante Alighieri sau Isaac Newton. Analiza moderna a unui artist de mare talent precum englezul William Blake (1757-1827) nu poate exclude o scurta incursiune freudiana în copilaria personajului. Numai ca pustiul Blake nu a fost abuzat în vreun fel de parinti, ci traumatizat de vedenii mistico-religioase.

Atunci cand propriul tau copil îti spune ca a vazut la fereastra „capul lui Dumnezeu” (la patru ani!), iar pe la opt ani a observat ca „albinele dintr-un copac s-au transformat în îngeri stralucitori”, înseamna ca ai de-a face cu o alunecoasa dilema: fie ca este vorba despre o imaginatie superfecunda, fie ca un derapaj psihic este deja instalat, cu o incredibila precocitate. Din tot ceea ce am citit despre interesantul domn Blake reiese ca ambele variante sunt plauzibile...

Poet, gravor, pictor si filosof al religiei, William Blake a fost un fel de extraterestru caruia nu i s-a stabilit planeta de provenienta. „Excesiv de romantic”, „nebun de legat”, „eretic neîmblanzit”, „iluminat glorios”, toate acestea sunt etichetele puse stridentelor manifestari artistico-religioase ale unei personalitati iesite din comun care a vrut sa rescrie Biblia, Infernul lui Dante si conceptiile lui Newton si care „s-a certat cu Iisus Christos”, desi îi recunostea o superioritate dumnezeiasca.

Parea un om care a trecut pe la Judecata de Apoi si prin cele noua cercuri ale Infernului dantesc si s-a întors printre oameni pentru a „retusa” conceptiile eronate sau învechite. Sarmanul domn Blake voia o revolutie spirituala pe care n-a reusit s-o concretizeze decat contrazicandu-i pe altii. Talentul sau de poet si ilustrator de carte (a realizat gravuri pentru toate operele sale) a fost incontestabil, dar singura persoana pe care a convins-o a fost sotia sa, analfabeta Catherine Boucher – care s-a semnat cu un „X” pe certificatul de casatorie.

Rebeliunea din spiritul domnului Blake s-a manifestat si în casnicie. Dansul nu întelegea de ce sotia nu accepta o concubina în caminul conjugal. Dupa aprige si uneori contondente divergente, iubitele lui Blake nu au trecut pragul usii. Consolata, doamna Blake a început treptat sa înteleaga, avea un barbat vizionar si s-a decis sa aiba si ea „unele viziuni”, ba mistice, ba laice, în care sotul ei aparea ca salvator al omenirii. Printre versurile filosofic-înfierbantate care au miscat-o profund au fost si urmatoarele: „Închisorile sunt construite cu pietre ale legii, iar bordelurile cu pietre ale religiei” (din cartea „Proverbele Infernului”).

Aceeasi doamna Blake si-a încurajat barbatul sa dea de pamant cu profetiile biblice si sa elaboreze propriile sale viziuni, intitulate „Casatoria Infernului cu Paradisul”. Curajul novator al domnului Blake a atins apogeul cand a scris „Evanghelia nemuritoare” (The Everlasting Gospel), în care Christos nu este o prezenta mesianica si nici filosofica, ci doar o „creatie suprema”. Nu e de mirare ca domnul si doamna Blake au comunicat fecund si dupa moarte, dand un bobarnac constructiv celor care s-au îndoit vreodata de autenticitatea revolutiei spirituale promovate de neîntelesul poet lumilor profunde. Atat de profunde, încat de mormantul sau s-a ales praful si se cauta si acum un loc pentru piatra sa tombala.

Autor: PAUL IOAN - magazin.ro

 
By Admin (from 26/09/2011 @ 08:00:34, in ro - TV Network, read 1267 times)

 In periplul sau prin vechiul imperiu incas, conchistadorul si cronicarul Pedro Cieza de Leon descopera in spatiul sacru din cetatea Tihuanaco, monumente, temple si piramide impresionante. Tihuanaco e situat la sud-est de lacul Titicaca, la 3870 metri altitudine, in jurul caruia se intind pajisti populate de lame. La estul sitului se inalta un lant muntos, cel mai semet si impozant varf fiind Illimani, extrem de fertil, venerat si in zilele noastre. La o distanta relativ apropiata se afla vaile tropicale (yunga) unde se cultiva, printre altele, coca.

