In 1824, fiul lui Adams, John Quincy a candidat impotriva lui Andrew Jackson, veteran al razboiului de independenta, militar incarcat de glorie dar cu un trecut controversat. Oamenii lui Quincy Adams au pretins ca in calitate de ofiter, el trimise in fata plutonului de executie sase soldati nevinovati si au avertizat cetatenii ca aceeasi soarta o putea avea oricare dintre ei, pentru ca Jackson era „un lunatic lipsit de discernamant”. Adevarul e ca respectivii soldati se facusera vinovati de grave incalcari ale disciplinei militare si fusesera pedepsiti conform legii martiale.
Cum acuzatia n-a prins, s-a incercat acreditarea ideii ca Jackson era... bigam: el era oficial casatorit cu sotia lui, Rachel, dar nu divortase inca, se pretindea, de fosta nevasta! Acuzatia era total nefondata insa i-a pricinuit lui Rachel Jackson o suparare atat de puternica incat biata femeie a murit de inima rea. Alegerile au fost viu disputate si, in lipsa unui rezultat clar al scrutinului popular, Camera Reprezentantilor l-a votat ca presedinte pe Adams. Jackson isi va lua revansa, peste patru ani, devenind unul dintre cei mai buni sefi de stat pe care i-a avut Statele Unite. Si asta desigur, fara sa impuste nici macar un cetatean...
William Henry Harrison vs Martin Van Buren
Acuzatiile de „elitism” nu au lipsit, in cursa prezidentiala americana. Prima data, au fost folosite in 1840, de catre William Henry Harrison contra democratului Martin Van Buren, aflat in functie. Harrison, un demagog abil, a lansat ideea ca ar locui intr-o cabana de barne si ar fi bautor de cidru tare, ca ar lucra pamantul cu mainile sale, cunoscand viata grea a palmasilor. De fapt, nu era nici pe departe atat de napastuit: avea latifundii uriase si traia intr-un conac opulent – singurul detaliu autentic era ca ii placeau, intr-adevar, spirtoasele.
Dar ceea ce i-a determinat pe vajnicii cetateni sa se pronunte intr-o proportie zdrobitoare impotriva presedintelui Van Buren a fost faptul ca acesta instalase la Casa Alba o camera de baie si ca se spala cu regularitate in ea! Ce dovada mai clara de elitism, intr-o perioada cand oamenii faceau baie o data pe an, si atunci in rau? Van Buren a parasit Biroul Oval trist insa cu siguranta mult mai curat. Din pacate, Harrison n-a apucat sa se bucure prea mult de confortul de la Casa Alba, caci a murit dupa doar o luna de la depunerea juramantului.
Samuel Tilden vs Rutherford Hayes
Un mare scandal s-a declansat cu prilejul alegerilor din 1876, la finele administratiei Grant. Intr-un moment cand toti discutau despre reformarea sistemului politic, democratii l-au propus candidat pe Samuel Tilden, guvernator de New York, supranumit „Incoruptibilul”. Republicanii, deja zguduiti de cateva afaceri dubioase petrecute in timpul precendentei guvernari, s-au decis sa-i traga pe linie moarta pe demnitarii deja compromisi, impingandu-l in fata pe un politician de mana a doua dar onest, Rutherford Hayes, caruia, ca sa-i citam chiar pe unii republicani de atunci „nu i s-a cerut decat sa taca”.
In ziua alegerilor, mai multe ziare s-au grabit sa anunte victoria lui Tilden. Hayes, un personaj foarte corect, cum spuneam, si-a recunoscut infrangerea, scriind chiar un mesaj de felicitare invingatorului. Desigur, mai erau de numarat voturile din patru state, dar probabil si aici majoritatea electorilor ii dadusera girul tot lui Tilden. Insa zarurile nu erau aruncate. Agentii republicani s-au mobilizat si au scos lumea la vot, iar unele voturi in favoarea lui Tilden au fost „disputate” – prin aceasta intelegandu-se, cum se va stabili mai tarziu, „aruncate la gunoi” – in Key West, Florida, de pilda, s-a gasit o urna continand 401 voturi pentru Tilden si doar 59 pentru Hayes. Dupa saptamani de dezbateri furtunoase, a fost aleasa o comisie pentru a alege invingatorul. Cum din comisie faceau parte opt republicani si doar sapte democrati, presedinte a devenit Rutherford Hayes!
James G. Blaine vs Grover Cleveland
Dupa acest episod intunecat al istoriei Statelor Unite, urmeaza unul de-a dreptul hazliu. In 1884, luptau pentru presedintie James G. Blaine si Grover Cleveland. Despre cel din urma, rivalii nu gasisera alta acuza decat ca ar fi „gras ca o butie”, ceea ce era vizibil pentru oricine dar nu-i scadea deloc din merite. Asta pana cand un istet din tabara lui Blaine a nascocit o poveste demna de telenovele: el a pretins ca stia din surse sigure ca Grover avusese o legatura adultera cu o vaduva pe nume Maria Halphin, legatura din care rezultase si un copil. Imediat, Cleveland a incetat de a mai fi „gras”, devenind „adulterin, betivan, afemeiat, nedemn de functia de presedinte”.
Curand, toti copiii din flori au inceput sa viseze ca-l au drept parinte iar dusmanii sa predice ca, odata ajuns la Casa Alba, o va transforma intr-un bordel! Totusi, acuzele de coruptie aduse lui Blaine – si pe deplin intemeiate! – au cantarit mai mult in ochii electoratului, care l-a ales pe Cleveland, singurul presedinte american ce va detine doua mandate non-consecutive. Desigur, pronia cereasca a avut un rol important aici: in statul New York, unde majoritatea electorilor erau republicani, deci l-ar fi votat pe Blaine, a avut loc in ziua alegerilor o cumplita furtuna, care i-a descurajat pe alegatorii acestuia sa iasa la vot, pe considerentul ca oricum favoritul lor va castiga, in vreme ce democratii s-au mobilizat si i-au adus victoria nesperata lui Cleveland!
GABRIEL TUDOR - magazin.ro
Alegerile prezidentiale americane constituie, de mai bine de doua secole, un subiect de interes maxim pentru presa si opinia publica de pretutindeni. Si chiar daca procesul electoral s-a desfasurat mai intotdeauna ireprosabil, in „tara celor liberi”, istoricii ne avertizeaza ca, in incercarea de a-si asigura voturile cetatenilor, candidatii au recurs adesea la acuzatii, trucuri si promisiuni intru totul nedemne de renumele lor. Sa parcurgem impreuna, in randurile ce urmeaza, cateva file din istoria electorala a Statelor Unite, istorie ce pare pe alocuri, veti vedea, demna de Trahanache si Tipatescu...