Delfinii, mamiferele acvatice atât de iubite de toti, ascund o serie mistere încă nedescoperite de om. Cercetătorii sunt intrigati de incredibila capacitate de vindecare pe care o au acestia.

Un cercetător de la Centrul Medical al Univeristătii Georgetown (GUMC) care cu putin timp în urmă a decoperit componente antimicrobiene în pielea broastelor si în cea a rechinului câine de mare si-a îndreptat atentia către abilitătile impresionante ale delfinilor de a-si vindeca rănile.

Doctorul Michael Zasloff este de părere că abilitatea delfinilor de a se vindeca rapid în urma unor muscături provocate de rechini ar putea oferi perspective noi în ceea ce priveste tratarea rănilor umane. Delfinii se refac în timp record, nu par să simtă durere în zona muscată de rechini, iar regiunea respectivă este rezistentă la infectii si este protejată de hemoragie.

De asemenea, doctorul Michael Zasloff a publicat un articol în Journal of Investigative Dermatology în care prezintă noi observatii despre ceea ce el numeste "remarcabila si misterioasa" capacitate a delfinilor de a se vindeca. Pentru a publica acest articol, doctorul din cadrul GUMC a discutat cu o multime de îngrijitori de delfini, cu biologi marini si a studiat literatura de specialitate din întreaga lume despre vindecarea delfinilor.

"O multime de informatii despre procesul de vindecare al delfinilor este slab documentat. Cum reusesc delfinii să nu sângereze până la moarte după ce sunt muscati de rechini? Cum de acestia nu suferă enorm din cauza durerii? Ce previne aparitia unei infectii, dar mai ales cum se poate ca o astfel de rană să se refacă? Leziunile comparabile la om ar duce la moartea acestuia", sustine doctorul.

Zasloff explică procesul de vindecare al delfinului prin sintetizarea unor rapoarte legate de aspectele cunoscute ale biologiei delfinilor. Cercetătorul a presupus că acelasi mecanism de redirectionare a sângelui care se declansează atunci când delfinul plonjează în apă poate fi "cauza" si în cazul rănilor apărute. "Mai putin sânge la suprafata corpului înseamnă mai putin sânge pierdut", a declarat acesta.

În ceea ce priveste ignorarea durerii, cercetătorul sustine că aceasta este o adaptare ce favorizează supravietuirea, însă mecanismul este încă un mister.

În ceea ce priveste prevenirea infectiilor, Zasloff crede că răspunsul se află în grăsimea delfinilor. Grăsimea a fost studiată multi ani la rând pentru că în cadrul ei sunt încorporate o serie de substante toxice de origine umană cum ar fi metale grele, iar acest lucru îi ajută pe cercetători să studieze poluarea mediului înconjurător. De asemenea, este stiut faptul că aceasta are în compozitia sa o serie de halogeni organici naturali care au proprietăti antimicrobiene. "Este foarte probabil ca delfinii să îsi depoziteze propriile rezerve de substante antimicrobiene si să le transporte în regiunea corpului în care este nevoie de ele atunci când sunt răniti. Această actiune poate controla si preveni o infectie cu mibcrobi si totodată previne descompunerea din jurul zonei afectate", a declarat doctorul Zasloff.

În cele din urmă, Zasloff a explorat capacitatea ranei delfinului de a se vindeca într-un mod care restabileste conturul corpului. El spune că această capacitate de vindecare a delfinului seamănă mai degrabă cu o regenerare decât cu vindecarea umană.

"Vindecarea unei răni deschise necesită capacitatea de animalului rănit de a-si reface tesuturile cu ajutorul celulelor adipocite, al colagenului si al fibrelor elastice. Vindecarea delfinului este similară cu modul în care fetusii mamiferelor sunt capabili să se vindece în uter," spune Zasloff.