 Cetatea Tihuanaco ce se intinde pe o suprafata de 10 kilometri patrati, avea in perioada sa de inflorire intre 30 si 60 de mii de locuitori devenind un mare centru ceremonial. O incinta sacra din piatra – Kalasasaya – in care se afla monoliti dispusi la intervale regulate, delimiteaza un spatiu sacru, prevazut cu numeroase temple. Remarcabile sunt piramida Akapana, monolitii Ponce si Bennet (dupa numele celor care i-au descoperit) si celebra Poarta a Soarelui.

Akapana e o piramida cu 7 terase, in fiecare unghi regasindu-se un monolit construit in acelasi stil cu cei din Kalasasaya. In varful piramidei se afla o curte in jurul careia sunt dispuse mici locuinte despre a caror utilizare nu se stie nimic. Mai jos de Akapana se afla un templu semi-subteran, ce contrasteaza cu piramida. In zidurile sale se afla inserate capete antropomorfe cu ochi patrati, de o expresivitate inspaimantatoare. Caracteristica cea mai remarcabila a piramidei o constituie sistemul de canalizare care traverseaza interiorul acesteia, prin care se scurgea apa de pe o terasa pe alta producand un efect de fantana. In cetate se afla un al doilea centru situat la o distanta de 1 kilometru, denumit Puma Punku. Aici se regasesc aceleasi elemente arhitecturale si aceeasi calitate a taierii blocurilor de piatra.

Poarta Soarelui e, incontestabil, monumentul cel mai impresionant din Tihuanaco. E taiata intr-un singur bloc de piatra, in varful caruia se afla un lintou decorat cu sculpturi in jurul unui personaj central care tine in fiecare mana un sceptru. Efigia zeului e inconjurata de o multime de „servitori” inaripati, pe jumatate inclinati spre el. Aceasta iconografie a fost comparata cu alte reprezentari arheologice dupa ce s-a cautat in documentele istorice si etnologice corespondentele stilistice si simbolice. Au fost astfel identificati zeul central, Tunupa, confundat cu Viracocha, varianta incasa.

Printre elementele semnificative se pot cita sceptrul care se termina printr-un sarpe bicefal, coroana si colierul, care reprezinta razele Soarelui. Legenda spune ca primii oameni traiau intr-o lume a tenebrelor pana cand marele creator Kon Tici Viracocha a zamislit Soarele si Ziua, Luna si stelele. Apoi a transformat oamenii in pietre pentru a-i pedepsi pentru faptul ca l-au batjocorit. Din aceste pietre a creat, insufletindu-le, o noua umanitate compusa din mai multe populatii. Imaginea acestui zeu a fost modificata de incasi care au incercat sa legitimeze originea lor solara facand apel la credintele seculare ale popoarelor de pe inaltele platouri.

Autor: DORIN MARAN - magazin.ro

 
By Admin (from 25/09/2011 @ 08:00:21, in ro - TV Network, read 1252 times)

 La 20 de kilometri sud de lacul Titicaca se afla situl arheologic Tihuanaco (Bolivia), pe un platou inalt de 3.800 metri. Aceasta cetate importanta din istoria civilizatiei audine preincase a fost un mare centru de ceremonial in care era celebrat zeul creator Kon Tici Viracocha. Spre mijlocul secolului al XVI-lea, conchistadorul si cronicarul Pedro Cieza de Leon a parcurs vechiul imperiu incas, cucerit de spanioli, de la nord spre sud. Dupa un sejur la Cuzco, capitala suveranilor decazuti din Peru, pleaca spre Collasuyo, oras locuit de seniorii ce vorbeau limba aymara si care au rezistat multa vreme atacurilor incasilor inainte de a fi supusi.

De la primii exploratori, la datarile moderne

Dupa ce a trecut „frontiera” dintre aceste doua lumi la Ayaviri, a descoperit la Pukara monoliti antropomorfi impozanti. Locurile in care altadata se afla o mare populatie erau insa abandonate. Calatorul a descoperit la sud de lacul Titicaca, in Tihuanaco, monumente despre care nici un document nu amintea. A remarcat colina ridicata „cu mainile oamenilor”, zidurile de sustinere, monolitii cu forme aspre. Cum au reusit vechii locuitori sa transporte si sa taie enormele blocuri din piatra care nu se gaseau prin imprejurimi?... Indienii l-au informat ca aceste constructii erau mai vechi decat incasii si ca originile lor se pierdeau in noaptea timpului.

