Turismo Associati - Trilingual World Observatory

Scriam în episodul trecut ca, de la începutul investigarii fenomenului OZN, oficialitatile americane au dorit sa limiteze prin toate mijloacele impactul fenomenului asupra marelui public. O metoda a fost intimidarea. Daca este sa dam crezare numeroaselor istorii care circula în acest sens, exista comandouri sinistre care viziteaza investigatorii OZN care au apucat sa stie sau sa spuna mai multe decat era cazul, sfatuindu-i sa renunte. Reproducem mai jos cateva cazuri ilustrative în acest sens.

In 1953 Albert K. Bender conducea o organizatie cu putini membri, dar pompos intitulata International Flying Saucer Bureau (Biroul International pentru Farfurii Zburatoare), si edita revista Space Review, cu un tiraj de cel mult cateva sute de exemplare. În numarul din octombrie al revistei au aparut doua anunturi redactionale neasteptate. Primul afirma „din surse sigure” ca misterul farfuriilor zburatoare este foarte aproape de rezolvare.

Al doilea spunea „Misterul farfuriilor zburatoare nu mai este un mister. Se cunoaste sursa lor, dar difuzarea oricarei informatii privind acest subiect este oprita din ordine superioare. Am fi dorit sa publicam întreaga istorie în Space Review dar, din cauza naturii informatiilor, ne pare rau, dar am fost sfatuti sa n-o facem”. Anuntul se termina cu fraza datatoare de frisoane: „Sfatuim pe toti cei angajati în activitatea de investigare a farfuriilor zburatoare sa binevoiasca sa fie extrem de precauti”.

La scurt timp, aparitia revistei a încetat, iar organizatia a fost desfiintata. Apoi Bender, într-un interviu dat unei publicatii locale, a povestit ca a fost vizitat de „trei barbati purtand costume negre” care l-au sfatuit, „convingator”, sa opreasca publicarea de materiale despre farfurii zburatoare. Bender spunea ca a tras „o spaima de moarte” astfel încat „n-a fost în stare sa bage nimic în gura cateva zile”. În urma acestei întamplari, termenul de „oameni în negru” (Men in Black, prescurtat MIB) a intrat în folclorul OZN.

Si alti investigatori OZN au povestit ca au fost vizitati de indivizi asemanatori. Erau doi sau trei, se comportau sau se miscau bizar si erau îmbracati inadecvat fata de vremea de afara, de pilda purtau ochelari de soare, chiar în împrejurari total nepotrivite. Erau scunzi, cu o constitutie delicata, pielea maslinie si parul negru, drept. Calatoreau cu automobile noi, adesea Cadillac-uri, evident tot negre. Uneori se dadeau drept investigatori CIA sau de la o alta agentie guvernamentala, fluturand diverse legitimatii sau insigne. Cand au fost notate datele lor, s-a constatat ca acestia nu lucrau la locurile indicate si numarul masinii era fals.

Rareori, daca este sa dam crezare analistilor, au loc si sinucideri sau accidente foarte suspecte printre cercetatorii prea curiosi si prea insistenti ai fenomenului OZN. Astfel, Morris K. Jessup, autorul a patru best-seller-uri despre OZN-uri, a fost gasit, în 1959, mort, în masina sa, asfixiat cu gaze de esapament. S-a spus ca a fost o sinucidere. Frank Edwards, autorul a doua carti de succes despre OZN-uri, între care una tradusa si în romaneste cu titlul OZN-urile o problema serioasa, a avut un sfarsit suspect în 1967.

Profesorul James McDonald, profesor la Universitatea statului Arizona, care a luat atitudine, inclusiv la secretarul general al Natiunilor Unite, în favoarea studierii problemei OZN, a fost gasit mort, la 13 iunie 1971, în desertul Arizona, alaturi de un revolver calibrul 38. Verdictul politiei, din nou, sinucidere. Cei în cauza primisera înainte amenintari, dar aparent acestea nu au avut legatura cu decesele lor. Pe de alta parte, în majoritatea cazurilor, amenintarile MIB nu au avut efect si n-au fost urmate de pedepse.

Colonelul George P. Freeman, purtator de cuvant al Pentagonului pentru proiectul Blue Book, declara în 1967: „Indivizi misteriosi, îmbracati în uniforme ale Air Force sau avand asupra lor legitimatii impresionante de la diverse agentii guvernamentale, au fost implicati în reducerea la tacere a unor martori OZN. Am examinat cateva astfel de cazuri, descoperind ca respectivii nu aveau nici o legatura cu Air Force. N-am fost în stare sa aflam nimic despre ei, Pozand în ofiteri Air Force sau în agenti guvernamentali, acestia comit o încalcare a legilor federale. Am fi bucurosi, desigur, sa punem mana pe unul dintre ei”.

Fenomenul n-a pierdut din intensitate nici în anii nouazeci, iar cazurile, cel putin o buna parte dintre ele, trebuie acceptate ca autentice. Cauza lor ramane învaluita în mister. Nimeni nu a putut spune cu siguranta nici ca MIB reprezinta un departament guvernamental secret, nici ca ei sunt reprezentantii unei alte lumi.

DAN D. FARCAS - magazin.ro