"Pare logic că tesutul dermic al delfinilor a dezvoltat mecanisme pentru a-i proteja de microbii mereu prezenti în apă. Cercetarea doctorului Zasloff sugerează o ipoteză unică si intrigantă, care poate începe să explice modul în care delfinii si alte cetacee au supravietuit, rănite fiind, în sălbaticie, fără ajutorul de antibioticelor si fără îngrijire", a declarat Brent Whitaker, director executiv adjunct al programele biologice de la Acvariul National din Baltimor.

În articolul său, Zasloff prezintă cazurile a doi delfini muscati de rechini, Nari si Echo, de la Tangalooma Wild Dolphin Resort din Moreton, Australia. Rapoartele au fost însotite de fotografii care arată cum si cât de repede s-au vindecat rănile acestor delfini.

"Sper ca lucrarea mea să stimuleze alte studii care i-ar putea ajuta pe oameni. Consider că urmărind vindecarea acestor animale vom găsi agenti antimicrobieni si compusi analgezici noi, nedescoperiti până acum" a încheiat Zasloff.

Sursa: Eurekalert - via Descopera.ro

Mincinosii îsi pot controla miscările faciale, dar nu le pot suprima în totalitate, spune un nou studiu efectuat de Mark Frank, un cercetător care a petrecut două decenii studiind fetele oamenilor atunci când mint.

Acesta a efectuat un studiu pe 60 de voluntari, pentru a observa dacă fetele acestora oferă indicii care să ajute la identificarea minciunilor.

Rezultatele cercetării au fost obtinute prin analizarea filmelor realizate în timpul interogării voluntarilor si prin decodarea fiecărui cadru în parte. Persoanele au fost împărtite în două categorii: unii erau rugati să spună adevarul, iar altii trebuiau să mintă. Cu totii, însă, aveau în comun un singur lucru: încercau să îsi suprime anumite expresii faciale.

Mark Frank si Carolyn Hurley (coautorul studiului) au aflat în urma studiului că aceste actiuni faciale pot fi reduse, dar nu eliminate. În plus se pare că atunci când subiectii au fost rugati să încerce să nu miste anumite părti ale fetei, ei au încercat să controleze toate miscările faciale, indiferent dacă minteau sau nu.

În ciuda acestor descoperiri, 60% din participantii la stuidiu au afirmat că ei consideră că au reusit să îsi suprime toate miscările faciale.

"Contramăsurile comportamentale sunt strategiile angajate de mincinosi pentru a controla în mod deliberat miscările fetei sau ale corpului. Până acum, cercetările nu au arătat dacă mincinosii îsi pot înfrâna miscările pentru a nu fi prinsi înselând. Ca strategie secundară, observarea si interpretarea comportamentului nonverbal are o mare importantă, mai ales în cazul în care intervievatul încearcă să suprime anumite actiuni ale sale," a declarat Frank.

Studiul s-a bazat pe 33 de femei si 27 de bărbati, toti studenti care au făcut parte dintr-un scenariu în care ei fie erau pusi să spună că au luat dintr-un plic două bilete la film (adică să mintă), fie că nu le-au luat (adică să spună adevarul). Apoi, acestia au fost intervievati de un interogator experimentat, dar care nu cunotea conditiile experimentale. Participantii au fost anuntati că vor fi răsplătiti dacă vor fi convingători, sau în caz contrar vor fi pedepsiti. Toti voluntarii au fost pusi să spună că ei nu au luat biletele.

Înainte de a fi intervievati, unora li s-a cerut să îsi suprime expresiile faciale superioare (ridicare sprâncenelor), iar altora, expresiile faciale inferioare (zâmbetul).

"Desi aceste miscări faciale nu sunt neparat semne ale înselării, suprimarea unor expresii se întâlneste cel mai des în cazul mincinosilor. Ceea ce nu stiam era cât de bine pot oamenii să facă acest lucru atunci când mint si atunci când spun adevarul. Bazându-ne pe literature de specialitate cu privire la exprimarea facială a emotiilor, neuroanatomia fetei, si cercetarea privind suprimarea emotională, am prezis corect că în interogatoriile în care înselăciunea este o posibilitate, indivizii pot fi capabili să reducă semnificativ ritmul si intensitatea zâmbetelor. Cu toate acestea, atunci când oamenii spun o minciună, nu reusesc să facă acest lucru atât de bine", a spus Frank.