Tihuanaco nu e atat de vechi precum spuneau cronicarii. Acum, pe baza motivelor iconografice si a datarilor moderne, se apreciaza faptul ca cetatea a fost construita intre anii 500 si 800 d.Ch. Prin anul 1000, aceasta civilizatie a disparut, din motive necunoscute. O perioada e caracterizata prin expansiunea politica, ideologica si economica a unei civilizatii in care unul dintre poli este Tihuanaco (Bolivia) iar celalalt este Wari, in Valea Ayacucho (Peru). Influenta acestui „imperiu” (un termen exagerat) se va face simtita pe toata coasta Pacificului, pana in Chile si chiar pe inaltele platouri din Muntii Cordilieri.

Cei doi poli ai „imperiului”

 In pofida relatiei apropiate datorate in special similitudinilor artistice (remarcabile), Tihuanaco si Wari au fost doua centre distincte care si-au dezvoltat propriile particularitati. Textilele, de pilda, atat de importante in istoria popoarelor andine, au atins in Peru o complexitate si o frumusete inegalabile. O astfel de expansiune n-ar fi fost posibila decat in conditii economice prospere, implicand o putere ierarhizata si centralizata si resurse suficiente. Au fost puse la punct tehnici complexe pentru a imbunatati randamentul agriculturii, au fost amenajate terase, canale de irigatie. Belsugul recoltelor si inmultirea caravanelor au dus la o importanta crestere demografica si la schimburi comerciale cu alte grupuri etnice.

Autor: DORIN MARAN - magazin.ro

 
By Admin (from 24/09/2011 @ 16:00:22, in ro - TV Network, read 1206 times)

" In Romania lenea cronica, prostia si disperarea, au ridicat pupatul moastelor la rang de ritual!

Este mult mai usor sa te rogi si sa astepti sa-ti rezolve Dumenezeu problemele, decit sa te ridici de pe curul puturos si sa FACI ceva ca sa iesi din rahatul in care te afli!

Pupatul de moaste ni se pare un obicei pe cit de idiot, pe atit de dezgustator! "

citat din video 9:26 : http://www.youtube.com/user/sidonia62

 
By Admin (from 18/09/2011 @ 08:00:24, in ro - TV Network, read 3077 times)

 Un „detaliu” îti poate aduce celebritatea, daca acel amanunt al existentei tale se afla pe un teren fertil. Este si cazul pictorului francez Jean Auguste Dominique Ingres (1780-1867), unul dintre cei mai longevivi si mai controversati artisti ai epocii în care neoclasicismul si romantismul intrau în agonie, pentru a face loc artei moderne. Considerat un sclav al formelor în dauna cromaticii, un obsedat al tusei fine care evita cu încapatanare tusele groase elogiate de expresionisti, Ingres a fost ba hulit, ba ridicat în slavi si iar umilit, fapt care l-a determinat sa devina un fel de navetist intre Paris si Roma – refugiul unde se ascundea de scandalurile provocate de adversarii sai.

Desi a fost considerat un neoclasic cu vederi romantice, Ingres a fost un precursor al modernismului francez datorita formelor bine conturate, dar uneori distorsionate – precum cele din faimoasa panza „Marea odalisca” (poreclita femeia cu patru vertebre în plus). De altfel, modul exceptional în care maestrul a conceput imaginea senzuala a spatelui femeii dezgolite – nudul cu nuante erotice mai putin avantate, dar la fel de senzual precum nudul frontal – i-a adus în posteritate celebritatea definitiva.

Si asta din cauza unui artist avangardist al secolului XX, pe numele sau Man Ray. Acest fotograf de geniu, prins sub cupola suprarealismului lui André Breton, s-a inspirat dintr-un astfel de „nud dorsal”, si anume panza intitulata „Femeie dupa baie”. Spatele perfect al nimfei asezate pe un pat generos a devenit simbolul viorii pentru Man Ray, care a elaborat celebra fotografie „Violon d’Ingres”. Numai ca aluzia magulitoare la adresa maestrului neoclasic era urmatoarea: marea pasiune complementara a pictorului era vioara. El a cantat deseori împreuna cu Paganini fragmente din Mozart, Haydn si Beethoven. În acest mod, celebritatea fotografiei lui Man Ray a generat un sinonim mai elevat pentru conceptul englezesc de „hobby”, adica preocupare importanta, adiacenta profesiei de baza.

