Deficientele structurale grave ale învãtãmântului românesc au fost generate în ultimele douã decenii de slaba finantare, de programele si manualele nu tocmai strãlucite, de bulversãrile repetate ale sistemului operate de cãtre mai toti ministrii educatiei brutal, des si fãrã o viziune coerentã pe termen lung.

O culpã majorã o are învãtãmântul românesc preuniversitar si în ce priveste faptul cã elevii nu studiazã eticã si nu beneficiazã de sansa de a-si cunoaste drepturile fundamentale sau de a întelege functionarea democratiei si de a deveni astfel cetãteni în sensul tare al cuvântului – persoane cu constiintã si preocupare fatã de mersul treburilor publice în cetate. Precaritatea eticã a multora dintre ei s-a vãzut si la examenele de bacalaureat unde, cu nonsalantã, au încercat sã copieze în masã. Absenta unei educatii despre democratie amplificã dezinteresul acestora pentru problemele cetãtii si îi face vulnerabili fatã de mesajele extremismului politic. Acele ore de educatie civicã care au curicula la decizia scolii, pe de o parte nu sunt tinute decât în foarte putine institutii de învãtãmânt, iar pe de alta, neexistând o programã unitarã, este, în mare, o necunoscutã ce anume învatã, de fapt, elevii la respectivele ore.

Dar un alt factor foarte important si foarte grav care adaugã o piatrã de moarã în plus si cu implicatii negative complexe si adânci pentru societate este insistenta si amploarea îndoctrinãrii religioase din scolile din România.

Este cutremurãtor cum generatii întregi de copii si tineri au fost si sunt livrate în tara noastrã unui proces amplu si sistematic de malformare a gândirii si de încolonare fortatã în slujba unei dogme… Fac precizarea, dacã mai era nevoie, cã sustin predarea în scolile publice a unei materii de prezentare într-o manierã neutrã a marilor religii, a punctelor comune si a diferentelor dintre acestea, a mesajului luminos cãtre dialog, tolerantã si ecumenism între persoane si biserici diferite, a istoriei religiilor. Dar mã opun categoric manierei actuale de îndoctrinare religioasã din învãtãmântul românesc care mizeazã pe prezentarea unilateralã a unui cult anume si pe discreditarea altora sau a persoanelor care nu au o religie. Cum au arãtat organizatiile neguvernamentale în repetate rânduri programa si manualele de religie cultivã adesea intoleranta, ritualismul si o viziune antistiintificã. Prolifereazã rugãciunile pentru obtinerea unor rezultate mai bune la teze si examene ceea ce descurajeazã munca propriu-zisã pentru reusitã în asteptarea „ajutorului divin”.

Nu doar cã evolutionismul este pus într-o luminã tendentioasã la orele de religie si creationismul biblic inculcat elevilor cu cele 6 zile si cu Eva “fãcutã” din coasta lui Adam, dar, în general spiritul stiintific si capacitatea de examinare criticã a problemelor au un oponent insidios în aceste ore de îndoctrinare religioasã… Documentarul „Jesus Camp”, nominalizat la Oscar, prezintã într-o manierã impresionantã vulnerabilitãtile copiilor în fata unei încercãri sistematice de îndoctrinare… Din copii normali, cu ochi senini si cu potential la fel ca toti ceilalti, în timp se pot forma nu cu prea mare greutate partizani fanatici inocenti ai unei dogme inculcate în scoalã..

