Trilingual World Observatory: italiano, english, română. GLOBAL NEWS & more... di Redazione
Di seguito tutti gli interventi pubblicati sul sito, in ordine cronologico.

The Movement's principle focus includes the recognition that the majority of the social problems which plague the human species at this time are not the sole result of some institutional corruption, scarcity, a political policy, a flaw of "human nature" or other commonly held assumptions of causality.

Rather, The Movement recognizes that issues such as poverty, corruption, collapse, homelessness, war, starvation and the like appear to be "Symptoms" born out of an outdated social structure. While intermediate Reform steps and temporal Community Support are of interest to The Movement, the defining goal here is the installation of a new socioeconomic model based upon technically responsible Resource Management, Allocation and Distribution through what would be considered The Scientific Method of reasoning problems and finding optimized solutions.

This "Natural Law/Resource-Based Economy" is about taking a direct technical approach to social management as opposed to a Monetary or even Political one. It is about updating the workings of society to the most advanced and proven methods Science has to offer, leaving behind the damaging consequences and limiting inhibitions which are generated by our current system of monetary exchange, profits, corporations and other structural and motivational components.

The Movement is loyal to a train of thought, not figures or institutions. In other words, the view held is that through the use of socially targeted research and tested understandings in Science and Technology, we are now able to logically arrive at societal applications which could be profoundly more effective in meeting the needs of the human population. In fact, so much so, that there is little reason to assume war, poverty, most crimes and many other money-based scarcity effects common in our current model cannot be resolved over time.

The range of The Movement's Activism & Awareness Campaigns extend from short to long term, with the model based explicitly on Non-Violent methods of communication. The long term view, which is the transition into a new social system, is a constant pursuit and expression, as stated before. However, in the path to get there, The Movement also recognizes the need for transitional Reform techniques, along with direct Community Support.

For instance, while "Monetary Reform" itself is not an end solution proposed by The Movement, the merit of such legislative approaches are still considered valid in the context of transition and temporal integrity. Likewise, while food and clothes drives and other supportive projects to help those in need today are also not considered a long term solution, it is still considered valid in the context of helping others in a time of need, while also drawing awareness to the principle goal.

The Zeitgeist Movement also has no allegiance to a country or traditional political platforms. It views the world as a single system and the human species as a single family and recognizes that all countries must disarm and learn to share resources and ideas if we expect to survive in the long run. Hence, the solutions arrived at and promoted are in the interest to help everyone on the planet Earth, not a select group.


Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

“Once the corn started to get planted our bees died by the millions,” Schuit said. He and many others, including the European Union, are pointing the finger at a class of insecticides known as neonicotinoids, manufactured by Bayer CropScience Inc. used in planting corn and some other crops. The European Union just recently voted to ban these insecticides for two years, beginning December 1, 2013, to be able to study how it relates to the large bee kill they are experiencing there also.

Local grower Nathan Carey from the Neustadt, and National Farmers Union Local 344 member, says he noticed this spring the lack of bees and bumblebees on his farm. He believes that there is a strong connection between the insecticide use and the death of pollinators.

“I feel like we all have something at stake with this issue,” he said. He is organizing a public workshop and panel discussion about this problem at his farm June 22 at 10 a.m. He hopes that all interested parties can get together and talk about the reason bees, the prime pollinators of so any different plant species, are dying.

At the farm of Gary Kenny, south west of Hanover, eight of the 10 hives he kept for a beekeeper out of Kincardine, died this spring just after corn was planted in neighbouring fields.

What seems to be deadly to bees is that the neonicotinoid pesticides are coating corn seed and with the use of new air seeders, are blowing the pesticide dust into the air when planted. The death of millions of pollinators was looked at by American Purdue University. They found that, “Bees exhibited neurotoxic symptoms, analysis of dead bees revealed traces of thiamethoxam/clothianidin in each case. Seed treatments of field crops (primarily corn) are the only major source of these compounds.

Local investigations near Guelph, led to the same conclusion. A Pest Management Regulatory Agency investigation confirmed that corn seeds treated with clothianidin or thiamethoxam “contributed to the majority of the bee mortalities” last spring.

“The air seeders are the problem,” said Ontario Federation of Agriculture director Paul Wettlaufer, who farms near Neustadt. This was after this reporter called John Gillespie, OFA Bruce County president, who told me to call Wettlaufer. Unfortunately, Wettlaufer said it was, “not a local OFA issue,” and that it was an issue for the Grain Farmers of Ontario and representative, Hennry Vanakum should be notified. Vanakum could not be rached for comment.

Yet Guelph University entomologist Peter Kevan, disagreed with the EU ban.

“There’s very little evidence to say that neonicotinoids, in a very general sense, in a broad scale sense, have been a major component in the demise of honeybees or any other pollinators, anywhere in the world,” said Kevan.

But research is showing that honeybee disorders and high colony losses have become a global phenomena. An international team of scientists led by Holland’s Utrecht University concluded that, ”Large scale prophylaxic use in agriculture, their high persistence in soil and water, and their uptake by plants and translocation to flowers, neonicotinoids put pollinator services at risk.” This research and others rsulted in the Eurpean Union ban.

The United Church is also concerned about the death of so many pollinators and has prepared a “Take Action” paper it’s sending out to all its members. The church is basing its action on local research. The Take Action paper states among other things, “Scientific information gathered suggests that the planting of corn seeds treated with neonicotinoids contributed to the majority of the bee mortalities that occurred in corn growing regions of Ontario and Quebec in Spring 2012.”

Meanwhile Schuit is replacing his queen bees every few months now instead of years, as they are dying so frequently. “OMAFRA tells me to have faith. Well, I think it’s criminal what is happening, and it’s hard to have faith if it doesn’t look like they are going to do anything anyway,” Schuit says.

Author: Jon Radojkovic - Source:

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

Perfid si cinic construita si dusa la îndeplinire din ordine nescrise, nu permite nici acum, la peste 50 de ani, o cercetare completa. Documentele au fost distruse sau microfilmate, au fost puse pe durata nelimitata în seifurile care ascund secrete murdare "de interes national". Sa ucizi un viitor foarte mare poet al tarii, înzestrat cu daruri celeste, adapându-se cu lacomie din sevele pure ale acestui pamânt, brusc dumerit asupra jugului, minciunii si ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu: urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu si mereu la suprafata si, ca în basmele ezoterice, sângele tânar cere izbavirea.