Necazurile provocate de modul în care lucrarile sale de tinerete au fost întampinate de critici au fost atat de mari, încat Ingres a renuntat la prima sa mare iubire, Marie Forestier, cu care se logodise la Paris. Dar oprobriul de care s-au „bucurat” panzele sale de la Salonul parizian l-au determinat sa se exileze la Roma si sa traiasca la minima decenta asigurata de portrete facute la comanda. Pentru a-si înabusi iubirea pierduta, s-a casatorit în graba cu Madeleine Chapelle, iar Cetatea Eterna i-a devenit a doua casa. Multi ani mai tarziu, cand geniul artistic i-a fost recunoscut, a devenit chiar Ofiter al Legiunii de Onoare – nominalizare venita chiar de la Napoleon III.

Însa perioada de glorie artistica a fost umbrita de moartea sotiei, si Ingres a început sa lucreze din ce în ce mai rar. O revigorare a carierei s-a produs dupa ce s-a recasatorit cu Delphine Ramel: maestrul avea saptezeci si unu de ani, iar ea patruzeci si trei. Pictorul a trait o noua perioada fericita si s-a stins la optzeci si sase de ani, fiind înmormantat la Pere Lachaise. În urma sa, nume celebre precum Picasso, Degas si Matisse s-au declarat „elevi ai lui Ingres”. Iar „Vioara lui Ingres” avea sa faca valva, aducandu-ne aminte si de pasiunea lui Einstein pentru acest instrument.

PAUL IOAN - magazin.ro

 
By Admin (from 13/09/2011 @ 14:00:52, in ro - TV Network, read 2300 times)

 Un artist elvetian cu nume de italian si stabilit la Londra, acesta a fost pictorul, desenatorul si scriitorul Henry Fuseli (pe numele sau adevarat Johann Füssli), care a fost nevoit sa-si paraseasca tara de origine din cauza unui gest aproape eroic: a ajutat un prieten sa dovedeasca actele de coruptie ale unui înalt magistrat. Pare o situatie a lumii moderne, dar asta se-ntâmpla prin 1761, când viitorul pictor avea doar douazeci de ani.

Henry Fuseli (1741-1825) s-a nascut la Zürich, într-o familie de artisti dar a plecat în Germania si apoi în Italia, pentru a scapa de persecutii. Ajuns în patria marilor maestri ai Renasterii, Fuseli îsi schimba numele si se hotaraste sa se dedice picturii si schitelor. În lunga sa cariera, va realiza peste doua sute de picturi si opt sute de schite, unele din ele mai apreciate decât pânzele. Desi la Londra îsi câstiga existenta cu scurte povestiri, norocul lui a fost insistenta lui Sir Joshua Reynolds de a se dedica total picturii.

Tânarul Fuseli l-a ascultat si, dupa mai multe tentative reusite, a completat un exeptional ciclu de picturi si desene dupa poemele epice ale poetului John Milton („Paradisul pierdut” si „Paradisul regasit”). Expozitia cu pricina a fost un mare succes, comparabil cu un ciclul dedicat lui Shakespeare, în aceeasi perioada. A fost marele moment de glorie al lui Fuseli, care ulterior a fost numit membru asociat al Academiei regale (dupa câtiva ani a devenit membru cu drepturi depline).

În aceeasi perioada fasta a carierei lui Fuseli, pe plan sentimental se produce o „vâltoare” care ar fi putut sa-i afecteze întreaga viata si cariera. El se casatorise cu blânda si frumoasa Sophia Rowlins. Dar în acea perioada (1788) primeste o comanda pentru un portret de la energica feminista Mary Wollstonecraft (fire aventuroasa si cu multe necazuri în dragoste). În cursul sedintelor, între cei doi se naste o idila suficient de puternica si Henry a fost foarte aproape de a-si parasi proaspata nevasta. Numai ca aceasta a gasit resurse puternice pentru a o alunga pe Mary din preajma sotului sau. Avea sa fie o mutare fericita, pentru ca acea luptatoare pentru drepturile femeilor era o aducatoare de nefericire barbatilor din scurta ei viata.

Majoritatea covârsitoare a lucrarilor lui Fuseli sunt impregnate cu supranatural si cu o dinamica excelenta, care ne aduc aminte de scenele în miscare ale lui Rubens. Mitologia greaca a fost o predilectie a maestrului (care îl tradusese pe Homer în tinerete). Apetenta sa pentru paranormal a condus la realizarea celei mai cunoscute pânze ale sale, si anume „Cosmarul” (1782), opera care pune în evidenta fara dubii ca Fuseli a fost un mare pictor al epocii sale.