Interesul pentru modelarea constiintelor copiilor în sprijinul unei ideologii sau dogme este mare în toate regimurile dictatoriale si autoritariste. Istoria este un spectacol sumbru din acest punct de vedere. De la armatele crestine care au mãcelãrit înflãcãrate pe necredinciosi în numele lui Isus pânã la Hitlerjugend sau tineretul comunist, îndoctrinarea mintilor tinere a functionat cu rezultate devastatoare asupra acestor oameni si a societãtilor noastre. Astãzi, chiar dacã nu suntem în mijlocul unui rãzboi care sã îsi cearã legiunile de fanatici,  atmosfera generalã din tarã, inclusiv din punct de vedere economic, social si politic poate deveni irespirabilã sub acest aspect. Ceea ce înfãtiseazã cu atâta fortã filmul „Jesus Camp” se pretrece, în esentã, dar la o scarã înmiit mai mare în scolile publice din România. Deriva învãtãmântului românesc înspre fundamentalism religios este demonstratã si de organizarea asa numitei Olimpiade de religie, care aduce în concurs cca 40.000 de elevi anual. Asistãm la o deturnare a ideii însãsi de olimpiadã la o materie de studiu precum matematica, fizica, biologia, limba si literatura etc. Religia predatã în mod confesional nu este o disciplinã de acelasi tip, nu reprezintã educatie si nu reprezintã o disciplinã legitimã într-un sistem educational modern, performant, dintr-un stat secular. Cu atât mai putin nu poate fi organizatã o olimpiadã la religie decât dacã este mistificat sensul cuvântului olimpiadã în scolile publice…

O educatie autenticã nu este aceea care insuflã o dogmã sau o ideologie anume, ci aceea care îl ajutã pe copil sã îsi dezvolte un aparat de gândire propriu, autonom, având ca repere principii si valori asumate nu automat, necritic, prin îndoctrinare, ci prin lecturi ale unor puncte de vedere diverse, prin reflectie, prin dezbateri care sã aducã o datã cu ele o întelegere aprofundatã asupra lucrurilor. Sistemul educational trebuie sã fie în mãsurã sã îi ofere sansa fiecãrui tânãr de a putea analiza si evalua singur situatiile multiple cu care fiecare se confruntã.

Impresia cã etica unui om se rezumã la respectarea unor porunci, 10 sau mai multe, este eronatã. Pe de o parte, viata este mult mai complexã pentru o gãsi un fundament într-un set limitat de reguli asumate orbeste, iar pe de alta chiar si unele dintre aceste porunci pot fi chestionabile… De fapt, orice poate fi pus sub semnul întrebãrii, mãcar pentru a fi reconfirmat dacã nu invalidat, iar gândirea trebuie sã fie stimulatã sã poatã privi problemele din mai multe perspective. Spre exemplu, un exercitiu intelectual foarte bun pe care îl fãceam în Facultatea de Filosofie era sã organizãm dezbateri pro si contra unei teme. Mai întâi expuneam un punct de vedere care era contestat de oponent, dar înainte de a formula o contracriticã trebuia sã prezint, cu cuvintele mele, punctul de vedere al oponentului pentru a se vedea cã am înteles ceea ce spune acesta.

Acei pãrinti care presupun cã orele de religie predate confesional în România au un rol educational sunt indusi în eroare de aceastã confuzie care suprapune religia eticii, confuzie devenitã o pãguboasã obisnuintã de gândire. Dimpotrivã, îndoctrinarea are un efect negativ atât asupra dezvoltãrii morale a copiilor, cât si asupra cunoasterii. Ora de religie predatã în mod confesional reprezintã, asadar, îndoctrinare. Istoria religiilor si etica reprezintã cunoastere. Acestea din urmã ar trebui studiate în scolile publice din România dacã vrem sã le dãm o sansã în plus copiilor acestei tãri. Dacã vrem sã îi condamnãm pe mai departe la marasmul moral si intelectual la care i-a adus, printre alte cauze, si îndoctrinarea religioasã din ultimii 20 de ani, putem persista în grava eroare de a mentine disciplina Religie în scolile publice si pe viitor.

Asociatia Umanistã Românã a initiat în 2008 campania „Stop îndoctrinãrii religioase în scoli”. Am adresat ministrilor Educatiei de atunci încoace apelul de a face mãcar precizarea, la începutul anului scolar, cã religia este o materie facultativã conform legii si unei decizii a Curtii Constitutionale din 1995.