În plus acest studiu a demonstrat că oamenii pot să îsi controleze zâmbetul mult mai usor decât miscarea sprâncenelor. Tocmai de aceea ei spun că putem reduce miscările faciale atunci când mintim, dar nu le putem suprima complet.

"Fie că avem de-a face cu mincinosi experimentati si motivati, care si-au antrenat expresiile nonverbale în scenarii cu miză mare, fie că este vorba de persoane neinstruite care învată de la un program de televiziune despre o anumită miscare facială care se presupune că este un indicator al minciunii, concluziile acestui studiu au relevat informatii importante pentru organizatiile ce lucrează în domeniul sigurantei", sustine el.

Sursa: ScienceDaily - via Descopera.ro

Cele mai multe studii anterioare au concluzionat că abilitatea de a se ridica împingând cu degetul mare în pământ si mersul biped în pozitie perfect verticală au apărut pentru prima oară acum 1,9 milioane de ani la genul Homo. Acum, însă, o echipă de cercetători de la universitătile din Liverpool, Manchester si Bournemouth demonstrează că mersul biped al unui strămos care a trăit acum 3,7 milioane de ani seamănă mai mult cu mersul omului modern decât cu cel al urangutanilor, cimpanzeilor si gorilelor.

Situl arheologic de la Laetoli contine cele mai vechi urme de pasi umani, din care 11 urme individuale se păstrează în stare foarte bună. Studiile anterioare s-au bazat pe situri cu o singură urmă, care de cele mai multe ori era afectată de factori de mediu precum eroziunea care diminuau autenticitatea amprentei. Tocmai de aceea au existat multe discutii cu privire la caracteristicile exacte ale mersului biped al strămosilor nostri.

Echipa de cercetători a utilizat o tehnică nouă, bazată pe metode ale imagisticii cerebrale functionale, pentru a obtine o medie a caracteristicilor tridimensionale ale celor 11 urme de la Laetoli. Aceste rezultate au fost comparate cu cele obtinute din studiile realizate asupra mersului oamenilor si al antropoidelor din ziua de azi.

Simulările computerizate le-au permis cercetătorilor să compare variante de urme de pasi care ar putea proveni de la reprezentanti ai speciei Australopithecus afarensis, care a trăit acum 3-4 milioane de ani.

Profesorul Robin Crompton de la Universitatea din Liverpool a declarat că "se credea că Australopithecus afarensis mergea chircit si mai apăsat spre exteriorul tălpii, împingând mai tare în partea mediană a tălpii, asa cum fac maimutele antropoide din ziua de azi. Cu toate acestea, noi am descoperit Australopithecus afarensis mergea biped în pozitie verticală si mai apăsat pe partea din fată a tălpii, în special pe degetul mare, la fel ca oamenii de azi. Această decoperire este foarte importantă, deoarece dezvoltarea functiei locomotorii a oamenilor le-a permis strămosilor nostri să se extindă în afara continentului african. Silueta noastră cu picioare lungi si corp scund ne permite să mergem si să alergăm pe distante lungi, chiar si atunci când cărăm greutăti. Australopithecus afarensis avea constitutia total opusă: picioarele scurte si corpul lung, ceea ce înseamnă că el putea merge eficient doar pe distante scurte. Acum trebuie să mai aflăm doar când anume au reusit strămosii nostri să se deplaseze pe distantele lugi care ne-au permis să populăm lumea".

Sursa: Eurekalert

O echipã de fizicieni din Hong Kong a sustinut recent un experiment care a demonstrat cã un singur foton respectã teoria lui Einstein, conform cãreia nimic nu poate cãlãtori cu o vitezã mai mare decât cea a luminii, confirmând astfel cã o cãlãtorie în timp este imposibilã (articol "HK scientists 'show time travel is impossible'" - AFP – Iulie 23, 2011).