Elementul central al compozitiei este celebrul demon al noptii, Incubus, care hartuieste femeile, provocându-le cosmaruri cu nuante erotice. Drama femeilor atacate de Incubus este ca pot ramâne însarcinate si da nastere unor personaje controversate – cum este si Merlin, conform unei traditii medievale. Nevinovata femeie din compozitia lui Fuseli devine simbolul nefericii materne. Ea va deveni mama unei vrajitoare (sau vrajitor) si acest blestem o va urmari pâna la moarte.

Pânza „Cosmarul” este capodopera lui Fuseli cea mai cautata si mai folosita în tratatele de parapsihologie. Demonul Incubus este aici prezentat ca o monstruozitate, dar unii autori spun ca acesta poate lua înfatisarea unui om obisnuit, pentru a-si pacali victima. Oricum ar fi, Fuseli ne face sa tresarim în fata unei capodopere terifiante.

Autor: PAUL IOAN - magazin.ro

 
By Admin (from 07/09/2011 @ 08:00:21, in ro - TV Network, read 1314 times)

 Putini maestri ai picturii universale si-au dedicat cea mai mare parte a lucrarilor vietii rurale vazute în toata splendoarea ei si care se poate defini cel mai bine la o petrecere. Olandezul Jan Steen a fost marele contemporan al lui Rembrandt care s-a situat exact la opusul ideilor autorului „Lectiei de anatomie”. Personajele simandicoase ale mediului urban elitist dispar ca prin farmec la Steen, locul lor fiind luat de taranii cu zambetul pe buze, cu dor de chef pana-n zori, si de copiii care nu stiu decat sa se joace si sa faca o dezordine... încantatoare.

Modestul si mult gustatul Jan Steen (1626-1679), nascut la Leiden, a avut de mic anturajul tavernei si al chefliilor în fata ochilor. Localul „Halba rosie” era unica sursa de existenta a familiei sale, timp de mai multe generatii. Astfel, chiar daca Jan studiaza la scoala latina (era catolic) – specializata în teme religioase si portretistica –, viata rurala l-a atras cel mai mult si în special scenele de interior pline de buna dispozitie. Foarte rare sunt peisajele bucolice, cu pastorii si agricultorii în plina activitate. Marea bucurie a creatiilor sale a fost sa surprinda chipul oamenilor simpli, gesturile lor atunci cand se reunesc la o masa plina de bunatati. Si la fel de important pentru spiritul sau de observatie a fost obsesia detaliilor amuzante, caci maestrul priveste atmosfera de petrecere cu duiosie si dulce ironie.

Cine altul decat Steen s-a transformat într-un patron (mai putin dibaci la finante) de berarie, în localitatea Delft. Chiar daca a dat faliment, ochiul vigilent al artistului a retinut toate amanuntele unui chef, inclusiv o femeie bine cherchelita care nu mai gaseste drumul spre casa si devine fara voie bufonul satului. Cine altul putea sa observe cearta dintre doi jucatori de carti, bine afumati, gata sa se înfrunte cu cutitele. Evident, din compozitie nu lipsesc copilul si cainele sau, pentru a mai îndulci atmosfera.

Ironia maestrului triumfa în lucrari precum cea intitulata „Lumea cu fundu-n sus”, în care, la finele unei petreceri dintr-o sufragerie de la tara, un catel se suie pe masa si termina tortul uitat de meseni. Înduiosatoare este scena pe care ne-o descrie Steen cu prilejul celebrarii Sfantului Nicolae (care pe vremea sa era un fel de sarbatoare de Craciun). Copiii primesc dulciuri, jucarii si pantofi; unii se bucura, dar altul, mai maricel, începe sa verse lacrimi – probabil parintii îl uitasera. Dar si cu acest prilej exista în scenariu o armonie exceptionala între veselie si dezordinea din interior, iar toate personajele, multe ca de obicei, au fizionomii semnificative.

O panza care m-a impresionat în mod special este „Scoala satului”. Pare ca atmosfera si scenografia sunt preluate din Amintirile lui Creanga, desi geniul Humulestilor avea sa se nasca doua secole mai tarziu. În prim-plan este baiatul lenes, care atipeste obosit de învatatura; altii stau la o masa comuna si dezleaga buchiile. La masa centrala sta învatatoarea care corecteaza lectiile, iar în fundal copiii se joaca si se urca pe masa nepasatori. Într-o alta scena scolareasca, un poznas, asa ca Nica al Petrei Ciubotariul, primeste cateva lovituri la palma cu o lingura de lemn...