Protest al Asociatiei Umaniste Române în cadrul Campaniei “Stop îndoctrinãrii religioase în scoli!” initiatã în septembrie 2008

Distinctia dintre obligatoriu, optional si facultativ este urmãtoarea: o materie obligatorie trebuie urmatã de cãtre toti elevii; o materie optionalã poate fi aleasã dintr-o listã de, sã spunem 4 materii – elevul va fi obligat sã aleagã, spre exemplu, douã materii din patru optionale; o materie facultativã, asa cum este religia, poate fi urmatã sau nu, la libera decizie a elevilor (pãrintilor). Materia Religie, predatã în mod confesional, privind o chestiune de constiintã a elevilor, nu poate fi altfel decât facultativã. Un alt statut, optional sau obligatoriu, ar fi un abuz pentru cã ar reprezenta o formã de presiune asupra elevilor de a urma aceste ore. Or, libertatea de gândire, de constiintã si de religie este garantatã de Constitutie si de Tratatele si Conventiile internationale privind drepturile omului la care România este parte. Ar fi un abuz inacceptabil ca o persoanã sã fie fortatã sã participe sau sã asiste la orele de religie, predate în mod confesional, împotriva vointei sale. Cred cã la orice instantã s-ar putea câstiga destul de usor un proces pe o astfel de temã si s-ar putea obtine si despãgubiri materiale pentru prejudiciul suferit. Dacã, printr-o conjuncturã nefericitã, un astfel de proces nu s-a câstiga la o instantã din România, ar fi câstigat usor la CEDO.

Cercetarea fãcutã de Liga Pro Europa a arãtat cã doar cca 8% dintre elevi cunosc faptul cã materia este facultativã, iar cca 60% dintre profesori sustin cã religia are caracter obligatoriu. Aceastã confuzie sau lipsã de informare are trei surse. Prima tine de ambiguitatea legii care a trebuit sã fie interpretatã de Curtea Constitutionalã pentru a se clarifica statutul de disciplinã facultativã pentru religie. A doua se bazeazã pe lipsa unei informãri corecte asupra acestei probleme pe care sã o fi fãcut Ministerul Educatiei la începutul anului scolar. E o realitate extrem de tristã aceea cã nici un ministru al Educatiei din România nu a fãcut aceastã informare fiind complicele abuzurilor prin care copii care nu doreau sã facã religie au fost fortati de scoalã si profesori sã urmeze aceste ore. A treia sursã provine din faptul cã, materia fiind facultativã, ar fi trebuit ca elevii (sau pãrintii acestora) sã îsi exprime dorinta în scris de a urma acele ore, nu de a fi înscrisi automat; înscrierea automatã presupune faptul de a semna o hârtie prin care sã fie informatã scoala de dorinta de a nu urma orele de religie. Au fost cazuri în care vointa elevilor a fost ignoratã de conducerea scolii care nu s-a multumit sã ia act de exprimarea liberã a acestora, ci a respins respectivele cereri, considerând în mod abuziv cã sunt în drept sã facã acest lucru.

Trebuie spus cã elevii care au împlinit 16 ani pot decide singuri dacã urmeazã sau nu orele de religie. Pentru cei de pânã la aceastã vârstã, pãrintii sunt cei care decid dar au obligatia sã îi consulte cu privire la acest lucru pe elevi, începând cu vârsta de 10 ani. Elevii pot întrerupe, de asemenea, oricând frecventarea orelor de religie, întrucât este dreptul lor suveran sã aleagã dacã doresc sau nu sã se expunã unui mesaj cu continut religios.

Apelul meu cãtre ministrul educatiei, Daniel Funeriu, este sã transmitã o circularã tuturor scolilor cu privire la statutul Religiei de disciplinã facultativã si cu privire la procedura de înscriere sau renuntare la aceastã materie. La avizierul fiecãrei scoli aceste informatii vor trebui postate pentru ca orice sã poatã decide în cunostintã de cauzã si în conformitate cu propria constiintã dacã va frecventa sau nu orele de religie. Are datoria sã facã acest lucru, iar dacã nu o face, devine complice cu nerespectarea legii învãtãmântului si cu abuzurile care au loc adesea în scoli sub acest aspect.

