Un „detaliu” îti poate aduce celebritatea, daca acel amanunt al existentei tale se afla pe un teren fertil. Este si cazul pictorului francez Jean Auguste Dominique Ingres (1780-1867), unul dintre cei mai longevivi si mai controversati artisti ai epocii în care neoclasicismul si romantismul intrau în agonie, pentru a face loc artei moderne. Considerat un sclav al formelor în dauna cromaticii, un obsedat al tusei fine care evita cu încapatanare tusele groase elogiate de expresionisti, Ingres a fost ba hulit, ba ridicat în slavi si iar umilit, fapt care l-a determinat sa devina un fel de navetist intre Paris si Roma – refugiul unde se ascundea de scandalurile provocate de adversarii sai.

Desi a fost considerat un neoclasic cu vederi romantice, Ingres a fost un precursor al modernismului francez datorita formelor bine conturate, dar uneori distorsionate – precum cele din faimoasa panza „Marea odalisca” (poreclita femeia cu patru vertebre în plus). De altfel, modul exceptional în care maestrul a conceput imaginea senzuala a spatelui femeii dezgolite – nudul cu nuante erotice mai putin avantate, dar la fel de senzual precum nudul frontal – i-a adus în posteritate celebritatea definitiva.

Si asta din cauza unui artist avangardist al secolului XX, pe numele sau Man Ray. Acest fotograf de geniu, prins sub cupola suprarealismului lui André Breton, s-a inspirat dintr-un astfel de „nud dorsal”, si anume panza intitulata „Femeie dupa baie”. Spatele perfect al nimfei asezate pe un pat generos a devenit simbolul viorii pentru Man Ray, care a elaborat celebra fotografie „Violon d’Ingres”. Numai ca aluzia magulitoare la adresa maestrului neoclasic era urmatoarea: marea pasiune complementara a pictorului era vioara. El a cantat deseori împreuna cu Paganini fragmente din Mozart, Haydn si Beethoven. În acest mod, celebritatea fotografiei lui Man Ray a generat un sinonim mai elevat pentru conceptul englezesc de „hobby”, adica preocupare importanta, adiacenta profesiei de baza.