Inconfundabilul Jan Steen ne aduce aminte cu un talent inegalabil cum se îmbina sotiile copilariei si pataniile oamenilor mari, acolo unde armonia vietii colective este imbatabila. Emotionantele lui scene cu multe si vioaie personaje ne fac sa ne gandim unde este viata reala: la tara sau într-o urbe unde oamenii se însingureaza si petrec tot mai izolati? Pacat ca acest maestru al vietii rurale a trait numai 53 de ani si nu a avut un urmas pe masura.

PAUL IOAN - magazin.ro

 
By Admin (from 03/09/2011 @ 11:00:13, in ro - TV Network, read 1289 times)

 In marea tara a rasaritului care este China, tara a Marelui Zid si a unei impresionante armate de statui de lut, a pagodelor indraznete si a barajelor impunatoare, exista inca un loc magic in care totul pare mai presus de puterea imaginatiei noastre. Acesta este „Orasul sau Palatul Interzis”, fosta resedinta imperiala a dinastiilor Ming si Qing. Transformat in muzeu, este cel mai bine prezervat complex de palate din zilele noastre.

Numele sau intreg este „Orasul purpuriu interzis” si se trage pe de-o parte de la credinta straveche ca aici locuiau doar zeii, si, bineinteles, imparatul, ca fiu de zei, si pe de alta de la faptul ca, in afara imparatului, a familiei si favoritelor sale si a celor care slujeau aici, nimeni nu avea voie sa patrunda pe acest teritoriu sacru.
 Constructia a durat 14 ani. A inceput in 1406, in al patrulea an de domnie al imparatului Young-te si s-a terminat in 1420 in al 18-lea an de domnie a aceluiasi imparat.

Un an mai tarziu, el a schimbat capitala tarii de la Nanjing la Beijing si, din acel moment, 24 de imparati au locuit in Orasul Interzis, 14 din dinastia Ming si 10 din dinastia Qing. Ocupand o suprafata de 720.000 metri patrati, complexul are patru porti marete, este inconjurat de un zid inalt de 12,5 metri si de un sant cu o latime de 5,2 metri si este presarat cu mici torente si o multime de arbori si flori.

Exista peste 8700 camere in constructiile de lemn, toate acoperite cu tigle emailate galbene, culoare pe care numai imparatii aveau voie sa o foloseasca la acoperisuri. Aceste incaperi splendid ornamentate sunt impartite simetric intre partea de nord si cea de sud, palatele fiind plasate pe ambele parti ale unei axe centrale. Totul indica atat maiestria constructorului, cat si incredibilila creativitate a arhitecturii chineze in general. Bijuterie a culturii tarii, Palatul isi pastreaza fata sa originala capatata in timpul dinastiei Ming. Multe dintre cladiri au cazut prada unor incendii dar au fost refacute identic. De aceea cele mai multe dintre pavilioane dateaza din primii ani ai dinastiei Qing.

Complexul adaposteste, pe langa palate si pavilioane, sali de receptie, curti interioare si temple, cele mai multe camere apartinand, evident, imparatului. Conform traditiei, acest „fiu al cerului” putea avea trei neveste principale, sase favorite si 72 de concubine de rang mai marunt. Au existat insa imparati care au ajuns la 2000 de concubine care purtau un fel de ecusoane aurite, cu data nasterii, care le dadea statutul de musafiri de onoare,

Cea mai importanta sala din complex este cea a „Supremei Armonii”. Dateaza din secolul al XVII-lea, are 35 metri inaltime si acoperisul este sustinut de 24 de stalpi. Pe un podium de lemn de jacarta este tronul principal si, din tavan, atarna un dragon de aur, simbol al puterii imperiale. Revolutia din 1911 a alungat dinastia Qing, exilandu-l pe imparatul Pu Yi la marginea Orasului interzis, in 1924 fiind alungat cu totul. In 1914 a fost deschisa aici prima expozitie de antichitati si, in 1925 s-a hotarat ca Palatul sa devina muzeu. In 1961, Consiliul de Stat a hotarat sa acorde o atentie speciala complexului care, din 1987, a intrat sub protectie UNESCO.

