Ne intereseaza cel putin la fel de mult ca viata. Totusi, moartea exercita o atractie in plus – fara indoiala, cu o componenta morbida – prin enigmele aparent inaccesibile noua, celor vii. Fascinatia si spaima, trairi-pereche ale fapturii umane, au facut ca intotdeauna sa se nasca mituri, legende ori pure speculatii, pentru a fi puse acolo unde misterul era atotstapanitor.

Aproape in toate cazurile, doar stiintele care au ridicat pe soclul suprem ratiunea au incercat sa explice fenomene specifice trecerii in „lumea de apoi”. Si uneori chiar au reusit sa se faca perfect credibile, chiar daca alteori, fara a aborda corect situatia, s-au aratat ingenuncheate de ceea ce numim simplu inexplicabil.

„Ortul popii”

Despre trecerea omului in moarte, poate ca stiinta nici nu ar trebui sa caute cu atatea obstinatie demonstratii palpabile. Cuvantul cel ziditor a toate ne ofera nebanuite cai de cunoastere si revelatii (dar la care suntem surzi si orbi), prin texte relativ incifrate, vechi de sute sau de mii de ani: asa-numitele carti ale mortilor, Biblia, Coranul, dar si folclorul si unele traditii ale popoarelor. Cand anume murim?

Sa ne gandim numai la o expresie romaneasca, astazi vulgarizata, care insa ne talmaceste multe: „a da ortul popii”, ortul fiind o moneda de argint pusa in mana ori pe pleoapele mortului, pentru a-si plati trecerea (vama) in lumea cealalta. Or, preotul primea plata ajutorului ritual dat raposatului, pentru a parasi mai usor lumea materiala, dupa trei zile de la declararea mortii. Interval in care – extrem de rareori, e adevarat – indivizi considerati decedati si-au revenit, zice-se, in mod miraculos. De unde sa fi stiut omul de rand ca, in cele trei zile dupa ultima suflare, ar fi perfect posibil ca mortul sa nu fie chiar mort de tot (sic!)?

Legile decesului

Societatea moderna a inventat tot felul de legi ciudate, unele aberante, bazandu-se pe „principii” aflate in interesul unor grupuri de oameni puternici: vezi avortul, homosexualitatea, consumul de droguri, drepturile criminalilor etc. etc. Iar acolo unde banul si puterea fac legea, deviza fara frontiere „Cine nu e cu noi e impotriva noastra” face ravagii. Asa e uneori si cu moartea, cand omul e ispitit sa se considere un fel de Dumnezeu.

Asa ca, pesemne sub protectia unei prezumtii de... vinovatie, s-au dat legi care stabilesc termenii relativi de constatare a mortii. Daca inima si respiratia s-au oprit, decesul va fi declarat doar daca sunt prezente si urmatoarele criterii clinice: inconstienta totala si lipsa activitatii motrice spontane; pierderea oricaror reflexe ale trunchiului cerebral; absenta totala a oxigenarii spontane.

Principiile respective – traduse succint in ideea mortii intregului creier – sunt valabile pretutindeni in lume, cu trei exceptii notabile: Marea Britanie, Grecia si Ungaria. Aici, moartea cerebrala e sinonima cu moartea numai a trunchiului cerebral, ceea ce din start plaseaza disputele stiintifice si etice in planul foarte palpabil al sanselor la supravietuire acordate unei persoane aflate in pragul Marii Treceri.

Dincolo de cinematografie

Exista zombi (sau mai bine spus morti-vii)? „Am vazut prin filme, dar nu e nimic adevarat”, asa suna raspunsul primit de la mai multe persoane. Totusi, chiar oamenii de stiinta contrazic scepticismul amatorilor de filme horror. Asadar, zombi exista, dar ei sunt victimele unui ritual unui voodoo originar din Haiti. Condamnati de comunitate, ei trebuie sa inghita un preparat toxic care le blocheaza influxurile nervoase si ii paralizeaza.

Desi traiesc, in acest moment par morti, fara nici un dubiu. Inchisi in ascunzatori subterane, nefericitii sunt readusi la viata datorita altui preparat din plante (matraguna, beladona s.a.), apoi alungati in sate foarte indepartate, unde vor ramane sclavi pentru tot restul zilelor. Intregul mecanism a fost identificat dupa 1980, de toxicologul japonez Takeshi Yasumoto. Cat despre „mitul” parului si unghiilor crescute dupa moarte, el e doar o iluzie optica data de deshidratarea si reactia tesuturilor inconjuratoare.

In fine, asa-numita suspendare a vietii prin congelare e si ea un fel de bluff stiintific, deoarece inghetarea tesuturilor vii duce la distrugerea ireversibila a celulelor. Ceea ce se practica in medicina e scaderea temperaturii corporale la unii bolnavi, pentru a le proteja creierul. Exista totusi si exercitii in fata carora si cercetatorii tac. In consecinta – de fapt, cand murim cu-adevarat?

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro