La zece ani dupa nasterea oitei Dolly, prima clona a unui mamifer obtinuta dintr-o celula de animal adult, comunitatea stiintifica britanica nu a ajuns la o concluzie comuna privind utilitatea reala a tehnicii clonarii in cazul omului. A clonarii si mai ales a clonarii terapeutice, prin dezvoltarea de celule suse embrionare, in speranta ca o serie de maladii degenerative precum Alzheimer, cancerul etc. vor putea fi stopate. Profesorul Ian Wilmut „parintele” clonei Dolly, s-a aratat deceptionat de progresele realizate in acest sens. O tehnologie performanta a clonarii terapeutice este, in opinia sa, realizabila peste 40-50 de ani.

Clonarea reproductiva, in cazul animalelor, se efectueaza frecvent. Au fost clonati cai, tauri, porci, soareci, sobolani, vulpi, pisici, câini...  urmând sa fie crescut in herghelia societatii Cryozootech unde va fi pregatit pentru diverse probe, timp de doi ani. In SUA, industria clonarii animalelor domestice e prospera. Clonarea terapeutica nu ii entuziasmeaza insa pe toti oamenii de stiinta. Multi dintre ei se intreaba daca e intr-adevar cea mai buna solutie pentru a lupta impotriva bolilor, optiunea lor fiind in special legata de masuri de preventie.

Un lucru este cert: deocamdata nimeni nu stapâneste tehnologia productiei de celule suse embrionare. Singurul cercetator care ar fi reusit sa extraga linii de celule suse dintr-un embrion obtinut prin clonare a fost sud-coreanul Hwang Woo-suk, care s-a dovedit insa a fi un sarlatan. Cât despre Dolly, cea care a stârnit valuri uriase de entuziasm in rândul specialistilor, aceasta ramâne un mit. In februarie 2003 a fost eutanasiata in urma unei maladii pulmonare incurabile si a unei artrite. Si, o veste de „ultima ora”:

Societatea franceza Cryozootech in colaborare cu Universitatea din Texas a realizat o copie genetica a unui cal, campion mondial absolut la cursa cu obstacole, in vârsta de 20 de ani. Mânzul este cel de-al treilea animal clonat de cercetatorii de la Cryozootech care intentioneaza sa obtina noi clone ale celebrului armasar. Pentru asta au procedat la o biopsie, celulele prelevate fiind congelate in azot lichid la o temperatura de -196ºC. Mânzul, care se afla intr-o excelenta stare de sanatate, are exact acelasi patrimoniu genetic ca si donatorul.

Cercetatorii au decis ca urmasul campionului sa fie folosit doar ca reproducator. Peste doua luni el va pleca din Texas spre Franta, urmând sa fie crescut in herghelia societatii Cryozootech unde va fi pregatit pentru diverse probe, timp de doi ani.

DORIN MARAN - magazin.ro

Despre fascinanta si totodata terifianta lume a dinozaurilor s-a scris enorm, s-au realizat filme, s-au facut reconstituiri in marime naturala spectaculoase si s-au tesut nenumarate ipoteze si povesti. Daca disparitia lor subita ramâne inca un mister provocator, nu mai putin atractive sunt aspecte insolite, mai putin cunoscute, bazate pe elemente concrete, pastrate de oamenii de stiinta in sertarul „amintirilor despre viitor”. Merita totusi sa remarcam câteva dintre ele.

Monstrul din abisurile Nordului

In 1997, geologii care forau in Marea Nordului, cautând petrol, au scos din maruntaiele apelor un obiect straniu, a carui natura nu au putut-o stabili: o structura circulara de 4 centimetri diametru, crestata si cu un orificiu interior. Descurajati, cercetatorii au abandonat-o si abia in 2003 s-a emis ipoteza la care nu se astepta nimeni: ar fi fost vorba despre un fragment de os apartinând unui Plateosaurus, dinozaur din Mezozoic (-240/-265 milioane de ani).

Ceea ce intriga era insa faptul ca relicva fusese extrasa de la 2615 metri adâncime! Sa gasesti macro-fosile in asemenea conditii e ca si cum ai cauta un ac in carul cu fân - au estimat paleontologii. Totusi, s-a formulat intr-un final o explicatie rezonabila. In vremea când Plateosaurus isi facea veacul prin actuala Europa, exista o legatura terestra intre Groenlanda si Norvegia, iar Marea Nordului nu aparuse. Marile schimbari geologice ulterioare au dus la conformatia de azi a continentelor si a oceanelor, astfel ca respectivul monstru de uscat s-a „pravalit” in abisuri. Abisuri care, fara indoiala, ascund inca multe enigme.

Uriasii deveniti pitici

Super-familia sauropodelor cuprinde cele mai mari fiinte care au trait vreodata pe Pamânt, conform oamenilor de stiinta. Existau specii ce puteau depasi 25 de metri, dar si „pitici”, nu mai mari de 6 metri! La sfârsitul secolului trecut, descoperirea unor fosile de sauropode de talie mica (lânga Hanovra, in Germania) a dus la ideea ca era vorba despre specimene foarte tinere. Recent insa, studii aprofundate au demonstrat ca relicvele apartin unor adulti „pitici”: lungimea de circa 6 metri si greutatea de o tona, o nimica toata pe lânga cele 60 de tone ale brachiosaurului.

Apartenenta la categoria de vârsta adulta s-a confirmat prin studierea semnelor de crestere de pe oase, similare cu cercurile de crestere din trunchiurile arborilor. Totusi, de ce aveau proportii atât de modeste? Acesti Europasaurus holgeri se presupune ca au trait pe o arie vasta, care insa a fost acoperita de ape, determinând retragerea animalelor pe o insula. Acolo, hrana fiind mult mai putina si mai dificil de procurat, uriasii de odinioara si-au adaptat gabaritul la conditiile de trai, evoluând rapid catre o forma mult redusa. In sprijinul ideii, se aduce exemplul elefantilor pitici de pe Insula Flores (90 de centimetri lungime!), dar si cel al hominizilor de aici, inca aflati in mijlocul unor controverse stiintifice.

Dinozaurul-girafa

De obicei, gâtul cunoscutului Diplodocus este considerat disproportionat in raport cu corpul. Totusi, Erketu ellisoni bate toate recordurile. Acesta face parte din super-familia sauropodelor si depaseste cu mult amintita medie de 25 de metri. Fosila descoperita in 2002 in Desertul Gobi masura nu mai putin de 36 de metri! Relicvele scoase la iveala proveneau de la gât, picioare si piept. Ceea ce a surprins cel mai mult a fost lungimea gâtului, de peste 7,3 metri si faptul ca vertebrele acestuia prezentau toate aceeasi lungime, de 60 centimetri.

Mult timp, „tinuta” gigantilor din negura timpului a iscat dezbateri aprinse, in general considerându-se ca ei isi tineau gâtul ridicat, la fel ca girafele de astazi. Studii recente au aratat insa ca dinozaurii respectivi mergeau probabil cu capul si gâtul paralele cu solul. Dar cu un gât de peste 7 metri, oare cum va fi fost pozitionat capul? Analiza vertebrelor lui Erketu a demonstrat ca ele erau usoare si putin solide. In Jurassic, se pare ca aceasta era o modalitate de a pierde din greutate, ceea ce nu insemna si... a-si pierde capul.

ADRIAN-NICOLAE POPESCU - Magazin.ro

Vizitând, in vara anului 1996, Muzeul de Antichitati Egiptene din Cairo, mineralogul italian Vincenzo de Michele a observat un neobisnuit cristal galben-verzui, in mijlocul unui colier gasit la gâtul mumiei lui Tutankhamon. Bijuteria, analizata in laboratoare de specialitate, se dovedise a fi de sticla, dar ea parea mai veche decât insasi civilizatia egipteana. Facând cercetari, italianul a reusit sa gaseasca originile misteriosului cristal, in desertul Sahara, unde a mai descoperit numeroase „cioburi de sticla” asemanatoare. Dar, se punea intrebarea, cum de ajunsese sticla acolo si cine sau ce o fabricase?

Chimistul austriac Christian Koeberl s-a aratat si el pasionat de aceasta enigma si a stabilit ca sticla fusese formata in urma unei degajari de caldura atât de intense incât un singur fenomen petrecut pe Terra ar fi putut-o face: caderea unui meteorit. Dar in zona nu se distingea, nici macar in imaginile transmise de sateliti, vreo urma de impact.

Un posibil raspuns l-a oferit atunci geofizicianul american John Wasson, care a sugerat ca ar fi putut fi vorba totusi despre un meteorit urias, dar care a explodat in aer, la sute de metri inaltime, degajând o cantitate de energie colosala. „Atunci când am aflat despre acest subiect, gândul m-a dus la fenomenul Tunguska”, marturiseste Wasson. In opinia sa, e mai mult decât probabil ca explozia unui meteorit de mari dimensiuni a putut produce suficienta caldura pentru a transforma instantaneu nisipul din desert in sticla.

Bijuterii trimise de zei? 

De altfel, atunci când a fost detonata prima bomba atomica, in New Mexico, la inceputul anului 1945, pe nisip s-a creat o pojghita subtire de sticla. Simularile realizate pe computer de catre cercetatori au dovedit ca apropierea unui meteorit de mari dimensiuni de desertul Sahara ar fi putut crea o uriasa „minge de foc” si genera o temperatura de peste 1800 grade Celsius la suprafata solului, lasând in urma un urias câmp de sticla. Pe de alta parte, istoricii sustin ca, spre deosebire de civilizatiile moderne, care au acceptat realitatea meteoritilor abia in ultimele doua secole (pâna si faimosul savant Lavoisier credea ca „este imposibil sa cada pe Terra obiecte venite din Cosmos”), vechii egipteni cunosteau fenomenul caderilor meteoritice. Mai mult decât atât, intrucât fragmentele de roca sau metal veneau din cer, ele erau considerate „mesageri ai zeilor” si venerate ca atare, ca si nisipul cu care veneau in contact si care purta amprenta lor „sacra”.

Poate ca acesta este motivul pentru care fragmentele cristalizate gasite in desert erau atât de apreciate si doar faraonii aveau dreptul sa le poarte, ca niste demni „fii ai zeilor ce salasluiesc in cer”, cum erau ei considerati...

Autor: Gabriel TUDOR - magazin.ro

Pretioasa matase, al carei secret de fabricatie era pastrat, odinioara, cu strictete, a devenit astazi un material la indemâna oricui, desi vesmintele croite din ea sunt la fel de apreciate. Se pare insa ca in viitor, matasea va fi utilizata nu doar pentru a-i imbraca pe cei dornici de haine elegante, ci si pentru a-i vindeca pe cei bolnavi! Potrivit unui proiect inedit, pus la punct de cercetatorii britanici, firele de matase vor stimula repararea nervilor distrusi. Deja s-a reusit cresterea unei „culturi” de celule nervoase de-a lungul unor fibre de matase artificiala, care are proprietati asemenanatoare cu pânza tesuta de paianjeni. Savantii spera ca matasea va incuraja cresterea celulelor de-a lungul nervilor sectionati, chiar si in cazul celor din coloana vertebrala, venind astfel in sprijinul a milioane de oameni paralizati. 
 

Matasea-minune, numita „spidrex”, provine de la viermi de matase modificati genetic, asa incât sa produca fibre cu insusiri speciale, care sa dea celulelor posibilitatea de a se lipi intre ele. Profesorul John Priestley, neurochirurg la Queen Mary’s School of Medicine and Dentistry din Londra, precizeaza ca firul de matase va actiona ca un „arac” pe care vor creste celulele nervoase.

Echipa de cercetatori britanici a testat deja matasea in cultura de tesut si pe animale si in ambele cazuri rezultatele au fost promitatoare. „Imaginile obtinute cu ajutorul microscopului electric, spune prof. Priestley, arata doua lucruri: procesorii colorati in rosu, care sunt fibre nervoase crescând de-a lungul firelor de matase; si celulele Schwann, colorate in albastru, care sunt foarte importante in sprijinirea regenerarii nervoase.

Atât in ceea ce priveste maduva spinarii cât si a nervilor periferici, firele de matase au stimulat cresterea nervului.” Principalul avantaj al acestui procedeu este ca firele de matase pot fi asamblate in tubulaturi complexe, pe dimensiunile nervilor sau ale „puntilor” ce trebuie completate. Britanicii spera ca aceste fire pot trata pacientii ai caror nervi periferici – cei care controleaza muschii si genereaza senzatiile – au fost sectionati, de pilda, in urma unui accident sau a unei taieturi adânci.

Sursa: magazin.ro

De decenii bune, cercetatorii nu mai prididesc sa traga semnale de alarma asupra pericolului pe care il reprezinta  tutunul, nu doar asupra celor ce sunt impatimiti de „iarba dracului”, dar mai ales a fumatorilor pasivi. Iar statisticile au dovedit, de altfel, ca fumatul este responsabil pentru mai bine de trei sferturi din totalitatea cazurilor de cancer, avand o influenta nefasta asupra starii de sanatate. Dar, oricat ar parea de curios, tutunul se pare ca nu doar imbolnaveste de cancer, ci poate sa si vindece de aceasta teribila maladie, dupa cum tin sa ne asigure virusologii americani.

Cei care au realizat aceasta paradoxala descoperire sunt biologii de la Kimmel Cancer Center din Philadelphia. Condusi de dr. Hilary Koprowski, ei au utilizat frunze de tutun pentru a obtine anticorpi care recunosc si anihileaza celulele responsabile de declansarea cancerelor mamare si colorectale. Si pâna in prezent se reusise crearea in laborator a unor asemenea anticorpi, dar singurul inconvenient rezida in costurile de productie ridicate, majoritatea acestor elemente fiind fabricate prin complicate procedee de sinteza chimica si generând unele efecte adverse asupra organismului.