Fac parte dintre putinii martori care se mai afla în viata, colega de grupa, prietena si partasa la aceleasi framântari ale poetului în ultimul lui an de existenta - tumultuosul si sângerosul 1956, când doar pentru o clipa am trait iluzia libertatii. Aceasta fericire m-a transformat în martor incomod si "nociv". În realitate, nu aveam nici pe departe carisma si puterea lui de luptator. Am fost aleasa însa ca exemplu, arestata si condamnata, pentru ca am organizat sedinte "conspirative", "contrarevolutionare", la care a participat si poetul Nicolae Labis. Aceeasi soarta a avut-o si colegul si prietenul nostru comun Aurel Covaci, care-l adapostea pe poetul fara locuinta si bani Nicolae Labis.

Campania de înfricosare prin santaj, schingiuire, condamnari fara drept de apel, lipsiri de drepturi civile a fost atât de aberanta, încât ne-a amutit, pe unii pentru vecie. Aurel Covaci, devenit în 1962 sotul meu, mi-a propus sa nu vorbim, sa îngropam în adâncul nostru aceasta cutremuratoare taina.

Familia poetului a stiut adevarul de la început. Rapus pe patul de la Spitalul de Urgenta, el le-a marturisit tatalui sau  si câtorva prieteni apropiati ca a fost împins între vagoanele tramvaiului si ca-l cunostea pe executant. Singura marturisire, din zorii zilei de 10 decembrie, dictata lui Aurel Covaci, care fusese chemat la dorinta lui Nicolae Labis de o voce anonima, cu un usor accent rusesc (vocea Mariei Polevoi - dansatoare, n. 1919 în Basarabia), transmite concluzia cum nu se poate mai clara ca necrutatoarea "Pasare cu clont de rubin" a doctrinei comuniste s-a razbunat pentru nesupunerea lui si l-a strivit. Cu ironie amara trage speranta ca urmasii pajurei vor gasi prin tarâna urmele poetului Nicolae Labis, care "va ramâne o amintire frumoasa".

Ultimele trei cuvinte, acel vaer atât de lucid si disperat, au ramas în manuscrisul original, taiate de Aurel Covaci la cererea celui care urma sa plece demn, împins în abisul mortii de cei pe care i-a crezut ca au suflet si idealuri.

Ma voi rezuma în textul de fata doar la ceea ce cunosc despre cum s-au petrecut hartuirea, lupta si solutia finala dintre poetul Nicolae Labis si organele Securitatii statului în toata ierarhia lor în cele trei luni ale toamnei anului 1956.

De cum a venit, atras de mirajul Capitalei în anul 1952, tânarul Labis, romantic revolutionar, cum se spunea pe atunci, încercând sa scrie în pas cu cerintele epocii, a înteles ca îndrumarea falsa si restrictiile care i se impuneau nu pot fi admise. Inteligenta scotocitoare, talentul debordant au declansat ura si invidia colegilor de la Scoala de Literatura (Nicolae Stoian, Gh. Tomozei si altii), dar, mai ales, din partea responsabililor cu "tinerele talente": M. Beniuc, Marcel Breslasu, Gogu Radulescu, Mihai Gafita s.a. Pentru ca Labis nu s-a supus, a refuzat obladuirea cuiva, consider ca de atunci începe sa i se constituie dosarul de urmarire. Directorul Scolii de Literatura îl credea pe Labis "un ratacit" cu idei "daunatoare" si creeaza în jurul lui o retea informativa dintre colegi, obligati, de spaima, din lasitate sau din dorinta de parvenire, sa scrie si sa depuna regulat note informative despre lecturile interzise, ideile razvratite si tot ce parea suspect la acest ciudat coleg cu aspect de copil nastrusnic si generos. Concret, se perinda sanctiunile, tentativele de exmatriculare din scoala sau UTM, consemnarea la domiciliu, perchezitiile în camera de la camin, urmate de confiscarea cartilor interzise. A continuat interzicerea textelor si a prezentei lui la Festivalul Mondial al Tineretului - Bucuresti 1953. În marea lor ura si prostie, colegii si "victima" l-au pârât pentru "tentativa de viol" asupra naivei Doina Ciurea. Doar M. Sadoveanu, care-l simpatiza, l-a mai putut salva de sanctiuni.

Ne apropiem de anul 1956, când poetul Nicolae Labis se hotarâse sa termine cu "coproductiile" si sa porneasca pe drumul propriu, fara îndrumatori si închistari în lozinci triumfaliste. Într-un interviu dat la Radio în 1956 lui Titel Constantinescu, el numeste perioada Scolii de Literatura "Treapta limpezirii". Citez:

"În aceasta etapa m-am format prin lupta. Dogmatismul, birocratia, iata niste scorpii care circulau cu violenta pe atunci în domeniul fraged al tinerei noastre literaturi... dar nu m-am închinat cum, vai, au facut-o unii colegi nimerniciei...".

Labis primeste riposte dure: La Plenara sectiei de poezie de la 29 mai 1956, în referatul lui M. Petroveanu (sotul Veronicai Porumbacu) îi caracterizeaza poeziile ca dominate de "apasare si tristete lipsita de obiect", iar Mihu Dragomir îl acuza de "asimilarea excesiva a unor poeti dintre cele doua razboaie (Ion Barbu si Tudor Arghezi), ca apoi, la primul Congres al Scriitorilor din iunie 1956, sa-l învinuiasca de "snobism, evazionism, influente ale ideologiei burgheze, infiltratii liberaliste, slaba pregatire ideologica, lipsa de contact cu realitatea, precum si confuzii cu privire la raportul dintre libertate si îndrumare".

Atmosfera de suspiciune, intrigile din tagma, piedicile puse sub diverse pretexte la publicarea volumului asteptat si a unor poezii trimise la reviste, lipsa de bani îl izoleaza, dar cel mai mult îl înspaimânta chemarile la ordin cu amenintari din partea Securitatii. Stia ca este trecut pe "lista neagra" întocmita de Gogu Radulescu (prezent în tribuna pâna în ultima zi a lui Ceausescu), care primise de pe atunci sarcina ca, sub pretextul unor discutii sincere" cu tinerii scriitori, sa afle si sa informeze Securitatea ce idei dusmanoase îi framânta în taina.

"Labis a fost ales pentru a exemplifica urmarile posibile ale nesupunerii", declara cu toata raspunderea ziaristul si apropiatul prieten pâna la moarte, Portik Imre, în memoriile sale postume, aparute abia în anul 2005, dupa parerea mea, cea mai autentica, dezinteresata si bine informata consemnare dintre cele aparute pâna acum.

Pe parcursul anului 1956, cred ca prin vara, se muta de la adresa de pe Str. Odobescu, unde locuiau în comun fratii Raicu, D. Carabat, Gh. Margarit (sporadic mai dormea si pe la Ion Baesu sau Lucian Pintilie). Ceruse o camera de la Uniunea Scriitorilor, dar nu primeste. Colegul sau, mai în vârsta cu trei ani, Aurel Covaci, generos si ocrotitor, îi ofera sa împarta, ca între frati, camera cu chirie de la ICRAL de pe Strada Miletin nr. 14. Dormeau într-un pat, îsi împarteau bruma de mâncare, tigarile si paharul de vin, dar mai ales nedumeririle, spaimele si hotarârile. Din acel septembrie 1956, eu, Stela Pogorilovschi, studenta la Sectia de Literatura si Critica Literara, anul III Filologie, am devenit prietena apropiata, confidenta, împartasindu-le durerile si bucuriile zi de zi. Am povestit în doua carti aparute - "Timpul asasinilor", Editura Libra, 1997, si în "Persecutia", Editura Vremea, 2006 - parte din documentele memoriei mele care se refera la acel anotimp zguduit de istorie, a carui amprenta a ramas ca un sigiliu sacru impregnat în fiinta mea fagila, maturizând-o. Le voi relua curând în alta parte, întregindu-le mai ales pe cele despre poetul supravegheat si voi povesti cum, împotriva ratiunii lui salvatoare, destinul, adica propria lui structura spirituala, înfruntând "masina infernala", îl împingea spre pieire. De altfel, în majoritatea poeziilor de atunci, presentimentele, ca în tragediile antice, domina si ne coplesesc. Aurel Covaci le cunostea cel mai bine, i-a citit primul epitafurile despre care, cu nesabuinta, regretatul Laurentiu Ulici mi-a spus: "Poetul si-a regizat singur moartea".

Voi încerca acum sa deslusesc semnificatia "noptilor de cosmar", adica a trairilor din poeziile scrise sau dictate lui Aurel Covaci, câte s-au mai pastrat, din cele doua nopti esentiale: Noaptea Sfântului Andrei - 30 noiembrie 1956 si 2 decembire 1956 - Ultima zi de nastere, la împlinirea a 21 de ani. Cele din Ultima Noapte au fost descoperite de mine acum un an în Muzeul de la Suceava, "Fondul Nicolae Labis", la care nu am avut acces pâna recent, dupa cum, timp de peste 50 de ani, nu am fost invitata niciodata sa onorez vreo festivitate dedicata poetului. (Mai degraba au tinut sa afle ce stiam despre incomodul poet, teribilul Pantiusa si capitanul Gh. Enoiu, tartorul anchetelor de pe Uranus).

Din noaptea Sfântului Andrei s-au pastrat doar trei poezii ale cosmarului care acum devenise datina.

Labis se asezase turceste peste patura patului hârbuit, dar ospitalier, umbra lui din profil apare clatinându-se pe peretele varuit ("Umbra mea îsi clatina/ Limpede var/ Vine ca o datina/ Noaptea de cosmar").

Aurel Covaci se asaza, în pozitia lui Buda, în fata poetului si îsi deseneaza unul altuia staturile din profil. Pentru a se încuraja au scris cu litere mari, în carbune deasupra: "Omule, nu te supara, ca trece si asta".

Ca în transa, preluând cosmarul celuilalt, Aurel Covaci compune primul sonet al cosmarului, iscalit apoi cu brio de Nicolae Labis. Foaia aceea a fost arestata si ea de Securitate (corp delict nr. 30), dar mai apoi a fost recuperata. S-a mai pastrat, bracuit, începutul celui de-al doilea sonet al cosmarului cu scrisul lui Covaci ("Eram în vis cadavru în racla si în groapa...").

O viziune a propriei morti, dar si a acelor tainice recuperari spirituale de dupa. Labis i-a transmis imaginea în transa poetica.

A treia poezie, fara titlu, scrisa si compusa de Nicolae Labis, pe care Covaci o aproba doar prin iscalitura, o marturie totala despre suferinta ("Ma doare totul: visul, cuvântul, somnul, viata si vântul..."). Aici apare imaginea surprinzatoare a poetului sugrumat cu propria-i fasa de prunc, atârnat cu capul spre adâncul genunii si cu picioarele invers, spre cer.

Semnificatia acestei obsedante imagini am dezlegat-o abia dupa descoperirea celui de-al doilea set de poezii dictate, iscalite si datate de Nicolae Labis din cea de-a doua noapte de cosmar, la 2 decembrie 1956. Le-am recunoscut imediat dupa caracteristica foilor rupte dintr-o mapa de birou, dar, mai ales, ca multe sunt stenografiate total sau partial. Caligrafia este a lui Aurel Covaci, stenografia cu atât mai mult, pentru ca acesta o învatase dupa un manual modern si la facultate îsi stenografia unele cursuri.

M-am gândit emtionata ca hieroglifele pot acoperi taine ascunse, ultimele gânduri intime ale poetului, peste care au trecut 50 de ani si atâtea priviri scotocitoare plus competenta si vigilenta "poetului print" Gheorghe Tomozei, care, stapân pe toata arhiva, nu a avut interesul sa se ocupe de ele. Mi s-a permis xeroxarea si pe parcursul anului 2008, le-am descifrat cu ajutorul a doua doamne stenografe supercalificate. Apar acum prima oara. Doar câteva scrise de mâna au fost rupte din context si prezentate fara semnificatii în alte parti.

Le veti citi si veti întelege disperarea poetului, care, "îngrozit de temnicer", "înainte de gol", "înainte de focul suav, zâmbitor de pistol", se adreseaza "omului de pe marginea patului", care i-a însotit "nefericirea noptii de cosmar". Spânzurat cu capul în jos de un iades, lasa aceasta ultima chemare "nu scrisa, ci dictata", tipând în van "ajutor"! Ultimele lui concluzii, concentrate în 13 versuri, i le-a încredintat lui Covaci, poate cu rugamintea de a nu le face publice niciodata. E vorba despre poezia "Credo", o viziune a omenirii lase si a puterii lui Satan pe pamântul patriei, data de Dumnezeu altar Poetului.

Despre simbolistica Spânzuratului din cartile de Tarot, explicata succint de doi mari scriitori ocultisti, sunt necesare explicatii:

Eliphas Levi (secolul al XIX-lea): "Spânzuratul este un simbol al lui Prometeu, cu picioarele în cer si capul atingând pamântul, adeptul liber si mânat de sacrificiu care dezvaluie oamenilor secretul zeilor si care pentru asta este amenintat cu moartea".

Teologul Leonid Uspenski, în cartea cu poeme în proza, zice despre Spânzurat: "Iata, acesta este omul care a vazut Adevarul. O noua suferinta, mai mare decât poate provoca vreodata orice durere omeneasca...".

Nicolae Labis spune totul despre el si despre epoca celui rau. Prin ultimele lui mesaje mi se confirma ceea ce aflasem: Nicolae Labis, structural, avea toate datele unui viitor mare initiat. Primele taine le-a aflat de la profesorul sau de limba româna, V. Gh. Popa (condamnat la 16 ani de închisoare politica), discipol si apropiat al lui Vasile Lovinescu. Profesorul de la liceul din Falticeni este cel care i-a deschis ochii spre frumusetea, profunzimea si tâlcul folclorului strabun. Nicolae Labis are chiar o culegere proprie de poezii populare de toate genurile, printre care basmul Lostrita, care aminteste prin similitudini mitologice de mitul lui Oedip.

Despre asa-zisul accident de tramvai din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, caruia i-a supravietuit pâna la data de 21 decembrie, s-a tot scris timp de mai bine de jumatate de secol. Cu greu se poate dovedi care este adevarul, mai ales ca au ramas extrem de putine si verosimile documente. Serviciul kafkian al Securitatii, departamentul de dezintoxicare, prin sumedenie de agenti, chiar si din rândul scriitorilor, au împrastiat drept adevaruri versiuni aberante despre cum s-a petrecut crima si cine poate fi autorul ei. Serviciul despre care am vorbit primea sute de note informative si întocmea apoi dosare pe baza minciunilor clocite tot acolo.

Astfel, voi da ca exemplu doar câteva variante: 1. Labis era atât de beat, încât s-a vârât singur sub tramvai; 2. Labis a baut cu Covaci, iar în statie acesta l-a împins sub tramvai, furându-i si ceasul de la mâna. Aceasta fapta ar avea doua explicatii: a) Covaci este banuit ca "scopul lui a fost de a-l atrage pe poetul Nicolae Labis pe linie contrarevolutionara, iar, daca nu i-a reusit, a trecut la omorârea lui" - extras din documentul CNSAS nr. 62 de la 14 martie 1958, strict secret.

Documentul este perfid întocmit pe baza investigatiilor lui Gh. Achisei si afirmatiei Margaretei Labis, studenta la Filologie; b) Covaci l-a omorât din gelozie, iubeau amândoi aceeasi fata; pare hilar daca nu s-ar fi comandat si un roman difuzat pe piata, scris de Gabriel Gafita. Protagonistii sunt doi buni prieteni scriitori, dintre care unul, lipsit de talent, invidios si gelos, îl ucide pe celalalt. Prost scrisa, cusuta cu ata alba, aceasta versiune nu a prins si nu a convins pe nimeni, dar a fost un foarte bun pretext sa-l ciomageasca pe Aurel Covaci noapte de noapte în perioada când supravietuia cu Petre Pandrea în aceeasi celula (mie mi-a relatat un martor din arest).

Dupa ce ne-au învatat minte si ne-au eliberat din închisoare conditionat, cu angajamentul de a nu relata nimic niciodata, fiind pasibili de o noua pedeapsa, am pastrat, ca pe icoana unui martir, imaginea poetului Nicolae Labis haituit de pazitorii ideologiei în care crezuse candid, ca într-un basm, înfricosat si singur, amenintat cu moartea si cu interdictia. Imaginea acelei ultime nopti de decembrie, reci si cetoase, despre care Vladmir Maiacovschi, victima altei revolutii, a scris: "În astfel de nopti/ În astfel de zile/ Umbla pe strazi cu umbre tiptile/ Poetii si tâhlarii".

I-am recitat întreaga viata poeziile postume. Aurel Covaci îi imita si tonul dulce moldovenesc, cu inflexiuni surprinzator de dure, ca dalta unui sculptor cioplitor al cuvintelor limbii românesti.

În momentul de fata, ramasa în viata, sunt singura care a trait si a vazut cu ochii proprii grozavia unei odioase crime ce a retezat prea timpuriu o alta floare de crin întrupându-se într-o zi cât altii în zece. Doar pentru cei de buna-credinta scriu atât cât stiu si, ca pe un desfasurator, punctez filmul ultimelor zile.

A) 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Se întâlneste cu prietenul sau Portik Imre, venit la Bucuresti în delegatie.

I se plânge de lipsa de bani, de lipsa de foc în camera lui Aurel Covaci si de raceala oamenilor care îi erau odata apropiati. Îi citeste o poezie dedicata siesi: "Sunt douazeci de ani si înca unul...". Marturiseste ca foloseste cuvintele limbajului comun ca simboluri: "Pentru mine, cuvintele partid, marxism, stegar s.a. au alta semnificatie decât cea obisnuita...".

Îl preocupa faptul ca a cântat în public în repetate rânduri Imnul regal si a recitat poezii interzise. Vorbeste cu Portik despre evenimentele din Ungaria din 1956 si consecintele de la Facultatea de Filologie, arestari, excluderi. Se hotaraste: "Trebuie sa dispar pentru un timp din fata ochilor lor. Vreau sa dispar din Bucuresti, fara urma". Hotaraste sa plece înainte de Sarbatori.

Mai spune: "Pot flamânzi zile întregi, dar nu pot sa nu scriu". Portik a plecat.

B) 7 si 8 decembrie: Se întoarce foarte târziu la locuinta de pe Miletin 14. Pe data de 8 eu ma întâlnesc cu el si-mi cere cu împrumut suma de 5 lei, echivalentul a doua pachete de tigari Carpati.

C) 9 decembrie. Spre seara apare acasa devreme, avertizat de Aurel Covaci ca nu-i va mai oferi gazduire daca întârzie noptile. E foarte flamând, dar gazda nu are absolut nimic de mâncare. Prânzul îl lua la cantina studenteasca de pe Matei Voievod. Labis cere permisiunea sa comande o friptura pe datorie doamnei Candrea, responsabila restaurantului Casei Scriitorilor. Dumitru C. Micu îsi aminteste ca l-a vazut acolo si ca a plecat singur. Mioara Cremene, în amplul interviu cu doamna Mariana Sipos (Editura Universal Dalsi-2000), îsi aduce aminte ca în acea seara i-a soptit doar atât: "Hei, Miorito, habar n-ai! Nici nu-ti închipui ce mi se pregateste...".

D) În drumul spre casa, cu exact cei 5 lei împrumutati de la mine cumpara o sticluta de un sfert din cea mai ieftina tuica populara. Nevoia de comunicare si alte aleanuri îl deturneaza spre localul Capsa, înca elegant, pastrând din parfumul boemei de odinioara. Labis nu era beat, o afirma si altii, o declara si el la Urgenta. Gusta putin din tuica, nu avea bani nici macar de o cafea. Între timp, la o masa mai încolo, se asaza trei barbati si o femeie. În anchetele trucate ale lui Tomozei sunt prezentati drept necunoscuti. Pe cel putin doi, Labis îi cunostea. Pe unul, înca din 1953, când a avut cu el o altercatie dura la festivitatea înmânarii premiului de stat poetului Alexandru Andritoiu. Acesta i-a spus lui Labis cu ura ca în viata sa nu va "pupa" premiul de stat. Labis se hotaraste sa-l bata, dar Aurel Covaci l-a sfatuit sa se fereasca de el, caci are meseria de "suflator". Îl chema Iosif Schwartszman, zis Grisa, de meserie pianist acompaniator alogen basarabean. Femeia, însotitoarea lui Grisa, pe nume Maria Polevoi, fosta dansatoare la Teatrul "Tanase", în 1956 dansa în ansamblul artistic al MAI. Sora lui Labis mi-a spus ca se pare ca Nicolae Labis o cunostea si pe ea dinainte. Polevoi Maria, nascuta la Ismail-URSS, la 3 martie 1919, cu domiciliul stabil în Bucuresti, Str. Traian nr. 31. Evident, biografiile lui Grisa si a lui Mary Polevoi sunt în multe privinte asemanatoare. Convingerea mea, ca si ei au avut rolurile lor, dar documentele esentiale lipsesc. Eu îi consider agenti, bazându-ma pe declaratiile lor confuze si contradictorii aflate în filele Dosarului penal nr. I84960/1956, arhivat la foarte scurta vreme dupa moartea poetului.

Grisa Schwartszman, în acea noapte la Capsa, l-a invitat la masa lor. Poetul, disperat, s-a lasat ademenit de femeie si le-a oferit si lor din bruma lui de tuica. Mai mult, Labis nu a baut. I-a invitat la restaurantul Victoria, în subsolul pasajului cu acelasi nume. Labis a vrut sa-si amaneteze ceasul "Pobeda", ca sa-i ofere ceva lui Mary, dar nu a reusit. Apoi, femeia îi propune sa se furiseze pe cai diferite si sa se întâlneasca în statia de tramvai Coltea, invitându-l peste noapte la ea. În statia prost luminata apare si filatorul Grisa. Mary îl recunoaste si asista de la o mica distanta cum poetul ezita, asteptând-o sa ia tramvaiul 13, care iese din refugiul din fata spitalului, face bucla si opreste usor în fata Muzeului Sutu. Patru persoane asteapta sa urce, Labis e al treilea, dar tot mai sovaie. Când se porneste tramvaiul, cel de-al patrulea îl împinge pe Nicolae Labis pe gratarul dintre cele doua vagoane. Grisa striga ca cel cazut e beat, în timp ce Mary, nemaiîndurând grozavia, spune ca îl cunostea pe poetul Nicolae Labis si roaga sa fie dus la spital. Considerând ca victima este în stare de ebrietate, doi barbati (probabil martorii din statie) îl târasc pe propriile picioare, fortând fisura coloanei si împreuna cu femeia îl duc la camera de garda. Lasat pe jos, nu este nici internat, nici consultat, ci trimis cu un taxi si cu femeia mai departe, pâna ajung la Urgenta de pe Str. Arh. Mincu. Înca erau la Coltea când poetul, constient, da numarul de telefon al lui Aurel Covaci, si Mary îl anunta în jurul orei 3 dimineata ca unul Labes a suferit un accident de tramvai.

În memoriile postume ale lui Portik Imre se limpezesc multe aspecte ale asa-zisului accident. Îngrijorat ca nu a aparut înca la Covasna, Portik revine la Bucuresti, îl gaseste la Spitalul de Urgenta. Portarul îi sopteste: "Se spune ca «era beat», dar a fost aruncat sub tramvai". Îl gaseste complet lucid si vorbind coerent. L-a întrebat daca a primit telegrama trimisa în ajun din spital (10 decembrie) printr-o fata, Stela. Eu i-o dusesem la posta, dar telegrama nu a ajuns. Asa cum am aflat din dosarul meu de urmarire informativa, înca din 1956, printr-un ordin secret, corespondenta îmi era triata si partial oprita. În telegrama, poetul se scuza ca nu poate fi punctual la întâlnire, fara alte explicatii.

Am sa extrag câteva fragmente esentiale, pentru stabilirea adevarului, din memoriile lui Portik Imre. El reconstituie cu scrupulozitate vorbele lui Labis din ziua revederii lor, cât si cele relatate de Maria Polevoi, aparuta la Spital pe la ora 3 p.m. si acceptând sa stea de vorba cu Portik circa doua ore, invitata la masa la Restaurantul Kiseleff. Informatiile pe care le-am adunat o viata întreaga, insinuarile din anchetele speciale ale Securitatii ma determina sa le acord toata încrederea.

Labis catre Portik: "Nu, n-am fost beat. E adevarat ca am baut dupa-amiaza si în seara aceea, dar nici macar ametit n-am fost...", "Nu am cazut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva... Nu aveam intentia sa iau tramvaiul din mers, fiindca trebuia sa vad mai întâi în ce tramvai si în ce vagon urca ea". Maria Polevoi îl zareste ajuns în statie, dar se razgândeste si se retrage în umbra. "Aveam multe motive ca nimeni sa nu ma vada cu el. Când a sosit primul tamvai nr. 13, l-am urmarit cu privirea, având de gând sa nu urc daca se urca el. Am vazut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui, continuându-si drumul, în timp ce poetul disparuse..." Despre autorul faptei: "... Sta putin la o parte, cu mâinile în buzunar, vorbea murdar despre Labis". Mariei Polevoi i-a fost frica toata viata sa pronunte numele celui care a executat atentatul. Poate ca pâna la un moment dat i-a fost complice. Cert este ca sensibilitatea ei de femeie (cine stie prin câte vicisitudini trecuta) angajata în MAI, fie chiar si într-un ansamblu, a determinat-o, la data de 10 decembrie, sa se prezinte la Uniunea Scriitorilor si sa stea de vorba cu Mihai Gafita (fost ofiter de securitate) si sa-i povesteasca despre cele vazute cu adevarat. În felul acesta sunt informati în secret cei care aveau sarcina de partid sa-l supravegheze pe poetul Nicolae Labis: Marcel Breslasu, Mihai Beniuc, Ema Beniuc, Emil Galan. În cursul noptii de 10 spre 11 decembrie, Mary primeste mai multe telefoane de amenintare cu moartea.

Lasa sa se înteleaga ca i-a recunoscut vocea lui Grisa Schwartszman. Pâna în 1978, fiinta aceasta a trait sub teroarea detinerii secretului crimei si s-a sinucis dupa ce cineva si-a amintit de ea si a încercat sa o determine sa spuna adevarul.

Cât despre Grisa, înca se mai poate realiza o investigatie competenta asupra celor doua procese-verbale de ascultare consemnate de sergentul major Gheorghe Aurelian de la DMC, la ora 2:40, în noaptea de 10 decembrie. În urma celor doua declaratii confuze si mincinoase ale lui, manipulate în continuare de Securitate, se dispune trimiterea dosarului la Procuratura Raionului Tudor Vladimirescu. Concluzia a fost ca, pentru producerea accidentului, vinovat ar fi manipulantul tramvaiului, consemnându-se urmatoarele: "Întrucât accidentul nu s-a datorat nici cel putin faptului încercarii sale de a se urca în vagon, urmeaza a se constata ca (nu) sunt întrunite elementele constitutive ale acestui delict si a pronunta ca atare încetarea procesului".

Mihai Beniuc a avut sarcina grea. El a trebuit sa-i alunge pe tinerii, pe scriitorii sau pe studentii înghesuiti pe coridoarele Urgentei. Nu pierdea nici un prilej sa-i mustre si sa-l dea de exemplu pe Labis. Îi avertiza la ce ducea faptul sa nu asculti de îndrumarea partidului. Acelasi lucru l-a declarat si Nicolae Ceausescu prin anii '70, adresându-se unei delegatii de tineri scriitori, sfatuindu-i sa nu comita fapte nesabuite daca vor sa nu împartaseasca soarta poetului Labis.

A murit când furios, când sperând, parându-i rau si iubind cu ardoare viata si oamenii, implorând în ultimele ceasuri sa i se aduca ozon de pe culmile unde se adapa caprioara.

L-am revazut pe catafalc în holul Casei Scriitorilor, îmbracat în costumul pe care si-l cumparase cu o luna înainte din banii pe "Primele iubiri", scufundat în spuma voalului de mireasa mortuar. Mâna lui fina mi s-a parut ca o retine pe a mea. M-am înspaimântat, caci i se schimbase chipul. Avea fata Spânzuratului din Tarot si în craniu, din care i se extirpase creierul, i-au bagat în loc câlti. Satana, clontul Pasarii cu clont de rubin, si-a facut datoria.

Avem dreptul sa stim si noi ce a stiut Securitatea
Mai stiu ca agentului Schwartszman Isac-Grisa, la scurta vreme dupa înmormântarea lui Nicolae Labis, i s-au aprobat actele de plecare definitiva din tara.

Timp de aproape zece zile, Spitalul de Urgenta, în care poetul tragea sa moara, s-a transformat într-un obiectiv strategic aparat strasnic sub supravegherea stricta a Securitatii române.

Au instalat filtre discrete, au facut fotografii, au dat rapoarte - cred ca exista o sumedenie de documente de acest gen în dosarele care au ramas deschise, dar "închise" în sensul ca "Numele lui Nicolae Labis este necunoscut în arhiva Securitatii" (acesta a fost raspunsul primit de mine acum patru ani de la SRI).


Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

A pubblicare le ultime parole dello psichiatra americano Leon Eisenberg è il settimanale tedesco Der Spiegel.

“Da sempre si sa che la sindrome da deficit di attenzione e iperattività (Adhd) è un'operazione di disease-mongering (strategia di marketing farmaceutico), un'invenzione di patologie inesistenti per vendere più farmaci”. Questo il commento del portavoce dell'associazione 'Giu' le mani dai bambini’, Luca Poma.  Molti addetti ai lavori hanno "piena consapevolezza del fatto che molte forme di disagio infantile vengano classificate come Adhd. Ciò detto- prosegue Poma- non significa che non esistano bambini con problemi che debbano essere presi in carico". Secondo Pome, tuttavia, la questione va incentrata su un altro punto: “Quale deve essere il ruolo degli adulti? Noi dobbiamo chiederci che tipo di risposta dare a questi problemi. Prendere la scorciatoia offerta dallo psicofarmaco, che solo in apparenza risolve i problemi, oppure indagare sui motivi veri e profondi che si celano dietro i disagi di questi minori?”.

A tal proposito il Comitato dei Cittadini per i Diritti Umani onlus ricorda che la Commissione consultiva nazionale svizzera sull’etica biomedica (NEK, Presidente: Otfried Höffe) ha aspramente commentato l'uso del Ritalin, il farmaco per l’ADHD, nel suo scritto del 22 novembre 2011 intitolato “Il miglioramento dell’uomo mediante agenti farmacologici”, in cui afferma che il consumo di agenti farmacologici altera il comportamento del bambino senza alcun contributo da parte sua. Si ottiene, pertanto una interferenza nella libertà e nei diritti del bambino perché gli agenti farmacologici inducono cambiamenti comportamentali, ma non arrivano ad educare il bambino su come realizzare questi cambiamenti in modo autonomo. Il bambino viene così privato dell'essenziale esperienza di apprendimento su come agire autonomamente, con conseguente notevole limitazione della sua libertà e alterazione del proprio sviluppo della personalità.

Eppure l'uso di farmaci per l’ADHD in Germania è aumentato in soli diciotto anni da 34 kg (nel 1993) a un record di non meno di 1760 kg (nel 2011) – che è un aumento di 51 volte tanto nelle vendite! Negli Stati Uniti un ragazzo di dieci anni su 10 già assume un farmaco per l’ADHD su una base quotidiana. E la tendenza sembra destinata a crescere.

“Il compito di psicologi, educatori e medici – scrive il Comitato dei Cittadini per i Diritti Umani onlus - non è quello di mettere i bambini sotto farmaci solo perché l'intera società non può gestire i prodotti delle teorie sbagliate di qualcuno, dandoli così in pasto alle società farmaceutiche. Ritorniamo piuttosto al principio di base che è quello di far acquisire al bambino responsabilità personale sotto una guida esperta – come la famiglia e la scuola: In questi campi, il bambino dovrebbe essere in grado di crescere, anche mentalmente”.

Secondo Luca Poma dell'associazione 'Giu' le mani dai bambini’ la soluzione per Poma non è "vietare la vendita dei farmaci come il Ritalin, perchè su internet si possono comprare. Si tratterebbe di un divieto formale e non sostanziale. Abbiamo bisogno di fare una battaglia culturale e di informazione, ricordando che non si risolvono i problemi della psiche ingoiando una pillola".


Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

Charlie Chaplin, tata a 12 copii, in 1965, fiind la venerabila varsta de 76 de ani, a scris o scrisoare fiicei sale de 21 de ani, Geraldine, care incerca sa-si faca o cariera in lumea dansului, in orasul Paris. Scrisoarea este emotionanta, foarte personala, dar in acelasi timp i se potriveste fiecaruia din noi.

Este un exemplu de dragoste paterna si grija, de tristete si bucurie, mandrie si ingrijorare, intelepciune adunata de-a lungul anilor si copilarie, care s-a pastrat in el. “Niciodata nu am fost un inger”, scria geniul cinematografiei, “dar intotdeauna m-am staruit sa fiu un om in adevaratul sens al cuvantului. Incearca si tu”.

Cititi aceasta scrisoare si ganditi-va la ce v-au invatat parintii si ce ati vrea sa va invatati copiii.

Fetita mea!

Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna.

Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!”

Ti-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum  vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz.

Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate. Si totusi sunt viu, asa ca sa lasam asta.

Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul.

Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna.

Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de dansul. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi.

Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine. Munca iti este grea, stiu asta.

Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor.

Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu. Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau. Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu.

Tatal tau,



Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa

Astãzi, cânepa a devenit o culturã de nisã, fiind întinsã pe suprafete foarte reduse - putin peste 10.000 de hectare la nivelul întregii Uniuni Europene. Pentru comparatie, porumbul este plantat, numai în România, pe o suprafatã de peste 2,5 milioane de hectare. Multe cauze au stat la baza acestei pierderi în popularitate, însã cea mai nocivã, de departe, a fost interzicerea „în bloc“ si aproape peste tot în lume a culturilor de canabis, legiuitorii nefãcând diferenta între speciile de cânepã industrialã si cele cu continut ridicat de THC - substanta psihoactivã din marijuana.

Din 1993 încoace, majoritatea statelor au reparat aceastã anomalie. Nu si România, care abia în 2000 a introdus cânepa pe lista plantelor a cãror cultivare era controlatã strict de stat, fiind consideratã drog. La noi, decãderea acestei industrii a venit de la sine, asa cum s-a întâmplat cu atâtea alte sectoare. Cultivatorii care si-au reprimit terenurile dupã 1989 s-au îndreptat spre alt tip de culturi, considerate mai profitabile, sau pur si simplu le-au lãsat de izbeliste. Totusi, prevederea legalã amintitã mai sus a fost cea care a dat lovitura de gratie, iar atunci când autoritãtile au modificat-o, dupã câtiva ani, a fost prea târziu - cu atât mai mult cu cât, ulterior, subventiile agricole acordate în cazul acestei culturi s-au dovedit neatrãgãtoare. Din fericire, nu toatã lumea a fost de aceeasi pãrere.

Doi ingineri si un economist fãrã niciun fel de experientã în agriculturã (unul dintre ei, Dan Lãzãrescu, tocmai plecase din actionariatul Medicover) au înfiintat, în 2007, o companie de procesare a semintelor de cânepã (din care se fabricã uleiuri, suplimente nutritive, medicamente etc.).

Fabrica a fost înfiintatã la Salonta, în judetul Arad, în urma unei investitii de peste 1,5 milioane de euro.

De ce s-au limitat la procesarea semintelor si nu au fãcut pasul firesc spre cultivare sau procesarea tulpinilor? Potrivit Oanei Suciu, managing partner în cadrul Canah, „la început, pe când eram mai optimisti, eram decisi sã ne implicãm si în cultivare, sã nu ne limitãm la partea de procesare a semintei. Am cumpãrat deci echipamente de ultimã generatie, materia primã necesarã, am adus un specialist din Italia, urmând ca proprietarii terenurilor, localnicii, sã gestioneze culturile propriu-zise. Din pãcate, interesul lor era direct proportional cu investitia pe care o fãcuserã, deci tindea spre zero. Acum, cã avem o afacere solidã, atât de nisatã, nu mai are sens sã ne aventurãm într-un domeniu în care am dat chix o datã.“

În schimb, procesarea tulpinilor (utilizate în industria textilã si auto, între altele) rãmâne unul din obiectivele Canah. Depinde însã de dezvoltarea culturilor locale. Dupã cum povesteste Oana Suciu, „noi avem trei hectare în arendã, pe jumãtate din suprafatã se întinde fabrica, iar pe restul luãm în considerare dezvoltarea unei capacitãti de procesare a tulpinilor. Doar cã, pânã acum, nu ne-au reusit eforturile de impulsionare a cultivãrii în tarã, iar sã aduci tulpinele cu vaporul din China, asa cum procedãm cu semintele, nu renteazã, din cauza volumului prea mare. Pentru a ne lansa si pe acest segment, am avea nevoie de o culturã localizatã la maximum 100 de kilometri distantã.“

85% din productie, la export

În momentul de fatã, compania proceseazã circa 750 de tone de seminte si are venituri anuale de pânã la douã milioane de euro, cu o marjã de profit de 5%. Cifre ce indicã o afacere sãnãtoasã, neferitã însã, de-a lungul timpului, de greutãti majore. „În 2010 am fost foarte aproape de închiderea fabricii, însã, din fericire, ne-am revenit. An de an am mers la toate târgurile importante de profil din strãinãtate. Initial, nu eram convinsi cã aceasta este solutia, cu atât mai mult cu cât achitam câte 10.000 de euro pentru fiecare stand de prezentare. Totusi, eforturile au dat roade“, spune Oana Suciu. Asa se face cã, în momentul de fatã, 80%-85% din productia Canah merge la export, sub trei forme: produse marcã proprie, produse cu marca importatorilor sau vrac (aici înregistrându-se cea mai mare cerere). De ce nu existã în România o piatã de desfacere rentabilã? În cuvintele reprezentantei Canah, „în tarã nu avem decât doi distribuitori si câteva farmacii din afara marilor lanturi. Când ne-am început activitatea, am avut un contract cu un astfel de lant, însã ne-am dat seama repede cã nu poate merge - fiind vorba de produse noi pe piatã, omului trebuia sã i se explice ce si cum, ceea ce farmacistii nu pot face, fie pentru cã nu cunosc proprietãtile cânepei, fie pentru cã sunt presati de management sã vândã suplimente cât mai scumpe. În schimb, în magazinele naturiste vânzarea merge, probabil pentru cã, în general, vânzãtoarele de aici sunt sincer pasionate de acest tip de produse“.