PS 1: Recomand comentatorilor acestui articol sã caute sã îsi formuleze opiniile astfel încât sã privilegieze argumentul si nu atacul la persoanã. Dintr-un dialog civilizat, chiar dacã purtat de pe pozitii diferite, uneori diametral opuse, avem sansa sã iesim cu totii câstigati. Vã multumesc anticipat…

PS 2: Mai jos sunt cele douã formulare întocmite conform legii necesar a fi depuse la secretariat pentru a nu frecventa orele de religie. Primul este pentru elevii care au împlinit 16 ani, iar cel de-al doilea pentru pãrintii celor de vârstã mai micã.

Cãtre Liceul nr. …………. din……………………………….

Stimate domnule Director / doamnã Directoare

Subsemnatul/a, …………………………., CNP……………………………., C.I. Seria…… nr ……………., nãscut la data de ……………………. elev / elevã în clasa…………………………. doresc sã nu urmez ora de religie în anul scolar 2011 – 2012.

Cererea mea se întemeiazã pe urmãtoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 84 din 24 iulie 1995 – Legea învãtãmântului – modificatã si republicatã în 1999: “Art. 9:

1. Planurile-cadru ale învãtãmîntului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplinã scolarã, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul pãrintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.
2. 
   La solicitarea scrisã a pãrintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sã nu frecventeze orele de religie. În acest caz situatia scolarã se încheie fãrã aceastã disciplinã. În mod similar se procedeazã si pentru elevul cãruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceastã disciplinã.”

2. Decizia 72/1995 a Curtii Constitutionale privind constitutionalitatea unor prevederi ale Legii învãtãmîntului, afirmã cã Religia nu trebuia înteleasã ca disciplinã obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învãtãmînt, religia si confesiunea rãmânând sã fie alese sau nu.

3. Legea nr. 489 din 2006 privind libertatea religioasã si regimul general al cultelor prevede la Art. 3. alin. (2) cã “Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbatã fãrã consimtãmântul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul sã-si aleagã singur religia.”

Semnãtura                                                                                          Data

Cãtre scoala / Liceul nr. ……………. din ………………….

Stimate domnule Director / doamnã Directoare (numele…)
Subsemnatul, nume prenume, CNP…………………., C.I. Seria……, nr. …………….., pãrinte al elevului / elevei cu numele ………………………………………………………… din clasa………………..doresc ca acesta / aceasta sã nu urmeze ora de religie în anul scolar 2011 – 2012.

Cererea mea se întemeiazã pe urmãtoarele prevederi legale:

1. Legea nr. 84 din 24 iulie 1995 – Legea învãtãmântului – modificatã si republicatã în 1999: “Art. 9:

1. Planurile-cadru ale învãtãmîntului primar, gimnazial, liceal si profesional includ Religia ca disciplinã scolarã, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul pãrintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru studiu religia si confesiunea.
2. 
   La solicitarea scrisã a pãrintilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate sã nu frecventeze orele de religie. În acest caz situatia scolarã se încheie fãrã aceastã disciplinã. În mod similar se procedeazã si pentru elevul cãruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru frecventarea orelor la aceastã disciplinã.” (s.n.)
   

2. Decizia 72/1995 a Curtii Constitutionale privind constitutionalitatea unor prevederi ale Legii învãtãmîntului, afirmã cã Religia nu trebuia înteleasã ca disciplinã obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învãtãmînt, religia si confesiunea rãmânând sã fie alese sau nu.

Cu multumiri anticipate,

Semnãtura                                                                         Data

Sursa: www.remuscernea.ro - http://www.facebook.com/remus.cernea - www.miscareaverzilor.eu