O echipã de cercetãtori de la Universitatea de Stiintã si Tehnologie din Hong Kong, condusã de Du Shengwang, a demonstrat cã o particulã elementarã de radiatie luminoasã (un foton) "respectã regulile de circulatie ale universului".

"Eistein a sustinut cã viteza luminii constituie regula de bazã a circulatiei în univers, sau, mai simplu, cã nimic nu poate cãlãtori cu o vitezã mai mare decât lumina", explicã cercetãtorii pe site-ul universitãtii. "Studiul profesorului Du demonstreazã cã un singur foton, cuanta fundamentalã a luminii, respectã la rândul sãu legile universului, la fel ca undele electromagnetice", au adãugat acestia.

Acum 10 ani a fost luatã în considerarea posibilitatea de a cãlãtori în timp, dupã ce oamenii de stiintã au descoperit o propagare superluminalã (cu o vitezã mai mare decât cea a luminii) a anumitor impulsuri optice în anumite medii. Mai târziu, însã, s-a descoperit cã era vorba de un efect vizual, însã oamenii de stiintã au continuat sã creadã cã este posibil ca un foton sã circule mai rapid decât viteza lumini.

Cercetãtorul din Hong Kong a crezut cã Einstein avea dreptate si, pentru a încheia dezbaterea, a mãsurat viteza maximã pe care o poate atinge un singur foton, lucru ce nu mai fusese fãcut pânã acum.

"Studiul, ce a arãtat cã si fotonii respectã limita de vitezã c, confirmã cauzalitatea lui Einstein: adicã, un efect nu se poate petrece înaintea cauzei sale. Arãtând cã fotonii nu pot circula cu o vitezã mai mare decât viteza luminii, rezultatele obtinute de noi pun punct acestei dezbateri asupra vitezei reale a informatiei purtate de un singur foton", a afirmat Du pe site-ul universitãtii din Hong Kong.

Sursa: AFP - descopera.ro

Durata mai mare de viată este o urmare a faptului că avem creierul mai bine dezvoltat, afirmă o ehipa de cercetători într-un articol publicat de curând în Proceedings of the National Academy of Sciences. Rezultatele studiului indică faptul că bătrânetea este consecinta necesitătii de a contribui la cresterea copiilor tot mai inteligenti.

Pe măsură ce îmbătrânim, creierul nostru devine mai usor. În jurul vârstei de 80 de ani, creierul uman este mai usor cu până la 15%. Cel al suferinzilor de tulburări mentale legate de vârstă, ca Alzheimer, se micsorează si mai mult. Această pierdere în greutate derivă din declinul treptat al delicatelor structuri de neuroni si al legăturilor dintre ei.

În paralel, capacitatea creierului de a procesa gânduri, amintiri si de a răspunde la semnalele corpului pare să se diminueze.

Cercetătorii stiu că anumite zone ale creierului par să involueze într-un ritm mai alert decât altele. Cortexul cerebral, care este implicat în gândirea de nivel cognitiv superior, se micsorează mai mult decât cerebelul, responsabil de reglarea miscărilor.

În ciuda fenomenului universal al îmbătrânirii, cercetătorii nu au reusit să afle de ce creierul nostru îsi pierde din materia cenusie odată cu vârsta.

Într-un mod bizar, creierul maimutelor nu este supus acestei pierderi de materie cenusie, motiv pentru care cercetătorii iau în calcul ipoteza ca această caracteristică să se regăsească doar la oameni.

O echipă de neurologi, antropologi si primatologi a colectat date pentru a afla răspunsul.

Comparând imagini obtinute prin rezonantă magnetică de la mai bine de 80 de persoane cu vârste cuprinse între 22 si 88 de ani cu cele ale unui număr similar de cimpanzei crescuti în captivitate, cercetătorii au descoperit că la primate creierul nu se micsorează cu vârsta.

Rezultatele sugerează că cele 5-8 milioane de ani în care cimpanzeii au evoluat diferit de oameni diferentiază modul în care îmbătrânesc cele două specii. Antropologul Chet Sherwood de la Univesitatea George Washington din Washington DC, conducătorul cercetării, consideră că oamenii trăiesc mai mult pentru a fi responsabili fată de copiii lor mult mai inteligenti.

Oamenii trăiesc relativ mult comparativ cu primatele. Anii de bătrânete sunt post-menopauză pentru om, pe când cimpanzeii se pot reproduce până când mor.

În plus, creierul unui om este de 3 ori mai mare decât al unui cimpanzeu.

Dr Sherwood sugerează că viata prelungită a bunicilor are rolul evolutiv de a sustine mamele si de a nu le lăsa să crească singure copiii tot mai inteligenti si mai energici. Îmbătrânirea, crede dr. Sherwood, este o cale de a trăi mai mult pentru a da o mână de ajutor rudelor.

"Studiul aduce dovezi care atestă că modelele de îmbătrânire ale creierului uman sunt unice, diferite de cele ale animalelor", a afirmat Tom Preuss de la Universitatea Emory din Atlanta, care nu a fost implicat în studiu.

Dr. Preuss a declarat că diferentele dintre ceierul uman si cel al primatelor nu elimină posibilitatea studiului bolilor legate de îmbătrânire asupra acestora. El a mai spus că aceste diferente ar putea explica de ce oamenii suferă mai mult din cauza bolilor legate de îmbătrânire decât alte specii.

Sursa: BBC News

Trăim în secolul vitezei. Mâncăm în grabă, vrem să facem cât mai multe lucruri în acelasi timp si, bineînteles, vrem să dormim cât mai putin si mai bine. O viată atât de agitată duce, însă, la tulburări de somn. Oare câti dintre noi stiu ce efecte poate avea somnul fragmentat asupra noastră pe termen lung?

Ultimul studiu realizat de americanii de la Universitatea din Stanford a demonstrat faptul că somnul întrerupt afectează capacitatea animalelor de a-si aminti imagini familiare. Studiul a fost realizat pe soareci, iar decoperirile publicate în jurnalul Proceedings of the National Academy of Science ar putea explica problemele de memorie ale bolnavilor de Alzheimer si de apnee nocturnă.

Creierul uman se foloseste de somnul adânc pentru a evalua întâmplările zilei si pentru a decide ce să păstreze si ce nu, sustin expertii britanici în probleme de somn. Studiul a vizat somnul fragmentat cu aceeasi durată ca somnul normal si cu aceeasi intensitate. Cercetătorii au folosit o tehnică numită optogenetică (domeniu în curs de dezvoltare, care combină tehnici optice si de analiză genetică pentru a testa circuitele neuronale ale mamiferelor si altor animale, în interval de câteva secunde, cu scopul de a întelege modul de functionare al creierului), în care niste celule sunt modificate genetic pentru a fi sensibile la lumină. Cercetătorii si-au propus să studieze un anumit tip de celule cerebrale care joacă un rol important în trecerea de la starea de somn la cea de veghe.

Ei au trimis fascicule de lumină direct în creierul soarecilor care dormeau, ceea ce a permis întreruperea somnului lor fără a-i schimba durata totală, calitatea sau structura. După aceea, cobaii au fost închisi într-o cutie alături de două obiecte. Unul dintre acestea le era familiar, însă celălalt era nou pentru ei. În mod normal, soarecii ar fi petrecut mai mult timp studiind obiectul nou, lucru care s-a si întâmplat în cazul cobailor al căror somn nu a fost întrerupt. Cei cu somnul fragmentat au fost interesati în mod egal de ambele obiecte, ceea ce indică faptul că memoria le-a fost afectată.

"Continuitatea somnului este unul din cele mai importante elemente afectate în diverse boli patologice care afectează memoria, printre care si boala Alzheimer", au declarat cercetătorii.

