\\ Home Page : Articolo : Stampa
Cover Story - Q Magazine: Masoneria salvează România!? A doua parte.
By Admin (from 08/10/2010 @ 13:00:42, in ro - Observator Global, read 1553 times)

... CONTINUA.

Masoneria română nu este un partid
 
Q Magazine: Revenind la laitmotivul acestei discutii, alegerea unui nou Mare Maestru. Care este candidatul cu cele mai mari sanse?

Remus Borza: Ceea ce am omis să precizez încă de la începutul discutiei noastre si vreau să subliniez acum: toate opiniile exprimate sunt strict personale si nu reprezintă punctul de vedere oficial al M.L.N.R., cu atât mai putin al vreunui candidat. Masoneria română, masoneria în general, trebuie reformată pentru a tine pasul cu noile realităti, dinamici si tendinte ale secolului XXI. Desi iarăsi e o contradictie în termeni: masonerie si reformă. Masoneria este o stare de fapt sau mai degrabă o stare de spirit. Puterea masoneriei stă în simbolismul si umanismul pe care îl cultivă de secole. Or, aceste valori nu sunt susceptibile de reformă. Si ele asa vor si rămâne: ingenue, intangibile si imuabile. Reforma nu vizează esenta, fondul masoneriei, ci forma, organizarea si adaptabilitatea la noile realităti, mentalităti si nevoi sociale.

Masoneria română nu este un partid, un sindicat sau un club de socializare. Masoneria română înseamnă mediul academic, universitar, bancar, financiar, politic, cultural, sportiv si chiar confesional. Si iarăsi nu este niciun antagonism. Primul Patriarh al României, Miron Cristea, a fost mason, si nu a fost singurul. Masoneria nu este atee, dar în acelasi timp nu este nici habotnică. Ateismul masonic nu este altceva decât o marotă a ignorantilor care nu cunosc nimic legat de istoria, cutumele si spiritul masonic. Eu as defini masoneria ca pe o religie. O religie a tuturor religiilor. Masoneria primeste în rândurile ei deopotrivă crestini, musulmani, iudaisti, budisti, confucianisti etc. Conditia esentială este ca fiecare candidat să-si mărturisească credinta în existenta Creatorului, indiferent cum s-ar numi el. Asa că nu trebuie să vă surprindă că într-o lojă („Memento Mori" este un exemplu) găsiti evrei, crestini si musulmani trăind intens si în deplină comuniune bucuria fraternitătii, a tolerantei si a dragostei. Nu o să treacă multi ani până când aceste bariere confesionale vor cădea. André Malraux spunea „Secolul XXI va fi un secol religios sau nu va fi deloc". Eu împărtăsesc a doua teză. Indiferent de prozelitismul mai mult decât agresiv al Bisericii Ortodoxe (vezi cazul României) dar si catolice, de fundamentalismul si radicalismul islamist, religiile traditionale îsi cântă prohodul.

Revenind la întrebarea dvs. Sunt opt candidati, dar din punctul meu de vedere confruntarea finală se va da între Radu Bălănescu si Mircea Gheordunescu. Ambii, două personalităti ale vietii profane si masonice. Ideal ar fi să câstige acel candidat care si-a probat atât în viata profană cât si în cea masonică calitătile manageriale. Resursa umană, pe care masoneria română o are din belsug, este poate cel mai greu de manageriat. Masoneria nu si-a propus nici în trecut si cu atât mai putin nu îsi va propune nici în viitor să facă sau să desfacă guverne. Dar ea trebuie să îsi asume un anume activism social, în contextul în care România este lipsită de perspective, de orizonturi. Si atunci, după modelul Clubului de la Roma, va trebui să constituim grupuri de lucru interdisciplinare pe o anumită tematică sau domeniu, care să elaboreze studii de impact, analize exhaustive, proiecte, să propună spre dezbatere publică politici de dezvoltare sectorială, directii, priorităti si programe nationale.
 
„Am onorabilizat sute de bastarzi"
 
Q: Tot vorbeati de activismul civic al masoneriei. De ce vedeti România printr-o perspectivă atât de sumbră?

R.B.: Dati-mi voie să mă explic. Dacă în masoneria română se impune o reformă, în ceea ce priveste instrumentele de lucru, mijloacele de comunicare si pe cei chemati să slefuiască piatra brută, în societatea românească se impune o restauratie. Dar să fiu clar înteles, nu de regim. Am în vedere o restauratie a valorilor si principiilor definitorii poporului român si pe care în 20 de ani de democratie originală le-am abandonat fără regrete si mustrări de constiintă. Ne-am pierdut respectul fată de părinti, fată de dascăli, fată de colegul de serviciu sau vecinul de apartament. Ne-am pierdut onoarea si simtul apartenentei la un popor, la o tară. Am devenit sclavii banului si ai puterii. Ne cerem cu obstinentă drepturile uitând că avem si obligatii. Ne-am dezvoltat o mentalitate de asistat, iar indolenta, delatiunea, frivolitatea, grobianismul si mediocritatea le-am ridicat la rang de virtuti. Trăim o profundă dramă. Drama dezumanizării. Pentru că, ce devine un om fără principii, valori si sentimente decât un animal. Un animal domestic, dar în fond tot un animal. Usor de dresat si de condus. La acest atât de vizibil proces degenerativ ati contribuit si voi cei din presa scrisă sau audio. Pentru că v-ati abandonat menirea de formatori de opinie. Or, ce fel de opinie, ce fel de oameni ati format, câtă vreme 20 de ani, zi de zi ati promovat cu nonsalantă si aproape inconstient nonvaloarea, kitsch-ul, grotescul si promiscuitatea. Si atunci nu trebuie să vă mai surprindă că o pitipoancă ce până mai ieri dansa jucăus pe genunchiul unui potentat al zilei, ajunge deputat, senator, ministru, sau ferească Dumnezeu ce functii îi mai rezervă viitorul. Că un băiat care ieri dădea cu piciorul în minge a ajuns imaginea României, în conditiile în care, în ultimii 20 de ani, si fotbal ne e lene să mai jucăm. De Eminescu, Paulescu, Enescu, Iorga, Titulescu, Hurmuzescu, Teclu, Edeleanu, Karpen, Procopiu, Moisil, Titeica, Coandă, Grigorescu a mai auzit cineva? Încotro ne îndreptăm si cu cine? Brucan spunea că ne trebuie 20 de ani ca să ne schimbăm mentalitatea. Din păcate, nu numai că nu ne-am dezbărat de vechile năravuri, dar am deprins altele noi. Poti muri prin spitale cu zile. Asta reprezintă o dramă individuală. Dar nu poti sacrifica sistemul educational din România. Este echivalent cu o condamnare la moarte colectivă. M-am întors recent din SUA. Nu există casă care să nu aibă arborat steagul tării. Patriotismul la americani nu e unul de fatadă ci unul organic. Nouă ne e rusine si să ne arătăm pasaportul. Si totusi România are o istorie de cel putin 2.000 de ani, comparativ cu cea a Americii, de doar 200 de ani. Si la ce ne foloseste? Unde sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci? Cred că i-au mâncat gotii, vizigotii si fanariotii... Si totusi mai există sperantă.

Sursa: qmagazine.ro - Autor: Floriana Jucan