Autor: IRINA STOICA - magazin.ro

 
By Admin (from 02/09/2011 @ 10:41:58, in ro - TV Network, read 1813 times)

 Pictorul englez John Maler Collier (1850-1934) a fost unul dintre cei mai interesanti artisti supranumiti „pre-rafaelisti” – adorau arta lui Rafael si sustineau ca tot ceea ce s-a petrecut dupa el reprezinta doar „coruperi ale compozitiilor elegante”.  Venit pe lume într-o distinsa familie de personalitati cu înalte pozitii în societate (membrii de frunte ai Parlamentului de la Londra si cu functii importante în justitie), John Collier s-a asociat pe viata cu familia celebrului biolog Thomas Henry Huxley, mare sustinator al teoriei evolutiei speciilor a lui Darwin, poreclit si „Buldogul lui Darwin”.

Astfel, Collier nu numai ca a fost casatorit cu ambele fiice ale lui Huxley (împotriva unei legi victoriene care interzicea ca fiica mai mica sa se marite cu vaduvul surorii mai mari), dar a fost profund influentat de teoriile îmbratisate de socrul sau – concepte care l-au îndepartat pe artist de preceptele religioase clasice. Astfel, pictorul afirma ca este un adept convins al „utilitarismului” si al „secularizarii moralitatii”. Obtinerea placerii si a fericirii era scopul suprem al vietii si al eticii acesteia. În general, utilitarienii îsi trageau radacinile din filosofia lui Epicur, adaptata secolului XIX de unii ganditori englezi.

Cunoscand aceste conceptii promovate de pictorul englez, devenit „Onorabil” prin obtinerea distinctiei de Ofiter al Imperiului Britanic, putem întelege cateva din cele mai importante lucrari ale sale – care îl reprezinta si care-l caracterizeaza ca pe un mare iubitor de legende si nu un intelectual atasat vreunei religii (vorbea în termeni duri despre catolicism). Una din legendele preferate a fost cea a lui Tannhäuser, poet si trubadur german traitor în secolul XIII.

Acest erou (cunoscut doar din poemele sale) ar fi avut privilegiul (sau ghinionul) sa descopere asezarea subterana unde locuia Venus (Venusberg). Un an de zile a petrecut în placerile acelui taram al femeilor superbe, apoi a iesit la suprafata, cuprins de remuscari. S-a dus la papa sa-l absolve de pacate, dar acesta a refuzat. Tannhäuser a plecat întristat si a disparut în Venusberg, iar dupa trei zile din bastonul papal au rasarit flori, ceea ce nu se întamplase niciodata (povestea a fost reluata de Wagner).

 

Lady Godiva, o Godgifu (990 -- 10 settembre 1067), era una nobildonna anglosassone d'Inghilterra, moglie del conte Leofrico di Coventry (Inghilterra).

Secondo la leggenda, cavalcò nuda per le vie di Coventry per ottenere la soppressione di un ulteriore tributo imposto da suo marito ai propri sudditi.
Per tradizione popolare l'appellativo inglese "Peeping Tom", equivalente italiano di "guardone", deriva dal fatto che il giovane Tom la guardò e rimase talmente impressionato da divenire cieco.

Un alt cap de afis al operelor lui John Collier este mitul lui Lilith, despre care se spune ca ar fi fost prima nevasta a lui Adam si care a avut un „destin satanic”. Nonconformistul ganditor si pictor ne-o prezinta pe Lilith ca pe o splendida femeie care îmblanzeste un piton. Partea ciudata a povestii sale o reprezinta motivul pentru care nu s-ar fi înteles deloc cu Adam: cine sa stea deasupra în timpul actului sexual! Pare o banalitate, însa daca subliniem ca Lilith a fost creata tot din huma, ca si Adam, vedem aici o problema de ierarhie: ea si primul barbat erau egali, spre deosebire de Eva, care era inferioara, caci fusese facuta dintr-o coasta a barbatului. Lilith nu a suportat pretentiile lui Adam si a disparut, devenind un demon al noptii, o amenintare la adresa noilor nascuti...

Legenda are mai multe variante, iar personajul cu pricina este prezent si-n Vechiul Testament sub forma unei „bufnite urlatoare”. Interesant este ca John Collier o prezinta pe acea femeie cu „prea multa personalitate” singura, ca si cum artistul nu-l baga în seama pe Adam (asa cum face Dürer), pledand, în consecinta, cauza ei. Oricum, Lilith ramane un mister si, dupa cum vedem cu certitudine, femeia nu are prea multe sanse biblice de a fi egala barbatului. E ca la aritmetica: nu se compara mere cu pere...

Autor: PAUL IOAN - magazin.ro

 
By Admin (from 24/08/2011 @ 11:00:33, in ro - TV Network, read 1796 times)

 Ce usor e pentru unii sa spuna, în anumite momente ale vietii: M-am saturat, plec acolo unde n-o sa ma gaseasca nimeni! Mai greu este sa se tina de cuvânt, iar Paul Gauguin, rebelul suparat foc pe arta europeana a epocii sale, a fost unul dintre aceia care chiar si-a luat talpasita spre o insula paradisiaca a Oceanului Pacific, în Polinezia franceza, Insulele Marchize. Acolo, în „Cimitirul Calvarului” din localitatea Atuona, statea singur un pictor major al postimpresionismului, din 1903. Dar în 1978, un alt mare artist europeran avea sa i se alature. Belgianul Jacques Brel a fost înmormântat tot acolo, dupa lungi rataciri pe mare, stiind ca are cancer la plamâni. Brel si Gauguin nu s-au întâlnit altfel decât la capatul lumii, acolo unde, poate, începe o alta lume.

Francezul pe jumatate peruan (dupa mama) este unul dintre acei maestri inconfundabili ai elitei picturii universale caruia îi recunosti imediat culorile îngrosate, tipatoare si contrastante, ca si usoara neglijare a formelor. Încadrat de critica în curentul primitivismului, inspirat din arta africana si asiatica, Gauguin a anticipat si fovismul – „disperarea cromatica”.

Numai ca biografia acestui nonconformist a fost la fel de palpitanta precum preocuparea sa obsedanta de a gasi prin arta raspunsul la întrebari esentiale ale existentei. Refugiul sau pe tâmuri la care altii nici nu viseaza a fost, de fapt, o prelungire a unei vieti careia nu-i mai gasea sensul. Alcoolic depresiv, maestrul a încercat sa se sinucida si în perioada celor noua saptamâni cât a batut tavernele alaturi de „bizarul” sau amic, Vincent van Gogh (la Arles, în sudul Frantei). Cei doi amici erau chiar sa se omoare într-o seara, iar ulterior olandezul si-a taiat urechea pentru a o face cadou unei prostituate...

Din pacate, Paul Gauguin a fugit de arta prea „conventionala” a Europei, si-a cladit cu arme strict personale un stil si o tematica cu totul noi, dar nu a putut fugi de negurile din sufletul sau. Tahiti i-a oferit salbaticia de care avea nevoie, iar amantele adolescentine de prin partea locului i-au adus trecatoare clipe de fericire. Pastoral si mistic, maestrul încerca sa comunice cu divinitatea (poate chiar cu zeitatile locale), careia îi cerea cu insistenta sa dezvaluie „De unde venim?” (titlul capodoperei sale, realizate în 1897).

Nelinistile spiritului sau se exteriorizau cu vehementa si la capatul lumii, Gauguin razboindu-se atât cu reprezentantii bisericii, cât si cu autoritatile laice. Si-a riscat cu seninatate atât sanatatea, cât si libertatea, fiind închis trei luni. Material, practic traia la limita si doar datorita unui dealer de arta – Ambroise Vollard – mai primea bani din tara. Baraca în care vietuia ne aduce aminte de bojdeuca lui Creanga, iar o data cu trecerea anilor tinerele sale prietene îl suportau cu greu.

Singurele momente de detasare fata de o lume pe care nu o mai întelegea le-a parcurs atunci când a scris lucrarea „Înainte si dupa” – memoriile vietii tahitiene, opinii despre literatura si arta. Însa starea sa psihica se agrava si certurile cu autoritatile se acutizau pe zi ce trecea. Se simtea încoltit pe nedrept din toate partile. Într-o stare deplorabila, Paul Gauguin se stinge la cincizeci si patru de ani – probabil de sifilis. Era anul 1903. Dupa un secol, în 2003, la Atuona s-a deschis Centrul Cultural Paul Gauguin.

PAUL IOAN - magazin.ro

 
Pagine: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Ci sono 824 persone collegate

< ottobre 2020 >
L
M
M
G
V
S
D
   
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
 
             

Titolo
en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (149)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Hi, it's Nathan!Pretty much everyone is using voice search with their Siri/Google/Alexa to ask for services and products now, and next year, it'll be EVERYONE of your customers. Imagine what you are ...
15/01/2019 @ 17:58:25
By Nathan
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo


Titolo





26/10/2020 @ 08:00:29
script eseguito in 911 ms