Dorm prost si alcoolicii si bolnavii de apnee nocturnă, o afectiune a aparatului respirator caracterizată prin întreruperea repetată a respiratiei în timpul somnului. "Din păcate, am concluzionat că indiferent de cât de scurt este somnul, chiar si o mică întrerupere a acestuia duce la înrăutătirea stării memoriei", au completat cercetătorii. Nu s-a demonstrat faptul că tulburările de somn ar provoca aceste boli, în schimb.

"În timpul zilei noi acumulăm amintiri. La un moment dat trebuie să le si sortăm, iar pe unele dintre ele trebuie sa le salvăm într-o memorie permanentă. Acest proces are loc în timpul somnului adânc, deci orice ne afectează somnul va avea un efect direct asupra memoriei", a declarat doctorul Neil Stanley, membru al Societătii de Cercetare a Somnului din Marea Britanie.

De asemenea aceasta a adăugat că persoanele care suferă de apnee nocturnă au probleme cu "salvarea" acestor amintiri, iar cele care suferă de Alzheimer au deseori tulburări de somn. "Nu stim dacă degenerarea creierului e responsabilă de somnul prost sau viceversa", a completat britanicul.

"Pentru pacientii cu tulburări grave de somn si apnee de somn obstructivă, rezultatele acestui studiu nu reprezintă o surpriză. Acesti pacienti nu mai respiră în timpul noptii în momentul în care căile respiratorii se blochează, iar astfel sunt privati de un somn linistit. Somnul întrerupt duce la oboseală pe timpul zilei si la pierderi de memorie", a completat doctorul Miranda Watson, directorul de comunicare al Fundatiei Britanice de Pneumologie.

Sursa: BBC News - via descopera.ro

Neoplasmul malign sau cancerul, asa cum este cunoscut de întreaga lume, reprezintã o categorie de boli caracterizate printr-o diviziune necontrolatã a unui tip de celule care au capacitatea de a invada alte tesuturi din organism. Procesul de diviziune si cel de înmultire necontrolatã sunt declansate de anomalii ale ADN-ului celulor canceroase. Dar s-a gândit oare cineva cã aceste cancere ar putea fi noi specii care evolueazã?

Un studiu a pornit de la ipoteza cã fiecare cancer este o nouã specie care, ca orice parazit, depinde de gazda sa pentru a se hrãni, dar care în mod normal opereazã independent si cel mai adesea în detrimentul gazdei.

Profesorul Duesberg de la Universitatea Berkeley, California, este de pãrere cã fiecare cancer reprezintã evolutia unei noi specii. "În ceea ce priveste nivelul de complexitate, cancerul este comparabil cu bacteriile, dar totusi rãmâne independent, lucru înseamnã cã nu depinde de celelalte celule pentru a supravietui. El nu poate fi dirijat la fel ca alte celule ale corpului, se poate dezvolta oriunde, oricând si necontrolat. Aceasta este definitia unei specii. Odatã ce o celulã a trecut de bariera independentei, ea devine o nouã specie", a declarat Duesberg.

Esenta acestei noi teorii o reprezintã negarea faptului cã tumorile se creeazã atunci când o mutatie geneticã determinã cresterea necontrolatã a unei celule. Cercetãtorii sustin cã acestã carcinogenezã este initiatã de o disfunctionalitate cromozomialã ce duce la duplicarea, stergerea, ruperea sau deteriorarea cromozomilor, alterând astfel echilibrul a zeci de mii de gene. Rezultatul este o celulã cu proprietãti noi, adicã un nou fenotip ce reprezintã o specie unicã.

Noua idee lansatã de profesorul Universitãtii Berkeley este sustinutã si de alti experti din acest domeniu. "Cred cã Duesberg are dreptate când criticã teoria mutatiei, sustinutã de miliarde de dolari investiti în medicamente. Pânã acum, foarte putine forme de cancer au fost vindecate de acestã terapie cu medicamente, si chiar dacã ele ajutã pacientii sã mai trãiascã încã sase sau nouã luni, cel mai adesea celulele canceroase gãsesc o cale sã revinã", a declarat Mark Vincent, oncolog înrolat în programul Regional împotriva Cancerului din Londra.

