Oamenii de stiinta ne demonstreaza ca suntem alcatuiti din lipide, proteine, acizi nucleici... De acord, daca ne gandim doar la corpul fizic. Dar toata aceasta masinarie elaboreaza idei, are amintiri si se proiecteaza in viitor, fiecare dintre noi fiind constient ca este o entitate unica pe parcursul vietii. Constiinta? Ce este ea, de fapt, si unde se ascunde? O provocare veche de milenii, careia inca nu-i putem face fata!

De la inima, la „buzunarele” cerebrale

In perioada secolelor al VI-lea – al IV-lea i.Chr., inteleptii au inceput sa-si puna intrebari (si) despre cele nevazute, nemailasand intreaga cunoastere in seama Divinitatii creatoare de viata. Pentru Pitagora, spiritul se naste in creier. Cum altfel sa explici ca un soc produs asupra creierului provoaca inconstienta, adica oprirea temporara a gandirii? Doua secole mai tarziu Aristotel vine cu o viziune proprie, despre un fluid vital care ne controleaza miscarile si gandirea, „curgand” dinspre inima. Rationamentul lui e implacabil: vocea se naste in piept, or vocea e manifestarea directa a spiritului, deci spiritul se afla in piept. Bineinteles, in inima, organ ce pare a avea o viata proprie.

Pe la anul 150, medicul grec Galien face o descoperire ce pare epocala. Disecand creiere de vite, repereaza trei cavitati si, cum are convingerea, la fel ca Aristotel, ca spiritul e un fluid, sugereaza ca el ar putea fi gazduit in aceste „buzunare”. Dar atunci cum ramane cu inima? Galien rupe pisica-n doua: inima ar contine un prim spirit, care insufla viata corpului fizic, iar cele trei cavitati cerebrale un al doilea, mai evoluat – sufletul ganditor. Dupa trei veacuri, parintii Bisericii elaboreaza doctrina lor oficiala, pornind de la teoria medicului grec: exista trei compartimente, deci spiritul e divizat in trei functii – imaginatia, reflectia si memoria.

Avem capul plin de organe

A trebuit sa treaca un mileniu si jumatate, ca aceasta doctrina sa fie pusa in discutie de filosoful Descartes, pentru care spiritul e constituit dintr-o substanta fara realitate materiala. Prin urmare, nu poate fi localizat intr-un organ material si nicidecum sa fie transat in trei ventricule. Totusi Descartes nu poate explica modul in care corpul si spiritul, totalmente diferite, functioneaza impreuna. De aceea, sugereaza ca sufletul „locuieste” in glanda pineala (hipofiza), idee contrazisa de englezul Hobbes: si daca totul este doar materie?

Atunci, spiritul ar fi produs de miscari foarte complexe din materie, de exemplu in creier. Abia catre veacul al XIX-lea se descopera ca exteriorul creierului, cortexul, are binecunoscutele circumvolutiuni ordonate dupa un plan complex, fiind impartit in mai multe organe, fiecare cu o functie mentala diferita: morala, simtul umorului, formarea ideilor etc. In fine, Paul Broca ajunge in 1861 sa confirme aceasta pura intuitie, aratand ca distrugerea unei parti anume din creier, numita „aria lui Broca”, face sa dispara o functie mentala precisa - limbajul vorbit. Totusi, unde se ascunde constiinta?

Duplexul constiinta-creier

Astazi, tehnologiile ultraperformante permit observarea functionarii creierului in direct: electroencefalograma, imageria prin rezonanta magnetica s.a. Gratie lor, neurobiologii au filmat diferente de activitate, in functie de cazul in care subiectii erau sau nu constienti de o informatie vizuala. Se probeaza, in sfarsit, legatura dintre constiinta si creier. Dar cam atat. Se mai descopera ca zone specializate, ca aria lui Broca, nu functioneaza niciodata singure, ci in conexiune permanenta cu alte sectoare ale creierului.

De aceea, cercetatorii cred ca probabil constiinta vine dintr-o „super-retea” de celule nervoase ingloband cvasi-totalitatea encefalului nostru. Totusi, actualmente e imposibil de cartografiat precis aceasta „super-retea”, asa ca nu avem decat sa speram ca, intr-o zi, bariera subtila dintre lumea materiala si cea imateriala va fi inlaturata si poate ca atunci ne vom intoarce si la starea de gratie a inceputurilor noastre de dincolo de timp.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - magazin.ro