"Crearea de anticorpi din plante reprezinta o metoda mai sanatoasa, mai ieftina si mai usor de aplicat decit cele precedente, spune dr. Koprowski. Savantii americani au reusit sa sintetizeze, din frunzele de tutun, un anticorp impotriva antigenului Lewis Y, aflat in celulele ce declanseaza cancerele de sân si de colon. Dupa cum au demonstrat studiile preliminare, anticorpii produsi de aceste "fabrici ale Naturii" sunt deosebit de eficienti, chiar mai buni decât cei produsi prin modalitatile standard, din celule de mamifere, reusind sa suprime cresterea celulelor tumorale in câteva saptamini.

"Aceasta tehnologie are un imens potential, putind fi adoptata oriunde in lume. Nu exclud posibilitatea ca peste 5-10 ani, tutunul sa devina principala sursa de anticorpi folosita in terapia cancerelor", crede dr. Koprowski. Singura problema e cum sa convingi marile concerne sa produca din frunzele de tutun nu tigari, ci medicamente...

Gabriel TUDOR - magazin.ro

Poate parea o magie: pereti, draperii, chiar si haine, pot deveni transparente atunci când sunt scaldate intr-o raza de lumina de o constructie speciala. Echipele de salvatori ar putea folosi asemenea raze pentru a depista, printre gramezile de moloz, eventualii supravietuitori ai unui seism, in vreme ce doctorii ar putea examina plamânii afectati ai unui pacient fara sa-l mai supuna la radiografii ci doar indreptând aceasta raza cu totul inofensiva spre pieptul lui. Si totusi, ceea ce pare un truc remarcabil, desprins parca din cartile cu Harry Potter, prefigureaza poate o realitate posibila peste nu multi ani...

La urma urmei, atât magia cât si stiinta isi au radacinile in nevoia fundamentala pe care omul o resimte in a da un sens lumii, in asa fel incât sa o poata manipula in propriul lui folos. Si, daca acceptam ideea ca vrajitorii mai exista si astazi, ii putem considera pe savantii Societatii Regale, academia nationala de stiinta a Marii Britanii, ca fiind unii dintre ei...

Astfel, o echipa condusa de profesorul Chris Phillips, de la Imperial College din Londra, alaturi de una de la Royal Society, au dus la bun sfârsit un proiect senzational: trecerea unui obiect in starea de invizibilitate. Chiar daca nu a fost vorba decât despre o portiune liliputana dintr-un material special, iar transformarea a durat numai o zecime de milionime de secunda, faptul in sine merita consemnat, ca un inceput revolutionar.

Dupa cum se stie, obiectele sunt vizibile din cauza modului in care atomii ce le compun interactioneaza cu razele de lumina. Când o raza, deci o unda electromagnetica, intâlneste un atom aflat pe pagina pe care o cititi acum, electronii cu cea mai slaba energie vor absorbi energia undei si astfel imbogatiti, vor accede la un nivel superior. Doar lumina de exact aceeasi culoare, cea care corespunde diferentei energetice dintre cele doua nivele, va fi absorbita, cele specifice altor culori vor trece prin hârtie.

Pentru a demonstra insa ca si aceasta raza de lumina poate totusi trece prin hârtie, prof. Phillips si colegii sai, dr. Frogley si specialistii de la universitatea din Neuchatel, Elvetia, au creat un atom ideal, pe cale artificiala, in interiorul caruia electronii erau astfel dispusi incât sa raspunda intr-un mod predictibil la contactul cu o raza laser. Pentru aceasta, prof. Phillips a folosit fascicule intense de lumina infrarosie. Acestea erau generate de lasere bazate pe semiconductori speciali, inventati cu ani in urma, in fosta Uniune Sovietica.

Folosind doua fascicule puternice de acest gen, echipa de savanti a fost capabila sa faca atomii artificiali sa devina transparenti pentru o raza atunci când a doua raza ii ilumina, simultan. "Focalizând fasciculul unui laser foarte puternic pe acesti atomi artificiali, am invatat cum sa controlam miscarea electronilor pentru ca ei sa nu mai absoarba lumina: când laserul este pornit, atomii devin instantaneu invizibili, pentru a-si relua starea normala când laserul se intrerupe. Efectul ar putea fi folosit, in viitor, si la unele aplicatii practice.

De pilda, imaginati-va un laser care lucreaza la frecvente invizibile pentru ochi si care, indreptat asupra corpului uman, va trece prin el ca prin ceva absolut transparent. In plus, obiectele aflate dincolo de organismul strabatut de raza laser vor parea mai stralucitoare si vor fi mai vizibile", explica prof. Phillips.

Gabriel TUDOR - magazin.ro