Jurnalistii publicatiei Discovery au realizat un interviu cu Tak Mak, unul dintre cei mai buni cercetãtori pe plan mondial în acest domeniu. Acesta s-a arãtat nemultumit de faptul cã se investesc miliarde de dolari în industria medicamentelor, iar rezultatele se lasã asteptate. Duesberg sperã ca noua modalitate de a privi cancerul sã ducã la identificarea unor terapii benefice pentru bolnavi.

Dat fiind faptul cã se pot evidentia la microscop comozomii defecti aferenti cancerelor aflate la debut, boala poate fi detectatã mai devreme. Testul Papanicolau se bazeazã pe urmãrirea modificãrilor de formã ale celulelor cervicale, acestea indicând defectiuni cromozomiale ce ar putea evolua spre cancer cervical.

Cancerul ar trebui sã fie tratabil. El existã la limita capacitãtii de supravietuire, mentinându-si flexibilitatea evolutiei genetice si pãstrându-si capacitatea de a se divide la infinit. Oncologul Mark Vincent sustine cã acesta ar putea fi înfrânt dacã ar fi "împins de la spate" sã evolueze mai rapid decât acum, astfel încât cancerul sã se autodistrugã.

Sursa: Discovery - via Descopera.ro

Oamenii de stiintă sugerează că persoanele care trăiesc în părtile nordice ale lumii au creierul si ochii mai mari pentru a-i ajuta să treacă peste iernile lungi si întunecate.

Cercetatorii de la Universitatea Oxford au studiat cele două cavităti osoase ale craniului în care se află globul ocular si capacitatea creierului a 55 de cranii umane de la 12 populatii diferite din întreaga lume si au constatat că populatiile umane au creierul cu atât mai mare, cu cât trăiesc mai departe de Ecuator.

Această diferentă a mărimii creierului nu se datorează inteligentei crescute a populatiilor, ci nevoilor acestora de a avea zone ale vederii mai mari în creier, care să se acomodeze la lumina redusă întâlnită la latitudinile mari, au concluzionat cercetătorii.

Craniile utilizate la studiu datează din anii 1800 si include exemplare ale populatiilor indigene din Anglia, Australia, Insulele Canare, China, Franta, India, Kenya, Micronezia, Scandinavia, Somalia, Uganda si Statele Unite ale Americii.

Cercetătorii au împărtit dimensiunea cavitătilor oculare si a cavitătii creierului în functie de latitudinea fiecărei tări de origine si au descoperit că dimensiunile ochilor si a creierului sunt strâns legate de latitudinea la care a trăit fiecare populatie.

Robin Dunbar sustine că rezultatele studiului dezvăluie viteza cu care oamenii au evoluat pentru a face fată schimbărilor noilor habitate.

În urma măsurătorilor, s-a stabilit că cel mai mare creier a apartinut populatiilor care au trăit în Scandinavia, iar cel mai mic creier a apartinut populatiilor microneziene.

Sursa: Reuters - via Descopera.ro

Elefantii asiatici au fost mult timp considerati antisociali, însă un nou studiu infirmă această ipoteză, oferind detalii suprinzătoare despre complexitatea retelelor sociale ale acestor pahiderme.

Până acum, despre femelele-elefant din Asia se credea că au doar un mic grup de "prieteni" si putini cunoscuti în afara grupului, spre deosebire de femelele de elefant din savana africană, care trăiesc în grupuri mari si unite.

Acum, un nou studiu demonstrează că femelele de elefant din Asia sunt foarte sociabile si au numeroase prietene. Acesti elefanti sunt capabili de a întretine prietenii puternice chiar si cu exemplarele cu care nu s-au mai văzut de mai bine de un an.

Studiul adaugă elefantii asiatici pe o mică listă de specii, printre care se numără si delfinii, capabile să mentină relatii sociale complexe în ciuda faptului că între doi indivizi nu are loc un contact zilnic, o abilitate considerată ca fiind dificilă din punct de vedere cognitiv.