Cerere este, dar ofertã - ioc

În ultimii ani, cânepa a început sã fie exploatatã mai degrabã pentru seminte, deci pentru uz alimentar, decât pentru fibrã. Astfel, potrivit unui studiu publicat luna trecutã, cererea anualã de seminte este, în Europa, de 12.000 de tone. Însã, din cauza lipsei culturilor, peste 50% din aceastã cantitate trebuie importatã din China. În cazul Canah, situatia este si mai radicalã. Potrivit Oanei Suciu, „noi importãm cam 90% din semintele ecologice, de aceea încurajãm dezvoltarea acestor culturi, pentru cã din start noi am achizitiona toatã productia de seminte“. Potrivit studiului sus-citat, utilizarea cânepei pentru uz uman are potentialul de a creste de peste o sutã de ori în urmãtorii ani.

74 de hectare de cânepã au fost cultivate anul trecut în România, de pe care s-au recoltat 33 de tone de plante, echivalentul a 1‰ din productia UE

45.000 de hectare erau cultivate cu cânepã în România anilor `80, tara noastrã fiind cel mai mare producãtor european de la acea vreme

Autor: Mirona Hritcu - Sursa:

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
By Admins (from 01/07/2013 @ 05:06:26, in en - Science and Society, read 1861 times)

The Venus Project is an organization that proposes a feasible plan of action for social change, one that works towards a peaceful and sustainable global civilization. It outlines an alternative to strive toward where human rights are no longer paper proclamations but a way of life.

We operate out of a 21.5-acre Research Center located in Venus, Florida.

When one considers the enormity of the challenges facing society today, we can safely conclude that the time is long overdue for us to re-examine our values and to reflect upon and evaluate some of the underlying issues and assumptions we have as a society. This self-analysis calls into question the very nature of what it means to be human, what it means to be a member of a "civilization," and what choices we can make today to ensure a prosperous future for all the world's people.

At present we are left with very few alternatives. The answers of yesterday are no longer relevant. Either we continue as we have been with our outmoded social customs and habits of thought, in which case our future will be threatened, or we can apply a more appropriate set of values that are relevant to an emergent society.

Experience tells us that human behavior can be modified, either toward constructive or destructive activity. This is what The Venus Project is all about - directing our technology and resources toward the positive, for the maximum benefit of people and planet, and seeking out new ways of thinking and living that emphasize and celebrate the vast potential of the human spirit. We have the tools at hand to design and build a future that is worthy of the human potential. The Venus Project presents a bold, new direction for humanity that entails nothing less than the total redesign of our culture. What follows is not an attempt to predict what will be done, only what could be done. The responsibility for our future is in our hands, and depends on the decisions that we make today. The greatest resource that is available today is our own ingenuity.

While social reformers and think tanks formulate strategies that treat only superficial symptoms, without touching the basic social operation, The Venus Project approaches these problems somewhat differently. We feel we cannot eliminate these problems within the framework of the present political and monetary establishment. It would take too many years to accomplish any significant change. Most likely they would be watered down and thinned out to such an extent that the changes would be indistinguishable.

The Venus Project advocates an alternative vision for a sustainable new world civilization unlike any social system that has gone before. Although this description is highly condensed, it is based upon years of study and experimental research by many, many people from many scientific disciplines.

Please check the calendars to the right for the Venus Project Tour/Seminar dates. During the tour, Jacque Fresco will speak for several hours, walk you around the grounds, show and describe the models, present a 15 minute DVD and take any questions you may have. This will give you a better understanding of yourself and the world around you. The cost of the lecture and tour is $200 for each person or household. For this price, you also receive a package of a book and 4 DVD's, valued at $100. As we are not sponsored by anyone currently, this helps to support the project and enables you to learn more about it.

Address of Venus Project Tour:
21 Valley Lane
Venus, Florida 33960 USA

To confirm send an email with TOUR in the subject:

1) Let us know what day you would like to come

2) How many are coming

3) Where you are coming from that morning and we will send you directions to the door.

NOTE: Children under 14 are not appropriate to attend the Tour Seminars

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
By Admins (from 30/06/2013 @ 07:07:12, in en - Video Alert, read 1391 times)

Song: Don't Let Me Down ; Album: Urban Waves ; Band: Simple Symbol .

Music: M.Barletta; Lyrics: S. Scaravaggi & Reda Saleh

Milano, July 2005 - All Rights Reserved

Lead Vocal: Sabrina Scaravaggi

Guitar: Michele Barletta

Bass: Danilo Vagli

Drums: Davide Pini

Arrangement: Simple Symbol

Production: Simple Symbol & Dino Morabito

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
By Admins (from 29/06/2013 @ 07:08:41, in en - Video Alert, read 1390 times)

Song: Revolution ; Album: Urban Waves ; Band: Simple Symbol .

Music: M.Barletta; Lyrics: S. Scaravaggi & Reda Saleh

Milano, July 2005 - All Rights Reserved

Lead Vocal: Sabrina Scaravaggi

Guitar: Michele Barletta

Bass: Danilo Vagli

Drums: Davide Pini

Arrangement: Simple Symbol

Production: Simple Symbol & Dino Morabito

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
By Admins (from 28/06/2013 @ 07:02:30, in en - Video Alert, read 1620 times)

Song: Intimity ; Album: Urban Waves ; Band: Simple Symbol .

Music: M.Barletta; Lyrics: S. Scaravaggi

Milano, July 2005 - All Rights Reserved

Lead Vocal: Sabrina Scaravaggi

Guitar: Michele Barletta

Bass: Danilo Vagli

Drums: Davide Pini

Arrangement: Simple Symbol

Production: Simple Symbol & Dino Morabito

Articolo (p)Link Commenti Commenti (0)  Storico Storico  Stampa Stampa
Ci sono 4170 persone collegate

< maggio 2021 >

en - Global Observatory (605)
en - Science and Society (594)
en - Video Alert (346)
it - Osservatorio Globale (503)
it - Scienze e Societa (555)
it - Video Alerta (132)
ro - Observator Global (399)
ro - Stiinta si Societate (467)
ro - TV Network (149)
z - Games Giochi Jocuri (68)

Catalogati per mese - Filed by month - Arhivate pe luni:

Gli interventi piů cliccati

Ultimi commenti - Last comments - Ultimele comentarii:
Hi, it's Nathan!Pretty much everyone is using voice search with their Siri/Google/Alexa to ask for services and products now, and next year, it'll be EVERYONE of your customers. Imagine what you are ...
15/01/2019 @ 17:58:25
By Nathan
Now Colorado is one love, I'm already packing suitcases;)
14/01/2018 @ 16:07:36
By Napasechnik
Nice read, I just passed this onto a friend who was doing some research on that. And he just bought me lunch since I found it for him smile So let me rephrase that Thank you for lunch! Whenever you ha...
21/11/2016 @ 09:41:39
By Anonimo


15/05/2021 @ 12:33:28
script eseguito in 831 ms