Elefantii asiatici sunt, de asemenea, extrem de dificil de studiat în sălbăticie, sustine Shermin de Silva, autoarea studiului. Ei trăiesc în păduri dese, asa că cercetătorii sunt în măsură să observe animalele numai din copaci înalti sau privindu-i atunci când se adună la oaze de apă.

În urmă cu 30 de ani, o populatie de elefanti asiatici din Sri Lanka a devenit observabilă din cauza faptului că si-a pierdut pădurea în care trăiau. Oamenii au trunchiat copacii, au transformat tinutul în plantatii de tec si au creat un baraj pe râul din regiune. Astfel au creat rezervatia Uda Walawe. În anul 1972, 308 kilometri pătrati din jurul rezervatiei au fost transformati în Parcul Natioanal Udawalawe. Între 800 si 1.200 de elefanti care trăiau în vechea pădure trăiesc astăzi pe iarba din acest parc.

Noul cadru în care trăiau elefantii le-a permis cercetătorilor să identifice 286 de femele adulte de elefant asiatic. Cercetătorii au urmărit apoi relatiile sociale a 51 de elefanti pe o perioadă de doi ani. Imediat Silva a realizat că elefantii au retele sociale foarte dezvoltate, fapt ce nu era cunoscut până în prezent. Femelele adulte au fost văzute petrecându-si timpul împreună într-o zi, după care au fost văzute singure, iar în zilele următoare au fost văzute în prezenta altor femele.

Oamenii de stiintă au identificat "prietenii" elefantilor drept indivizii care stau la 500 de metri distantă unii de altii, care se miscă împreună, se odihnesc sau îsi împart resursele. Femelele care au multi prieteni au tendinta de a fi tovarăsi necredinciosi, adeseori întrerupând legăturile cu cu indivizii identificati de oamenii de stiintă drept "cei mai buni prieteni". Cele care au mai putini prieteni s-au demonstrat a fi mai loiali acestora.

Desi unii elefanti nu îsi văd companionii pentru o lungă perioadă de timp, acestia pot comunica si în alte feluri: atât chimic, cât si acustic (de multe ori elefantii îsi pun trompa în pământ pentru a detecta vibratiile emise de alti elefanti, care pot servi drept un semnal de alarmă).

Analiza statistică a cercetătorilor referitoare la relatiile elefantilor demonstrează că femelele de elefant asiatic trăiesc într-o societate extrem de fluidă si dinamică, cu indivizi care părăsesc grupurile, după care se reintegrează.

Acum, cercetătorii doresc să înteleagă cum reusesc elefantii să mentină aceste retele sociale complexe, dat fiind că acest lucru solicită o capacitate cognitivă de nivel înalt.

Sursa: Science Mag - Descopera.ro

Consumul de vin sau struguri ar putea să ne protejeze de efectele negative ale razelor solare, sustine un nou studiu, care a descoperit în fructe o substantă ce poate limita deteriorarea celulelor.

Razele ultraviolete emise de Soare sunt principala cauză externă care duce la afectiuni ale pielii, îmbătrânire prematură, arsuri solare sau chiar cancer cutanat.

Oamenii de stiintă spanioli de la Universitatea din Barcelona si Consiliul National Spaniol de Cercetare au descoperit în struguri anumite substante care protejează celulele pielii. Deja companiile cosmetice si-au arătat interesul fată de aceste substante, în ideea de a dezvolta noi creme si pastile care să imite procesul creat de ele.

Cercetători au analizat reactia chimică ce se produce la nivelul pielii atunci când aceasta intră în contact cu razele UV provenite de la Soare. Ei au descoperit că flavonoizii din struguri pot bloca reactia chimică ce cauzează distrugerea celulelor si provoacă, ulterior, afectiuni ale pielii.

Studiul a fost efectuat în conditii de laborator, iar rezultatele au fost publicate în Jurnalul de Agricultură si Chimie Alimentară.

Sursa: The Telegraph